Ați investi în titluri/obligațiuni de stat?

Blogul acesta nu e chiar Reddit, Statul Român nu e chiar GME (lol), dar eu vin aici să citesc articole pentru că mi se pare că, citez dintr-un film comunist: „fiind mai mulți, au mai puține șanse să greșească”. (ironic, pentru că toți erau comuniști)

Mă sună azi un prieten să vorbim despre obligațiunile de stat emise de Statul Român. Că ar vrea să investească. Citez ce i-am spus: „Decât să pariez pe Statul Român, mănânc pâine cu pate și mă îmbrac de la second hand, îi las pe alții să se îmbogățească.”
El vrea să bage niște bani în obligațiuni, eu nu aș risca, pentru câteva procente în plus la dobânda să am încredere în… în cine?

Statul se împrumută şi în februarie de la populaţie
Ministerul Finanţelor a anunţat vineri că, începând de luni, 8 februarie, va emite trei noi titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, cu maturităţi de 1, 3 sau 5 ani.

 

Statul se împrumută de la populație! Se pun în vânzare titluri de stat cu dobânzi peste prețul pieței
Coronacriza este un prilej pentru a arăta coeziunea şi o şansă pentru populaţie de a face investiţii sigure şi cu randamente bune, care nu vor fi erodate în anii următori, susține ministrul de Finanțe.

 

Finanțe: Deficitul bugetar crește cu 5 miliarde de lei, la 9,1% din PIB. Scăderea economică va fi de 4,2%
Ministrul Finanțelor a anunțat miercuri creșterea deficitului bugetar la 9,1% din PIB, după ce estimările din luna august prevedeau un deficit de 8,6% din PIB. Astfel, deficitul se majorează cu 5 miliarde de lei față de rectificarea trecută și ajunge la 91 de miliarde de lei. Scăderea economică va fi de 4,2%. Estimările Finanțelor sunt mult mai optimiste decât previziunile Comisiei Europene.

 

De ce deficitul bugetar este un gol dificil de umplut
Cu un deficit bugetar care depășește 9% din PIB și o redresare economică deocamdată incertă, revenirea în țintele cerute de Bruxelles pare o ecuație cu prea multe necunoscute, arată specialiștii consultați de Europa Liberă.

 

Marile întrebări pentru bugetul României postpandemie
Scăderea economică din 2020 va fi de 5-6%.  Fondurile europene sunt singura soluţie viabilă pentru investiţiile publice din România şi pentru susţinerea revenirii economice.
România a intrat în criza economică generată de pandemie cu două handicapuri mari: cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană şi unul dintre cele mai mari deficite externe. În condiţiile unui spaţiu fiscal redus, guvernul nu a putut interveni în economie cu bani din bugetul de stat masiv, la fel cum au făcut alte state europene, ci a trebuit şi va trebui în continuare să mizeze, spun analiştii economici, pe fondurile europene pentru susţinerea companiilor şi pentru susţinerea investiţiilor publice.

Lista poate continua cu zeci/sute de linkuri.

Citesc articole din acestea și mă întreb de ce marii bogătani nu investesc ei în Statul Român?
Pentru ce trebuie să se împrumute de la populație, Statul Român, când are atâția clienți care… „fac afaceri cu Statul Român”, nu? Uite, „afacere” pentru ăștia cu bani și legături: cumpărați obligațiuni de Stat, să vă îmbogățiți. De ce e nevoie de populație să finanțeze… CE? Ce să finanțeze populația, pe ce se vor duce banii ăștia?

Știu, sunt un amărât care are 5 lei în bancă, care scrie articole pe zoso despre becuri și prize (apropo, în fix două luni cât are articolul ăla, a mai luat foc un spital – voi ce prize aveți în casă?), scrie despre mâncare ieftină din supermarket; nu mă pricep la finanțe, de asta și întreb aici: e o întrebare ca pe un forum, în ideea că „fiind mai mulți, sunt mai puține șanse să greșească”.
Ați face afaceri din astea, să împrumutați cu bani Statul Român, să vă dea el 3%-4% pe an?

 

sursa foto e aceasta. Click, că e tot un articol despre obligațiuni.

 

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

122 comentarii

  1. Yup. Riscul e mic. Am facut deja asta de mai multe ori si am investit diversificat, dar precut in titluri de stat si in fonduri mutuale cu profile mediu de risc care includ si titluri de stat (ca NN Romanian Bond). Decat o dobanda penibila la un depozit prefer sa fac asta si deocamndata nu am avut decat de castigat. Nu dispun de sume colosale dar investesc periodic sume decente si randamentul e bun.

    00
    • Fondurile mutuale sunt „hedge funds”? Din alea de mai dau faliment?

    • Poate vrei să scrii un mic tutorial despre cum se fac lucrurile astea 🙂

      00
    • pentru cine tine banii la ing, va puteti juca pe fonduri direct din app

      nu e rocket science

      dureaza cam 2-4 zile sa plasezi banii sau sa faci cash out.

      intotdeauna este afisata starea din ziua precedenta.

      castigurile trebuie declarate la anaf in anul urmator. ingul va trimite un mail cu suma castigata la inc de an.

      no stress daca treceti pe rosu, isi revine. daca aveti ceva cash cand se intampla asta, nu e o idee rea sa cumparati. sunt fonduri din lux, ii banui ca sunt mai prudenti si mai cumpatati.

      cam asta este experienta mea dupa un an.

      00
    • La Bt se poate face tot din app orice operatiune cu exceptia subscriptiei initiale cand tre semnata o foaie la banca.

      00
    • d3fault, sa inteleg ca la BT era afisul ala cu „Declaratiile online se depun la etajul 3”?

      00
    • @cristici fondurile mutuale NU sunt hedge funds ci, cum le-ar zice americanul, mutual funds. Cauta pe google diferenta, mai afli una, alta.

      00
    • Pana acum am rulat ~20k eur prin diverse fonduri mutuale ale unor banci (sau ma rog, legate de anumite banci, ca fondurile nu sunt ale lor direct). La toate trebuie sa faci subscripție la prima achizitie, adica o hartie semnata si depusa la dosar. Toate subscripțiile ulterioare pot fi facute online, de obicei din aplicatiile bancilor, sau cu depunerea banilor intr-un anume cont. Lichidarea investitiilor se poate face online fara probleme, doar ca dureaza cateva zile pana se incaseaza banii in cont.
      Anual platesti impozit pe profit la Anaf pe baza declaratiilor emise de fondul de investitii folosit, daca scoti bani din acel profit. De exemplu am fond din 2017 din care nu am scos nimic inca, deci nu platesc nimic.
      Exista fonduri foarte sigure bazate pe obligatiuni/titluri de stat, cu crestere de 2-4% pe an. De asemenea exista fonduri riscante bazate pe actiuni, cu crestere de 30% si apoi scadere de 30% si apoi iarasi crestere.

      Investitia in obligatiuni sau in actiuni BVB este diferita un pic, in sensul in care trebuie sa folosesti un broker autorizat.

      Daca cumperi si vinzi titluri de stat/obligațiuni la termen (nu mai devreme) atunci poti face asta direct la banca.

      Din punctul meu de vedere, cele de mai sus sunt investitii pe termen lung si foarte lung. Daca vrei sa te „joci” atunci mergi pe un Trading212, eToro, Webull si alte din astea.

      00
    • Chiar si in ing, unde poti cumpara fonduri direct in app oricand, ai semnat subscriptia, doar ca era undeva in foaia de inscriere initiala. De fapt nu cumperi nimic de la banca, la ing e de la nn, la bt e de la btam…

      00
    • Acum sunt depozite bancare cu 3.5% pe an. Unde e penibilitatea?

      00
  2. Obligatiunile de stat prin programul Tezaur sunt sigure. E practic imposibil ca statul sa dea faliment astfel incat sa nu iti mai returneze banii.
    Asa e parte buna.
    Partea proasta e ca dobanda nu este atractiva si metota de cumparare a acestor titluri de stat este anacronica.
    Presupunem ca am 10.000 lei economii.
    Pentru ca ii am in BT, nu am nevoie imediata de ei si vreau sa iti tin separat de contul curent, ii transfer intr-un depozit pe 1 an. Magnifica dobanda este de 1,75% pe an.
    Dupa 1 an, primesc dobanda 175 lei, din care este oprit impozitul (10%) – 17.5 lei.
    Castig net 157.5 lei. Alte costuri/comisioane nu am si nu iau in considerare inflatia.
    Programul Tezaur ofera dobanda 3% pentru 1 an si nu se impoziteaza.
    La aceeasi suma de 10.000 lei, castigul net este de 300 lei.
    Problema este ca, daca vreau sa cumpar aceste titluri de stat trebuie sa o fac prin intermediul Postei sau Trezoreriei si am o vaga banuiala ca trebuie sa ma duc la ei cu banii cash (corectati-ma daca gresesc).
    Din punctul meu de vedere, pentru 142 lei in plus, nu merita sa fac doua drumuri la posta/trezorerie si sa ma complic cu bani cash.

    00
    • Se pot cumpăra titluri de stat și prin transfer bancar, la finanțe îți face un cont in care poți pune banii însă oricum trebuie mers fizic la finanțe pt deschiderea contului și perioada pt care cumperi titlurile de stat – 1, 3 sau 5 ani.

      Singurul risc e o eventuala inflație galopantă și devalorizarea leului mai mare decât dobânda pe care o primești, nu exista riscul de a pierde banii mai repede dau faliment băncile și chiar dacă ești acoperit până la 100 000 de euro de fondul de garantare asta nu înseamnă că nu poate dura și ani de zile până îți recuperezi banii.

      Eu am cumpărat anii trecuți când dobândă era și de 5%, acum la dobânzi de 3% și ceva dpmdv nu mai merita găsești la bănci dobânzi mai bune.

      00
    • Faci poteca, nu doar 2 drumuri. Limita de rascumparare cash pe zi e 5000 lei. Deci foarte multe drumuri la Posta/trezorerie daca nu ai cumparat doar asa la misto..
      Nu e solutie cu contul la Trezorerie, transferul catre banca ta e comisionat.
      Stiu, sunt chitros.
      Drumurile enervante la posta sunt motivul pentru care nu am apelat la Tezaur (desi chiar si asa scazute la 3% tot sunt un pic peste randamentul mediu impozitat din fonduri mutuale in care investesc)

      00
    • Până la 50 000 lei comisionul e de 51 de bani peste 50 000 lei e 6 lei nu mi se par mari deloc.

      00
    • eu am luat prin posta. Am transferat banii in contul postei, m-am dus la ei cu extras de cont scos din aplicatia de vanking, am completat la posta ceva hartii si gata.

      00
    • Apropo de dobanda,in 1990-95 au fost banci care ofereau si 300% dobanda pe an.Atunci cine a avut bani,a pus-o.

      00
    • @Tutan Kamom
      Tot atunci în aceeași perioada inflația a fost 700%

      10
    • da, Tutan Camoane, dobânda er de 300%, dar și rata de inflație era tot pe-acolo în anii ăia, deci nu prea era nicio afacre!
      Să nu mai vorbim de băncile care dădeau falimente pe capete atunci ca să se îmbogățească unii și alții!
      Dpdv economic erau anii cei mai proști în care să te joci cu banii, era efectiv haiducie!

      00
    • Nu iei inflatia in considerare? Nu prea te intereseaza, este? Afla ca inflatia, in Romania, este chiar mai mare decat procentul pe care il castigi din titlurile si obligatiunile statului roman. Adica, pe scurt, la procentul ala, iesi in minus. Congrats! Keep moving on!

      00
    • Eu am luat printr-un broker (Tradeville), totul online. In plus daca vrei banii mai repede le poti vinde usor pe brusa.

      00
    • NOU
      #21

      da, Tutane, cam slabă memoria, vîrsta? am avut un vecin care marți a vîndut o Dacia iar duminică avea deja bani de Trabant…

      00
    • „E practic imposibil ca statul sa dea faliment astfel incat sa nu iti mai returneze banii.”
      Gresit.

      In 1998 Romania a fost aproape de incapacitate de plata. Au rezolvat-o devalorizand leul in raport cu dolarul, inflatie, si imprumuturi de la FMI.

      In 1980 Romania a fost aproape de incapacitate de plata. Au rezolvat-o omorand consumul intern si orientand economia de stat catre export.

      Concluzie: e foarte posibil ca Statul Roman sa dea faliment. Iar ca sa nu dea Statul Roman faliment, populatia plateste costurile.

      00
  3. Și mie mi se pare o idee bună, dacă ai niște bani care te costă să stea în bancă, măcar păcălești inflația cu dobânda aia.
    Partea nasoală e că sunt greu de accesat, adică trebuie mers pe la trezorerie sau ceva de genul.

    00
    • Asta cu păcălitul inflației e relativ…

      Ei dau 3% dobândă care coincide oarecum cu ținta inflației.

      Dar cu deficit de 7% pe foaie (care în realitate probabil e 10% lejer) plus reducerea dobânzilor dată de Isărescu pentru că e criză, nu știu cine-ți garantează sub 3% inflație anual în 5 ani.

      Eu aștept plata unui concediu medical din Mai 2020 și încă n-a intrat. Așa că nu știu cât de bine va sta cu inflația și cât e deficitul de fapt.

      00
  4. Mai întâi trebuie să te hotărăști dacă profitul de 1-2% merită efortul.

    00
  5. @cristici Nu chiar… Ambele pot da faliment, dar cele hedged sunt de tip “high risk/high reward” și necesita sume minime babane ca sa ai acces la ele. Cele mutuale sunt bine reglementate in ue și garantate in limita a 100k E/cap de vita furajeră, ca și conturile.
    Cu împrumutat statul… da și nu. Dacă l-as împrumuta in EUR, da. In lei, cred ca ieși pe 0, din cauza inflației anuale. Tot e mai bine decât in bănci, dar nu îți imagina ca ieși pe plus substanțial….

    00
  6. Nu. 1. Am opțiuni mai bune de investiții, chiar dacă cu un risc mai mare teoretic (practic, riscul e controlat) și 2. Nu vreau sa creditez un stat în ale cărui politici nu am încredere. Cred că aș investi însă în obligațiuni ale Primăriei din orașul în care trăiesc, dacă mi-ar cere banii pentru un proiect de investiții în care cred. În cazul ăsta, probabil as aloca o parte din resurse… Deocamdată nu e cazul. Și as prefera ca statul sa lase băncilor banii, sa le oblige cumva sa dea drumul fondurilor în economie, nu sa le garanteze niște randamente sigure, iar băncile sa nu mai facă niciun efort în a susține firmele.

    00
    • „riscul e controlat”. Riscul e controlat de cine? Cred ca poti sa prevezi riscul si sa ti-l asumi (adica sa pui cruce banilor) dar nu sa-l controlezi. Singurul lucru pe care-l poti face este sa bagi mai multi sau mai putini bani in compania X/ Doar nu te duci in boardul companiilor in care investesti si zici : gigi de la marketing e un bou, iesi afara Gigi, il punem pe Ion, pare mai istetz.

      00
    • @cd de mine. Îmi las banii în firmă și ma asigur ca partenerii cu care lucrez sunt solvabili și prezintă și garanții suficiente pentru mine. Nu-s sume cine știe ce, de nivelul plafonului maxim pentru microintrepindere. Ce e în plus am cumpărat acțiuni la 2-3 companii pe care eu le consider strategice și sunt foarte ok după 15 ani. Peste orice titlu de stat sau dobânda. E adevărat, nici nu cumpăr azi ca să vând mâine.

      00
  7. Tocmai cu gandul ca statul roman are nevoie de bani si nu cred ca da faliment (si sunt mult prea zgarcit si lipsit de coaie sa bag la bursa, iar, in ciuda studiilor mele economice si cibernetice, nu inteleg crypto), am bagat 6200 de lei intr-un fond mutual la ING care consta din obligatiuni ale statului roman. In doua luni randamentul e de 2%, mai bun decat dobanda la depozite de 2% pe an. Achizitia directa mi s-a parut mult prea complicata, stiu ca prin ING pierd niste bani, dar nu e birocratie asa de mare.

    00
    • Nu intelegi/inetelegem crypto pentru ca nu e nimic de inteles acolo. Nu e un produs, e ceva speculativ. Nu prea ai ce intelege… Eu m-am oprit la „ecuatii matematice complexe”, cand inceram sa inteleg despre ce „ecuatii” e vorba, si nimeni nu stia sa explice mai mult decat placa asta obosita. Intreaba pe oricine care „investeste in crypto” ce e Bitcoin, si pune-l sa treaca de „ecuatii matematice complexe”. :)

    • cumperi ieftin vinzi mai scump, ce trebuie sa stii?
      a da, prin cine cumperi sa nu iti traga teapa prin aplicatie, practic sa spunem ca poti cumpara cu etoro sau revolut sau mimi69app, ei nu iti garanteaza decat ca poti cumpara ‘dupa regulile lor’ adica nu detii fizic nimic iar daca n-au chef sa-ti dea acces la aplicatie si nu avea nici un fel de stoploss e posibil sa pierzi tot, noice.
      altfel poti cumpara fizic de undeva mai ‘vetted’ si sa vinzi tot undeva ‘vetted’ sau in fine ca altundeva nu vad unde ai vinde la pret decent.

      bineinteles exista exceptia de la regula, milionari self made, cam 1 la 1milion si internet gurus care te fac milionar(din miliardar), succes!

      00
    • @cristici: asta cu ecuatii matematice complexe este intr-adevar… complexa.
      Ma intreb daca exista si altfel de ecuatii decat matematice… ;-)
      Cat despre complexe… clar sunt complexe. Or fi folosind si numere complexe? ;-) Iar castigul este reprezentat probabil de partea imaginara…

      00
    • Nu e o „ecuație complexă”, trebuie găsit un număr prim al cărui hash de tip SHA-256 trebuie să fie o valoare mai mică decât o altă valoare calculată în funcție de conținutul validat anterior în blockhain. Pe scurt, trebuie parcurse un număr extrem de mare de numere prime cu multe cifre și încercate pe toate funcția hash până găsești soluția pentru blocul curent, pe care o broadcastezi în rețea pentru validare. În urma validării primești fee-ul de minare pentru acel bloc pe adresa cu care ai semnat soluția. De unde și necesarul de putere de calcul și de energie.

      Chiar dacă ce-am scris mai sus e simplificat la extrem, minatul proof of work o chestiune de forță brută mai mult decât de complexitate.

      00
    • Și cui folosește acel număr prim? Și de ce valoarea rewardului este mai mare decât valoarea energiei consumate? In afara de trust-ul colectiv, ce altceva susține o monedă non-fiat? Întreb la semi-troleala, pentru ăia care inca cred că blockchain-ul nu este altceva decât o bulă extrem de speculativă și nereglementară.

      10
    • Acel numar prim, din ce in ce mai greu de aflat, foloseste la limitarea masei monetare. Ca si la majoritatea monedelor fiat, nu exista o valoare intrinseca a cryptomonedelor, valoarea lor este data de disponibilitatea altora de a le “cumpara” (oferind la schimb alte monede, servicii sau bunuri). Mecanismul de auto-limitare a creterii masei monetare, registrul public de tranzactii si rapiditatea procesarii lor (care e discutabila, vezi BTC) au fost considerate atuuri care le-ar putea impune ca monede rezistente la inflatie (fiindca masa monetara nu poate fi manipulata de o banca) sau pentru decontare intre institutii (Ripple vs Swift).

      Daca maine SUA, UE si China interzic schimbarea cryptomonedelor in USD, EUR sau CNY, valoarea lor se va duce rapid spre zero, pentru ca sunt prea putini care accepta sa ofere la schimb bunuri sau servicii.

      In rest, doar speculatii. Iar cel mai imbecil mi se pare consumul de resurse reale (energie) pentru “minare”. Rezolvasem toate problemele omenirii si ne plictiseam…

      00
    • Rewardul este totdeauna alocat în moneda minată, iar la BTC este o funcție descrescătoare, o valoare prestabilită de la început (acel „genesis”) care se înjumătățește o dată la un număr de blocuri minate, așa zisul „halving”. Nu există o legătură directă între reward și costul efectiv de minare (energie, amortizare echipamente) ci doar mecanismele de reglare ale pieței libere bazată pe cerere și ofertă. Algoritmul are un mecanism de auto-reglare care modifică automat complexitatea spațiului soluțiilor în funcție de numărul de mineri și puterea totală de procesare din rețea. Astfel, dacă minerii se împuținează și/sau „scot din priză” echipamente, complexitatea se ajustează în jos făcând minatul mai profitabil. La fel pe trend de creștere a rețelei complexitatea o va lua în sus.

      Nu comentez aspectul speculativ, nefiind expert în acel domeniu :)

      Cert e că atâta vreme cât există cerere pentru ceva, se vor consuma resurse pentru a produce acel ceva. De exemplu mie Tiktok mi se pare cea mai inutilă chestie din univers, dar înțeleg de ce se investesc sume enorme și multe resurse umane, plus timpul colectiv irosit de umanitate uitându-se la conținutul de pe Tiktok. Sigur ar exista utilizare mai bună pentru acestea.

      00
    • @exvpa „Și cui folosește acel număr prim?”

      Asta e ca si cum ai merge la unul care minează aur și l-ai întrebă cui folosesc găurile alea în pământ pe care le lasă după el…

      00
    • Exact ce spuneam: „ecuatii matematice complexe”, „aflare de numar prim”.
      De cand puii mei „aflarea unui numar prim” costa 30.000 de dolari?

      Intrebare buna: „Și cui folosește acel număr prim?”
      Raspuns: „Asta e ca si cum ai merge la unul care minează aur și l-ai întrebă cui folosesc găurile alea în pământ pe care le lasă după el…”
      Ce logica ai folosit la alcatuirea acestui raspuns?
      Nu mai fa comparatii, ci raspunde fix pe subiect, despre „crypto”, lasa comparatiile. Raspunde exact la ce te-a intrebat omul: „cui folosește acel număr prim?”

      00
    • @Cristi Răspunsul meu e fix pe subiect, și analogia mea e perfecta.

      Scopul in sine al ălora care minează bitcoin nu e sa afle un număr prim, așa cum scopul in sine al ălora care minează aur nu e sa faca niste gauri în pământ.

      Numărul prim și gaura în pământ apar in urma proceselor de producție respective.

      Aflarea numărului prim nu costa 30000 de dolari. Cãnd cumperi un gram de aur îl întrebi pe vânzător cat de mare e mina din care l-a extras?

      Da, comparațiile sunt necesare ca să îți dai seama ce are rost sa întrebi și ce nu.

      00
  8. am mai zis chestia asta nu doar o data. bogatanii investesc in statul roman. pentru omul mic, ala cu 1000 de euro, e inutil insa. dupa 5 ani si 1000 blocata va iesi cu profit de 200 de euro.

    investesti salariul pe 2 luni si dupa 5 ani vei primi in plus mai putin de jumate de salariu. parca mai bine iau bere de banii aia.

    00
  9. NOU
    #42

    Da, o parte i-am investit în obligațiunile statului. Sunt aproape 100% sigure, acum au dobânzi mai mari decât oferă băncile și nu se plătește impozit pe ce bani îți va da la returnare.
    Altă parte din bani i-am investit în alte instrumente.
    All good.

    00
  10. Pai toate bancile alea care imprumuta statul roman prin intermediul bancherului catu, nu sunt marii bogatani?

    00
  11. Nu stii cit s-au chinuit micii investitori (acum niste ani) sa convinga Ministerul Finantelor sa nu se rezume doar la imprumuturi de la banci, ci sa se imprumute si de la populatie (sotul meu a fost intr-un asemnea grup care s-a dus la secretarul de stat de la acel moment, cred ca era Enache Jiru). Dobinzile la depozite erau deja proaste, iar statul se imprumuta cu dobinzi mult mai mari de la banci.

    Statul nu da faliment iar statul roman nu este dintre cele cu imprumuturile cele mai mari, asa ca nu este pericol sa nu iti primesti banii inapoi.

    Nu stiu daca dobanda la obligatiuni este destul de mare dar este, in orice caz, mai mare decit la banca, asa ca, din punctul asta de vedere, este cel mai bun loc in care sa iti tii banii de prisos, pentru ca inflatia iti maninca din bani indiferent daca ii tii la ciorap (unde nu ai niciun fel de dobinda) sau la banca sau in obligatiuni.

    Si sa nu crezi ca cei mari nu iau obligatiuni. Fondurile de investitii sunt atit de mari amatoare de obligatiuni de stat incit pentru ele se emit transe separate de cele ale micilor investitori. Dar, fiind investitii cu risc mic si cistig mic, multi dintre cei cu bani prefera sa isi investeasca banii fie in afaceri, fie in actiuni, unde riscul este mai mare, dar si posibilitatea de cistig este mai mare.

    01
  12. despre ce sume vorbim? in ce moneda, a pardon, de stat adica leu…
    mda, pai cand dobanda aia abia daca tine pasul cu inflatia nu stiu ce ‘afacere’ e aia, dar apoi ma gandesc cati idioti au bagat bani in diferite scheme piramidale si nu imi mai pare asa de ciudat,
    eu zic sa cumpere 1:1 tesla sau apple sau ceva de genu decat sa cumpere titluri de stat
    daca are bani de apartament, sa ia apartament in zona usor de inchiriat, nu e super afacere dar atat timp cat nu vine un razboi sta in picioare mai bine decat orice altceva

    00
    • TSLA, AAPL, AMZN, toate mai mari si mai sigure decat statul roman :)

      daca esti risk averse, pt 3% pe an (adica pierdut bani cand inflatia e mai mare) mai bine iei aur.

      00
  13. titluri/obligațiuni de stat sunt cele mai sigure plasamente ,la fel si plasamentele bancare, riscul fiind asa de mic normal ca si dobanda e mica dar e peste ce ofera banca. Bogatanii isi difersifica investiile si au un mic procent in astfel de investitii dar le mixeaza si cu unele cu grad de risc mai mare la care si castigurile pot fi mai mari. In anii 90 toti romanii investeau in aur, de vreo 15 ani care fac rost de ceva bani in apartamente ca pot scoate un 3-4%, si pana acum au fost pe crestere. Tinerii cu un mic capital asteapta fonduri nerambusabile de la stat/UE sa inceapa o afacere, unii reusesc sa cladeasca afaceri solide.

    00
  14. Nu as învesti dar as investi
    INVESTÍ, investesc, vb. IV. Tranz. A plasa, a aloca, a cheltui un fond, un capital, diverse mijloace materiale într-o întreprindere; a face o investiție.
    ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție.

    00
    • Uau, ce penis enorm ai.

      00
    • Multumesc de atentionare, am corectat.
      Explic putin mecanismul articolelor scrise de mine: am multe idei despre un subiect, care zboara repede. Pentru a nu uita in timp ce scriu, folosesc tastatura Google/Samsung, si dictez texele. Ele se scriu „cum aude tastatura”. (de exemplu, „căcat” in loc de „călcat” :) )
      Iau textul, il corectez brut. Apoi, il bag in AutoCorect pentru a pune automat diacritice. Apoi, pentru ca e limba romana, trebuie sa modific diacriticele, sa fie cu virgule nu cu sedile…
      Toate astea pentru a exprima o idee pe care o discut 10 minute la telefon, de exemplu. Ma enerveaza sa pierd atat timp. Astfel, mai scapa. O diacritica, un semn… mai scapa. De cate ori apare in text „a investi” si de cate ori „a învesti”?
      (daca aveti curiozitatea sa dati refresh la articolele mele, cand sunt proaspete, la multe din ele mai apar poze, mai apar/dispar paragrafe… daca eram in State, e posibil sa fi fost diagnosticat cu putin ADHD. :) )

    • @cristici, gboard (Google keyboard) e foarte OK și la dictare în limba română și pune diacriticele corecte, probabil Samsung keyboard nu e la fel de bună

      00
    • Ala e penis? Am crezut ca este o statuie de la Stonehenge ;-)

      00
  15. Da, normal. Titlurile de stat se dau ca painea calda, cumpara si bogatanii. Sunt o alternativa mult mai buna la depozitul bancar. In plus, se înghesuie si fondurile de pensii pe ele.

    00
    • practic sunt un mod foarte pervers de a te juca cu inflatia dar mai ascuns asa..

      00
    • Exact, depozitul bancar ofera o dobanda reala negativa, pe cand cu titlurile de stat macar te protejezi de inflatie. In plus, daca apare o cerere mai mare pe ele, de ex in perioadele de corectie bursiera, poti sa le vinzi in profit, daca se duc la un pret de peste 100.

      00
  16. Sa parchezi banii in titluri de stat este probabil cel mai bun și sigur mod de a investi banii, pentru un investitor care nu vrea să riște nimic.
    Efortul de a baga bani in titluri de stat este unul mic, chiar daca unora le e greu sa facă un drum la poștă/ANAF/bănci.

    Pe de altă parte, motivul pentru care eu nu cumpăr titluri de stat: consider că statul român, in actuala configurație și situație macroeconomică, nu merita și nu trebuie susținut cu bani. A susține cu bani un stat profund corupt și falimentar este imoral, efectiv e ca si cum ți-ai pune singur cuie în pantofi. Statul român are nevoie de un puternic sut in fund, pentru a realiza că trebuie să-și reducă masiv cheltuielile daca mai vrea să trăiască. Împrumutând statul român, populația nu face decât să întrețină starea de fapt actuala, in care salariile bugetarilor sunt mărite fara sens, se fac angajări degeaba și tot pe pile, se fură bani de la orice lucrare samd. Susținând statul român, îți pui singur ștreangul de gat. Nu recomand nimănui să crediteze statul român.

    Sunt sigur că oamenii sunt însă prea lacomi și nu pot vedea mai departe de 2 metri în față, ca sa realizeze asta.

    10
    • Aa da, și bineînțeles că cei care înțeleg ce am scris mai sus vor veni cu argumentul bine-cunoscut: da, dar daca nu cumpăr eu titlurile de stat, oricum vor fi alții care le vor cumpăra.
      Felicitări, sunteți parte din problemă.

      00
    • NOU
      #62

      Dacă plătești impozite în România (pe salariu, pe venit, pe proprietate, TVA etc.), susții statul român. În concluzie, pentru că tu nu faci nimic să nu mai plătești aceste impozite, întreții acest stat.

      00
    • @Remington Steele, da si nu, practic ce spui tu e ca si cum ai spune ca toti oamenii pe vremea lui ceasca erau niste infocati ai sistemului comunist, niste rosiori puri sange, ceea ce e amuzant de tamp, iar el exact asta spune dar tu ii dai inainte cu mestecatul, ai si tu dreptate dar nu te poti sustrage unui sistem atat timp cat inca faci parte din el, daca ma gandesc bine tiganii (rromii, plmm spuneti cum credeti ca e pc) sunt mult mai antisistem decat majoritatea romanilor anti sistem

      00
    • pentru ca, evident, moralitatea consta in a locui in bucuresti, a beneficia de tot ce inseamna bucuresti (inclusiv apa calda, chiar daca lipseste), dar sa nu platesti nici o taxa si nici un impozit in bucuresti iar la final sa ii injuri pe bucuresteni ca sunt prosti.

      00
    • Iar a venit imbecilul de black cu bărzăunii lui din cap.
      Explica-mi mai multe despre cum atunci când nu am nimic pe numele meu, plătesc taxe altundeva decât în București. Doare sa fii prost și să insiști in prostie?

      00
    • multumesc pentru dovada clara ca am dreptate. si pentru o noua definitie data moralitatii: sa il jignesti pe cel care iti spune adevarul in fata, chiar daca doare.

      puteai sa minti frumos cum ca ti-ai scos buletin de bucuresti si aia era, ca nu statea nimeni sa te caute la evidenta populatiei. bine, tot imoral ar fi fost, dar macar ieseai elegant din toata povestea.

      tu ai ales cea mai proasta varianta de fiecare data. ceea ce spune multe despre tine :). o zi frumoasa ;) in continuare.

      00
    • Iar tu ai ales sa fii imbecil in continuare. Te rog, mai explica-mi cum taxele mele (??) se duc in orașul greșit.
      N-am de ce sa mint sau să mă ascund după cireș când tot ce fac este asumat.

      00
    • :)) tu realizezi ca in afara de jigniri nu ai venit cu nici un argument? dar tii lectii de morala.

      00
    • Cu oameni ca tine nu se poate discuta. Si cand iti infig argumentul in ochi, tot nu-l vezi. Ai barzaunii tai in cap si nimeni nu ti-i poate scoate.

      00
    • ok. sunt prost. deseneaza-mi argumentul. cumva prostia aia ca nu ai proprietati? da’ pe drumuri mergi? apa calda si caldura le platesti (cu subventia aia de o injura toti) cu tot? daca da, tu furi bani de la cei pe care ii jigneai acum ceva vreme.

      nu e ilegal ce faci, dar este imoral. asa ca macar lasa jos rața aia cu „e imoral sa sponsorizezi un stat corupt” ca macane de-a răgușit. statul ala corupt esti chiar tu. psd esti tu.

      00
    • 1. Nu am nimic pe numele meu, absolut nimic. – Taxe 0, deci Bucurestiul nu pierde nimic.
      2. Lucrez in Bucuresti si am medicul de familie in Bucuresti. – Toate taxele pe salariu si pe sanatate merg in Bucuresti.
      3. Apa calda si caldura le platesc la intretinere, in Bucuresti. – Bucurestiul nu pierde nimic.
      4. Merg pe drumuri si platesc rovinieta si taxe adaugate in combustibil. – Bucurestiul nu pierde nimic, taxele astea nu se platesc pe localitatea de domiciliu.
      5. Platesc autobuz/metrou/Uber in Bucuresti. – Bucurestiul nu pierde nimic.

      Acuma ca ti-am expus argumentele rand pe rand, poate vei intelege in cele din urma ca nu le fur nimic bucurestenilor, ci din contra, contribui din plin la dezvoltarea orasului. Slava cerului ca votantii declarati in Bucuresti si-au facut datoria la alegeri (ha ha ha).

      00
  17. A citit cineva toate conditiile la aceste titluri plasate la stat? Poti sa scoti toti banii inainte de scadenta, daca ai nevoie? Daca o mierlesti, mostenitorii pot recupera sumele?

    00
    • poti scoate banii inainte de scadenta,dar pierzi dobanda. Inainte nu era asa.

      00
    • Ordin nr.122/2021 privind prospectul de emisiune a titlurilor de stat destinate populației, prin intermediul unităților operative ale Trezoreriei Statului și prin subunitățile poștale din rețeaua Companiei Naționale ”Poșta Română” S.A., în cadrul Programului TEZAUR, aferent lunii februarie 2021
      Ai aici toate detaliile

      00
    • Am scos eu dupa 2 luni, dureaza o luna si ceva sa iti ajunga banii in cont, pt ca anaf/trezoreria trimite cererea ta la sfarsit de luna si dureaza vreo 15 zile ceva de genul, prin urmare daca o sa ai nevoie urgenta de bani sa ai asta in vedere.

      00
  18. Nu. Nici-o afacere n-as face ci statul. Si statul Roman nicidecum. Not to be trusted. Si dividendele alea sant praf in ochi, pun pariu ca exact cu atata se devalorizeaza moneda de la an la an.

    00
  19. Da am luat titluri in septembrie pe 1 an, 3.5% dobanda. De 1 luna am bagat si la fonduri mutuale, daca vind maine am juma ‘ de salariu minim pe economie castig.

    Cat despre titluuri de stat…ma intereseaza strict castigul meu, nu pe ce se duc banii, la ce folosestw statul banii. Daca incepi cu morala…ramai sarac si amarat.

    00
  20. da, că statul nu dă faliment. au mai zis-o și alții.
    doar că momentan nu am bani de investiții.

    00
  21. Cursul valutar mediu pentru EURO a fost, în 2019, de 4,74 lei, în timp ce în 2020 a fost de 4,83 lei. O diferență de 2%. Cred e mai sigur să-ți ții banii în EURO, plus că te complici mai puțin.

    La criza din 2008, EURO a crescut de la 3,68 la 4,23 lei, o majorare de 15% într-un an. Evoluția cursului valutar își pune amprenta pe inflație, degeaba îmi dă statul 3% dacă banii ăia valorează cu 15% mai puțin până îi recuperez.

    00
    • pentru ca omul meu nu e in Romania, ci lucreaza afara, platit in euro, i-am spus sa citeasca comentariul tau.

    • Si in plus îi păstrez în bancă pînă se fac o sumă de investit în imobiliare. Adică apartamente, că-s mai ușor de vîndut în caz de nevoie, o casă n-o poți vinde pe bucăți.

      00
  22. Merita sa investesti deoarece :dobanzile sunt mai atractive,iar riscul este minim(pare ciudat ,dar statul roman nu are o datorie publica imensa,din contra-multumita lui ceausescu,dar si incompetentei si neatractivitatii in imprumuta bani si a produce plus valoare).
    Pe de alta parte……economii in ron….wtf…pierzi prin inflatie si curs valutar,deoarece majoritatea preturilor in ro,chiar daca sunt platite in ron,sunt de fapt preturi in euro(si importam enorm fata de cat exportam).

    00
    • Al doilea paragraf e mai aproape de adevăr de fapt. Statul român dispera după împrumuturi în anii 90 dacă te uiți un pic, dar nimeni nu îi dădea. A fost o performanță și când a primit de la FMI în sfârșit vreo 80 milioane dolari la un moment dat. FMI, care săptămâna trecută a dat 200 milioane cash Myanmar fără nici o garanție.

      Mândria asta cu noi n-avem datorii e penibilă, e ca și cum ai compara ceva afacere mică gen un ABC căruia nu-i dă nici o bancă împrumut și e mândru că el n-are datorii, față de o fabrică ce produce de milioane de eur pe an și are împrumuturi pe măsură ca să susțină asta.

      00
  23. ultima oara cand am facut afaceri cu statul, am dat bani la banca pentru locuinte. astept inca sa imi zica ca imi da toata dobanda daca imi iau locuinta . deci nu. nu mai sponsorizez mizeriile astea.

    00
  24. Fidelis în euro.

    00
  25. Sunt plătit in Euro. Pe termen lung se pare că pentru mine titlurile in Lei nu sunt o alternativă viabilă. Văd asta la economiile juniorului la care decartez de când s-a născut. La sfârșitul anului trecut eram aproape de -500Euro.

    00
  26. Doar daca randamentul oferit mie, ca cetatean roman este egal sau superior cu cel oferit pe bursa. Daca pe bursa ai 4.2% la EUR si pe Fidelis ai 4% in RON, probabil nu.

    00
  27. Titlurile de stat sunt cele mai sigure investitii cu putinta daca le tii pana la scadenta. Altfel daca vrei sa lichidezi inainte de termen poti pierde tot randamentul dar poti si sa scoti un randament de 50% dacs speculezi momentul.

    Ideea este ca daca ai ajuns pana la nivelul la care nu ai incredere in titlurile de stat atunci ar fi trebuit deja sa vinzi deja toate assets din RO si sa transferi banii intr-o tara pe care o consideri sigura. Si eventual sa te afli deja la poarta de imbarcare a unui zbor care sa te duca cat mai repede, cat mai departe de epicentrul cataclismului.

    Eu investesc de vreo 15 ani, uneori ofera randamente superioare altor investitii sigure (ex fidelus din Dec 2020), alteori sunt o parcare temporara ok care fereste de alte riscuri si deprecieri.
    Pe scurt, recomand.

    00
    • hmmmm numarul de likeuri e suspect. chiar f suspect tinand cont cata incredere au romanii in statul roman si faptul ca aici nu sunt doar romani care locuiesc in ro…
      ceva e putred in danemarca???

      00
  28. La 10000 euro sa primesc 300 dupa un an? mersi nu
    la 50.000 euro primesc 1500euro? suna altcumva
    Dar daca din 50 k mii euro cumpar 1*apartament si il dau in chirie cu
    300euro pe luna? is 3600 intr-un an + eventuala apreciere a imobilului. Acea „eventuala apreciere” lejer e de 1-2%<<<acest procent acopera dobanda data de stat sau de banci chiar daca nu il dai in chirie.
    Deci nu, daca ai bani baga-i in imobiliare sau tine-i in euro.
    Ca sa fie mai interesant calculul de mai sus transforma sumele in lei de acum 1 an si fa tu calculele.

    00
    • asta-i cea mai mare plaga a societatii. sa investesti in imobiliare…
      vezi, de-aia e destept Selly.

      00
    • Investitia imobiliara nu are grad bun de lichiditate. Sa te fereasca Dumnezeu sa ai nevoie de bani urgent si sa depinzi de vanzarea unui imobil.
      Calculul tau legat de chirie e nerealist. Ai uitat de impozite, mentenanta, si de faptul ca nu e tocmai simplu sa ai grad de ocupare de 100%. Vine un chirias, pleaca, pierzi o luna pana gasesti pe altul, comisioane la agenti etc. Si niciodata nu vei cumpara cu 50k un imobil pe care sa incasezi 300 eur/ luna. Stiu ca asta e visul multora sa cumpere si sa inchirieze dar nu e atat de avantajos pe cat pare. Iar daca sta neocupat, acel imobil nu doar ca nu produce dar consuma resurse. Nu vorbesc din povesti ci din propria experienta.

      00
    • Atunci ia-te după sely ăla și investește în mierțane…

      00
    • @cici – care este plaga societatii? Imobiliarele sunt doar o varianta de investitii pasive, asa cum este bursa sau imprumutul de bani.
      Din pacate oamenii amesteca investitiile pasive cu cele active si spun ceva de genul „pai decat sa iau un apartament cu 50 de mii mai bine imi deschid o cavrigarie si castig de 10 ori mai bine „, ceea ce este corect doar ca riscul si munca sunt diferite.

      00
    • si daca cererea de imobiliare (chirie) scade cum a scazut de anul trecut? sunt zeci de apartamente disponibile in zona centrala in Timisoara care stau goale deja de 1 an. au scazut si preturile la chirii dar sunt inca mii de studenti care nu s au mai intors prin Timisoara.

      00
    • intreb pentru un prieten unde gasesti apartamanetul de 50.000 euro gata pretatit pentru inchiriere cu 300 euro/luna?

      00
    • La 300 EUR/lună plătesc cam 28 EUR taxe (pentru că nu-mi plac amenzile, nici pârnaia la o adică, am obiceiul de a declara veniturile). La asta se adaugă consumabilele, reparații – mai pică o țeavă, un termopan, ocazionalul electrocasnic stricat (în 10 ani am schimbat frigiderul, cuptorul electric, un TV LED, masina de spalat rufe, cabina de duș care e scumpă cât un electrocasnic bazat), curățenie generală după fiecare chiriaș, zugrăvit o dată la 3-4 ani dacă vrei să nu arate ca o cocină. Când pleacă un chiriaș (în medie o dată pe an) apartamentul stă neproductiv cam o lună. Sursa: eu, cu apartament în chirie de aproape 10 ani.

      Randamentul de 6-7% pe imobiliare este o poveste sau o chestiune de baftă care nu va dura mai mult de 2-3 ani până „încep să pice chestii”.Mai degrabă un 3% cu speranța că imobilul va urca în valoare și vei putea face un exit bun când/dacă cresc prețurile.

      00
    • @bogdan – am o idee cat de cat despre imobiliare. Exista o diferenta intre temern lung si termen scurt, intre studenti si familii. Aia care inchiriaza la familii nu au probleme ca nu vin studentii anul asta iar cei ce inchiriaza la studenti castigau mai mult.
      Exact la fel se intampla de exemplu in Constanta unde oamenii inchiriaza la turisti pe timp de vara si castiga mai mult decat l-ar inchiria 12 luni unei familii normale.

      00
  29. Interesant de citit comentariile de aici. Chiar ar merge un articol cu explicatii si tutoriale despre investitii din astea de la cineva care face asta si stie cum e treaba. Chiar ma gândeam intr-o zi daca merita tinute economiile in depozit la banca sau exista o alta metoda mai profitabila si cu risc foarte scazut.

    00
  30. Nu ai incredere in statul roman ?

    00
  31. Serios acum, ce trebuie facut la vanzarea actiunilor pentu a plati taxele si a nu te trezi cu ANAF pe cap, cu amenda sau… nu stiu… puscarie?

    00
  32. Salut Cristici. O idee de articol:

    *avem doua apartamente in Romania (deocamdata le inchiriem)
    *masina, motocicleta
    *lumea am vazut-o cat de cat. da, am fost si in zanzibar :))
    *150K euro in banca
    *fara copii

    Nu prea mai vrem sa muncim 8 ore pe zi. Pana la pensie mai avem vreo 30 de ani. Din dobanda la banca nu se poate trai cu banii astia. De investit pe bursa nu ma pricep si sincer mi-e teama sa risc. Ce mica afacere am putea sa facem ca sa nu mai muncim pentru altcineva si care sa nu ne ocupe tot timpul? Cum ziceam, nu ne intereseaza calatoriile, ultimul tip de telefon, copiii, masinilie etc. Probabil cu max 1500 de euro pe luna am putea trai foarte bine in Romania. Dar cum sa-i faci fara sa muncesti pentru altcineva. Considera ca avem zero aptitudini pe care le-am putea apica in afaceri – amandoi lucram in proiectare auto prin Franta.

    00
  33. ” Dă-le tot ce vor sărmanii… și la noapte… schimbă banii…!”

    00
  34. Eu as investi in Dracula Park.

    00
  35. LOL.
    Statul Român se imprumuta pentru a mari salariile la bugetari, nu pentru a face investitii.Deja entitatile financiare internationale nu prea mai vor sa imprumute Statul Român ca nu sunt nici aia prosti sa nu realizeze ca suntem ca ultimul taranoi din sat care traieste pe datorii trecute in caietul barului local.
    In Romania asta este singura investitie : salarii babane in sectorul bugetar.
    ”Scăderea economică din 2020 va fi de 5-6%. Fondurile europene sunt singura soluţie viabilă pentru investiţiile publice din România şi pentru susţinerea revenirii economice.”
    Da, nasol este ca daca Romania acceseaza fonduri europene va fi tot pentru ce am spus mai inainte deci nu va fi nici o investitie publica.

    00
    • „entitatile financiare internationale nu prea mai vor sa imprumute Statul Român”
      Romania are creditul de tara BBB-, inca se poate imprumuta lejer in euro/$, dar e mult mai ieftin sa o faca de la populatie.
      Hai sa ne uitam la modelul Japoniei care are datorii enorme, dar 50% sunt catre cetatenii ei prin emisiuni de titluri de stat.
      Statul roman are leu sub control, asa ca poate emite mai multi lei, incat imprumuturile sa fie la 0% sau chiar negative, bineinteles ca inflatia va eroda economiile populatiei.

      00
    • @wd
      Tu compari Japonia cu Romania ..!?
      Aia au datorii mari dar uite ce tara au, infrastructura, dezvoltare..etc.Nu au bagat banii doar in curul bugetarilor in timp ce nu au facut nici o investitie.
      Noi o sa ajungem cu datorii la fel de mari dar vom fi la fel de mediocrii si nedezvoltati.

      10
  36. Mai bine sa se imprumute statul de la populatie cu 3% pe an, decat sa ia de la banci cu dobanda mai mare.

    00
  37. Decit sa dau sa zicem 10.000 RON la stat, mai degraba stau 2-3 ore calare pe site-uri de finance/crypto, discut cu aia 2-3 oameni pe care ii cunosc si sint infipti in treaba asta atit ca investitori cit si ca dezvoltatori de solutii Blockchain, apoi ma decid la 10 monede diferite si bag cite 1000 RON in fiecare. Peste un an aproape sigur voi avea macar triplul dobinzii aleia de mizerie pe care mi-o ofera statul roman, plus ca voi putea sa vind fara sa trebuiasca sa merg cu dosar cu sina la ghiseul xxx, marti si joi intre 9:15 si 10:30, atunci cind se vor face platile.

    00
  38. Ma bucur ca ai deschis subiectul. De sigure sunt destul de sigure titlurile de stat. Ceea ce nu e sigura este inflatia. Aici e baiul. Si ma astept ca acea mica dobanda sa fie anulata de inflatie. Eu zic sa mergi pe actiuni bine alese si euro si vei iesi mai bine. Evita imo, crypto si titlurile astea ca nu au cum sa fie bine.

    00
    • De ce zici ca ar fi de evitat crypto? Vad ca au sarit toti pe mine mai sus cind am zis asta, dar macar 3 dintre aia cu thumb down-urile daca venea cu un comentariu mai pertinent. Desi multe monede sint speculative, exista si destule cu proiecte/companii/servicii destul de sanatoase si cu potential in spate. De exemplu BAT, care are in spate Brave Browser.

      00
  39. N-are legătură cu subiectul. Dar dacă tot veni vorba. Ca tot ești specialist în prize. Ce părere ai de gama Schneider Asfora. Ca sunt destul de ieftine. „se merita? „

    00
  40. Cele mai rentabile sunt imobiliarele si actiunile. Imobiliarele pentru inchiriere pot fi numite investitii pt. ca tu faci profit la cumparare nu la vanzare. Actiunile , in mare parte pot fi numite speculatii pt. ca faci profit la vanzare nu la cumparare. Daca investesti pe termen lung si tii acele actiuni peste 10 ani si iti dau si dividente generoase se poate spune ca e o investitite. Ce vreu sa spun e faptul ca una este investitia si alta este speculatia. In fine, ma bag si eu in seama ca un chibit de fotbal.

    00
    • tot sorin, dar altul, actiunile speculatii? lol. nu compara penny stocks cu actiuni ale companiilor ce le poti vedea randamentul pe zeci de ani in spate. la fel si randamentul indicilor bursieri.

      00
  41. Normal. Investesc, pe langa sumele din portofoliul de actiuni, si in titlurile de stat Tezaur inca din 2018, cand cei mai trogloditi dintre trogloditi spuneau ca „Dragnea o sa fure toti banii”. In final am luat si principalul, si dobanda de 5%, si satisfactia e mai mare pt ca au fost platite tot de la cei care injurau. Nu pot decat sa ma bucur ca PNL a continuat acest program.

    00
  42. Nu as investi si nu am investit. De ce?
    Pentru ca sa-ti dea tie dobanda aia de 3%, statul trebuie sa produca bani. Si cum produce statul bani? Pai ori ii investeste in chestii care produc (mai face un reactor la Cermavoda sau mai tranteste o autostrada, etc) sau pur si simplu ii printeaza.
    Si daca ii printeaza, asta inseamna general vorbind, inflatie, adica primesti inapoi 103%, dar de fapt astia s-ar putea sa nu mai valoreze nici macar cat suma initiala.

    Acum, voi credeti ca banii aia se duc in informatizarea ANAF-ului sau in poduri si autostrazi? Sau credeti ca-i ia tanti aia de la RAR cu 17.000E/luna? Sau poate se duc la metrorex, cel cu mii de salariati si cu salariu mediu de 2000E/luna. MEDIU, ma!
    Sau poate se duc in ajutoarele de pandemie (rate inghetate, bani moka, ajutoare/sporuri pentru medici, profesori, etc)

    Food for thought, baieti si fete!

    00
  43. Sunt (prea) rare postările despre bani așa că profit să las linkurile astea aici
    https://finantepersonale.ro/
    https://carutacubani.ro/
    https://dividende.blog/

    00
  44. Dacă aș avea 100.000 euro economisiți, iar scopul meu ar fi să obțin un venit pasiv pe termen mediu și lung, fără să risc să pierd mai mult de 20% din bani, dar măcar să acopăr inflația (estimată în prezent la vreo 2.5-3%), aș investi banii astfel:

    60.000 euro într-un apartmanent de 2 camere sau o garsonieră mare, ușor de închiriat (preferabil nou, preferabil lângă metrou) – randament cam 3.5%, peste 4% dacă ai bulan.
    20.000 euro în obligațiuni (și de stat, dar nu numai) – randament cam 3%, 4% dacă ai bulan.
    10.000 euro pe bursă, în fonduri mutuale și stocks medium growth, medium risk.
    5.000 euro într-un high-growth, high-risk stock.
    4.000 euro într-un depozit bancar.
    1.000 euro i-aș ține în casă, cash, pentru urgențe majore.

    Aș ajusta împărțirea de mai sus la fiecare 6 luni, în funcție de contextul economic. A se remarca că majoritatea investițiilor abia acoperă inflația, deci nu ți-ar permite un trai decent în București dacă aceasta este singura ta sursă de venit. Dar a ține 100.000 de euro „la saltea” în secunda asta e ca și cum hoții ți-ar intra în casă în fiecare an și ți-ar fura câte 3.000 de euro din ei. ;)

    00
    • f conservativ, din pacate piata chiriilor se duce in jos, cred ca poti obtine 7-10% pe un ETF care urmareste un indice bursier si nu ai batai de cap cu taxe de tot felul, chiriasi, mobila, etc.

      00
  45. 3%? si inflatia cat e?

    https://www.bnr.ro/Proiectii-BNR-6152-Mobile.aspx

    E mai simplu sa ii tii in euro. Basca drumuri de facut, chinuiala cand chiar vrei banii aia inapoi…

    00
  46. Salut, am investit o suma consistenta in iulie iar in septembrie i am scos, i am mutat pe toti pe stock market US(IBKR), cea mai buna alegere, zeci de procente in cateva luni(na, e bull market) de ce nu am facut asta din prima? Aveam deja in stock market am zis sa fie ca un fond de siguranta dar m am razgandit, e pacat sa tii banii pe 4% dobanda pe an avand in vedere ce se intampla pe burse. (am ramas si cu fond de urgenta dar mai mic)

    00
  47. Sau mergeti la banca cu dobanda de 0,4.

    Sau daca aveti noroc prindeti o oferta de 3,5 pe an (care e de fapt 1,75 la 6 luni si care in urmatoarele 6 se face 1,2)

    True story

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube