Imobiliare: nu are oamenii unde sta, dați repede drumul la credite!

Pentru că nu se mai dau credite așa de ușor și dezvoltatorii imobiliari au rămas cu apartamentele nevândute, au început știrile panicarde:

Deşi preţurile au crescut faţă de anul trecut oamenii aleg să stea în chirie în principal din cauza faptului că s-au înăsprit condiţiile de creditare pentru achiziţionarea unui apartament, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Târgu Mureș. (sursa)

Nasol. Unde au stat până acum? Ah, tot în chirie? Ah, tot la părinți? Deci de ce au crescut prețurile? S-au deschis 3 fabrici noi în oraș și e presiune pe fondul locativ? Ah, nu, dar au mărit proprietarii chiria, pentru că așa au vrut ei?

Care ar fi logica, nu regularizat un pic piața imobiliară? Sau doar salvați prietenii dezvoltatori imobiliari, care sunt în stare de orice, mai puțin să vândă cu un profit rezonabil?

Că acolo pare că ne îndreptăm. La un nou program “Prima Casă”, făcut tot așa, aiurea, să bage oamenii în datorii pentru niște apartamente care nu respectă legile.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

69 comentarii

  1. De accord ca programul “Prima Casa” este o politica ce incurajeaza demand-ul, si implicit cresterea preturilor.

    Pe de alta parte, in Romania se construieste peste tot, ceea ce inseamna ca si supply-ul este mare.

    Asta spre deosebire de Europa de Vest unde este mult mai greu sa iei aprobari de la vecini si avize de construire.

    Comentariu apreciat.6317
    • Se construieste mult si prost. Intervenionismul nu distorsioneaza numai pretul ci si calitatea. Cum zice Vali, apartamente care nu respecta nici legea.

      Comentariu apreciat.1422
    • Pardon. În România, se construiește fără avize și fără autorizații, și fără sa se respecte vreun plan urban. Năvodari și mamaia nord dar și oriunde te uiți în București unde se ridica ceva printre blocuri sunt cele mai nesimțite exemple.

      Comentariu apreciat.814
    • @Andrei, daca ai sti cat de greu se obtin avize si autorizatii de constructie… cel putin in Bucuresti.
      Problema este alta, ca majoritatea construiesc fara autorizatie sau fara sa o respecte si dau „dreptul” la baietii de la ISC care se fac ca nu vad cladirile ce rasar asa din senin.

      Comentariu apreciat.422
    • Se construieste in Popesti, care nu e in Bucuresti si e mult mai usor cu avizele acolo

      201
    • Irelevat cum sunt facute, cineva (muuulti) cumpara fara sa clipeasca in ghetouri pe camp. Ca apoi sa se vaiete ca scoala, ca trafic.

      Indecis. Tu ce zici?256
  2. „Sa impozitam bancile ca ia uite ce profi au”.
    Intre timp, bancile vor mari costul creditelor si romanii nu vor mai putea accesa creditele asa usor, imobiliarele scad si tot asa :D

    Comentariu apreciat.1027
  3. Mă uitam la un exemplu de lăcomie marca One. Pe strada Fabrica de Glucoza în Pipera, e deja în un complex pe malul unui lac ce se cheamă Belvedere și are blocuri de pana în 5 etaje dacă nu chiar 4. Și e un complex de lux și nu arată rău.

    Ei bine, ăștia de la One vor să facă fix lângă, alt complex tot de lux, cu „decât” 15 etaje. Nu ai cum sa îi compătimești pe dezvoltatorii imobiliari când vezi cât de fomiști sunt.

    Comentariu apreciat.13515
    • ONE sunt „lacomi”, insa trebuie precizat ca:

      Belvedere are 10 etaje si e departe de lux, mai mult „mediu”.. cu prima faza chiar destul de slab calitativa per total.

      Pe lotul unde construieste ONE, PUZ-ul permite 20 de etaje.

      Comentariu apreciat.455
    • Si de lacomi ce sunt vor construi fix 20 de etaje, nu 15.

      „Cartierul rezidențial este compus din 3 blocuri de tip – turn, acestea fiind proiectate cu un regim de înălțime cu Subsol plus Parter și plus 20 de Etaje.”

      Comentariu apreciat.441
    • Aici nu poti sa-i acuzi pe cei de la One de lacomie, problema fiind 100% generata de Primarie. Daca ar fi facut un PUZ care sa permita doar 10 etaje, probabil ca cei din grupul One s-ar fi adaptat.
      Dar asa… de ce ar alege sa renunte la jumatate din profitul potential?

      Comentariu apreciat.485
    • La 20 de etaje ar trebui sa aiba 3 de parcare subterana cel putin.

      Comentariu apreciat.401
    • Explica-mi si mie unde naiba are Belvedere doar 5 etaje? Au fix 10-12 etaje. 2. Despre ce lux vorbesti ?? E un complex banal cu apartamente mici.

      180
    • Arata-mi si mie unde sunt 4 etaje: https://maps.app.goo.gl/6PQy4P2cBL7LbawA6 sau explica-ne de ce mananci cct?

      180
    • Ce bulangii astia de la ONE!
      PUZ-ul permite 20 etaje si ei construiesc 20?!
      N-ar putea sa faca ceva fin, un 3 etaje cu parter inaltat?
      Nu e normal sa-i deranjeze/umbreasca pe cei din Belvedere, ei au fost primii acolo!

      Lacomie peste tot, fratilor!

      116
    • Păi în ritmul ăsta constructorii români inventează Megabuilding-ul tip Cyberpunk

      32
  4. E mai multi ca familia Pascu….

    Comentariu apreciat.742
  5. De ce esti negativist, chiar acum cand clanurile din capitala au venit cu o idee inovatoare? Ai parcare la finalizare, dupa care se acopera cu pamant, ca spatiu verde. Daca vrei iar parcare, va intelegeti voi…

    Comentariu apreciat.611
  6. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 5889
    • Da’ de ce să nu fie așa peste tot? Cu mici excepții, ce ai scris tu e de bun simț. Civilizație.

      Indecis. Tu ce zici?2513
    • Mai mult decat atat, constructiile au valoare adaugata mare. Eu nu inteleg de ce nu face statul un biznis aici. Companie de constructie de stat. Chiar si cu adaos mic si pret decent, tot iti ramane destul profit, probabil mult mai mare decat la alte companii de stat. Ca sa nu mai zic de imagine, bam, statul face locuinte la pret decent.

      Indecis. Tu ce zici?3112
    • Vom face cincinalul în 3 ani! Ura!

      Comentariu apreciat.4111
    • Dar cine ii opreste pe oameni sa aiba si ACUM acest comportament civilizat? Faptul ca ii muti intr-o alta locatie nu le va schimba comportantul si gandirea.

      Comentariu apreciat.592
    • comportamentul*

      73
    • e posibil să aberez, dar ANL nu era aproximativ despre asta?

      Comentariu apreciat.691
    • Stii care e chestia? Statul roman chiar a facut ceva de genul asta. Se numea ANL. Au iesit niste chestii scumpe, de proasta calitate, care au ajuns, in mare parte la smecheri, pe baza de dosare pe puncte aprobate de primarie. Vedeai prin parcari la astfel de blocuri numai masini de masini, se vedea ca sunt numai „sarmani” pe acolo.

      Dupa ceva vreme, o parte au fost scoase la vanzare si cumparate de smecheri, apoi vandute.

      E peste poate sa te uiti la cum arata statul roman azi (si in viitorul predictibil) si sa te rogi sa iti faca el blocuri „pentru muncitori”. Ar rezulta doar coruptie, bani risipiti aiurea, falimente.

      Statul roman ar face bine sa sa ocupe de ce trebuie: PUZ. PUG, disciplina in constructii, chestii. Ca nici de alea nu se ocupa. Cel mult, sa subventioneze creditarea, doar pentru cazurile sociale.

      „Capitalsimul si democratia nu functioneaza!” – Ai grija ce iti doresti. Eu am trait ceva timp in societatea aia in care statul „iti dadea serviciu si locuinta”. Era iadul pe pamant, ce e acum e parfum. Saracie cumplita, frig, foame, lipsuri, plin de informatori ai politiei politice peste tot, nu aveai nici cele mai elementare libertati.

      Stiu ca pentru multi traiul e greu, dar reintoarcerea la comunism chiar nu e solutia.

      Comentariu apreciat.512
    • @psionics – Capitalismul funcționează. Democrația funcționează cu ea. Ceea ce nu prea mai funcționează sunt oamenii cu care să faci democrație și capitalism. Iar românii sunt cel mai bun exemplu în acest sens.
      Nu-ți dori să te întorci acolo unde nu este democrație și capitalism, asta dacă ai fost vreodată pe acolo. Eu am fost. Nu este deloc mișto, te pot asigura de asta.

      211
    • @ BogDan
      Am fost in comunism si nu a mers bine deloc, stiu ce zici Si in cazul Romaniei de arunti erau aceleasi probleme ca si acum, oamenii.
      Cel mai democratic si capitalist stat din lume cica e SUA. Spune-mi ca acolo e bine. Spune-mi ca ai vrea sa traiesti intr-o tara unde pentru a chema salvarea la o urgenta trebuie sa scoti din buzunar un salariu. Spune-mi ca daca iti dai copilul la faculta e ok sa platesti 100K +$. Spune-mi ca la carma unei tari e ok sa ai de ales dintre un mos de 78 de ani si unu de 82.

      Spune-mi ca e ok asta
      Amazon avoided about $5.2 billion in corporate federal income taxes in 2021.

      The company reported record profits of more than $35 billion (75 percent higher than its 2020 record haul) and paid just 6 percent of those profits in federal corporate income taxes.

      If Amazon had no tax breaks, it would have paid 21 percent of its profits in corporate income taxes, or more than $7.3 billion. Instead, it paid $2.1 billion.
      …in timp ce io nu platesc 45% sau cat naiba statului din munca mea.
      Rad de noi, de astia 99% cei 1% din miliardarii capitalisti din tarile democratice.
      #eatTheRich!

      Indecis. Tu ce zici?2510
  7. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 2450
    • Prin america de nord vin companii si cumpara blocuri intregi si apoi au monopol la pretul chiriei. Au mai multi bani, cumpara mai mult, si dicteaza piata.

      Comentariu apreciat.683
    • @vlad – 1. Nu cumpără clădiri întregi, sunt clădiri construite special pentru a fi închiriate, nu se vând apartamente separat în ele.

      2. Până la urmă sa înțeleg că soluția in capitalism este sa controlam adaosul fiecărui întreprinzător și să le spunem cat este destul să câștige?

      Că apartamentele sunt scumpe deci reglementam constructorii, dobânda la credite e mare deci controlam băncile, mâncarea e scumpă și ar trebui controlate magazinele, benzina e sus deci aia cu peco trebuie reglementați și tot așa.

      Indecis. Tu ce zici?2244
    • Exact Bigbear . Natura omului este de a acapara cat mai mult (bani , bunuri , resurse , influenta, etc.).Totul TREBUIE reglementat , pentru a stopa astfel de excese.

      Indecis. Tu ce zici?4423
    • sa ai casa ta de fapt chiar e un drept fundamental dar cultura vrea cumva sa rescrie istoria si sa spuna ca nu si ca de fapt sistemul tip abonament e un drept fundamental, daca tot e asa, unde ma abonez sa pe apese butonu pentru bombe atomice?

      Comentariu apreciat.6915
    • @VuAd, de fapt aia e doar natura animala, de a supravietui, a-si elimina competitia si a se reproduce, dar omul e mai mult decat un simplu animal, e drept multi nu par sa inteleaga la ce folosesc functiile astea mai inalte cognitive, si cand omul e doar un biet animal avem ce avem, din pacate uneori chiar mai rau decat comportamentul pur animalic(care in general e predictibil).

      165
    • văd că a zis @Nix ce voiam să zic.
      să ai o locuință/un acoperiș deasupra capului, să nu fii la voia intemperiilor e un drept fundamental.
      și dacă nu e scris, ar trebui să fie scris, pentru că pzm, nu știu s-o explic, până și animalele sălbatice au/își fac o vizuină și nimeni nu se pune contra.
      pzm, negăm oamenilor un drept (la adăpost) pe care îl recunoaștem animalelor sau cum?!

      Comentariu apreciat.5411
    • 1. Prețul chiriei este legat de prețul apartamentelor și rata creditului (elemente de cost ale investiției). Dacă ieri rata unui apartament era 300 de euro și chiria 350 iar azi rata s-a făcut 350 nu este firesc să crească și chiria la 400?

      Raspunsul la aceasta intrebare este …nu. Pretul chiriei este stabilit de o piata libera, la fel si pretul apartamentului… aceste 2 piete nu sunt neaparat legate una de alta. Doar pentru ca unii au considerat ca isi cumpara un apartament si-l dau in chirie si se plateste singur… nu inseamna ca asta trebuie sa functioneze mereu si uite ca ajungi in situatia Cluj 2023… unde multi cer chirii de 600-800 euro pe apartamente de 50 mp, ca sa poata acoperi rata si bine-nteles ca stau cu ele pe cap si de rasul lumii… ca nu ai de ce sa dai 15 euro pe mp la chirie

      Regula aia pe care o tot invalideaza agentii imobiliari … cea de tot o spune Guda, e regula care conteaza maxim, orice abatere de la ea te duce spre prostie… cea cu chirie x 15 ani – 20% = val apartament …asa iti dai seama daca ai inchiriat prost sau daca ai cumparat prost.

      Indecis. Tu ce zici?3013
    • @AB – nu neaga nimeni dreptul omului sa locuiasca undeva insa colegul NIX a spus „sa ai casa ta” ceea ce este diferit, sa cumperi si sa ai o casa nu este un drept fundamental, poti sta cu parintii sau poti inchiria ceva.

      1117
    • @Goldy – un apartament care este oferit spre inchiriere ajunge in proprietatea acelui om prin 2 moduri – cumparare sau mostenire.
      1. Daca este cumparat atunci omul vrea cel putin sa nu aduca bani de acasa, asa ca pretul chiriei trebuie sa acopere rata la banca, impozitul, asigurarea si eventual intretinerea apartamentului.
      2. Daca este inchiriat omul se uita dupa alte preturi puse pe piata si stabileste chiria in jurul acelor preturi.

      De ce ar cumpara cineva un apartament ca sa il inchirieze daca asa pierde bani? Si daca este mostenit la fel, de ce l-ar inchiria mai ieftin decat ala de langa el care este cumparat?

      Randamentul unei investitii imobiliare este dat de piata, de acord cu tine, insa formula ta inseamna 8% roi brut si cel mai simplu mod de calcul este chiria anuala/pret apartament. Am vazut in acelasi timp piete cu 4% si cu 15-20%, nu e un rezultat unic.

      Este un calcul incorect pentru ca ar trebui sa fie chiria neta, daca tu cumperi un apartament cash si il inchiriezi cu 400 de euro nu ramai in buzunar cu 400 – mai ai un impozit, o asigurare, timp mort intre chiriasi, mobila stricata, reparatii, renovare intre chiriasi).

      918
    • @Bigbear, poftim, rectific, dreptul de a avea un acoperiș deasupra capului înseamnă ca acel acoperiș să-ți aparțină. prin drept de proprietate.
      1. chiria e rahat în ploaie. în afară de probabil germania (posibil să mai fie, posibil să nu), unde drepturile chiriașului sunt super-reglementate și favorabile acestuia și permit oamenilor să fie life-time chiriași în aceeași locuință la prețuri care nu cresc ca ciupercile după ploaie, cam peste tot chiriașul poate zbura oricând (uneori este anunțat cu un timp oarecare înainte).

      siguranța locuinței este un ”must” psihic.

      2. de-a lungul istoriei și de-a latul geografiei modul de a face lucruri s-a schimbat. și s-a schimbat și locuitul. dacă acum 1-200 locuințele multi-generaționale erau norma cam peste tot în lume, acum obiceiul nu mai e atât de răspândit. și da, dreptul trebuie să urmeze mentalitatea/normele socio-culturale.

      în definitiv până acum vreo 100 de ani, era dreptul lu’ taică-meu să mă mărite cu cine avea el chef, decizia cu privire la măritiș îmi aparține în exclusivitate.

      133
    • @Goldy

      Nu vreau sa contrazic formula magica a domnului Guda dar poți înmulți cu 12 că e mai simplu.
      Fata de înmulțit cu 15 ani și scăzut 20%.
      Dar probabil sună mai legitim când complici inutil formulele sa pară că ești mare economist.

      131
  8. Populația României a crescut datorită imigranților care vin să muncească. Numărul străinilor care au intrat în țară a fost mai mare decât al românilor care au părăsit țara. Diferența este de puțin peste 85.000 de persoane(Digi).
    Ai studentii care asa cum ai scris le zici sa fuga din Spermezeu sau de unde s-au nascut si sa se mute la oras.
    Mai era si ca robotii si AI-ul e cool dar in final toti trebuie sa mancam, sa cacam si sa dormim undeva.
    Concluzia ? 2 camere decente sunt la 400 de euro chiria.

    Indecis. Tu ce zici?922
  9. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 2760
    • Man, nu zice cineva ca e usor. Dar sa respecte in kkt legile si reglementarile de urbanism. Daca alea zic de o suprafata utila minima, de numar locuri de parcare, de procent trotuar si spatii verzi, pai sa le faca in plm…si nu, sa nu vina cu prosteala ca ar fi mai scump si ca oamenii vor ieftin…nu le fac pentru a face ei profit mai mare…si dupa, ne plangem de poluare, alergii la copii, masini claie peste gramada, pietoni pe carosabil etc

      Comentariu apreciat.453
    • omu nu intelege ca a crescut in gunoi si aici traim cu totii, daca ar vedea cartiere aerisite cu trotuare largi parcari subterane sau dosite sa nu iti vad caruta pe strada, cu spatii verzi intre sosea->pista de bicicleta->alee->spatiu verde->bloc zici ca e sciene fiction.
      CE se spune in articol e doua lucruri:
      1. nu ca e usor sa faci blocuri ca nu e, da nu exista lege sa il oblige pe marlan sa respecte un minim din ce am scris mai sus sa nu mai fie khandahar kabul in fiecare cartier „nou” care o sa fie noile favele in 10 ani pt ca primaria e impotenta, si nu nu iti dau autorizatie pt bloc de p+x in zona de case, nu faci case pe 200mp, minim 500, nu faci nici o constructie dacanu ai strazi largi si spatii versi si alei si trotuare (nu trotuaru nue loc deparcare) si tot asa.
      2. de ce trebuie sa sa faca marletele de dezvoltator profit in orice situatie? nu iti permiti sa respecti chestiile de mia sus nu faci, te reprofilezi pe construit casute pt animale ceva. Pai pe afara construiesc aia cartiere intregi si au profit la ultimu bloc nu 300% adaos la orice si asta se face nu prin reglementarea pietei ci obligadu-i sa faca chestiile de mai sus, spatii miamari, locuite mia putine mai aerisite, etc etc si piata se va regla singura ca osascada ei la pret cand vad ca nu cumpara nimeni

      Comentariu apreciat.291
    • @car – din pacate oamenii identifica problema cea mai apropiata, nu si cauza centrala.

      Totul se trage de la un sistem esuat si plin de coruptie, asta e simpla explicatie intre ce este si „o tara ca afara”.

      Afara exista reguli clare si institutii care isi fac treaba si aplica acele reguli. La noi regulile sunt neclare, pedepsele mici si cei ce trebuie sa le aplice nu o fac. Cat de complicat crezi ca poate sa fie sa faci un plan de urbanizare – in zona asta maxim X etaje, Y procent de ocupare a terenului, orice constructie trebuie sa aiba T numar de avize.

      Trimiti echipe de verificare pe teren si o linie verde pentru reclamat constructii noi si eventual un site public pe care oricine sa puna o adresa si sa vada daca o constructie in curs are sau nu autorizatii. Ma gandesc ca asta e public, din moment ce pe santiere vad panourile alea mari cu nume si ce fel de locuinta se construieste, nu?

      Daca undeva se incepe o cladire fara autorizatii amenda este de 20 de mii de euro si are 30 de zile sa aduca terenul la stadiul initial – adica sa demoleze tot ce a facut si sa are terenul, sa fie curat. Daca nu o face in ziua 31 primeste amenda de 100 de mii de euro si primaria intra cu buldozerele si curata tot iar factura i se trimite proprietarului, legata direct de toate proprietatile pe care le are si poprire pe conturi pana la plata ei.

      Ceva de genul asta implementat si in 6 luni se stopeaza avantul in constructii ilegale – insa realist vorbind nu vrea nimeni din sistem asa ceva.

      Exact ca magia cu padurile taiate – ai o padure, un sat (2-3) si un drum de acces in padure. Nimeni nu stie cum dispar copacii din padure, de parca e asa greu sa pui un sistem de monitorizare video pe drumul ala si un cantar automat la intrarea in padure – orice camion care intra si iese din padure trebuie sa se cantareasca, asa stii exact cand intra, cu ce greutate, cand iese si cu ce greutate, poze cu ce transporta de fiecare data cand iese.

      Insa la fel, nimeni nu vrea asta.

      181
    • @Octtavyan, teoretic tu zici bine, dar, zău că nu vreau să fiu cârcotașă, s-a inventat un semn de punctuație numit ”virgulă”, care ar fi făcut comentariul tău mult mai inteligibil.

      112
    • Băi „isteților”! Le-a băgat mâna în buzunar să le ia banii? Le-a pus pistolul la cap?
      Asumați-vă tâmpeniile făcute, nu mai căutați scuze proștilor. Că așa am ajuns aici.
      Ăia nu respectă legea pentru că sunt PROȘTI ȘI NEEDUCAȚI financiar (și nu numai) ce cumpără. Cum să dai banii pe ceva ce nu există încă? Mai ales în România? Cât de rupt de realitate să fii?

      1113
  10. Pana si bursa e controlata. Regulile nu sunt impotriva pietei libere, sunt impotriva manipularii, monopolizarii si cartelizarii unei piete care duc la o piata care nu mai e libera si e controlata de un grup de oameni care decid cum vor ei preturile.
    Si asta e cu atat mai grav cu cat e vorba de o nevoie de baza a oamenilor – locuitul.
    Cum ar fi ca de maine sa cumpar toate resursele de apa din Romania si sa pun o taxa de 100 Lei pe litru? Nu-ti convine – nu mai bea, e o piata libera.

    Comentariu apreciat.698
  11. Problema e ca in orasele gen Cluj Napoca… oamenii nu mai pot lua credite pentru apartamente, pentru ca au ajuns la un pret atat de mare incat trec de procentul de indatorare… si probabil presiunea e aici, dar ramane de vazut.

    Oricum trebuie sa fii delusional sa crezi ca pretul imobiliarelor de kkt e sustenabil… iar criza asta de a inceput anul asta o sa scuture bine de tot piata.

    Comentariu apreciat.393
    • sau nu. O sa dea faliment aia care os a dea preturile raman sus si apar corturile ca in california si restu americii (land of dreams)

      513
  12. Multi clienti de chirie sunt din aia care faceau pe dracu in patru sa scape de ea, adica Prima Casa, iar asta nu prea mai e accesibil.

    Preturile la constructii au crescut mult, inflatia lucreaza si aici, marja de profit se mentine :)

    Cei care dau in chirie au si ei cheluieli, care au crescut, deci e normal sa ridice pretul.
    De la anu aceste cheltuieli cresc si mai mult, daca esti prost si inregistrezi la ANAF.

    Mai e categoria aia speciala, numita sudent.
    El renunta la chirie cand incepe vacanta (sa nu plateasca 2-3 luni), apoi vine si cauta disperat fix cu 2 saptamani inainte de inceperea anului scolar. El e cel mai suparat si uimit de preturi!

    Indecis. Tu ce zici?3816
    • la final aberezi rau, eu nu prea stiu de schema asta de astia care renunta la chirie pentru 3 luni pentru a o lua de la capat stiind ca preturile cel mai probabil vor fi mai mari.. mai lasa dreaq droagele.

      Indecis. Tu ce zici?1525
    • Ai fi uimit cati renunta ma chirie, mai ales la ASE, care pe la inceput de iunie deja sunt in vacanta.
      4 luni de chirie se simt, iar de banii aia ai o vacanta de facut.
      Nu cred ca ai fost student de multicel.

      De ce crezi ca toamna cresc chiriile? E de vina caldura de afara?

      Comentariu apreciat.433
    • idk, eu chiar sunt uimit ca se intampla, inteleg un procent mic care fie au prins ceva neconform fie se muta undeva mai bine sau cu prietenu/prietena insa imi pare pura prostie ‘saritul’ asta de chirii stiind ca ai cel putin 2 saptamaini din lunile alea futute doar ca te muti, na probabil aici intervine iq-ul ala de 90 al romanilor care explica fenomenul

      86
  13. Prima casa a fost bun dupa criza, sa se repuna toti pe picioare. Apoi a devenit o anomalie, au tot promis ca il vor face un program social, nimic! prima casa acum este un ajutor pentru dezvoltatori si atat.

    Comentariu apreciat.322
    • Sincer nu prea mai e… avansul ala de 5% îl ai doar până în 70.000 de euro. Altfel avansul urca la 15%. In Brașov nu mai găsești nimic locuibil in 70.000 de euro. Ce e nasol e că intri pe direct pe dobândă variabilă și o să plătești infinit mai mult

      112
    • Si pentru banci. Nu uita bancile

      162
  14. Recent am renunțat la un dezvoltator. Efectiv contractul promisiune era o bătaie de joc. Daca era cutremur. Pleca cu avansul, daca banca nu iți dădea credit pa avans. Îți mai și baga pe gat că ești de acord sa faca un etaj extra mai încolo și că orice chestie (majorare de TVA, devalorizare euro îți pica ție în cap) ce mi se pare comic e că dacă existau diferente de suprafață gen 3 metri pătrați plus sau in minus la recepție…prețul rămânea la fel. Da eu cred că și romanul e prost și 99% semnează că primarul…. in fine

    Comentariu apreciat.442
  15. un rezidential din Polonia, nou construit, da pa moda veche

    https://youtu.be/1jwzEsagOXU

    61
  16. Si totusi preturile tot nu au scazut. Eu propun un nou minister: ministerul de verificat blocuri in camp. Luat totul la boloboc si vazut daca respecta pana la ultima virgula.
    Oh stai, am uitat ca suntem in romania unde diasporenii cumpara orice pentru specula imobiliara.

    155
  17. Toti dezvoltatorii imobiliari din Brasov au Mercedes sau Bentley. Te uiti peste cifrelor lor si vezi 30% marja de profit. E normal?

    81
  18. Cuvantul « aleg » din stirea aia este o alta prostie plasata « strategic » in text pentru a manipula fraierii. Alegerea survine atunci cand ai bani sa iti cumperi apartament, dar alegi sa stai cu chirie ca asa vrea scula ta. Nu atunci cand nu ramai cu mai mult de 100 de euro in cont la final de luna. Atunci n’ai ce sa alegi. Esti FORTAT sa stai in chirie sau la parinti.
    Innebunesc cand vad stirile astea cu « tineriu ALEG/PREFERA sa stea cu chirie, NU VOR sa mai fie propritari, vor flexibilitate ». Pai ca sa nu vrei, sau sa preferi ceva, trebuie intai sa iti permiti ceea ce refuzi sa dobandesti.

    51

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.