Greșeala pe care o facem…

…la faze gen greva STB e să ne concentrăm pe apartenența politică a liderului. Citeam articolul lui Vlad, unde explică de fapt motivul grevei, și mi-a sărit în ochi faza cu “e de la PSD”.

Mi se pare o greșeală generalizată. Nu am dubii că o mulțime de oameni din structurile de orice fel din România au simpatii sau apartenențe politice, dar aș vrea să ne dăm un pic în spate și să ne întrebăm de ce se întâmplă asta.

E corupția? E frica de meritocrație? E apucătura seculară de a se simți mai puternici într-o gașcă unde toată lumea cunoaște pe toată lumea și, chiar dacă se ajunge la nasoleli cu procese și justiție, cineva cunoaște pe cineva și se rezolvă?

Că asta e de fapt. Nu PSD e important aici, ci senzația că ești protejat dacă faci parte din ască. Dai dreptul și ești protejat când furi. Asta se întâmplă în învățământ, în transporturi, în construcții, în orice. De aia avem știri de tipul “cunoscutul interlop a făcut…”, că e cunoscut, dar e protejat la nivel local și național și de aia nu e la pârnaie. Care e diferența dintre ăia care sunt protejați de poliție când duc fete la produs și ăia care sunt delegați în funcții în orice domeniu, de la Ape la Educație? E vreuna?

Într-o vreme speram că protectoratul SUA va mișca lucrurile spre bine. Au trecut 15 ani, s-au mai schimbat una alta, dar prea puțin. Voturile nu contează, politica nu contează, oamenii care vor ca lucrurile să rămână așa sunt prea mulți. Și își educă copiii în sensul ăsta, de aia vedeți adulți de 20-30-40 ani cu aceleași apucături.

film-yellowstone-7

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

45 comentarii

  1. si pentru ca nu ai nici cu cine sa schimbi, nu exista o forta motrice pentru schimbari in bine si logice in acelasi timp

    00
    • Zice „n-ai cu cine să schimbi”.

      Mă Otilo, oamenii există, numai să nu faci din recrutare/angajare o mizerie tipică românească.

      00
    • @Boros: nu, nu ai cu cine

      daca prin „oameni” te referi la niste Vasile si Gheorghe…ai dreptate, exista…dar sunt putini..si inadaptabili

      o sa ai un Vasile si un Gheorghe care vor salvarea padurilor…si vor incerca sa faca asta cu toate puterile lor…dar daca incerci sa-i combini cu Vasile si Gheorghe care vor masini electrice
      ..se vor bate ca chiorii ca „a lor e mai importanta”

      dar eu ma refeream la o forta motrice care sa gaseasca un numitor comun printre toti Vasile si Gheorghe si sa-i convinga sa implementeze cacatul ala mic ….ori asta nu exista

      00
  2. Pe de altă parte, mesajul conducerii STB privind posibilele furturi e naiv: își dau cu părerea despre cum fură ăia motorina la pompă de parcă nu ar exista camere video și monitorizări ale rezervoarelor, apoi ne evocă niște acuzații din 2015.
    Ce să înțeleg? Că doar acum 7 ani au reușit să acuze pe cineva?

    00
  3. Bine zici!

    Pana si speranta cu USR care va aduce schimbarea multa promisa… intarzie sa apara.

    Din mai multe „surse” politica USR stiti care este?

    „Noi suntem Partid NIȘĂ!!!”

    Coaie intr-o tara unde doar 540k de romani castiga peste 1000euro… 27% au WC in fundul curtii, 1/2 romani arde lemne pentru caldura…

    Cum sa faci politica mare / reforme fara voturi?
    Cum sa adunci voturi cand esti pe „nișă” si practic „pescuiesti” intr-o balta mica!?

    Senzatia mea tot mai evidenta e ca USR e doar un „tampon” sa stopeze din „emigratia creierelor” pentru ca fix pe astia ii reprezinta.

    Politica lor de „nișă” ignora pensionarii, ignora salariatii pe minim, ignora bugetarii… Practic ignora 70-80% dintre votanti !

    Faptul ca Ciolos de la un partid de 2-3% a luat conducerea unui partid de 10% mi se pare cel putin suspect.

    Probabil o coincidenta e si cum unchiul lui de gradul X a „rezistat” la 0215 atat sub Iliescu cat si sub Constantinescu si Basescu…

    00
    • USR-ul, dupa europarlamentare, s-a fasait si a murit speranta

      00
    • USR este un partid de nisa, pentru ca numarul celor care vor niste oameni cinstiti, cu scoli pe bune, pusi pe ceva treaba si cu intoleranta la spaga este mic. Cei care nu vor sa aduca discursuri care incep cu „statul o sa va dea …” sunt putini.
      my2cents

      00
    • Atilla,

      Asa este, atunci era „pericolul Dragnea” iar toata presa urla zilnic. Faptul ca ala primea a doua zi sentinta a „incarcat” electoral USR care era fix pe Anticoruptie cu mesajul.

      Dupa… doar la vale, acum probabil sunt pe la 10%.

      florin, ori esti naiv ori nu intelegi politica. Daca tu crezi cel putin 50% din ceea ce ai scris… nu intelegi nici politica nici cum merg lucrurile in tara asta.

      Intai vezi ca in varful partidului sunt multi cu „schelete in dulap” si nu sunt asa de „alba ca zapada” cum ai tu impresia.

      00
    • @florin: corect, sunt putini…tocmai d’aia ar trebui, ca partid, sa te chinui sa ti-i pastrezi…ori tocmai asta n-au reusit.

      una e sa zici „noi suntem incoruptibili si putem incerca sa schimbam ceva” – mesaj care este corect si cu care rezoneaza un procent din oameni

      si alta e sa zici „uite ce idiotenii propunem noi” – lucru care te face sa pierzi si din aia putini pe care ii ai (a se vedea ideile mirifice ale lui Vladut de anul trecut cu pandemia si in general orice a avut legatura cu pandemia)

      plm…sunt dispus sa votez un partid de nisa (si i-am si votat) dar nu sunt dispus sa votez un partid de nisa cu idei proaste

      00
    • cum evaluezi că sunt idei proaste? proaste pentru cine? ideile sunt bune dar percepția că sunt proaste fiindcă oamenii nu au educația necesară să le înțeleagă

      și da, florin are dreptate, 90% dintre români fură într-un fel sau altul, este cultura șmecheriei, a tăierii colțurilor, o mică schemă, o mică combinație, cultura șpăgii, a relațiilor, a ideii că regulile sunt pentru fraieri, că numai cu șmen reușești în viață, d-astea. de aia nu se potrivește USR.

      pentru că nimeni nu vrea să parcheze corect și să plătească pt asta după ce 30 de ani a parcat pe trotuar gratis

      00
    • sunt proaste cat timp sunt impotriva directiei populare

      de exemplu:
      plm…te plimbi pe strada si te uiti..si numeri 10 minute; daca dupa 10 minute vezi macar 10 insi ca nu poarta masca, vezi macar 10 insi care stau la o terasa, vezi macar 10 insi care au plecat in concediu (repet, 10 insi in 10 minute)
      apoi sa apari cu idiotenie de genul „hai sa mai inchidem circulatia complet cateva luni” e cam impotriva logicii

      daca te uiti pe cifre, chiar si masluite – mai tai sau adaugi un 10%, si ajungi la cincluzia ca ai 30-40% populatie nevaccinata si tu vrei sa introduci un certificat prin care-i transformi pe astia toti in infractori penali…..pai plm…esti idiot

      00
    • @AlinP: nu e vorba numai de „pericolul Dragnea” …prima lor greseala a fost sindromul „coaie albastre” asupra unora trecuti de adolescenta

      cand esti pustan, accepti ca nu toate pe care la bulanesti sevor si fute…si e normal..ca d’aia e adolescenta…si te intorci acasa cu coaiele umflate si te descurci singur…dar ramai cu amintirea plimbarii
      cand mai imbatranesti….ajungi la concluzia ca mai bine o futi pe aia mai uratica decat s-o plimbi prin parc pe regina balului

      ori la ei, care a fost prima miscare dupa votul din 2019?(plimbatul prin parc) „Noi nu intram la guvernare”(pai de ce plm te-am 0limbat prin parc?!?! => coaie albastre)

      00
    • nu sorry
      opinia populară nu este literă de lege și nici direcția corectă. poporul e prost. nu lași vulgul să decidă chestiunile esențiale, de aia există specialiști. ei decid, oamenii se supun

      dacă ar fi după ce vor oamenii, nu ar mai exista impozite, ar parca oricine unde vrea, și-ar da cu topoarele în cap, pe scurt vaslui

      00
    • @AlinP: inteleg destul de bine politica, iar in decursul anilor am avut prin preajma mai multi membri de partid, de toate culorile. M-am ferit sa ma amestec, caci eu nu stiu decat cu munca si cu cinste si (mai ales) fara minciuni si fara sapat pe altii.
      Naiv? Posibil. Nu inteleg cum merg lucrurile in tara? Din pacate inteleg al naibi de bine. Tocmai de aceea imi pregatesc usor-usor bagajele.

      00
    • pai daca nu te iei dupa vulg…atunci da-mi voie, ca vulg, sa-ti zic „mars la cacat” cand vi sa-mi ceri votul

      inteleg visul cu „specialistii”..si merge cat timp „specialistii” nu dau foarte mari rateuri…da’ cand vezi in jurul tau ca aia nu prea au avut dreptate…o lasi mai moale..

      da, probabil ca si-ar da cu topoarele in cap….da’ dupa primul cap spart ar reconsidera opinia

      plm….nu ai cum, pe nicaieri, sa schimbi ceva la 180gr….faci un ocol intai

      00
    • @florin scoli bune, cinstiti zici ?! recomand sa citesti seria de articole de pe catavencii intitulata „Uniunea celor scoși din foame” sa vezi cat de succes sunt unii care au ajuns parlamentari sau cat de evazionisti pardon optimizatori fiscali sunt.
      Cat timp au fost la guvernare nu au spus nimic de ce se intampla pe piata de energie. Acum brusc au devenit verticali ca nu se mai poate cu cresterile astea ca si cand s-a intamplat totul de pe o zi, pe alta.

      00
  4. E adevarat ca mafia e transpartinica, dar PSD pare ca detine cea mai mare cota de piata din afacere.

    00
    • Colegul Mîndruță scrie că ar fi fost informat că șefii de administrație le-a ordonat să nu iasă. Scrie sursa lui, că șefii de sindicat taie și spânzură șefii administrației, fiindcă ăștia i-a pus acolo.

      Deci… multe fumigene?

      00
    • Și dacă ascultăm bine și CUM vorbește ”șăful” sindicatului, cam este clar de unde a pornit răzmerița…

      00
  5. … romani ard lemne…

    00
  6. Poate cineva sa-mi explice de ce locuitorii din Bucuresti beneficiaza de subventii la incalzire, la transportul in comun, revelioane subventionate, bilete de vacanta subventionate, biciclete cadou de la primarie etc. Este cumva Bucurestiul un gen de Statul Vatican in Romania? Intreb la modul foarte serios de ce exista aceste discrepante intre un locuitor din Bucuresti si altul din Craiova de exemplu.

    00
    • dar daca tot tanjesti dupa acele subventii….nu-i mai simplu sa-i ceri primarului tau sa bage si el, la tine?

      plm…eu „balesc” la niste subventii de la primarie…sa bage canalizare…dupa ce baga astea…pe bune ca nu m-ar deranja sa-mi scada pretul la transport

      00
    • Pai da si Vulvutza subventii. Dar sa returnezi 30% la partid ;-)

      00
    • daca esti ofticat ca noi bucurestenii avem subventii (si mai ales daca esti din moldova), te rog sa iti iei inapoi vecinii.
      ca s-a umplut bucurestiu de tarani din provincie.

      00
    • Pentru ca suntem elita țării

      00
    • @Lecter

      „Poate cineva sa-mi explice de ce locuitorii din Bucuresti beneficiaza de subventii la incalzire, la transportul in comun, revelioane subventionate, bilete de vacanta subventionate, biciclete cadou de la primarie etc. Este cumva Bucurestiul un gen de Statul Vatican in Romania?”

      Deoarece din impozitele platite de BUCURESTENI, 88% sunt redirectionate in alte zone ale tarii – in pricipiu si aia din care te plangi tu acum -.

      Daca banii ar ramane toti aici, ar fi subventionat 100% tot ceea ce spui tu in postul tau!

      00
    • @ raw te inteleg si vreau sa vin in weekend sa te relochez conform dorintelor tale am inteles ca locuiesti in Sectorul 5, Strada Radu Constantin. Te rog sa-mi dai si # blocului si apartamentul daca este posibil.

      00
    • @ Adib interesant, ai cumva sursa datelor un link ceva la afirmatiile tale?

      00
  7. Greseala pe care o fac toti e ca pleca de la premise si informatii total gresite.
    Problema e cu totul alta si pleaca de la dispozitiile art. 20 din legea 55/2020, lege in vigoare din 15 mai 2020. Acest articol prelungeste automat valabilitatea contractlor colective de munca pana la incetarea starii de alerta. Pasul doi e atitudinea directorilor care prevalandu-se de acest articol merg la rupere, nu negociem nimic, nu suntem obligati, avem acest articol si pa.
    Informatiile eronate puse la dispozitie de nicu sordan si directorul STB vizeaza salarile efective ale soferilor, 4135 lei salariu de baza, dar acesta e salariul de baza brut, netul e aproximatim 2300, ca dupa ore suplimentare, ore de noapte, ore in lucrate in weekend si altele ajung la 3500 – 4000 de lei asta e altceva. Salariul de baza e 2300 net si punct.
    Auditul vietii ce treaba are cu soferii??? au cumparat ei piese in plus, au semnat ei contracte, au avizat ei plati???? Asta cu furtul de motorina e cea mai mare vrajeala raportat la situatia efectiva din teren, crede cineva ca se duce soferul si baga cata motorina vrea, ca nu se calculeaza la consumul mediu al autobuzului??? auditul vietii arata niste cresteri de consum fara raportare la numar de kilometri si numar de autobuze, la o luna identica a anului anterior, nimic, doar o crestere a consumului si atat.
    Pana nu ai toate informatiile disponibile e cam greu sa te pronunti.
    Ps: nu am nci o treaba cu STB -ul vietii, doar cunosc situatia din alte societati de transport din tara.
    Ps 2: circula acum cateva luni informatia ca 90% din bucuresteni nu platesc bilete sau abonamente pentru STB, oare conducerea societatii ce a facut in acest sens, oare auditul vietii ce spune despre aceasta situatie.

    00
    • La calculul salariului de baza nu ma bag, s-ar putea sa ai dreptata.
      Dar cand ai inceput cu auditul vietii, am incetat sa mai citesc, pt ca e clar de ce parte esti si cat nu iti pasa de cunoastea si remedierea situatiei reale, tu tii sa ne impartasesti parerile tare vadit subiective.

      00
  8. Si asa e ingaleata nicushordan, daca ar mai avea urme.de.coae, desfiintat stb trimisi.toti in somaj si anunturi pt soferi noi, administratie noua, practic ars cuibu de.sobolani si reconstruit. A si cu polutia romana la.fel.

    00
  9. E tare refrenu ăsta cu PSD. De fapt, problema e una de mentalitate. Mulți se plâng că se fac angajări pe pile, că cei din poziții de conducere își aduc apropiații în instituții. Dar într-o situație similară cei care zic asta ar proceda la fel.

    Nimeni nu vrea criterii obiective de selecție. Trebuie doar să-i înlocuim pe ai lor cu ai noștri: „Ăia de la PSD sunt nașpa că își pun apropiații în tot felul de funcții, dar copilul, finuțul meu, etc. chiar ar merita să fie acolo.”

    00
    • Păi cum să nu devină refren cînd doar ăștia au alternat, PSD și PNL. Ia mai dați și altora o șansă, dar mers plin pe mîna lor, nu cu juma de gură (vot).

      00
    • @marinel cand a fost de ales intre un baiat care era director de spital, avea ceva experienta in sistem ca manager si o epilatoare, USR a propus epilatoarea ca ministru al Sanatatii pentru ca cotizase puternic la partid. Sa nu mai zic de schema clasica la propria firma se platea, doctor fiind, cu salariul minim pe economie, tot profitul scos pe dividende, dar altfel si ea vroia binele tarii.

      00
  10. Tot ce e de stat e un cacat plin de probleme. Regiile astea de transport si cele de termoficare sunt un mare clusterfuck. Acum o sa vedem daca Dan are cohones. Greva este ilegala, sa le desfaca contractele de munca ! Si daca sta Bucurestiul fara autobuze 2-3 saptamani dupa aia pe spargi clica.

    00
  11. https://stbsa.ro/docpdf/Organigrama%2022.04.2021.pdf si organigrama la zi a STB, ca sa vedeti unde e problema cu adevarat.

    00
  12. Problema e alta.

    Coruptie exista si la privat. Stiu de un bon de motorina de mii de lei dupa un weekend decontat de firma privata. Ala nu avea cum sa faca mii de kilometrii cu masina, dar realitatea e ca se dadea cu barca pe lac cu amanta.

    Auditul exista exact pentru a preveni asa ceva. Te cauta auditorii, independenti si care raporteaza la consiliul de administratie, peste tot. Nu prind ei chiar tot, dar nici furaciunile nu sunt asa mari.

    Problema firmelor de stat e ca in spatele unui serviciu asa zis esential prestat catre localitate, o mana de oameni se imbogatesc. Dar nu din munca cinstita ci din tot felul de actiuni care creste costul companiei de stat.
    Apoi incepe circul cu cresterea subventiei si a salariilor, iar peste circ mai trantesc si o greva ca sa fie haos.
    Iar in acest haos cedeaza politicienii, pentru ca nu platesc din buzunarul lor, pentru ca ajung la o intelegere cu sindicatul si obtin voturi la alegeri.

    Deci: circ, greva, haos rezulta o subventie mai mare, care reprezinta o sursa mai mare de venituri pentru cei interesati de contracte de achizitie supraevaluate, decontari, furnizori dubiosi, consumuri de active circulante enorme, etc.

    Totul are un sfarsit.
    In unele cazuri el trebuie fortat.

    00
    • Foarte multi oameni se imbogatesc,nu o mina.Sumele sifonate sint aberante depasesc cu mult valorile la care va ginditi.

      00
    • mai omule…stiu de legende din privat care efectiv s-au imbogatit…si toate au fost ascunse …ca nu dau bine la public :))))

      sa-ti zic de un baiat destept dintr-un HR care si-a avansat amanta, tot in HR..si i-a cumparat si masina din banii firmei…si i-a dat si prime..si i-a crescut si salariul…si totul „conform politicii organizatiei”…pana i-a intalnit altcibeva din HR, plimbandu-se prin parc? plm…fata a ramas cu jobul, cu masina, el a plecat contra unei sume frumoase si cu o recomandare beton..la alta companie?!?!

      sa-ti zic cand s-a tras cu degetul pe hartie ca un stalp de telecom sa aiba un singur picior in curtea unei bunicute, si pe acel picior si teren de 5mp …bunicuta primea cateva mii de euro pe luna? asta acum 20ani

      sau cand s-a hotarat construirea unei centrale noi de telefonie, prin NV tarii…s-au taraganat lucrurile..negociat..pana a ajuns sa cumpere cine trebuia terenul ala?!?

      ma faci sa rad la asta cu coruptia la privat :)))))

      00
    • Attilla, facem competitie?
      Sa zic de director telecom, nu in RO, care a cerut spaga o masina pentru el, o masina pentru noua nevasta si un apartament?
      Sa zic de manager regional de vanzari, nu in RO, care intern cerea preturi mici pentru partener, dupa care cerea jumate din discountul obtinut de la partener?
      Sa zic de „om de vanzari” care, in situatie de criza in piata, aloca cantitatile in functie de cine dadea spaga? Nici asta nu era roman.

      Mai stiu, dar nu asta e ideea.
      Ideea era ca si la privat se fac manarii, dar cu frica.
      Lumea e mica, HR, care isi face meseria, da telefoane si afla prin viu grai ce nimeni nu va scrie negru pe alb: asta baga mana in banii firmei.

      La Stat, cei interesati se arunca in banii companiei, ca vaca in piscina.
      Iar politicienii is curiosi doar cum sa suga si ei si sa obtina voturi.

      De fapt negocierea cu Nicu sorDan e asa: tu nu iti bagi nasul in smenurile noastre, iar noi dam drumul la autobuze.

      00
  13. Chiar si asa, am putea totusi sa reglementam astfel incat sefii de sindicat sa nu mai aiba apartenenta politica, totusi? Adica interesele cui le serveste un lider de sindicat care e si membru politic in acelasi timp, indiferent de partid? Ale salariatilor pe care ii reprezinta sau ale partidului? Daca interesele uneia dintre parti nu convine celeilalte?

    E Radoi de la Metrorex, acum cateva saptamani erau iarasi doi lideri de la Alro se certau intre ei (unul era de la PNL, celalalt de la PSD), acuma e asta de la STB. Exista vreun lider de sindicat neinregimentat ramas in tara asta?

    00
    • Chiar si asa, am putea totusi sa reglementam astfel incat sefii de sindicat sa nu mai aiba apartenenta politica, totusi?

      crezi că asta era problema? că sunt membri de partid? pot să fie sforari și fără carnet. iliescu parcă nu avea carnet de membru PSD, și era președinte onorific.

    • @Vali
      Ilici nici nu avea nevoie de carnet de membru PSD (că n-ar fi crezut nici dracu că-i liberal sau țărănist), ci pesedeul avea nevoie de carnet de mebru de politica Iliesciană.

      00
  14. Chiar, ce s-a mai intamplat cu chioscurile din statiile de metrou? Am pierdut sirul evenimentelor.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube