Imobiliare: vecinul care decide prețul

Pe stradă, e un vecin care are o casă puțin mai mare decât cea in care locuiesc eu. Să fie vreo 10 metri pătrați în plus, zic eu așa din ochi. Bine, a mea e mai întreținută, are podul mansardabil, alte detalii.

Vecinul are casa la vânzare de dinainte să mă mut eu aici. Același anunț mare pe casă, același preț. 250.000€. Omul nu a vândut casa în toți acești ani, probabil pentru că nu valorează banii ăia. Dar astea sunt detalii.

Ce face omul amuzant, și fără să știe, este să decidă prețul zonei. Orice discuție despre imobiliare cu vecinii îl include și pe el automat. Sunt oameni care vor să vândă grajduri cu prețuri raportate la casa omului. Oameni care au un corp pe jumătate cât e casa lui și pe care cer jumătate din prețul lui.

Deși am mult timp la dispoziție, n-am reușit să îl identific. N-are mașină, n-are garaj în interior, n-are copii care merg dimineața la școală. Nimic.

În alte vești, pe vecinul cu 80K nu l-am mai văzut de doi ani. Nici mașina parcată, nici fum de la centrală, nici lumină în casă. Iar casa se degradează. Uitați ce pagubă poate face lipsa unui cot de scurgere în 2-3 ani.

 

jgheab

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

26 comentarii

  1. Nu stiu ce casa e aia de 250k in Brasov, dar costa cat una foarte faina in Belgia.

    00
  2. În imobiliare se face analiză comparativă a preţurilor de vânzare a proprietăţilor din zona respectivă. Dar românii compară preţul cerut pentru că……. completaţi voi.

    00
  3. poate nu vrea sa vanda si e doar diversiune
    am cunoscut un individ care vindea tot o casa prin centru de Bucuresti, avea si afis pe ea cu un pret 500k, dar el nu avea nici macar acte, locuia chiar si o baba acolo (ruda). Dar zicea ca tine afisul ca sa se vada preturile din zona si sa nu scada prea mult 🙂

    00
  4. zi mersi ca nu ai vreun minoritar manelist drept vecin. Ca daca decide ala pretul caselor din zona… Se prabusea pretul inainte sa urce

    00
    • Minoritarii s-au mutat destul de multi pe o strada perpendiculara cu cea pe care locuieste Zoso, stricand in opinia mea una dintre cele mai frumoase cartiere de case din Brasov (mai sunt cartiere frumoase dar au probleme cu accesul greoi sau autobuze care trec „prin camera”, vezi Schei)

      00
  5. Tampiti ca asta sunt peste tot. Daca nu cere de mancare, asteptam poate prindem fraierul.

    00
  6. Datorita lui stai intr-o casa de 200 000 de euro.

    00
  7. Asta cu preturile la imobiliare ma amuza teribil. Pana la urma prost e ala care da…

    00
    • Când ești (vrei să fii) cumpărător, nu mai este deloc amuzant. Pe tâmpit îl poți ignora, dar mai greu pe toți tâmpiții care se iau după el.

      00
  8. Daca-i precum casuta asta amarata din link,merita pretul de 250k,mai ales ca-i aproape de Poiana.
    https://www.findlasvegasproperty.com/homes/5012-Tropical-Knoll-Ct/Las-Vegas/NV/89130/48560700/

    00
  9. Nu-i scump. Am fost in weekend la targul de imobiliare unde am gasit un penthouse la 200.000 de euro. Apartamentul de 3 camere era 117.000 euro.
    In Brasov. Aproape la fel de ieftin ca un apartament in Venetia.

    00
  10. Pe de alta parte, valoarea economiei subterane in romania e vreo 30-40% Asta inseamna bani curati, fara impozite, fara taxe, fara „alte manele”, Bani cu care vine functionaru public de la biroul de arhitectura a urbei si iti varsa 200k de euro cash ca sa isi ia inca o proprietate. Si cum exista o gramada de functionari, senatori si fii si fiice de deputati, iata ca piata se muleaza, in primul rand, pe veniturile lor. In concluzie piata se muleaza pe posibilitatile financiare a 10% din piata. E dreptul lor sa spere si e dreptul lor sa le bagam carne in frigider. Dar cand vom deveni , la randul nostru, vanzatori, ce crezi ca vom face?

    00
  11. Pai in Ro cand te duci la notar sa faci un contract de vanzare-cumparare ei acolo au o grila de preturi si daca tu vrei sa treci o suma mai mica de exemplu 5000 euro o grasoniera nu poti,ca la ei in lista figureaza de genu 12K Euro,e si o mafie asta cu imobiliarele.

    In Danemarca o vila la 46K Euro – energie clasa C,126 m2

    Sau la 58 K Euro

    Fiecare are dreptu sa isi vanda cu cat vrea,nu am nimic impotriva doar ma mira absurditatea preturilor de la noi,avand in vedere forta de cumparare in general,infrastructura,sistememul si multe altele

    00
  12. tot vad case de prin alte tari, daca vreti case ieftine in detroit case la 5.000 $ la 100mp.

    00
  13. „Ce face omul amuzant, și fără să știe, este să decidă prețul zonei.”
    preț e când se fac tranzacții la nivelul ăla. altfel sunt vise erotice.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.