De ce avem nevoie de conferințe gen ICEEFEST?

Dragoș Stanca organizează cea mai mare conferință despre tehnologie din Europa de Est pe 12 și 13 iunie 2014. N-am fost la nici una, dar asta pentru că sunt antisocial și obosit. Știu însă că aceste conferințe cu speakeri internaționali sunt foarte bune pentru România. Foarte bune, vă zic, și asta dintr-un motiv destul de puternic, pe care îl explic mai jos.

Prin 2006, merg la o conferință de-a lui Manafu, una dintre primele conferințe despre online din România. Eh, la conferința asta, unul dintre invitați a insistat un pic pe Youtube ca și canal de distribuție online. Până în acea secundă, YouTube era un site de pierdut vremea, pe care numai idioții îl foloseau și dacă îi menționai unei companii despre el, îți râdeau în nas.

După ce a zis tipul ăla de Youtube pentru companii, toată lumea din sală s-a schimbat la 180 grade. Sigur, nu imediat, dar în decursul anului au început să fie mai deschiși către punerea reclamelor proprii pe YouTube sau către punerea de reclame peste clipurile de YouTube.

La asta folosesc conferințele cu speakeri internaționali. Să ne explice străinii chestii care la ei există de 2-3 ani și sunt dovedite ca funcționale și să le punem și noi în aplicare.

 

curiosity cola

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

12 comentarii

  1. + piscoturi

    00
  2. Nu au nici o valoare. Sa se mai vada aia pe microfoane din corporatii. Oricum astia din romana sunt la comanda de afara ca ei nu fac nimic pe online.

    00
  3. Conferintele in general au un rol foarte benefic din experienta mea. De cand am inceput sa merg la conferinte si seminarii pe baza de IT, daca nimic altceva, am inceput sa-mi extind aria de expertiza si de interes.
    Recomand oricui are ocazia si timpul sa mearga la conferinte si seminarii pe domeniul de care este interesat, sa o faca.

    00
  4. Poate le spune careva si la ai nostri sa nu mai organizeze concursuri pe Facebook. Ca nu mai merge de 2-3 ani deja.

    00
  5. Care ar fi, in opinia ta, canalele de promovare in viitor? O ia la vale FB-ul sau se mentine?

    00
  6. Sunt surprinsa de pretul de bun simt, mai ales pentru regular si early bird registration, probabil ca daca as mai fi stat in Bucuresti as fi mers.
    Mergi de data asta, sau esti “antisocial si obosit” si anul asta?

    00
  7. “cea mai mare conferință despre tehnologie din Europa de Est” cu Grasu XXL , Florin Grozea, Calin Goia (Voltaj) si alte manele?

    Adica ce subiecte de bun simt ar putea aborda astia?

    00
  8. unde ai facut poza? La rue du pain?

    00
  9. manole, iti dai seama ca ai fost fix libertatea.ro in clipa asta? Ai scos in fata 3 oameni de prin showbiz, si gata, aia e conferinta vietii. Nah, restul vin de prin afara, au nume mai dificil de pronuntat.

    ontopic: Eu am fost anul trecut, cam misto sa vezi oameni care fac poate acelasi lucru ca si tine, dar sa vezi noi perspective, de prin alte piete.

    00
  10. Manole, numele alea sunt umpluturile din pauze. ceva la care sa rada cei car enu au apucat sa iasa in foiaer pentru “networking” (sa mor daca gasesc un echivalent potrivit in limba romana pentru asta). Din cei 70 de vorbitori, ai gasit taman aia de care poti sa te agati sa poti sa fii sarcastic.
    In opinia mea, in Balcani Webbit si ICEEFest cam fac legea. Webbit are deja 6000 de participanti anual, asa ca ramane cel local facut de Dragos.
    In Romania deja cine a avut de mers la conferinte a mers, contactele s-au facut, dar tehnologia si piata evolueaza si zau daca ai ce sa auzi la alte conferinte locale. Chit ca Vali ma enerveaza cu multe articole, cu asta are dreptate. Pulsul pietii nu se poate lua pe email. Piata de publicitate online (cea care ma intereseaza pe mine si pentru care merg la anumite conferinte) s-a sofisticat extrem de mult in ultimii ani, au aparut produse despre care in Romania inca nu se vorbeste (imi vine la indemana realtime bidding, care schimba fundamental piata de online inventory, asta in timp ce pe fromuri inca vezi certuri intre propritari de site-uri locale pe tema cat mai e clickul in Adsense), pentru agentiile digitale dar si pentru furnizori au aparut furnizori de tehnologie care le pot optimiza investitiile in publicitate, respectiv le pot rotunji veniturile. Pentru asta trebuie sa mergi la conferinte de genul ICEEFest, nu pentru piscoturi si glume e standup in pauza.

    00
  11. +1 Vali, mai ales la partea cu 2-3 ani.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link, de la PCGarage prin acest link sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube