Ioana Petrescu si alte consideratii economice

Acum ca toata lumea stie ce e MTO, nu voi insista prea mult, s-au facut zeci de glumite dupa discutia televizata. Altceva m-a cam speriat in explicatiile (fara cifre si fara argumente reale, dar cu asta ne-am obisnuit deja) doamnei ministru Petrescu.

Presedintele i-a spus la un moment dat ca spera ca nu vor gasi cele 5 miliarde de lei in taierea investitiilor (statului) ci in surse reale de aducere de bani la buget. La care, ministra a zis ceva de genul "scaderea CAS va aduce mai multi bani in conturile privatilor, care privati o sa investeasca mai mult, si foarte bine ca o fac ei si nu statul pentru ca statul, e notoriu, nu are eficienta in investitii". Si a spus asta chiar cu o anume maliotizitate, ca sa-i tranteasca presedintelui una peste bot. Na! (Bine, Basescu i-a intors-o frumos cu "privatii nu investesc in autostrazi/infrastructura)

E, aici e buba mea de inginer. Daca duci rationamentul pana la capat, ar insemna ca cel mai bine e ca statul sa nu mai faca nici o investitie, sa nu le mai ia privatilor nici un CAS, nici un impozit (doar cat sa aiba pentru salarii si pensii), iar privatii sa se ocupe de investitii, de cresterea economica etc. Super, iata cum s-au facut si economii la buget (nici o investitie), dar si crestere economica (investitiile privatilor, eficiente, se traduc prin crestere economica, nu?). Premiu Nobel pentru economie.

Mi-ar fi placut ca doamna Petrescu, de mana cu prim-ministru si cu Isarescu, sa ne explice de ce au iesit asa multi bani din tara in ultimele saptamani. Pentru ca stirea cu investitiile straine care au crescut cu 25% ne-au dat-o foarte repede. Adica, strainii/bancile au retras vreo 2 miliarde de euro in cateva saptamani (explicatia pentru cursul anormal de sub 4,40 lei/eur), dar ne bucuram ca altii au venit cu 500 de milioane EUR in 6 luni. Wow, 25% in plus fata de 2013. Da, dar 80% mai putin fata de 2008, de exemplu.

Totul merge bine, dar banii pleaca din tara. Si nimeni nu explica de ce.

Offtopic: a pus Zoso un link la stirile zilei din 15 iulie, cel cu presedintele Sloveniei proaspat ales. Deci se poate. 

Ioana Petrescu si alte consideratii economice

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

20 comentarii

  1. Nenea guestu’…Dumneavoastra sustineti ca in urma scoaterii de catre straini din tara a 2 miliarde de euro leul s-a apreciat in mod anormal la sub 4,4 lei pentru un euro?

    00
  2. „Adica, strainii/bancile au retras vreo 2 miliarde de euro in cateva saptamani (explicatia pentru cursul anormal de sub 4,40 lei/eur),”
    Nu cumva cursul trebuie sa creasca daca pleaca 2 miliarde de euro din tara?

    00
  3. Economics 101: nu ştiu de unde ai scos cifra de 2 miliarde, dar fie… ies bani din economie (bănui că te referi la piaţa valutară, fiindcă altfel nu înţeleg de unde), deci se schimbă leii pe valută. Or asta înseamnă o cerere mai mare pentru valută şi o cantitate mai mare de lei pe piaţă. La ce duce situaţia asta? La întărirea valutei, respectiv slăbirea leului. Este logic, nu-i aşa, dacă ai o cantitate mai mare de lei pe piaţă să se deprecieze leul în raport cu euro.

    În altă ordine de idei, dacă vreţi să urmăriţi o chestie interesantă (mai puţin despre bănci, mai mult despre problemele economiei româneşti pe diferite planuri), uite aici o conferinţă de la BNR de azi. Câteva idei interesante: statul nu se gândeşte la nici o autostradă est-vest, dar are două proiecte pe ruta sud-nord, evaziunea fiscală de 16% din PIB ameninţă siguranţa naţională, furăm viitorul nepoţilor noştri fiindcă avem deficit la sistemul public de pensii şi ne împrumutăm acum. Hard stuff…

    https://www.youtube.com/watch?v=ogDkX6Aa7zI

    00
  4. Esti un basist ordinar. Extra ordinar :P

    00
  5. NOU
    #6

    ponta o sa faca din romania grecia2.0. sa vezi atunci distractie

    00
  6. @guest_author: Draga Ioana, putina autocritica nu strica niciodata, cj=hiar daca o dai anonim, pe bloguri :)

    00
  7. NOU
    #9

    Ma deconspir: sunt EBA.

    00
  8. Domnul Băsescu a dovedit că știe economie, știe și urmărește binele țării și al tuturor românilor. Mare păcat ca âl vom pierde din toamna.
    Daca iese plagiatorul, ne ducem toți de râpă. Si-a dat si el de curand in petec.

    00
  9. „privatii nu investesc in autostrazi/infrastructura”: asta e o prostie. Exista destule autostrazi private (cu plata), facute de companii private pe banii lor, prin SUA de exemplu.

    00
  10. NOU
    #14

    Și să comparăm banii intrați în țară înainte de criză, în 2008, când ni se spunea că ” economia duduie”, cu banii care intră acum în țară, când bula s-a spart cam peste toți și nimeni nu-și mai permite să arunce cu banii băncilor în stânga și-n dreapta, mi se pare total logic, normal! Știu, sunt un psd-ist infect:)))))) Oricum, trebuie să acceptați ideea ca și cu sau fără părerile economiștilor, și cu sau fără PSD-iști sau băsiști, tot dracului ne ducem, nu ne salvează nimeni!:))))))

    00
  11. Statul e cel mai prost administrator al banilor.
    Statul e bun doar de supraveghere, poate nici atat!

    Prefer sa platesc 10-50 euro sa merg pe o autostrada serioasa, nu alee. Un investitor intotdeauna va fi interesat cum sa-si vanda produsul si evident sa produca mai multi bani, automat sa si mentina autostrada ca lumea sa circule pe ea, iar statul daca e serios, are grija ca aceasta sa fie intretinuta, altfel investitorul riscand sa isi piarda dreptul de proprietate (e doar o idee)

    Sunt multe idei bune care se pot pune in practica si mai ales cu excluderea statului cand vine vorba sa administreze banii, pentru ca, asa cum am spus mai sus, statul e cel mai prost administrator din punct de vedere al banilor.

    00
  12. Pune frate si tu titluri colorate… ca am vrut sa dau click pe fata aia care repara peretele de regips, si am nimerit peste o ordinara care nu stie sa repare nicio pendula…

    00
  13. Bani sunt fungibili. Pleacă, vin…În ultimul timp pleacă după profit și vin mai mulți …

    00
  14. NOU
    #18

    Multi experti in Forex si pe aici. Care nu tin cont de faptul ca avem o Banca Nationala a Romaniei care a fost MEREU de partea bancilor. Si este si acum. Inca de la inceputul anului, BNR a relaxat bancile (nu mai putin celebrul RMO) spunand asta.

    „Totodată, banca centrală a redus la începutul lunii ianuarie ratele rezervelor minime obligatorii la lei de la 15% la 12% şi ratele rezervelor minime obligatorii la valută de la 20% la 18%, eliberând astfel lichidităţi în piaţă de patru miliarde lei şi 500 milioane euro pentru stimularea creditării şi sprijinirea băncilor de a-şi reduce datoriile pe care le au la finanţatorii externi.” (sursa ZF)

    In iulie a mai redus o tura. Banii s-au dus tot la bancile mama, prin Europa. Economia româneasca a ramas tot in rahat.

    Desigur, eu vorbesc de conspiratii BNR-banci, expertii „de pe Forex” vorbesc despre „cerere si oferta”. Intrebarea mea din finalul articolului a fost total eludata, pentru ca expertii „de pe Forex” s-au oprit la cursul de schimb valutar…

    00
  15. Hmmm, n-oi fi eu un expert, dar tot înţeleg fenomenul mai bine decât tine. Rezervele minime obligatorii sunt banii băncilor… mă rog, ai clienţilor băncilor, deci ele pot face ce vor cu sumele astea atâta vreme cât respectă legislaţia locală şi normele BNR.

    Nu este vorba de nici o conspiraţie BNR-bănci. BNR a zis de câteva ori că vrea ca băncile să-şi reducă datoria externă către firma-mamă, care rămâne relativ ridicată. Aşa că le înapoiază din banii aia, în condiţiile în care depozitele pe plan intern au crescut foarte mult. Adică nu mai este atât de mult nevoie de împrumuturile alea subordonate de la băncile-mamă. Apropos, banii ăia pe care i-a eliberat BNR erau direct euro, deci nu au cum să influenţeze cursul prea mult dacă ar ieşi din ţară.

    Economia românească nu este în rahat neapărat din cauza băncilor…. dacă ai urmări un pic videoclipul ăla pe care l-am dat eu, ai vedea ce spune acolo Isărescu, anume că bani există, dar nu sunt dirijaţi bine. Adică statul şi firmele nu sunt capabile să propună proiecte care sunt „bancabile”, dacă vrei un termen preferat de bănci, iar băncile nu prea au încredere în clienţii lor că pot să fie serioşi după ce s-au fript cu hiperoptimismul dinaintea crizei. Este, într-adevăr, o situaţie unde balanţa vinei înclină spre bănci, dar nu sunt doar ele cauza.

    https://www.zf.ro/eveniment/isarescu-trebuie-sa-iesim-din-iluzia-ca-nu-sunt-bani-ei-exista-dar-nu-sunt-dirijati-prea-bine-12936550

    00
  16. Banii care intrau în 2007 în țară, pe vârf de bulă, erau în mare măsură „investiții” speculative.
    Cum spunea foarte plastic cineva dintr-o agenție imobiliară atunci, „vor s-o bage o dată și s-o scoată de 8 ori”.
    E bine să știm la ce ne uitâm când comparăm investițiile din 2008 cu cele din 2013.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)