A anunţat BNR acum 3 luni că va impune condiţii mai stricte (sau mai normale, depinde de care parte a creditului sunteţi) pentru acordarea creditelor şi că va intra in vigoare curând? Io zic să ne grăbim să ne luăm acum repede credite pe sistem vechi, că la alea noi s-ar putea să nu ne mai încadrăm:
„Într-adevăr am simţit o oarecare grabă în contractarea creditelor din momentul în care am aflat că este posibil ca creditele să se restricţioneze. Pe toate creditele se simte acest lucru, clienţii sunt foarte agitaţi că au auzit că nu se vor mai obţine credite de nevoi personale decât pe o perioadă foarte mică şi atunci numărul dosarelor a crescut considerabil. Dacă înainte era un client, acum sunt cinci sau şase clienţi interesaţi.", spun reprezentanţii BRD.
Probabil puţini se întreabă de ce BNR vrea reguli mai stricte, cel mai mulţi cred că Isărescu are ceva cu ei, nu îi mai lasă să se lege la cap cu rate pe care abia pot să le plătească, mai ales acum că economia îşi revine.
spuneai ca ai vazut Too Big to Fail.. clientul ia credite linistit, gandind ca daca banca ii da, atunci poate sa il plateasca.. doar banca isi face calcule inainte, nu?
oamenii sunt niste oi, in mare.. putini gandesc inainte de a se lega aiurea pe ani de zile, si cu o garantie pe care s-ar putea sa o piarda.
Cand m-am dus acum un an sa imi iau un credit auto tanti de la BRD m-a intrebat numai cretinitati…Firma unde lucrez are un singur angajat, eu…e patronul si eu in toata firma, iar tembela de la banca imi spune ca nu stie daca mi se va acorda creditul pt ca firma unde lucrez are un singur angajat si nu are incredere ca nu va da faliment si sa fiu apoi somer. I-am raspuns ca cel mai mare angajator din tara asta, statul, da afara cu miile, deci riscul e acelasi oriunde ai fi. Apoi m-a intrebat daca are firma profit pt ca daca nu are sunt sanse sa dea faliment si revenim la situatia din punctul 1…I-am raspuns dobitoacei ca iau credit si nu leasing si ca nu o freaca grija daca are firma profit…Daca astfel de intrebari se vor pune la noile creditari mai aspre…ne-am dus dracului.
Si acum sa vezi lumea la coada la credite ca la paine!
Da de unde, indiferent ca-i criza sau nu, lumea face credit cand are nevoie, nu cand vor alti
Trebuie sa existe un motiv bun pentru care sa faci credit in aceasta perioada, conditiile de obtinere a unui credit nu au cum sa fie avantajoase pentru cel care imprumuta indiferent de reclama de la TV
Sa luam credite pentru ce ?
Pentru case ?
Preturile vor scadea in continuare la apartamente, case, terenuri.
Pentru masini ?
La un DAE de 10 la euro e aberant.
Pentru electrocasnice ?
Acum sunt vreo 2-3 banci care dau 12 rate cu dobanda 0
Cel mai bine, mai asteptam 1-3 ani ( daca putem desigur) pana cand si in Romania dobanzile o sa fie normale.
daaa ! toate oile la credite sa stai dupa aia 100 de ani sa le platesti de 10 ori suma pe care ai luat-o !!!
Numai analisti financiari pe aici…eu mi-am luat credit pt ca am vrut sa traiesc normal…viata curge si daca e criza si daca nu. Nu pot sa ma inchid in gaoace, sa ma transform intr-o nimfa vreo 2-3 ani dupa care sa ies la lumina si sa imi continui viata de unde am ramas. O fi criza dar vreau sa merg cu o masina pt care nu pot strange banii sa platesc cash(nu cumpar masini SH din principiu). Intr-adevar, un televizor sau un frigider imi voi cumpara dupa ce am strans 2-3 luni banii respectivi, insa o masina, o casa si altele asemenea nu le poti cumpara cu banii jos.
