Influencer fun #90

Pokimane și alții au început să spună că 5$ e de ajuns ca donație, după zeci de povești cu oameni care donau sume mari ca să atragă atenția influencerului și ăstuia nici nu-i păsa, în timp ce oamenii ăia sperau chestii.

Același lucru l-a făcut și Pewdiepie, pe ideea că “sunt milionar, n-am nevoie de bani în plus, e ok, dați banii altora care au mai multă nevoie de ei, susțineți cu banii ăia creatorii mai mici ca să crească și să avem un ecosistem sănătos”.

Frumos asta, n-am văzut-o pe nicăieri, la noi încă se mănâncă cu 12 guri, fie că e vorba de tehnologie, fie că e vorba de făcut reclamă la orice, pentru a nu lăsa bani pe masă. Frumos discursul ăsta al lui Cabral, aș vrea să văd mai des prin online influenceri refuzând campanii pe motiv că nu se potrivesc (fucking MILKA, grașilor) sau că au avut prea multe în săptămâna respectivă.

Dar destul cu prostiile astea.

Giulia mâncând niște Betano cinstit, pentru că nu-i pasă de publicul ei și de obicei ăștia plătesc înainte.

Fetița asta are 11 ani și deja e exploatată de părinți. Acum, dacă Protecția Copilului nu avem, măcar niște oameni la branduri care să aibă o urmă de gândire și să refuze așa ceva. Dar aparent Oral B nu știe scheme din astea. Le-a dat-o Dana Budeanu din top zilele trecute, toți dau din cap că are dreptate, dar când vine brandul cu banii, toți uită.

Corina n-a fost chemată la apel și influecerița noastră preferată iar a publicat un text care ilustrează foarte bine ce citește și ce înțelege din ce citește. Altfel, are dreptate aici, dar explică asta unor oameni care fie nu vor să audă, fie au o jenă când află că o poză pe Instagram costă între 500 si 5.000€, iar un story e minim 50€ bucata.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

28 comentarii

  1. ICH-izda nu face diferenta dintre retelele sociale si cele de socializare.

    00
  2. Sperau sa atraga atentia? :)

    00
  3. Cabral intre secundele 38-42 e crancen.

    Oare multi stiu pentru ce se cumpara oral B ? nicidecum spalatul pe dinti…

    00
  4. Zi sincer, tu de fapt ești invidios că băiatul tau, și el cam de 11 ani, nu are inca o campanie. Daca avea reclamă la topoare, mai ziceai ceva?

    00
    • dap, ii cam fac poze degeaba, nu produce și el nici o campanie :(

    • Poze ai, sa vina „proiectele speciale”.

      00
    • Sincer, e foarte jegos să folosești un copil, ca să faci vizualizări și bani. Mă uit la un canal cu niște câini malamut și un copil mic (1 an, sau ceva). Frate, ăia pun copilul să pune câinii, să latre să îi plimbe prin curte. Și fac sute de mii de views pe clip. Ceea ce mi se pare exploatare. Chiar dacă bebelușul nu pare foarte deranjat. El nu are discernământ. Nu poate decide, dacă vrea sau nu să fie persoană publică. Așa e și cu copilul din imagine, părinții au decis pentru el. I-au vândut copilăria pentru bani.

      00
    • Probabil îi e ciudă, pe lângă exemplul din articol mai e și Manafu cu juniorul. Bine, Manafu zice că nu-i campanie pentru Lidl, dar cu câteva zile înainte au avut un proiect special sponsorizat de Lidl.

      00
    • @vali Nu-l trage câinele de mânecă. De aia.

      00
  5. Dar nu doar copila aia, care nu știu cine e, este folosita. Absolut TOATE vedetele care postează poze și filmulețe cu ele și „copiii”lor fericiți, fac FIX acelasi lucru.
    Copiii aia sunt în permanenta fotografiați și filmați, puși să rânjească, sa facă x și y lucru.
    Am văzut în concediu cam ce înseamnă pozele alea, fiindcă în orele petrecute la plaja s-au perindat n familii cu copii. Mame, tați, bunici, toți și toate își fortau copiii sa stea la poza. Aia mici încercau și ei sa se joace/balaceasca și părinții erau constant calare pe capul lor repetând aproape obsesiv „mai stai o data ca n-a ieșit, hai, uită-te la mine, du-te și pune-te acolo și zâmbește, nu e bine” de parca aveau de trimis vreun raport. Bai și erau zâmbete forțate, din alea de o milisecunda fix cât sa facă cretinii pozele, dar na, ce mai contează când pe net o sa scrie „happy family”.
    Cat despre isterica aia de cîh, aparent e prea retardată sa înțeleagă ca lumea ar putea funcționa perfect fără „meseria” ei. Ba din contra, ar fi chiar mai ok dacă nulitățile ca ea nu ar mai servi drept model atâtor minți slabe. Cam ce ar zice CÎh dacă fabricile care produc pomenile alea primite de ea sa le facă reclama nu ar mai lucra

    00
  6. Nimic despre bloggerii care au promovat intens ofertele Vodafone de Black Friday, insa acum se fac ca ploua cand Vodafone nu onoreaza acele comenzi si oferte?

    00
    • Nu tata, noi suntem aici doar ca sa aratam cu degetul catre altii. In schimb incasam corect si tinem ciocu mic. Ca na, Dorian sau Buhnici si-au facut casute din mizerii de astea. Poate facem si noi la fel…

      00
  7. Bai, ce ma enerveaza sintagma asta: „creator de continut”. Ce plm inseamna „continut”? E un cuvant care nu iti spune nimic. Continut poate sa insemne orice.

    00
  8. Social Mizeria

    00
  9. Apropo de copii, o doamnă influenceriță de la Timișoara se plângea într-un video pe Youtube că vai, băiatul ei nu vrea să vină cu ea să-i facă poze pentru Instagram…băiatul având vreo 8-9 ani. Aici s-a ajuns, să faci copii ca să aibă cine să-ți facă poze.

    00
    • da, si eu am fost martor la asa ceva, inTimisoara in parcul de la mall .O mama piti o certa pe fiicaei de 5/6 ? ani ca nu tine bine telefonul sa o pozeze.

      00
  10. Mie mi se pare foarte buna incheierea de la Ich „Las-o pe Ich, ca se descurca ea cumva” (wink-wink)

    00
  11. mai nou si Inna a facut reclama la un medicament pentru raceala, inteleg ca nu mai poate face concerte dar nu pare ca o duce prost avand in vedere ultimele filmulete de pe youtube

    00
  12. cine e ich? o monica tatoiu mai tanara?

    00
  13. E festival pe fb, ig, youtube la pus poze cu copiii cand fac x,y,z si uite asa avem continut si primim pachet se la firma W ca sa ne ajute cu problemuta. Aaaaawwww, ce dragut ca v-ati gandit la mine, acusica ii dau lui gigelush o conserva in dinti si lucrurile devin mai bune.
    Recunosc ca ma oftic cand vad cate jucarii primesc de a moaca, apoi imi aduc aminte ca e ok, eu ii cumpar cand are nevoie si putem sa petrecem timpfara sa ne maimutarim pe IG.

    00
  14. „fie că e vorba de tehnologie” – Buhnici detected…

    00
  15. Pe mine ma apuca dracii cand vad copii cu bot de rata. Fatuca aia e frumoasa de-ti sta ceasul, de ce dracu’ trebuie sa faca bot de traseista? Sa ce?

  16. Lasa-ma cu Pidipai, ca stie el ce face.
    Sanchi, i se pare ciudat sa traiasca din donatii. Normal, cand ai ditamai fanbase si ai trait pana acum din asta, sa nu mai vrei, ca oricum banii grasi vin din contracte.
    El oricum era un tip orientat mai spre actiuni de caritate, mereu a donat bani si a ajutat pe altii, dar faza de acum cred ca este doar un marketing stunt si sa se spele pe maini de fanii agasanti, care platesc oricat, doar ca sa ii bage in seama. Prefera sa adune gloatele si sa faca bani din view-uri, ca sponsorii adevarati vin ei dupa aia, cu contractele grasane.

    Partea proasta, e ca s-a gasit sa faca asta, intr-un moment in care, oricum in SUA e miscarea aia „eat the rich”, la moda. Daca te-ai ajuns, esti pus la zid, nu conteaza ca poate ai trait in saracie, nu ti-ai luat ultimul Iphone in rate si ai pus deoparte, ai muncit zile si nopti intregi pentru ce ai. Esti bagat in aceeasi oala cu aia care au obtinut averi prin cai mai mult sau mai putin ortodoxe si lumea asteapta de la tine sa iti donezi averea, iar daca indraznesti sa te bucuri de banii munciti, esti mancat.
    Probbabil ca de-aia s-a si apucat sa pozeze in maica tereza.
    Oricum, vine un miros de comunism/ socialism de la americani, de iti muta nasul.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.