Idei renovare bucătărie și baie

Înainte să se spargă țeava de apă (momentan, nu știm exact), aveam în plan să renovez una alta. Planul cu renovarea bucătăriei s-ar putea să se îndeplinească anul ăsta, că nu e ușor să ușuiești de acasă doi oameni care muncesc online și au nevoie de liniște și să rămân eu singur cu muncitorii, e nevoie de un pic de planificare, concedii, disponibilitatea echipei, dar poate în vacanța asta școlară…

Pe scurt, ce au făcut oamenii de la care am cumpărat casa și-a cam atins limitele, cel puțin în bucătărie. Și vedeți asta în poza de mai jos. Crăpăturile alea nu mă deranjează, mi se pare chiar că dau un farmec aparte casei (mă rog, sunt doar 3 în toată camera), dar tencuiala a început să se macine, și nu mai poate fi reparată decât temporar, că este din 1996.

Țevile sunt de bună calitate, dar aș vrea să le maschez/îngrop cumva, să nu le mai văd. Știu conversația, prefer să le îngrop și să sparg apoi un perete când o fi cazul, peste 5-10 ani, decât să stea pe afară în anii ăștia.

Vreau să-mi pun pe jos o gresie mată cu aspect de lemn. Văzut ceva pe la 45 lei metrul. Termopane noi, acum sunt albe, le vreau tot cu aspect de lemn, trebuie să sincronizez nuanța.

Apropo de ce zicea colegul în articolele anterioare, e nevoie e prize mai multe în bucătărie, acum am 8 în 4 locuri, aș pune 14 sau 16 în 6 locuri, am văzut niște Schneider gri pe eMAG, dacă aveți alte recomandări shoot. La întrerupătoare, ați văzut așa ceva (2 module și led) pe undeva pe gri?

Calorifere am văzut că sunt doar albe, sunt indecis dacă să le vopsesc albastru sau maro. Am o hotă de 200 lei și n-am simțit nevoia de mai mult.

La baie nu am obiecții, de când mi-a venit ideea de a face cada din BCA nu au mai fost probleme cu scurgeri de apă din porcăria aia de acryl.

Dacă aveți idei și sugestii, please do. Ce v-ați făcut și a fost foarte mișto? Ce nu ați făcut și regretați? Ce v-ați dori să faceți?

Articol sponsorizat de certificat energetic rapid.

bucatarie-vechi tencuiala coapta

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

136 comentarii

  1. Mai bine darami tot si construiesti de la zero.*

    00
  2. NOU
    #8

    La mine baietii au masca cu rigips. As muta mai la stanga (daca se poate) caloriferul si as masca cu rigips tevile alea. Rigipsul se poate taia si repara usor fara batai mari de cap din cate am vazut.
    Exista si fite de genul asta pentru mascarea caloriferului https://www.soldshop.ro/en/catalog/masti-calorifer-57

    00
    • mane, idei la renovarea bucătăriei, nu la caloriferul ăla!!!

    • NOU
      #10

      Ok, iti zic ce am facut eu cand m-am mutat. Totul de la 0 (nu puteam refolosi nimic), inclusiv mobila.
      – gresie mata pe jos. O imitatie de lemn mai inchisa la culoare
      – vopsit toti peretii in alb – se poate revopsi usor cand se murdareste
      – plinte din lemn nu cum ai tu acolo (in partea cealalta aveam la fel si se curata mai greu). late si inalte.
      – panou de sticla/faianta lucioasa in spatele blatului de bucatarie. pos doar acolo nu in toata bucataria
      – tot ce inseamna tevi am mascat cu rigips.
      – prize multe

      00
    • Bucătărie (~9m2, mai mult lunga decât lata, bucătăria adica) :
      -20 prize (Legrand), inclusiv în spatele mobilei (pentru hota, plita, frigider, etc)
      -plita mixta inductie/electrica (redundanta) + hota decenta
      – cuptor electric, neapărat la seminaltime, NU sub plita
      – tras canal apa pe partea opusa chiuvetei pentru alimentare frigider (care face gheata și e printre puținele cheltuieli pe care nu o regret)
      – loc sub chiuveta pentru cel puțin 2 coșuri (gunoi) pe role (stau la bloc, nu dați cu pietre)
      -loc sub chiuveta de sistem filtrare apa
      – pe jos am pus marmura (nu e mult mai scumpa decât o gresie de calitate). Se păstrează bine (după 5 ani), îmi vine sa ma împușc ca nu am tras câteva fire de încălzire în pardoseala,
      – mobila pe comanda (doar chestii de la Bloom la articulații – nu am reglat nimic de 5 ani, dar și acum ma ustura portofelul)
      – lumina sus decenta + lumina sub dulapurile suspendate
      – detector gaze, detector fum
      – un sistem de sunet cu 2 boxe și Bluetooth (cumpărat acum 8 ani cu 200 lei) face minuni cu o tableta veche de 10′ pe care pot pune o rețetă de pe YouTube, un netflix, un tune-up sau un digi online
      -indiferent ce zice familia extinsa sau verii, masina de spălat vase
      – blat de lucru generos
      – peretele de la blat (nu știu care e termenul corect) acoperit cu o chestie care se curata ușor (am pus ceva pietricele tip porțelan, arata bine și se vede de la o posta ca sunt scumpe fmm)

      Baie (~4.5 m2, știu ca devine platitudine deja dar și baia e mai mult lunga decât lata) :
      -încălzire în pardoseala (nu am fost atât de deștept încât sa pun)
      -toaleta montata in perete, nu pardoseala – e foarte ușor de curățata Baia integral apoi cu un simplu mop (mai ales dacă și masca chiuvetei e suspendata)
      – o baterie lângă toaletă, furtun creț și o para speciala la ea (mai igienica și mult mai puțin spațiu necesar decât pentru un bideu) – nu știu cum am putut trai fără pana acum
      – walking shower construit, nu cumpărat. 3 pereți de marmura/faianta/etc, pardoseala cadita simpla acrilica (fără margini înalte) sau cadita de marmura dintr-o bucata, scurgere f bună (eu am dat-o in bara aici) ușa sticla care sa închidă cei 3 pereti – minim 2m/1m întreagul ansamblu. Sistem de dus decent calitativ sau poți sa îți faci de cap cu un hansgrohe.
      -2 prize cu protecție lângă chiuveta (periuța electrica, aparat ras, uscător par).

      Mulțumit de alegerile făcute acum 5 ani (cu excepția faptului ca nu am pus încălzire în pardoseala nici în bucătărie nici în bai). Știu ca poate a fost mai scump decât ar accepta sa dea/ar avea disponibil alți comentatori dar mi-am permis la momentul respectiv.

      00
    • @CristiX Salut. Poti sa ma ajuti cu cateva poze, te rog? Suna interesant ce zici tu si am in plan vara asta. Merci anticipat.

      00
    • @Lucian: Salut. Încerc dacă ne ajuta Vali cu un schimb de adrese de email pentru ca nu vreau sa public imagini din casa… sunt căsătorit 😉

      00
    • @CristiX – Heheheh. Normal. Il rog pe Vali sa ne faca legatura.

      00
  3. Ce-am facut misto in bucatarie (la casa):
    – lumini la blat si luminator in tavan (nu am etaj la casa)
    – cuptor la seminaltime.

    Ce regret (in apartamentul de la bloc):
    – sticla in loc de faianta la blatul cu plita. Se curata usor, dar nu poti sa agati nimic pe perete (gen lama magnetica pentru cutite).

    Eu am mers pe prize / intrerupatoare modulare Legrand cu masti plate (alea de le-ai dat in link sunt usor bombate si nu-mi plac). La intrerupatoare modulare se gasesc si din alea cu led parca (eu nu am, dar am vazut).

    00
  4. Purmo ofera calorifere in ce culoare vrei tu la comanda.

    00
  5. Legat de calorifere sunt pe diferite culori… Întreabă la un brand mai mare de magazine specializate în instalații.

    Prize îți recomand le grand sau gewiss, găsești culori și combinați de care vrei. Sunt rezistente și rămân în perete.

    Legat de mai multe prize îți recomand și mai multe circuite…

    00
    • Prizele modulare*

      Și calorifere cum zice și colegul mai sus de la purmo am văzut și alte culori și sigur nu sunt singurii.

      00
    • This^^ prize modulare. Poți băga net/tv daca e cazul sau doar să schimbi priza cu înmormântare cu 2 d-alea slim. In bucătărie poate îți trebuie 6 slim in loc de 3 cu împământare. Sau 1 cu împământare și 4 slim

      00
    • Cum adica una cu impamantare si restul slim?
      Nu as pune slim nicaieri. Poate la priza de tv la care nu umblu.

      00
  6. nu am avut plăcerea să ne vizităm, dar dacă ceri idei și păreri dă măcar niște suprafețe în mp. Ți-aș recomanda o insulă în bucătărie, dar ulterior mă faci cărnat că nu ai unde.

    00
    • Bucătărie insulă cu cea mai NASA hotă. Care ridică scaunele. Face tornada in bucătărie. Altfel nu, că miroase a mâncare în toată casa.

      00
    • @Ionut M insulă, cojones, nu bucătărie insulă. Sertare și dulapuri pe-o parte, blat de lucru și mini coș de gunoi încorporat să arunci direct de pe blat coji, resturi etc și pe partea opusă poți planta două scaune de bar.
      http://www.mueblesevolution.com/site/index.php/cocina/cocinas-integrales/ilha-detail#prettyPhoto/0/

      00
    • Ionuț, aragazul nu trebuie să fie integrat în insula aia. Insula aia e folosită mai mult pe post de bar / masă și spațiu de depozitare sub. Unii au chiuveta acolo, dar aragaz am văzut foarte rar.

      00
    • i-am răspuns lui @Ionuț M și i-am pus și un link cu poză să vadă la ce mă refer, dar nu a apărut comentariul. Vali cred că e cu ruleta, măsoară.

      00
    • @Paco
      Am înțeles ce zici, nu sună rău.
      Dar tot rămân la ideea proprie că trebuie hotă să tragă scaunele de sub masă. Spațiu de gătit separat prin uși.

      00
    • Insulele de bucatarie mi se par o huge waste of space si super incomode. Ca niciodata nu o sa stai comod sa mananci la ele. Mai bine o masa din aia uriasa si sanatoasa din lemn, daca tot ai spatiu, la care poti sta linistit si face diverse. E suficient sa-ti pui dulapuri si sertare si blat de-a lungul peretilor. De exemplu, mie cand gatesc inatltimea standard de blat mi se pare nasoala pt o gramada de operatiuni, cum ar fi sa framanti aluatul. Sau, daca am de curatat legume etc., prefer sa stau pe scaun, la masa, si sa execut operatiunea.

      00
    • @deea. Ai scris ceva paradoxal, după mine. Rolul insulei nu este de a servi masa, ci acela de a face exact lucrurile incomode pe un blat, care te deranjează pe tine ca și gospodină. Toca, tăia, frămănta aluat, dezosa, murături sau sexuleț. Și asta tocmai pentru că respectivul obiect de mobilier este ceva mai înalt decăt blatul mobilei, să nu te cocoșezi cănd tai ceapa julien. Dacă recitești mai cu atenție comentariul meu, ai să vezi ceva legat de scaune de bar, asta ca să iti faci o idee de înăltime. Plus că poți lucra din orice parte.
      Dacă singurele activități in bucătăria de 2×3 sunt incălzitul caserolelor aduse de curier și rășnitul boabelor de Kopiluwak, atunci da, ai perfectă dreptate insula e o huge ping pong, ce-ai zis tu.

      00
    • Mno, da, dar pt mine blatul standard de la bucatarie e prea inalt, nu prea jos, ca sa fac respectivele operatiuni, so insula nu ma ajuta deloc. Cum sa-ti explic eu, cand framanti sau tai ceva sau amesteci, ai nevoie de forta din brate, sa o exerciti in jos, nu aproape la orizontala, dar cred ca asta depinde si de inaltimea persoanei, so…. :D
      Plus ca nu ai loc la picioare si stai ca naiba pe niste scaune suuuper incomode. Frate-meu are o insula imensa in bucatarie si de cate oi merg la el ma enerveaza sa mananc pe niste scaune de bar, cu mainile pe blatul ala de granit super rece. Acum, daca ai loc si de o masa ca lumea, mare, si de o insula, si iti place cum arata insula, sure, go for it. Dar daca e de ales intre cele doua, masa e mult utila si mai versatila. Plus, semnificativ mai ieftina.

      00
    • @deea, draga moșului la faza cu înălțimea nu ai ce face, mai mult ca sigur compensezi tu sigur cu alte atribute. Chestia cu insula la mine va fi absolut obligatorie,, nici nu avem ce discuta,,ca să parafrazez consoarta. La ea vine și din natura meseriei, vreo douăj de ani bucătărind prin restaurante.
      Plus ca sunt o multitudine de design-uri de insule, mici, mari, cu chestii incorporate, fixe, pe roți, iar pe you tubelles sunt tutoriale inclusiv cum să iti tricotezi singur una. Repet, nu e un must have, dar dacă iti petreci destul timp bucătărind e o chestie practică și utilă.

      00
  7. Idei de renovare bucătărie, de la mine, apartament comunist.
    Schimbă toate țevile de apă rece, caldă, scurgeri, pune totul nou, mai ales daca le ascunzi.
    Nu monta plită+cuptor. Acum la un an și ceva după ce le-am pus, nu aș mai face-o. Un aragaz clasic e cel mai bun.
    Ia cea mai mare, adâncă, chiuveta pe care ți-o permiți.
    Fără open space între living și bucătărie.sai măcar zona de gătit să fie separată de restul prin ușa. La stilul nostru de a mânca, miroase a ceapa călită in toată casa.
    O hota buna face diferența.
    Pune un calorifer de aluminiu, că e ieftin sa prelungești 2 țevi de cupru.
    Orientează-te spre un cuptor electric.
    Masa sa aibă niște dimensiuni bune, gen 120 cm lungime pentru a sta relaxați.
    Faianță pusă doar in dreptul mobilei de bucătărie, aragaz, chiuveta, blat. Restu alb. E ieftina lavabila.
    Cât mai multe prize. Dacă tot renovezi, trage circuite de curent noi. Poate cele existente sunt bune și trebuie doar adăugate alte prize in zonele unde lipsesc.
    Pentru bucătărie pot fi ok și aparatele modulare. Ocupă spatiu puțin și se pot grupa 4 prize într-un loc pentru a servi diferite echipamente: blender, prăjitor, fierbător. Mașina de spălat rufe nu în bucătărie. Am făcut-o eu, apoi mi-am băgat unghia în gât. Zgomot mult. Dacă și spațiu, oriunde altundeva decât în bucătărie.
    Cam asta am învățat eu după ce am renovat. Spor.

    00
    • De acord. Cu exceptia plitei/cuptor. De ce aragaz clasic? Ce avantaje ai? Mie mi se pare ca arata urat.
      As mai adauga. De unde scoti masina de spalat care nu are ce cauta in bucatarie, pune masina de spalat vase :D

      00
    • „Pune un calorifer de aluminiu, că e ieftin sa prelungești 2 țevi de cupru.” ???? Cupru + aluminiu = love. S-a schimbat ceva recent ?

      00
    • Nu îmi plac plitele mie.
      Pentru simplul fapt că la aragaz există o margine ridicata și dacă dă pe foc, ce a curs rămâne pe aragaz, nu se împrăștie pe tot blatul, cum se întâmplă la plite.
      E o idee a mea.
      Dar cum pe alea nu am dat eu banii, am acceptat așa.
      I-aș mai recomanda să pună colțare la faianță și gresie din inox. Se văd foarte mișto și nu se ciobesc ca alea de plastic.
      Pe canturile mobilei lipite profile de aluminiu finisat mat, pentru a proteja canturile. Eu am un obicei tare prost de a lovi și distruge canturile. Cu alea am rezolvat problema. Dacă se strică, le schimb. E 15 lei un cornier de 1 metru la Dedeman.

      00
    • E bine sa ai doua surse de gatit independente. Nu ai curent, dai drumul la aragaz. Nu ai gaze, bagi la cuptor. Nu ai de niciunele, cred ca deja sunt probleme mai grave.

      00
    • Faianță toată zona chiuvetei. Unde stau cu chirie, nu e faianță și în zona unde stă scurgătorul. După 1 an și ceva nu mai arată chiar nou.
      Faianță și sub geamul de la bucătărie, mai ales dacă e aproape de chiuvetă sau aragaz, sau dacă ai pisică. Acasă la mine așa era făcut de foștii proprietari, când am renovat am lăsat la fel. Unde stau cu chirie nu e faianță sub geam și deja e varză din cauza pisicului.
      Da, musai chiuvetă cât mai adâncă și dacă se poate și cât mai largă. Tu știi mai bine ce vase folosești la gătit: să încapă oala de ciorbă, tava de cuptor, etc.

      @Ionuț M, depinde de plită. Unde stau am plită pe gaz și are margini exact ca un aragaz, nu se scurge nimic pe blat.
      Cuptorul electric e genial, o să plâng când o să plec de aici.

      00
    • @AB
      Eu am căutat așa ceva și nu am fost satisfăcut. Până la urmă am luat de la Electrolux jucăriile și le-am montat singur.

      00
    • @zarax exista și pe pe gaz care arata bine
      Plitele mi se par oribile, am avut”norocul” sa îmi fierb un ou și am îmbătrânit langa el, consum de curent mare pentru avantaje minime, macar la cuptor îți alegi o temperatură

      00
    • Nu se ”cuplează” calorifere de aluminiun cu tevi de cupru, se corodează reciproc.

      00
    • Dap, gatitul pe plita electrica e ceva de groaza. Nu poti regla temperatura rapid si eficient, nici in sus, nici in jos. Plita pe gaz, cuptor electric, cea mai buna combinatie. Exista si aragaze de felul ala.

      00
    • Plita electrica pe convectie e o mizerie. Consuma mult si incalzeste greu.

      Plita electrica pe inductie in schimb…. Nu m-as intoarce niciodata la gaz. In maxim 5 minute fierbe apa pentru paste.

      00
  8. Nu uita :
    -sa faci un plan cu cum ti-ai imagina bucataria(daca o ai in minte pune-o pe o foaie, iti vin idei in timp ce te uiti la ea)
    -ia in considerare o masina de spalat vase;
    -daca ai de gand sa incorporezi in noua mobila de bucatarie si un cuptor electric nu uita sa tragi si un cablu de 3*3,5 direct de la tablou;
    -…ii mai las si pe altii.

    00
    • Asta cu cuptorul electric o confirm.
      Eu am luat pe gaz. Dar nu am un control la zecime de grad cum e la cuptorul electric.
      Fără electrocasnice incorporabile. Sunt moartea pasiunii. Cel puțin eu așa le vad.

      00
    • Daca spatiul permite si daca folosesti mult cuptorul, pune-l intr-un corp la o inaltime asemanatoare cu plita, nu sub plita.

      00
    • Cablu de 3×3.5 ? Ce.i aia?
      Nu uittati scurgerea la mas de spalat vase, si ca se poate racorda pe apa calda direct

      00
  9. am eu intrerupatoare din alea cu led, la casa celor batrani. sunt pe perete de vreo 7+ ani.
    sunt bune dar acum, odata cu venirea becurilor cu led, incep sa isi arate varsta/neajunsurile, in sensul ca din 3 becuri de pe lustra, unul palpaie. Rar, dar palpaie. Nu conteaza ca le schimb intre ele, unul tot palpaie. E posibil sa fie si de la instalatie, dar aceeasi lustra, cu aceleasi becuri, nu are aceeasi problema in alta camera, renovata recent, fara intrerupator de genul.
    also, consider ca sunt utile acele intrerupatoare, doar puse la nivelul umarului/ochilor, ca, eventual in bezna noptii, sa iti faci idee unde e usa camerei.

    00
  10. Legat de termopane, fa-ti temele pe site-uri ale producatorilor de profile la cum se face montajul corect, distante, folii, glafuri, prelungitoare de toc (pentru compesant diferente intre dimensiunile spaletilor interior si exteriori) apoi mergi pe 2 sticle ca nu cred ca ai geamuri foarte mari sa ai pierderi semnificative. Alege cea mai buna sticla disponibila (coeficient de transfer), cele cu 3 sticle sunt foarte grele si se deregleaza destul de frecvent, plus ca va trebui sa faci reglaj de vara si de iarna (dilatare/contractare a profilelor)

    Calorifere, daca vrei color, cauta sa le vopseesti in camp electrostatic, altfel vor arata „ca fanul”
    Tevile mascate se trag prin sape, pereti, nimic SF aici. IMPORTANT: ingropat nu accepta sub nici o forma sa faca imbinari INDIFERENT de ce iti vand instalatorii. deci fara T-uri, coturi, nipluri, prelungiri, inadiri etc, ai prins ideea.

    Legat de prize, daca tot iti devastezi peretii, baga cablu de cupru masiv de 2,5mm, nu accepta cablu multifilar(litzat) cum e moda mai nou ca se lucreaza cu el mai usor. Toate imbinarile in doze se fac cu conectori mecanici nu cu cablu dezizolat, spiralat cu patentul si bandajat cu banda izolatoare.
    Prize, iti recomand variantele modulare; tip – ia-ti niste module in plus, de rezerva, te poti trezi ca nu mai gasesti exact ce ai tu peste cativa ani.

    Daca faci si mobila de bucatarie, poate te gandesti in avans la locul unde vei vrea eventual sa-ti pui benzi led sa-ti ilumineze blatul, deci iti trebuie curent. Pentru hota aia iti trebuie de asemenea curent, baga-ti o priza langa ea daca se poate.
    Tip la mobila – fronturile alea meseriase de MDF vopsit sau lacuit nu tin asa cum ar trebui (toti producatorii specifica ca nu sunt pentru bucatarie, dar la noi sunt folosite preponderent acolo), se exfoliaza. Vezi ca sunt o gramada de pal-uri de la tot felul de firme, cauta-ti cu incapatanare ceva pana iti place, nu da banii pe MDF.

    Tencuiala aia ce se maninca nu are treaba cu vechimea, are treaba cu umezeala, sfat da-ti pana la 40 cm de podea, pe tencuiala noua cu xypex, e ceva impermeabilizand pentru piscine and stuff.

    Da, va trebui sa-ti trimiti familia de acasa, nu vei mai avea timp de umblat pentru ca va trebui sa stai langa muncitori, rar caz in care aia stiu ce au de facut si fac singuri. Avantajul este ca vei avea material de blog pe fiecare etapa si specializare a renovarii.
    La tot ce ingropi, poze si masuratori de pozitionare in functie de repere fixe. Daca trebuie sa intervii, sa stii cu certitudine unde e una, unde e alta.

    00
    • Ferestrele se fac tot mai mari pe cum trec anii, cu 3 sticle.
      Lumina este esențială în bucătărie, de-asta vei citi aici de benzi led.
      Partea cu dereglarea este posibilă dacă fereastra va fi expusă la soare dar nici în cazul acesta nu este o cauză sigură.

      00
    • notat treaba cu impermeabilizarea.

      nu supraveghez eu muncitorii, au șeful lor, el se ocupă de asta.

    • Dacă pui ferestre mari, fă-le să se deschidă toate canaturile (sau cum se cheamă) (de preferat spre interior) și pune-le mai jos, să nu le lipsești chiar de tavan.
      Sau caută și pune pe apelare rapidă o firmă de spălat geamuri. :)

      00
  11. Ai grija sa pastrezi regula triunghiului in bucatarie + blatul de lucru sa fie intre chiuveta si aragaz.

    00
  12. Orice ai face am doua comentarii pentru bucatarie:
    – vopsea gen oscar ceramic, inclusiv pe tavan (mi-a explodat o sticla de vin rosu in bucatarie si nu am fost nevoit sa revopsesc; daca nu era dezastrul asa mare pe mobila si frigider ii chemam pe baieti sa faca o reclama gratis la mine acasa. Pentru mine vopseaua aia e Dumnezeul vopselelor.)
    – masina de spalat vase

    In rest depinde de spatiu, nevoi etc. Tu gatesti mai mult afara, ai beci, deci nu iti trebuie frigider mare. Cam greu sa iti facem recomandari.

    00
  13. Pentru prize poti merge pe varianta de Legrand – Living Light https://www.legrand.ro/userfiles/files/download/114/CatalogLiving.pdf – sitem modular cu doze de 2-3-5-7 module. se pot pune inclusiv incarcatoare USB in module sau lanterna plus o gramada de senzori – vezi catalog.
    Pentru calorifere tevi de polipropilena ingropate in perete iar ca design poti cauta unu cu o fata lisa. https://www.emag.ro/calorifer-din-otel-kermi-x2-plan-compact-22-600-x-1600-2486w-pk0220616w02/pd/D7WMD2MBM/?ref=graph_profiled_similar_a_1_2&provider=rec&recid=rec_49_16_u2100653016138224131_2602_A_03ff8d75bc5771468c76addd7a1c4dd6eb72dc31af20acb160674f83f93ce580_1613574246&scenario_ID=49

    00
    • In bucătărie îți trebuiesc prize ceramice, in general ai aparatura cu consum mare, nu porcării modulare ori slim cu prize de usb sau incarcare telefon ca nu pui telefonul la incarcat pe blat in bucatarie unde ai mîinile murdare de ulei, ceapă sau ude mai mereu. Și nu uita, diferentiale pentru circuitele de bucatarie. că un mixer sau robot de bucatarie manipulat cu mîinile ude poate face surprize mortale.

      00
    • @marinel prizele cu ceramica nu sunt o idee buna! Chiar daca ele rezista la temperaturi inalte, trebuie luat in calcul tot ansamblu: conductori, priza si stecher. In prezent majoritatea prizelor cu ceramica disponibile sunt de calitate slaba, predispuse la contact imperfect. Ajungi astfel in situatia in care priza e bine-mers, insa stecherul sau izolatia conductorilor sa fie coapte de la temperatura prea ridicata. Ce iti doresti e o priza de calitate, care sa asigure un contact electric cat mai bun si sa minimizeze caldura disipata.

      00
  14. În funcție de cum amplasate corpurile de bucătărie și electrocasnicele relativ la sursa de lumina, ar fi bine ca luminile incorporate în mobilă să fie controlate de un întrerupător aflat pe perete.

    00
  15. Best of: piatră naturală în baie. Bate orice gresie la feeling, arată de înțepenești. 45 de lei mp la gresie? Boss, m a costat 11 lei mp de piatră naturală 9x9x2 (cm) brushed/tumbled că era ceva promoție. Deci mi am făcut o idee.

    Pentru bucătărie, când fac casa, tot pe piatră naturală mă duc, plăci de andezit bazaltic, fără rosturi, polishat. Ideal ar fi la 2×2 metri dar mă tem că mă usucă manipularea. Deci o să iau ceva mai mici, gen 120x120x2 sau pe aproape.
    Întreținere la așa ceva? Hai să râdem, apă, un detergent blând și perie când îmi aduc aminte.
    Impermeabilizant la 3 ani.

    Iluminatul la blat, e obligatoriu.
    Sticlă la suprafețele unde murdărești des (spatele aragazului și zona de lucru a blatului unde folosești mixer sau robot de bucătărie), restul placat cu rigips solid, vopsit alb ori o gresie în ton. Tre sa iei în calcul ce s a zis mai sus: poate vrei să prinzi chestii pe peretele ăla.
    Blatul: dacă pui un andezit pe jos, de ce n ai pune și blat? Seamănă cu un cavou dacă alegi prost culoarea…dar dacă e aleasă bine, plânge dujmanii când îl vede. E mai ieftin decât compozitul, cântărește cât șosoakă da’ l întreții comod, ți l faci la comandă, găuri unde vrei, cant pe 3 laturi (nu știu de ce doar pe 3 dar așa se fac).
    La baie am din același tip de piatră ca pe pereți dar șlefuit, a fost 350 de lei 70×45, cu tot cu gaură pentru scurgere lavoar și canturi. Unul de bucătărie e mai scump…dar cine are blat pe viață?

    Chiuveta: musai cu front vizibil și dublă. Arată bine, dacă speli la mână vasele nu faci baltă și ai 2 spații la ea. O chiuvetă normala plină cu vase, arată ca paula. Dar când împarți vasele în 2 cuve, parcă e mai suportabil :-D

    Mașină de spalat vase: fwck incastrabila. Am incastrabila, un whirlpool. Îs expert s o scot de acolo ca să desfund una-alta sau să schimb o pompă. Dar dacă nu era prinsă în toate ălea, ce bine era. Se fwt găurile de la holzșuruburi, căldura fwte folia aia de pe melaminat…etc. Una standard poți s o scoți elegant, îți faci treaba și o împingi la loc. Cine n a avut niciodată probleme cu mașina de spălat vase, o să aibă. Când o să vină momentul s o scoată, o să și aducă aminte de ce zic eu aici:HAHAHAHAHA.

    Îs contra la mașina de spălat haine în bucătărie. Mai bine o pun în dormitor decât s o văd în bucătarie.

    Ultima sugestie: mobilier Franke. Și dacă n ai decât un rinichi, tot Franke. Fă poze, fură idei de la ei și caută un nene să le facă sau o firmă să dea ceva cât de cât asemănător mai ieftin. Ideile însă …
    Amortizoare la sertare, șine cu detașare rapidă și căcaturi de astea. Mergi pe lipsa mânerelor la sertare, se poartă mânere profilate mai nou. Avantaje: sub mânerele de la sertarele normale nu prea poți curăța. Dacă mânerul e practic parte din frontul sertarului, adio problema asta și dacă întreb aici „ce model și culoare de mâner ai la sertarul unde ții tacâmurile” vreau să văd că raspunde cineva.
    Știi că mânerele alea se rup, nu? Niciodată nu găsești de schimb.

    00
    • cat facturezi pe ora daca te chem la o sesiune de planning de bucatarie?

      00
    • Blat de granit. Nu am mai apucat sa pun in Romania, aici casa cea noua va avea asta sau il punem noi. Traieste mai mult decat mine, nu am treaba cu el, arata beton. Masina de vase nu ma da pe spate, o folosesc insa cand mi-e lene sa spal la mana. Peste tot unde am locuit aici masina este incastrata in mobila. NICIODATA nu stiu sa fi fost probleme.

      Masina de spalat rufe in camera tehnica, pentru ca de obicei e si sora-sa, aia de uscat rufe. Mai greu sa le pun ambele in bucatarie.

      Idiot e sistemul de open-space, dar cam asa is toate casele facute in Hamburgeria. Pute a sarmale pana la colt :D

    • Gri , lung de vreo 20 cm, forma ca si restul manerelor de la dulapul respectiv. Pe bune acum nici memorie tactila nu mai avem ? Si nu s-a rupt deocamdata nimic, mai mult a suferit blatul

      00
    • gerulax: pui mâna pe SweetHome3D care e free. Îți măsori bucătăria și te apuci de pictat. Acolo mașina de spălat, acolo chiuveta, acolo ălea și celelalte. Cu dimensiuni și trilulilu.
      Există și softuri pe bani, randări 3D și chestii de gen da’ ideea e să desenezi tu ce vezi cu ochii minții nu să faci bucătăria ca în poze.
      Ce am zis eu mai sus, e produsul piticilor mei, nu s capabil să dau la un client o soluție completă. Uite, dojo de exemplu, granit direct. Andezitul de care zic eu, e oleacă spre ordinar cu picățele, nu i ceva pe ce ar merge toată lumea.
      dojo preferă topul, nu umblă cu compromisuri. Eu, din motive de buget, aleg varianta mai ieftină pe care am văzut o la treabă în condiții grele. Nu arată la fel de sexy ca granitul dar depinde de sursă. Stau la 10 km de carieră, am de unde alege si nah, n am făcut geologie ca să dau frumos în poză. (N am terminat geologia da’ totuși, am fost student eminent cât am fost)
      Am văzut mai sus, zicea cineva de blat de marmură. Trecând de faptul că marmura face foarte urât la oțet, dacă ți verși cafeaua pe blat, în ziua aia întârzii la lucru garantat. Fiindcă dacă nu ștergi bine și urgent, adio blat frumos și alb.
      Astea nu s chestii care să coste bani, informația asta e gratuită. La fel…orice chestie de bucătărie de fapt, dacă faci mai mult de cartofi prăjiți și ochiuri.

      00
    • @Trl: rupe un mâner te rog.
      Presupun că nu ești căsătorit. Să zicem că ești și ți a făcut mobila nenea Gigel.
      După ce o să treci de șocul inițial al mânerului rupt, o să l suni pe ăla care-a făcut mobila și o să l întrebi cum le zice la mânere. Să zicem Weron de 128, auriu (presupunând că ăla știe)
      Bun așa, iau mânerul că e 11 lei pe net. Ajunge mânerul, descopăr că eu am negru/auriu (asta înseamnă că e antichizat cumva) și nu seamănă cu restul.
      A se remarca faptul că n am zis nimic de nevastă ÎNCĂ. Dar o să zică ea, garantat.

      Scenariul 2: ai Ikea sau mobilă de gata. Ia te rog, găsește mânere pentru așa ceva.

      Da, îs chestii utopice. Până rupi mânerul. După aia e o realitate. Mânerele au prostul obicei de a lăsa urme. Le schimbi pe toate, rămâne urma în MDF și de fiecare dată când nevasta va pune mâna pe sertar o să ai parte de cristoși. Nu se aplică dacă ești Rockefeller. Dar sigur nu ești fiindcă dacă ai fi, n ai fi aici.

      00
    • Raider: dincolo de pitici apreciez experienta adusa de urmarirea acestor pitici. am destule domenii in care piticii au drept de prima noces – adica imi fwt ideea de la nasterea ei, nu asteapta pana la maritis – si de aia banghesc destul de repede un cumatru cu hobiti la mansarda.
      acu stii cum e, nu prea ai timp sa le stii pe toate, de aia sharing is caring.

      00
  16. Ce zici tu am și eu la bucătărie în loc de mânere. Este un profil de aluminiu, pe toată lungimea feței de sertar sau ușă. Foarte faine. Meseriașu de mi-a făcut mie mobila, mi le-a tăiat cam din topor. A trebuit să le mai iau eu un pic la frecat, să iasă cum îmi place.

    00
  17. Au trecut 15+ani de cand e ingropat ppr-ul la parter care trece relativ haotic prin tot parterul (caldura + apa calda si rece) – nici o problema pana acum iar instalatia de apa rece a mers multi ani pe un hidrofor care se oprea la 4.5b.
    – macar 60cm blat de bucatarie intre chiuveta si plita
    – monteaza geamurile cat mai in exterior, la nivelul termoizolatiei daca exista, nu ai nevoie de pervaz in exterior ci in interior.
    – distribuitor cu robineti intr-un loc, NU robineti la fiecare chiuveta, buda, bideu etc (nu stiu daca e ok dar la prima vedere pare mai elegant)
    – hota am avut la 200 de lei de care eram multumit, acum am la 1000 de care sunt foarte multumit
    – a doua oara gresie va fi DOAR in baie.
    – iluminat indirect.
    – incalzire in pardoseala…

    00
    • Montează geamurile cât mai în interior! Nu ai nevoie de condens care să se scurgă pe pervaz și să zici dup-aia că sunt termopanele proaste.

      00
  18. N-am stat sa citesc comentariile sa vad daca a mai zis cineva, dar stiu ca termopanele se pot colanta, daca culoarea e singurul motiv pt schimbare.
    Primul exemplu gasit: http://colantare-mobila.ro/colantare-rame-termopan/

    00
  19. Ia-ti prize cu capac. Numa zic.

    00
  20. gresie cu aspect de lemn, daca tot e piatra de ce sa nu aiba aspect de piatra?

    Piatra arata bine pe lemn si invers.

    00
  21. Eu n-am făcut nimic, că tot în chirie stau, dar ce îmi doresc cel mai mul de la noua bucătărie este o hotă bună și o chiuvetă mare.

    00
  22. Nu aveai ce citi?
    Gasesti niste blaturi ok de lemn masiv stratificat la magazinele mari. Trebuie tratate.
    Rezultatul e f bun!
    Poti cauta incalzire prin pardoseala model slim.

    00
  23. Am gresie cu aspect de parchet in casa.
    Problema e ca nu este dreaptaplaca de gresie, are burta pe mijoc si colturile sunt mai mici la nivel decat este la jumatate. Daca ai mester care le pune la jumatate (1 placa sa incepa de la jumatatea celei de langa) o sa ai cum am eu muchia de la jumatate mai ridicata decat coltul de langa… Inainte sa cumperi sa pui 2 placi fata in fata sa vezi daca sunt drepte, daca au burta o sa vezi ca la colturi nu se ating ci se indeparteaza… My 2 cents

    00
    • Practic ai în casă gresie cu apucături de lemn.

      00
    • Asta e calitatea 2. Se recomanda gresia rectificata.

      00
    • E gresie antiderapantă, de exterior, e normal.

      00
    • Probabil am luat gresie din acelasi stoc, si la mine placile au burta.
      Pentru a verifica asta, te uiti de-a lungul muchiei lungi a placii si se vede ca e deformata.
      Am pus-o intretesut, ceea ce a amplificat defectul, denivelarile se cam simt la picior. Culmea, nevestei ii place, iar o nevasta fericita=familie fericita.
      N-as pune gresie din asta in bucatarie din alt motiv: este poroasa, ceea ce poate fi o mare problema. O pata ceva mai grasa (un pic de tocanita, un cartof prajit), intra mizeria unsuroasa in porii gresiei si nu mai iese. naspa.
      gresia in bucatarie trebuie sa fie foarte lucioasa.
      Acu’, sincer, am parchet laminat in bucatarie, varianta ieftina si a rezistat 15 ani, nu l-as schimba, dar nevasta… vrea gresie cu aspect de lemn… Inca mai negociem.

      00
  24. O sa vrei candva sa-ti pui becuri LED si n-o sa mearga bine cu intrerupatorul ala care are si el un led.

    00
  25. Ce am facut si ma bucur de fiecare data cand vad bucataria sunt dulapurile din podea pana-n tavan (au trebuit lasati 2 cm la tavan).

    Mobila alba, pereti albi, electricele (inkl. plita) albe. Arata destul de clean.

    Anul acesta vom schimba blatul si blatul insulei cu marmura alba.

    Pune in bucatarie lemn din lemn si doar in jurul locurilor de munca, pune faianta. Lemul natural nu poate fi imitat de faiante, etc. Lemnul l-as lacui cu lac transparent ptr. barci (de 3-4 ori)

    00
    • Ești sigur că vrei marmură în bucătărie? Ține până faci poze :-D după aia, show time.
      Granit sau andezit, dacă vrei chestii de ninja, superscumpe, un compozit SF cu regenerare și bâzdâci. Nu pune marmură.

      00
    • Mersi. Nu mă deranjează cum arată marmura folosită în bucătărie. Am văzut prin Franța și Italia, arată fain.

      Granitul în schimb… Granit am să am pe mormânt. Urăsc granit și garoafe!

      00
  26. electricele (macar prizele daca nu si intrerupatoarele) ia-le modulare. arata mai ok si banii sunt aceiasi. ia module si cu usb daca tot esti acolo sa poti sa incarci ceva direct la priza.

    00
  27. oh, si daca tot te apuci, plateste un arhitect sa-ti faca proiectul in functie de cerintele tale. te va scuti de multe batai de cap si iti va oferi multe solutii. tehnice sau nu neaparat tehnice.

    00
  28. Calorifere colorate au la Radox, facute in Romania, se pot comanda online, eu am luat unul galben si unul negru si sunt perfecte.

    00
  29. Am schimbat recent la bucatarie o parte din electrocasnice: plita (am transformat in 2, una mare de wok, una mai mica cu 2 ochiuri de inductie), cuptorul, hota. Frigiderele si masina de vase acum 2 ani.
    Cel mai bun sfat pe care l-am primit si il dau mai departe- pune cuptorul la inaltime, nu jos. E mult mai safe si mai usor de manipulat. Depinde cat de des il folositi, la noi e aproape zilnic. Si in limita bugetului, luati cele mai bune electrocasnice pe care le puteti lua. Nu Miele (nu ma intereseaza garantia pe viata, ca tehnologia evolueaza) dar unele sa tina 10 ani fara probleme majore.

    00
  30. masina de spalat vase. de 60cm. mi-am pus de 45 ca am zis sa nu ocup mult din modulele de jos si regret aproape zilnic

    00
  31. La intrerupatoare/prize vezi și „brandul” Lexman (propriu leroy merlin). Nesperat de bune. Seria victoria e asemănătoare cu sedna de la schneider. Filosofia familiei mulliez. Cristici poate confirma.
    La fel cum poate confirma ca seria kaptika de la legrand e pur și simplu execrabila. Și nu uita: fir de 4.

    00
  32. Eu mi-am refăcut toată instalația electrică.
    Neapărat prize și întrerupătoare modulare, eu am gewiss și sunt super mulțumit dar sa ramai pe un singur brand. De exemplu îți instalezi modul de 4 in care poți să-ți pui 2 x prixe duble și dacă după un timp nu-ți mai convine treci ls una duba și 2 italiene, posibilitățile sunt nelimitate + modele/culori diferite de masca / întrerupătoare

    Dusul l-am făcut direct in podea cu izolare și nu am probleme și dacă îți faci încălzire în podea cred că e și mai bine

    Gresie anti-jeg și mata sau semi-mata,ai grija sa fie placa de gresie / faianță dreaptă – iei 2 placi și le pui peste alta(face2face) și vezi să aibă contact pe toată suprafața. Daca nu sunt, poți să ai meșteri buni că tot nu o sa arate bine.

    00
  33. Daca ai nevoie de izolatie si pe interior poti pune vata bazaltica de 3 cm face minuni.

    Verifica si cum este pardoseala din SPC eu as alege asa ceva in locul gresiei. La fel si pentru faiata cauta LVT ambele se monteaza usor si se intretin la fel de usor.

    Pentru pardoseala desi este bucatarie este ok si un parchet de 14 mm clasa 33 care este rezistent si la umezeala.

    Daca vine frig din pivnita studiaza si varianta izolarii ori prin pivinita cu polistiren extrudat sau spuma expandabila. Daca nu se poate se face in bucatarie cu extrudat de 1 sau 2 cm.

    Plinta poti pune din duropolimer si se poate vopsi cu o lazura pe baza de apa.

    Daca ai umezeala sau iti este frica de rgipsul verde ca nu rezista verifica si placa din betonyp sau fibociment cred ca ii mai spune.

    Calorifeurl se poate vopsi in camp electrostatic in ce nunta doresti.

    Prize si intrerupatoare poti incerca si de la Relee Medias au in Leroy si sau Dedeman.

    Chiuveta din compozit adanca am vazut la Leroy modele calitative produse in Polonia cu un pret bun. Au si pretaiata gaura pentru baterie.

    Baterie pentru chiuveta cu pipa fixa cele care se misca se strica repede. Au in Dedeman firma Remer pentru care se gasesc de cumparat separat cartusele care pot pica la 2-5 ani .

    Masina de spalat vase, rufe, uscator de rufe.

    Daca iei in calcul masina de spalat vase, masina de spalat rufe si uscatorul trebuie sa iei in calcul si instalatia santitara alimentare si scurgere.

    Clapeta cu sens unic pentru scurgere faca minuni mai ales cand nu este nimeni acasa.

    00
    • Uscatorul electric face foarte cald si foarte abur. Nu prea e potrivit in bucatarie. Nici masina de rufe n-as pune-o acolo, personal am o problema cu chilotii si paturile cainelui spalate langa zona de mancare.

      00
  34. Nu stiu daca ai, dar daca nu ai un malaxor de resturi la scurgerea de la chiuveta e genial
    ex: https://www.franke.com/gb/en/hs/products/waste-management/franke-turbo-elite/134-0473-236_detail.html Se gasesc si la noi.

    00
  35. Cateva idei de la mine pentru bucatarie.
    Nu pune blat din ala ieftin cu laminat pe el. Daca ai o imbinare acolo tot timpul se infiltraeza apa. Daca nu iti piermiti piatra naturala poti merge pe asta: https://www.corian.ro/
    Foloseste o chiuveta montata sub blat. Se curata usor, mai putine inflitratii pe laterale. (desigur varianta sub blat merge doar pentru piatra naturala sau Corian).
    Pune cat mai multe sertare in dulapurile de la partea inferioara.
    Incearaca sa eficientizezi dulapurile de colt folosind asa ceva :
    https://www.richelieu.com/ca/en/category/kitchen-and-bathroom-accessories/kitchen/corner-cabinet-storage-systems/base-corner-cabinet-storage-systems/blind-corner-solutions/system-for-wooden-corner-cabinet/1204074?s=corner+cabinets.
    Stiu ca sunt scumpe dar isi merita banii.
    Dulapul (cutia) cu chiuveta sa fie facut daca se poate din Placaj laminat. Orice scurgere minora afecteaza melamina si in cativa ani arata oribil.
    Feroneria (balamale, glisiere) sa fie cu soft close.
    Incorporeaza cuptorul cu microunde in unul din dulapurile superioare(eliberezi mult spatiu de pe blat).
    Ar fi multe de discutat pe tema asta. Daca imi trimiti un layout cu bucataria ta (dimensiuni, unde ai prize, tevi,scurgeri iti pot da niste idei).
    Lucrez in domeniu (nu sunt in romania si nu te pot ajuta cu executia ) si pot proiecta cap coada o intreaga bucatarie. Eu mi-am facut propria bucatarie in 2018 (am facut absolut totul, proiectare, taiere, pus cant, asamblare si desigur instalare )
    Eu folosesc CNC sa debitez toate elementele, optimizarea o fac cu Cabinet Vision.

    00
  36. Am renovat acum 3.5 ani apt comunist. In bucatarie, am pus faianta in dreptul blatului, dar e fara rosturi. E tricky acum, ca as monta un suport magnetic pt cutite, dar si sa ma apuc sa dau gauri in faianta nu ma atrage. Am placi de schimb, dar sa zicem ca nu imi doresc atat de mult suportul ala pt cutite. :)
    Acum, pe blatul de 4m am 2 locuri cu cate 3 prize schuko, pt ce sta pe blat. Din cele 6, pot spune ca am 4 ocupate in permanenta. Separat, am circuit si prize sub blat pt masina de vase si plita cu inductie, mai am priza pt cuptor (el e pe gaz, dar pt lumini si alte traznai are nevoie de priza; am zis sa nu depind de o sursa de energie, si recent mi s-a demonstrat ca am decis bine), si mai am priza pt hota. Toti consumatorii de putere au traseu si siguranta separata in tablou. Ce regret: nu am apucat sa spun la timp ca vreau lumina pe blat, si acum orice solutie am gasit implica un cablu atarnat, deci nu e o solutie.
    Legat de inchis bucataria cu usi, eu nu am ales abordarea asta, pentru ca daca tot am hota, am zis sa fie ce trebuie. Si este, pot spune 2 lucruri despre ea:
    1. Bosch, 1 motor, 700 mc/h; trage de rupe, e silentioasa pe prima treapta, si in 80% din timp sta doar pe prima treapta, daaar…
    2. Daca nu oscilobatez geamul din bucatarie, trage aer din baia de serviciu, unde nu au montat ok sifonul de pardoseala si vine miros de canalizare uneori. Dar am invatat lectia, asa ca acum deschid hota si geamul, si e ok :)

    00
    • la 700 mc/h si cu geamul deschis (oscilobatat) in cate minute ai frig in spatiul respectiv pe vreme geroasa?
      la mine fiind bucataria mica o hota cu 400mc/h face frig destul de repede.

      00
    • Am o bucatarie generoasa, am modificat proiectul (cu cadastru, aprobare de la primarie si toate cele), si am o bucatarie de 19mp. Deschid geamul aflat langa hota, si nu pot spune ca simt o diferenta prea mare de temperatura. Motorul hotei ajuta la tiraj, si atunci volumul de aer circula catre hota. Din nou, am cautat o hota care sa scoata mirosul din casa, nu doar sa fie ceva agatat deasupra plitei.

      00
    • Iar 700 mc/h cred ca e la viteza maxima, si nu cred ca am folosit-o de prea multe ori pe treapta 3.

      00
    • Eu am lipit suportul magnetic pentru cutite de faianta cu banda dublu adeziva acum aproximativ 5 ani.

      00
  37. Eu regret ca nu am facut incalzire in pardoseala. Acum 12 ani era scumpa si multi vorbeau de riscuri. Acum nici nu as sta pe ganduri. Acum la tine nu stiu daca se poate, ar insemna cel mai probabil sa scoti tot si sa pui sistem in pardoseala. Cada cu BCA ? Mai bine dus cu walk in sau un mic zid de BCA in loc de cabina. O sa-ti usureze viata: vana aia de acril se face ca dracu, e mai greu de curatat, etc.

    00
  38. Un motiv anume pt care vrei gresie? Există un tip de parchet din vinlin la Hornbach. Este puțin mai scump și necesită o membrană din polistiren puțin mai groasă decât cea de 2-3 mm standard, dar pfoai de capul meu ce șmecher este.
    1. Ține foarte cald. Noi nu avem covoare prin casă, se merge la laba goală și nu suport să fie rece în bucătărie.
    2. Nu are rosturi. Față de laminat sau gresie, se îmbină etanș (am testat). Nu rămâne jeg în rosturi, nu trece apa, etc.
    3. Are efect de minge. Nu am reușit să spargem nici o farfurie sau cană. Cred ca e posibil doar dacă dai cu putere și intenționat. Am scăpat de 5-6 ori diverse ceramice și nu s-au spart.
    4. Arată ca lemnul. Defapt arată că un parchet premium, nimeni nu se prinde ca e din vinilin.

    Îmi pare rău că n-am pus și în baie.

    00
    • Tarkett. Pleacă de la 50 de lei mp.
      Bun, foarte bun, se regenerează, se dezinfectează… da’ scump ca dracu. În bucătărie n am văzut până acum, nu faci niște poze?

      00
    • https://pasteboard.co/JP1Jun6.jpg
      Da, cred ca a fost în jur de 80 lei pt m2, dar scutești mult la manopera și oricum, pui doar în bucătărie, pentru mine a avut sens.
      Ideea e ca atunci când l-am luat eu (2016-2017) nu găseai reviewuri pe net pentru așa ceva. L-am luat cu inima strânsă. Acum, l-aș pune peste tot în medii umede

      00
  39. – chiuveta cu doua bazine cat mai adanci
    – baterie de chiuveta cu cap tip dus
    – plita de bucatarie cu gratare individuale pe fiecare ochi, ca sa le poti spala bine in chiuveta.
    – scurgator de vase montat intr-un corp deasupra chiuvetei.
    – daca vrei sa iti schimbi si mobila de bucatarie, vezi la brico sistemul lor de mobila modulara. Au o gramada de variante de fronturi lucrate bine.

    00
  40. Din poză si din afirmația referitoare la măcinatul tencuielii rezultă ca ai umiditatea prea mare. Aș începe prin a rezolva problema asta.
    In altar ordine de idei…16 prize? Atunci sper că treci pe mai multe circuite, eventual dedicate pentru consumatorii de putere.
    Nu in ultimul rând că tot râdeai de ăia care folosesc internetul doar pentru Facebook. Am scris pe Google „calorifere de culoare albastră” si cică există. Radox cică le produc doar in 28 de culori, RAL in peste 200! Am vaga impresie că nu prea ai căutat tu unde trebuie de vezi doar albe!

    00
  41. Sfaturi după ce am trecut prin 2 renovări lately și după niște multe chirii în care am gătit.
    -gresia/parchetul închise la culoare în bucătărie sunt extrem de frumoase și în același timp extrem de GREU de suportat dacă ai un pic de OCD cu curățenia. Am avut gresie neagra mată, orice firimitura (și în bucătărie sunt firimituri) se vede GRAV. Mergeam cu matura după mine mereu. La mine acasă am făcut un crem-grayish, tine la tavaleala, nu se vede fiecare fir de par căzut pe jos.
    -pune cuptorul la nivelul mâinilor, nu clasic, sub plita. Ajuta mult, nu mai tre sa te apleci mereu sa vezi dacă e gata mâncarea, plus mai puține șanse sa te arzi, sa scapi mâncarea fierbinte peste tot când o scoti, etc.
    -exista plita cu 2 ochiuri pe gaz și 2 electrice, dacă te interesează sa le ai pe amândouă
    -2 coșuri jolly, life savers
    -masina de spălat vase
    -chiuveta și baterie din compozit, nu negru ca se albește cu timpul de la apa, eventual gri/crem. Se vede bine, se păstrează mai frumos în timp.

    00
    • Scuze, dar nu ma pot stapani: te-ar interesa sa faci parte dintr-o echipa de curling? :)

      00
    • masina de spălat vase

      îmi pierd rostul în viață dacă îmi iau mașină de spălat vase. is my favorite hobby.

      chiuveta și baterie din compozit, nu negru ca se albește cu timpul de la apa, eventual gri/crem.

      în bucătărie am una din 1996 dintr-un crem închis. e ca nouă, mă gândesc să nu o schimb.

    • @vali: nu te opreste nimeni sa speli din cand in cand vasele de mana daca ai masina de vase.
      Pur si simplu e altceva. E ca diferenta intre a spala rufele de mana si a le spala la masina de rufe: se spala mai bine, cu consum de apa si detergent mai mic si efortul e incomparabil mai mic intre spalat de mana si spalatul automat.
      De frecat tigai si oale dificile nu scapi, in rest nu mai ai treaba.
      Masinile mai noi au functie de half load si programe de spalat rapid (de la 30 la 60 de minute) daca nu vrei sa stai cu masina plina de vase incleiate pana se umple.
      Dar la 4 oameni si daca gatiti zilnic sau la 2 zile, o sa umpli o masina pe zi: farfurii de mic dejun, de pranz, cani de cafea, vasele de la cina, cutite oale tigai tavi etc.

      00
    • Laurra, mie mi-a bagat pe gat nenea cu mobila doua cosuri din alea jolly si regret ca m-am lasat prostit. Nu prea le gasesc rostul si cand simt tremuratul ala se activeaza toti piticii din cap. La inceput am pus in unul dintre ele sticlele de ulei si otet dar cadeau destul de des si ma enervau.
      Tu le ce le folosesti de le pretuiesti atat?

      00
    • Mașină de spălat vase. Nu de hobby, ci efectiv pentru igienă. Nu poți la mână să speli cum spală mașina de spălat vase. Oricum, orice s-ar zice, înainte de a băga vasele în mașina de spălat vasele trebuie să le clătești. Măcar cât de cât.
      Am și eu un coș jolly, dar doar pentru că mi-a rămas spațiu. Îl deschidem o dată pe lună când se golește sticla de ulei/etc.
      Am trecut și eu prin dat jos tencuiala la bloc și doare cât moloz scoți.

      00
  42. Eu te-as sfatui sa inspectezi tevile de apa. ;-) Bine, si firele de curent – ca la 16 prize nu stii niciodata de unde sare … scanteia!

    Tevile merg „ascunse” si cu rigips. Daca nu faci lucrarea cu varul lui „da’ cine v-a lucrat aici” nici nu da impresia ca e perete fals si in caz de urgenta nici nu costa atat de mult „deranjul”.

    Personal, nu cred ca a avea ceva tevi la vedere e atat de rau. Daca nu sunt pisate efectiv pe perete, cred ca intra oarecum in aspectul normal al camerei si nu (mai) sunt deranjate.

    00
  43. Sefu.. 1-2 zile pe HGTV si o sa ai orgasmul perfect al bucatariei. E drept ca aia cam darama tot.
    In rest vezi si tu… eu prefer lavabil mediu ca pret. Nu cred ca in zonele noastre, blatul de cuart, nu de granit, e ok. Eu il vad in alte zone climatice. Am vazut blaturi de stejar de iti picau plombele.
    *Granitul se pateaza, mai ales cu vin.
    In poza e infiltratie de apa. Ca sa o rezolvi e mai ieftin sa faci o casa noua. Iti trebuie echipa care a mai facut lucrari asemanatoare. Si nu le prea iese. Acolo ori maschezi, ori acoperi cu granit si ceva adezivi. Toti producatorii vand chestii de hidroizolatie.
    Daca nu ai incalzire in pardoseala eu as pune dusumea.
    Totusi .. in primul rand, fa o schita a mobilei. Apoi te invarti dupa prize si lustre.

    00
  44. Zic si eu cateva idei, repede pana la sedinta:
    -nu prize ceramice cum zicea cineva mai sus, nu de pe Emag, mergi la Dedeman si alege Schneider modulare sau nemodulare. Eu am gama Unica de 8 ani.
    -poate merge sa muti caloriferul si sa maschezi tevile cu un obiect decorativ, dulap etc.
    -pentru instalatia electrica cablu CYYF de grosimea corespunzatoare circuitului nu 4 mm2 cum zicea cineva mai sus
    https://www.dedeman.ro/brasov/cablu-electric-cyy-f-2-x-1-5-mmp-cupru/p/1002927?k=cyyf&apn=1&pn=1&idc=1305&pip=0&osa=1&upf=1
    Nu se mai baga copex prin pereti.

    -calorifer smecher si subtire, costa la fel ca unul de cumparat.

    https://www.google.com/search?q=diy+copper+tube+radiator&client=firefox-b-d&sxsrf=ALeKk003ISnbtAvWtNhkYywbGsm9nEGbpQ:1613628945354&tbm=isch&source=iu&ictx=1&fir=iDYffzFB6j5NNM%252C8zVymW17WTm07M%252C_&vet=1&usg=AI4_-kREIAxHnV0kHuTkmKLt5rAEhPkhGA&sa=X&ved=2ahUKEwiV7Nig5PLuAhUltYsKHU9mAtAQ9QF6BAgHEAE&biw=1536&bih=722#imgrc=iDYffzFB6j5NNM

    La termopane, caut si eu o firma in Brasov daca gasesti ceva bun zi-ne si noua. Deocamdata am cerut oferta la Izotec, au niste sisteme de inchidere misto.

    Eu pentru renovare am facut un excel, e mai simplu sa fac necesarul, bine eu vreau sa renovez tot apartamentul.

    https://ibb.co/VtMvgvV

    P.S. Desi nu sunt electrician autorizat, mi-am facut mie si lui nasul in ap. de 4 camere instalatia electrica, de la zero. Plus zeci de km de cablu trase in Carrefour, Praktiker, Ina Scheffler.
    Te pot ajuta cu un sfat, pe unde sa-ti tragi firele unde sa pui prize, de care sau de ce. Ca sa nu faci ca mine, sa am 6 prize la blatul din bucatarie din care folosesc doua.

    00
  45. Cum spunea un coleg mai sus tu ai probleme mai grave la tencuiala-zidarie. Din punctul meu de vedere ar trebui sa dai tencuiala jos pe mai mult portiuni si sa investighezi de unde vine apa. Ar trebui sa faci si un sondaj pe afara si sa vezi daca nu cumva ai ape care iti stationeaza langa acesti pereti si daca soclul casei nu este afectat. Solutii de hidroizolatie exista dar nu te baza pe faptul ca daca faci o reparatie punctuala pe interior pe termen lung problemele se rezolva. Toate cele bune.

    00
    • problemele cu apa le-am rezolvat când am renovat exteriorul. pereții s-au uscat între timp, dar efectele au rămas. acum voi impermeabiliza și hidroizola cum trebuie.

  46. Pentru partea de țevi eu am folosit teava pex-a (sistemul teava-in- țeavă de la uponor) și un dispozitiv de expandare de la milwaukee ( pe care ți-l pot împrumuta). Joaca de copii. Ar fi bine sa gândești un sistem de recirculare al apei pentru încălzire.
    Pot să-ți trimit și niște poze daca vrei.

    00
  47. Cum e treaba cu cada din BCA ? Cum adica, mai exact ?
    As in „caramida BCA” ?
    Ce forma are ?
    Peretii ei pe interior din ce material sunt ?

    00
    • https://i.imgur.com/95Xir8q

      am luat înainte o cadă de acryl, că vechea cadă era proastă. asta nouă era și mai proastă, cadrul ăla era prost și când stăteai in ea se mișca și curgea apă pe laterale și pe la sifon. așa că am păstrat ușile și am făcut chestia asta. acum, o dărâm și nu o mai fac de 50cm înălțime, o fac de 20.

    • Băi, pe bune, ce pzm aveți cu desființatul căzilor?! Voi, foarte mulți bărbați!
      Dacă viitorului meu posibil partener îi tună prin cap să desființeze cada îi arăt cum va arăta bugetul nostru cu spa săptămânal pt mine.
      Că eu nu fac baie-cadă doar pt curățenia corporală. Eu fac baie pt relaxare. Dacă nu pot sta comod în cur si/sau întinsă în apă vreo oră o dată pe săptămână mușchii și nervii mei încep să facă scandal. Renunț la cadă doar în caz de contraindicații medicale și foarte rar vara pe caniculă.
      Fără cadă viata e pustiu.

      PS. Unul din puținele motive acceptabile pt renunțarea la singura cadă din casă ar fi că persoanele care locuiesc casa aia în principal nu mai pot urca în ea din cauza unor probleme. (Maică-mea are o problemă din ce în ce mai nașpa cu un genunchi și m-a anunțat că vor renunța la cadă).

      00
  48. Daca refaci bucataria si instalatia electrica va trebui sa modifici si panoul electric.
    Plita electrica pe circuit separat cablu CYY-F 5×2.5 si siguranta 16A,4P sa poata duce un consum de 7.4 kW
    Cuptor electric – circuit separat cablu CYY-F 3×2,5 si situranta 16A,1P+N cu un consum de 2 kW
    Restul de prize ar trebui adunate in functie de consumatori in asa fel incat sa nu aduni mai mult de 2kw per circuit cablu CYY-F 3×2,5 si situranta 16A,1P+N
    In mare degeaba pui 100 de prize daca sunt toate pe acelasi circuit.

    00
    • Habar nu ai despre ce vorbesti si dai sfaturi extrem de periculoase: 7.4 kW inseamna peste 32 amperi, in timp ce pe monofazat furnizorul livreaza 25 in mod normal, cu un maxim de 32 dar asta inseamna sa nu mai folosesti nimic in casa cand dai drumu la plita, daca nu vrei sa joci la loterie si sa castigi marele premiu: incendiu.

      Also, e inconstienta curata si prilej de luat casa foc sa bagi 2,5mmp la un circuit cu un asemenea consum, vezi ca exista tabele cu demnsionarea conductorului in functie de CONSUM SI METODA DE POZARE.

      A, zici ca folosesti si nu ai nicio problema? Desigur, in timp, daca nu-ti iau conductorii foc, o sa observi o negreala/topire la siguranta si miros de ars. N-a sarit siguranta de 16A care apropo, inseamna 3.68 kW? Normal pentru ca probabil ai o pocnitoare pe curba C care se foloseste in industrie sau agricultura si care va sari la o tensiune intre 5-10x amperajul nominal, in rest poti sa prajesti oua pe ea. De fapt nici una pe curba B nu o sa sara pentru ca acea curba (DESTINATA UTILIZARII PE REZIDENTIAL) defineste o inchidere cand ai tensiune 3x-5x cea nominala. Si atunci care e treaba? VEZI MAI JOS SI POATE VAD SI ALTII SA NU SE IA DUPA TINE.

      Sintagma „pune x amperi sa tina” ar trebui pedepsita prin lege. Sigurantele au rolul EXCLUSIV sa PROTEJEZE CONDUCTORII, nu „sa tina” la un consum supradimensionat.

      1P+N la un panou schimbat de ce, ca sa ce? In secolul 21 se folosesc monopolarele cu bara de nul. Mult mai curat tabloul.

      Nu mai vorbesc de lucruri de bun simt (am facut-o in alt comment) precum diferentiale tip A, principiul selectivitatii, capacitate de rupere (6kA e indicat daca esti curios) etc etc etc.

      00
  49. Eu la mine am mascat tevile intr-o scafa de gips-carton. Unii spun ca ar fi trebuit sa las o usita de vizitare in caz de doamne-fereste.
    Ar mai fi o solutie in care le acoperi cu un dulap in care faci un decupaj in dreptul tevilor.

    00
  50. Apropos de discuția despre aragaz, cuptor electric, plită pe gaz sau electrică pe inducție sau mai știu eu cum, eu personal aș merge pe cuptor electric și plită pe gaz pt situații de accidente: pică curentul sau pică gazul, am totuși posibilitatea să gătesc ceva cumva. Inclusiv variantele cu uitat să plătești una din facturi.

    Dacă însă la tine n-a mai picat curentul din cretacicul târziu, nici măcar la furtuni, ploaie înghețată și alte fenomene meteo și nu s-a mai luat gazul din paleozoicul inferior, poți să scoți motivul ăsta din schemă.

    00
  51. Vin si eu, la spartul targului. Poate ajuta. Am renovat in 2017.
    In bucatarie am pus gresie care imita parchetul, ca mie asa imi place.

    Blatul de bucatarie l-am vrut foarte gros. Nu suport blaturile subtiri, imi dau senzatia de… bucatarie de birou :))) Asa ca am cerut cel mai gros blat posibil. Nu imi place granitul sau imitatia de granit, imi place lemnul. Este, evident, din MDF, dar e gros si zdravan. Dupa 3 ani, de cand am renovat, inca e intact. L-am curatat mereu doar cu apa si detergent de vase.
    Bucataria este din MDF lucios, crem, iar blatul are aceeasi nuanta cu a gresiei.

    Prize. Avand in vedere ca am schimbat instalatia electrica cu totul, am tras prize pentru fiecare rahat. Stiam unde va fi fiecare lucru, am facut putina planificare, asa ca am tras prize la fix.
    In zona mobilierului am vreo 10 prize (5 nu se vad).
    3 jos- masina spalat vase, aragaz, cuptor
    2 sus- detector si hota
    linie cu 5 prize la blat – pentru diverse (3 sunt in permanenta ocupate cu fierbator, blender si prajitor de paine).
    Pe peretele cu masa am inca 2 prize- pentru diverse, daca n-am loc pe blat (sa mixez ceva, sa blenduiesc, sa tin telefonul sau laptopul la incarcat).
    La frigider am inca 2 prize- frigider si am vrut si tv, dar a ramas doar frigiderul.

    Faianta am pus doar in zona blatului. In rest, vopsea lavabila, Savana alba pentru bucatarie. Cand sar stropi, se sterge usor cu o carpa umeda.

    Am ales plita pe gaz si am cautat sa aiba gratarul de fonta, sa fie foarte greu. Nu suport gratarele alea, de zici ca-s de sarma. Cand stau oalele pe el, tre’ sa stea tepene. Foarte multumita si acum, ii pun folie de aluminiu si nici nu se vede. Exact modelul asta am https://www.emag.ro/plita-incorporabila-hansa-gaz-4-arzatoare-aprindere-electrica-gratare-fonta-inox-bhgi61039/pd/D1Z9BMBBM/

    Cuptorul este electric. Te sfatuiesc sa iti iei cu convectie (sa aiba ventilator). Extrem de util, pentru ca rumeneste mancarea (sufla aer fierbinte).

    Masina de spalat vase este utila, pentru ca te scapa de spalat tavi, gratarul de cuptor, tava de cuptor, tigai, oale, borcane, caserole, chestii masive. Si eu mai spal de mana, dar grosul se duce la masina de spalat vase.
    Plus ca filtrele la hota, se spala foarte misto la masina de spalat vase.
    Si nu trebuie una scumpa, eu am una la 1000 de lei si spala de n-are treaba. Unde mai pui ca am descoperit ca programul de 30 de minute spala la fel de bine ca ala de 2 ore, pentru ca am doar cratite si tavi antiaderente, asa ca nu e nevoie de spalare intensiva.
    Important e sa fie de minim 12 seturi, ca alea mai mici sunt de decor, nu iti incape nimic in ele.

    00
  52. Pe partea electrica:
    – cablu tip NYM-J, cu alternativa litzat tip H07RN (cauciuc sintetic la conductorii individuali + mantaua externa, superior PVC-ului); 2,5 mmp ideal daca e bagat in pereti
    – circuit separat pt aparatele de mare consum gen cuptor electric / hota / masina de spalat (4 mmp)
    – refacut tabloul electric cu cineva CARE SE PRICEPE PE BUNE (certificarea ANRE nu-ti garanteaza nimic, poate sa lucreze tot ca ciobanu); cateva din punctele principale: selectivitatea protectiilor (20A pe circuitul ala de 4mmp, restul prizelor 16A, lumina 10A sau 6A), diferentiale de tip A, curba B, 30mA pe general + circuite individuale unde om + curent + apa = love (10mA, ex. cel cu masina de spalat); TOATE sigurantele curba B; modern si cel mai corect sunt monopolarele in tablou cu bara de nul + PE si evident busbar pentru legat sigurantele intre ele, nu strapuri din conductor; also sexy ar fi sa ai tablou cu 2 sine DIN iar una din ele s-o folosesti exclusiv pentru cleme sir WAGO sau cleme compacte (seria 221) cu suporti de sina WAGO, sa intri cu toate circuitele acolo si sa pleci la sigurante cu litzat (care e terminat cu PINI, nu rasucit si bagat in contacte)
    – un electrician bun iti face la final masuratori cu buletin, atestand astfel ca instalatia e in parametri; m-as uita si la trusa lui de scule, ar trebui sa aibe chestii speciale de dezizolare si taiere, nu patent si cutter; daca iti spune de cositorit ca sa para elevat si profi, da-l afara in suturi, e una din cele mai proaste metode de imbinare si am impresia ca nici nu e permisa in normativ; UN ELECTRICIAN BUN O SA FIE SCUMP: 5000-8000 RON MANOPERA!
    – alte chestii: fuzibile, releu monitorizare tensiune, contactor si factorul termic ce determina dimensiunea tabloului, in functie de cate sigurante bagi in el
    – conductorii ACEEASI CULOARE peste tot (pe circuitele noi cel putin), nu curcubeu: rosu/maro faza, albastru nul, verde-galben PE
    – in orice caz, masurate toate prizele (cele noi si cele vechi), hint: faza trebuie sa fie mereu legata in dreapta si cam toate ar trebui sa aiba impamantare
    – guess what: daca ai aplica/plafoniera cu baza metalica sau in ce bagi becurile, ar cam trebui impamantare (asa ceva oricum are intrare de PE la soclu daca te uiti)

    Presupun ca ai facut revizia periodica a instalatiei cu o firma autorizata si ai montat cel putin UN senzor de gaz (sau chiar DOUA, in functie de incaperile parcurse de teava de gaz care NU E VOIE SA O MASCHEZI)

    Masca de tevi (plinta) exista ceva misto Made in Germany (bineinteles), scumpa dar merita, totusi ar suporta un maxim de 3 tevi paralele, variante pe 23 sau 28mm diametrul max.

    00
  53. Incerc sa imi aduc aminte 2017, luat una bucata apartament comunist, refacut TOT.

    Doar bucataria, avem asa:

    1. Prize, eu am pus Legrand Niloe, astea mi-au placut, pretul a fost ok.
    Ca nota, am oroare de aparatajul modular, mi se pare inestetic spatiul dintre module si dintre module si rama iar in bucatarie va intra jeg acolo de nu il mai scoti.
    Pe peretele cu blat am
    – SUB nivelul blatului 3 bucati: pentru cuptor (eu l-am pus clasic sub plita, nu la semiinaltime), plita (cant o fi electrica, acum e gaz), MSV.
    – DEASUPRA de blat pentru aparatajul e acolo, doua grupuri a cate 3 prize (microunde, cafetiera, blender, gratar electric tefal te miri ce mai intepi acolo).
    – SUS in zina tavanului dar sub mobila, mascat, pentru centrala, hota, detector
    Pe peretele opus am una dubla deasupra mesei, pe peretele din stanga inca una dupla, in care e combina. Circuite separate am pt cuptor, plita, centrala si MSV, restul cate un circuit spre fiecare perete.

    2. Doar peretele cu plita are o banda de gresie intre corpurile suspendate si cele de jos. Se curata usor, am ales un model mat de la Paradyz (polonezi) modelul tretto. Nu mai stiu cine importa, dar gasesti.

    3. In rest totul e zugravit in alb, cu vopsea Oskar ceramic, data cu pistol (aia din reclama cu pisica). Iti confirm ca am sters de pe perete zacusca, zeama de afine si te miri ce, fara urme. E mai scumpa, dar chiar e lavabila.

    4. Mobila la comanda loca, cu fronturi frezate si, cel mai important, feronerie Blum.

    5. Chiuveta in blat, de la Shock (astia au inventat compozitul oentru ciuvete). Impecabila dupa 4 ani.

    6. Pe jos am pus parchet laminat, deh, apartament. Rezista super, modelul QuickStep stejar periat de la Proges parca. Am tinut o bucata de placa in apa din vana o saptamana, am scos-o cum am bagat-o. Plinte am pus late, de lemn, baituite la culoare aproximativ la fel, cele de PVC si MDF sunt o porcarie.

    7. ATENTIE LA SCURGEREA CONDENSULUI CENTRALEI. Daca nu vrei sa bagi condensul in PET de 5 litri si sa golesti periodic, sa tragi traseu la canalizare. Sau afara daca esti sigu ca nu iti ingheata.

    Succes si nervi de otel.

    P.S. PEste tot am retencuit, clasic, si trei maini de glet. Nu am pus rigips, mai ales la casa am auzit de soricei care traiau in spatele acestuia. Plus ca rigips + apa si aburi ca la bucatarie = nu imi place. Si vorba mesterului, cum sa lipesti faianta pe o foaie e hartie, si cum sa prinzi coruprile suspendate ?

    00
  54. am dat trimitere inainte de a mai scrie.
    Am schimbat toate tevile din coloana, atat apa rece (separat din subsol pe ppr) cat si scurgerea.
    Caloriferul e alb clasic de la romstal, se asorteaza bine cu vopseaua tot alba, nu s-a decolorat inca. Tevile le-am pastrat aparente, din cupru, in toata casa, vopsite la pistol cu lavabila. Dupa 3 ani sunt cum erau in prima zi. Dar se vad doar 1 m in bucataria mea. Restul de sub centrala si scurgeri sunt mascate in spaetele mobilei.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.