USR: You have ONE job!

Pornind de la ideile lui Vali de aici, am dat peste declarațiile lui Barna și Ciolos, la cald, după alegeri. Mai greu cu exprimarea (vezi ps), dar, în mare, cam aceleași chestii. 40 de angajamente, la la la. Nu zic ca n-ar fi bine să faceți tot ce v-ați propus în alea 40 de angajamente, dar multe mi se par cârpeli. Aceeași strategie reactivă. Bau-bau a făcut ceva rău, noi reparăm. Cârpim. Meh, nu sunt impresionat.

Aveți șansa, acum că intrați la guvernare pe bune, să faceți ceva de viitor. Ceva la care să vă uitați peste zece sau douăzeci de ani și să puteți spune “I did that!”. Serios, cu o singură lege, proactivă, rezolvați ~80% dintre problemele cu corupția de zi cu zi, cu incompetența, cu indolența, cu miserupismul și alte cele din aparatul de stat. O singură lege, dată bine, rezolvă mare parte dintre problemele astea. Hear me out.

Legea 1/2021: PDF is dead, long live open standards. Sau ceva titlu pe tema asta.

Scop: TOATE informațiile de interes public trebuie publicate într-un format open-standard. Unul. Nu contează care, alegeți voi. Vă lăudați cu 5000 de IT-iști, sunt sigur că găsiți unul care să vă recomande ceva decent. Dacă trebuie și e musai, acceptăm și XML. Ne descurcăm noi cumva după aia.

Legile actuale pe tema asta, sau procedurile de aplicare curente, sunt o abominație. Faptul că cineva tipărește un tabel în excel, îl completează cu porcușori cu pixul, ca apoi să-l scaneze și să-l încarce undeva dosit pe un site este o inepție. Se mimează o deschidere, dar rezultă o ascundere sub preș. Vrei să verifici o declarație de avere? S-a scanat prost. Vrei să verifici un contract? Încearcă zece soluții OCR, pentru că tanti Mița  (hue hue) a folosit un font modern, cu o imprimantă matricială, și sumele sunt trecute cu pix galben. Vrei să verifici activitatea cuiva? A, pai chiar trebuiau completate toate căsuțele? Cauți o informație utilă pe siteul primăriei? Da, e un PDF scanat prost, pe care-l găsești ascuns după cinci clickuri pe site, navighezi 3 meniuri, ajungi la downloads și la sfârșit fișierul e corupt.

Nah. Hai să faceți ceva bun! O lege scrisă bine. Cu proceduri clare, reguli de aplicare, și sancțiuni pe măsură. Faci corect, sau căutăm pe altcineva. Găsiți un standard. Întrebați 100 de juriști, puneți toate punctele pe i, și virgulele sub t. Treceți legea bine, să nu poată fi pesedită niciodată. Faceți asta, și rezolvați multe probleme adiacente. Faceți asta, și veți avea aliați peste tot. Faceți asta, și scăpăm, cu toții, de multe probleme sau problemi puși în funcții pe ochi frumoși.

Ne lăudăm, ca țară, cu exportul de IT, dar avem cele mai obosite protocoale de publicare a datelor publice. Nimic nu poate fi căutat, nimic nu poate fi indexat, totul trebuie să fie pre-procesat manual. Fuck it, hai să faceți ceva bun, din prima! Uitați-vă la țările baltice, uitați-vă la țările nordice, să moară Putin de ciudă dacă vezi vreun PDF la ei. Se poate. Nu s-a vrut. Acum, aveți șansa să vreți voi.

Nu știu dacă ați auzit de băiatul ăla din S3 care se luptă cu primăria și gropile de gunoi. Ce face omul ăla e fantastic. Se luptă cu caracatițe, balauri și alte cele, aproape singur. Caută documente, face corelări și mai scrie din când în când într-un ziar ce găsește. Pentru el e legea asta. Poate fi și pentru puținii jurnaliști de investigație, care ar putea documenta mai ușor firul unor povesti. Poate fi pentru orice om bine intenționat care vrea progres. Poate fi pentru mine, pentru tine, pentru fabrici și uzine.

Câtă corupție la nivel mic s-ar putea scoate la iveală în felul ăsta? Câtă incompetență? Câtă rea voință? Câtă indolență?

Veți avea și hateri. Prin aparatul de stat, pe lângă aparatul de stat, prin firmulițe de apartament, prin primării de la Coclaurii din Deal, în comentarii la Vali etc. Nah. E timpul să vină 2021 și să ne asumăm că cine nu vrea, sau cine nu poate, să facă un pas în spate. Am trăit momentul în care tantile de la poștă au trecut de la condicile alea imense la “calculatoare”. Am stat cu ele acolo, transpirând în fața ghișeului, când îmi scriau adresa pentru un colet. Era puțin și vina mea, stăteam pe o strada cu un nume lung. Dar acolo s-a putut. Mai cu două degete, mai cu “Maria, cum faci aiciea”, cumva s-a putut! Se va putea și în alte instituții. Și dacă nu se va putea, măcar veți găsi oamenii care trebuie înlocuiți. Gata, s-a dus cu “eu nu le am cu calculatoarele”. Au avut timp suficient. Cine nu poate, iese la pensie. Se face loc. Se deschid orizonturile. O să fie bine.

P.S. Vă trebuie un alt om la scris discursuri. Nu, un ITist nu e suficient. Luați-i pe cei care vă scriu discursurile acum, închideți-i într-o cameră cu material de Sorkin, și nu le dați drumul până nu încep să scrie mai bine. Avem nevoie de pozitivitatea aia naivă în discursuri! Avem nevoie de Sorkin!

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

45 comentarii

  1. Sunt un ignorant. Nu știu cine e Sorin.
    In schimb bun articolul.

    00
  2. Nici măcar nu trebuie s-o scriem noi. Putem da copy paste directivei EU Open Data: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:32019L1024&from=EN

    00
  3. Ce pretenții și tu :)) USR nu sunt în stare să scape de Barna și de clica lui și tu vrei să se ia la trântă cu corupția. Și mă mai mir că nu înțeleg oamenii de ce a luat AUR atâtea voturi.

    00
  4. Bine scris
    Îți dai seama că dacă vede articolul Barna ești ca și angajat?

    00
  5. Oh, visătorule! Se vor câcâi și mâcâi și vor spune că pesede și penele le-au pus bețe-n roate. :D

    00
  6. The Newsroom și The West Wing pe repeat pentru cei care se ocupă de discursuri!

    00
  7. Ai putintica rabdare, skillul de IT se construiteste in timp. Momentan sint la nivelul la care Ghinea il invata pe Barna ca pe telefonul lui e un buton cu care poate inchide grupuri de whatsapp.

    00
  8. NOU
    #12

    eu sunt baiatul ala de la sector 3 :) uite dovada : https://www.facebook.com/lutac.r/posts/2491394327828638 , razvan Lutac m-a taguit de data asta :) daca ma contactezi iti spun multe :)

    00
  9. NOU
    #13

    Barna mimeaza progresul cu aceeasi gratie cu care tasta in aer.

    Din pacate, au depasit momentul, din punctul meu de vedere, cand mai puteai avea vreo speranta de la ei.

    00
  10. Parca articolul e scris de Dan Barna.Multe cuvinte aruncate la misto,din care nu poti sa iti faci o idee despre ce vrea sa zica autorul

    00
  11. am eu o directoare in instituție publică care zicea citez „nu dau eu baza MEA de date la nimeni!”

    00
  12. Nu contează că vor avea și hateri. Dacă vor face lucruri ca lumea, vor avea din ce în ce mai mulți adepți. Și susținere din partea publicului. Nici nu trebuie 100%, vedem că se guvernează și cu 27

    00
  13. NOU
    #19

    Buna! Am citit articolul si sunt de acord cu argumentele prezentate. Numele meu e Diana Buzoianu si voi fi parlamentar din partea Aliantei USR PLUS. Un proiect legislativ pe care o sa-l initiez in Parlament va fi legea datelor deschise care da, va cuprinde si articole cu privire la formatul publicarii datelor (va cuprinde practic si prevederile Directivei europene pe open data care trebuie transpusa in legislatia nationala anul viitor cel tarziu). Ma bucur mult ca este interes pe acest subiect pe care il consider unul foarte important! Abia astept sa avem aceasta lege! 😇

    00
  14. Ar fi atâtea de făcut, și chiar asa ușor dacă s-ar dori. UE s-a milogi de noi sa ne dea bani pentru orice, dar noi, nu și nu. Și ar fi atâtea de făcut, Doamne în ce hal sunt spitalele în tara, vomiți numai când intri pe poarta. Dar nu vor face nimic și noi ne vom ambala peste patru ani ca nu ies oamenii la vot.

    00
  15. Înainte de vrajeli cu ce va face și va drege usr deși pana acum n-au făcut nimic, as vrea sa știu cum vor trece prin parlament legea cu primari în 2 tururi in conditiile în care udmr se opune la fel și pnl dar aia o scalda pt prosti ?

    Și nu e singurul lucru în care udmr și PNL au viziuni total opuse fata de usr. Practic pe majoritatea subiectelor UDMR și PNL au viziuni total opuse fata de usr și identice cu PSD indiferent cat behăie pt prosti oaia de la cotroceni: peee seee deee e de vina, beeeh beeeh !

    Mi-am luat deja popcornul pt că un lucru e cert următorii 4 ani va urma circul de pe luna, că pâine nu va fi, e parfum ce au fost CDR și PDL fata de ce ne asteapta.

    00
    • Io tot aștept să se pună-n aplicare referendumul ăla-n care s-a votat un parlament cu 300 boi, nu 465 (senatori 136, deputați 329) boi. Chiar și 300 mi se par mulți pentru că oricum freacă menta 4 ore/zi.
      Părerea mea că 1 senator și 2 deputați pe județ sunt mai mult decât suficienți. 41 județe => 41 senatori și 82 deputați sunt suficienți pentru a face treabă.

      00
    • Referendumul ăla e o vrajeala nu se poate pune in aplicare fara schimbarea constituției deoarece în cadrul referendumului se cere nu doar reducerea Nr de parlamentari la 300 ci si parlament unicameral in condițiile în care constituția prevede clar parlament bicameral.

      E simpatic câți naivi încă mai cred șmecheriile basiste in condițiile în care nici macar băsescu n-a vrut reducerea Nr de parlamentari ci doar a folosit referendumul că vehicul electoral,intenționat a băgat șopârla cu parlament unicameral că să nu se reducă Nr de parlamentari inclusiv de-ai lui printre care și fetița analfabeta.

      00
    • @Conașu: știu foarte bine de ce s-a folosit Bețivul de referendum. Dar nu trebuie să modifice constituția dacă pun în aplicare ce-am zis io: 1 senator și 2 deputați per județ. ;)

      00
    • Pai așteptăm ca pnl și usr sa modifice legea iar următorul parlament să aibă 100 de parlamentari, dar pot pune pariu că nu se schimba nimic toți când ajung la ciolan țin cu dinții de el, vezi actuala păruială penelisto-useristo-udemerista pt pozițiile cu bani, sănătatea și educația nu interesează pe nimeni.

      00
    • Ma gandeam ca in 10 ani am avut si noi timp sa dezbatem asta cu 300 de parlamentari si in dunga si sa ne informam mai mult pe subiect, sa vedem ce beneficii ar aduce si daca sunt mai mari decat riscurile. Apoi sa trecem la alt subiect.
      Dar e ok, sa ne pierdem energia cu acest panaceu care s-ar dovedi inutil si sa nu mai cautam alte solutii de imbunatatire a sistemului politic; intre timp, ni se fura din toate buzunarele, ajungem sa nu avem caldura si apa calda in juma’ de capitala europeana in anul 2020, ne intra extremisti in parlament, ‘sperantele politicii’ se cearta pe ciolan, mor oameni aiurea prin spitale s.a.m.d.
      Dar noi vrem 300 de parlamentari, sigur aia e problema:
      https://www.openpolitics.ro/despre-dimensiunea-parlamentului-comparativ-si-teoretic/

      00
    • @Nobody: nu neagă nimeni ceea ce spui tu, doar că peștele de la cap se-mpute. De la cap trebuie început.
      Vrei spitale? Ia-l pe ministrul finanțelor de gât și întreabă-l pe ce s-au dus banii strânși pentru sănătate. 😉

      00
  16. Vad că se șterg postările incomode pt „parlamentară usr” care va fi colega de alianță cu UDMR care a votat cot la cot cu PSD legile lui dragnea.

    00
    • Eu te-am sters pentru ca ai venit repede cu scuipati spre persoana care a comentat ca fiind parlamentara USR. Ce plm trebuie sa te stropsesti asa repede cand vine cineva si da « buna ziua »?

    • Corect, întrebările incomode sunt cenzurate, că pe vremea lui ceausescu și apoi se mira bula userista că-s acuzați de neo-marxism.

      00
  17. Q: ca ne-simpatizant USR (inclusiv Ghinea și Barna) și ca ne-comentator pe blogul lui cetin (unde e pus filmul), doar mie mi se pare că Ghinea citește un mesaj de pe undeva și că de fapt fac mișto de idee? Sau e prea subtil pentru mine?

    00
    • Nu doar ție. Nici eu nu înțeleg cum de ne uitam mai mulți la filmul ala și majoritatea a înțeles ce se tot postează pe net, că Barna vrea sa închidă grupul ala.

      00
    • NOU
      #35

      Prima parte este evident o lectura a unui comentariu/intrebare, dar tot la fel de evident este ca dupa intrebare urmeaza comentariul lui Ghinea. Care nu e deloc sarcastic sau in gluma.

      00
  18. Mai bine va notati parlamentarii din zona voastra si ii pisalogiti cu chestiile reale care trebuie sa se intample in zona voastra. Orice partid, poti avea surprize la cine ai deschidere.

    00
  19. E o idee buna pentru USR si simpatizantii USR si probabil si pentru cetateni. Singura ei problema e, ca in afara de o parte infima a electoratului, care are pareri si idei despre cum ar trebui condusa o tara, gen simpatizantii USR (plus eu), nu va exztazia pe nimeni.
    In sensul ca oamenii vor locuri de munca, drumuri, pensii decente, spitale curate, un trai decent si lucruri de genul asta. Ori legea asta e doar teorie, nu si practica. Tot teoretic ar putea ajuta la eliminarea coruptiei, dar practic, ea in sine, nu face nimic.
    Asa ca, astept cu nerabdare sa se dea legea, nu zic nu, dar si cu mai multa nerabdare astept sa aiba efecte palpabile…

    00
  20. Utopie…. nici un partid nu are interesul ca propunerea din articol sa fie lege / fapt real.

    00
  21. Mda, pe bloguri toți sunt pentru democrație & shit, dar realitatea-i roșie, la sânge:
    https://www.digi24.ro/alegeri-parlamentare-2020/rezultate-finale-alegeri-parlamentare-2020-cine-sunt-senatorii-si-deputatii-din-fiecare-judet-1415723
    No, e clar! Iar s-or dus pe pulă 4 ani.

    00
  22. NOU
    #40

    totusi, ce ai cu PDF? e open, standard ISO 32000-2, valabil si pentru Diana Buzoianu.
    https://en.wikipedia.org/wiki/PDF

    00
    • Nu sunt IT si m-a făcut curios autorul articolului sa caut care sunt standarde open. PDF e standard open, dar cred că autorul dorește eliminarea documentelor PDF care nu sunt căutabile (au fost scanate fara OCR).Eu as propune că toate informațiile destinate publicității sa fie centralizate la nivel central sub același format atunci informațiile pot fi valorificate cu adevărat ( pe modelul patrimvem la ANAF).

      00
  23. Vad ca domnul userist nu spune nimic despre bătaie pe ciolan in care nimeni nu vrea sănătatea și educația, de altfel normal având în vedere că noul premier catu spunea că nu-s priorități.

    Iar behaitorul de la cotroceni parca are si mega proiect cu „Romania educata”. Nu vrea educatia, in guwernul lui ver. 3.0 ? Credeam ca pepsiglas a fost doar etapa 1 din viziunea maretului conducator.

    00
    • Ej’ nebun??? Cum să ai un popor educat și sănătos??? Vrei să aibă pretenții???
      Fii serios, dom’le! Găleata roșie, salamu’, zahăru’ și uleiu’-s baza civilizației românești. Doar nu vrei s-o dai peste cap, nu???
      :D :D :D

      00
  24. Yo-ho-ho! Asta mi-amintește de un moment, nu prea mult timp în urmă, in care am avut nevoie de cazier fiscal pe persoană fizică. Și m-am dus să fac o cerere la sectorul 3 fiind informat că nu durează mult.
    A durat aproape două ore pentru că nu mergea „sistemul”. Și ca să iau hârtia am fost băgat pe niște holuri până într-un birou undeva în spate.
    Totul, dar tot spațiul, era aglomerat de bibliorafturi, dosare și saci (la propriu) de hârtii printre care abia te strecurai. Și atunci am realizat că acolo se găsea situația fiscală a mea, a ta, a tuturor. Cum să găsești un document în maldărele alea?
    Probabil că între timp lucrurile s-au mai așezat, dar nu cred că s-au rezolvat total.
    Legi și reguli există, arhivistica e o materie studiată și există diplome eliberate pe așa ceva. Cine respectă? Organismele statului probabil nu. Cât de moderne sunt noțiunile? Cine știe?
    Cu informatizarea facem pași timizi, iar semnătura și ștampila sunt necesare în multe situații pentru că bicoz. Aia cu depunerea la etaj a declarațiilor on-line e o realitate care doare.

    00
  25. https://www.youtube.com/watch?v=yMITD1RKKk8&ab_channel=HouzzDesign
    E ceva cu Poiana lu Iocan interzisa sau ce?
    Am taiat pork, am beut vinutz.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile