Întrebare oarecum simplă și logică

…nu are neapărat legătură cu ce urmează să vă povestesc, ar fi frumos să trecem peste exemplul dat și să extrapolăm.

Mi se strică vasul de la toaletă. Era prost de când l-am luat, îl bibileam anual, ceva extrem de neplăcut. Desigur că producătorul nu vinde doar mecanismul, ce, e prost să îți ia 100 lei pe mecanism când îți poate cere 400 pe tot? consult tot felul de experți, după care iau un mecanism universal, care e un pic mai scump (150 lei) și care merge mai bine (mai silențios, în primul rând).

Acum, întrebarea este: mai apelați la oamenii/experții/meseriașii care v-au îndrumat greșit (că este orice altceva de vină) sau vă vedeți de ale voastre?

Că eu sunt tentat ca, după 2 chifle, să nu mai apelez vreodată la sfatul lor. Ține de sănătatea mea psihică. Sau caut pe complet altcineva, sau îmi văd de ale mele, dar dacă mi-ai dat buleală de două ori, cam gata, m-am lămurit cu tine. Mai ales și dacă te plătesc.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

54 comentarii

  1. Flit!

    Next?

    Comentariu apreciat.781
  2. Nu doar ca nu mai apelez la serviciile sau parerile lor dar ma si plang cunoscutilor,sa li se duca vorba. Prea multi iau bani pentru servicii proaste .

    Comentariu apreciat.1280
    • confrim

      cum sa l mai chemi pe unu care ti a facut prost instalatia electrica din cauza careia era sa iei foc in casa si despre care ulterior am aflat ca nu era la prima „patanie”?

      next!

      Comentariu apreciat.690
  3. De ce sa nu apelezi?
    Apelează! Afli cum nu trebuie să faci.

    Lasând gluma este corect/bine să asculți orice opinie. Decizia vine după ce filtrezi și suprapui informațiile obținute.

    Comentariu apreciat.385
    • Poate când e vorba de chestii generale (fotbal, politică) merge ce spui tu. Dar pe specialist nu-l chem pentru opinii, ci ca să-mi spună/facă un lucru la care nu mă pricep. Dacă un electrician face instalația prost vina e a lui, nu a mea, că n-am consultat și pe alții (evident, un om angajat legal, nu la negru).

      Comentariu apreciat.370
    • Legal zic și eu, adică ofertă cu deviz. Mă găndesc că nu alegi primul ofertant.
      Pentru mărunțișuri nu îl chemi direct acasă ( omu la negru, micul meseriaș ) , vorbești la telefon, expui cazul, întrbi dacă are soluție și care este aceea, etc.

      50
    • da, da, intrebi si-ti spune solutia.
      hai, ma, ce naiba? ca la pretul corect, majoritatea stramba din nas.
      apoi, niciunul nu-ti spune chestii prin telefon. cel mult, daca-i mai comunicativ, accepta o intalnire. constatarea costa. apoi accepti sau nu pretul. face lucrarea, e reusita sau nu.
      bla-bla-bla.
      cel mai bine e prin recomandari, dai de unul bun, tii de el si-i faci reclama. si platesti cinstit, nu te tocmesti ca la piata pt orice nu esti tu in stare sa faci.

      20
  4. nu, nu mai apelezi.

    daca atunci cand vreau ceva facut si caut meserias ma apuca anxietatea cand ma gandesc la ce a facut omul alta data, ala e momentul cand stii ca e cazul sa mergi cu altcineva

    210
  5. Daca e o greseala onesta, mai dau o sansa. Daca nu, pa din prima.

    Am avut aceeasi problema cu vasul de toaleta acum cativa ani, unul vechi de peste 10 ani, de la proprietarul anterior. Am gasit mecanismul pe net, ieftin. Schimbat in cateva minute.

    201
  6. Pai ei au vrut sa-ti ia banii, nu sa iti rezolve problema.
    La finalul zilei, “planned obsolescence” functioneaza si la nivel micro.

    Si in general oamenii aleg varianta mai ieftina ca “poate nu se strica sau vad eu atunci” decat pe cea mai scumpa cu garantie ca rezista mai mult.

    181
  7. mi-am dat seama ca indiferent de ce directie alegi: ca repari siguri, ca vine cineva – tot o sa fie un cost, asa ca ori de cate ori ai ocazia, invata sa rezolvi singur problema. tot acolo te va ajunge ca si cost (timp/bani)

    91
  8. „Că eu sunt tentat ca, după 2 chifle, să nu mai apelez vreodată la sfatul lor.”

    Eu îi mai chem, periodic, doar așa…aiurea, ca să-i fac de rușine…

    172
  9. Normal ca trec la urmatorul.
    Dar in general incerc sa intreb si sa gasesc prin cunoscuti, prin recomandari, nu sfantul google.

    121
  10. 400 ron pierduti nu sunt o gaura in cer, la mine e vorba de vreo 7k euro, din cauza unei asa zise specialiste (domeniul constructiilor). Am avut incredere in expertiza ei, dar s-a dovedit ca a invatat pe banii mei. Acum la a doua incercare cu altcineva stau cu ochii ca pe butelie. In viata asta daca nu iti dai interesul sa inveti un minim posibil despre lucrarea pe care trebuie sa o faca acel specialist, fii sigur ca o sa profite de nestiinta ta. Iar dupa ce le scapi si ultima transa de bani parca deveniti straini, uita ce te cunoaste.

    PS: nu faceti afaceri cu „prietenii de familie”

    Comentariu apreciat.543
    • Cînd vei vedea femei cu casca pe cap, urcîndu-se pe schele printre cofraje, atunci să le ceri părerea, nu despletite din alea din magazin, cu bidinele și copite puse, chitite numai pe marketing.

      Indecis. Tu ce zici?284
    • NOU
      #20

      problema cu invatatul e ca a trebuit sa invat putina mecanica, niste constructii, niste pomicultura, niste medicina, cate ceva despre electricitate si panouri solare, instalatii sanitare…etc in ritmul asta daca am eu sculele necesare le fac eu pe toate.

      140
  11. Jumătate sau mai mult din meseriașii de la noi sunt chelneri sau taximetriști la bază. Bănuiesc că au făcut chestii pe la ei, apoi vecini și așa mai departe.
    Sunt foarte puțini cei care chiar se pricep și nu lucrează în afară.

    Dacă vreți să vă distrați intrați pe Facebook pe grupuri pt montaj pompe de căldură sau panouri solare și cititi reviews și comentarii.

    Comentariu apreciat.330
  12. Eu am obiceiul de a investiga inainte de a intreba un „specialist”. Dupa raspunsul lor de multe ori imi dau seama daca are idee despre ce vorbeste sau da la ghici. Asa mi-am filtrat multi Dorei de pe langa mine si mi-am dat seama ca fac 90% mai putine buleli daca stiu ce le cer sau uneori fac chiar eu.

    150
  13. NOU
    #23

    maxim 2, ca prima data se mai intampla, a doua oara deja e clar. Asa am schimbat meseriasi, mecanici etc. Dar la un muncitor in constructii tot nu renunt, nu raspunde la telefon, zice ca vine si nu vine, dar lucreaza bine si e atat de ieftin pe langa altii ca merita stresul :D imi asum din considerente financiare, fiindca vine si pt lucrari mai mici, la care altii nici nu se uita.

    190
  14. Dacă omul căruia se recomanda ca expert în domeniul pentru care ii cer sfat/ajutor/munca are MAXIM 1 șansă, apoi Flit. Confortul / Timpul și sănătatea mea mintala sunt Mai importante.

    Daca nu găsesc o persoană expert în domeniul care ma doare pentru a-i cere sfatul/asistenta și apelez la diverși cunoscuți. Evident ca dacă îmi răspunde bancherul care plimba milioane de $ zilnic pe o temă ce ține de o nișă ce nu face parte din expertiza lui, asumarea deciziei e La mine. Ori mai caut păreri/asistenta ori ii dau inainte cum cred eu.

    12
  15. schimbam masina la 4. dar tragem de un WC multi ani si il bibilim

    Comentariu apreciat.454
    • E ceva deranj sa schimbi doar WC pentru ca se potriveste cu faianta/gresia din baie. Capace/mecanisme din bazin se rezolva destul de usor, dar vasul si bazinul mai greu.

      1210
  16. Cred că am rămas in urmă tare cu tehnologia budei, scuze. Ce mecanism are vasul de toaletă? Eu am același vas de toaletă de când s-a construit locuința. Poate e vorba de de rezervorul de apă. Pe ăla l-am schimbat tot mai des in ultimii ani. Nu știu care e calitatea apei la voi, dar la mine periodic se întrerupe apa pentru schimbarea țevilor si, când ii dau drumul, fiind murdară , cu rugină sau impurități, se strică mecanismul vieții, se blochează, trebuie scos și curățat. O adevărată procedură. Montat la loc, mecanismul nu mai dă același randament că na, e făcut la mișto. Si atunci nu prea pot să dau vina pe instalator. Depinde, dacă in alte reparatii omul isi face treaba ok, poate nu e neapărat vina lui. Și așa meseriașii buni se găsesc greu. Cel puțin prin orașul meu.

    241
    • Unii apa dura si mult calcar care se depune si face garniturile de la bazin rigide. Dar cu 11lei gasesti de schimb, daca ai noroc sa poti desface sa ajungi la ea.

      80
  17. E o situație maro, cum ar veni. :)

    140
  18. Daca e vorba despre flotorul din rezervorul WC-ului, il schimb singur, dureaza 5 minute si costa 35 de lei un set, nu merita sa il cureti.

    In general, meseriasii pe care i-am avut au venit pe recomandare de la vecini, ca in recomandarile prietenilor sau membrilor familiei nu am incredere.

    Deci nici tzepe nu am luat, in sensul de dat buleala.

    Ce am patit constant insa, e sa nu fie punctuali, si merg la alte lucrari in loc sa vina la tine, pentru ca au mai multi bani de luat dincolo.

    Chestia asta, eu avand OCD, ma scoate din sarite mult mai mult decat ar fi nevoie, mai ales cand imi iau liber ca sa stau sa ii pup in cur, sa ma duc dupa materiale, etc.

    Ca sa evit asta, le zic din prima ca nu le dau avans, iar banii pentru lucrare ii platesc la final, daca ma declar multumit -> cu asta ai pierdut 90% dintre ei, si aia e, cei care sunt de acord tind sa fie punctuali si sa lucreze cat pot de bine, pentru ca sunt banii lor in joc.

    201
    • Sînt 5 minute mai lungi, că la bazinele alea puse PE căcăstoare trebuie să le dai jos că scaunul supapei se prinde pe dedesubt, iar atunci ai de schimbat și șuruburile (din inox turcesc care ruginește) ce trec prin bazin, garniturile lor de etanșare care sînt îmbătrînite și se rup, uneori și furtunul de racordare, etc.

      140
    • @Marinel schimbi mecanismele din interior daca gasesti, robinetul flotor si garnitura de la supapa de eliberare actionata de buton.

      30
    • @cineva
      Cuvintele cheie sînt „dacă găsești”, deoarece la fiecare 3-4 ani se schimbă designul și ioc piese de schimb mai tîrziu, cam trebuie să schimbi tot mecanismul de declanșare.

      40
    • Dracu sa le ia, cu sus, cu jos, eu le am pe ambele (doua bai) de la Cersanit, ceva model mai basic, atata doar ca au capacul ala care se lasa incet dupa ce folosesti toaleta.

      Ambele au bazinul pe vasul WC-ului, si se ridica partea de sus, suficient cat sa pot schimba flotorul fara probleme.

      Avand apa foarte dura la porumbul unde activez, o data pe an se umple de calcar mizeria aia si nu mai cupleaza cand trag apa, sau nu mai sigileaza cum trebuie, si curge apa in vas, in loc sa ramana in rezervor, pentru ca flotorul nu mai sta fixat.

      Din noroc chior, probabil ca adaptorul pentru ele e ceva universal, si ieftin.

      Mi-a zis nevasta la inceput ca daca nu vrem sa punem din alea ingropate/ascunse/whatever, bine ca am insistat pe astea clasice, ca dracu ma lua de trebuia sa sparg peretii sau sa las capace prin faianta aia, de fiecare data cand se fute mizeria aia.

      61
    • @Marinel la flotorul/robinet nu s-a schimbat mare lucru in ultimii 10-15 ani, doar fi-ul/diametrul racordului sa iei, dar si acolo rezolvi cu un adaptor daca iei 1/2 si nu 3/4 cum ai racordul.
      La Grohe ai pe capac partea interior codul pieselor „consumambile”, garniturile de la supapa bazinului sunt de cateva tipuri/diametre interior si exterior.
      Daca s-a „impetrit” mecanismul de actionare a supapei acolo o sa fie mai multa treaba la curatarea lui, important sa il poti desface.

      11
    • @Marinel ce se schimba la un robinet/flotor? Diametru/fi-ul conectorului pentru racord? Din 3/4 in 1/2, exista mufa adaptoare, daca chiar nu gasesti ce trebuie. Garnitura de la fundul bazinului nu sunt foarte multe variante si se mai gasesc si dupa 10 ani de la intrarea in productie. La Grohe ai codul produsului chiar pe capac-ul bazinului pe partea interioara. Asta am vazut la cele 8-9 bazine desfacute de mine.

      12
  19. De obicei nu e nevoie de mai mult de 2 incercari sa-ti dai seama ca ai dat peste un meserias slab. De multe ori devine evident din prima, depinde de complexitatea spetei de rezolvat.
    Valabil si p-aci pe la mine, nu doar in RO.

    100
  20. Laufen, Gustavsberg sau Roca. Si nu mai bibilesti.

    51
  21. Pai si cum vrei sa-si formeze experienta ?
    Un dinte de portelan poate ajunge la 2000 de euro, tu dai 400 de lei pe ditaimai WC-ul de portelan si te plangi. :D

    112
  22. Patit la fel, banuiesc ca ti s-a stricat butonul ala execrabil. Il gasesti pe Aliexpress pt 13 lei. Cumparat 2 si esti boier.

    Alataieri am fost la un tov, baut vin facut pipi, mi-am dat seama ca si el are o problema cu jegul ala de buton. Dat link de pe aliexpress.

    25
  23. Also, daca te referi la limitarea mandatelor la 2. Sunt multe argumente pentru da sau nu.
    Dar pe termen lung, cu average IQ, cred că ar duce la rezultate mai bune decât ce avem acum.

    Ce îmi place la limitare este că ar elimina toate profilele de oameni care fac asta doar pt putere (psihopați? narcisiști?).
    Știind că o pierzi in 10 ani ori ai face ceva pt un rol mai mare (primar -> deputat -> senator -> președinte) ori ai cauta alt rol (director general/CEO) unde să îți satisfaci nevoile.

    Și pe termen lung noi ca societate ne-am organiza mai bine. Vrei să construiești ceva ce durează mai mult de 10 ani ? (Cine mai face asta ?) Ai avea nevoie de o structură independenta, ca o adunătură de oameni care au același ideal, unde să implici și să pregătești succesorul.

    Pe de altă parte, 10 ani pt fiecare post posibil tot e prea mult pt cineva să facă parte din sistem/clasa politică/ruling body. 2 la primărie, 2 la prefectură, 2 la consiliu, 2 la parlament, curat murdar coane Fănică.
    Dar as susține, tot ar fi mai bine decât acum.

    43
    • Un singur mandat de 4-5 ani și în ultimele luni, se face un bilanț… Dacă nu ai început/făcut nimic pe parcursul primului mandat și încerci să „îngrași” porcul de „Ajun”, ne pare rău, poate v-ați potrivi în alt domeniu, de pildă la faianță…

      61
  24. Imi cumpăr scula pentru treaba respectiva, treaba de mântuială sunt și eu în stare sa fac.

    230
  25. „Acum, întrebarea este: mai apelați la oamenii/experții/meseriașii care v-au îndrumat greșit (că este orice altceva de vină) sau vă vedeți de ale voastre?”

    Evident ca da. tu stii de cate ori m-am indrumat gresit si tot ascult de betivu ala?

    „Era prost de când l-am luat, îl bibileam anual, ceva extrem de neplăcut”
    ‘dar cum animal, uite, se gasesc baterii si cu 300lei la dedeman’
    *am luat pana la urma o baterie de 7500sek. Cred ca prin europa o gaseam si cu 500e nu 670e ca aici. Atat ca am luat-o de la outlet cu 130e. Exact cum imi place mie

    44
  26. La gaz si curent parca nu m-as risca.

    90
  27. Ar fi misto sa vina specialistul (un fel de Celentano din LF), sa se cace dupa o noapte de băutură si sa-ti spună ca el s-a simțit bine, dar nu poate sa-ti recomande nimic, ca el are WC in curte si acolo singura grija e sa nu intre câinele.

    90
    • A sarutat-o pe nevasta-sa pe obraz si a adormit.

      Cand s-a trezit, a vazut un tip ciudat care statea la capul patului, imbracat cu o roba alba:

      – Cine esti? intreaba Ion, si ce cauti in dormitorul meu?

      – Asta nu e dormitorul tau, iar eu sunt Sfantul Petru.

      – Adica .. sunt mort?! Nu se poate! Mai am atatea lucruri de facut in viata! Nici nu mi-am luat la revedere de la familie ! trebuie sa ma trimiti inapoi!

      – Ok .. poti sa te reincarnezi dar .. nu te putem trimite inapoi decat ca un caine sau o gaina.

      Ion a fost devastat, dar stiind ca era o ferma nu prea departe de casa sa, a rugat sa fie trimis inapoi ca o gaina.

      Flash de lumina si *poof* s-a trezit acoperit de pene si ciugulind de pe pamant.

      – Nu e chiar asa de rau, s-a gandit Ion, pana cand a simtit o chestie ciudata crescand in el.

      Cocosul s-a dus la el si i-a zis:

      – Deci .. tu esti gaina cea noua? Cum iti place prima zi aici?

      – Nu e chiar asa de rau, zice Ion, dar am asa o senzatie ciudata, de parca o sa explodez…

      – Ovulezi, nu-mi spune ca n-ai mai facut niciodata un ou?

      – Niciodata!

      – Eh .. relaxeaza-te si lasa sa se intample.

      Cateva secunde (destul de incomode) mai tarziu, un ou iese de sub coada sa.

      Un sentiment intens de relaxare il cuprinde, iar emotiile il coplesesc, devenind mama pentru prima oara.

      Cand a facut al doilea ou, sentimentul de fericire a fost si mai coplesitor si a stiut atunci ca reincarnarea sa ca gaina a fost cel mai bun lucru care i s-a intamplat vreodata!

      Cuprins de fericire, a continuat si exact cand trebuia sa scoata si al treilea ou, a simtit o lovitura incredibil de puternica in ceafa si a auzit-o pe nevasta-sa:

      IOANE!!! Trezeste-te dracu’, betiv nenorocit! TE CACI IN PAT!

      62
  28. Am „facut” 3 apartamente cu acelasi mester. Mereu mi-am luat-o. Prostu’ de mine. A treia oara mai avea doar sa finalizeze o chestie care costa vreo 500 lei. Mi-a dat cu flit. Am ramas socat, l-am sunat, l-am injurat, l-am mai vazut pe strada, m-am facut ca il calc (bineinteles ca nici nu m-am apropiat, insa mi-a vazut privirea). Aveam pentru el 5 alti posibili clienti. NIMIC. Ma gandeam ca acum, unde m-am mutat, nici nu m-am mai gandit la el, dar deloc. Am gasit niste muncitori pe santier care m-au ajutat, pentru o suma ok. Eu multumit, ei multumit. Lu nenea mester ii dadeam si o gramada de bani. Hai, mai, ca il cunosc… Facea de toate, dar… Mai bine sa nu repeti prostia… Mi-am dat seama cam tarziu, dar macar mi-am dat seama.

    30
  29. Depinde de domeniu. In IT de cate ori incerci sa faci un bine iese rau oricat ii explici omului ca nu te pricepi la Exceluri ca nu esti contabil, de exemplu.

    Daca nu il ajuti te injura, daca-l ajuti te injura.

    11
  30. In Romania, la ce mesteri au ramas, trebuie sa te documentezi inainte sa iti dai seama din discutiile de negociere daca pare sa fie capabil sau nu sa faca lucrarea cum iti imaginezi tu. In general am mers pe recomandari dupa ce am vazut ce au facut si la altii, dar daca a busit-o o data sigur nu mai ajunge si a doua oara si ii bat si ii fac si putina reclama.

    50

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Decathlon.