Ghidul turistului de sărbători

O listă cu fenomene pe care nu le întâlniți la alte nații, mai cu bun simț:

  1. Acaparează obiectivele turistice. Numai tu vrei să îți faci poză cu bradul sau cu ursul sau cu naiba mai știe ce. Nu, serios, numai tu vrei asta. Ceilalți care așteaptă să pleci pregătindu-și camerele foto nu vor.
  2. Strigă indicații către proastă despre cum să folosească smartphone-ul tău. E soția ta, dar e evident proastă, că nu știe unde ai pus camera, nu știe să focalizeze, nu știe nimic, proasta naibii. Nu te obosi să îi arăți cum dinainte. Stai în fața obiectivului turistic și latră instrucțiuni.
  3. Vorbește tot timpul în care stai la poză. Da’ tot timpul, nene! Ete nah, a ieșit poza proastă că vorbeai, prostii, vorbește, ‘zda mă-tii de cocalar!
  4. Declară-te dezamăgit că, fix zilele astea, când tu ești în concediu, nu sunt deschise absolut toate magazinele. Pentru că ai o urgență, vrei să cumperi un fular sau un elastic de păr, de ce căcat nu sunt deschiși?
  5. Dărâmă-ți copiii în drumul spre o shaormărie sau o covrigărie deschisă. Da, pur și simplu dă peste ei, pedepsindu-i pentru că nu nu au avut inteligența să se dea la o parte din calea ta. Adică, nu te văd că ești cât o balenă? Să se dea la o parte, dragă.
  6. Pune-te în mijlocul drumul și vorbește la telefon cât mai tare. Dacă n-ai o mână în șold ești degeaba. Dacă ăi două și latri în handsfree urări ești cel mai tare.
  7. Sun-o pe Maricica, care e la 200 metri mai încolo, pentru că ai lucruri importante de vorbit cu ea, lucruri pe care nu le-ai putut vorbi ieri, acum două zile, sau pe drumul înspre încoace, când erați amândouă în aceeași mașină. Nu vorbi cu copiii tăi, aia e datoria învățătoarei!
  8. Ia-i lu’ ăla micu’ un vin fiert și apoi ceartă-te cu nevasta pe tema asta. Pentru că tu nu înțelegi că a-i da să bea seara în restaurantul cabanei e același lucru cu a-i da să bea în public și ea nu înțelege că a țipa și a te face porc și bou în public nu e ok.

Noroc că nu suntem ruși.

ghidul-turistului

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

27 comentarii

  1. 9. Înjură-i și claxonează-i pe ceilalți din trafic ca s-au gândit să plece și ei tot acum în vacanță ..parcă nu puteau să petreacă Crăciunul altă dată..

    00
  2. Vom fi rusi…

    00
  3. Zi-ne ceva util, că ăia descriși de tine nu intră pe aici.

    Care pana mea îs orele minune în care trebuie să mergi din București spre V. Prahovei și să te întorci încât să nu te prindă 5 ianuarie pe drum?

    00
  4. Aha, lasa astea. Craciun fericit zoso.

    00
  5. As adauga:

    9. Parcheaza masina neaparat pe iarba si obligatoriu cat mai aproape de cabana sau de obiectivul turistic. Daca ai putea sa iti pui masina fix aici http://www.lm.ro/audi.png ar fi super.
    10. Daca te urci in telecabina, e important sa te urci primul. Ca nu ajung toti la aceeasi destinatie. Primii ajung mai departe.
    11. Ai dracu astia nu au montat pubele pe munte la fiecare 10 metri. Las ca le fac in ciuda si arunc sticla in rau.
    12. Te trece tati? Fa aici in pestera. Uite aici unde e mai intuneric.

    00
    • mie imi plac ăia care intră primii și sus realizează că trebuie sa coboare ultimii. dar asta nu îi invața deloc minte pentru data viitoare.

    • @zoso, faza in supermarket acum ceva vreme:
      Asteptam sa iau niste gogosi, si un copil de cativa anisori (de mana cu mami) pozitionat fix in fata mea lingea zaharul de pe gogosi si le punea inapoi. Si ii zic mamei (relativ hottie) asa finut ca vroiam sa iau si eu niste gogosi si ca asta mic le linge pe toate. La care imi spune usor contrariata asa: Stai linistit ca nu are nici o boala. E si el copil. Am ramaz zuzu.

      00
    • porcule! voiai să ii dai mamei boli!

  6. Sa-ti traiasca juniorul

    00
  7. Apropo de „obiectivele turistice de Craciun”. Numai mie mi se pare ca arata groaznic ? Bine, nu toate dar majoritatea, (marea) majoritate. De exemplu in Cluj e o casuta de lemn cu doua oi in ea, oi reale, si cu niste statui din gips cu picioare fabricate din birouri vechi rupte. Statuile alea ii reprezinta pe Iosif, Maria & Co. Toti avand nasul rupt. Ca sa nu mai vorbesc de „cortul de luminite” din centru :|

    00
  8. Grup de turisti la Vatican, vreo 20 , ghid prost le explica chestii chiar la intrare sa urci .Tipat la ghid.Mutat grup.
    Asa ca turisti prosti peste tot

    00
  9. Ai uitat-o pe aia cu blocatul masinii in parcare, ca doar si tu si el sunteti turisti si masina oricum sta acolo cateva zile nepornita. Daca ai noroc, iti lasa in geam un bilet cu un nr. de telefon.

    00
  10. Multi ii considera pe italieni cocalarii Europei. Romanii se intorc din Italia patrunsi de o făloșenie, zici ca au jucat bridge cu papa si au descifrat Sfantul Graal.

    00
  11. 3.1. Nu degaja locul dupa ce te-ai pozat. Mai stai sa verifici imediat daca ai ranjit bine fasolea in poze.

    00
  12. „Acaparează obiectivele turistice. Numai tu vrei să îți faci poză cu bradul sau cu ursul sau cu naiba mai știe ce. Nu, serios, numai tu vrei asta. Ceilalți care așteaptă să pleci pregătindu-și camerele foto nu vor.”

    … poate ar trebui sa te plimbi mai des pe-afara. :) Si da, rusii sunt „za best” …

    00
  13. Mda.
    Turisti italieni in spania.
    Turisti spanioli in portugalia.
    Turisti rusi peste tot.
    Doar atat

    00
  14. @Anonim ieri am fost aici http://www.karlovy-vary.cz/images/vary/jeleni-skok_01.jpg – apropo de turistii rusi, stai linistit sunt din alt film. Usor usor in cateva sute de ani suntem si noi in rand cu restul europei.

    00
  15. Cea mai grozava chestie e blocatul prin parcare, si nu neaparat sa ma blocheze 100%, sa u parcheze el cumva pe mijloc desi vede ca e un suv de 2 tone, ce oricum nu are loc. Si cand apare babuinul sa o faca pe smecherul ca ai loc sa sa o scoti, dar nu stii tu sa conduci, desi el are corsa

    00
  16. Ce placere pe unii sa-si faca craciunul intr-o pensiune care da in fundul gradinii mele, eu ma duc zilnic in gradina, gratis..

    00
  17. Pe cand si Ghidul tristului de sarbatori?

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)