Ce se va întâmpla pe piaţa retailului IT, cu aplecare pe online

Zilele astea m-am întâlnit cu nişte oameni care au legătura cu piaţa IT, de ambele părţi ale baricadei. După ce am schimbat informaţii şi tras concluzii, avem aşa:

  • foamea şi criza se va adânci pe offline. cele câteva lanţuri de magazine care se mai ţin pe picioare vor da şi ele colţul. pentru că modelul lor de business e greşit şi imposibil. practic, nu ai cum să ai de toate într-un magazin. dacă ne uităm numai la segmentul camerelor foto compacte, sunt zeci de tipuri şi de modele. un magazin nu îşi poate face provizii cu de toate. soluţia este modelul adoptat de hypermarketuri, câteva modele din fiecare, pe nivele de preţ şi de calitate.

  • vor mai disparea nişte magazine online. da, modelul magazinului care are profit 0.1%, pentru că nu face decât să mute cutii, va dispărea. şi vorbim de astea mari, nu de magazinul pe care l-a deschis Gigel cu 10.000€. Banii mei sunt pe Cel.ro şi Marketonline (al doilea are ceva sanse, dar nu văd logica preţului mic, de dragul profitului inexistent).

  • vor exista doar câteva magazine. emag, desigur. pcfun va fuziona cu pcgarage şi cu ce mai are Ghenea în mânecă. pariez pe pcgarage, care are tehnologie superioară (am mai lăudat o dată filtrele de la laptopuri şi o mai fac, că merită) şi comunitate în creştere.

  • vor vinde mai multe electronice mici. pentru ca e criza si pentru ca un aparat foto nu necesită atât de mult timp de gândire. un televizor însă are nevoie de planificare şi de drumuri la magazin, “să vedem cum arată”. la asta se adaugă şi lipsa creditelor cu buletinul, deci adio volume la frigidere şi plasme.

Deratizarea a început deja. Acum continuă în parametri normali.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

19 comentarii

  1. Chiar daca in multe directii e gresit ce se intampla, dar aveam si noi, romanii, un online in dezvoltare si pana si asta pica la prima adiere mai puternica. Raman rechinii, sa vedem ce reusesc.

    00
  2. E clar ca se intampla ceva cu piata de IT de pe online. Un exemplu ar fi ca Pc Garage si Marketonline si-au schimbat sediile.
    In alta ordine de idei, pasiunea romanului pentru plasme nu poate fi stapanita.

    00
  3. o-ntrebare am… AseSoft e distribuitorul pentru PcGarage si Marketonline si pt restul inclusiv magazinele offline? ca mai peste tot am vazut ca electronicele sunt aduse prin ei

    00
  4. NOU
    #4

    Am uitat ceva:
    Cred ca mai potrivit ar fi sa faci cunoscute si actiunile frumoase facute de on-lineri. Ca de exemplu gestul facut de http://www.azerty.ro de a dota o casa de copii, cu toate aparatele electrocasnice necesare precum si cadourile Mosului pentru aceste sarbatori agitate – . Intreaga actiune si aici .
    Crezi ca te poti alatura si asocia si unor astfel de actiuni ????
    Hai sa mai facem si fapte bune. Fiindca avem parte destul de actiuni distructive din partea politicienilor…

    00
  5. Sarbatori fericite si de la noi!

    00
  6. NOU
    #6

    Salut Zoso,
    Ce suma te gandesti sa pui la bataie? Chiar daca preturile Marketonline par mici , te asigur ca facem mai mult decat sa mutam cutii. Nu ne laudam cu marjele mici asa cum o fac altii , si daca ai mai citit si alte lucruri in afara de blogul tau o sa vezi ca exact subiectul asta a mai fost discutat de mine – . In plus exact aceste idei au fost preluate chiar de catre Reprezentanta Permanenta a Romaniei pe Langa Uniunea Europeana de la Bruxelles in raportul UE din noiembrie – . Cam tarziu , nu?

    00
    • @Catalin Mihailescu: dau o supa daca la sfarsitul lui 2010 veti mai fi inca in picioare, fara offshoreuri noi si procese de constiinţă.

  7. NOU
    #8

    @zoso: de ce la tag-uri e numai emag , dot.ro , shopping? Sa slavesti un singur magazin si sa dai in restul ? cam pare reclama….. Daca era singurul magazin puternic de ce s-a intamplat asta? https://zoso.ro/emag-vndut-catre-asesoft/

    00
  8. NOU
    #10

    @zoso : Sarbatori fericite si tie !!!!

    00
  9. @zoso & catalin mihailescu:

    -pana la urma, online-ul nu e altceva decat un vehicul de comunicare. normal ca pe criza scad vanzarile peste tot, deci si pe online. nu? trebuie oare sa fii filosof sa vezi asta?
    -pe de alta parte, zoso vrea sa spuna ca, fara a te reinventa, inclusiv off-line, nu mai rezisti pe piata. criza ori ba, viata inseamna schimbari, atata doar ca acum criza grabeste lucrurile mai repede decat developam noi…
    -restul e transpiratie :-)

    00
  10. @catalin mihailescu

    Demonstreaza-mi ca lucrezi la o companie puternica! Da-mi un calculator nou!

    00
  11. @Catalin Mihailescu: de ce primesc spam de la Stiri Azerty ? ca ultima oara cand am verificat nu am intrat vreodata pe azerty.ro.

  12. Pai nu ai zis ca vor disparea ? Te spamuiesc in speranta ca-i salvezi de la faliment, poate cumperi ceva si-i scoti din criza !

    00
  13. @catalin mihailescu. Cit mega tupeu iti trebuie sa vorbesti despre tupeul politicienilor si cita mega ipocrizie sa ai incit sa vorbesti de actiuni caritabile cind tu ai dat teapa cu market online la toti distribuitorii din Romania, mai putin RHS in spatele caruia te ascunzi si care la rindul sau „ascunde” in buzunarul vostru comun tone de TVA ? Chiar trebuie sa intri in politica. Da, sigur vei ramane pe piata . Cit timp? Atita timp cit RHS sta in picioare. Simplu.

    00
  14. @manciurian. Ce vrei sa spui prin tone de TVA?

    00
  15. Cu cat esti mai mare, cu atat pici mai de sus. Eu sper sa te inseli ref. la cel.ro
    In schimb eMag face din ce in ce mai multe greseli (ultima e cea cu televizoarele de la 999 lei in banner, 1799 pe landing page)

    00
  16. Probabilitatea ca un magazin offline sa dispara in 2010 este invers proportionala cu patratul minutelor in care se raspunde la un mail cu un rahat de oferta.

    Mail, pentru ca telefonul de pe site apare nealocat, iar la sediul central nu raspunde nimeni.

    DC, despre tine vorbesc…

    00
  17. hm… acu citit si eu raportul ala pdf.
    Q: daca cetateanul respectiv, zis si Ghenea, detine si pcfun si pcgarage de ce nu le face odata aroganta, „simbioza”? asteapta falimentul? :|

    00

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile