Învățământ: schimbăm totul, cu condiția să nu schimbăm nimic

Înainte să scriu iar prostii din postura de om care are niște cunoștințe despre pedagogie (liceu de profil) și părinte și să vorbim despre cum doamna ministru vrea să schimbe din temelii sistemul, cu tablete și vacanțe mai multe, vreau să spun o chestie care e importantă și nu am văzut-o pe nicăieri:  toate schimbările astea se fac cu două premise în gând, și le listez în ordinea importanței

  1. trebuie să ne iasă și nouă ceva. de aceea se vrea reluarea licitațiilor, de aceea se vrea introducerea de tablete. că echipa doamnei ministru e înfometată. ironia face ca banii să vină tot de la părinți, că ei votează, și pe ei intenționează să îi jecmănească.
  2. toate schimbările care se fac trebuie să țină cont de personalul din școli, în special de la vârf, care trebuie protejat, că de obicei e pus acolo de partid și face favoruri partidului.

Dacă la punctul 1 nu avem ce discuta, se vor ocupa publicatorii de servite când va fi cazul, la punctul doi situația e delicată într-o măsură stupidă.

Probabil unii dintre voi ați auzit că sunt părinți care caută meditatori să facă ore suplimentare cu copiii de școală primară. 1-4. Asta pentru că materia e stufoasă, programa proastă și nimic nu va schimba asta. Pentru că orice schimbare aplicată aici, orice schimbare logică sau de bun simț, ar însemna că unele cadre didactice nu vor mai avea ore, deci salarii mai mici sau concedieri. Și asta nu e valabil doar la școala primară, ci la 1-12. Știu asta pentru că se fac în continuare două ore de fizică și două de chimie pe săptămână la uman, pentru că trebuie să bagi fizică și chimie în ei, că oricum nu le trebuie, dar profesorii au nevoie de ore.

Atât de simplu e. Nu are a face cu părinții neatenți la copii sau obosiți, cu cadrele didactice incompetente, cu frigul din școli, cu șpăgi, cu nimic. E o problemă de matematică simplă: dacă simplificăm programa, cum ar fi normal, trebuie să dăm afară din ai noștri. Iar ai noștri ne ajută

  • când e de numărat voturi la alegeri
  • când e de sifonat bani la renovarea școlilor
  • când e de sifonat bani cu achizițiile manualelor
  • când e de sifonat bani cu achizițiile licențelor pentru computere
  • când e să aibă note bune loazele noastre
  • când avem nevoie de lucrări de diplomă pentru noi sau pentru loazele noastre.

Și mai e ceva: cu cât învățământul e mai prost, cu atât loazele PSD au șanse mai mari în viață și în politică.

Distrugerea învățământului nu se face prin incompetență, ci prin rea-voință.

copii-scoala

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

60 comentarii

  1. „Pentru că orice schimbare aplicată aici, orice schimbare logică sau de bun simț, ar însemna că unele cadre didactice nu vor mai avea ore, deci salarii mai mici sau concedieri”

    o greseala de exprimare – e vorba de ore suplimentare (ele aduc un plus la salariu)
    chimie, biologie, fizica nu se mai fac la uman incepand cu clasa a XI-a (sunt de parere ca nu ar trebui sa se faca deloc, nici intr-a IX-a, nici intr-a X-a, dar e invatamantul obligatoriu)

    Un lucru pe care poate nu-l stiti. Aceste mariri de salarii la profesori duc in cel mai scurt timp la o plecare in masa din invatamant a unor titulari / suplinitori. Inspectoratele fac jocul ministerului, nu mai accepta clase de 12-20 de elevi. Forteaza scolile / liceele sa faca clase de 30+ elevi. Au disparut multe scoli, multe catedre, iar situatia e nasoala.

    00
    • a crescut numarul de elevi intr-o clasa => mai putine clase => mai putine ore => mai putine catedre => mai putini profesori.

      Intelegi?

      00
    • Oamenii zic ca profesorii au iesit cu mult pe plus, salarii marite etc.. Da, au fost marite salariile, dar in cativa ani de zile o sa plece tinerii din invatamant (nu ai cum sa te ”bati” cu veteranii care au dosare de zeci de kg). Si .. ghici ce o sa se intample dupa ce ies batraneii la pensie … Hopa, lipsa de personal. Si uite asa, vrei sa-i bagi pe toti necalificatii ..

      Androneasca are si cateva idei bune:

      poti preda la clasa daca iei cel putin 7 la titularizare (MI SE PARE NORMAL)
      bacul diferentiat, insa aici e o problema.. Ce facem cu elevii care au CES? Trebuie gandit si un bac pentru ei.

      00
    • Cum naiba duc maririle de salarii la plecari din sistem? Ceva imi scapa

      00
    • Ok. Nu stiam ca marirea de salarii a venit la pachet cu marirea numarului de capete din banci.

      00
  2. Trist, dar atat de adevarat. Totusi, cum, faptul ca se vor achizitiona tablete si 1000 de gadgeturi inutile nu il vor ajuta sa treaca clasa pe Gigel care nu a invatat nimic in tot timpul anului?

    00
    • Nu mai esti la curent cu ceea ce se intampla prin invatamant. Gigel oricum trece clasa. Nu ai idee ce patesc profesorii care indraznesc sa lase corigenti sau repetenti. Sunt bagati rapid in sedinta si luati in suturi de catre director.
      Nu mai e voie sa lasi repetenti. Doar daca elevul a avut foarte multe absente.

      00
    • @Taipan – deci ne-am intors in comunism si cu treaba asta?

      00
    • NOU
      #9

      Nu am iesit niciodata din comunism, ca sa avem unde ne intoarce.

      Totul a fost spoiala.

      00
    • @Taipan: stiu. Si daca a avut foarte multe absente si tot se mai fac incercari. Peste toate pluteste spectrul clasei care pierde copii si care poate fi desfiintata

      00
    • Sînt de acord cu repetenția dar trebuie avut în vedere că acei copii vor rămîne cu sechele de inferioritate față de ceilalți, iar această problemă îi va afecta toată viața.
      Deci, trebuie gîndită o alternativă, nu știu, suport psihologic pentru acei copii înainte de a da cu ei la gunoi.
      Este aceeași situație cu pedepsele privative de libertate care în teorie zice că ar fi educativ.În practică cine intră acolo nu mai iasă om normal.Zero suport psihologic, zero șanse de reintegrare.

      00
    • Situatia actuala din sistemul de invatamant!

      De vazut pana la capat https://www.facebook.com/139255236542681/posts/564461247355409?sfns=mo

      00
  3. Si totusi de ce nu pot sifona bani cu renovarea scolilor? Ca se practica des prin tarile alea de ne arata cu degetul

    00
    • Pt ca s-a cam fumat și asta, cam bate la ochi acum și în general banii acolo se duc la alții, baronii locali, am rămas blocat când m-am dus la o scoală sa le instalez ceva tehnica. Bai nici un copil, măcar de sămânță, nu-mi venea sa cred ca făcuseră scoală noua. Primarul se gândea și el ce dracu sa facă cu ea și ce sa pună acolo, ca nu de la el a venit sa se facă si era cam pus pe gânduri ca nu are voie sa-i schimbe destinația :)

      00
    • Pentru că renovarea e făcută de primar (sau un subaltern în localitățile mai mari cu mai mult de o școală). Iar ăștia sunt mulți și e nevoie de un efort mai mare pentru a verifica unde au dat banii.
      Tabletele se pot cumpăra de la inspectoratul judetejudețean. Sunt mai puțini, fac toti parte din partidul care trebuie și pot fi verificați mai ușor.

      00
    • Corecție la comentariul anterior: „tabletele pot fi cumpărate de inspectoratul…”

      00
    • ce se practica in tarile alea? renovarea scolilor?!

      00
    • Nu are voie sa-i schimbe destinatia in primii x ani (parca 3 sau 5)

      00
    • @Chrisu 5 ani parca, posibil sa fi schimbat de atunci ca e mai demult asta nu de acum, e de pe vremea când cu mania stadioanelor fără număr în pantă și prin păduri, cred ca au mutat primăria acolo ca era cam invidios primarul :)

      00
    • @daddy … spartul banilor pe tot felul de proiecte cu firme externe, fara licitatii si alte rahaturi, si pe multi, multi bani

      00
    • De vreme ce Xxx știe el că se sifonează bani și la alții nu trebuie să ne mai agităm atât, toți sunt la fel iar partidul lui Cioloș e înființat de Soroș.

      00
  4. NOU
    #22

    Toate cercetarile serioase demonsteaza prin relatii cauzale faptul ca transmiterea de cunostinte si formarea deprinderilor si aptitudinilor functioneaza mai bine cand ai elevi mai putini in clasa (ajuta si la o mai buna coeziune a grupului). Ar exista astfel o oportunitate sa impace si capra si varza. Daca formeaza clase de 10-15 elevi nu-si mai pierd locurile de munca. Si inca ar fi nevoie de foarte multe cadre didactice – pe langa profesori si psihologi, logopezi, assitenti sociali si multe alte categorii.

    00
    • Este imposibil sa ai clase numai din 10-15 elevi, deoarece scolile nu au spatiu. Cred ca 80% din scoli duc lipsa de spatiu.

      00
    • E complicat boss ce spui tu acolo.

      00
    • NOU
      #25

      Sa merg pana la capat si sa fac pe avocatul diavolului – sunt cateva idei ale Ecaterinei Andronescu care nu ar trebui lepadate – bacalaureat diferentiat – e justificat deoarece exista mai multe tipuri de abilitati (teoretic-analitice, creative, practice) si in momentul de fata bacalaureatul se raporteaza la cele teoretic-analitice. Insa avem si mecanici auto inteligenti, chiar daca nu citit si culti, la fel zidari foarte buni, in sensul ca gasesc solutii inteligente dar nu au auzit de Newton sau Petrache Poenaru in viata lor si poate mai posteaza si fake news pe facebook. Apoi ar mai fi colegiile universitare – in tot Occidentul, studiile universitare sunt pentru cercetare, pentru cei care vor sa aiba accs la cultura inalta stiintifica. Insa pentru marea majoritate a populatiei sunt Colegiile univrsitare focalizate pe formarea de abilitati practice (30% teorie/70% practica). Ideile sigur, sunt vehiculate in ultima vreme insa PSD nu inspira incredere cand vine vorba de reforme reale. Dimpotriva!

      00
    • @ifcosmin: si aici ar interveni frumos autonomia scolilor. Cele care au spatii sa poata organiza clase cu mai putini elevi. Si atunci devine interesant sa alegi intre o scoala „buna”, cu 40 in clasa, sau una mai putin bine cotata, dar numai cu 18.
      A, stai, asa pierzi controlul „sistemului” si fiecare scoala incepe sa faca ce vrea. Mda, e imposibil.

      00
    • @ifcosmin, greșit. Se comasează școlile la greu de câțiva ani. Semn că loc este, dar nu sunt copii sau chiar și cadre didactice (caz în care și directorii au de a face)

      00
    • Scolile se comaseaza de vreo 2 ani. Inainte puteai avea o clasa cu 12 elevi, acum esti nevoit sa faci simultan. Cum e sa predai intr-o singura ora si la a 5-a si la a 8-a? Cum iti imparti timpul, cum ii evaluezi, cum mentii linistea?

      00
    • eu zic ca e loc in scoli. anii 80 erau clase pana la L-M. deci sali erau. acum inteleg ca sunt 3-4 clase de elevi/serie.poate si mai putin in orasele mici. doar n-au demolat salile in plus, nu ?

      00
    • @ maxp – inainte se invata in 3 schimburi, acum abia se invata in 2.

      00
  5. Scoala ar trebui să înceapă la 1 septembrie și să existe o vacanță de iarnă mai lungă. Scopul ar fi ca elevii și profesorii să nu mai facă naveta în ger și să fie economisite resurse energetice.

    00
    • Cum știi când să pui vacanța? Că vremea e întoarsă de câțiva ani, plouă de Crăciun și ninge și e ger în martie-aprilie.

      00
    • Vacanta de iarna ar trebui sa fie de 3 saptamani. Parerea mea.

      00
    • @Alex, vacanța de iarnă este de 3 săptămâni. anul ăsta școlar a afost de la 22 decembrie (hai, 24 să nu băgăm week-endul) până pe 13 ianuarie. și mai e una, în prima săptămână a lui februarie (dar nu știu exact dacă e doar pt grădinițe și ciclul primar sau pt toți).

      00
  6. Nu o înțeleg pe asta: mai putina materie > mai putini profesori. Mi se pare mult mai logic: mai putina materie> mai mult timp sa explice profesorul la toata lumea sau mai mult timp sa explice mai bine, cu mai multe exemple.

    00
    • Mai puțină materie = mai puține ore. dacă profesorul titular nu are destule ore într-o școală se mai duce și în altă școală să predea, astfel suplinitorul pleacă.

      00
  7. Cand ai zis ca vacante mai multe m-ai speriat. Dar in articol zice ca vrea vacante mai putine si mai scurte. Asta e o idee buna. In principal vacanta de vara – 3 luni e o pauza mult prea mare.

    00
    • Scurtarea vacantelor e o idee proasta. Nu ai idee ce obositi sunt copiii pe final de semestru.
      Stiu ca invatamantul actual propovaduieste ideea ca mai mult inseamna mai bine, dar nu e deloc asa.

      00
    • Nu, scurtarea vacantelor e o idee buna, in special aia de vara. In acelasi timp, poti sa nu mai incarci copiii cu teme si continut inutil, pentru a nu mai fi obositi,

      00
    • Sa completez – vacanta de vara trebuie scurtata pentru ca e o pauza prea lunga, in care copiii uita o gramada de chestii din anul anterior. Deci, pe langa ca au 4-6 saptamani in care nu invata nimic (diferenta intre o vacanta normala si cea actuala de 3 luni), mai au si cel putin 4 saptamani in care trebuie sa faca practic recapitulare din anul anterior. Daca adaugi la asta toate sarbatorile, celelalte vacante, zilele in care ninge si se inchide scoala si faptul ca materia e greoaie si invechita, normal ca sunt obositi.

      00
  8. In ciclul prescolar (3 ani) si primar (5 ani) se poate simplifica programa fara sa dai profesorii (educatori si invatatori) afara. Inca de la grupa mica, planul de invatamant zici ca este facut pentru genii, nu pentru niste copii de 3 ani, care nici nu stiu sa vorbeasca sau sa mearga singuri la baie.
    Dar are ministrerul vreun interes sa simplifice ceva? Nu. Are inspectoratul vreun interes? Nu.
    Exista oameni competenti in minister si inspectorate care sa propuna si sa implementeze o programa moderna? Probabil ca nu si nici nu exista vreun interes in acest sens.
    Exista tot felul de auxiliare, de brosuri, de metodici si planificari, care se schimba periodic si de pe urma carora traiesc diverse edituri parazite. Si inspectoratele, care trimit oamenii in control sa vada daca ai completat documentele si asteapta spaga binecuvenita.

    Sotia are 25 de copii la grupa, la gradinita cu program prelungit, in oras. O prietena de-a ei, care lucreaza la o gradinita la tara la 20 de km de oras, are 5-6 copii care vin iarna, asta daca nu ninge. Sta educatoarea 3 ore si pleaca, program 8-11.

    Sa duci copilul la gradinita inseamna sa ai mai multe randuri de haine curate, pantofi, ghete, un ghiozdan, creioane. Inseamna sa ii pregatesti in fiecare seara un pachetel cu mancare pt a doua zi. Sa il duci dimineata si sa il iei la pranz sau dupa amiaza.
    Inseamna o taxa pt mancare (7-8-10 lei/zi), in caz ca merge la program prelungit.
    La tara si in orasele distruse ale tarii, in saracia extrema, astea sunt SF-uri si oricum gradinita este optionala.

    Si asa ajunge la scoala, la clasa 0, un copil de 6 ani, dar cu intelectul si abilitatile unui copil de 3 ani, care nu stie nici sa tina un creion in mana. Si ajunge intr-o scoala darapanata, cu banci si scaune de acum 50 de ani, cu sobe de teracota (daca le au si p-alea), cu un invatator de multe ori necalificat si sictirit ca face naveta la mama dracu.

    Orice reforma in invatamant ar trebui inceputa de jos si sa vizeze saracia extrema, care impiedica accesul la educatie.
    Transport gratuit la si de la gradinita si scoala, haine si incaltaminte gratuite, ghiozdan si rechizite gratuie, masa de pranz gratuita, asistenta medicala primara gratuita in scoala.

    Sunt foarte multe gradinite si scoli primare darapanate, cu cadre didactice necalificate (ca cei calificati nu vor sa lucreze in conditii de ev mediu), cu cate maxim 10 copii la o grupa sau clasa, care ar putea fi desfiintate.
    S-ar putea face cate o scoala mare si moderna in satul/comuna mai mare/dezvoltata unde sa vina copiii din satele din jur.
    Copiii sa aiba transport gratuit. Sa primeasca o masa calda in scoala. Sa primeasca un set de haine si rechizite. Sa aiba acces la o toaleta curata, la apa calda si dus. Sa aiba acces la o asistenta medicala in scoala.
    Nu ar costa extraordinar de mult si ar da o sansa celor mai saraci sa iasa din saracie.
    Dar nu exista interes in acest sens.

    00
    • @Vio. Sunt de acord cu multe din cele prezentate mai sus
      De la „să se facă „, adică partea coclusivă a comentariului, mi-am luat inima în dinți și…
      Ai citit cumva nuvela Ciorbă de bolovan a lui V. Voiculescu? Te va ajuta să îți calmezi sânii.

      00
  9. Eu am avut la real două ore de religie/săptămână în clasa a 11-a. Să fie bine, ca să nu fie rău.

    00
  10. De cati ani e Andronescu la invatamant? Toate merg struna daca tot revine, nu? Struna pt ei!

    00
  11. Simplificarea programei nu înseamnă să dăm afară din ai noștri. Simplificăm programa, planul cadru rămâne la fel. Și chiar dacă am micșora planul cadrul, cadrele didactice tot acolo ar rămâne, dacă s-ar organiza, așa cum e normal, clase de maxim 20 de elevi cu care să poți lucra fără probleme. Și dacă s-ar micșora colectivul clasei – așa cum e legal – când există și elevi cu CES. Și multe altele…
    Andronescu face ce știe ea mai bine, să distrugă și ce a mai rămas din învățământ. S-a întors să-și termine treaba. :)

    00
  12. eu nu inteleg treaba asta cu meditatii la 1-4, eu dacaas fi parinte as face scandal, daca un copil are nevoie de meditatii in 1-4, inseamna ca invatatoarea/-ul nu isi face treaba. stiu ca s-a mai schimbat situatia, dar in 12 ani de scoala (BAC dat in 2003) am facut meditatii doar in clasa a 8a la matematica (sa fie siguri ai mei ca ma descurc) si in a 12a tot la matematica si un pic fizica (pentru admitere). in rest mi-am facut singur temele si n-am avut nevoie nici de mediatii, nici de supraveghere. si nu cred ca materia e mai grea de cand am facut eu scoala, dar n-aveam tablete, internet, youtube si alte lucruri de distras atentia (ok aveam internet prin liceu, un pic si jocuri pe PC).

    00
    • Meditații fac și ăia care au părinți cărora le e lene / n-au chef / n-au timp să lucreze o ora – două cu copiii lor acasă. De ce să se complice ei când o poate face altcineva pentru niște lei. Învățătorul nu poate acoperi toți toți elevii dacă are clasa mare, oricât de bun ar fi el, mai ales dacă are o clasă eterogena.

      00
    • eu am fost si in clasa de 42 de elevi cand eram in a 3a (se deschisese o scoala noua in zona si s-au unit niste clase cu cei care au ramas) si m-am descurcat cu ai mei, desi acum nu prea tin minte sa fi facut foarte multe teme cu ai mei (dar ma verificau, tin minte ca imi rupeau foaia cand scriam urat). nu cred ca am fost intr-o clasa sub 30 pana in gimnaziu, acum presupun ca sunt clase de 25 sau cat e standardul?

      00
    • Trebuie să recunoaștem că și soiul părinților e altul.

      Înainte dacă ceva nu ieșea ok, de vină era elevul că e leneș. Se lua în calcul că ar avea profesorul sau învățătoarea probleme doar dacă erau cel puțin 10 care aveau aceleași probleme. În rest era vina elevului. Și era deseori adevărat. Și nu mă refer la nevoi speciale sau că era mai prost. Ci lene, indiferență, fuga de răspundere, copii normali adică.

      Nu sunt de-acord cum că era bine atunci că erai plesnit și că n-aveai nici un drept ca și copil, dar azi am ajuns în extrema cealaltă, în care la copil se închină părinții ca la semi-zei care nu pot greși niciodată.

      Și atunci normal că părinții nu își asumă nimic, pentru că sigur copilul lor e geniu nedescoperit, proastă e învățătoarea că nu și-a dat seama de asta.

      Trebuie păstrat un pic de echilibru, ca profesor nu vreau să-mi imaginez ce înseamnă să ții în frâu 30 de semi-zei din ăștia și să nu ai nici o metodă cu care să-i ții în frâu.

      Repetenți nu poți să-i lași, note mici nu poți să le dai, nota la purtare nu poți scădea că dacă vrea să se facă jandarm copilul? La poliție nu poți merge că dacă părinții au pile mai mari ajungi tu să ți-o iei, de violență fizică nici nu mai zic.

      Nu m-aș băga în așa ceva nici pentru toți banii din lume. Vine o generație peste 10-15 ani în românia de o să zică despre milennials că erau sfinți pogorâți din ceruri.

      00
  13. eu nu sunt de acord cu faptul ca esti intrigat ca se fac totusi 2h de fizica/chimie chiar si la uman.
    2h de fizica inseamna chestii de baza. miscarea pe un plan inclinat, forte, actiune si reactiune, etc. la ce te ajuta practic daca faci uman ? eu zic ca te ajuta, te face sa te gandesti ca daca mergi ca retardatul cu un bmw cu anvelope de vara pe drum alunecos, forta centrifuga/centripeda si frecarea mica cu astfaltul te vor proiecta intr-un copac intr-o curba, copac care va actiona asupra ta cu o forta cel putin egala (reactiune) cu cea cu care te infigi tu in el.
    la fel si la chimie. daca iei in acelasi timp un parasinus si un coldrex sa te duca capul ca substantele din ele vor interactiona, vei face supradoza de paracetamol, etc.
    2h inseamna cultura generala, inseamna ca iti prezinta niste principii de baza.
    nu te miri ca prostul la 20 de ani ca trenul A ajunge mai repede la Sinaia mergand cu 60/h decat trenul B care merge cu 40/h.
    problema este ca fizica aia nu contine exemple din viata reala. profesorii o predau ca un cur, deseneaza un plan inclinat, un cub pe el si apoi o mie de sageti in toate directiile.

    00
    • nu știu cum e acum, dar eu am făcut fizica după manualul de la real. 0 exemple, 0 timp de exemple, toceală grupa mare. de chimie nu mai zic. copiam și toceam rahaturi care nu foloseau la nimic. că nu avea nimeni timp de exemple, trebuia să învățăm materia.

  14. Ce tablete cand multe scoli nu au grupuri sanitare?

    00
    • NOU
      #53

      Ca in reclama la FoodPanda, poti sa pui o poza cu un WC si sa te caci pe ele de tablete.

      Apoi, poti sa schimbi poza cu o poza a unei hartii igienice si sa te stergi cu tableta la cur.

      Oricum, pentru altceva nu vor fi bune.

      PS: Pentru spalatul pe maini nu sunt poze.

      00
  15. azi mi-au aparut toate comentariile de 1-2 randuri/cretine pe care le-am dat si cel mai plin de substanta, la articolul asta, nu

    00
  16. 2 ore de fizica si 2 de chimie la liceu de uman? Parca la un moment dat se scosese si matematica in clasele 11, 12.

    00
  17. Stau in casa cu o duduie de 12 ani, clasa a 7-a. Are 7 materii mari si late: matematica, engleza, spaniola, social studies, stiinta, arts si ceva educatie fizica. Atat. La social studies intra chestii de istorie, la stiinta intra georgrafie / fizica / chimie etc. La arte ceva desen si pictura. La sport acum face volei o data sau de doua ori pe saptamana.

    Eu pe vremea in cauza aveam separat inca o groaza de materii, sa mai manance niste guri (desen, muzica, chimie, fizica, biologie, istorie, geografie, latina, educatie civica etc.). Nu am prins religie.

    Cu cat sunt mai multe materii cu atat hranim mai multe guri si avem mai multi profi’ care traiesc cu impresia ca materia lor e dzeu si trebuie sa faci lectii multe si la educatie civica. Sa fie, ca si asa elevul roman e lenes.

    • Aveai 13 materii fara dirigentie si optionale. Invatamantul „clasic”, mostenit din vremea impuscatului. Cu religia si latina (care era doar intr-a opta) se fac 15, adica mai mult decat dublu. Dar daca zici ca ai facut scoala inainte de religie, mergeai si sambata la scoala.

      Daca fata de care spuneai are 12 ani si e in clasa a 7-a inseamna ca ori a inceput scoala la 5 ani ori nu s-a prins scoala aia multa de tine :)

      00
    • Am facut 5 zile de scoala pe saptamana din a VI-a, parca, am prins Revolutia in clasa a V-a. Nu stiu cata scoala s-a prins de mine, dar sigur am invatat sa nu fac misto a proasta, pana nu cunosc toate datele probelemei: fata in cauza a inceput scoala la 5 ani, asa incepe aici. Implineste 13 ani peste 2 luni si este in clasa a VII-a. Nu sunt nici tampita sa nu stiu astea si nici nu sunt atat de duda la matematica (desi recunosc ca am uitat multe in ultimii 20 de ani, de cand nu mai frec bancile scolii :))

    • Joke’s on me. Mai sus am calculat 15 zile lucratoare ca 2 saptamani. :-)
      Nici de mine nu s-a prins mai bine.

      00
  18. Mi se pare o idee buna ca, in gimnaziu sa se faca stiintele naturii la un loc, iar copiii sa inteleaga legatura dintre chimie si fizica. Asa poate nu am avea o data la 5-6 ani cate un roman care inventeaza masina care foloseste apa drept combustibil.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)