„Stalin și poporul rus libertate ne-au adus!“
(23 August 1944 – din Cotidianul)
Nu doar o data, istoricii nostri si istorici occidentali, mai putin cei sovietici, au considerat ca efectele loviturii de stat de la 23 august 1944 au constituit pentru Wehrmacht o infrangere mai severa decat cea de la Stalingrad. Perfect adevarat, din punctul acesta de vedere nu este nimic de obiectat. Numai ca, in conformitate cu statisticile Marelui Stat Major, acelasi eveniment a provocat si Armatei Romane pierderi in oameni si material militar considerabil mai mari decat cele pe care le indurase in batalia din Cotul Donului, parte integranta din ansamblul operatiunilor de la Stalingrad. Dispunem de o asemenea statistica si, cu cifrele la vedere, putem proceda la comparatiile de rigoare. De la 1 noiembrie la 31 decembrie 1942, perioada celor mai dure confruntari cu sovieticii de pe frontul din Cotul Donului, Armata romana a inregistrat 353 ofiteri, 203 subofiteri si 6680 soldati morti in lupta, 994 ofiteri, 582 subofiteri si 30175 soldati raniti in lupta si 1829 ofiteri, 1567 subofiteri si 66959 soldati disparuti, in marea lor majoritate cazuti in prizonierat sovietic. Mult mai ridicate au fost pierderile Armatei romane din perioada 1 iunie – 31 august 1944, cu precizarea ca intre 1 iunie si 19 august, data declansarii ofensivei sovietice, frontul din Moldova si Basarabia de Sud a fost stationar si nu s-au purtat lupte cat de cat semnificative. Efectiv, de data aceasta a fost vorba de pierderi insumand 509 ofiteri, 472 subofiteri si 10262 soldati morti, 1255 ofiteri, 993 subofiteri si 33317 soldati raniti si 2628 ofiteri, 2817 subofiteri si 171243 soldati disparuti, in mare majoritate capturati de sovietici dupa ce regele proclamase la radio un armistitiu inexistent. Dupa cum vedem, la toate categoriile cifrele pierderilor din 12 zile din august 1944 sunt net superioare celor din noiembrie-decembrie 1942, daca nu chiar duble. Oricum diferentele nu pot fi considerate un mizilic, ele fiind lipsite de importanta numai pentru politicienii iresponsabili, care isi inchipuie ca asa se face istorie: batjocorind, prin aruncarea lor in neant, zeci si zeci de mii de ofiteri, subofiteri si soldati ai unei natiuni. Astazi, ceea ce ni se pare lamentabil de-a dreptul este faptul ca initiativa aniversarii acestei catastrofe militare de mari proportii a fost avansata de soldatul neinstruit Ion Iliescu, un personaj cu livretul militar alb, eliberat pro-forma, un avantaj de care beneficiau mai toti activistii de marca ai regimului comunist.
Ramane sa stim si ce s-a intamplat in aceasta tara nenorocita din momentul in care comunistii au inceput sa urle ca nebunii pe strazi: „Stalin si poporul rus libertate ne-au adus!”, si asta in timp ce sovieticii jefuiau Romania din temelii. La aceste jafuri apocaliptice istoriografia comunista s-a referit cu o extrema parcimonie, destul de tarziu, prin anii ’70 si ’80. A avut totusi bunul simt sa nu le justifice. In schimb, la numai o jumatate de veac de la petrecerea faptelor, in 1949, s-a insinuat cu nedemnitate in postura de avocat al rusilor diplomatul italian Renato Bova Scoppa, fost ministru al Romei la Bucuresti din 1941 pana in 1946. In memoriile sale, intitulate Colloqui con due dittatori, acesta s-a grabit sa explice distrugerile si jafurile comise in Romania de rusi prin distrugerile si jafurile pe care le-ar fi savarsit Armata Romana in teritoriile ocupate din Rusia. Penibila explicatie, fabricata de un om incapabil sa tina seama de realitati! In retragerea lor in adancimea propriului teritoriu, ca si in vremea invaziei lui Napoleon, armatele ruse practicasera tactica pamantului parjolit. Cand germanii, romanii si italienii au reusit sa ajunga la fata locului, n-au mai avut ce distruge, deoarece totul era pus la pamant. Iar din saracia mujicului rus, cu toata bunavointa, nu se putea jefui nimic. Ca sa nu mai vorbim si de faptul ca literatura istorica a invingatorilor din al doilea razboi mondial, in mod sistematic, s-a obstinat sa asimileze cu jaful capturile de razboi legale, privind depozitele de munitii si subzistente, bunurile si armamentul abandonat pe campul de lupta, apartinand Armatei sovietice. Cum dupa orice razboi, istoria este scrisa de invingatori, n-am avut incotro si am fost nevoiti sa ne supunem verdictelor lor. Astazi, din fericire, putem discuta si altfel despre aceste verdicte.
