Justiția pe care o apărăm: decizii la solstițiu

Piedone a executat o treime de pedeapsă și a fost eliberat, că se prăbușea sectorul fără el. Doar el a fost eliberat, ceilalți din dosar nu.

De asemenea, magistraţii au respins ca nefondate recursurile în casaţie formulate de inculpaţii Matei George Petrică, Anastasescu George Alin, Niţă Cristian Mihai şi Radu Antonina împotriva condamnărilor pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti.

O știre trecută neobservată e asta: Puiu Popoviciu are sentința suspendată, pentru că afară e cald și la Londra frig.

„Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva încheierii din data de 26 mai, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală, privind pe condamnatul Gabriel Aurel Popoviciu. (…) Definitivă”, se arată în minuta deciziei.

Vă readuc aminte faza asta, care s-a întâmplat și în Italia, si în Grecia: justiția din aceste țări au decis că justiția din România nu își face bine treaba.

Ulterior, în 2021, Înalta Curte de Justiţie a Marii Britanii a respins definitiv cererea României de extrădare a omului de afaceri, judecătorii britanici motivând că Popoviciu nu a fost judecat de un tribunal imparţial în România

Bun, și atunci de ce mai dă UE bani? De ce mai vin investitori din țările astea încoace? Poate vreun ambasador să ne explice asta? Sau trebuie să o fac tot eu?

Altă știre mișto: Secția Specială a scăpat doi procurori.

Credeți că e o coincidență că toate astea se întâmplă acum? Sunt influențate de solstițiu deciziile astea? Sau pur și simplu se dau acum pentru că oamenii sunt un pic mai atenți la concedii decât la orice altceva? Pentru că despre asta e vorba: sunt niște decizii, ce o să se întâmple? Ah, nimic? Ah, ies doi părinți ai copiilor morți la Colectiv și declară ceva și gata? Ah, ne dă ambasada SUA două chifteluțe IKEA gratis, că de terenul ăla e vorba și nu se făcea să existe probleme în justiție pe locul unde s-a construit ambasada?

Am văzut recent o știre despre ăla care l-a ucis pe Teo Peter, l-a părăsit nevasta și a ajuns vai de capul lui. Nu era mai bine să facă un pic de bulău, chiar și în SUA, poate scăpa de alcoolism?

Repet: suntem toți opăriți. Ce o să facem? Ah, nimic? Bun, să mergem mai departe.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

77 comentarii

  1. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 94146
    • I-au ce? Jigodia a candidat și a câștigat alegerile la un alt sector (era la s4 în timpul Colectiv, acum e la 5). E repus pe funcție, e liber ca pasărea cerului, nici usturoi n-a mâncat, nici șpagă n-a luat, abuzul în funcție nu mai există, nici gura nu-i miroase. Săracu’ de el, e un altul care a muncit numa’ la stat în ultimii 30 de ani și întoarce banii cu lopata…

      Comentariu apreciat.15656
    • @Radu – si totusi pentru ce anume a fost condamnat, concret? Nu am stiut niciodata legatura intre primar si un accident.

      Indecis. Tu ce zici?7279
    • Si cand spuneam ca milogul de bucuresti e cel mai confuz votant din țară, indiferent ce ar vota… Praful se alege. Aveti primarii pe care ii meritati. Intre un violator si un impotent, candidati la primarie, in Bucuresti castiga impotentul, că măcar nu violeaza.

      Indecis. Tu ce zici?7352
    • “Intre un violator si un impotent, candidati la primarie, in Bucuresti castiga impotentul, că măcar nu violeaza.”

      Metaforic zic, n-as vrea sa se inteleaga literal.

      Indecis. Tu ce zici?4526
    • Stai, ce? Adică „a furat dar a și făcut”? Merită votat chiar dacă e un șpăgar notoriu?
      Plm, eu unul prefer să începem să alegem în funcții măcar oameni care nu candidează ca să aibă de unde fura. După aia, încet, încet, poate ieșim din căcatul în care ne tot învârtim de 30 de ani.

      Indecis. Tu ce zici?5033
    • @Big, DNA a incadrat o serie intreaga de functionari corupti pe bune la abuz in serviciu. Cu argumente juridice atat de proaste incat cred ca aproape toti acuzatii de abuz in serviciu au fost achitati, cel mai tarziu de Curtea Suprema, cazul Piedone. Aia erau corupti, iar procurorii DNA care s-au ocupat – incompetenti si grabiti. Cu rezultatele care se vad. Fapta nu există.

      Indecis. Tu ce zici?3414
    • Cand USR-ul il are pe Drulă, care e Bolojanul lor, pare logic să îl pună tot pe timid să candideze ca să nimic incă patru ani?

      Indecis. Tu ce zici?2335
    • @rio – pe mine ma depasesc multe chestii, nu am inteles in cazul asta cine si cati sunt vinovati sau ce s-a intamplat concret. Stiu ca aia au pus artificii in interior langa ceva izolatie care nu avea ce cauta, a luat foc, nu au putut iesi in timp util si de acolo dezastrul.

      Vinovat ar trebui sa fie ala care a pus artificiile in primul rand, apoi ala care i-a dat voie sa faca asta, cel ce raspunde de spatiu ca avea izolatia aia si lipsa cailor de evacuare, cei ce trebuiau sa verifice cladirea si siguranta – cei de la siguranta publica, pompieri, poate primarie (daca tine de ei).

      Nu am inteles niciodata asta cu directorul cel mare care este vinovat – primarul semneaza autorizatia insa nu el verifica detaliile si nu el verifica daca se respecta sau nu o autorizatie. Daca iti da primarul autorizatie de casa cu etaj si tu faci bloc cu 4 etaje e vina lui? Daca iei autorizatie de restaurant insa tu faci sala de jocuri e vina lui sau exista cineva care vine pe teren si constata, verifica?

      Nu zic strict de Piedone insa stiu ca este raspandita ideea asta – daca un doctor ia spaga directorul de spital este demis, daca un politist ia spaga sau face un accident seful politie pe judet este dat afara, etc.

      Comentariu apreciat.7428
    • La 50 de morti in incendiile din spitalele romanesti 2020-2021, ia ghici cui i-a facut dosar si pe cine a trimis in judecata DNA?… Corect! Pe nimeni.

      Comentariu apreciat.657
    • @bigbear de acord cu tine. A fost o chestiune emoțională. Karma funcționează și așa, atât Piedone cât și Ponta au avut de suferit din acest accident, deși nu aveau nici o vină directă . Îți asumi ca om politic și aceste nedreptăți sociale, mai ales când te știi hoț și șpăgar

      Indecis. Tu ce zici?2721
    • bigbear, tu stii semnificatia acelei semnaturi si a stampilei din dreapta jos a unui act oficial?

      hai ca iti explic eu… cel care semneaza si stampileaza (stampila poate fi in nume propriu sau al institutiei) isi aduma raspunderea pentru ce se întâmplă sub acoperirea acelui act.

      evident, nu poti condamna primarul pentru ca a semnat autorizatia unui fastfood, un inspctor de cel mai mic grad a luat o spaguta si s-a imbolnavit un nene de toxiinfecție alimentare a doua zi.

      doar ca colectiv a fost un eveniment de o amploare uriasa, foarte multe victime cu urmari grave, extrem de grave si moarte, in urma multor si complexe abuzuri si alte incalcari ale legii, facute atat de cei autorizati de primar cat si de multi cei din din aparatul de stat păstorit si in buna masura numit si asumat tot prin semnatura de el.

      pe langa faptul ca contextul in care s-a intamplat colectiv era universal, se putea intampla oriunde in alta bodega din acel sector (doar nu suntem naivi sa credem ca toata masinaria descrisa mai sus a functionat doar in acest caz singular) si foarte probabil oriunde altundeva in bucuresti si restul tarii.

      de undeva trebuie inceputa curatenia… si daca nici cazul colectiv nu va e de ajuns…nu stiu sincer ce ar putea fi… cernavoda?

      Indecis. Tu ce zici?5538
    • @Flat – de acord cu tine, lumea este emotionala insa este o mare diferenta intre Ponta care nu a castigat niste alegeri si Piedone care a fost arestat, acuzat, condamnat si facut 1 an de inchisoare.

      Indecis. Tu ce zici?3014
    • bigbear… un an de inchisoare.. saracul…. cata nedreptate in lumea asta….

      mie imi suna mai corect 67 de vieti.

      serios.

      hai sa o iau altfel. o intrebare pentru cei care il considera nevinovat. chiar credeti ca in romania nici un conducator, presedinte, ministru, parlamentar, primar, nu e niciodata responsabil pentru mizeriile care se intampla in tara asta? niciodata?

      chiar facem isus din ceausescu? si-a luat asupra lui toate pacatele urmasilor?

      Indecis. Tu ce zici?4025
    • Eu am scris aici inca de cand a fost trimis in judecata ca strict in cazul asta piedone nu e vinovat de nimic. E imposibil sa dovedesti legatura de cauzalitate directa intre primarul piedone si colectiv. Habar nu avea piedone ca exista un club pe nume colectiv in sectorul lui. Nu da el direct nicio autorizatie…… daca piedone e vinovat de colectiv atunci orice primar e vinovat pentru orice accident se intampla in sectorul lui, inclusiv ciucu de la sectorul 6 pentru femeia omorata de caini.atentie, nu spun ca piedone nu e un derbedeu, sunt sigura ca este….. Si debedeul de gabi oprea o sa fie achitat in cazul gigina……

      Indecis. Tu ce zici?2815
    • @thebblack – „cel care semneaza si stampileaza (stampila poate fi in nume propriu sau al institutiei) isi aduma raspunderea pentru ce se întâmplă sub acoperirea acelui act” – trebuie sa imi explici ideea asta.
      Daca Piedone a semnat pentru autorizarea acelui club inseamna ca el semneaza pentru autorizatii pentru afaceri (nu am idee ce face sau nu un primar in domeniul asta), si presupun ca el semneaza orice autorizatie de functionare in zona lui , Sectorul x. Asta inseamna ca primarul este raspunzator de orice se intampla in toate acele afaceri? Are primarul dreptul sa intre in orice afacere, sa verifice orice vrea si sa impuna penalitati? El singur, ca doar semnatura lui este pe acel colt, nu?

      Adica maine poate merge la Hatz Shaorma, sa constate ca este mizerie si angajatii nu poarta manusi, exista prelungitoare intinse aiurea, sa le dea 50 de mii amenda si sa ii inchida pe 6 luni, direct si pe loc?

      Indecis. Tu ce zici?2418
    • nu se duce el in control, ca nu evtreaba lui de primar si cel mai probabil nici nu are pregatirea sa constate neregulile.

      doar ca cazul colectiv nu e hatz șaorma. iar primarul aia garanteaza. ca sistemul funcționează.

      cazul colectiv a dezvaluit disfunctionalitati si ilegalitati ale sistemului extrem de adanci. sistem pe care el l-a garantat cu acea semnatura si stampila. sau l-a invins sistemul?

      Indecis. Tu ce zici?2522
    • @ thebblack- asadar nu el controleaza dar el raspunde cu capul? Adu-mi aminte te rog, ce s-a intamplat cu seful ISU pe sectorul 4 sau Bucuresti (nu stiu cum functioneaza ISU, daca e sparta in bucati ca primaria sau nu).

      Stii ce spun de ISU, nu? Acolo unde aia doi pompieri au luat spaga si nu au verificat sa fie localul sigur si a caror treaba era exact partea de incendii si evacuare. Nu de alta, insa nu am auzit pe nimeni sa spuna ca seful ISU este vinovat ca uite ce au facut subalternii lui.

      Indecis. Tu ce zici?328
    • thebblack, nu stii. Primarul trebuie sa respecte legea in vigoare, fara sa ceara nimic in plus.

      Si-a luat condamnare pentru ca a dat aprobare de functionare fara autorizare ISU, de securitate la incendii. Respectiva autorizare, la data incendiului Colectiv, nu era obligatorie legal in nici un dosar de autorizare a unei discoteci din Romania. Nu era obligat prin lege primarul sa o ceara, si daca o cerea ca o conditie sa semneze, de-abia ăla era abuz in serviciu.

      Legea cerea o declaratie pe proprie raspundere a patronului ca localul indeplineste toate conditiile necesare din punct de vedere al securitatii la incendii, si aia s-a dat. Primarul a semnat. Judecatorii l-au achitat. Avem un abuz al procurorilor DNA, o interpretare imaginativă a legii ca sa il bage pe pietone la bulău oricum nu conteaza? Destul de probabil.

      Indecis. Tu ce zici?3814
    • @thebblack – 67?

      @Bigbear – Dă-i dreaq de morți, bine că a scăpat Piedone. Niște necredincioși mai puțin, în loc să fie la Biserică ei s-au dus la concerte. Te felicit pentru atitudine.

      Indecis. Tu ce zici?1927
    • @Bogdan – tu cat timp ai jelit aia 57 de mii de morti din Turcia si Siria de la cutremurul din februarie 2023?

      Indecis. Tu ce zici?2324
    • @Bigbear – Nu mi-a murit nimeni cunoscut în Turcia și Siria, deci recunosc că nu mi-am pus vălul pe față, nici nu știam că este obligatoriu. Dar mi-au murit șapte prieteni și colegi la Colectiv și mulți alții au fost răniți. Te rog să mă ierți că mă doare mai puțin de necunoscuți dar că viața mea a fost futută ani buni de ceea ce s-a petrecut la Colectiv. Acum na, când am să mă duc să-l revăd pe băiatul ăla de l-am băgat în mormânt alături de un aparat foto și de niște brățări de concert am să-i spun că a murit degeaba, justiția și cei ca tine se pișă pe el. O să fie greu să-mi găsesc cuvintele să-i spun asta, dar mă descurc eu. Nu o să mă asculte oricum nimeni niciodată, ați pregătit bine viitorul :)

      Indecis. Tu ce zici?4229
    • @BogDan- acum niste ani buni un unchi al meu s-a dus la spital sa ii taie jumatate de deget la picior si a murit pe masa de operatie, ca nu au tinut cont de problemele cardiace si au gresit anestezia, nu a fost nimic nici macar intrebat, nu acuzat. Ai lacrimat, ti-a pasat, te-a durut?

      Acum 6 ani 4 copii la 18-23 de ani s-au rasturnat cu masina la ultima curba inainte de satlul meu si au ars in interior, pana la nivelul in care pe doi i-au identificat dupa bijuterii, ca nu mai era destula carne sa stie care cine este. Te-a durut? Ai plans? Nu au pus nimic in cosciugul lui Marius pentru ca tot ce a ramas din el au fost o mana de oase. Avea 19 ani si am petrecut mult timp cu el. Mario avea 24, era aproape de nunta cu o vecina, dupa moartea lui ea a intrat in depresie si nu mai este acelasi om nici azi.

      Tie de ce nu ti-a pasat de aceste drame?

      „am să-i spun că a murit degeaba, justiția și cei ca tine se pișă pe el” – nu stiam ca s-a dus in club pentru o cauza, ca lupta pentru justitie, pentru mine sau pentru ceva, am crezut ca se distra in timp ce eu nu aveam bani de biscuiti, nu de bere. Imi spui azi ca lupta pentru tara, ca suferea pentru justitie si ca ar trebui sa imi pese ca tu il cunosteai in acelasi timp ce tie nu iti pasa de prietenii mei sau de aia 57 de mii de morti?

      De ce?

      Indecis. Tu ce zici?3928
    • Pentru cei care nu știu de ce l-au săltat pe Piedone. Legea permite ca primarul sa dea aviz În sectorul 4 se votase ca la ei e excepție. Primarul nu are voie sa dea aviz fără cel de la ISU. Votarea s-a făcut în consiliu la cererea lui Piedone. La Colectiv s-a constatat ca el însuși dăduse aviz fără ISU. El cu mânuțele lui semnase o chestie devlarata de el ca ilegala de unde logica procurorilor ca acolo s-a uns treaba.

      Comentariu apreciat.487
    • @Bigbear „Nu am inteles niciodata asta cu directorul cel mare care este vinovat – primarul semneaza autorizatia insa nu el verifica detaliile si nu el verifica daca se respecta sau nu o autorizatie. Daca iti da primarul autorizatie de casa cu etaj si tu faci bloc cu 4 etaje e vina lui?” – tu existi pe bune?

      Daca semneaza autorizatia, e responsabilitatea lui sa verifice. Nu detaliile ci faptul ca detaliile au fost verificate. Are autorizatie ISU? Nu ca vine cineva si zice ca -sa dat, ci sa vada autorizatia. Nu sa verifice el detaliile de acolo, dar sa vada ca documentul exista si ca exista persoana care s-a angajat ca totul e corect acolo.

      Daca primarul iti da autorizatie pentru casa si tu faci bloc, adica tu incalci autorizatia, nu e vina primarului ca tu ai facut ceva. Dar e obligatia lui sa se asigura ca ce ai facut tu ilegal e daramat dupa aceea.

      1214
    • Nu ma mira ca Bucureștiul e călărit de hoți de cea mai joasa speța. Cu astfel de apologisti care le scuza mizeriile unor petarde si inventează istorii alternative cu ce s-a întâmplat. O simpla cautare pe google ne edifica pt ce cârnatul împuțit Pieodone a primit o condamnare. Acum ca in România si procurorii sunt incompetenți, si judecătorii corupți de ii scapă pe toți burtoșii, aia e o alta poveste. Ca poate ar fi fost mai potrivit sa primească o condamnare cu suspendare, si interzicerea de a ocupa funcții publice o vreme, de asemenea, poate fi discutat. Ca si ministerul sănătății si spitalele sunt responsabile pt tragedie, e de asemenea demn de discutat. Ca medicii au ascuns probe pt a ascunde mizeria din spitale, ca sa își salveze pielea, pt ca si ei si ministerul ar fi trebuit sa răspundă, e ceva ce din păcate este trecut cu vederea. Dar!

      Sunt curios daca in incendiul acela mureau copii vostri, il mai pupați in cur pe boul asta? V-ați gândit ca poate mâine, vi se poate întâmpla ceva similar pt ca statul e degeaba, si autorizațiile se acorda pe șpagă si după ureche pt chestii care sunt in mod evident un pericol pt consumator?

      Altfel, daca vouă vi se pare firesc ca un primar sa acorde autorizație unui club, unde ulterior mor zeci de oameni, si peste o suta sunt răniți foarte grav, ulterior acel primar sa nu răspundă penal pentru asta, va meritati soarta, fraților. Nu prea mai merge sa ne plângem ca nedreptăți, lipsa locuri de parcare, spitale caca, scoli pipi, tragedii si chestii.

      Si in fond, la ce mai e nevoie de autorizație pentru orice, daca nimeni nu răspunde pentru nimic? Pt ce mai plătiți taxe pt salariile primarilor daca ăștia fac oricum ce vor si trăiesc din șpagă, iar voi nu aveți nicio pretenție pt ca ei sa răspundă pt ce aproba?

      Cetățeanul roman bătut in cap si cu mentalitate balcanica, dar mai ales expert in apologia corupției si incompetentei instituționalizate este indiscutabil cel mai mare obstacol in calea dezvoltării României. Pentru ca si el vrea sa fie lăsat sa ciupească neasumat, mai un itp șpăguit, mai un parcat aiurea, mai o taxa neplătită, mai un venit nedeclarat, mai o construcție fără autorizație, etc). Pe sistemul mergi pe burta, apa-i mică.

      https://www.libertatea.ro/stiri/pentru-ce-a-fost-totusi-condamnat-piedone-in-dosarul-colectiv-proba-care-l-a-trimis-in-inchisoare-pe-primarul-sectorului-5-4129868/amp

      Indecis. Tu ce zici?1921
    • Bai Ioan C, esti prost? Pana la data incendiului de la Colectiv, nici un primar din Romania, nici macar Bolojan, nu cerea autorizatie de securitate la incendiu ISU pentru a semna o autorizatie de functionare club sau discoteca. Pana in ziua incendiului de la Colectiv, in Romania raspunderea in caz de incendiu era exclusiv a patronului clubului sau discotecii. Esti spalat pe creier frate? Ce nu intelegi?

      Indecis. Tu ce zici?219
    • „hai ca iti explic eu… cel care semneaza si stampileaza (stampila poate fi in nume propriu sau al institutiei) isi aduma raspunderea pentru ce se întâmplă sub acoperirea acelui act”
      @bigblack: hai ca-ti explic eu ca le stiu putin mai bine. in 99% dintre cazuri, semnatura primarului pe un document este pentru a-i certifica legalitatea si nicidecum pentru continut. Judecatorii care i-au dat anii aia de bulau cu executare lui Piedone, ar trebui biciuiti si trimisi la renovat apartamente pentru tot restul vietii pt ca stiau prea bine ce fac. extrapoland, pentru cititorii corporate, explic: e ca si cum lui Tiriac i-ar da 10 ani, pt ca soferul lui in timpul serviciului in drum spre Peco, calca 5 copii pe trecere. Tiriac fiind in avion la 5000km de accident.

      177
    • @Ioan C – tu ai citit articolul pe care il dai exemplu? Sa iti citez eu: „Cristian Popescu Piedone a fost trimis în judecată de DNA, în mai 2016, pentru două infracţiuni de abuz în serviciu. Una privea eliberarea autorizaţiei de funcţionare pentru clubul Colectiv, iar cealaltă era legată de un restaurant din sectorul 4. Ambele societăţi funcţionau fără autorizaţie pentru securitatea la incendiu.
      În decembrie 2019, Tribunalul Bucureşti a apreciat că fapta fostului primar, de a autoriza funcţionarea clubului Colectiv, a produs „consecinţe deosebit de grave” şi a majorat cu jumătate limitele pedepsei, iar Piedone a fost condamnat la 8 ani şi 6 luni de închisoare.
      Curtea de Apel Bucureşti a schimbat mai întâi încadrarea juridică a acuzaţiilor, renunţând la partea cu producerea de consecinţe deosebit de grave, iar apoi l-a achitat pe Piedone pentru al doilea abuz în serviciu, legat de autorizarea restaurantului, pentru că „fapta nu este prevăzută de legea penală”. ”

      Asadar Piedone da doua autorizatii de functionarea identice, fara aviz ISU, una la Colectiv si alta la un restaurant, tribunalul a adaugat „producerea de consecinte deosebit de grave” si din 4 ani ii da 8, Curtea de apel taie partea cu consecintele si sporul de 4 ani, ramane la cei 4 ani insa partea cea mai interesanta peste care tu ai trecut cu brio este asta „iar apoi l-a achitat pe Piedone pentru al doilea abuz în serviciu, legat de autorizarea restaurantului, pentru că „fapta nu este prevăzută de legea penală”. ”

      Asadar o autorizatie identica data restaurantului nu este o problema, fapta nu este prevazuta de legea penala insa prima instanta l-a condamnat pentru acelasi lucru in cadrul Colectiv la 8 ani de inchisoare – cum explici asta? Iar Curtea de apel face o mizerie practic, dand doua solutii diferite in doua cazuri identice iar la final, cand Curtea Suprema vine si spune ca nu ai cum sa ai doua solutii diferite la 2 situatii identice si practic intareste ce a spus cu jumate de gura Curtea de apel, ca fapta nu e prevazuta de legea penala tu sari in sus ca nu este normal?

      Practic scrie negru pe alb ca primul tribunal l-a condamnat emotional, ca au murit oameni acolo si e trist pe cand in cazul restaurantului daca nu au murit oameni nu era o problema autorizatia fara ISU iar curtea de apel si curtea suprema au certificat asta – datul unei autorizatii de functionare fara autorizatie ISU nu reprezinta abuz.

      262
    • „Fapta nu e prevazuta in legea penala” = „fapta a fost prevazuta in legea penala cand s-a facut dosarul , dar am taraganat procesul si apelul pana au rezolvat baietii legea”. Alta intrebare.

      612
    • @Bigbear S-a intamplat pe tura lui,trecem peste faptul ca Romania e o sandrama care sta sa cada in orice moment :) dar a semnat ca primarul si trebuie sa iti asumi.
      De premierul leton Valdis Dombrovskis ai auzit ?
      Colectiv a fost o tragedie nationala si dupa toata hecatomba aia sa fie punctul nostru 0 medicina,justitie,clasa politica…ce s-a schimbat nimic :) noi nu ne-am schimbat cati de aici aveti extinctor in casa sau va uitati dupa semnul EXIT cand intrati intr-o crasma…eu unul recunosc ca nu o fac…
      Va mira ca unul ca Piedone se da martir si se intoarcere la primarie…Asta e tara astia suntem noi si ne meritam soarta :)

      58
    • @cadeh: daca tot faci o comparatie, fa-o in plm corect.
      Deci, hai ca te corectez eu. E ca si cum Tiriac ar fi vinovat ca soferul lui a accidentat mortal 5 copii pe trecere, desi Tiriac stia ca masina are frana defecta ;)

      73
    • cadeh, doar ca s-a demonstrat, cat se poate de pregnant si tragic ca acel document era ILEGAL.

      00
  2. Si daca nu era perioada de concedii si lumea era mai atenta ce se intampla? Nimic. Legalizarea infracționalității a fost inceputa demult de PSD, continuata de PSDNL si va fi finalizata în contextul marii aliante pentru stabilitatea României care va triumfa la următoarele alegeri.

    145
    • NOU
      #35

      eg zact! l-am auzit la radio pe dl. Iancu (sper să nu comit o eroare), părintele unui mort la Colectiv cum a explicat blatul făcut de la bun început pentru piedone; întrucît cele două directoare, semnatare ale actelor, deci direct răspunzătoare, n-au fost atinse nici cu o floare, șansele pentru recursul în anulare (sau cum s-o chema procedura) al lui nenea premarele erau de 1000%;
      pare SF? e doar romînistan…
      chiar, @Vali, du-te c-o cafea la dusterul alb și întreabă băeții dacă stă în picioare raționamentul domnului, zic;
      altfel, așteptăm noi succesuri ale domnilor magistrați ̶g̶r̶e̶v̶i̶ș̶t̶i̶ care „semnalizează niște probleme”!?

      115
  3. E interesanta faza cu Piedone, practic asta era bataia sa scape basma curata sa mai poata candida, ca era bun acolo la impartit bani pentru toti. Mizerabil.

    207
    • Faza cu piedone e ca trebuie sa fii tembel complet sa bagi la puscarie un primar pt ca la el in oras un club nu a respectat niste reguli de siguranta. Numai intr-o tara de lumea a 3a condusa de presiunea publica si stiri din presa poate justitia sa ia asemenea hotarari aberante.
      Deci de la bun inceput piedone nu avea ce cauta anchetat si condamnat intr-o asemenea situatie. Cum nici un primar nu e bagat la puscarie sau nu ar trebui bagat ca nu stiu ce institutie nu si-a facut treaba, sau ca unii nu au respectat nu stiu ce. Ah, daca existau dovezi ca el a semnat ceva pentru ca a luat mita de la aia. Ca a facut el presiuni sa se dea nu stiu ce autorizatie fara temei legal…aia da. Dar nu a fost cazul aici.
      A fost o mascarada aberanta, circ pt dobitoci in care niste judecatori fie au primit comanda fie atat sunt de batuti in cap incat l-au condamnat pe primar numai sa multumeasca opinia publica.

      Indecis. Tu ce zici?5936
    • @ionut află și tu din ce s-a explicat mai sus, ca să înțelegi, să nu mai scrii prostii, am copiat aici. Primarul dădea avize fără ISU că așa instruise majoritatea pe care o comanda în Consiliu Local. De ce oare să se dea avize fără autorizarea ISU? „Pentru cei care nu știu de ce l-au săltat pe Piedone. Legea permite ca primarul sa dea aviz, în sectorul 4 se votase că la ei e excepție. Primarul nu are voie sa dea aviz fără cel de la ISU. Votarea s-a făcut în consiliu la cererea lui Piedone. La Colectiv s-a constatat ca el însuși dăduse aviz fără ISU. El cu mânuțele lui semnase o chestie devlarata de el ca ilegala de unde logica procurorilor ca acolo s-a uns treaba.”

      Indecis. Tu ce zici?1317
  4. Aveti aici de ce e bun si necesar Piedone, mai ales acum cand 3 din sectoare sunt cam seci la aruncat banii… https://youtu.be/qHTgt82ZGPM?t=997

    61
  5. Treaba este foarte simpla, romanului nu i-a ajuns cutitul la os, respectiv instinctul de supravietuitor este puternic in noi. Asa ca toata sarada asta pe care unii o numesc sistemul de justitie din Romania o sa continue sa faca exact ceea ce face. Mai precis o sa iasa in strada ca li se reduc pensiile speciale si ca e prea mare stres pe ei.
    Desigur daca eram un pic mai aprigi la manie si se incepea sa se faca un pic dreptate pe cont propriu in stil sud american, lucrurile ar fi fost un pic mai altfel. Asa ne pregatim de concediu ca o sa stam in vama la Kulata vreo 10 ore s-o trecem in drumul etern spre Grecia.

    Indecis. Tu ce zici?256
    • NOU
      #41

      Te-nseli la faza cu „nu i-a ajuns cutitul la os”, asa am crezut si eu zeci de ani de zile. Dar in ultima vreme ma gandesc ca romanu’ s-a adaptat si o duce foarte bine in mizeria astsa. Iar aia care nu o duc bine, sunt doar impotenti si frustrati.

      138
    • Hai să nu vedem doar extremele, fă tu primul pasul și treci la modul „latin” de a aranja pe cineva…

      65
    • @Vlad
      Situatia este foarte simpla. In Romania nu prea exista revolta serioasa de vreun fel. Avem luminite, flori la jandarmi si alte cele. Prin Franta de exemplu tara cu care avem multe in comun lucrurile stau un pic altfel.
      Felul in care societatea romaneasca reactioneaza la aceste rahaturi spune totul.
      @George Stanomir
      Situatia este simpla. Daca nu iti este bine faci ceva. O perioada emigrarea era solutia, doar ca povestea asta se inchide acum pentru multi. Asa ca fie se vor adapta aici ori vor face ceva.
      Momentan mi se pare ca nu e clar ce vor alege romanii.

      82
  6. Problema cu adevarat grava nu este ca Piedone a fost eliberat ci aceea ca initial a fost condamnat la 4 ani cu executare, a stat in puscarie 1 an, iar acum este liber si reabilitat si nimeni, dar NIMENI din sistemul judiciar nu va plati pentru aceasta greseala, deoarece avand doua sentinte contradictorii, este clar ca una dintre instante este in culpa.
    Judecatorii din ambele instante, vor fi fi bine mersi si in curand, pe pariu?, vor mari pensia medie din sistem la peste 21.000 lei/luna cat este acum

    Comentariu apreciat.614
    • Nu chiar, inițial fusese condamnat la 8 ani de închisoare, după care pedeapsa i-a fost redusă la 4 ani.

      Comentariu apreciat.250
    • pe ce facem pariu ca gunoiul va cere si despăgubiri?

      915
    • @thebblack – se pare ca nu stiai insa verdictul oficial este dat de justitie, in cazul asta de Curtea Suprema – daca ei spun ca un om este nevinovat si a facut un an de inchisoare fara sa existe fapta (in cazul de fata) nu ti se pare normal sa existe despagubiri in cazul asta?

      Indecis. Tu ce zici?2010
    • Care greșeală? Copiez de mai sus. „Pentru cei care nu știu de ce l-au săltat pe Piedone. Legea permite ca primarul sa dea aviz În sectorul 4 se votase ca la ei e excepție. Primarul nu are voie sa dea aviz fără cel de la ISU. Votarea s-a făcut în consiliu la cererea lui Piedone. La Colectiv s-a constatat ca el însuși dăduse aviz fără ISU. El cu mânuțele lui semnase o chestie devlarata de el ca ilegala de unde logica procurorilor ca acolo s-a uns treaba.”

      68
    • Tiberiu C, hotărârea de consiliu local nu este lege. Am înțeles excepția de care zici tu. Dar primăria nu are voie să facă legi. Astfel orice primar ar face borș pe tarlaua lui din Plopeni Deal…

      „Faptă penală nu exista.” – așa este, nu exista, Parlamentul face legi, nu primarul.

      Primarul face un regulament. Regulamentul pe care l-am impus boul bălții nu reprezintă lege. Deci nu e penal. Cel de care tot zici tu cu excepția.

      Înțeleg emoția și frustrarea, înțeleg faptul că o fi hot și idiot, dar fapta penală nu exista.

      80
    • bigbear, stii expresia „si fututi si cu banii luati?”

      10
  7. Ai uitat de ma-sa lui Marian Oprisan care si-a imprumutat boracul cu 1 milion de euro, din pensie maica, stire tot de azi.

    Comentariu apreciat.334
  8. Nu doar ca scapa de condamnare dar Piedone urmeaza sa fie repus prima la S5, unde a candidat cu sloganul „Ai grija sa nu te frigi la vot!”.

    Comentariu apreciat.272
  9. Cum e? Revine in functie (vad ca este interimar acum la S5) sau va trebui sa candideze iar?

    22
  10. Poate vreun ambasador să ne explice asta? Sau trebuie să o fac tot eu?

    Trebuie.

    82
    • Pentru ca suntem (încă) ieftini, si firmele pot scrie pe eticheta/manualul produsului „conformité européenne, Made in the E.U.” in mod legal.

      00
  11. Sper sa ceara niste despagubiri substantiale pentru anul din viata pierdut intre gandaci si plosnite, si pentru ceilalti 8 ani de dinainte in care l-au frecat la greu.

    Din pacate, in Romania daca ceri despagubiri pentru daune morale, judecatorul decide ca „nu se poate accepta o imbogatire injusta”….”injusta”, auzi !, si apoi dispune niste glume de sume, de cateva mii de euro.

    Pentru cei ce au murit in Colectiv, parintii au primit de la cateva sute de mii pana la cateva milioane, atunci a fost ok. Si chiar a fost !

    Indecis. Tu ce zici?1634
    • Ia note, poate înțelegi. Copiez de mai sus. „Pentru cei care nu știu de ce l-au săltat pe Piedone. Legea permite ca primarul sa dea aviz În sectorul 4 se votase ca la ei e excepție. Primarul nu are voie sa dea aviz fără cel de la ISU. Votarea s-a făcut în consiliu la cererea lui Piedone. La Colectiv s-a constatat ca el însuși dăduse aviz fără ISU. El cu mânuțele lui semnase o chestie declarata de el ca ilegala de unde logica procurorilor ca acolo s-a uns treaba.”

      612
    • Lasa bre citatele de pe Facebook, si mai verifica ordinea evenimentelor, precum si rechizitoriul procurorilor.

      Oricum ai da-o, primarii si oricine pozitionat mai sus pe scara ierarhica nu este si nu poate fi raspunzator penal pentru ce se intampla la capatul sforii.

      Daca nu ar fi asa, orice groapa in care intru cu masina si imi rup planetara ar trebui sa fie proba pentru un proces penal contra ministrului transporturilor.

      Cine e acum in puscarie e vinovat, il poti acuza pe Piedone de multe, dar nu pentru chestia asta.

      167
  12. Bate-ti nevasta de 3 ori pe zi, spune un proverb arabesc. Daca tu nu stii de ce, stie ea.
    Piedone ar trebui sa putrezeasca in inchisoare, stie el cel mai bine de ce. In cazul de fata, cred ca e cam greu de dovedit culpa lui, dar poporul vroia sange.

    1712
  13. A intrat tupeist, a iesit tupeist! Probabil ca vrea si la prezidentiale anul viitor…

    105
  14. Ultimu’ stinge lumina

    103
  15. o sa sune ciudat, dar eu nu il invinuiesc catusi de putin pe Piedone ca a scapat de parnaie. Faptul ca e o lepra corupta nu ma mira deloc, stiam asta demult.

    Lumea ar trebuii sa fie suparata pe judecatori, ei au facut asta. Specialii aia care mananca cu 5 guri si obosesc la 45 de ani i-au dat drumul lui Piedone.

    Indecis. Tu ce zici?306
    • NOU
      #63

      Corect 3 instante care manaca salarii si pensii speciale. Si mai trist ca nu-i intreba nimeni: ba cum dracu la voi 2+3=8 la unii 2+3=4 la altii si 2+3=0 la altii voi n-ati fost la aceeasi scoala? Dar nu justitia e independenta zic sa le triplam pensiile speciale ca merita.

      114
    • „Trebui” cu un singur i, nu „trebuii”. Ai ratat niște ore la școală și vei vota cum te duce capul, primari cu probleme, deh! fac și ei ceva. Iată o explicație de mai sus, poate înțelegi. Ghilimele, pentru că este un citat. „Pentru cei care nu știu de ce l-au săltat pe Piedone. Legea permite ca primarul sa dea aviz În sectorul 4 se votase ca la ei e excepție. Primarul nu are voie sa dea aviz fără cel de la ISU. Votarea s-a făcut în consiliu la cererea lui Piedone. La Colectiv s-a constatat ca el însuși dăduse aviz fără ISU. El cu mânuțele lui semnase o chestie declarata de el ca ilegala de unde logica procurorilor ca acolo s-a uns treaba.”

      616
    • Tiberiu, sugi pixu cu whatabaut-ismul tau.

      54
    • Vine imediat doamna AB din sistem si iti explica ca se intimpla din cauza ca sint suprasolicitati.

      10
  16. Pe langa golanii astia, de care stie lumea si presa si care sunt haituiti, cati nu mai sunt, anonimi, de care nu stie nimeni, dar fac afaceri cu statul si traiesc pe picior mare?! Si care pozeaza in oameni prosperi si corecti, asa zisa protipendada romaneasca. De-ar trai Caragiale, ce ar mai rade de toti Puiutii astia…

    50
  17. Mai e vreunul sau au scăpat toți de pușcărie?

    13
  18. Sectorul 5 chiar incepuse sa arata bine, imediat ce l-au bagat la bulau a reinceput timid…timid sa se cufunde-n jeg, bine tine si de oameni, locuitorii acelei zone/mahalale!
    Pana la urma lucrurile se leaga daca observati, intr-un an si ceva sectorul a ramas fara primar dar guvernul aaa ciuca s-a tot cotit sa organizeze alegeri, conform legii.
    Apoi au facut rotativa si la scurt timp magistratii au intrat in greva, si Piedone e liber, reabilitat si se va intoarce la primarie!
    Oare cine l-a protejat in parnaie de nu s-a atins nimeni de el? ”dresorul de fraieri”?
    Acum devine intangibil…asa ca in sectorul 5 bugetul va fi efectiv violat, spre invidia lui baluta si neacoitza! sunt curios care ca fi soarta ”city managerului” hopinca, ca se visa primar! :) :)
    Deci INTANGIBIL!!!
    …justitia pe care o aparam…

    41
  19. Bag samă ca ești atent sa nu-i superi pe Adițu sau mickey mouse, dacă respingi comentarii ce ii pomenesc.

    00
  20. NOU
    #74

    Deci subordonatii lui au mintit in acte, iar el trebuie sa raspunda pentru asta. Cam aici e nivelul multora de protestau prin piata si au complexe de superioritate fata de pensionari si asistati sociali.
    Primarul, ca orice functionar public cu functie de conducere sau chiar director de companie privata, verifica daca ce i s-a pus la dispozitie de subordonati e legal si in interesul public/privat. Uneori nici nu o face singur, in functie de complexitatea deciziei/avizului etc., deci nici asa nu poate fi unic raspunzator in unele cazuri.
    Daca subordonatii au mintit si au indus in eroare superiorul fara ca acesta sa poata avea suspiciuni rezonabile de frauda nu ai cum sa il tragi la raspundere pe director/primar pentru faptele subordonatilor. De ce seful ISU Bucuresti nu e la bulau, pompierii lui doar au intrat la puscarie? Pentru ca seful isu de la vremea aia nu e politician si nu satisface nevoia unor tampiti de a vedea tapi ispasitori.
    Dar stati ca abia acum vine partea grava. Daca tot aveau ordin sa il bage la inchisoare, se gaseau motive cu duiumul ca omul e de 30 de ani politician, imposibil sa nu-l infunzi macar vreo 5, are scheleti in dulap. Si totusi, n-au fost in stare. Cand ii vedeti in fata instantelor protestand vara asta sa nu uitati sa le dati o flegma.

    40
  21. o sa mai scriu o data, desi probabil nu va mia citi nimeni. dar ma ia de la stomac sa vad cati oameni il apara pe jegul ala de piedone.

    pe al capone pentru ce l-au luat? corect…

    dar pe chapo guzman pentru ce l-au luat? ca sunt convins c ain ultimii 10 ani nici macar limita de viteza nu a aincalcat-o.

    ah, e capul unei organizati criminale care provoaca mii de victime… dar el nu a omorat pe nimeni. nici pamantul nu e al lui, nicii nu a plantat, nici nu a udat, nici nu a uscat, nici nu a prelucrat, nici nu a ambalat, nici nu a transportat, nici nu a vandut. nimic. si cu toate astea este vinovat.

    exact asta e cristian popoescu. era capul unei organizatii criminale, ale carei actiuni au dus la dezastru. da, poate era obligatia lui legala sa semneze, poate nici nu stia ce semneaza, poate nici nu a semnat-o el de fapt. totul a fost facut de organizatie.

    cu micul detaliu ca el ESTE CAPUL ORGANIZATIEI.

    si toata tarasenia intr-o tara in care practic toti ii considera pe politicieni corupti, si cam la fel de multi considera justitia ineficienta SI corupta.
    si cand, fie si din greseala sau o inselaciune, il capseaza pe un politician atat de evident vinovat, se gasesc cativa sa il spele.

    ba, da’ iliescu e vinovat? nastase? dragnea? basescu? boc? pe principiul asta astia sunt perfect nevinovati. patrioti de-a dreptul, ei au vrut….

    si altfel… nu e de vina primarul, e de vina ala si ala si ala, aia care au controlat si nu mai stiu ce… TOTI subalterni pe diverse nivele ierarhice ale primarului. si toti au semnat pentru ca le-a zis primarul sa semneze. evident, vinovat e ala care semneaza, nu ala care prin abuzul de pozitia ierarhica superioara ii obliga sa semneze….

    02
  22. Legat de cel care l-a ucis pe Teo Peter:

    În ciuda imunității sale diplomatice, Van Goethem a fost adus în fața unei curți marțiale, unde a fost acuzat de omucidere din neglijență și adulter, întrucât ar fi avut o relație cu secretara ambasadei, Ilse Wentworth, pe care o condusese acasă înainte de incident. El a fost achitat de aceste acuzații, dar a fost condamnat pentru obstrucționarea justiției și declarații oficiale false, acesta conspirând cu Wentworth pentru a minți cu privire la locul unde se aflau în timpul serii, pretinzând că au luat cina la o pizzerie, în timp ce, de fapt, făcuseră sex la casa lui Van Goethem. Avocatul lui Van Goethem a susținut că incidentul a fost un accident, cauzat de faptul că intersecția era „haotică și prost semnalizată”.

    Sursa: 10 Cases Of Criminal Activity By Diplomats, de pe listverse

    Probabil de asta l-a parasit nevasta, nu fiindca a ucis un om si a scapat de sentinta.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)