Noi de ce să nu ieșim în drum aiurea?

Îl duc pe junior la o activitate de câteva zile la Predeal. În program se scria “preluare copii sâmbătă ora 12”. OK. Hai să fim părinții ăia dificili.

Eu: văd pe program că sâmbătă nu sunt activități.
Ei: da.
Eu: pot să vin să iau copilul pe la 10, dacă tot nu faceți nimic?
Ei: nu se poate, știți, programul…
Eu: vă uitați la știri?
Ei: ce?
Eu: știți că în weekend în zonă la noi vin turiști și e omor?
Ei: da….
Eu: de aia aș vrea să vin mai repede, să evit aglomerația.
Ei: nu se poate.
Eu: de ce nu se poate, de ce să fac 3 ore pentru un drum de 25 minute?
Ei: știți, așa e programul.
Eu: programul poate fi schimbat. vin acolo la ora 10.
Ei: ok.

Băi, suntem așa de stupizi uneori. Stăm în oraș turistic, cum ar fi să nu ieșim în drum în weekend dacă nu avem treabă? Cum ar fi să evităm să avem treabă acolo unde sunt mulți turiști? Cum ar fi să nu ne enervăm?

Separat de asta, un amic voia să vin să îi aduc ceva mâine pe la 1. Fix atunci. Nici mai devreme, nici mai târziu. Unde? În Poiană.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

34 comentarii

  1. Mai sunt persoane care nu stiu cum manui topoarele?

    00
  2. sa se respecte regulile – tot timpu
    sa fim flexibili – cand imi convine

    00
  3. probleme de oameni bogati din oras turistic, noi aici in satul Iasi nu stim cu de-astea

    00
  4. Părerea mea e că greșesc și ei, și greșiți și voi. Ei, fiindcă au pus preluare copii la 12 în loc să o pună la o altă oră care să țină cont de ce zici tu acolo, aglomerație, trafic, turiști, nu știu, că ni sunt din zonă și nu frecventez muntele în weekend.
    Pe de altă parte, întotdeauna mi s-a părut aiurea să duci copilul undeva, la o activitate cu alți copii, apoi să îl iei mai devreme. Dacă ăla e programul și atunci este preluarea tuturor, atunci să fie preluat când sunt preluați toți. Ai mei sunt frustrați când îi iau mai devreme de undeva (tabără, excursie, cantonament etc.). Copilul face parte dintr-un grup, trebuie să urmeze programul grupului, să simtă că e de acolo, nu că a venit mămica să îl ia mai devreme.

    00
  5. Las si eu masina aici 5 minute… ce daca regulile sunt altele? Mai tine boss restaurantul deschis juma de ora ce daca programul e altul? Mai puteti completa voi cu alte exemple de impus propriile dorinte si nevoi peste reguli generale.

    00
    • ,,Mai tine boss restaurantul deschis juma de ora ce daca programul e altul,, se regăsește în general la ciubuc. Că e 50 de lei sau 200 de euro, e altă poveste. La fel poate să fie,, vă sparg tot, să moară familia mea,,.

      00
    • Mihai, inteles spiritul. Dar atat timp cat nu sfideaza bunul simt, logica ar trebui sa primeze in fata regulilor. A mea sora m-a rugat de 2 ori sa o duc Sambata in IKEA si i-am recomandat cu iubire o zi a saptamanii, ca eu nu ma duc sa merg ca si cand stau la coada in magazin.

      Cat despre restaurante, nu tin minte sa fi cerut, dar prin Porto dupa prima vizita am ramas cu patronul pana dupa ce a mancat personalul. Si mai sunt cateva pe lista cu ora de inchidere 12:00 si plecare pe la 04:00.
      Daca ai bun simt, iti place viata, si te faci placut, se sta si dupa program, din placere, la fel cum tot din placere recompensezi efortul extra.

      00
  6. Să se respecte regulile da stai asa putin..

    00
  7. Ia zi vecine, la ce ora merg brasovenii cu haine tehnice scumpe la Kaufland ca trebuie sa trag si eu o fuga? 😀

    00
    • în timpul săptămânii la cinci jumate, e ședință de cartier.
      în weekend, pe la 10-11

    • Uite aici se vede calitatea vietii in Brașov. La mine in umilul kaufland de cartier bucurestean abia pe la 18:30-19:00 se varsa tot traficul. Doar vinerea incepe de pe la 14:00, or fi multi bugetari in zona.

      00
    • @Sorin – Bugetari la Kaufland? Mon cher, in Bucuresti doar la Mega Image Concept Store ii vezi

      00
  8. In Poiana maine este si cursa de ciclism: Teleferic Challenge. Deci da :)

    00
  9. Dacă nu este o activitate stabilită într-un moment, nu înseamnă neapărat că copii stau degeaba și așteaptă ora 12 să vii tu să îi iei ca să stea 3 ore în mașină,
    de regulă este un moment liber în care copii să petreacă timpul între ei cum își doresc, timp care face parte din experiența generală a participării, se mai distrează, se mai împrietenesc, se mai schimbă impresii, numere de telefon, fb, insta.
    Că te încurcă pe tine că stai mai mult pe drum, este o problemă și ar putea să planifice mai bine programul pe viitor.

    Pentru ceilalți comentatori: ăla e un program, nu o regulă. Și ca idee, prefer să încalc o regulă dacă e spre binele meu și nu deranjez pe absolut nimeni, e un lucru separat de a încălca o regulă, fără a-mi face mie un bine și doar deranjez lumea aiurea (ceea ce e de obicei subiectul articolelor p-aicea).
    Să zicem că ies cu mașina pe un drum principal ca apoi să ies imediat de pe el. Între banda de accelerare și cea de ieșire este o zonă hașurată de 10 metri. Banda 1 este blocată. Mă cac pe mine. Să stau în mașină 10 minute să mă cac pe mine ca să intru pe banda 1 pentru că nu am voie să circul pe banda hașurată?

    00
    • Pai poate fix atunci schimba unul din banda 1 in cea de ieșire și tu îl acrosezi venind din zona hașurată, adică teoretic din afara părții carosabile. Vinovat tu.

      00
    • sau nu, a dat semnal și s-a asigurat? dacă eram o ambulanță?

      00
    • Cu siguranta in situatia prezentata de tine, toata lumea ar fi procedat la fel. Problema este ca trebuie sa stim cand sa ne oprim din incalcarea regulilor fiindca usor, usor, ajungem sa exageram. Prima data sunt 10 metri, apoi avem o zona cu 20 de metri si negandim ca daca la 10 a mers, merge si acum. Pana ajungem la 200 de metri.

      PS: daca erai o ambulanta, aveai semnalele sonore si luminoase pornite.

      00
  10. Vin tarziu la petrecere…da’ boss, ia o mobra.
    La stilul tau un F800gs e ce trebe’.
    Ajungi si la timp, ramane si kinderu’ la program…
    Dupa mamici o sa stearga careva cu mopu’…io numazic….

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.