Intarzierea deliberata cu aproape trei saptamani a semnarii asa-zisei Conventii de Armistitiu, de fapt un act de capitulare, a fost provocata de rusi cu intentia clara de a oferi militarilor ei o plaja de timp cu statut incert si ambiguu, pentru a putea jefui in voie una din cele mai bogate tari ale Europei. Nu trebuie sa uitam ca, vreme de aproape cinci ani, de la instituirea blocadelor economice determinate de izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial, Romania tinuse in spate un colos asemeni Germaniei, cu petrol si ulei mineral, cu cereale, cu oleaginoase, cu carne si peste, cu tutun etc., primind in contrapartida masini agricole, arme si in jur de 45 de vagoane de aur. Si asta in conditiile in care situatia alimentara a tarii, in toti anii campaniei din est, a fost literalmente infloritoare fata de cea a intregului continent. Cu alte cuvinte, aici, in Romania, intr-adevar, se putea jefui din gros. Si primele ordonante emise de comandamentele ruse au impus populatiei predarea aparatelor de radio, care au fost asezate sub paza sovietica. Prin asta s-au impuscat doi iepuri: in primul rand, cetatenii romani erau izolati de restul lumii civilizate. La a doua miscare, toate aceste aparate au fost transportate in Uniunea Sovietica, fiind considerate capturi de razboi, desi erau bunuri particulare.
Jafurile intreprinse de militarii sovietici din initiativa personala si pe cont propriu, niciodata sanctionate de superiorii lor, aveau un specific care i-a contrariat pe romani, deseori frizand nebunia. Confiscau in nestire automobile particulare si ale statului – au furat pana si masina de serviciu a generalului Aurel Aldea, parcata in fata Ministerului de Interne – si, pentru ca nu stiau sa conduca, le faceau tandari, izbindu-le in primul obstacol din cale. In cazul cand reuseau sa depaseasca primul impact, ajungeau la momentul cand se epuiza benzina din rezervoare si atunci automobilele erau abandonate si impinse de regula intr-o rapa, unde se faceau praf. Furau sub amenintarea armei cai din gospodariile taranesti si-i calareau pana cand se toceau potcoavele bietelor animale, si cand acestea incepeau sa schioapete, bateau caii cu violenta pe crupa, ii izgoneau din coloane si-i lasau de izbeliste. In primii ani de dupa razboi, padurile din Muntenia si din Oltenia erau pline de cai nebuni, alienati de durerea atroce din copitele neingrijite. Sa nu fi stiut rusii ca un cal se mai duce din cand in cand pe la potcovar, ca mai are nevoie si de o furca de fan, si de un pumn de graunte?
Caii, mai ales caii ii fascinau pe sovietici si cele mai mari lovituri le-au dat garnizoanei Cislau, unde se aflau hergheliile de prasila ale armatei. Incepand cu 1 septembrie 1944, in trecere prin localitate, diversi militari ai armatei de ocupatie au jefuit garnizoana de armasarii si iepele de reproductie si chiar de cabalinele tinere, de un an si jumatate sau doi, nededate la calarie, sub pretextul ca se grabesc sa cucereasca Berlinul, ca si cum Berlinul s-ar fi aflat peste deal. Le-au folosit la ceva acele animale nefericite? Aiurea. Au calarit armasarii, iepele, manjii pana la totala epuizare, nu le-au lasat nici un ragaz de odihna, nu i-au hranit, abandonandu-i infometati prin satele de jur-imprejur, unde au fost salvati de tarani si recuperati mai tarziu de personalul hergheliilor de la Cislau. Daca salbaticia cu care erau tratati oamenii putea fi oarecum explicabila, romanii se aflau de trei ani in razboi cu Rusia si resentimentele trec foarte greu, salbaticia cu care tratau sovieticii niste animale nevinovate nu se poate scuza. Nimeni nu putea intelege de unde venea si ce hram purta stirpea aceasta de oameni, pentru ca tarani nu pareau sa fie si nici oraseni. Parea ca vin direct din niste caverne din varstele ancestrale ale umanitatii. Uneori, hotiile rusilor se derulau la un nivel de meschinarie greu de imaginat. Iata ce s-a intamplat in seara unei singure zile, 2 septembrie 1944, la Calarasi. La ora 21.30, in holul Hotelului Regal din localitate, Cristian Panghezi, un brailean sosit acolo cu treburi, a fost jefuit de ceas de un ofiter si trei soldati rusi. La ora 22.30, alti trei soldati rusi au intrat prin efractie in frizeria lui Leon Rusten din str. Petre Enescu nr. 21 si i-au furat patru brice, doua foarfece, trei masini de tuns si 2000 lei. In sfarsit, la ora 23.00, doi soldati rusi au intrat prin forta in casa lui Enciu Mavrodin din cartierul garii si, cu revolverele in mana, l-au deposedat de o fata de masa si de un borcan cu dulceata. Asta pentru ca n-au mai gasit altceva. Alti ostasi ai asa-zisei armate „eliberatoare“ se instalau intre timp in alte locuinte din Calarasi, spargeau toate mobilele, spre a-si arata muschii, cerandu-le apoi proprietarilor rachiu si femei. Cu toate ca proprietarii in speta nu erau patroni de bordeluri, ci niste gospodari ca toti gospodarii din Romania. Sa fim intelesi, aici nu era vorba despre cazuri intamplatoare si izolate, ci despre actiuni multiplicate in zeci si zeci de mii de ipostaze, la scara intregului teritoriu al tarii. Abuzurile fiind incurajate deschis de la cele mai inalte esaloane ale conducerii armatei de ocupatie. Nu intamplator, autoritatile militare sovietice au negat sistematic ca faptele raportate de autoritatile romanesti ar fi fost comise de soldati rusi si le-au impus sa precizeze, si in documentele interne, si in comunicatele de presa, destinate opiniei publice, ca nu era vorba despre soldati rusi, ci despre „indivizi necunoscuti, imbracati in uniforme militare sovietice furate“.
Intrucat existenta de toata ziua a oamenilor curgea inainte si nu putea fi tinuta in loc de razboi, si toamna lui 1944 a fost in Romania un sezon fastuos al nuntilor. In repetate randuri, serviciile informative ale Armatei romane au semnalat comportamentul abject al militarilor rusi cand se intampla sa dea buzna intre niste nuntasi. De regula, mai de frica, mai dintr-un spirit ospitalier ancestral, erau invitati la masa si omeniti dupa datina. Insa, dupa ce se chercheleau bine, scoteau automatele dintre genunchi, ciuruiau tavanele cu rafale prelungi si asezau toti nuntasii la zid. Urma deposedarea tuturor de verighete si ceasuri, nefiind iertati nici mirele si mireasa. La Bucuresti, aceiasi militari rusi s-au dedat la hotii de o stranietate marcata. Mai multe biserici au fost jefuite de odajdiile preotilor. Icoanele nu i-au interesat, ca sa nu fie nevoiti sa dea socoteala, probabil, propriilor lor comisari politici. Un subofiter rus a navalit in atelierul unui croitor de le str. Theodor Sperantia si l-a somat cu arma in mana sa-i faca pe loc cadou un costum civil la trei ace. Pentru ca nici unul din costumele existente in atelier nu s-a potrivit cu statura subofiterului rus, croitorul a fost impuscat, pur si simplu. Din Teatrul Alhambra, rusii au furat costume de epoca, utilizate in piese cu subiecte istorice, si costume de… Mos Craciun! Mai multi militari sovietici au jefuit pe Calea Victoriei, in plina zi, un magazin de pantofarie de dama, fiecare plecand de acolo cu 10-15 perechi de pantofi cu toc si cu toate brizbrizurile la moda pe vremea aceea. Era greu de stiut la ce puteau sa le foloseasca, de vreme ce vivandierele lor purtau uniforme soldatesti si cizme cazone. In sfarsit, este greu de crezut, dar o banda de militari rusi a jefuit in totalitate si un magazin de ciorapi de dama, de corsete si sutiene. De data aceasta, pe b-dul Elisabeta si tot la amiaza zilei.
Nu doar o data, asemenea escapade de jaf, pentru sovietici, s-au incheiat in mod tragic, nu numai datorita rezistentei romanilor cu viata si averea amenintata, ci si din cauza neghiobiei jefuitorilor. Un singur exemplu ni se pare revelator. Aproape un pluton intreg de militari rusi, in septembrie 1944, a navalit in pivnitele exploatarii viticole de la Minis, a mitraliat sirul lung de butoaie, continand fiecare cateva mii de litri de vin, si au inceput sa soarba lichidul miraculos chiar din jeturile care tasneau prin gaurile facute de gloante. Treptat, pivnitele au fost inundate de continutul butoaielor pana la carambul cizmei jefuitorilor, si au murit toti inecati in vin, la gramada, doborati din picioare de gazele de fermentatie care tasneau din budane laolalta cu vinul. Bineinteles, accidentul a fost imputat personalului exploatatiei viticole, care n-ar fi vrut sa-i serveasca pe rusi la pahar, oferindu-le si o gustare pe langa vin.
De fapt, comandantii sovietici pareau a nu fi in stare sa-si tina trupele in mana si sa le imprime o conduita de oameni civilizati. Un raport din 8 septembrie 1944, al colonelului Victor Andreescu, comandantul Regimentului de pontonieri, ne lamureste cam ce fel de raporturi existau intre ofiterii sovietici si trupele din subordinea lor. „Nu exista nici un fel de disciplina in Armata rusa – consemna colonelul roman, in raportul nr. 334. Nici macar unul din 200 nu-si saluta superiorii, fie ei chiar generali; ca sa am o discutie personala cu dl general Ignatiev, comandantul geniului Armatei 46 ruse, am schimbat de trei ori locul pe camp si totdeauna am fost inconjurati de zeci de ostasi care tineau sa auda convorbirea; acestia se scobeau in nas si scuipau in fata generalului, fara ca cineva sa le faca vreo observatie.“ La randul lui, statul major al Armatei a 3-a romane, in raportul operativ din aceeasi zi, semnat de generalul I. D. Mihaescu, preciza: „Modul de comportare al trupelor ruse lasa de dorit; astfel: in comunele unde cantoneasa sau pe unde trec, jefuiesc populatia de vite, cereale, imbracaminte, bani etc. Autoritatile romane nu sunt respectate si sunt obligate a executa diferite servicii degradante. In garnizoana Slatina, magazia Regimentului 8 vanatori a fost sparta cu forta, iar continutul a fost luat de o coloana in trecere prin acel oras. Desi in garnizoana Craiova s-au instalat o comenduire si patrule ruse, totusi actele de betie, jaf si amenintare nu au incetat inca. Toti comandantii si ofiterii rusi dau asigurari pentru o purtare demna a Armatei sovietice si un tratament omenos fata de populatia civila. In realitate, insa, ostasii si subofiterii se dedau la tot felul de jafuri si samavolnicii, care au adus populatia in stare de alarmare si neliniste continua. Daca de la unitati si formatiuni militare ridica cu mai putina indrazneala tot ce vor, la populatia civila de la periferiile oraselor si in special la sate jefuiesc si batjocoresc fara nici un menajament. In majoritatea satelor pe unde trec, iau cai, carute, trasuri, bani, ceasuri, inele etc., tot ce gasesc si le place, cu revolverul in mana.“ De la conacul mosiei Scarisoreanca, din Ulmeni, Ilfov, au jefuit o caleasca vieneza din veacul trecut, o adevarata bijuterie, piesa de muzeu pur si simplu. A fost gasita facuta praf la intrarea in Bucuresti, aruncata in santul soselei. Colac peste pupaza, padurile Codlei foiau de numerosi dezertori din armata sovietica. Acestia se combinasera cu trenarzi din armata germana si devastau in nestire toate satele de jur-imprejur.
In primele zile ale lui septembrie 1944, totusi, situatia promitea sa se aseze intr-un fagas nou: colonelul Kalinin a fost desemnat ofiter de legatura al comandamentului Frontului 2 ucrainean pe langa Marele Stat Major de la Bucuresti si una din misiunile lui principale chiar asta era, cel putin teoretic: sa ancheteze si sa infraneze toate conflictele dintre armata de ocupatie si civilii si militarii romani. Insa, de fiecare data cand ii erau prezentate detaliile unor incidente, colonelul sovietic raspundea stereotip: „Nu recunosc culpa Armatei Rosii in provocarea de incidente. Din cercetarile sumare intreprinse s-a constatat ca aceste nereguli au fost savarsite de banditii lui Vlasov si dezertorii romani sau germani travestiti in uniforme sovietice.“ Conform logicii sale, la data aceea, Romania ar fi trebuit sa fie cutreierata de mii de ostasi sovietici in maieu si izmene, carora „dezertorii romani sau germani“ le furasera vestoanele si pantalonii. Cat privea armata lui Vlasov, aceasta nu se repliase prin Romania din teritoriile ruse si se afla demult in refacere, in nordul Italiei si in Slovenia. Mult mai dureros era faptul ca asemenea atitudini erau incurajate si de declaratiile de o lasitate inspaimantatoare ale noilor autoritati romane. „Armata sovietica – clama un manifest lansat de Grigore Niculescu-Buzesti, la 13 septembrie 1944 – a fost primita in Romania in spiritul cel mai amical. Noi ne dam seama ca, in perioada operatiunilor militare in curs, mici incidente pot in mod necesar sa se produca. Dar noi nu ne asteptam sa le atribuim o semnificatie oarecare. Este vorba despre incidente episodice si fara importanta. Guvernul roman are profunda convingere ca tot ceea ce a fost convenit cu URSS va fi integral respectat.“ Asa „episodice si fara importanta“ cum erau incidentele, au afectat cateva sute de mii de romani si pe multi i-au costat viata. Pe de alta parte, Guvernul roman nu convenise nimic cu cel al URSS: prevederile asa-zisei Conventii de Armistitiu i-au fost impuse. Si atat de respectate au fost incat am platit despagubiri de razboi de cinci ori mai mari decat cele la care am fost obligati in noaptea de 12 spre 13 septembrie 1944. Totul multiplicandu-se pana la un nivel incredibil, daca luam in consideratie si jafurile asupra particularilor, imposibil de calculat statistic. De asemenea, toate aceste detalii nu se pot intalni intr-o istorie scrisa exclusiv dupa documente de cabinet, in care destinul unei natiuni este privit de sus, de acolo de unde se estompeaza tot ceea ce reprezinta un relief. Din astfel de documente aflam ca regele a facut, ca Sanatescu a dres, ca Neagu Djuvara a fost trimis la Stockholm, ca Emil Ciurea a fost trimis la Ankara si asa mai departe. Insa, despre tragedia adevarata a acestei natiuni inca nu se stie prea mare lucru. Ceea ce le permite unor diversionisti contemporani ai politicii romanesti sa sarbatoreasca ziua de 23 august 1944 drept „o victorie fenomenala impotriva nazismului“, cand ea ramane, in realitate, simbolul celui mai sinistru dezastru traversat de romani. Si mai ridicol, Ion Iliescu ne-a exprimat si temerea lui referitoare la o eventuala modificare a geografiei, in cazul cand complotistii de la Bucuresti nu si-ar fi luat inima in dinti si nu ar fi asasinat pe la spate armatele desfasurate in Moldova si Basarabia. De fapt, Ion Iliescu se teme ca n-ar mai fi avut peste ce sa troneze vreme de un deceniu si jumatate, fara sa faca nimic, lasand coruptia sa curga in dorul lelii, in timp ce juca bambilici cu consilierii prezidentiali de la Cotroceni. Ar fi totusi cazul ca Ion Iliescu sa renunte la temeri: cei ce au luptat pana la capat nu au pierdut niciodata.
In decembrie 1971 ma aflam la Moscova, ca ziarist in misiune, si am fost invitat la un mic banchet de un redactor sef adjunct de la Komsomolskaia Pravda. Din vorba in vorba, rusul se imbatase si incepuse sa ma ia peste picior in mod grosolan, acuzandu-mi compatriotii si acuzandu-ma si pe mine ca suportam in tacere si fara reactii tirania lui Ceausescu. Ca si cum Ceausescu ar fi fost varul tatalui meu. Inainte de a pleca la Moscova, abia revenisem de la München si Köln si i-am replicat interlocutorului meu, foarte calm: „Draga Ivane, daca lasam de o parte ce se intampla in Romania, care e treaba noastra, uite care e situatia: am fost si in Germania Occidentala, am fost de cateva ori si la voi si pot sa-ti comunic, in cunostinta de cauza si cu mana pe inima, ca voi ati pierdut razboiul, nu nemtii.“ In clipa aceea, rusul a ramas siderat si, pe neasteptate, a inceput sa planga in hohote, ingaimand printre lacrimi: „Asa este! Si eu am fost in Germania Occidentala si am vazut cum se traieste acolo. Noi am pierdut razboiul, nu ei!“ Si asa a ramas, pana in zilele noastre.
(Datele de mai sus provin din arhiva Marelui Stat Major, Dosarele 1554, 1555 si 1556, si din arhiva Sectiei 2 informatii a aceleiasi institutii militare.)
Multumesc pentru articol.
Teoria mea e ca in cele 3 secole in care au fost subjugati de mongoli, lucru intamplat cand poprul rus era inca fraged, nematurizat complet, ca sa spunem asa, rusii au preluat tot ce era mai rau de la mongoli. Si toate tarele alea s-au infipt adanc in adn-ul lor si persista pana in ziua noastra.
Sigur, ne lipsesc multe documente si evidente din perioada timpurie a poporului rus, pre invaziei mongole, generic denumita Rusia Kieveana, dar stiind ca bazele au fost puse pe gene nordice ( chiar cuvantul rus asta ne arata), si stiind cum au evoluat popoarele cu aceasta descendenta, fie ca vorbim de vikingi, normanzi si in general tot ce denumim generic scandinavi, putem sa ne gandim ca rusii ar fi avut sansa sa evolueze altfel, intr-o alta istorie de dupa 1200.
„Rusii” intr-o extrem de mare parte, si atunci ca si azi in ucraina, sunt caucazieni, siberieni, et co. Mizeria asta de imperiu a subjugat atatea natii si etnii incat isi permit constant sa se foloseasca de carnea de tun de acolo.
Exista chiar o mare personalitate rusa care a spus ,,in fiecare rus se ascunde un Mongol”.
Rusia – o benzinărie cu pretenții de țară (John McCain)
Li s-a urcat la cap că Napoleon și Hitler n-au reușit să le dea la cap și acuma nu le mai ajunge nimeni la nas, troglodiți ordinari.
Când pronunți cuvântul rus, te aștepți la orice.
Un articol pentru deschis capete și luminat minți – chapeau!
poate ar ajuta la dărîmarea mitului că rușii au cîștigat WWII menționarea continuă a ajutorului amercan în bani, echipamente, armament etc. în valoare de 11,3 mld $! cam 180-200 dă miliarde în banii de azi!?
Ar mai fi de mentionat ca Napoleon chiar a cucerit Moscova, si ca marile pierderi ale armatei franceze au fost la intoarcerea din Rusia, din cauza vremii, bolilor, lipsei proviziilor, si intr-adevar cateva batalii. Practic si Napoleon si Hitler au fost invinsi de alti factori, nu de rusi.
@nea costică Deci tot americanii sunt vinovați. Plus că i-au mai salvat și înainte de război când agricultura sovietică era “super performantă”. Puteau să-i lase pe nemți să câștige contra rușilor, apoi veneau ei și eliberau tot. Mult mai bine și pentru noi.
@anukoi, poate unii dintre primii vinovați, dar nu cei mai mari; în cartea Axa Autocraților a doamnei Anne Appelbaum, capitolul Lăcomia care ne unește începe așa: „În vara lui 1967, capitaliștii austrieci și vest-germani din industria gazelor naturale și a oțelului s-au întîlnit cu un grup de comuniști sovietici într-un lic retras, o fostă cabană de vînătoare habsburgică de lîngă Viena. … participanții aveau interese comune. Inginerii sovietici tocmai descoperiseră o cantitate imensă de zăcăminte de gaze naturale în vestul Siberiei.”
părerea mea e că banii capitaliști au salvat sistemul comunist vreme de 2 decenii, cel puțin
Corect articolul, foarte bun.
Sa nu uitam insa ca tortionarii inchisorilor, militienii si politrucii cu 4 clase care au infaptuit nationalizarea si au adus teroarea comunista 1947-1963 au fost romanii neaosi.
Nikolski, Pauker, Kisinevski – romani pur sange la varful statului…
De adus au adus-o jidanii fi-le-ar preputul taiat cu tot cu cap, dar de pus in practica au pus-o tot cozile de topor romanesti usor impresionabile, adica aia care azi voteaza cg-ul, simionul (dar si nicusorul) etc. Aia erau „anti sistem”, care injurau Regele, PNL, PNT exact ca leprele mereu nemultumite din ziua de azi. Atmosfera intretinuta zeci de ani si atunci de siflitici plimbati pe la viena si berlin cu aere de „intelighentia”
Minți. Minți cu nerușinare.
https://zece.tv/2023/05/13/iata-lista-evreilor-csomunisti-care-au-condus-romania-in-anii-celei-mai-crunte-dictaturi-si-represiuni-de-ce-nu-avem-un-proces-al-comunismului/4012/
Bine spus!
Asa cum si padurile au fost taiate de „romanache” ai nostri. Ca nu am vazut nici un director austriac cu toporul sau cu drujba in mana.
Interesant articol, sunt curios cine l-a scris, e destul de des menționat numele lu’ Iliescu.
Se pare ca in 2-3 saptamani va fi mentionat foarte des.
In urma ultimelor buletine medicale se pare ca am fost pesimist, este vorba de 2-3 zile nu saptamani.
S-a cotit deja. Am destupat șampania.
Stop! Or you will jinx it! Și o mai duce câțiva ani….
As adauga ca cei 170 000 de dispăruți, 150 000 după alte surse, luați prizonieri după 23 August, au fost epurați prin muncă forțată la minele de cărbune din Donbas și alte zone. Rușii nu ne-au dat măcar liste cu prizonierii, sărmanii au fost considerați morți. Câteva sute au supraviețuit până in 1959 când au fost eliberați după 15 ani, au venit pe jos mii de kilometri până acasă, unde cel puțin unul si-a găsit nevasta remăritată, pentru ca toți il stiau mort de un deceniu jumate fără nicio altă veste. Nu imi pot închipui ce a fost in sufletul lui.
Uneori, cand ma uit la showuri gen For all mankind sau The man in the high castle, imi place sa visez la viitorul alternativ daca domnul cu trabuc si-ar fi dus planul „unthinkable” la bun sfarsit… Am fi trait alta viata, si ai nostri, si noi, si copiii nostri.
Planul era imposibil, i-au spus-o comandantii militari proprii
Oricum, marea greșeală a fost planul Marshall pentru Rusia. Acum orcii le întorc ”răsplata”.
Mai multă atenție la redactare (cine e autorul unui fragment anumit – este extras ) ne-ar fi umplut sufletul de încântare.
M-am oprit din citit la Ion Iliescu care astazi mai are un singur dejt iesit inafara liftului. Maine sau luni Romania imbraca straiele de sarbatoare. ole!
Geotagging toaletă publică https://mediaflux.ro/exclusiv-unde-va-fi-inmormantat-ion-iliescu-primul-presedinte-al-romaniei-post-decembriste-ingropat-nu-departe-de-fosta-alee-a-comunistilor-foto-si-video/
Fericita tu gaina
Ca din c*r ne dai lumina
Fericit poporul rus
Ca el sonda-n c*r a pus!
– Poezie populara din Banat, in perioada de timp in care pentru a primi gaz lampant trebuia sa predai cap-ului un numar de oua de la gainile din gospodaria proprie, altfel nu ti se vindea un asemenea produs strategic. Cota de oua exista prin zona, chiar si prin mijlocul aniilor ’80.
”Stalin și poporul rus
Multe rîșniți ne-au adus.”
C-au închis morile să ia cerealele țăranilor, iar aceștia și-au făcut rîșnițe din 2 pietre și măcinau noaptea, să aibă făină și mălai. Copil fiind încă mă mai jucam cu rîșnița bunicului, deși aceasta mai era folosită doar pentru uruială pentru găini (anii 75-76)
Bravo si multumesc Vali.
E bine ca lumea sa stie ce a insemnat Rusia pentru romani, fie si doar acest episod din istoria noastra.
Prea multi trateaza problema cu inconstienta lejeritate ca si cand faptul ca au trecut 40-60-80-100 ani schimba cu ceva datele problemei, actualitatea pericolului.
Atunci cand inamicul este Rusia, trecerea timpului nu schimba nimic, pentru ca Rusia ramane aceeasi banda criminala, incremenita mental, social si politic in evul mediu.
Doar dezintegrarea acestei colectii de triburi barbare dezumanizate, cladite pe jaf si pe suferinta vecinilor si a propriilor cetateni mai poate asigura viitorul pasnic al regiunii.
Romanii nu-si permit o atitudine indiferenta sau toleranta fata de Rusia macar din prevedere daca nu din respect pentru istorie, in ciuda faptului ca romanii nu sunt renumiti pentru educatie, civilizatie sau verticalitate.
Deasemenea, valabil si faptul ca prietenul dusmanului nostru este dusmanul nostru.
Mai rămîne ca parte din cei 47% de analfabeți funcțional să mai și priceapă ce citesc.
E bine ca macar cativa ani (si cicluri electorale) de acum incolo, ani in care conducerea lumii libere poate reveni la constrangerea ferma si eficace a Rusiei, minoritatea asta va ramane o minoritate dpdv al deciziei electorale.
Dacă permite Vali: Incendiu la Uzina Mecanică Cugir
Ministrul Economiei s-a deplasat sâmbătă după-amiază la Cugir, unde a avut loc un incendiu urmat de explozii la o hală a UM Cugir care conținea aproximativ 400.000 de cartușe calibrul 14/5, în valoare de 5 milioane de euro, pregătite pentru a fi livrate.
La o primă evaluare, se apreciază de către reprezentanții societății că au fost distruse aproximativ 130.000 de cartușe, cu posibilități reale ca și restul muniției să fi fost compromis.
Ministrul Economiei, despre un posibil sabotaj: Sunt luate în calcul toate variantele.
(Sursa: AGERPRES, Flux: Social, știre din 02-08-2025 ora 15:19)
De salvat la favorite acest articol, pentru posteritate si aducere aminte!
Apropo de Stalin și Poporul rus libertate ne-a adus .Prin 80 aveam un bătrân paznic la liceul unde învățam,era tare dus cu pluta.Intamplator am aflat povestea lui.Baitul lui scrisese pe un gard Stalin și Poporul rus cânepă la fund ne-a pus , Javrele de la SECU( care trebuia eliminate după 90 și eventual și fizic) l-au înhățat ziua în amiaza mare, și dispărut a fost vreo 15 ani ,De aici a venit dileala lui .Din ciclul, Binefacerile Epocii de Aur și a domniei Șobolănimii Roșii după care o grămadă de imbecili sunt nostalgici .
Nemții ce-au făcut cu evreii, japonezii cu chinezii și coreeni, britanicii cu indienii? etc….
What about rușii care au făcut atrocități?
Rușii am văzut și vedem ce fac
Poporul rus trebuie să se fărâmițeze și să devină irelevant
Bravo, boss. Pacat ca sugeranistii nu citesc. Lor le-a spus guru ca vor pace. Nu le-a spus si ca in cazul relatiei cu Rusia pacea se garanteaza cu puterea de lupta, nu cu lozinci. Ghinion.
Sugeranistii ingereaza prin tictocare si feisbucizare continut regurgitat de-a gata, le-ar face explozie neuronul de la atata text. Nu ar avea de ce sa lege toate notiunile, peisajul din mintea lor fiind un desert nisipos plat, in care mentionarea numelor proprii precum cel al lui Napoleon sau Djuvara nu ar avea de ce sa se agate, fiind o noutate pentru ei. Tot ceea ce noua ni se pare „de bun simt” la ei lipseste, exercitiul memoriei, al gandirii, se face cu scremete si transpiratie, rotilele gandirii fiind un mecanism ruginit, neuns de decenii.
Sa mai citim, ca de chestiile astea vad ca nu s-a spus:
„Cele mai tinere au suferit cel mai mult, fiind violate uneori de zeci de soldați, fiind raportat un caz în care o singură fată a fost violată de 250 de soldați. Dar rapoartele confirmă că violurile erau frecvente și în cazul femeilor de 60, 70 sau chiar 80 de ani. Nici măcar călugărițele nu au fost cruțate: monseniorul G. B. Montini, reprezentantul Vaticanului, informa că în Berlin, călugărițele fuseseră violate „îmbrăcate în veșmintele lor religioase”, iar un ofițer britanic raporta că la o mănăstire, „soldații sovietici glumeau că avuseseră grijă ca niciuna dintre maici să nu mai fie virgină”. Alexandru Soljenițîn, aflat pe front, își amintea: „Toți știam foarte bine că, dacă fetele erau germane, puteau fi violate și apoi împușcate. Era aproape ca o distincție în luptă”.
Problema cu apologia răzbunării, clamată și astăzi de la Moscova, este că nu numai fetele germane au fost violate de militarii Armatei Roșii. Femeile din România, Polonia, Iugoslavia sau Cehia au avut aceeași soartă. În Berlin, soldații nu s-au sfiit să violeze femei evreice, inclusiv fete internate într-un „lagăr de tranzit” pentru victimele Holocaustului.
Drama a atins punctul culminant prin expulzarea a peste 6 milioane de etnici germani – majoritatea femei, copiii și bătrâni – din teritoriile Prusiei luate de polonezi, după ce estul Poloniei a fost anexat de Uniunea Sovietică, urmați de încă 6 milioane din Cehoslovacia, Ungaria, România și Iugoslavia. În timpul acestor deportări fără precedent în istorie, estimările celor care au pierit variază între 500.000 și 1,5 milioane.”
historia.ro/sectiune/general/cea-mai-mare-operatiune-organizata-de-jaf-din-2446480.html
Sa bage bine la cap sugeranistii ce le-au facut rusii invinsilor.
Renato Bova Scoppa a fost consul general al Italiei in U.R.S.S. in anii 1920, la Moscova si Odessa. E posibil sa fi fost racolat acolo de catre sovietici. Dupa ce a fost ambasador in Romania, nu a mai primit post decat in tari periferice precum Maroc, Venezuela sau Iondonezia.
Rusii s-au comportat mizerabil peste tot pe unde au ajuns in WW2. Inclusiv in Iugoslavia unde intrasera ca aliati, nu ca eliberatori, ca tara o eliberase deja Tito, cu partizanii lui. Si aici a urmat acelasi cortegiu de crime, violuri si jafuri, spre indignarea inclusiv a conducerii comuniste a iugoslavilor (vezi cartea lui Milovan Djilas „Conversatii cu Stalin”).
Rusii au desfiintat complet 2 unitati romanesti de elita.
Cei mai cunoscuti sunt vanatorii de munte.
Cei mai putin cunoscuti sunt Calarasii – unitati de cavalerie.
Nu ma suprinde absolut deloc ura rusilor pentru caii si calaretii romanilor.
Dupa capitularea aia impusa de Mihai, rusii au pus la inaintare romani, pe stilul lor de a purta razboi, adica valuri de oameni pana li se termina munitia nemtilor. Azi au aceeasi strategie in UA. Nu e de mirare ca am avut mai multe victime in razboiul dus sub rusi impotriva nemtilor.
Nu stiu de ce ne-am astepta la orice urma de umanitate asa cum o intelegem noi, din partea rusilor.
Rusii au cunoscut doar regimuri toatalitare hardcore, cu scurte perioade (anii 90 si 2000) in care au experimentat un fel de lipsa de autoritate, dar nu ceva democratic.
Daca analizam putin cifrele demografice si conditiile lor de trai, eu as zice ca sunt, probabil cel mai traumatizat popor din istorie. Milioane de morti, persecutati, asupriti crunt de tari, apoi de comunisti.
Ganditi-va ca la 1900, boierul era zeul local cu puteri absolute asupra taranilor. Daca taranii nu cadeau in genunci si nu tineau capul plecat puteau fi biciuiti (si chiar erau, exista destule cazuri documentate) uneori pana la moarte.
Au venit comunistii si au promovat proletarii, oamenii partidului, incompetentii.
Cum ne putem gandi ca am avea, la o adica, o relatie buna cu asemena sistem?
Rusii ne-au jefuit bine si dupa ’90.
Unul din stalpii de baza in acel jaf a fost Iliescu cu initiativa de „prietenie” ruso-romana.
La Oradea, de ex, au cumparat „Alumina” si au vandut-o la fier vechi.
Romania nu a avut comunisti veritabili, romani pana in 45. Au fost cetateni romani, da, e adevarat, dar de origine evreiasca, rusa sau ungureasca, un exemplu elocvent este Silviu Brucan si sotia lui Alexandra Sidorovici.
Au adus cu Divizia Valdimirescu evrei rusi care cunosteau romana sa impuna regimul comunist, dupa model sovietic au promovat incompetenti in partid – asa am ajuns sa avem cizmarul Ceausescu in fruntea tarii.
Romania si „una din cele mai bogate tari ale Europei” chiar si pentru perioada interbelica, sunt niste chestii care se bat cap in cap. trebuie sa caut niste indicatori economici realisti, dar majoritatea populatiei traia intr-o saracie lucie si analfabetism, industria era razleata, agricultura mai mergea, dar mi-e greu sa cred ca partea civilizata e Europei traia asa de rau incat noi eram una dintre cele mai bogate tari.
In anii aia veneau italieni la munca in Oradea. Asta stiu sigur.
Cu siguranta eram si peste greci.
Romania si-a abandonat copiii in mainile inamicului in 1940 fara sa traga un singur foc. Cea mai mare rusine nationala care nu va mai putea fi reparata vreodata, nici cu un miliard de pasapoarte romanesti emise pentru fratii de peste Prut.
Online, tot felul de retardati si suveranisti preiau retorica sovietica ce considera romanii din stanga, rescpectiv din dreapta Prutului ca fiind doua popoare distincte. Avem online retardati care apostrofeaza cetateni ucraineni care vorbesc perfect limba romana spunandu-le ca nu au dreptul sa se afle pe iarba in zone turistice. Ba idiotilor, aia sunt fratii nostri ramasi in Bucovina de Nord, care se lupta pentru pastrarea indetitatii romanesti in teritorii ocupate de straini!
Inainte sa aveti pareri fanteziste: sunt corporatist votant de ND, provenit din familie de tarani (bunicii) si muncitori (parintii), crescut in apartament tip vagon comunist. Pe scurt tipul ala de om despre care mintea voastra creata crede ca nu mai exista.
In raportul de mai sus sunt descrise „frumos” faptele rușilor. In realitate au fost mult mai dure. Pe la sate nu scăpau neviolate femei iar majoritatea bărbaților erau împușcați. A fost barbarie.