Îi un pârţ! BNR putea pune condiţii mai restrictive atunci când aniliştii economici urlau din toţi plămânii că creditele se vor întoarce împotriva noastră, şi am fi fost într-o situaţie sensibil mai bună. Creditarea e oricum pe butuci din moment ce mă sună aproape săptămânal dudui de pe la bănci să’mi dea bani gratis. Poate fi şi o şmecherie pusă la cale de BNR cu băncile private (să nu ne mai ascundem după deget, toate mizeriile făcute de bănci s-au făcut cu girul BNR-ului), ‘hai să’i speriem că restricţionăm creditele, poate mai creşte puţin cererea’.
stirea e depasita. bnr a implementat masuri mult mai relaxate. asta pe de o parte. pe de alta, cand ti se spune, de catre marii guru ai economiei, stiglitz si krugman, sau de catre amartya sen de exemplu, ca doar consumul ne scoate din mocirla, si cand chestia asta se potriveste asa bine pe vointa politicienilor, cine esti tu, zoso, sa-i contrazici?
@berenger: un lache flauşat. consumul este soluţia, dar nu doar consumul singur.
Nu prea am mai vazut oameni dornici sa-si ia credit.Au niste conditii care te fac sa te razgandesti
d, ti-ai luat credit pentru ca nu esti in stare sa aduni banii respectivi. nu, nu fac pe smechera, peste 6 luni inchei si eu un leasing pe 4 ani pe o masina noua, pe care nu mi-am permis-o in 2008, dar am luat-o. Si am platit prin nas si prin urechi. Lectia? NICIODATA CREDIT. Si daca vine cu dobanda zero si nu mai vreau sa aud de banci si sa stau stresata ca nu am cum plati. Da, am si eu firma si sunt singura care lucreaza.
Si ma simt al naibii de om acum, ca scap de rahatul ala de credit si ca mananc ce produc si cam atat. Si ca nu voi mai avea datorii fata de nimeni. La ce rahaturi am avut in ultimii ani si prin ce am trecut, trebuie sa fiu nebuna sa ma mai bag cu nasul in rahat inca o data.
„mai ales acum că economia îşi revine” ~ gluma zilei pe zoso.ro
@acidduzzu: nu e de pe zoso.ro, e glumă naţională.
Stiu despre ce vorbesti…leasingul e o crima in primul rand pt cheltuieli secundare..CASCO, RCA…totul este pe presoana juridica si este dublu…Evident ca am incercat sa imi iau toate masurile ca plata creditului sa nu fie un calvar desi suma returnata e aproape dubla fata de suma imprumutata si asta pt ca respectivul credit e pe 10 ani!!! O perioada foarte lunga de timp care insa imi permite o rata lunara mica si speranta ca in 10 ani salariul imi va creste sufiecient de mult incat rata lunara(care e fixa si in lei) sa insemne peste 5-6 ani bani pe care nu as suferi deloc sa ii dau. Pe mine parerile anal-istilor economici de blog ma enerveaza…a celor care fie nu pot sa isi ia credit si e acru ca si strugurii sau a celor care considera normal sa intri intr-un fel de criogenie vreo 5 ani, sa iti amani toate planurile, samd, pana la timpuri mai bune.
apelati la prieteni cu bani ( daca ii aveti ) …mi-am luat apartament in provincie ( acolo unde stau ) cu 40.000 imprumutati…10 de la unul si 30 de la altul…le dau in plus fix aceiasi dobanda pe care le-ar fi dat-o banca la sumele lor…concluzia ? nu tu acte, evaluari, asigurari peste asigurari, garantii, etc…bancile de la noi au inteles pe dos felul in care ii pot ajuta pe oameni sa traiasca mai bine, nu sunt capabili decat sa jumuleasca, sa stoarca si pana la urma sa te faca sa sfarsesti cu franghia de gat…peace !
eu nu reusesc sa strang toti banii in mana pentru a-mi lua ceva de aceea ma gandesc la un credit. dar prin mana in tot acest timp mi-a trecut de 3 ori suma
Hmm, nu ne invatam minte deloc. Suntem ca moliile care se ard de bec. Vezi ca e somaj, ii vezi pe altii ca nu pot sa-si plateasca un credit de 30 de ani, vezi ca se scot la licitatii case si masini, vezi ca dai de vreo 3 ori inapoi banii imprumutati – si tot fugim sa luam credite. De ce? Crezi ca esti o persoana mai valoroasa daca scrie numele tau pe usa sau pe actele masinii? E doar o idee…
@Alexandra: intocmai. şi, culmea, măsurile alea sunt luate pentru binele tău, dar tu ştii că nu te vei mai incadra la credit cu ele, de aia te grăbeşti să il iei acum…
@Ovidiu
si prietenul 3 nu le-a oferit 45.000 pe apartament ?
PS. Prietenul la nevoie se cunoaste
” Economia îşi revine ” :)) epic
@ Ovidiu
Prietenul tau nr. 3 daca mai asteapta 1 an o sa cumpere un apartament cu 3 camere (poate chiar unul mai central si intr-un bloc mai nou) cu banii pe care ii ia daca isi vinde Octavia luata in leasing ! Eu de exemplu am un Logan pe care abia astept sa il dau in schimbul unei garsoniere.
Un prieten si-a cumparat 3 camere in Titan (prima casa) cu 74 000 euro, anul trecut. Un alt prieten si-a cumparat tot 3 camere, tot Titan, anul asta, cu 65 000 euro. Probabil ca la 1-2 ani dupa ce noile norme BNR vor intra in vigoare, aceleasi apartamente se vor vinde la 35 000.
P.S. prietenul 1 isi baga gheara in gat ca n-a mai asteptat 1 an. Prietenul 2 deja se intreaba daca n-ar fi fost mai bine sa mai astepte si el
@Jerome, Prietenul 3 nu vrea sa ia credit. Sau, in functie de calcule si socoteli viitoare, va face credit cand va avea cash macar jumate din cat va costa apartamentul (in functie de cat e chiria vs. cat e rata vs. cat castiga vs. cat poate pune de o parte)
@Cip, sa nu exageram, valoarea unui autoturism se depreciaza cu muuult mai repede decat cea a unui imobil.
@ d
da-mi voie sa te ajut fara sa fiu analist. Doar aproape analist. Poate nu te pricepi suficient la masini, asa ca iti spun ca e o parere gresita aia cu NU SH.
stiu, ai in minte ideea strecurata de Tariceanu acum niste ani ca sa-si vanda conservele de Citroenuri cu rugina curgand din masina distrusa de altul.
Adevarul e cu totul altul – cu ajutorul cuiva care se pricepe la masini alege-ti o masina la mana a doua de prin Germania si cu tot cu inmatricularea si schimbarea consumabilelor si a distributiei vei avea o super masina la nici jumatate de pret fata de coropisnita pe care vrei sa ti-o iei din magazin.
Probabil vreun Peugeot cu 10000 de euro, ceva…
@camionagiu…desi subiectul nu sunt masinile ci creditele sa iti raspund…Nu imi cumpar SH din principiul ca decat sa cumpar ce arunca altul mai bine merg cu RATB-ul.Eu sunt foarte tipicar…daca țăcane, păcane ceva la masina stau si analizez de unde vine…daca pica un buton, se sparge un far, ma deranjeaza…dar daca masina e luata de noua macar stiu ca mi s-a intamplat mie, din vina mea. Sa cumpar o masina gata zgariata, cu farurile putin plesnite,cu greierasi, cu butoane putin uzate si ce e mai important, fara garantie pentru mine echivaeaza cu low self esteem(de asta m-am scobit in fund si mi-am luat anvelope de iarna noi si nu sh…nu cumpar sh nimic). Prefer o masina mai slaba dar noua si nu mi-am luat Peugeot ci Dacie de 10.000 de euro…varianta full… cu volan din piele&stuff. In al doilea rand, macar 1 an ma simt intr-o masina noua.
De ce masina aia de 30.000 de euro costa 9.000? Era lovita si reparata? Avea distributia in pioneze? Injectia statea sa pice?…care era problema ei?…Stiu, avea prietenul nevoie urgenta de bani…
Nu vreau sa te necajesc, doar iti arat:
exact o masina cum e in link a vandut un amic de-al meu, cu 9000 de euro, inmatriculata pe romania. era full, tot ce vrei. 50 000 km la bord, adica cu rodajul facut.
de aia nu ne lasa astia liberi si ne pun taxe peste taxe, ca daca s-ar trezi lumea nu si-ar mai lua nimeni cu 10 000 de euro dacii, peugeoturi, etc
https://imgur.com/a9UaY.jpg
Amicul meu o luase din Germania cu mana lui, din reprezentanta, ca noua – nici 30 000. Perfecta. O luase pentru un tip care avea f multi bani si voia sa faca o afacere cu masini de inchiriat. In scurt timp pe milionar nu l-a mai interesat afacerea, i-a lasat lui 2 masini, printre care si VW-ul si s-a carat afara.
Asta a inchiriat-o vreo cateva luni, s-a scarbit de clienti si a vandut-o tot aproape ca noua. Avea o reparatie obisnuita la o roata, nu stiu exact, era brici masina. Sunt multe masini la mana a doua pe care merita sa le cercetezi.
@camionagiu Cati dintre noi au timp sa mearga in Germania sa isi cumpere masina? Mai toti luam din targ sau daca ai noroc de la amici.
Asa si un prieten si-a luat masina din Ge – cu 75k la bord – si la un test amanuntit avea minim 150k. Daca nu te pricepi – nu prea te bagi.
Toti care spun ca nu e nevoie de credite presupun ca vor sa astepte 10ani sa stranga bani de o gars sau toata viata in chirie?
Iti dau un exemplu – am avut nevoie de 10k la un moment dat (nu pt masina) si a platesc timp de 6ani – 12800e (au trecut deja 4 – deci nu vorbesc din auzite). Mie nu mi se pare afacere proasta deloc!
Insa sunt complet de acord ca un credit pentru o plasma sau vacanta in Dubai sunt complet aiureli. Dar daca vrea omul masina noua – ce e asa de rau? Tu iti iei laptop sh? Sigur gasesti ceva super bun de 1-2 ani. Te bagi?
nu, Isarescu e un geniu! Ani de zile s-au luat credite doar cu buletinul dar toti se faceau ca ploua. Insa acum cateva luni, ce sa vezi…a intrat Isarescu in ei si alta nu. Imi amintesc cum ii urechea pe bancheri si cum le atragea atentia ca au partea lor de vina pt criza. Acum vrea sa puna conditii mai strice la credite :))))
Mie mi se pare sindromul Basecu….pai cine plm era guvernator in 2006, 2007, 2008? Pulea Spataru…noroc ca a venit Isarescu acum si ne-a scos la liman :)))))
[b]Toti care spun ca nu e nevoie de credite presupun ca vor sa astepte 10ani sa stranga bani de o gars sau toata viata in chirie?[b]
cam numai la noi e mania cu apartamentul tau.
pe dincolo se sta in chirie foarte mult, si eventual iti ADUNI bani pentru o casuta unde sa te retragi la batranete.
diferenta aia intre chirie si banii de rata o pui deoparte in fiecare luna, si in timp iti faci banii de ce vrei. barem juma de suma sa ai, si apoi sa te gandesti la un credit pentru rest. nu 100% banca.