Ce-i lipseşte onlineului

Cineva care să sancţioneze mizerii din astea. Cineva care să îl tragă pe gog de mânecă şi să îl întrebe dacă e beat că dă exemplu de reuşită o firmă care s-a născut şi a crescut pe spam. Rili now! Toată lumea s-a abţinut să scrie pe tema asta tocmai pentru că eJobs e o mizerie de site început cu adunat de emailuri, cu pagini din alea mişto pentru google şi alte mizerii, care între timp a crescut un trust media cu picioare de lut (da, de InternetCorp e vorba, care se chinuie să se vândă de jumătate de an pentru că o duc foarte bine, oricâte dezminţiri ar publica Seceleanu), trust care ar muri în 6 luni daca ăia pe care îi căpuşează ar face ceva pe tema asta.

Altfel, Zelist tot un top mizerabil e, care se vreo 2 ani tot uită să menţioneze că sunt bloguri care nu apar acolo. Pentru că nu e un business bun.

Onlineului îi lipsesc coaiele şi experienţa. Şefu’ onlineului îmi zicea zilele trecute să iau pe cineva să scrie aici. E o idee, dar pe cine? Cei mai mulţi nu au experienţa necesară, nu ştiu pe cine să înjure, nu ştiu cum şi de ce să înjure, nu ştiu cine e Călin Fusu şi de ce e prost ca businessman, nu ştiu cum a fost dat Dragoş Stanca afară pe geam de la MediaPro, nu ştiu cât de cocoş era Vlad Stan când era la Vodanet, nu ştiu cum funcţionează un adserver, nu ştiu html sau usability şi alte asemenea.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

24 comentarii

  1. nu poate nimeni scrie aici.

  2. De fapt problema e că ăia care au coaie n-au experienţă şi invers.

    00
  3. Ești de neînlocuit. Nu știu dacă în sensul bun sau sensul rău, deoarece ai revenit mai „evil” ca niciodată, dar cred că era timpul … Bine-ai revenit.

    00
  4. cui ai dat cheile de la blog? :D

    00
  5. Gand la gand cu bucurie, bine-ai revenit, bine ca te-am regasit!

    00
  6. Vineri (30.03.2012) in jur de 16:00 ?

    00
  7. Sper ca nu e o gluma intoarcerea asta in forta.

    00
  8. Si e mare pacat ca nu-i sanctioneaza nimeni. Eu as face asta dar nu cunosc zona si sunt mult prea la inceput. Teach me.

    00
  9. Excelent! Acum mai gasesc si eu un blog calumea inafara de cel al lui Cetin unde pot citi lucruri interesante! Sper sa nu fie doar de 1 aprilie.

    00
  10. Ii lipseste: zoso.ro, onlineului zic.. :)

    00
  11. Pacat ca azi e 1 aprilie…

    00
  12. NOU
    #12

    ”Ticălosule”, sper că nu e păcăleală…!

    00
  13. mă bucur că ai luat decizia de a reveni aici! din păcate, eşti încă de neînlocuit.

    00
  14. Bine ai revenit si sper sa nu fie o pacaleala de 1 aprilie.

    00
  15. bine ai revenit la treaba

    00
  16. Vali, nu ma pricep, dar am spirit de observatie. Oamenii sunt peste tot la fel. Uita-te pe strada, in institutii, unde vrei. Mereu e cate un dobitoc ajuns la autoritate, cu 4-5 ucenici dupa el. Unul minte, unul fura, altul tine de 6, altul acopera, altul e alibi. De ce n-ar fi si in online la fel? Pentru ca sunt prea multi, nu mai exista locuri vacante pentru cei integri.

    00
  17. damn, si eu care credeam ca sunt sigurul care a ramas perplex la limbiile in cur care le primeste eBlowJobs …

    btw wkb …

    00
  18. 1 Aprilie cumva sau e totul pe bune?

    00
  19. dude, nu trebuie sa scrii despre cacaturi din online-ul romanesc, pentru ca online-ul romanesc oricum nu conteaza. ca idee: firma romaneasca de online al carei scop unic il reprezinta spam-ul ‘inteligent’. succesul va fi instant.
    sigur exista, sigur ca imi vei zice cateva nume :P

    00
  20. Bine te-am regasit!

    00
  21. bine [ca] te-ai reintors. mi-era dor de tine, pe zerostiri esti prea civilizat si nu te prinde masca asta. cand ai putin timp, sa-mi povestesti si mie cum am fost „dat afara pe geam”, ca nu stiu. imi amintesc doar de o demisie, urmata de vreo alte 70, in zilele urmatoare. dati afara pe geam, cu totii. poate-l mai intrebi o data pe sefu’ online-ului care-i sunt sursele. daca au mustata alba, mai incearca sa intrebi si-n alte parti. altfel, welcome back again.

    00
  22. arată-mi unde autorul spune că „ce bine că nişte spammeri au făcut antreprenoriat de succes”. asta e diferenţa dintre un diplomat şi un manufacturier de duzină, care s-a aruncat cu capul inainte.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.