Influencerițele au nevoie de educație sexuală

Acum vreo doi ani, o influenceriță se plângea prietenilor că relația cu tipul cu care era atunci era moartă și urmează să se despartă. După care a rămas gravidă fără să știe și să plănuiască asta și acum sunt o familie fericită.

Zilele astea, o alta a rămas gravidă, și ea tot din greșeală/lipsă protecție, și încearcă să acrediteze ideea că se iubea cu fraierul căzut la datorie cu mult timp înainte. Partea tristă e că, căutându-i numele, dai de cronologia celor de dinaintea ăstuia prin tabloide, deci anii de iubire anteriori sunt cam scurți spre inexistenți. Doar dacă nu cumva un an înseamnă “pisi, ești singură, îți cumpăr ceva de băut”.

Având deja exemplele astea două, cred că e nevoie de niște educație sexuală în rândul influencerițelor. Pentru că, dacă ai deja două care nu știu că ciclul vine regulat și daca nu vine de două ori e nasoală treaba, s-ar putea să fie mai multe care, în goana după campanii și cumpărat urmăritori, au mai chiulit de pe la școală și de pe la discuțiile cu părinții pe tema asta.

Partea proastă e că nu vor fi dispuse să asculte decât dacă e campanie și sunt plătite. Atunci vor fi atente, măcar câteva minute (nu vreau să zic că au o limită de atenție de câteva minute, ca gâștele, nu mai fiți răi). De asta zic, Durex, Desorelle, Karissa, hai că se poate.

Și am și sloganul potrivit: opriți exploatarea copiilor! opriți influencerii din a avea copii pe care îi vor exploata pe internet împotriva voinței lor!

fun-sugar-daddy

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

34 comentarii

  1. Desorelle si Karissa nu, ca-s cu reteta.

    00
  2. Hai sa fim seriosi, stiu exact cum sa nu ramana gravide, ar fi culmea. Revine pe cai mari metoda anilor 1900 toamna de a forta casatoria cu un plod. Il vezi ca ii place doar laptele si nu vaca … bam cazi closca. Apoi vedem ce iese si de obicei iese prost. Cunosc si eu caz, ea spre 35 … vai … a fost un accident. Pb mare acum e ca barbatul a cam fugit de la fata accidentului.

    00
    • +1
      Fraier sa fii sa crezi ca una de 20+ nu stie ce e ala ciclu. Totul a fost planuit. Inclusiv faza ca nu si-a dat seama, pentru a parea ca a fost un accident. Nimic nu e un accident cand o faci neprotejat.

      Asa ca nu lasati niciodata pe mana unei femei protectia impotriva unei sarcini daca nu doriti un copil, ca nu stii ce le poate capul.

      00
    • Tare aia cu fuga de la locul accidentului :))
      – Cum s-a întîmplat accidentul ?
      – Păi a dat unu’ ca handicapatu’ cu viteză şi după aia a fugit.

      00
    • @Cata

      Exact ca la volan: „Drunk driving is no accident” ;)

      00
  3. sau sa o ia-n gura

    00
  4. Și bărbații sunt idioți… Cum sa.. cu una care știi că e parașută, fara prezervativ?

    00
    • Păi dacă ea spune că nu-i place cu prezervativ? :)) Crezi să a mai stat omul la discuții? Era deja comutat pe ălalalt cap, care nu gândește.

      00
    • Cand auzi „Nu imi place cu prezervativ” e semn clar sa fugi! Ar trebui sa sune sirenele la ambele capete, sa iti faci bagajele si sa spargi usa!

      00
    • @Zarax are dreptate. Cand aud ca unii fac sex fara prezervativ de la prima intalnire, sau din prima luna de relatie, deja imi trec prin minte toate bolile cu transmitere sexuala. Si realizez cat sunt de prosti, ei, ca oameni. Adica… baaah!! Un minim de logica sa ai, ca daca ala sau aia vrea fara, e clar ca persoanaia aia e iresponsabila ca naiba si ca oricum nu merita osteneala? Daca de propriul corp nu ii pasa?
      In epoca Tinder si Facebook, umbla gonoreea, chlamydia, sifilisul si Sida, ca virusii de gripa. Sa nu mai vorbim de herpesul genital. La barbati apar verucile la exterior si se vad, dar la femei se fac pe colul uterin si pe alea le vezi doar la colposcopie.

      Sarcina e, cum e, dar cand nu stii in ce scorburi si-a bagat domnul batzul, sau ce betze au intrat in scorbura doamnei, cred ca de bun simt ar fi niste teste la ambii, daca tot nu le place prezervativul.

      Apoi, bolile cu transmitere sexuala mai circula si prin toalete publice (unii se aseaza pe ele!!!), piscine, saune, etc. Asa ca e de recomandat sa le repetati anual, chiar daca sunteti intr-o relatie serioasa si chiar daca sunteti cuminti si nu va inselati partenerul :)).

      00
    • jupâneasa, există un medicament foarte bun, care funcționează în 90% din cazuri. se numește „lasă că nu mi se întâmplă mie”.

    • da ba, eu cand aud ca unii fac sex fara prezervativ de la prima intalnire… ma apuca invidia.

      00
    • parasuta e daca ii insira. or el… el era al doilea.

      00
  5. Blog despre feșăn, topoare, mașini și… :)

    00
  6. „fraierii” căzuți la datorie n-au și ei un cuvînt de spus? că nu e ca și cum am fi în america și vine statul să-ți facă teste adn și să-ți ia el direct din salariu banii pentru asigurările sociale, școală și ce mai are nevoie copilul ăla până la maturitate, aici dacă-l faci e în majoritatea cazurilor responsabilitatea femeii să-l susțină financiar, „tații” sunt așa, de decor – deci, ăștia n-au avut nici un cuvânt de spus, le-au lăsat pe-alea gravide fără să le explice că ei vor fi pa în secunda 2 sau cum

    00
    • mă-ta te tot presa să faci un copil, ce contează cu cine, că doar nu trăiește ea cu aia cu care ai copilul…

  7. Serifule, de ce nu ne spui care-s cele 2 influencaritze gravidutze? :D

    00
  8. E modul de demonstra că fac si sex normal influenterile. Altfel nu le crede nimeni.

    00
  9. Am și un slogan pentru ele, plus că e și nediscriminatoriu pentru gat:” ai o viață și o gaura in cur, deci sa profitam de ele”.

    00
  10. Păi vezi și p-aia de făcu copil cu Prințul – mă rog, ex-prințul – Nicolae. Recunoaște că știa că nu va fi nimic serios între ei, dar protecție nema, pentru-că-pitong. Rămase gravidă, ăla nu recunoscu inițial copilul, ea zise că nu are pretenții și ”nu vrea să-i complice viața”, că ea înțelege situația, dar ”să vină să o vadă, să petreacă timp cu ea, să vină la școală, eventual să mergem așa într-o vacanță, fără obligații…”. You don’t say??

    Bine, și ăla fu făcut grămadă că nu-și puse cauciuc, dar îmi place ”înțelegerea” de care dă tipa dovadă. E un monument de bun-simț. Nu te oblig la nimic, te înțeleg de nu mai pot, dar vino la copil, hai în vacanțe ”fără obligații”, hai la școală, hai una, hai alta. ”Găseam eu un pretext să-i explic prezența”, mai zice ea într-un interviu, de parcă un prinț apare la școală așa, că n-are ce face între un eveniment caritabil și o lecție de călărie.

    Acum el a recunoscut oficial copilul, va plăti pensie alimentară, dar netul a luat foc – de ce a zis ”sunt tatăl copilului EI” și nu ”nostru”? Păi pentru că aia îi cam forța mâna, sub aparența ”înțelegerii”?

    00
  11. Mda, am avea nevoie de niste opere modernizate si invatate in scoli de genul:
    – Luceafarul o lasa pe aia gravida, dar aia nu vrea sa ramana cu el ci doar sa il santajeze
    – O Miorita in care ciobanul nu e omorat de ceilalti, dar face un credit pentru o stana mai mare, are ghinon si vine banca si ii ia turma
    – Ion pare ok ca tema doar ca trebuie usor cosmetizat, el e crai de Dorobanti dar cam falit si fuge dupa una urata dar cu bani

    00
  12. nu fi hateri, pana si pe durex scrie ca nu ofera 100% protectie.

    00
  13. Urmeaza blogul de parenting

    00
  14. Anti conceptionale sunt de toate felurile, avort poti face legal daca ai ghinion sa se intample, asa ca daca alegi sa nasti un copil o faci fix pentru ca vrei tu asta.
    Un copil pentru o influencer-itza este un un mare avantaj financiar, se deschide o poarta pentru noi colaborari, faci un cont de Instagram si pentru bebe/copil, promovezi si prin el produse si servicii specifice, asa ca nu vad nici o tragedie (pentru ele) ca raman gravide. E chiar un avantaj.

    00
  15. Nu credeam ca in 2019 mai poate exista un site unde textul e aliniat pe centru, dar duamna chisiu m-a trezit la realitate cu capodopera ei de blog

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile