HP adoră să facă tâmpenii

Sunt fan HP, pentru că sunt singurii care fac laptopuri cu ecrane mate (au intrat și Dell și Samsung un pic pe piața asta, dar timid), dar rezistența lor la logică e fantastică. Au trecut 4 ani de când am scris prima oară că posturile USB sunt puse aiurea in dreapta, unde ar trebui să fie mâna și/sau mouse-ul, și nu sunt singurul care se plânge de asta.

Ieri am descoperit o nouă tâmpenie la ProBook-ul meu 4730s. Prima a fost când mi-am luat 8 giga de RAM ca să aflu că nu pot să am 12 Giga de RAM, că nu suportă placa de bază. Așadar, ieri am încercat să trec de pe placa video integrată pe cea dedicată, că are mai mult ram și teoretic ar trebui să meargă mai bine. Mi-au luat ~3 ore să fac asta, pentru că un utilitar software sau o setare din BIOS e prea mult pentru ei. Au o setare în BIOS, dar e pentru a dezactiva placa dedicată. Mi s-a explicat că se face asta pentru a autonomie.

 hp-graphics

Problema asta e minoră dacă ne uităm câte tâmpenii fac HP când construiesc un laptop, fie că este de business sau personal/ieftin. Niște deștepți de acolo s-au gândit că pe un laptop de 17’ eu am nevoie de 2 plăci video pentru că la un moment dat voi avea nevoie de mai multă baterie. Pare logic, nu? Punem hard-disk de 750 giga, monitor de 17, premium sound și ne gândim la baterie, pentru că…da. Mă doare capul. Îl și văd pe Gigel alergând cu laptopul de 3 kile prin oraș și îngrijorându-se de baterie.

Îmi place HP, dar peste doi ani presimt că trec pe Samsung.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

46 comentarii

  1. Aproape toate laptopurile de acum au 2 placi video. Au aia de la intel care e integrata in chipset, care e folosita cand te dai pe net si faci chestii lejere si placa video aia dedicata care e pornita doar cand e nevoie. La nvidia se numeste optimus si merge excelent.
    La amd e asta

    Nu trebuie tu sa o pornesti manual sau sa faci altceva, teoretic cand dai drumu la ceva are nevoie de procesare grafica intensa o sa comute.

    00
  2. vlad, nu chiar toate, ci laptopurile de peste 2500 RON. Cele ieftine inca stau cu integrata. Eu pentru un laptop prefer una integrata ca sa am autonomia bateriei mai ok. daca am nevoie de performanta, trec la desktop.

    00
  3. Mie la HP mi-a placut intotdeauna faptul ca se preocupa si de design, fara sa trebuiasca sa stau cu o placa hidoasa in fata, ca la multi alti producatori. Acum au inceput si altii sa se orienteze spre design – Samsung, Sony (desigur, Vaio e superb).

    In ce priveste portul USB pe dreapta, uneori e util sa ai macar unul. La MacBook le am pe toate pe stanga si plang dupa un port si pe dreapta (in anumite pozitii e tare folositor).

    Dar da, HP nu prea isi da seama ce face gresit – si nici nu vrea sa asculte cand i se spune. Pacat insa ca ia decizii proaste de multe ori… !

    00
  4. Mie nu-mi plac (unele) ProBook-urile pentru ca nu au ventilatie sub carcasa (asta am vazut la cel putin 2 modele, eu avand unul tot de 17 inch, ceva Radeon HD, 500 GB hard-disk si vreo 4,5 Kg ). Poate au ei vreun sistem de racire ingenios, dar mie mi se pare de tot rasul. Coolerul ala din interior trebuie sa-si traga aerul de undeva. Am vazut si pe unde, pe sub cateva taste, „q” si „w” mai exact, care oricum nu-mi mai merg (coincidenta, nu). Iar bateria e moarta de un an.

    00
  5. Toate placile de baza de laptop vin cu o placa grafica integrata. Nu e vina celor de la HP. Eu am un Dell XPS si e acelasi lucru. Repet – toate motherboard-urile Intel de laptop (probabil ca ai cu Ivy Bridge?) vin cu o placa grafica Intel integrata. Pe urma vin HP, Dell, etc. si mai pun o placa dedicata pentru laptop-urile multimedia/gaming.

    RAM-ul e intr-adevar folosit si de placa integrata, dar alocarea e dinamica, in majoritatea timpului nu simti. Placa grafica dedicata e aleasa automat de jocuri – eu am jucat Far Cry 3 fara probleme (pe Very High dar nu la rez. max) cu placa nVidia GT540M.

    Eu zic ca e mai eficient ca pentru desktop si filme sa fie folosita placa integrata si pentru jocuri si chestii „grele” placa dedicata. (si Photoshop stie sa aleaga automat placa dedicata pentru 3D si efecte).

    Daca vrei putere maxima nu iti iei laptop. E simplu. Laptop iti iei daca vrei mobilitate. Laptop-urile de 17″ sunt o tampenie dupa mine, pentru ca reduc intr-adevar mobilitatea.

    Setup-ul meu e Dell XPS L502x de 15″ legat prin displayport si hdmi de doua monitoare HP ZR24w de 24″, mouse si keyboard wireless. Cand vreau, scot 3 cabluri si sunt mobil, in rest lucrez ca la un desktop. Daca insa as vrea putere maxima pentru gaming sau Maya, nu as folosi un laptop.

    Oricum, cand plec in calatorii, nici laptop-ul nu-l iau. Merg fie cu un netbook Acer Inspire quad core cu 4 Gb RAM, suficient inclusiv ca sa descarc RAW-urile de pe card si sa le prelucrez in Lightroom sau chiar doar o tableta Samsung 8.9 + docking, suficienta pentru descarcat poze jpeg, blogging, etc.

    00
  6. Iti recomand sa treci pe Asus…
    K55VD este demential dar este de 15.6. daca vrei mai mult au….

    00
  7. dreapta? si noi astia stangacii?
    mai bine sa le puna in spate.

    00
  8. Mie-mi cad suruburile de la minunatia mea HP luata in urma cu un an. Raspunsul lor a fost sa ma duc la service sa le puna inapoi!
    Si mai au si alte cretinatati in program, cum e mufa aia de alimentare pusa in dreapta, la unele modele, care are 10 cm. Si daca in mufele usb din dreapta poti pune un microreceiver, de mufa de alimentare nu prea scapi

    00
  9. Decizia de-a pune doua placi video intr-un laptop de 17″ este foarte usor de luat. La ora actuala, placile video integrate sunt in procesor. Ai pus procesor, ai deja o placa video. Intr-un laptop de 17″ e loc berechet pentru a doua placa video, asa ca au pus-o. In plus, ei s-au gandit ca un laptop de 17″ e un desktop replacement si s-ar putea sa vrei sa faci chestii mai complicate cu el. Da, AMD are o problema cu sistemul Switchable Graphics, dar dupa ce-i dai de cap, o sa fie usor. Poate gresesc, dar Intel nu prea te lasa sa dezactivezi placa video din procesor cand folosesti platforma lor.

    00
    • @un cunoscator: am reușit până la urmă cu un utilitar să setez manual să nu mai folosească deloc placa video integrată.

  10. Pentru ecran sa stii ca merge si un WLED de la Dell. Nu e mat, dar e destul de puternic incat sa nu devina deranjant soarele atat timp cat nu mergi cu el pe plaja.

    Chipsetul integrat video o chestie nesemnificativa in comparatie cu placa dedicata, aia e flamanda. Oricum comutarea se face automat de catalyst. Daca nu vrea merge si cu right click si ar trebui sa iti apara in context menu run with graphic processor, alegi matale care si il lasi default.

    00
  11. am zis o chestie putin gresita
    Placa video de la Intel (hdxxxx) nu e integrata in chipset ci in procesor.

    00
  12. Lol care zici ca Vaio arata bine, sunt nejustificat de groase, butucanoase si in general urate cu spume. Si culmea, asta nu le ajuta la rezistenta. Am doua Vaio acasa care fug din carcasa.

    uite aici frumos si solid, cam seamana cu altceva dar nu conteaza.

    00
  13. NOU
    #14

    Dacă nu te joci, nu are rost să forțezi trecerea pe dedicată. Se va încălzi laptopul mult mai mult și cum HP-urile sunt nr 1 în service la chipseturi video căzute….Da, știu, ATI sucks față de nvidia Optimus, dar tot se descurcă ok la ce faci tu placa integrată.
    Măcar ia-ți un cooler de laptop cu un ventilator mare dacă ai urechi finuțe, dacă tot insiști, măcar să aibă o răcire bună și du-l la curățat odată la 6 luni.
    Nu vorbesc din cărți sau de pe net, le văd în fiecare zi.

    00
  14. Numai Apple are placi de baza diferite.

    … cu RAM-ul lipit direct pe placa, fara posibilitati de upgrade . Nu mersi.

    00
  15. @alxzen aha, si ti le-ai cumparat pentru uratenie nu? Oricum VAIO are mai multe modele, daca ti-ai luat modelul de 2000 de lei, nu te poti astepta sa ai caracteristicile celui care costa dublu, nu? Hint, cauta seria Z (SVZ1311…are un i7 Quad si 256GB SSD RAID in 1,2 kg si 16mm grosime).
    @Vali: ai si pe VAIO seriile S ecrane mate. In plus, cred ca S15 e inca cel mai usor 15″, la 2kg cu procesor de tensiune normala (carcasa e de aluminiu si magneziu, ecran IPS Full HD, modem 3G incorporat, 2 placi video, un GT640 si un Intel, cu buton fizic pentru comutare)

    00
  16. Eu folosesc un Gateway nv78, e un fel de Acer dar facut la americani, mai calitatitv, de 17′, doua hdd-uri, core2duo…si fac grafica pe el, adica Photoshop, illustrator etc…
    Da e modelul vechi nu mere la mai mult de 4g dar sa zic ca merge? O sa dati cu pietre….
    La anul il upgradez la modelul urmator cu i-whatever si maxim de ram…
    Si e extraordinar ca e laptop ca il pot lua cu mine, ca daca imi luam un desktop eram blocat intr-o locatie, asa strans laptopul si am plecat la birou sau la clienti sau acasa….

    00
  17. E de la drivere problema cu placa video, poti sa-i faci in BIOS ce vrei ca nu rezolvi nimic.

    Cauta un soft de overclocking si „overclock-eaza” placa dedicata la frecventa ei normala. Probabil ca ea merge dar isi tine frecventele jos sa economiseasca baterie.

    Vizavi de HP, s-au dus mult in cap. I-a terminat „Leo Apotheker”, fostul CEO, care zici c-a avut o misiune personala in a distruge brand-ul.

    Acum fac imitatii de imac-uri si spera sa reuseasca. Vezi „Specter One”.

    Oricum toate cu placa dedicata au doua placi video in ziua de azi ;) toti construiesc laptopuri pe aceleasi platforme. Numai Apple are placi de baza diferite. Dar au numai ecranuri glossy.

    Si 8GB de ram o sa-ti ajunga inca doi ani de-acum fara probleme.

    00
  18. „singurii care fac laptopuri cu ecrane mate”. Am laptop Lenovo cu ecran mat. Cum se poate? :)

    00
  19. @ Le-am cumparat pentru ca la vremea aia alternative erau fie Pavilioane sau generatie veche de Acer sau Toshiba. Eu vorbesc de flagship nu de ieftinache.

    00
  20. Inca va mai luati HP, offffff.

    00
  21. Mai Gaspy, unde ai invatat tu faza asta cu „Toate placile de baza de laptop vin cu o placa grafica integrata”, in manualul de geografie sau la orele de tras pe nas?

    00
  22. @zoso: if i may, cum ai reusit sa dezactivezi de tot placa integrata? (link? ) tried it once…no success.
    merci:)

    00
  23. Ne zici si noua utilitarul sau e secret?

    00
  24. Alunelu probabil ai Think Pad. Nu stergi asa usor IBMul.

    00
  25. Si eu merg tot pe HP…insa ultima achizitie m-a dezamagit. Am cumparat un ProBook 4540s la care ii se descarca bateria cat timp era inchis si fara sa aiba niciun accesoriu conectat. Ba chiar am dezactivat si WAKE ON USB , WAKE ON LAN… insa problema a ramas. Cei de la eMAG mi-au trimis alt laptop nou, cu aceeasi problema. Bateria era ok, am testat-o…daca era scoasa din laptop nu se descarca. Partea cea mai tare este suportul oficial oferit de catre HP, care tinde catre ZERO. M-au pus sa fac un test la baterie cu HP Support Asistant, unde mi s-a confirmat ca bateria este ok, deci din punctul lor de vedere totul este in regula. Acum am trecut pe seria Pavilion, insa imi placea mai mult ecranul acela mat, si faptul ca nu trebuia sa desfaci jumatate de laptop ca sa-l cureti de praf. Oricum rusine HP pentru suportul inexistent…

    00
  26. Deci, ai 2 placi grafice pentru ca cea „onboard” e data de fapt de procesor (fiind gama mai noua gen Sandy / Ivy Bridge), deci pe ei nu-i costa nimic sa o bage in plus. In al doilea rand, in teorie, placa integrata consuma mai putin, deci ar fi folosita pentru economia de baterie, cea separata pentru chestii mai serioase.
    De asemenea, Samsung nu e cine stie ce jucator pe piata laptop-urilor (insignifiant, dupa cum ai zis si de Microsoft pe mobile), deci s-ar putea sa sari din lac in put.

    00
  27. e ca si cum iti cumperi un BMW7 si te uiti cat consuma.

    00
  28. @Razvan Gavrilescu – „și cum HP-urile sunt nr 1 în service la chipseturi video căzute” eu as paria pe Acer la capitolul asta, nu ca HP-urile n-ar avea probleme, dar nu la fel de mult ca laptopurile Acer.
    Pe langa faza cu usb-urile in dreapta (problema pe care o are si Asus-ul meu mai e si cea a mufei de alimentare pe care unii producatori (Toshiba si Asus – vazute recent) le pun tot in dreapta chiar langa unitatea optica si porturile usb, minunat.

    00
  29. Dilimache, mai geniule, ia zi tu un notebook, model 2012-2013, cu procesor intel si fara placa video integrata!

    00
  30. Nu e funny cand ajugem sa ne credem mai destepti decat departamente intregi de R&D? Cand ajungem la concluzii de genul „nu mie imi scapa ceva din vedere, ci catorva zeci de ingineri pregatiti intensiv pentru a nu le scapa nimic”.
    E bine sa iti dai cu parerea despre orice atata timp cat iti dai si seama de ridicolul unor situatii in care te pui crezandu-te detinatorul absolut al tuturor solutiilor si ideilor bune.
    Believe me ca peste ideile astea „destepte” care iti vin s-a trecut inca din cele mai timpurii stadii de prototip ale unui produs. S-au ridicat, s-au analizat si au fost puse deoparte din diverse motive, gen s-a venit cu alte solutii mai bune/viabile.

    00
    • @jiji: nu. in cazul la care te referi tu e o rezolvare simplă: porturile sunt mai bine cum zic eu, dar ei le pun acolo din considerente de lene și reducere de costuri.

  31. Eu la Acer am 2 USB-uri pe stanga si unul pe dreapta. Chiar daca acum 4-5 ani aveau probleme serioase de fiabilitate, vad ca s-au desteptat.

    00
  32. Daca plasarea porturilor usb e o problema asa de mare, de ce nu ati cautat niste poze cu laptopul inainte de a scoate banii din buzunar?!? E ca si cum dupe ce iti cumperi o masina, iti dai seama ca e cu volan pe dreapta si incepi sa blamezi producatorul ca are ingineri slabi. Poate acele laptopuri sunt pur si simplu destinate altui target: poate sunt pentru cei care nu au nevoie de un mouse (se descurca cu multitouch-ul mai bine decat voi cu mouse-ul), sau poate sunt pentru cei care folosesc atat tastatura cat si mouse extern, sau poate pentru cei care nu au nevoie de porturi usb.

    00
  33. @Jiji: Uite de ce e o idee proasta cu USB-uri pe dreapta: https://imgur.com/zJcHaRH
    Acum mai povesteste-ne, te rog, cat sunt de utile porturile pe partea aia, si cum Vali si o gramada de alti detinatori de ProBook 4×30 sau 4×40 ne inselam atunci cand spunem ca asta e o eroare de design industrial.

    00
  34. lenovo thinkpad din ala ieftin (edge nu T) mat
    porturi dispuse suficient de bine, imi place la astia ca au cate un port facut special sa aiba curent in el tot timpul si cand e teoretic in suspend, capac pus etc.

    Am vazut la Hp dar si la altii cu nume mari ca imping si touckpadul spre stanga, poate ca e pentru americani, ca la ei sunt mult mai multi stangaci comparativ cu europa. Probabil ca sunt mai targhetati decat credem noi.

    00
  35. parca stiam eu ceva, si astia vin sa-mi confirme.
    deci hp=ul e facut pentru membrii MENSA< foarte bogati, alcolici, gameri inraiti si mai ales PRESINDINTI SUA.
    Zoso, nasol ca nu te-ai nascut pe meleaguri americane ca nu poti sa ajungi presendinte pana nu revizuiesc si aia constitutia lor…
    https://www.dailyinfographic.com/left-handed-facts-and-statistics-infographic

    00
  36. NOU
    #42

    Si eu am Acer, am un usb pe stanga si 3 pe spate. Pe dreapta nu am decat dvd-rw-ul. Modeul e depasit, dar mai rezista pana se va naste altul.

    00
  37. septimiu, pune tu ambele maini pe tastatura in pozitia de scris (adica cu degetele pe asdf jkl;) si imagineaza-ti unde ti-ar fi stat incheietura daca touchpadul ar fi fost plasat spre dreapta. Touchpadul e de obicei plasat sub tasta de spatiu pentru a nu fi atins cand scrii; daca ai numpad e normal ca totul se duce spre stanga. Este insa si o exceptie: razer blade care pentru 2500 euro iti ofera touchpadul in dreapta de tot.

    Mai aveti si alte dileme ingineresti pe care sa vi le explic ??

    00
  38. Take a look here. Citeste pana pe la postul 5-6. Te strici de ras. :)) Am de aproape o luna 4740s si am avut problema asta. Si asta e ce am gasit printre altele. :))

    https://h30434.www3.hp.com/t5/Notebooks-Archive-Read-Only/F2-and-F3-Brightness-Keys-Not-Working-on-DM4-3050US-Laptop/td-p/1476283

    00
  39. Instaleaza Hot Key Support. Eu asa mi-am rezolvat problema.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube