Povestea pe scurt este că Jimmy Kimmel a fost dat afară de pe post pentru că șeful CNA-ului american a zis că el l-ar da afară ca să nu riște postul TV să piardă licența de emisie.
Cazul ăsta este de studiat pentru toți cei care se prefac că ei nu vor să discute despre politică. Că așa ajungi când ai altă treabă decât țara ta și ajunge la putere un mitoman extremist. Toți influencerii, vedetele, actorii, toți sunt în pericol de șomaj sau de moarte când un extremist ajunge la putere. Mai ales în țări unde sunt democrații fragile.
Dacă s-a putut în SUA, cât de ușor ar fi asta în România?

Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
când ești mort tu nu suferi, nici nu îți dai seama. Suferă doar cei din jurul tău. No, tot așa e și când ești ca tine.
si pictorul a vrut democratie, sa picteze cum vrea el. stii cum e, toleranta e buna pana la un punct, cand cel tolerat sare calul trebuie pus la locul lui.
ps: manutele alea rosii nu sunt pentru ca tu ai dreptate si noi hateri.
Zoso, nu mai lasa animalele astea sa comenteze. Nu faci decat sa le oferi orcilor o tribuna. Tradatorii astia nu dau doi bani pe noi si tu il lasi pe nemernicul asta sa isi exerseze toate cacaturile pe care le-a invatat de la rusi.
Eu cred ca nu intelegi conceptul de democratie. Democratia nu e doar cand fiecare voteaza cu cine vrea, ci si cand facand acest lucru risca sa distruga tesatura sociala a unei tari.
Cu Georgescu presedinte si cu AUR la putere, ar fi inceput o schimbare asemanatoare cu cea care se petrece in SUA – cu urmariri, persecutii, cenzura si amenintari.
Un iad pentru oricine nu gandeste si simte precum ei.
Ia si situatia inversa, cand te smiorcai despre lipsa democratiei – uite, nu au castigat suveranistii, se presupune ca la putere sunt niste forte democratice, iar cei care i-au votat sunt majoritari, deocamdata.
Ii vezi prigoniti pe strada, batuti, violati, injurati ?
Nu. Pentru ca exista inca o urma de sensibilitate si echilibru, de moderatie si bun simt.
Eu nu vreau sa emigrez din tara mea. Nu vreau nici ca suveranistii sa nu poata trai in tara lor, in vecinatate si prietenie cu mine si cu cei ca mine.
Vreau doar ca ura pe care o poarta in suflete si prostia care le umple mintile sa nu aiba niciodata posibilitatea sa devina politici publice.
Asa ca pe langa interzicerea lui Georgescu, in locul astora de la putere, as dizolva si AUR, POT si SOS, pe motive pe deplin intemeiate si existente de 35 de ani in constitutia tarii.
Închideți că vă sunăm noi…
E bine Calinescule, esti foarte istet… Deci unii dintr-o anumita extrema baga pumnul in gura celorlati care nu achieseaza la ideile lor, iar solutia propusa de tine, despre care banuiesc ca esti din extrema cealalta, este sa se bage pumnul in gura celor care nu achieseaza la ideile tale. Eu care stau pe centru si ma uit la voi cum va certati, ar trebui sa va bag pumnul in gura amandurora!? ca si eu sint convins ca dreptatea e undeva la mijloc , unde ma situez eu…
Tu ori faci pe prostul ca sa pari interesant/amuzant ori esti prost cu drept de vot ceea ce te face periculos.
Mi se pare interesant cum oamenii ii dau lui Andrei manute rosii insa omit sa inteleaga totusi nucleul a ce spune – dincolo de personaje pana acum se pare ca societate este fericita ca partidul la putere a decis sa anuleze un tur de alegere si apoi sa interzica un candidat pur si simplu, fara dovezi concrete sa un proces bine definit, doar ceva de genul „se stie ca asa este”.
Si este ok cand ne place rezultatul, perfect de acord. Insa hai sa mergem mai departe pastrand acelasi mod de operare, sa spunem 2030, PSD-ul la putere il dezgroapa iar pe Tudorel Toader si incep cu chestii de genul „orice atac asupra unui politician este echivalent cu instigarea la violenta” si incet di delicat pun semnul egal intre „muie psd” si instigare la violenta, deci gata cu continul online care este impotriva lor, da? Si la fel si cu comentariile.
Si il ai pe Nicusor Dan candidand a doua oara insa vine PSD-ul si descopera ei o companie ruseasca pro ND si ii interzic dreptul de a participa la alegeri, ca nu vrem un om de-al rusilor, nu?
Si societatea nu are ce comenta, ca ai deja un precedent, daca se foloseste fix aceeasi explicatie atunci cum sa spui ca prima oara a fost bine si a doua nu este bine?
Eu zic sa ne uitam la proces si nu doar la personajele angrenate azi.
„Vedem pe strada numai legionari”.. aici, fara sa vrei, uite ca ai dreptate. La propriu, chiar incepe sa se intample asta. In ultima saptamana, am stat minute bune sa razuiesc 2 abtibilduri cu Corneliu Zelea Codreanu lipite pe geamul a 2 masini.
( cu numele scris frumos, de tipar, sub portret, sa fie clar si vizibil). Una dintre ele la nici 50 de metri de unde locuiesc.
O sa ziceti ca ce mare lucru, dar pe mine m-a pus rau pe ganduri treaba asta..
Cei care spun ca nu au exista motive sa fie anulate alegerile ori manipuleaza subtil ori pur si simplu sunt niste gigei care nu se informeaza sau vor sa-l fi prins pe Georgescu cu pantalonii in vine si nici atunci nu ar fi crezut.
CCR a venit cu o lista de motive. Am sa aleg unul care este mai usor de inteles: finanțare netransparentă –> campania electorală a fost susținută din surse nedeclarate (KG a declarat „cheltuieli zero” pentru campanie), ceea ce a afectat egalitatea de șanse între candidați. Conform legii din Romania procesul alegerilor a fost viciat!
Trebuie sa fii foarte rau intentionat ca sa nu recunosti ca o campanie de magnitudinea asta nu se face cu ZERO lei (sau zero ruble, ce or fi fost)!
Andrei are grave deficiente de logica. El chiar ii compara pe pulifricii de la noi care improsca minciuni si propaganda cu Jimmy Kimmel care a fost ironic.
Ba Andrei, hai sa iti dau un exemplu de ce comparatia ta e de rahat. Jimmy Kimmel a fost dat afara pentru ca a zis „Mucusor”. Acum fa o proiectie cu ce se intampla la noi in tara si zi-ne daca ai priceput ceva.
„Vedem pe strada numai legionari”
Tudor Ionescu, deputat SOS, e fondatorul Noua Dreapta. Omul e legionar in cel mai literal sens al cuvantului, nu doar ca i-ar placea cantecele si traditia. Nu, e genul de om care umbla cu cartea lui czc in ghiozdan.
Nu mai fiti ba ignoranti.
Nu va mai chinuiți. Omul a zis „Hai cu manutele alea rosii.” prin urmare orice argument contra lui e invalid din start. Urmează si „cine ma contrazice doar dovedește ca am dreptate”.
Andrei nu ai inteles deloc spiritul postarii si ai sarit din reflex sa ceri manute rosii?:) hai sa iti explicam pe masura posibilitatilor tale. Sa zicem ca in loc de Trump erau Calin Georgescu sau Simion. Si facea misto Badea sau Cortea de ei ca presedinti. Ei detinand parghiile de putere. ironii, satira roast nu jigniri tip Mucusor sau Autistul da? Cam ce grad de toleranta a libertății de exprimare ar fi existat la domnii “suveranisti dar nu in fata Rusiei si TrumpSua”? Deci argumentul tau e slab iar “extremistii” sunt si ei o replica lamentabila si caricaturala a ceea ce vedem afara. Sincer, eu unul nu vad multi extremiști peste tot zilele astea. Doar multi prosti, poate mai multi ca oricand
Este o întrebare foarte dificilă”, a început vedeta din Maria. „Trebuie să spun că îmi iubesc țara și că, în acest moment, nu o recunosc. Am trăit întotdeauna la nivel internațional. Familia mea este internațională. Viața mea, viziunea mea asupra lumii, este egală [și] unită. Orice, oriunde, care divide sau limitează expresiile și libertățile personale [ale oricui] cred că este foarte periculos”, a adăugat ea. „Cred că trăim vremuri atât de grave încât trebuie să fim atenți să nu spunem lucruri la întâmplare. Așa că voi fi atentă în cadrul conferinței de presă… Dar acestea sunt vremuri foarte, foarte grele.” -Angelina Jolie
„Don’t ever, for any reason, do anything, to anyone, for any reason, ever, no matter what, no matter where, or who, or who you are with, or where you are going, or where you’ve been, ever, for any reason whatsoever.” – Michael Scott
Foarte usor. Si nu doar usor, ci foarte posibil, in urmatorii 5 ani.
Traim in epoca post-post-truth.
Cea post-truth a fost cea woke, cea post-post-truth va fi cea a fascismului.
Nu ati observat ca de fiecare data cand ies cu declaratii oficialii americani, nu mai folosesc termeni precum „interesul SUA”, „agenda SUA”, etc. ci „interesul presedintelui”, „agenda presedintelui”, samd ?
Trump nu mai este presedinte, cu prerogative relativ limitate, in echilibru fragil cu Congresul american si cu puterea legislativa, ci undeva mai sus, un fel de monarh absolutist.
El se vrea un lider iliberal, de tip Putin, Erdogan sau Orban si dupa cum se intrevede, nu mai are mult sa ajunga acolo.
„L’État, c’est moi”, ar fi spus Ludovic al IV-lea, si se pare ca revine la moda.
Revenind la subiect, libertatea de exprimare este batuta in cuie de catre primul amendament al constitutiei SUA, insa libertatea asta e cumva dictata in functie de interese.
Cand se faceau campanii de doxing si cancelling in pandemie, stanga urla ca dreapta abuzeaza de libertatea de exprimare, si ca doar adevarul documentat si sustinut cu argumente poate fi exprimat in public, iar restul opiniilor trebuiesc sterse cu orice pret.
Azi, e invers, cenzorii de ieri sunt victimele de azi.
Si lupta nu se da doar la nivel de social media, ci la nivel academic, cu amenintari putin voalate si santaj direct.
Pare ca dreapta conservatoare vrea pur si simplu eliminarea dizidentei politice si intelectuale, in numele unei restauratii ideologice demna de secolul XV, de unde dealtfel si provin majoritatea sustinatorilor ei.
Presimt nu doar aparitia, cat fundamentarea prin lege a unui stat religios crestin in SUA, in conditiile in care zilele astea deja au inceput atacurile directe asupra Civil Rights Act din 1964, probabil cel mai important instrument legal prin care rasismul si xenofobia din SUA au fost pe cale spre a fi eliminate in ultimele 6 decade.
Spun „pe cale spre” in mod intentionat, pentru ca radacina raului nu poate fi starpita, banii, violenta si discriminarea le sta in sange cetatenilor acestui popor de imigranti neghiobi.
Cat despre noi, e foarte simplu, suntem o tara occidentala doar cu numele, dar daca intri in casa majoritatii romanilor te vei lovi de aceleasi mentalitati arhaice, desuete, de un ortodoxism imputit si malefic, pe tipologie orientala – deci sa nu ne mire ca cei multi si prosti vor deveni la fel de multi, la fel de prosti dar si cu dreptul legal si deplin de a distruge orice urma de evolutie (culturala, sociala, economica) in Romania.
Cand te uiti la Trump si toti pupatorii in cur din jurul lui Vance ,Patel, Gabbard, Hegseth ..toate scursurile umane ajunse pe posturi de decizie vezi maimute cu brici aruncate in tablouri de Goya, parca am cazut in Idiocracy dar cretinii care conduc sunt din evul mediu in timpul inchizitiei
Ambele tabere sunt la fel de extremiste acolo, degeaba se arata unii pe altii cu degetul?
Nu cumva democratii si uber leftisii au inceput pe la jumatea’ anilor 2010 cu cancel culture si pe social media, si in realitate?
Hai sa banam pe toata lumea, sa cenzuram pe toata lumea, sa banam conturi de social media, sa ne logam pe internet doar cu buletinul, sa dam oamenii afara de la munca pentru un status scris sau un meme share-uit, sau sa incheiem cariere de sportivi, actori,
cantareti, jurnalisti etc. doar pentru ca nu cred in transexuali, 72 de genuri diferite, refugees welcome cu granitele larg deschise, si pentru ca nu fac castinguri minoritare in reclame si filme, unde un viking ar trebui sa fie reprezentat de o asiatica transexuala cu Sindromul Down.
Se merita unii pe altii, democratii au inceput toata istoria, si au inceput distrugerea exprimarii libere, si a internetului liber, asa cum il stiam si il iubeam cu totii.
Acum sa o ia la mue, si sa fie dati toti afara, ca acelasi tratament si-l doreau si ei pentru cei ce nu sunt ca ei.
Vezi, aici e problema, ca ura naste ura, si razbunarea a fost, este si va fi intotdeauna a prostului.
Nu doar in SUA, la fel si in conflictul israelo-palestinian, si in din ce in ce mai multe tari de pe glob.
Eu vina consider ca o au retelele sociale, la fel cum inaintea lor a avut-o televiziunea.
Nu exista propaganda buna sau propaganda rea, doar propaganda, care se acutizeaza, se amplifica, pana se ajunge la razboi civil.
Ventor, eu nu vreau razboi civil. Vreau sa muncesc, sa calatoresc, sa imi cresc copiii in pace, sa ma bucur de viata.
Si pentru asta mi-as dori niste legi care sa fie aplicate la litera, care sa previna derapajele, indiferent din ce spectru ideologic ne parvin.
Ai facut doxing, ai trimis un email catre Lidl pentru ca amaratul ala de paznic nu purta masca, si l-au dat afara ? Jap, amenda, puscarie pentru tine, reincadrarea amaratului plus daune morale.
Apoi toti ca tine, la rand, si in final inchiderea televiziunii sau blocarea retelei sociale care v-a bagat in cap cretinismele astea.
La fel si pentru suveranisti, ai amenintat sau ai luat la bataie pe cineva pentru ca participa la un mars al diversitatii ? Jap, amenda, puscarie, daune morale, scuze publice, etc, plus restul pentru entitatile facilitatoare.
Prea multi cretini au impresia ca „ideile” lor trebuiesc musai aplicate celor din jur, de la orientare sexuala, rasa, religie, si pentru asta trebuie sa taiem raul de la radacina.
Raul nu suntem noi, nici ideile respective, ci faptul ca de cand cu internetul, orice prost are vizibilitate, reach, are instrumente pentru a-si aplica tembelismele, iar asta se rezolva definitiv prin instrumente legale si moderare echidistanta, niciodata prin „ba pe-a ma-tii”.
Nu, nu sunt ambele tabere la fel de extremiste, din urmatoarele motive:
1. Stanga nu a fost niciodata cu libertatea de exprimare in gura, in timp ce dreapta se autoproclama „first amendament absolutist”
2. Primul amendament spune ca libertatea de exprimare nu poate sa fie impiedicata de stat.
3. Toate chestiile alea pe care le enumeri tu acolo au fost facute de oameni de stanga pe persoana fizica si nu de vreun guvern de stanga.
Arata-mi un caz in care Biden, Obama sau Clinton i-au zis sefului FCC sa rezolve cu Fox, ala a amenintat Fox si Murdoch l-a dat afara pe Hannity spre exemplu, pentru a nu-si pierde licenta. Toata dreapta ar sari de cur in sus pe buna dreptate si majoritatea stangii ar sari langa ei. Chestia asta e imposibil sa se fi intamplat sub conducerea democratilor.
S-a intamplat insa sub conducerea republicanilor si, cum era de asteptat, toti republicanii au uitat ca ei erau cu primul amendament. Pentru ca, daca nu era clar pana acum, dreapta nu are principii.
„Both sides” merge uneori. Ambele tabere sunt la fel de cacat uneori. Acum nu.
Adorabil genul asta de centrism care nu zice nimic. Ventor nu are practic nicio parere despre nimic. El pluteste deasupra tuturor in timp ce judeca cum toti sunt la fel de rai. Are doar pareri de clasa a 2a de tipul: e de vina cine a inceput :)))
Adevarul e ca ambele extreme sunt la fel de periculoase. O extrema fiind literalmente nazisti care zic explicit ca opozantii lor trebuie omorati sau bagati in lagare fara judecata. Si cealalta extrema fiind fete si ghei vopsiti albastru in cap care te critica pe social media si te canceleaza pt ca nu mai cumpara biletele la spectacolul tau. Practic sunt fix la fel.
@Cristian, inteleg ce vrei sa zici dar nu e necesar sa folosesti expresia „literalmente nazisti”. Majoritatea alora din extrema dreapta, si ma refer aici la aia care chiar au putere, nu sunt deloc literalmente nazisti. Unii sunt fascisti, unii sunt white supremacists, exista etichete suficiente fara a dilua sensul cuvantului „nazist”.
Imi amintesc de un uber leftist de asta, jurnalist de tenis, Ben Rothenberg, care i-a distrus cariera unui coleg, Doug Adler, doar ca sa pice el bine.
Adler folosise termenul de „guerrila effect” referitor la atacul la fileu al lui Venus Williams, iar Rothenberg (stiind foarte bine ce a zis ala, ca e un termen specific in tenis) a creat un circ monstruos, urland in stanga si dreapta ca Adler a facut-o gorila pe Williams, ca rasism, sariti cu totii, ca lui i s-a facut rau auzind asemenea grozavie si nu isi mai revine din soc. Bineinteles ca a adunat galeti de share-uri si retweeturi de la oameni care nici macar nu auzisera comentariul, iar ESPN, la presiunea publicului, l-a dat pe ala afara.
Doug Adler si-a pierdut cariera, reputatia, a suportat un val de agresiuni online, era sa si moara, facand infarct de la stres. Rothenberg e bine mersi, aparatorul virtutii, scrie carti, face saci de bani, nici macar nu si-a cerut scuze. Explicatia lui dintr-un AMA pe reddit e de noaptea mintii, ca si daca a zis Adler „guerrilla” (ceea ce acum e acceptat ca fapt), de fapt presa right wing e de vina. Si ca el nu e suparat pe Adler, auzi.
Cautati povestea, nu e inflorita deloc. Am mentionat-o fiindca mi se pare atat de nedrept cum s-a bagat totul sub pres si nenorocitul ala de Rothenberg e bine mersi si are o reputatie impecabila dupa ce a facut.
Cristian, du-te ma d-aici, ce sa spun leftistii doar se fut in cur si o dau in bulangeala, dar in rest sunt pasnici. Ia fa tu un sondaj aici in bula despre ce cred „userasii” ca ar trebui sa pateasca pesedistii, penelistii, auristii si oricare nu sunt de acord cu ei.
„razbunarea a fost, este si va fi intotdeauna a prostului.” o vorba de 2 lei pentru ca „prostul” sa se bata pe spate ca ce om bun e cand i-a tras-o altul „destept”.
„eu nu vreau razboi civil. Vreau sa muncesc, sa calatoresc, sa imi cresc copiii in pace, sa ma bucur de viata.” Asta pentru ca tu ai reusit financiar, altii nu au evoluat deloc tot la nivel de chinuit de la o luna la alta si in timpul asta democratii le zic sa inchida ochii la imigrantii ILEGALI ca au venit de nevoie saracii.
Zici mai sus ca „a vota extremisti risca sa distruga tesatura sociala a unei tari.” Extremistii devin populari cand politicienii mainstream isi bat joc de populatie, cam ce se intampla si acum la noi cu tva marit pulimii dar sinecuristii si evazionistii sunt bine mersi.
„Prea multi cretini au impresia ca „ideile” lor trebuiesc musai aplicate celor din jur, de la orientare sexuala, rasa, religie, si pentru asta trebuie sa taiem raul de la radacina.” Mai citeste-ti o data comentariul ca pare ca si tu stii sigur ce ar trebui facut, doar ca tu crezi ca ai dreptate si restul vorbesc prostii, adica totul depinde de perspectiva din care privesti lucrurile.
Si sa nu uitam cum democratii in campanie se faceau ca nu stiu ca puterea de cumparare a scazut, cand li se zicea de inflatie aruncau repede cifra de 2% inflatie pe anul respectiv, facandu-se ca au uitat cei 3 ani cu inflatie ridicata. Celalalt mintea ca o sa faca si o sa dreaga, dar cand unii sunt asa pusi pe mirosit propriile basini, pe cine sa votezi? Alegerile au fost pierdute de Kamala, nu castigate de Trump, imediat cum l-a inlocuit pe Biden, era considerata favorita, procentele le-a pierdut pe drum. N-am mai urmarit politica americana de la alegeri incoace pt ca e prea multa minciuna de toate partile, dar sunt curios daca democratii au invatat ceva din tot ce s-a intamplat sau doar asteapta cuminti alegerile sa continue ca si inainte.
@N – alegerile au fost pierdute de Partidul Democrat pentru ca au decis sa ramana cu Biden in frunte in loc sa o lase pe Kamala sa se disocieze de el.
Aia era marea alegere, 2 variante:
1. Biden a fost un om bun si un mare conducator dar eu o sa fac mai mult si mai bine
2. Uitati ce a facut Biden, asta e un nou inceput si eu sunt aici sa corectez orice greseala anterioara.
Insa partidul a ales prima varianta si evident ca nu ai cum sa castigi asa, in special cand tu ai greselile in spate si Trump poate sa promita orice.
Partea interesanta este ca s-au demonstrat multe din minciunile lui – razboiul terminat in 24 de ore, dosarul lui Epstein facut public, preturi scazute, etc – si totusi are inca o sustinere serioasa. Aia suntem.
Incepusem sa scriu ca democratia in US e mult mai fragila decat orice e in Romania, dar apoi mi-am adus aminte de turul doi inapoi si baiatul cu cipurile in Pepsi.
‘pare rau la baiatu, stiu ca nu iti place cand zic de rau de Romania de la adapostul distantei, dar pana in 2028 mai e, sunt cativa ani de distractie si oricum tu esti baiat descurcaret, poti sa faci si sa executi planuri B.
‘alt glob nu aveti? ‘
Hai ca v-au ascultat si l-au bagat inapoi pe Jimmy https://www.wsj.com/business/media/kimmels-late-night-show-will-return-to-air-tuesday-7450ea40?mod=hp_lead_pos1
Apropo de tabere stanga, dreapta. Pentru minciunile colportate de draguta televiziune FOX, aceasta plateste in deplin acord aproape un miliard de euro ca sa evite un proces jenant. Cam asta-i credibilitatea trompetei republicane.
„Televiziunea Fox News va plăti 787,5 milioane de dolari producătorului de aparate electronice de vot Dominion, după o înţelegere de ultimă oră, marţi, care a scutit-o de un proces jenant cu privire la reflectarea alegerilor prezidenţiale din 2020, notează AFP, conform Agerpres” de aici: https://www.bursa.ro/fox-news-plateste-787-5-milioane-de-dolari-si-evita-un-proces-de-defaimare-privind-prezidentialele-din-2020-64975948
si mucles, nimeni nu mai sufla o vorba despre asta
Ca si Alex Jones
mda, și mă gândesc ca în curând orice întrebare sau pomenire despre subiect (și altele) vor fi declarate ilegale, trump întâiul dixit
Oamenii când o duc bine trebuie să strice ceva doar pentru adrenalină și ocazia de a repara ce au stricat. Întotdeauna a fost așa, omului i se urăște cu prea mult bine, în relația cu oamenii din jur, cu statul, cu orice.
Stânga a dat-o rău de tot în woke, împotriva propriilor convingeri pentru „mai bine”. If ain’t broke, don’t fix it!
Ce a stricat totul a fost political corect și accesul proștilor la social media, unde s-au agregat (adunat) și și-au dat dreptate unii altora, cu argumente inventate sau pur și simplu ilogice (vaccin, chem trails, flat earth, u name it)
Devine obligatoriu pt orice stat care dorește sa traverseze cu bine perioada asta tulbure sa dea greutate votului funcție de nivelul de educație sau/si valoarea taxelor plătite. Nu sa li se ia votul cretinilor ce se uita in gura lui cg de parca cine stie ce ar spune, ci pt a valida si rasplati educatia si contributia financiara individuala la binele cetatii. Asa ar fi mai greu de prostit o tara intreaga doar cu spaime si promisiuni, ar fi mai greu sa fie speculata doar valoarea numerica demografica a frustratilor, nemultumitilor si prostilor, ceea cei-ar face pe multi sa renunte la a se baza pe tipul asta de campanii.
Cumva parcă n-aș vrea ca votul lui Becali sau Țiriac să valoreze cu mult mai mult decât al meu. Vezi ce se întâmplă în Statele Unite cu multi-miliardarii: repede au strâns rândurile în jurul lui Trump, cu promisiunea că vor curge contractele cu statul.
Pe de altă parte, la noi și partea cu educația e riscantă, că e plin de „doctoranzi” gen Liviu Pop, Oprea, Piperea etc.
Acum na, depinde mult de regulile de aplicare, că dacă luăm modelul din Prusia, votul unui milionar = 20 voturi „normale” iar dacă extrapolăm la miliardari, devine problematic. La cât de turbată lumea acum, imaginează-ți cum s-ar implementa așa ceva și cum ar fi privit de public? Cred că Răscoala din 1907 ar fi nimic pe lângă ce am avea.
Rușii deschid șampania cu haosul din State și nu numai… Lor le convine haosul, la culme, fiindcă ăsta e mediul lor și-l pot crea, amplifica și controla mai bine decât orice stat/entitate. Televiziunea de stat rusă e in al 100-lea cer.
> cât de ușor ar fi asta în România
Nu s-a intamplat deja in Romania ?
Eu tin minte ca foarte usor, a fost trimis la plimbare Stelian Muscalu de Teszári de la Digi24 cand a fost debarcat USR-ul de la guvernare de PNL si au dat mana cu PSD ?
Muscalu dadea in PNL si PNL marca milioane de euro catre Digi24 pe combinatia inceputa de tovarasul Dragos Stanca, ca nu mai sunt reclame si moare presa de foame.
Nu i-a suparat si in plin Covid cand striga ca trebuie reformele amanate facute acum, ca vin bani europeni pe relansarea economiei, dar Falcă si Rares Bogdan vroia sa ciordeleasca in pace din Programul Anghel Saligny / PNDL …
N-a fost trimis la plimbare Guran de la TVR 1 ca avea prea multe opini despre PSD si Dragnea ? Ca nu era vorba de bani sau brandul biziday, era vorba de chițăit prea vizibil pe statistici, care dureau, cerand reforme …
Hai ca avem memorie foarte scurta …
Drama e ca in zilele noastre lumea a ajuns sa isi ia informatiile de la comedianti. Cam asta e nivelul la care suntem. Ce rahat stie Jimmy Kimmel despre politica (sau John Oliver), nu e evident ca regurgiteaza ce ii spun altii sa zica? Ar trebui interzisi toti, daca noi suntem prea prosti sa filtram singuri informatia si belim ochii la tot felul de circari.
Ceea ce se intampla in SUA acum este doar o recalibrare de ideologie facuta cu aceleasi tehnici de cand le stim: cancel, doxing si kompromat. Nu este nimic inovativ, nimic senzational ci doar aceleasi rahaturi pe care pana mai ieri democratii si sleahta lor le faceau altora, acum li se fac lor. Vorba aia orice actiune are si o reactiune.
Insa problema nu este asta intrucat am mai vazut filmul stim ce urmeaza. Problema ce ramane din acest shit-show este una din in ce mai vizibila si anume tribalizarea multora care chipurile respecta democratia si libertatea de expresie. Vezi insasi povestea la noi cu suveranistii si pro-europenii. Chestie care este o insulta adusa oricarui om inteligent.
Idealism.
In „Romania Educata” de azi, oamenii cu studii sunt din ce in ce mai putini. Si nu ma refer la oameni cu studii universitare sau post universitare.
Ma refer la aia care au reusit performanta sa termine zece, hai douaprezece clase.
Trecand si peste asta, ne lovim de un obstacol greu: vasta armata de prostani cu diplome de tot felul care nu valoreaza nici hartia pe care-s tiparite.
Astia care umbla liberi prin societate deghizati in oameni cu studii sunt tare multi.
Si atunci ce faci, inainte de a intra in cabina de vot le dai teste grila?
Nah, joac-o p-asta!
Da, un simplu test grilă. Cu întrebări din constituție și organizarea statului. Nu răspunzi corect la un minim de întrebări nu ai dreptul să votezi și ești trimis automat la un curs Obligatoriu și Gratuit. La sfârșitul cursului deții diploma de „cetățean informat” și ești repus în drepturi. În cadrul cursului se va prezenta și învața și despre structurile uniunii europene și câți bani au intrat în România vs cât au fost disponibili. Cu suprapunerea perioadei respective cu cine a fost la guvernare atunci. Și ar vedea toți prostii cât rău a făcut PSD-ul.
Dar… Țara te vrea prost!
https://youtu.be/PNwYsR5GB5s
La modul echidistant o spun : in timpul lui Biden, și prezentatorii conservatori pro-republicani au încasat-o la greu. În special Alex Jones. Și Tucker Carlson.
S-a făcut rocada, e timpul ca prezentatorii liberali pro-democrați să o încaseze. Precum Kimmel sau Colbert. Și da, mă aștept să o încaseze și SNL, și South Park, CNN văd ca se conformează alături de Amazon, Google, Microsoft , Meta si Apple. Chiar și Elon care a plecat învinețit de la șefia DOGE nu poate să-i țină râcă. Vor pleca mulți actori de la Hollywood în alte țări . Vom vedea jurnaliști vânați ca în Rusia.
Însă, din 2029, când va reveni Biden, așteptați-vă ca republicanii să o încaseze mai rău.
Și așa se va întâmpla și din 2033 când vor reveni republicani.
Asta se întâmplă într-o republică bananieră în devenire ca SUA care se bazează pe bipartidism de peste 200 ani.
În republicile pluripartidiste nu se pot întâmpla mizerii de genul câtă vreme ai în parlament 3-4 partide care se pot opune unui partid extremist…câte vreme nu deține majoritatea. Partea bună e ca europenii își mai dau cu reveneala, chiar dacă se ajunge și la război.
În schimb, americanii sunt blocați în coșmarul ăsta bipartid de 2 secole.
Deci tu pui egal intre cacatul deversat de Alex Jones/Tucker si ce ziceau Kimmel/Colbert? Serios?
Eu nu imi aduc aminte ca Alex Jones sa fii fost la ceva televiziune, credeam ca avea un canal de youtube.
Insa oricat ai vrea sa spui ca ambele partide sunt la fel nu ai cum, cand Trump ii cere public lui Bondi sa ii ancheteze pe X, Y si Z pentru ca l-au deranjat pe el personal anterior. Nu metaforic ci concret – ca la prezentatori mai exista discutii ca poate nu a zis el direct sa fie dat afara nu stiu cine, insa postarea aia de pe Truth Social nu ai cum sa o explici.
La modul echidistant spui o prostie. In timpul lui Biden, nu s-a intamplat niciodata ca Biden sa ii zica sefului FCC sa-l rezolve pe Alex Jones sau Carlson, seful FCC sa ameninte infowars sau Fox iar aia sa ii concedieze.
Chestia asta e complet diferita. Statul isi foloseste parghiile sa elimine media care nu ii convine.
Si @Alex, inca ceva in plus fata de ce ti-au lamurit oamenii mai sus: in 2029 nu revine Biden (macar sa fie in viata), ci se pregateste nenea guvernatorul Californiei, care va sterge pe jos cu oricine candideaza din parte magaiotilor. Pare ca, macar de data asta, s-au prins si democratii sa nu mai insiste cu femei de culoare candidate, ca tara aia e in epoca de piatra ideologic vorbind, mai au un pic si fac rasismul obligatoriu.
Deci se pregateste un barbat alb, straight, cu vorbele la el, si aratos, si un pic gagicar, si circar, ca sa fie siguri ca nu mai rateaza majoritatea voturilor. Asa ca o sa avem un moment de respiro atunci. Iar pana atunci sa ajungem noi intregi.
Dar unde sunt de acord: da, sistemul lor bi-partinic este moartea pasiunii si tocmai s-a demonstrat cat de usor poate sa alunece spre extreme daca ajung cativa idioti patentati in pozitii cheie, atunci cand nu mai ai pic de inteligenta nici in randul populatiei.
Daca nu ne-ar afecta in mod direct circul asta de acolo, ar merita sa luam toti o punga mare de popcorn si sa stam ca la insula iubirii astia 4 ani de zile.
Raspunsul e evident.
Cu Georgescu sau Simion +/- hAUR la putere, acum exersai scrisul de afara sau de la bulau.
Problema e ca acele timpuri nu par sa die departe…
Cică Trump candidează la doo Nobele , ăla pentru pace si de rezervă ăla pentru medicină!
https://www.g4media.ro/emisiunea-lui-jimmy-kimmel-revine-dupa-ce-a-fost-scoasa-din-grila-din-cauza-comentariilor-despre-charlie-kirk.html
E rezolvata, calm your tits
Răul a fost făcut.
Contractul expira peste cateva luni, nu va fi prelungit, partile au considerat ca asa este mai bine, etc.
Muie ABC, ar trebui dati in judecata pentru cateva miliarde.
Da, clar, circ. Trăim cele mai bune vremuri ale omenirii si totuși nu e bine.
BAG PULA, dacă nu îmi ziceți ABSOLUT TOȚI că s-a reluat nu am făcut nimic.
dă-l în morții lui de text, e important să-mi spuneți ABSOLUT TOȚI că s-a reluat.
Ai vazut ca s-a reluat?
nu, e prima oară când aud.
ce s-a reluat?
Si asa o spun de parca faptul ca s-a reluat anuleaza cumva faptul ca a fost suspendat la cererea lui Trump. Iar cand le zici ca-s analfabeti functional si imbecilu cu spume la gura, se supăra.
Pe sistemul „A furat, dar a dat banii înapoi, deci e ok”.
Motivul pentru care a fost zburat e ca a vorbit Trump sau pentru ca a spuns prostii despre o victima a woke gay?
Mai nou cică s-a reluat…”Dexter”
Tot circul asta nu arata decat cat de multa ipocrizie este in politica americana, la toate nivelurile.
Pe de-o parte avem un senator publican care acum zice ca nu e loc de agresivitate in discursul politic. Acelasi senator se poza la craciun cu un brad impodobit cu „globuri” facute din machete de politicieni in streang. Ollama, nancy, etc. in streang. Pentru ca atat poate el.
Pe de alta parte, focile care acum sar in sus ca li se ia muh democracy, aplaudau ca … focile cand nu l-au lasat pe ala micu sa prezinte oscarurile pentru ca i-au gasit o gluma proasta facuta acum 15 ani pe twitter. Pentru ca da.
Nu vezi nici o diferenta intre situatia asta si ala care nu a prezentat oscarurile?
Am activat foca. Nu, LLMule care repeti tot ce apare pe reddit, nu e nicio diferenta intre incapabilii astia care folosesc fcc sa puna presiune pe o firma privata si incapabilii ceilalti care foloseau admin prezidentiala sa puna presiune pe firmele private care lasau stirile cu laptopu lu jr. Care jr era asa de nevinovat ca i-a dat tati get out of jail free card. Singura diferenta e ca astia o fac pe fata. Restul o faceau in spatele usilor inchise. Dar de facut s-a facut mereu, stai tu linistit.
Data viitoare cand vrei sa discuti despre „toate-s la fel”, pune mana si cauta cat costa alegerile la americani. Si o sa afli ca si albastrii si rosii cheltuiesc miliarde bune intr-un an electoral. De unde crezi tu ca vin banii aia, si cum crezi tu ca se recupereaza banii aia? Fara interventii? Fara presiune? Daca tu chiar crezi asta, am un pod sa-ti vand.
Si daca tot nu vezi ipocrizia cu muh rights, fix cand le pasa lor, pune mana si cauta voturile pe patriot act. Sa vezi cum au votat toti democraizii cot la cot cu razboinicii luminii crestinopate sa ia drepturile muricanilor. Si dupa aia uita-te care presedinte s-a folosit mai mult de patriot act ca sa lase institutiile cu 3 litere sa spioneze TOT ce misca, oriunde in lume inclusiv la ei acasa. Hint: e ala de-a luat premiul nobel pentru un discurs.
Cea mai mare pacaleala e sa crezi ca unii sunt mai altfel. Nah, foca, sunt toti fix la fel. Ii doare in paispe de joe average, toti isi vad interesul, toti au patroni, toti fac ce pot sa ramana acolo sus. De aia n-au fost alegeri primare la democrati de la ollama incoa, de aia n-au putut sa dea un presedinte bun, de aia a iesit un senil incompetent si arogant a doua oara. Fix de aia.
Nu fii jigodie, deocamdata vorbesc frumos cu tine dar n-am nici o jena sa te muiesc daca continui in directia asta.
Intrebarea mea era simpla: tu ziceai ca e la fel, pentru ca o amenintare de la FCC e egala cu ala care nu a prezentat oscarurile. E egala?
In alta ordine de idei, care e partidul cu primul amendament in gura?
Astea sunt teoriile conspirației maga, vechiul subiect Hunter Biden, unde Joe chiar a făcut tot ce putea omenește posibil sa NU se amestece în anchetă. Atâta aveți? Laptopul și mailul lui Hilary?
Nu, nu sunt deloc la fel. Dacă Biden sau Obama făceau 10% din prostiile și abuzurile actualei administrații, sărea America 15 mile de cur în sus, și pe bună dreptate. Acum că le impune orangutanul la cine să se uite la TV și ce medicamente si vaccinuri să nu ia, hey e okay
@flat asta e problema cu oamenii care sunt constant online. Ca totul din tabara cealalta e „conspiratie”, si nimeni nu vede nimic din tabara lor. Daca citeai toate cuvintele din alea 2-3 paragrafe pe care le-am scris, ai fi inteles ce trebuia. Dar tu o tii pe a ta.
Faptul ca niste dobi folosesc ceva pentru propaganda nu face acel ceva fals. Propaganda merge pentru ca propaganda merge, si functioneaza mai bine cand e ceva real la mijloc. Cred ca ai ratat partea cu „de nevinovat ce era, i-a dat tati cu pardoneala”…
Si da, e usor sa crezi ca totu e fake news, dar cand ceoi zic chestii in scrisori oficiale, sub pericolul perjurului, aia nu se vede. Il credem pe x cand zice ce ne convine, dar cand zice ce nu ne convine, isi vede interesul. Mmmhm. Trebuie sa fie foarte usoara viata voastra, cand totul e atat de alb sau negru.
Never go full geani.
Asta e problema cand maimuta trebuie sa gandeasca: face orice sa isi simplifice problema. Ca e usor sa zici ca nu exista decat 0 sau 1 si oamenii pot fi doar absolut rai sau absolut buni, iar daca democratii au facut si ei ceva vaaag similar sunt absolut rai, la fel ca ailalti. Maimuta nu intelege ca majoritatea chestiilor din univers exista pe o curba, iar unele chestii pot fi mai de cacat decat altele si e posibil sa faci observatia asta fara sa ignori chestiile de cacat pe care le face tabara ta.
Cretinule, faptul ca ala nu a fost lasat sa prezinte oscarurile nu e un atac la adresa primului amendament. Faptul ca presedintele foloseste structura statului sa concedieze oameni care fac misto de el e fix un atac direct la adresa primului amendament. Da, democratii au facut si ei chestii de rahat, dar trebuie sa fii un om simplu, din popor, sa zici ca e la fel de rahat ca ce au facut republicanii. Nimic, inclusiv tampenia cu Hunter Biden, nu se apropie de treaba asta si, daca ai putea procesa nuanta timp de 2 minute, poate ca ti-ai da seama de lucrul asta.
Si partea amuzanta nu e ce a facut Trump, ca de ala toata lumea stie ca nu are principii. Partea amuzanta e reactia alora de dreapta, care isi puneau poalele in cap cand Obama mentiona Fox pe un ton negativ. Aia acum rad, pentru ca de ce nu. Ca daca ai o tara plina de maimute care cred ca toti sunt la fel, ce motivatie ai sa te comporti altfel?
aug 👏 aug 👏 aug 👏
:))))) macar maimuta e amuzanta
Bai Andrei, o organizatie independenta (nu statul) alege pe cine vrea pula ei sa prezinte un eveniment organizat de acea organizatie. Ca organizatia aia poate rezona cu principiile/mesajul unui anume om sau nu. Alora nu le-au placut tweeturile lui Hart, au zis pas, nu-l vrem pe asta sa prezinte Oscarul pentru ca asa vrem noi si nu e nimic in neregula cu asta. E ca si cum ai obliga Fox sa aiba show cu Jimmy Kimmel doar pentru ca asa vrei tu.
Dar e cu totul si cu totul alta treaba cand vine statul/presedintele si impune unei anumite organizatii (prin diferite metode) sa-l dea afara pe X sau pe Y pentru ca nu-i place urangutanului portocaliu de acel om.
@Sabotor, incerci sa explici chestii complexe unui dobitoc. Nu e neaparat ca nu poate sa inteleaga diferenta, dar e mai simplu sa nu isi bata capul si sa gaseasca pretexte pentru care diferenta aia nu ar exista. Omul vrea sa fie odihnit la mansarda, lasa-l ca macar face frumos.
Când CNA-ul american se comportă ca CNA-ul românesc toată lumea are o problemă.
https://romania.europalibera.org/a/social-media-cna-marius-tuca/33363134.html
Nimeni nu blochează Tik-Tok. Bugetul serviciilor: 1,62 miliarde de euro. Cu 20% mai mare decât anul trecut.
https://romania.europalibera.org/a/buget-servicii-secrete/33301291.html
Am făcut reformă de 70 de milioane de euro în educație. Hai să discutăm despre libertatea de exprimare, cum o rezolvăm cu educație și sarcasm.
Ok, ce consider eu foarte grav si o vad si printre comentatorii, e ca in continuare nu deosebim libertatea de exprimare in concordanta cu statul de libertatea de exprimare in concordanta cu noi insine.
Spre exemplu:
– Aici pe blog poti fi cenzurat si e OK. Nu e nimic de discutat, fiecare grup si fiecare om are dreptul sa primeasca in casa pe cine vrea el.
– Daca clientii unui film nu vor sa se uite la el ca scriitoarea a zis o data nu stiu ce pe twitter. E OK. Consumatorul decide, daca nu vrei sa cumperi o paine de la alimentara nu inseamna ca i-ai incalcat drepturile producatorului si a vanzatorului.
Asta a fost cancel culture… Majoritatea timpului nici nu a functionat.
– Cand statul intervine in numele societatii in libertatea de exprimare atunci incep problemele si trebuie avut grija.
Si sa nu ne prefacem ca nu vrem cenzura din partea statului.. O vrem impotriva pedofililor, o vrem impotriva criminalilor, o vrem impotriva teparilor, ne-a placut cand s-a inchis OTV si am vrea sa se mai inchida chiar din televiziuni.
Ba mai mult, ar cam trebui ca statul sa intervina putin mai mult in relatia social media – utilizator. Fiindca in momentul de fata unele platforme foarte mari sunt fix Scanteia moderna (fie ca pentru stanga sau pentru dreapta) si asta afecteaza in mod direct societatea.
Principalul lucru pe care nu-l vrem si nu ar trebui sa-l vrem: Ca statul sa cenzureze dizidentii, criticii si oamenii normali. Indiferent de parerea lor. Pur si simplu nu putem trai intr-un stat care maine inchide partidul AUR. Sau care maine inchide Antena 3.
Sau care vine si impune limite pe glume, indiferent de tipul lor.
Sau care, ca in SUA, are un consumator mai mare numit Presedinte care acum incearca sa decida dupa cum ii place lui cine are sau nu voie sa apara la televizor. Efectiv ia masuri si-si pune literalmente institutiile de sub el la lucru pe tema asta.
Nimic nu e absolut si fiecare societate isi stabileste echilibrul ei. E o gluma sa crezi ca in SUA a fost vreodata libertatea de exprimare absoluta. Ce face acum Trump e doar sa modifice echilibrul asta. Daca americanilor le convine, treaba lor. Noi, cei din Romania, ar trebui sa stim foarte bine ce inseamna directia lui si de ce trebuie sa facem tocmai inversul.
Am senzația că majoritatea magtarzilor care au votat babuinul portocaliu țin mai mult la al doilea amendament decât la primul. Guns guns gunnssssss
In rest, este parfum, noua linie revizionistă este spălarea lui Adolf, atât Tucker Carlson cât și Candace Owens au început cu mesaje de genul „oare a fost chiar atât de rău”?
Ce am văzut aseară cu paracetamolul este cireașa de pe tort. SUA sunt în găleată, un stat captiv unei clici de dementi
> Ce face acum Trump e doar sa modifice echilibrul asta.
Singura diferenta e ca portocala senila o face pe fata. Restul o faceau mai ascuns. Dar de facut s-a facut mereu.
Absolut, dar asta in sine e o problema extrem de mare.
Un hot se ascunde ca fura si ca incalca legea. Chiar si tiganii de pe net pe care-i numeste presa „interlopi” folosesc metafore ca sa explice ce fac ei „pa Jermania”. Ca daca nu se ascunde se auto-sesizeaza organele chiar si fara plangeri si au probleme. Chiar si asa, majoritatea ajung sa viziteze puscaria cel putin odata in viata lor.
Un hot care nu are nevoie sa se ascunda fiindca nu e tras la raspundere pentru fapta lui o sa fure de zeci de ori mai mult. Daca e incurajat poate chiar de sute de ori mai mult.
E o diferenta majora si o problema grava.
Mai degraba o faceau la un nivel discret si nu apasau prea tare pe pedala. Wokismu vietii nu a aparut imediat ci au fost nevoie de ceva administratii democrate ca el sa se desavarseasca. Pe langa asta toata ideologia asta nu a venit pe o filiera de grupare ci din zona corporatiilor in special cele din zona de tech. Totul a fost calculat si gandit la o scara mai mare de timp pana cand am ajuns la punctul culminant in care masa critica de opozitie s-a adunat si a spus nu.
Clar acum se joaca pe fata, dar nu era mare diferenta intre ce era inainte. Ca sunt mai din topor si nu vorbesc frumi ca democratii nici nu conteaza, ceea ce conteaza este ca ei vor folosi fix aceleasi mijloace pe care cei de dinainte le-au facut, doar ca vor fi pe fata. Iar faptul ca revolta aia populara pe care unii o tot asteapta in SUA nu apare, inseamna ca oamenilor li s-a luat atat de mult de povestea woke incat accepta ceea ce face Trump.
Categoric este foarte de cacat ce se intampla, dar cat timp nimeni de acolo nu i-a temperat pe wokisti si democrati spunandu-le mai incet ca ne ducem in rapa, s-a ajuns aici.
O alta chestie interesanta este ca si democratii foarte probabil se vor replia si vor juca fix acest joc pe care MAGA il face sub propria lor „identitate”. O sa vedem un trump democrat care s-ar putea sa-l faca pe asta originalul mai omenos. Pur si simplu am intrat in era tribalismului in care ne credem superiori ca o ardem democrat si cu libertatea de expresie in mana.
@Asdad: Imi pare rau dar e imensa diferenta.
Wokeismul nu a fost atat de rau pe cat ne prefacem unii acum ca a fost. Nu a dus la schimbari drastice de legi. Cum ziceam in alt comentariu, confundam libertatea de exprimare in relatie cu statul cu libertatea de exprimare in relatie cu noi insine.
Companiile reactionau la consumatori, nu la stat.
Ce zicea @Andrei e insa altceva. El vorbea de cum foloseau politicienii dinainte de Trump institutiile pentru interese proprii. Iar asta nu se intampla la fel de des ca si acum, nici pe o zecime. Fie ca vorbim de democrati sau fosti republicani.
Asta cu „acum macar e pe fata” si „e acelasi cacat” e cea mai mare dobitocenie ce poate fi spusa. Ca acum e pe fata, ca are curajul un hot sa te fure pe fata e FOARTE GRAV. Nu e acelasi drac cu atunci cand se fereste. Sunt doua societati total diferite doar pe criteriul asta.
Disney reia difuzarea emisiunii lui Jimmy Kimmel, la mai puțin de o săptămână după ce comediantul a spus că “Donald Trump exploatează politic asasinarea lui Charlie Kirk”. Compania anunță că decizia fusese luată pentru a nu amplifica tensiunile, într-un moment delicat pentru SUA.
Faptul ca s-a reluat arata ca inca mai conteaza puterea oamenilor de rand! Am inteles ca in ultima saptamana multa lume a renuntat la abonamentele tv si au fost obligati sa revina. In prima zi va fi invitat guvernatorul din California, cel mai mare opozant al portocaliului si probabil candidat democrat la viitoarele alegeri.