Ce se va întâmpla cu rablele peste 3 sau 5 ani?

Am o nedumerire: ce se va întâmpla cu mare parte din milionul de mașini înmatriculate de când s-a eliminat taxa auto, mașini care sunt, multe dintre ele, pe ultima sută de metri, având peste 10 și peste 15 ani?

OK, hai să zicem că noile impozite pentru hârburi vor fi decente, și nu mari, cum suspectez eu (schemă simplă: scoți doi ani regulile, lași oamenii să se desfășoare, apoi taxezi mai aprig), dar mașinile astea cad la propriu de pe șosele, pentru că sunt la final de viață, mecanic și vizual.

Ce se va întâmpla cu ele peste 3 sau peste 5 ani, când vor necesita reparații medii și măricele, uneori jumătate din valoarea mașinii? O distribuție schimbată. Un filtru DPF. Un alternator. Le vor arunca proprietarii și vor cumpăra altele noi? Vom ajunge la “7 tichete rabla pentru o mașină nouă”?

 

ps: uitați-vă câți producători/importatori au scos benzinarele din oferta pentru România, ca să le ducă înapoi în vest, unde e cerere, și vă veți da seama cam cât le pasă de România. 

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

94 comentarii

  1. @zoso PPS un alt motiv este omologarea lu’ peste prajit: https://www.adac.de/rund-ums-fahrzeug/auto-kaufen-verkaufen/neuwagenkauf/euro-6d-temp-modelle/?redirectId=quer.6dtemp+modelle
    Sa se dea cate un adblue ca sa ajunga la fiecare diesel si cate un GPF pentru fiecare benzinar.

    00
  2. Vor fi inlocuite de alte rable pe ultima suta de metri dar din gama clasica: golf/octavia/astra 1,6/1,9 TDI.

    Noi propietari se vor minti senin ca sunt tanc masinile lor si merg doar cu ulei si filtre man si asa merge mai departe cercul vietii. Altii mai curajosi vor mai face un review la tine pe blog la janghina lor.

    00
  3. Vor mai merge mult si bine pina ”vor iesi natural din sistem” (vorba unui clasic) ca dauna totala. Dupa cum merg treburile cred ca trecem pe Lada…

    00
    • Poate n-ar fi rau ca macar in orase sa se taxeze enorm traficul auto cu combustibil fosil (ceva de gen 100 de lei/zi daca ai treaba prin centru). Si-ar trece toata lumea pe electrice/bicicleta.

      00
    • Intai sa faca drumurile impecabile si parcari destule. Ca sa ai pe unde sa vii cu bicicleta aia si sa nu iti rupi masina electrica in gropile si canalele care nu sunt la nivel cu asfaltul.

      Asa, sa pui taxe il duce mintea pe orice dorel. Cand e vorba sa cheltui cu cap banii, apar panselute si iarba pe statii de tramvai.

      00
    • @rdb – intai se fac legile, apoi se aplica; nu invers. in momentul de fata nu exista context (a se citi legislatie) pt modele de business destinate infrastructurii.
      „dupa ce se face, respect si io legea” e ipocrizie pura

      00
  4. Cum adica “au scos benzinarele ca sa le duca inapoi in Europa?”

    Conform cu realitatea cred ca era “nu mai au benzinare pe stoc, pentru ca liniile de productie lucreaza pentru alte tari si nu mai vor sa faca stocuri de benzinare in Romania”.

    Zi-mi tu o marca auto la care, daca ma duc la dealer, nu pot configura si comanda o masina pe benzina?

    Poate au oferte la diesel la masini pe stoc, pt ca oricum romanii sunt mari amatori de consum mai mic si pentru ca in afara nu mai comanda aproape nimeni diesel, dar asta nu inseamna ca nu poti comanda masini pe benzina in Romania, de la orice marca.

    00
  5. NOU
    #21

    Nu am mai urmarit piata de masini noi pentru ca nu am nici un interes acum, dar cred ca masinile au fost scoase din oferta pentru ca WLTP i-a cam dat peste cap, nu pentru ca le vand altundeva.
    Au fost retrase de la vanzare (temporar zic ei) multe modele de masini pe benzina si hibride din toata Europa.

    00
  6. 10-15 ani masini vechi? Pai astea de 10-15 ani sunt chiar aproape noi fata de ce rable se aduc.

    00
  7. Eu am un cunoscut care după ce a comandat și dat avens pentru un BMW M4, a primit banii înapoi pentru ca pana anul viitor nu se mai fabrica motorul acesta. Asa ca și eu cred ca au probleme cu WLTP.

    00
  8. Ce se va intampla? Pai e simplu. Vezi la bulgari. Vor merge bine mersi in continuare. Doar o taxa auto facuta cu cap poate sa ne scape de ele.
    Singura masina disparuta dupa impozitarea actuala e Aro si cam atat.

    00
    • Sau interzici accesul masinilor euro 3 in orase. Anunti inainte cu 2-3 ani ca sa le lasi suficient timp oamenilor sa vada ce fac cu masinile si ai rezolvat problema. Peste 5 ani faci la fel si pentru euro 4.

      00
    • De acord. Dar nici autobuzele/camioanele primariilor sau diverse dube care cara muncitori prin oras ce lucreaza la taiat iarba si plantat flori sa nu mai circule daca nu indeplinesc normele.

      Degeaba las eu masina euro 4 la marginea orasului si merg pe jos pe unde e trotuar, iar pe langa mine trece un autobuz dupa care pute 5 minute si apoi ambaleaza motorul o duba cu muncitori de la sere si iese norul de fum negru sau albastru.

      00
    • Sau vreun scuter cu toba sparta care nu are nici un fel de control al emisiilor si te umple de gaze.

      00
    • Scuterele si motocicletele sunt groaznice la semafor, mai ales daca tin sa ambaleze mereu motoarele, sa nu cumva sa nu il observi.
      Daca n-ar face si slalom printre masini sa te trezesti cu el in oglinda ca iti bate obrazul sa muti masina, ar fi perfect. Uneori chiar nu ai unde sa o muti de cel din fata, si globul de cristal nu ti-a zis ca o sa apara unul grabit in spate.

      00
    • În mod ironic, cel mai mare poluator în oraşe sunt scuterele alea cu motoare în 2 timpi. Daţi un search pe google, se pare că un scuter din ăla poluează mai mult decât un tir euro4.

      Şi noi ne stresăm de rable…

      00
  9. Daca aveti ceva capital, investiti intr-un parc de dezmembrari auto acum. ROI garantat in cativa ani.

    00
  10. Se pare ca problemele cu benzinarele sunt continuarea de la diesel :) https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=10156606776744666&id=738144665

    00
  11. Ce se va intampla? ce mai merge o sa fie pe strazi (pe banda a doua, de obicei :)) si ce nu mai merge o sa fie tras pe dreapta.

    00
  12. NOU
    #37

    V-au stricat astia complet creierul. Daca voi credeti ca e diferenta mare intre masina euro 3-4 si euro 6 aveti probleme. Plus fiecare conduce masina pe care si-o permite. Nu poti legifera ca doar bogatii au dreptul sa conduca masini. `Plus – ne putem compara cu vestul Europei? Aia au furat timp de sute de ani apoi au muncit sute de ani. Noi suntem furati de sute de ani si nu muncim de mii de ani.
    Bottom line – nu exista destul litiu pe lume la ora actuala sa luam toti masini electrice. Si nici capacitate de productie. Si nici bani. Calmati-va!

    00
    • In sfarsit un comentariu realist.

      00
    • Vai saracii de noi, ce napastuiti de soarta suntem.

      00
    • Sunt mult prea multe masini, cel putin in bucuresti. Cand salariul median net e undeva in jurul sumei de 400e iar in majoritatea masinilor vezi o SINGURA persoana (la orice ora) este clar ca e prea simplu si prea ieftin sa conduci.

      00
    • Nu toata lumea trebuie sa aiba dreptul la o masina. Daca tu ai salariu minim clar nu ai cum sa o intretii corespunzator. Lumea vede doar costul initial, intretinerea nu mai exista si uite asa nu mai sunt trotuare iar pietonii nu mai pot respira. Pacat ca sunt multi care merg pe principiul „fiecare conduce masina pe care si-o permite”.

      00
    • @dan – ca idee (din tarile cu apa calda) – in Tokyo dealerul auto iti poate refuza cumpararea unei masini daca nu vii cu dovada ca ai loc de parcare asigurat unde locuiesti.
      Dar, mare diferenta este ca transportul urban functioneaza brici. Iar impozitele si taxele de parcare mari (bugetezi inca o chirie pentru a avea unde parca masina) ajuta la scos din cap basini de genul „conduci ce masina iti permiti”. Majoritatea nu isi permit mai mult de bicicleta si transport in comun.

      00
    • @Madalin: corect. Nu ai bani destui, nu ai voie masina. Si daca totusi ai bani de o masina dar statul considera ca nu sunt chiar destui, circuli doar in zilele impare. Si iei combustibil la canistra. Apoi nu ai destui bani sa iti iei telefon de care vrei, poti cumpara doar Allview.
      Lumea ideala.

      00
    • Poate ti-as da dreptate, daca nu as sti ca nu ai sa vezi masina din 2016/17 sa troncane din toate incheieturile sau sa afume toata strada.

      Noi vorbim de cazane fugarite de 300.000km de un neamt sau un francez, pe urma aduse si fugarite inca 50.000-70.000 de niste baieti si ajunse pe mana unui credul.

      Oricat se minte singur credulul tot cazan ramane, si asa sunt marea majoritate a masinilor aduse si samsarite. Ah, ca ai tu o bijuterie de saab, bravo tie.

      00
  13. „uitați-vă câți producători/importatori au scos benzinarele din oferta pentru România, ca să le ducă înapoi în vest, unde e cerere, și vă veți da seama cam cât le pasă de România.”

    Eu cred că este vorba și de o adaptare la cerințele pieței. Românii sunt mari amatori de diesel, nu neapărat pentru performanțe, cât pentru consum. Protecția mediului și sănătatea cad pe planul 2, 3, 4… Repetitiv aud aceleași întrebări: „cum de mașina ta consumă 10 litri la sută, când a mea consumă 7?” Poate pentru că a mea e benzinară și a ta pe motorină să fie răspunsul logic? Scopul vânzătorului e să facă profit, că nu e Crucea Roșie. Dacă cumpărătorul vrea diesel, iar tu ai un stoc de diesel, de ce nu i-ai vinde?

    00
    • Chiar crezi ca besedeul e ingrijorat ca moare lumea de cancer? Nu bădie, consum mai mare inseamna mai multi bani, proveniti din taxe, in buzunarele lor.

      00
  14. Eu sunt unul dintre cei care conduc o rabla, mai precis un opel astra h din 2005, 1.8, cutie automata, AC, tempomat si cam astea is dotarile :))

    De ce am cumparat asa ceva? De asta am avut bani, is incepator, masina nu bate/nu troncane (lol), e ieftina intretinerea, il cunosc pe primul proprietar.

    Ce vreau de la ea? Sa ma duca din A in B, sa fac cat mai multi km (pana acum am cam 1 medie de 1000km/luna)… si sa nu uit, i-am pus si gpl (cu 90lei fac 400km).

    Costuri pana acum: schimb ulei, filtre, kit distributie, schimbat antigel + verificat frane si ce mai e pe sub ea, a costat 1200lei (la service, cu factura).

    Cat vreau sa o tin? Aproximativ 2/3 ani, apoi cred ca o sa o pensionez la tara, ca masina de „scandal” (mers la pescuit/la padure/la camp/ chestii din astea)

    Ce masina vreau sa-mi iau? Tot una sh, tot de la cineva cunoscut (sa stiu istoricul masinii), nu samsari, poate ceva mai tinerica pe care sa o tin vreo 4/5 ani

    Ce o sa fac cu ea cand va cadea de tot, cand nici macar pana la balta sa dau la peste nu ma va putea duce -> fier vechi

    Acum, astea de mai sus is doar la nivel de discutie, din pacate nu am un glob de cristal ce imi arata viitorul, daca apar surprize, ne adaptam.

    Let the hate begin!

    00
  15. E simplu, se dau km până la 170.000, de la 1.000.000, se da polish, se fac poze din unghiuri cat mai bune + puțină editare și pe urmă ajung pe net sub sigla: ” nu bate, nu troncane nu scoate fum ” . Iar dacă e BMW va mai avea in descriere și ” full fara piele „.

    00
  16. Am un vecin cu un Golf3 din 1900 toamna.
    El zice ca e muult dar muuuuuult mai rezistenta si mai serioasa masina lui decat ce mi-am mai luat eu (masini nu mai vechi de 2010 si E5).
    Cel ma fain dialog a fost cand am plecat in concediu, el a zis ca nu ar avea incredere sa plece la drum asa lung cu masina mea, dar ca ar merge cu a lui oricand. Dupa 2 saptamani a schimbat motoru pentru ca i s-a rupt cureaua.
    Cu masinile dauna totala si re-aduse pe sosele cum stam? Cunosc un Logan, tot la un vecin care a trecut prin 2 daune totale…

    00
    • el a schimbat motorul cu 200€, fraiere!!! :D

    • Uneori e mai ieftin sa schimbi motorul decit sa-l repari. Hăăăt mai demult, la un Golf 1 i-am pus un motor de 1600 (de la un passat turtit) in loc de cel de 1470 original. Depaseam si viteza din talon cu el, a mers pînă m-am plictisit si am luat alta masina.

      00
    • Corect!
      @zoso – 200 E cu manopera cu tot!
      E mai eftin de multe ori, de exemplu un motor de Passat 2.0 TDI CR e undeva la 1000E.

      00
    • cu oamenii astia gen vecinul tau nici macar nu a mai salut .sunt in orice scara de bloc 2 inapoiati de genul

      00
  17. O sa ajunga la casat pt fier in principal. Am vecini care au dus masina la casat. Iti da cam 100 de lei pe ea(fierul) si te costa cam 200 de lei radierea. :) Urmeaza sa fac si eu asta cu matizul mamei mele. Nu e doar reparatia la o masina: iti trebuie ITP, asigurare, impozit. Astea sunt cateva milioane pe an si nu mai sunt dispusi nici saracii sa le plateasca. Ca sa grabeasca procesul de casare ar trebui ca asigurarea masinilor inmatriculate sa devina obligatorie.

    00
  18. As vrea sa vad o statistica cu privire la accidentele rutiere in care sa apara: vechimea autoturismelor implicate si cauzele accidentului. Cred ca putem intelege mai bine ce se intampla in tara cand vine vorba de masini si accidente rutiere.

    00
    • Ce vârsta autoturismelor implicate, ce cauciucuri varză, VITEZA UCIDE! Am auzit cumva alcool ? Permis luat cu șpagă? Infrastructură de rahat? NU, e VITEZAAAAAAAA

      Rablele vor fi repuse în circulație ca radare neinscripționate.
      Asta dacă pică legea aia, de a trimis-o Klaus la CCR… nici nu văd altă soluție, doar n-o să-i pună pe milițieni la muncă, ce naiba

      00
    • @Hans – Clarkson once said „Speed has never killed anyone. Suddenly becoming stationary, that’s what gets you”

      În altă ordine de idei, nu pricep de ce dracului nu se introduce ITP-ul anual, cu raport de noxe procesat, tradus într-un impozit și trimis la ANAF(sau RAR->ANAF). Pentru următorul an, aia-i va fi taxa pe poluare/impozit. În cazul în care se efectuează reparații sau îmbunătățiri menite să reducă emisiile de noxe, se eliberează o fișă care va fi prezentată de proprietarul vehiculului, la următorul ITP, pentru a se raporta către ANAF noul cuantum de taxare.
      Vrabia…

      00
    • @Hans -corect SI viteza ucide si trebuie tinut cont ca una este sa ai 100km/ora intr-o masina din 2000 si alta este sa ai 100km/ora intr-una din 2015

      00
    • Safety tin sa te contrazic, si eu am douamasini vechi, un vectra B din 2001 de „doar” 125000km, si un a4 din 2003 de doar 198000, vorbim de km reali nu alteminuni, fara nici o problema.
      A daca vorbim de cazane cazaturi, fara revizii, intretinere 0 si asa mia departe da pericole publice da astae valabil si pt una din 2018 si pt una din 1900 toamna, hai sa nu generalizam ca orice masina veche ineerent e si praf. Sigur tehnologia a avansat intre timp dar fieru tot fier e, daca bucsa nue schimbata la timp se va rupe la ambele…

      00
  19. Ce se va întâmpla cu rablele peste 3 sau 5 ani? –> crezi ca intereseaza pe cineva chestiunea asta ?

    00
  20. E plin Maroc-ul de Mercedes-uri din 1990. Vom fi o tara bananiera cu masini bananiere. Din 2 faci una, ce mare lucru?

    00
  21. Varsta medie a masinilor din Cuba este de cca60-65 de ani

    00
  22. in cativa ani, o sa schimbam fiecare rabla pe cate una diesel adusa de la nemti. La fel cum acum ne dau tramvaie gratis numai sa scape de ele, asa o sa se intample cu toate jafurile de X5, Q7, GLE. Eu de asta nu-mi iau acum X5 nou. In 5 ani o sa-mi aduc gratis din Germania una produsa in 2018 si astfel voi economisi 120000 de euro. Inca nu mi-e clar daca pe astia 120000 sa-i trec acum la economii sau in 2023.

    00
    • Tu ai vrut sa faci o glumă si ti-a iesit un adevăr crud. Orașele germane vor interzice prin 2025 diesel, danezii vor opri comercializarea benzina si diesel in 2030, până si pesedistul bucureștean a delimitat zona centrală pt o viitoare taxare. Dacă valoarea pierdută de un x5 prezentat pe zoso.ro in intervalul 2014-2018 a fost de 50%, cu o valoare inițială de aprox 10000 Eu, calculeaza tu cam cât va pierde in urmatorii 4 ani un x5 diesel din 2018. Eu zic ca cel putin 70%. Iar programatorii recuperatori din mediul urban nu vor mai da bani ca sa detina o masina ci o vor lua într-un sistem de închiriere asemănător leasingului operațional avand avantajul ca dupa 1 an sa il schimbe cu unul mai nou, cu diferente infime de pret.

      00
    • Chiar crezi ca o sa renunte Sulfina Barbu la gipanul ala inmatriculat pe bulgari din cauza delimitarilor lui Stirea?

      00
    • E cu dezbatere interzicerea diesel-ului in 2025 nu as trece deja cu pixul, poate doar in creion. Plus ca interzicerea aia o sa fie doar in oras (unde e și acum pentru mașinile cu disc galben sau rosu). X5-ul a avut leasing 3 ani, eu l-am luat intr-un sistem asemanator (pot sa.ma duc si luna viitoare sa o dau inapoi si sa inchei socotelile). Rata lunara 3 ani si apoi vedem. Nu am innebunit sa dau 50k pe o masina din buzunarul propriu.

      00
    • marinel, poate rovana plumb, regina sulfurinelor!

      00
  23. Eu nu am nimic impotriva cu interzicerea rablelor dar astept sa vad si eu bus la pret decent la 5 km de oras si un transport in comun cu aer conditionat+incalzire si fara suedeji ce nu isi platesc biletul si nici nu iau amenda.
    PS: cum definiti o rabla? Faptul ca are o anumita varsta nu inseamna automat rabla, la o masina mica de familie nu costa mult intretinerea. Eh noxe? Noi vorbim de noxe dar pompierii au masini vechi de 40 de ani ce incarcate nu depasesc 10 km/h…

    00
    • In loc sa astepti sa-ti pice din cer, mai bine ai cere primariei sa faca o strategie de gen.

      Altfel, si la pensie o sa te gasim tot in postura de asteptare.

      00
  24. Devin mașini clasice scutite de taxe nu?

    00
    • Daca aplici pentru asa ceva dar sunt conditii ceea ce multe cazanare nu se incadreaza (piese originale 90% si fara rugina)

      00
  25. 2 mentiuni as avea:

    – in general omul isi aduce o masina mai buna decat ce avea inainte. daca asta adusa este rabla, oare ce avea inainte? si daca una din alea 2 e pe strada, pe care o preferati?

    – gasesc cumva ipocrita vaicareala celor care isi permit masini mai noi si care se plang ca unii aduc rable, dar in acelasi timp, cand ei isi vand masinile invechite nu le duc direct la casare ci le dau fraierilor care apoi conduc rable pe strazi. daca te plangi ca sunt prea multe rable pe strada, cand tu iti iei una noua, o casezi pe a ta ca altfel, contribui la numarul de rable de pe strada.

    00
    • gasesc cumva ipocrita vaicareala celor care isi permit masini mai noi si care se plang ca unii aduc rable, dar in acelasi timp, cand ei isi vand masinile invechite nu le duc direct la casare ci le dau fraierilor care apoi conduc rable pe strazi. daca te plangi ca sunt prea multe rable pe strada, cand tu iti iei una noua, o casezi pe a ta ca altfel, contribui la numarul de rable de pe strada.

      true dat.

      in general omul isi aduce o masina mai buna decat ce avea inainte.

      da, dar nu cu mult. avea mașină 2002, a dat-o cu 1.000€, a mai pus 2.000€ și și-a luat una din 2005. bună, dar nu cu mult.

    • Dacă vorbim de mașini de peste 10 ani e prostie sa cumperi mașină doar cu 3-4 ani mai noua decât alta mai veche. Dar unii probabil nu gândesc asa.

      00
    • @rasta: nu neaparat, daca masina ceva mai noua coincide cu necesitatile omului – familie mai mare, consum mai mic, comfort superior (echipare superioara) sau pur si simplu generatia aia de masini e recunoscuta pentru fiabilitate si omul a vrut una din varianta de facelift.

      00
  26. Exact.

    Am mai scris asta pe undeva. Eu m-as duce dimineata la lucru cu transportul in comun, insa cel mai apropiat autobuz de mine vine plin ochi, nici sa deschizi usa nu poti. Urmatorul, in 30 de minute, daca vine, ca nu e chiar sigur. Si e plin de colorati.

    La amiaza trebuie sa ies sa iau copilul de la gradinita, sa il duc acasa, apoi sa ma duc inapoi la lucru. Daca ar veni autobuze la 5-10 minute si ar avea trasee ok, mai ca m-as duce cu ele. Dar nu, nu e sigur cand vine, daca vine, daca se strica in drum (Tg. Mures, au fost n poze cu autobuze stricate in sensuri, care au luat foc etc).
    Platesc abonament de parcare, dar tau dure 10 minute sa gasesc un loc, ca nimeni nu verifica masinile parcate daca au platit vreo taxa de parcare. Cat de curand imi bag si eu ceva in abonamentul de parcare si nu mai platesc nimic.

    Si apoi sa aud ca in centru nu au voie masinile euro x, in conditiile astea. Pe langa ca nu e nicio parcare, iar locurile unde lasi masina sunt ex-prima banda a drumului, intre dungi trasate cu bidineaua pe asfalt. Pentru care platesti. Mars

    00
  27. Am mașina personala din 2001. Euro 4. Întreținută foarte bine mecanic, doar la exterior nu am mai investit sa repar inevitabile lovituri și zgârieturi din parcări, deci aspectul este deja urat. Am investit strict în funcționalitate și siguranță, deși majoritatea ar spune ca e cazan.
    Folosesc mașina doar pentru concedii și escapade de WE. Confort corespunzător, fiabilitate siguranță corespunzătoare. De ce sa o schimb?

    Vara asta am reușit și un hydrolock când am crezut că-i vine vremea de schimbare și ca să vezi, se încăpățânează să funcționeze. Mașina noua pe care mi-aș permite-o nu ar avea dotari/comfort/siguranta cu care sunt obișnuit.
    Sigur, dacă ar fi sa o schimb m-aș orienta după ceva minim 2010+, dar
    ce motive as avea sa o schimb?
    Doar sa îmi cheltui economiile?

    00
    • NOU
      #84

      Corect!
      Aruncatul de bani pe masini nu se pupa cu realitatea din tara.

      Nu ne comparam cu vestul in ceea ce priveste modul de cumparare a unui autoturism.

      La noi merge doar pe cash/economii, la ei merge in principal pe leasing, cu niste avantaje aiuritor de bune pentru cei ce iau prin leasing. La noi bancile nu colaboreaza, ci exploateaza. Si venituri, din pacate, pe masura.

      Astia care aveti ceva bani de aruncat – iesit din bula in care sunteti – 10.000 de euro economisiti au maxim 10% dintre romani, iar cei dispusi sa dea cash/din economii mai mult de 25000 euro pe o masina noua, in actualul climat politico-economic sunt 1-2%.
      Da, sunteti exceptia si sunteti cu acesti bani dintr-un amestec de noroc combinat cu munca, intr-un mix mai mic sau mai mare. Dar nu sunteti Mesia pe pamant si nu sunteti cu nimic peste ceilalti oameni. Terminati cu prostia ca cine nu are masina noua nu are dreptul. Sunteti doar niste norocosi cu bani si cu mare lipsa de creier si apartenenta la comunitate si de jena. Pacat ca ati facut niste scoli si nu ati inteles de ce ati mers acolo.
      Blogger-ul asta crede sincer ca toti avem bani si nu ii cheltuim pe masini doar ca sa ii facem lui in ciuda. Sau crede ca toti vedem in masina ce vede el – automata, confort, viteza, depasiri aiurea samd. Multi vedem in masina o necesitate a vietii. M-am mahnit de la gandirea asta – EU EU EU! Restul sa crape!

      00
    • @dan – realizezi ca rationamentul asta cu „restul sa crape” ti se aplica foarte bine?
      Masinile mai poluante ii afecteaza pe toti ceilalti. La fel ca si cacatul in mijlocul strazii (ciuma, holera, chestii eradicate prin introducerea canalizarii). Atunci cand faci parte dintr-o societate mai complexa apar reguli fix ca sa armonizeze interesele tuturor membrilor ei:
      – vrei sa poluezi mai mult (ca ai un bmw ursulet din 95) – platesti mai mult ca sa acoperi cumva efectul negativ asupra celorlalti (nu e cazul in ro, dar cam asta e gandirea din spatele taxelor mari pentru masini cu norme de poluare inferioare)
      – e stimulat transportul in comun (iarasi nu e cazul in ro, noi inca suntem tara bananiera) astfel incat sa limitezi/scazi poluare in aglomerarile urbane
      – taxare progresiva (dap, si eu urasc chestia asta, dar o gasesc preferabila ghetourilor si saracilor disperati care iti dau in cap pentru o suma de cacao)
      – samd (daca esti baiat destept mai gasesti tu)

      00
  28. NOU
    #86

    „Ce se va întâmpla………”
    Iti spun eu, NIMIC.
    1. ITP se face in continuare pe naspa, trece unu bun, vine controlul, pleaca controlul si apoi trec pe banda rulanta orice cazatura
    2. NU avem numere de export, deci exportul la moldoveni si alti saraci, e mai greu

    p.s cand ma refer la „naspa” nu ma refer la 1 bec ars si trusa expirata
    O masina care era buna acum 10-15 ani intretinuta ok, e cel putin decenta in comparatie cu low-costurile noi.

    00
  29. Și eu am observat asta.
    Țara-mamă urlă împotriva dieselului, promoveaza condusul ecologic.
    In the meantime, companiile auto au scos din ofertă benzina, bagându-ne pe gât dieselul (fără vreo reducere, btw).
    Este motivul pentru care am renuntat sa ma mai uit după masina noua si mai trag de asta până o să-mi permit un electric. Mwie!

    00
  30. La motoarele 2.0 TDI din grupul vag se scoate dpf-ul in veselie. cred ca in romania 9 din 10 il au anulat pe motiv ca ” e 700 anulatu, 4000 altul nou). Cred ca stim cu totii ca nu poti sta 3 minute langa o masina cu dpf/egr anulate.
    Astea unde se incadreaza ? in realitate la non-euro,pe hartie euro 4/5 deci vor platii mai mult cei cu euro 3 care-s corecti.

    Sincer as baga la capitolul infractiuni anulatul de DPF .
    Pana una alta,desi ilegal, in Romania gasesti anunturi cu „anulez dpf” pe olx

    00
    • Anulezi max 2 ani, până la următorul itp, daca ai noroc sa nu dea peste tine un filtru de politie+rar (nu dpf). Cat despre șpagă la itp, nu as mai miza pe asta, de două ori am fost blocat pt supracontrol rar aleatoriu la statia unde il efectuam. Dacă nu eram pe bune nu treceam, si inca nu era implementat sistemul asta video de acum cu cctv statie itp-rar.

      00
  31. Benzinarele au dispărut de pe piață din cauză de schimbare standarde de omologare. Cum toți producătorii auto sunt români, au fost luați pe nepregătite. Încetul cu încetul se revine la normal. La mașini noi a scăzut interesul pentru diesel. Fun fact, a crescut interesul pentru cutii automate.
    Rablele astea au apărut nu neapărat că românul e fudul și nu poate sta decât cu curul în mașină. Cei mutați în noile cartiere dormitor din Dudu, Popești, Bragadiru, Domnești, Jilava și ce alte comune mai sunt pe lângă București nu au transport în comun. Nu au transport în comun. Nu au transport în comun. Nu au transport în comun. Nu au transport în comun. Nu au transport în comun. Nu au transport în comun. Mai este nevoie să o repet?
    Pentru cei care vorbesc de bicicletă în București, probabil că au uitat că nu mai sunt în satul din care au venit, unde din două pedale ajungeai dintr-un cap în altul. Aș vrea să-l văd pe unul din ăsta cum pedalează el zilnic din Drumul Taberei în Pipera. Sau din Berceni în Pipera. Dacă nu cu bicicleta, măcar cu trotineta, marea hipstereală. Și mai interesant este cum să pui 2 copii pe bicicletă dimineață ca să-i duci la școală sau grădiniță. Sau unul la școală și altul la grădiniță. Eventual să-și mai lase și nevasta la metrou.
    Mașinile vor dispărea de pe străzi când va exista alternativă. Când vor exista autobuze școlare ca în filmele americane, când vei avea autobuz/tramvai/metrou care să ajungă și lângă blocul tău. Sunt zone în care ai de mers 4-5 kilometri ca să ai acces la o stație de autobuz. Aici or să vină alți deștepți că de ce s-au mutat la porumb proștii dracului? Pentru că acolo s-a construit, pentru că acolo a găsit și, în general, pentru că nu poate toată lumea să stea pe Calea Victoriei, în Băneasa sau în Aviației.

    00
  32. Vom ajunge depozitul de gunoaie pe roti al Europei. Toate mașinile diesel euro 5 care vor fi vândute în piata de companiile de rental și leasing vor ajunge in România. Asta pe lângă harburile periculoase cu volan pe dreapta care s au înmulțit vizibil în București. Și da, pentru motoarele cele mai cautate pe benzina, mulți producători aloca României volume foarte foarte mici, ba mai mult, profitând de marja mai mare, unii importatori romani exporta o parte din aceste volume prea mici pe piețele occidentale. Mașinile ajung la noi, se înmatriculează pe un client de flota fictiv și apoi pleacă la export. Dacă nu se va interzice accesul motoarelor panala euro 3 inclusiv în centrul orașelor soon, vom fi terminați. În 2022 as extinde deja interdictia la euro 4.

    00
  33. NOU
    #93

    Vor ajunge la „remat” sau la tara. In Severin, de exemplu, sunt aprope numai masini second. Astea vor ajunge in imprejurimi, prin sate si comune.
    Nu mai fiti hateri, chiar si cu afluxul asta masiv de automobile second, tot suntem pe la coada la numar de automobile la mia de locuitori.. Lasati romanul sa-si ia o masina, chiar daca e o Astra din 2002. http://m.automarket.ro/stiri/suntem-codasii-europei-romania-pe-ultimul-loc-la-numarul-de-masini-pe-mia-67413.html

    00
  34. Pai una o voi cumpara eu si altele vor fi inlocuite de alte rable.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube