M-am întâlnit recent cu amicul unui amic. Tipul, în jur de 25 de ani, avea o boală pentru care trebuia să îşi injecteze insulină. Nimic extraordinar până aici, în România sunt zeci de asemenea oameni. Acum câţiva ani când am intrat prima oară în contact cu el, tipul avea atitudine. Lăsat de părinţi să facă ce vrea, menajat de colegi, era într-o faza critică de „maine pot să mor”. De aici, i s-a dezvoltat un comportament dezagreabil, ceva de genul „spun ce vreau, cui vreau, ce o să îmi faceţi, poate mor mâine şi vouă o să vă pară rău că nu m-aţi suportat”. Nu mai ştiu dacă la a doua sau a treia bere la care venise şi el, am zis că dacă mai vine, eu prefer să fac altceva. Atitudinea lui era insuportabilă. Îşi injecta insulină în autobuz, înjura controlorii şi colegele care îl refuzau, jignea profesorii, totul sub pavăza bolii de care suferea. Prietenii nu îl părăseau de milă, adesea zâmbeau amar, îi ofereau tot ce voia, încercând să îl ajute. Răsplata era însă cruntă.
Mi-a povestit că i-au trebuit 2 ani ca să realizeze că greşea. Acum e mai bine.
and what the use of this ? care e morala ? insulina dauneaza grav personalitatii ?
=))
eu i-as fi spus : don’t worry there’s no sugar … in death!
zoso, asta este cel mai de rahat post de al tau pina acum. stirile de la ora 5?
eu cred ca se referea ca prea multa libertate strica..
eu cred ca zoso se plictiseste
jimara,nimeni nu e perfect.
asta macar era bolnav, dar sa vezi ce exasperant e un ipohondru care nu-si ridica bicicleta de frica sa nu faca hernie, nu bea apa rece ca sa nu faca pneumonie, nu se deplaseaza mai deloc de frica sa nu-si intinda ligamentele, etc ! Boala nu trebuie sa desocializeze pe nimeni
comentariile mele nu erau o invinuire in nici un caz. erau mai degraba niste constatari. pe acest blog exista o proportie mai mare de post-uri bune decit rele