internet româneşte

Prima oară când am auzit expresia „internet evanghelist”, era în legatură cu Robert Scoble. Mi-am închipuit că seamănă cu ceea ce făcea Jeremy Irons în The Mission, respectiv aducea pe calea cea bună sălbaticii). Şi cu impresia asta am rămas. Scoble este acum blogger politic, invitat în diverse campanii electroale.

Am auzit apoi expresia ieri, într-o conjunctură mai puţin plăcută. Românească. Cineva de la Vodanet s-a gândit că ar fi cool să anunţe o asemenea persoană.
Eu sunt pentru profesionaliarea internetului românesc, nu mă întelegeţi greşit. Faptul ca au auzit de internet evanghelist e un pas înainte. De aici şi până la a numi o persoană care nu are nici o legătură cu domeniul respectiv e o cale lungă.

La cele enumerate de Dragoş pe lista de minusuri ale persoanei (nu ştie nimeni cine e, nu are blog, nu are o istorie în domeniu) mai adaug şi eu una care o să atârne poate la fel de greu. Persoana nu are exerciţiul scrisului. Din cele câteva rânduri înşirate acolo, aflăm multe. Una şi dureroasă ar fi că nu e foarte prietenă cu limba română. Şi asta nu e numai o chestie de gramatică, e şi o chestie de manevrare a limbii în care te adresezi celor pe care vrei să „îi evanghelizezi”.
Ori, asta înseamnă că deja s-a pierdut startul.
Apoi, din „…nu am reusit sa anticipez reactiile celorlalti jucatori ai pietei…” eu deduc amatorism. E o industrie mică, oamenii sunt cunoscuţi, le citeşti blogul (au bloguri, aproape toţi. ma rog, mai puţin Sorin Tudor, care n-a plătit factura la curent), îţi faci o părere despre ei. Să nu reuşeşti să anticipezi câteva mişcări…e grav. Nu eşti internet evanghelist.

Un evanghelist şi-a numit şi Microsoft astăzi.

ps: apropos de madmoazela evanghelist, eu mi-am dat seama că ea a semnat articolul pentru că în feedreader scrie „mirela”. Că însemnarea nu e semnată.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

12 comentarii

  1. Evangaylist …

    00
  2. O mica observatie: in engleza se scrie evangelist nu evanghelist 🙂

    00
  3. „Or asta ?nseamn?…”

    (fara „i” ?i fara virgul?, believe it or not)

    00
  4. „Numirea mea in acest post a fost facuta nu atat prin prisma experientei de internet, ci prin prisma credintei pe care o am in internet si a atitudinii pozitive care ma caracterizeaza”…hahahahah, pai, in cazu’ asta, eu si alti anonimi, cu diverse afinitati media, suntem, pe rand: maharajahul new media, net-allatoyahul, el capo di tutti media, el comandante del internet, web diva, and so on…

    00
  5. E de la „curent”, nu de la factura… Poate ar trebui sa cer si eu niste apa sfintita…

    00
  6. /me scuip? pe internetul rom?nesc

    You people make me sick. Please die.

  7. n ati inteles. e vorba de e-vanghelie. care este!

    00
  8. /me thinks this is very very lame…

    00
  9. holy shit!
    Sa-l aduca pe Marylin Manson mai repede s-o sperie, poate-i zdruncina credinta in internet.
    Halelooia! 🙂

    PS: „(..)aceea ca Internetul este un tool care poate(..)”
    ba, da-ma dreq, da’ ‘unealta’ nu i-a putut sa-i zica?

    00
  10. zdreanta de poll din blogul lui vodanet pe vede ca un penis pe fire fox . pune???i penisul pe programatori ???i pe urm??? da???i bani la evanghelsti groparii internetului rom???nesc . care sunte???i .

    00
  11. wow..that looks so… old media and this too . astea sunt landing pageeuri de la campanii care ruleaza pe acasa.ro.
    Linda,fa ceva !

    00
  12. „maharajahul new media” :)))) asta a fost chiar la obiect. Tare!

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link, de la PCGarage prin acest link sau de la Finestore.