Imperiul Sfântului Moca

Pe raft, un pachet de cafea cu cană cadou. Alături, un pachet de cafea fără cană. E promoţie, e promoţie, aud în spatele meu. Mă mai uit o dată, poate e ceva util. Nu e. Am căni de cafea şi căni normale în casă, nu mai îmi trebuie încă una, chiar dacă e gratuită (de fapt nu e, dar de dragul argumentului să spunem că sunt).

Aţi cumpărat vreodată ceva doar pentru că era mai ieftin, deşi nu aveaţi nevoie de acel lucru? Sunteţi o victima a shopping-maniei. V-au prins în plasa lor. Lăsaţi portofelul la casă.

Participăm la orice concurs!

Sunt uimit de numărul mare de români care participa la absolut toate tombolele si concursurile din lume. Ce se câştigă? Un premiu de 20 lei. Pff! Participăm! Cheam-o şi pe Mariana, să cumpere şi ea de două sute de lei, că poate câstigăm!

Înţeleg atunci când premiile sunt mari sau sunt obiecte pe care ni le dorim. Se câştigă un Duster? Mă bag! Se câştigă un tractor Lamborghini? Nu, mersi, lăsati.

Am câştigat. Acum ce facem?

Am auzit zilele trecute o poveste cu un baiat care a câştigat o camionetă de 30.000€. A zis că o vinde şi s-a gândit el că pretul cel mai bun e 29.000€. După vreo 6 luni, i-a oferit cineva 15 mii şi a dat-o, dar îi pare rău că a pierdut bani, în loc să se bucure că a câştigat 15 mii.

Altfel?

M-am uitat un pic pe promoţiile din Germania. Acolo preţurile chiar scad, nu ca la noi, unde cresc două săptămâni si apoi se face o reducere de 50% din scumpirea anterioară. Hardul ăsta, de pildă, era 50€ la ofertă. Culmea, nu avea mare succes, că nu aveau nevoie de el, deşi preţul era îmbietor.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

29 comentarii

  1. Romanul ar manca cacat daca e gratis

    00
  2. Eu m-am bagat la o tombola pentru un iPad. Nu am neaparat nevoie de el, dar daca il castig, sigur gasesc ceva ca sa-l folosesc :D

    00
  3. La noi sunt sectoare unde platesti baban firma. Acum cativa ani, cand mi-a fost dat sa cotrobai prin mai multe magazine FootLocker din afara, am vazut incaltaminte noua, colectii abia lansate, la 30 euro maxim. La noi, in schimb, daca nu dai 4 milioane pe niste şlapi amarati nu te numesti implinit.

    00
  4. Un pic off-topic zoso. Laptopuri la 0 lei :))
    http://www.laptop-accesorii.ro/index.php?cautare=Laptop+Acer&cauta=true&filtre=true&filtru_producator=2&filtru_procesor=&filtru_diagonala=&filtru_hdd=&filtru_ram=&filtru_greutate=&filtru_sistem=

    si genti si altele, toate gratis :))

    Si mai off-topic, exista vreun magazin online unde sa gasesc la un loc genti de laptop, stickere (cele care se pun pe partea de deasupra sa nu se mai vada zgarieturile) si un ventilator USB? La momentul asta am gasit in 3 locuri diferite, deci 3 costuri de livrare ceea ce nu ma prea avantajeaza.

    00
  5. De multe ori scrie pe unele produse pret maxim recomandat x lei, si cei din magazin vand produsul mai mult. De exemplu luasem o sticla de Cola si scria pe ea pretul maxim 4,4 lei , m-am dus la casa si i-am aratat. S-a inrosit toata femeia si n-a mai stiut ce sa zica, am luat pana la urma tot cu 5 lei…

    00
  6. NOU
    #6

    Dar despre noua campanie Emag cu istoria comertului online ce parere ai?
    Pentru ca referitor la 1 milion de romani, daca au 1 milion de accesari diferite nu au dreptul sa minta ca sunt preferati de 1 milion de romani.
    Pot sa spuna „preferati” doar in momentul in care au 1 milion de vanzari diferite pe luna. Ceea ce ar insemna:
    >33.000 vanzari pe zi
    1400 vanzari pe ora
    >20 vanzari pe minut
    1 vanzare la 3s
    Si acum o sa va aduc aminte ca au harta cu de unde ce s-a cumparat si acum cat timp, care sau nu este completa conform cele de mai sus si deci nu au facut treaba ca lumea, sau dovedeste ca mint mai sus cu cele 1.000.000 de preferinte.

    00
  7. mi-am amintit de o intamplare din Focsani. eram intr-o excursie cu ai mei colegi de facultate, iar unul din ei si-a luat 3 franzele. cand l-am vazut l-am intrebat de ce a luat atatea. mi-a zis ca era pacat sa nu le cumpere la pretul ala. nu mai stiu exact pretul, dar daca (sa zicem) atunci in oradea o paine era 2 lei, acolo era 0,5 lei

    00
  8. La noi asa zisele „reduceri” sunt prosteli pe fata.

    00
  9. M-am bagat si eu la un concurs pentru bilete la Aerosmith :) la tombolele alea de la carrefour sau cora e macel, sta lumea ca la paine calda .
    Referitor la reduceri : nevasta-mea e la zi cu toate ofertele insa in ultimul timp a rentat : mi-am luat gel de dus adidas cu 13 lei – 2 buc. :) cand luam cu 10 lei unul :)
    Faza cu premiul lu` ala am mai intalnit-o si eu . Romanu` cand se vede cu ceva valoros uita de toate. El nu pricepe ca si pe o mie de euro daca o da tot a castigat ceva din nimic.

    00
  10. La coada la un hipermarket, in fata mea o batranica cu o sticla de tarie (pe bune), in spate un cuplu de tineri (aratau peste medie), cu produse generale dar si cu o sticla imensa plina cu un lichid colorat. Batranica „cucerita” de pastelul lichidului din imensul recipient intreaba: „Ce este in sticla?”. Raspunsul a fost naucitor: „Nu stim, dar era la oferta” :-)

    00
  11. NOU
    #11

    Am lucrat in publicita, eu construind astfel de promotii. Cand nevasta ma tragea la raft dupa o „promotie” ma apuca boala. Smecheria cu advertisingul este ca de obicei e o mica mare minciuna. Imi asum aceasta afirmatie.
    Am percutat o singura data, constient la o chestie.
    O promotie Omo, eu fiind cumparator de Ariel mult prea perfectul. Diferenta de pret era la aceiasi cantitate de 10 lei. In plus ofereau o minge. Am zis ca e frumos sa ii iau o surioara la mingea Coca_cola a lui Alex.
    Acum cumpar Tide, pe motiv de pret. Nu regret. Probabil voi face downgrade pana voi descoperi ca brandul si lipsa de venituri nu se impaca.
    Ma intorc la eticheta pentru sampon. Sampon antimatreata, pentru stralucire, pentru par vopsit. E o aiureala. Componentele de baza sunta celeasi, modificari substantiale sunt la parfum si colorant. Plus ambalajul mai mult sau mai putin fatos.
    Percutam ca niste idioti la stratificare de brand. Produsele de larg consum sunt deseori al naibii de asemanatoare si dincolo de bugete se ascunde nitica prostie in decizia de cumparare.

    00
  12. Am auzit azi diminetata la radio, cum o femeie facea reclama la branza spunand ceva de genul: „acum cu 20 g mai mult” :(
    Adica aia au platit o reclama doar ca sa spuna ca dau o imbucatura de branza gratis???? O sa dea cineva buluc acum?

    00
  13. La noi am vazut in inceput timid de reduceri gen „al doilea produs e mai ieftin”. Era pe la Carrefour ceva 4 lei si daca mai luai unul plateai doar 3,25 lei pe a doua bucata.

    Asta in comparatie cu Anglia, unde un deodorant era 2,69 lire, dar daca luai doua plateai 3 lire in total, deci al doilea la 0,31 lire. E clar ca business planul era facut direct pe vanzarea de cate doua.

    00
  14. Mi se pare mie sau site-ul emag se misca din ce in ce mai prost ? Sunt adminii in concediu ?

    00
  15. legat de promotii,e adevarat ca in anglia ,promotia insemna automat o reducere din pretul anterior de vanzare(de obicei scrie pretul vechi de vanzare pe eticheta) ,iar daca scrie ‘promotie’ e clar ca vei avea cel mai bun pret.
    de exemplu la ‘gillette fusion’ : asda vinde acelasi produs cu 4 lire, iar sainsbury’s in promotie cu 2 lire (pentru cine nu stie, cele doua sunt lanturi mari de supermaket-uri). la noi o promotie e o maniplare ieftina.

    00
  16. @ Turnofftheglory: Si eu foloseam intr-o vreme Ariel. Nu e vorba ca nu mi-as permite sa cumpar, insa pentru nevoile mele e prea scump. E ca si cum mi-as lua S-Klasse cand stau la o garsoniera intr-o zona fara drumuri (hmm, nu e cel mai bun exemplu pt Romania :) ). Acum serios, nu fac munca fizica sa imi murdaresc hainele in ultimul hal, sunt doar eu cu prietena mea, deci practic nu spal hainele ca sa scot ceva pete extraodinare, ci doar pentru a le pastra curate si frumos mirositoare. Astfel, trecand intr-o zi prin Plus, am observat detergent NewPak facut de Plus, la 19 lei 4 kg. De 1 an numai din acela folosesc, combinat cu Lenor si rezutatul e foarte bun. Stiu oameni care cumpara insa Ariel si alte marci scumpe pentru ca: Domne, e cel mai bun. Si la promotii se inghesuie lumea sa ia intr-o veselie.

    00
  17. Trebuie sa recunosc, si eu am picat in plasa celor CANI PROMOTIONALE. Mi-au placut alea de la Nesscafe ( sper ca nu fac publicitate gratuita ). Am mai luat cateva cani si de la Jacobs pt ca e cafeaua preferata, si as adauga.. chiar daca am cani de cafea ”SPECEALE” , eu beau cafeaua cu BORCANUL.
    Si nu glumesc, chiar am o problema cu acest produs.

    Reclama e inima comertului, se zice. Asa o fi, depinde de noi insa daca picam in plasa asta. Pt ca pana la urma, toate produsele astea ambalate asa frumos, si fara neaparat o anumita calitate, sunt facute sa ne bage mana in buzunar, sa ne convinga SA DAM. Cat despre castiguri.. clar, n-am castigat mai nimic la nici un fel de concurs, niciodata. Ii banuiesc de mult de excrocherie.

    00
  18. NOU
    #18

    Nici in afara nu sunt toate reducerile chiar reduceri. Insa este usor de recunoscut diferenta. Cele care au deja tiparite pe etichete pret vechi/pret nou este clar ca nu sunt la reduceri. Acela este pretul si va ramine pina la final.
    In schimb o reducere de 10% la toate preturile ( sau la cele marcate ), chiar asa se aplica fara a creste cu 10% preturile inainte de vinzare, ar fi si imposibil la cite produse sunt cu tot cu pret pe etichete.
    Pretul la casa este cel din raft, vezi o creseala ceri banii inapoi pe loc. Primesti scuze si corectia problemei. Nu au interes sa te faca de 1 euro ca te pierd de client si e mai rau. chiar daca cumva exista mai mult sau mai putin monopol la preturi, functie de serviciile aditionale ( transport, ambalare, etc ) poti gasi diferente de pret bune.

    00
  19. Mi-am luat 3 pachete de Carlsberg cu pahar pana acum. Am luat berea pentru ca e buna si paharul pentru ca era 4 lei (il gasisem si la Real dar era 9). Nu toate promotiile sunt de rahat. Da, am renuntat la o bere pentru un pahar pe care nu-l gasesc pe nicaieri :) dar a meritat.

    00
  20. Niciodata nu mi-au placut promotiile la laptopuri care-ti dadeau si softuri comerciale ‘gratuit’.

    00
  21. NOU
    #21

    De obicei la tombole sau concursuri,daca „te bagi” cu un bilet nu ai sanse sa catigi.
    Am un prieten ce mi-a povesit de un coleg de servici care la orice tombloa,concurs(ce merita..nu orice porcarie de la Real),”investeste” 500,600 lei si in 90 % din cazuri castiga.Avea numai laptopuri,telefoane acasa.Nu contau ca laptopurile aveau procesor Celeron…le vindea cu 850-900 lei…

    00
  22. Nu prea mai am incredere in concursurile din Romanica. De fapt mi se par o prostie oriunde.

    00
  23. Povestea ta mi-a adus aminte de o adevărată bătălie pe… scaune cînd s-a deschis un hypermarket în oraşul meu. Apoi a mai fost o poveste asemănătoare în Iaşi cînd poporul şi-a rupt măselele în gură pentru o promoţie la… maşini de găurit . Şi atunci şi acum mă întreb cîte scaune sau cîte bormaşini poate folosi un om de-odată. Sau cîte poţi să vinzi şi cît cîştig să ai ca să merite deranjul. Turnofftheglory ştie!

    Percutam ca niste idioti la stratificare de brand. Produsele de larg consum sunt deseori al naibii de asemanatoare si dincolo de bugete se ascunde nitica prostie in decizia de cumparare.

    00
  24. In afara promotia este promotie. La noi se baga 15% adaus si se da reducere 20%….Bun sa spunem ca pretul scade real cu 5%, dar scade pentru ca asa vrea importatorul si nu magazinul in cauza. Si uite asa marketing, marketing si iar marketing. Putine promotii tentante si adevarate am vazut in Romania. Restul sunt doar jonglerii cu pretul si procentele, cica da bine la psihic.

    00
  25. NOU
    #25

    Apropo de Aerosmith, Vodafone da SMS-uri in disperare cu reducere 25% la pretul biletelor de la B si golden ring. Disperati imbecili care nu au habar cum se face o oferta, nu inainte cu o saptamana, ci inainte cu 3 zile.
    Dar cum nu s-au vandut biletele la prostia aia de concerti, fac tampenii.

    00
  26. va amintiti drujbele la promotie?

    asta e ROMANIA!!!

    00
  27. Totusi unele sunt promotii. Un brand de cosmetice de farmacie oferea la orice rimel un demachiant gratis. Practic cu 20 de lei in plus luai 2 produse in loc de unul. Si preturile erau corecte, cele de raft, sunt clienta lor de ceva ani. Acuma, ca ideea e sa vanda, clar, nici nu discut aici. Dar uneori pt noi cumparatorii se merita. La Real a fost o zi cu TVA gratis – practic -19% discount la orice. Ca am luat 4 sticle de lichior in ziua aia :D dar le beau eu tot anul

    00
  28. MaI UNEORI promotia este un branci care te face sa mai consumi cate un produs de care incepusei sa te lasi.

    Bauturi racoritoare:
    Uite spre exemplu astazi am luat Pepsi Twist pentru ca la doua sticle cumparate primeai un pahar de colectie (mai am vreo 6-7 pahare din astea din anii trecuti dar noul pahar are un jucator sud-african pe el) iar Pepsi Twist nu am mai baut de ceva vreme, plus ca a doua sticla o fac cadou unor prieteni care (si ei) nu se omoara prea mult cu soft drinks-urile.

    Cafea:
    De asemenea, Canile de cafea se mai si sparg sau se pateaza cu timpul (de la bauturile consumate) chiar daca sunt spalate constiincios dupa fiecare utilizare.
    Din cand in cand cate o cana noua cumparata impreuna cu cafeaua preferata merge, mai ales ca pe produsul fara cana dai exact aceiasi bani ca si pe produsul cu cana.

    Detergenti:
    Am vaut pe undeva un test comparativ cu cateva marci de detergenti si mi-am confirmat cateva banuieli:
    – Nu sunt diferente dramatice intre detergenti insa o oarecare diferenta intre ei exista.
    – Cel mai bun detergent de pe piata romaneasca ramane scumpul Ariel, cel mai eficient in scoaterea unor pete dificile de pe hainele colorate, insa al nostru Dero (nu e al nostru decat cu numele) vine destul de repede din urma.

    00
  29. Eu stiu pe cineva care a castigat 10.000 euro la o tragere din asta la sorti intr-un mall din Bucuresti, la care primeai bilet daca facusei cumparaturi de cel putin 100 de lei ceva de genul. In schimb in concursurile online nu am deloc incredere.

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Top articole

7 zile