încă o autostradă a impotenţei

58 de km de autostradă ne vor aştepta în 2014. Porţiunea de drum dintre Comarnic şi Braşov (mă rog, după oraş, la Cristian) va costa 1.2 miliarde de euro, va avea 15km de tuneluri şi 16km de poduri şi viaducte. Autostrada va rezolva o problemă stringentă. Nu traficul de tâmpiţi de weekend de pe Valea Prahovei (deşi aştept cu interes ştirile cu “carambol de maşini în tunelul de la km 112”), ci trecutul prin satele Predeal, Buşteni şi Sinaia, şi scăpatul de poliţiştii care stau la pândă zi lumină pe acolo, să nu cumva să vrea ţaţa Leana să treacă şi să aştepte mai mutl de 10 secunde. Bonus, scăpăm şi de serpentinele alea nenorocite.

După Comarnic treaba e bună, se poate merge cu 170 până după Ploieşti. Nu opresc când sună detectorul şi nici atunci când îi văd pe poliţiştii de la Ploieşti stând la pândă in parcările alea de dinainte de intrarea în oraş. Nu opresc nici la trecerea la nivel cu calea ferată, unde toate gipanele încetinesc la 30 la oră, să nu se strice. După Ploieşti, durerea de cap va rămâne, pentru că am fost destul de deştepţi să facem şosele prin mijlocul satului, nu găseam o cale ocolitoare. Şi ferasca sfântu’ sa se dea vreunul de pe banda a doua, mai ales dimineaţa, chit că merge cu 50, trebuie ocoliţi pe banda I.

Aşadar, în 2014 nu voi mai face 3 ore de la Braşov până la Casa Presei (170km), ci doar două. Abia aştept.

încă o autostradă a impotenţei

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

36 comentarii

  1. La noi atutostrazile sunt de forma, ca sunt facute la o calitate cum erau drumurile vechi facute de romani. E destul de aiurea, ca orice strain vine la noi in tara se asteapta sa fie drumuri calumea, nu pline de gropi si de proasta calitate.

    00
  2. Da, faci doua ore, dar ajungi un pic mai odihnit :D

    00
  3. 2014 pe hârtie…

    00
  4. pfuai…eu de mult asteptam proiectu asta….sper sa si lucrez la el :)

    00
  5. Sunt putine persoane, care se si pricep la condus si le place, carora sa nu le placa serpentinele. Bine, in conditii de iarna si eu prefer un drum drept, dar in conditii ideale sunt mult mai distractive serpentinele

    00
  6. Din cate stiu, se face o autostrada si pe Bucuresti-Ploiesti, la est de DN1, prin Snagov, Izvorani, etc. Sunt si semne cu „pe aici va trece viitoarea…”

    00
  7. Uiti ca anul acesta sau anul viitor se va deschide si autostrada bucuresti – ploiesti :) Dn-ul o sa fie mai liber . Daca ei termina pana in 2014 aceasta minune de autostrada eu il votez pe Boc. Jur .

    00
  8. ingaduitor esti tu cu manelistii din pdl. Autostrada costa 4,8 miliarde si ca de obicei in Romania totul este mult mai scump. Cu fondurile astea in alta tara se facea inca un Big Dig. Dar nah, tonele de ulei si zahar nu au venit din cer si trebuie si bocanila&co sa recupereze din pagupa. Saracii sunt atat de incompetenti ca nici sa fure nu stiu cum, ca nu mai au ce. Mia inati trebuie sa aduni bani ca sa-i furi. Sper ca in cel mai scurt timp sa ma extrag din grupul idiotilor care trimite bani la stat.

    Dupa base vi-l doresc pe boc presedinte. sau vreti cu adriean?

    00
  9. Pe mine ma bucura, mai ales ca avand atatea poduri/viaducte/tuneluri ar trebui sa arate destul de interesant.
    In ceea ce priveste serpentinele, sunt total de parere cu @BluThunda doar ca mie-mi plac destul de mult si iarna. :)

    00
  10. da’ ce optimisti mai sunteti voi cu autostrazile astea! :) Se vor da banii pentru ele, de acord, dar asta nu insemana ca vom avea si drumuri.

    00
  11. OffT: Acum vad ca ala e widgetul lu’ Fishilica :)

    00
  12. deci avem turda-gilau, urmeaza sa avem comarnic-brasov…pe cand si maciucata-tarlungeni…?

    00
  13. Hai mă, terminaţi cu prostiile, şaij de kilometri se pot intitula autostradă??? Daţi cu apă rece pe voi… Şi unde mai pui că exact pe-acolo va trece baciul muntean cu vo 700 de oi şi doi măgari. Staţi mă liniştiţi pe coada voastră, se „chinuie” Bechtelul de ceva vreme să facă nişte calcule de nişte schiţe pentru care ne-a luat toţi banii de pensii pe 20 de ani şi voi credeţi că dictamai autostrada de 60 km se va face în doar 4 ani? Ce, sînteţi copii?

    00
  14. @zoso – ba nesimtitule, daca ala vrea sa mearga cu 50 la ora pe banda 2, de ce naiba sa-i dai tu flashuri? Daca ala nu se simte in siguranta la viteze mai mari, are dreptul lui legal de a merge cu 50. Si mai exact unde te grabesti tu de vrei sa ajungi asa repede? Din cauza ta si a celor ca tine, care se cred Senna, mor oameni in fiecare an. RUSINE, RUSINE, DE TREI ORI RUSINE. :).

    Re Ploiesti – Bucuresti – perfecta dreptate, degeaba se face Brasov – Comarnic daca nu ajunge autostrada pana la Bucuresti. Ajuta, dar nu rezolva problema. va fi precum Autostrada Soarelui – mergi bine pe autostrada, apoi stai in coloana pana adormi.

    Oricum, Zoso, nu uita – toti au dreptul sa doarma pe banda a 2-a, si nu folosi flashuri, ca poate ii trezesti :)

    00
  15. Autostrazile de la noi sunt la fel ca cele din Austria, Spania sau Italia spre exemplu, la fel de scumpe, si la fel de greu de construit. Sectorul de la Comarnic costa 1.2mld, restul inseamna intretinere, adica reparatii pe cei 26 de ani ramasi. Costa mai mult din cauza solutiilor enumerate mai sus (tuneluri, viaducte).
    Big dig (Boston) are 5.6km (de zece ori mai scurt) si a costat 14.6mld de zece ori mai mult.
    Am condus pe autostrazi din Austria, Italia, Ungaria, Franta, Spania, Germania, Romania. Cred ca sunt in masura sa fac o comparatie.

    00
  16. Multora le-a intrat in cap minciunile spuse de pupincuristi lui Vantu la iRealitatea ca sunt scumpe autostrazile In Romania. E o minciuna de doi lei care nu sta in picioare nici cand e analizata de un copil ce stie artimetica.
    Voi stiti aritmetica??!!! Cativa probabil ca nu!

    00
  17. Daca lucrarile merg in ritmul celor de la autostrada Transilvania vom avea autostrada prin 2020.

    00
  18. @blogdeprost; Interesanta denumire pt blogul tau dar nu ma face sa cred ca a fost si inspirata. Autostrada de la C.Turzii la Gilau, e doar un segment dintr-o sosea ce va lega cele mai mari orase. Asa cum nu avem ca punct final Drajna si Fetesti ci Bucuresti si Constanta. Autostrazile nu trec prin orase ci pe langa acestea din mai multe motive.

    00
  19. Am citit si eu despre aceasta autostrada. Problema principala e ca vorbim de 1.2 miliarde de euro pentru Romania la constructia ei, deci practic o sa avem acea autostrada prin 2050. ‘om trai si ‘om vedea, nu?:)

    00
  20. Eu fac o ora jumate,maxim 2 de la Predeal la Bucuresti…ceea ce e rezonabil

    00
  21. hahahaha, ce fata au oile alea cu zapada cu cap :D

    00
  22. @jordan:Aceeasi lege care iti da dreptul sa `alergi`cu 50 km/k pe autostrada te obliga sa mergi pe banda 1,lasand banda 2 libera.Pe de alta parte vei simti pana in doamna gaura a curului senzatiiile curentilor de aer ale camioanelor care te vor depasi pe parcurs.Apropo ,punem pariu ca vei avea parbrizul plin de flegme de la cei care vor merge cu 90 km/h.

    00
  23. Ecercitiu de imaginatie:
    In fata ta e unul care face infarct, atac cerebral ceva, sau doar ii sare in fata un caine/cocostarc/baba senila/om cazut din avion si pune frana pana la fund in conditiile astea tu esti in spatele lui si tu mergi cu 170 (ca ai avut nervi ca magarii care au facut sosele acu 100 de ani nu au sapat prin munte (riscand astfel vietile a sute de oameni) si a trebuit sa mergi incet pe serpentine) si bonus: pe banda 1 e un camion (sa nu zic tir) si de pe contrasens vine un ditai X5/Q7/quashqai/ceva de genu. Ce zici, e buna de ceva restricita aia de 90 sau 100 la ora prin afara localitatii?
    Sau lasa, nu mi se poate intampla chiar mie (a se citi tie care mergi cu 170), ca doar sunt ……

    00
  24. Autogreen…tu ai luat-o razna prietene.Compari autostrazile din Germania si Austria cu cele de aici?Care de aici?Cea care duce spre mare?Pai poate vrei sa mai mergi o data si sa vezi cand dai de cate o denivelare de iti sare masina,nu alta.Sa nu exageram cu patriotismul

    00
  25. mergand constant cu 170 km/h, pe tine nu te-a oprit nimeni ? niciodata ? ciudat !?!!
    tata Leana vrea sa astepte mult sau „mutl” ?

    00
  26. @Dragos: Anumite autostrazi sunt comparabile. In Austria avem limita de 80km/h pe autostrada in zona Viena, spre exemplu. E total aiurea sa acceptam aberatii si cifre ca nu au legatura cu realitatea. In plus ziaristi nostri in gona dupa senzational compara preturi cu expropieri cu cele fara, preturi cu TVA, sau chiar zona de munte cu autostrada la campie. Sa fim seriosi, nu vine nimeni sa blocheze timp de 30 de ani niste bani fara sa-si acopere toate investitiile si eventual sa obtina si un profit frumusel. Autostrada asta e un mare pas inainte.

    00
  27. Zagreb – Split – Ploce: 416 km construiti, 18 km de tuneluri (din care 2 x 6 km bucata) = 3 miliarde de EUR.
    Comarnic – Brasov: 55 km, 12 km de tuneluri = 1,2 miliarde de EUR.
    Comentarii, ceva?

    00
  28. @adi: hai sa nu ne scăpăm în pantaloni că ale noastre sunt mai scumpe. Precum ai zis, tunelurile costă cel mai mult, pentru ca trebuie să sapi într-o stâncă.

    La autostrada croată au fost 18 km de tuneluri iar la a noastră 12 km. La cea croată restul kilometrilor pot fi prin mijlocul câmpiilor, fără ţaţe Leana care vor 2000 de euro pe metrul pătrat şi fără nea Gheorghe care nu vrea să se mute din casa părintească. Costă enorm să faci o AUTOSTRADĂ prin munte. La nemţi, austrieci şi alte neamuri mai dezvoltate autostrada s-a făcut înaintea construirii marilor oraşe (sau chiar orăşele), pentru că nu se pierdea timpul cu exproprieri sau alte dume. Acum e chiar extrem de greu să faci o autostradă.
    Ia să încercăm, spre exemplu, să facem un metrou în Braşov. Cât crezi că o să coste, comparativ cu cel bucureştean, construit acum câteva zeci de ani?

    Contează enorm şi mentalitatea românului, nu numai statul care te fură, pentru că aşa zice Mircea Badea.

    00
  29. Victor – am fost la croati si stiu ce vorbesc. 90% tara lor e piatra – un strat de pamant de 20 cm, pe care cresc tufisuri si maslini, sub care e o argila rosiatica, sub care e piatra. Cat are reteaua lor de autostrazi acum? 1280 km.
    Am zis de A1 de la ei, care are 400+ km. Uite si A2, comparabila cu Comarnic – Brasov, are 59 km. Cost maxim per kilometru: 12.3 milioane euro, pe sectiunea Krapina – Macelj (vreo 20 de km, sase tuneluri, noua viaducte). Si daca i-ar fi costat atat fiecare km din aia 59, costul total era undeva sub 750 de milioane de euro. La noi e 1.2 mld.
    Alte cifre? 2004 – 2008, investitii totale in autostrazi: 3.75 miliarde euro.
    2004 – 2008, venituri totale din exploatarea autostrazilor: 1.1 miliarde euro. Taxa? 4.5 centi / km (0.045 euro)
    Alte cifre? 2540 de accidente in 2008. Din astea, doar 420 (16.5%) cu raniti si doar 48 (1.8%) cu morti.
    Alte cifre? 1995 – 285 km de autostrada. 2000 – 558 km. 2005 – 1020 km.
    Tuneluri? Total: 49. Lungime totala tuneluri: 83 km (7% din reteaua de autostrazi – 2008)
    Sursa: „Key Figures 2009”, publicatie a Asociatiei Concesionarilor de Autostrazi din Croatia – http://www.huka.hr/objekti/update080709/brojke.pdf

    Altfel, despre nemti si austrieci, vorbesti cam pe langa subiect. Programul masiv al nemtilor s-a dezvoltat in anii ’30, cu Hitler la putere – scopurile fiind cresterea mobilitatii in caz de razboi, propaganda si ocuparea fortei de munca. Iar daca nici aia n-aveau orasele si oraselele gata existente de pe vremea aia…

    Nu statu’ fura si nu nea Gheorghe care nu vrea sa-si vanda pamantu’ e de vina. Problema sunt „baietii destepti”, care afla dinainte pe unde urmeaza sa treaca autostrada si cumpara pamant en-gros. Ar trebui facuta si cu pamanturile o chestie – cand se anunta intentia de a se construi o autostrada, se ingheata toate tranzactiile de pe traseul potential plus o zona de siguranta de 50 km stanga-dreapta. Da’ atunci cum ar mai trai „baietii destepti”?

    Cat despre Mircea Badea… i-am dedicat chestia asta mai demult: https://www.youtube.com/watch?v=M8TOZCzQvTQ

    Si ca fapt divers, bucatica asta de autostrada e intr-adevar muuuuult mai ieftina (de vreo trei ori) decat o alta constructie – Seikan Zuido, un amarat de tunel de 54 de km. Ma rog, ala e si submarin, da’ astea-s detalii.

    00
  30. Vestea buna e ca mai intai va fi gata autostrada Bucuresti-Ploiesti, ce va debusa direct in centura vestica a Ploiestiului. Cu alte cuvinte, vei merge aţă de la Bucale la Comarnic, chit ca intre Ploiesti si Comarnic va ramane DN-ul cel putin 10 ani de acum incolo.

    A doua veste buna e ca autostrada Comarnic-Brasov nu va costa 4.3 miliarde, ci doar vreo 1.6 in bani reali. Si as mai indrazni o a treia veste buna, ca fiind in concesiune e interesul concesionarului sa o termine cat mai repede. Dar ma rog… nu ma astept sa fie gata in 2014.

    Vestile proaste sunt asa: autostrada Bucuresti-Ploiesti nu va porni de la Mobexpert Petricani cum era in plan, ci direct din centura. Ceea ce suge rau, ca traficul nu va putea fi preluat la intoarcere de la munte. In plus, DN1 va ramane veriga de legatura intre Ploiesti si Comarnic inca 10 ani pe putin, daca nu inca 20. Dar cea mai proasta veste e ca dupa Brasov nu vom avea conexiuni la nivel de autostrada cu restul tarii mai devreme de 6 ani. Asa ca cei neinteresati de Valea Prahovei nu vor fi ajutati foarte mult.

    Macar de s-ar face mai repede!

    00
  31. tu si badea aveti in comun ura si dsipretul fata de gipuri. :))
    one down, ∞ to go.

    00
  32. mie greu sa cred ca o sa gate autostrada aia in mai putin de 10 ani. Nu au avut bani pentru autostrada transilvania nu vad de unde scot bani pentru asta. Plus ca daca se vor incepe lucrarile mie greu sa cred ca vor fi gata la timp, suntem in Romania, orice perioada de constructie pusa in contract se dubleza ca sa afli perioada corecta.

    00
  33. Cum iti explici ca esti atat de destept tu ca sa mergi cu 170 pe un drum cu 2 benzi pe sens fara separator pe mijloc si Francezii, italienii, Spaniolii, Austriecii si alte natii cu autostrazi adevarate din lumea assta sunt prosti si merg cu 130 pe ele?!

    00
  34. Doar 2 ore? Hilar domnule, hilar!

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube