Ghid: cum ne alegem camera foto compactă

foto-36Introducerea o scriu mai târziu. Căutam un aparat foto mic şi ieftin pentru o prietenă mai în vârstă care nu se pricepe şi nici nu e aplecată spre tehnologie ca să se poată juca cu controalele. Fata avea nevoie de ceva simplu. Primul imbold a fost să îi spun să îşi aleagă cel mai ieftin aparat, că oricum toate sunt la fel de proaste. După care am rafinat un pic. Şi am ajuns să scriu ghidul ăsta.

Două tipuri de compacte

Ieftine (normale) şi scumpe (premium). Diferenţa: cele scumpe au senzorul mai mare şi sunt mult mai mai scumpe decât cele normale. Practic, un asemenea aparat foto costă de la 2.000 lei în sus. Cele normale au preturi de la 200 lei în sus.

Exemplu de compact scump: Canon G1X (link afiliat). Are senzorul la fel de mare ca un aparat foto semiprofesionist, de aceea costă cât unul.

La ce ne uităm când alegem o compactă

Eu m-am uitat la trei lucruri:

Preţul. Să fie cât de cât acceptabilă ca preţ.

Alimentarea. Bateriile AA şi AAA se găsesc peste tot şi chiar nu mă prind de ce producătorii de compacte ieftine insistă să folosească bateriile lor proprietare. Alimentarea cu baterii a acestor gen de aparate e necesară, majoritatea oamenilor care le folosesc uită încărcătorul ăla pe te miri unde.

Obiectivul. Ştiu că vorbim de o cameră foto compactă, dar până şi aici obiectivele fac diferenţa. Pentru 30-40 lei în plus puteţi găsi un obiectiv cu o deschidere mult mai mare. Şi de la f/3.6 la f/2.8 e diferenţa mare.

Şi aşa am ajuns la Canon PowerShot A810 (link afiliat), care are alimentare cu baterii AA, obiectiv cu F/2.8 şi preţ bun.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

38 comentarii

  1. Total de acord cu alimentarea, din pacate fabricantii de compacte au tendinta pur si simplu sa elimine aparatele cu baterii reincarcabile. Am reusit acum un an 2 sa cumpar un Canon PowerShot A490 care functioneaza cu 2 baterii, dar nu prea cred ca se gasesc in ziua de azi astfel de aparate…

    00
  2. Ups, nu vazusem link-ul afiliat… 🙂 Cred ca nu mi-ar fi placut modelul din cauza rotunjimii partii drepte… Subscriu si la semi-profesional!… 😀

    00
  3. Omule, nu exista aparat (semi)profesionist, exista (semi)profesional.
    Profesionist esti tu, ca bloagher.

    00
  4. daa cine plm foloseste diafragma de 1,4 in afara de softul aparatului?

    00
  5. http://forum.softpedia.com/topic/154150-ghid-de-achizitionare-al-unei-camere-digitale/ – O aiureala din 2006, pe aceeasi tema (nu e prea utila acum, dar ar merge la nivelul notiunilor de baza).

    00
  6. N-am mai avut alte idei de-atunci :))

    00
  7. La nivelul de pret indicat, cea mai buna alegere era un IXUS 105 IS. Are stabilizare optica de obiectiv, deci poate folosi eventual un ISO mai mic si un timp de expunere putin mai mare. Are mai putini megapixeli si cred ca face poze mai bune. Cat despre baterie, iti pot spune pe testate ca acel acumulator va fi mai mult decat suficient. Cred ca mai putin spatiu ocupa acel incarcator dedicat decat doua perechi de acumulatori AA si incarcatorul aferent. In plus, IXUS 105 IS are tot obiectiv cu F2.8.

    00
  8. In aceeasi idee am luat si eu un Olympus VG-120, dar eu vroiam acumulator, l-am setat la 8Mpx/JPG mediu si l-am dat mai departe ;).

    00
  9. @cristi: ce tie iti place, poate altuia nu-i place: pe mine ma enerveaza sa invart de rotita aia, ma descurc perfect si fara!… 😀

    00
  10. Stii ce ma dispera la Canon? La modelele ieftine au eliminat rotita/selectorul. Era ceva fain, imprumutat de la DSLR, pregatea un incepator pentru trecerea la ceva mai bun. 🙂

    Am avut Canon, am Canon, recomand numai Canon… 🙂

    Fa, te rog, si un reply/review despre baterii… A ramas Eneloop pe locul 1 in top? Ca nu mai stiu.

    00
  11. Pe la 5-6 milioane ce recomandati?

    00
  12. O recomandare pt o compacta pana in 10mil ne poti da?

    00
  13. Sunt afon in ale fotografiei, as vrea totusi cu acumulator, sa-l incarc….
    La cel recomandat de tine vad ca scrie: “Dimensiune senzor: 1/2.3” …sau e vorba de “Diafragma: 2.8 – 6.9” ? Care e F-ul?

    00
  14. Explicatia folosirii acumulatorilor dedicati este curentul mare consumat in momentul realizarii fotografiei. Convertorul ala ADC suge rau sa covertesca 8-12 Mpixeli in 0.2-0.3 s, ca unele fac si rafala de 3-5 cadre pe secunda. Asta inseamna ca la 3 cadre/s si 12 biti per pixel avem 8 Mpixeli * 12 biti * 3 = 288 Mbiti/s minim flux de date. Asta cere curent, nu merge cu aer, iar o baterie alcalina e caca, nu duce 1-1.5A pentru acel varf cerut de convertor, dupa care vine comprimarea jpeg. Apoi mai este variatia tensiunii unei baterii alcaline datorita rezistentei interne mari, care de la 1.5V ajunge la 1-1.1V cand e solicitata, respectiv tensiunea la gol care e 1V. Astfel, daca proiectezi circuitele interne sa functioneze cu baterii alcaline, atunci trebuie a mearga la 1V pe element, adica regulatorul preia 33% din tensiunea in gol a elementului. La o baterie cu Li-Ion variatia plin-gol a tensiunii e 4V->3.6V, adica 10%, iar in sarcina e sub acest procent (pentru ca tensiunea nu poate scade sub minim, intra protectia bateriei si taie tot). E mult mai comod si mai sanatos sa scoti pe piata un produs alimentat dintr-o baterie pe care ai testat-o si pe care te bazezi. Nici nu va puteti imagina cate teste trebuie facute cu circuitele pentru a acoperi toate situatiile posibile de alimentare cu baterii alcaline si ce protectii trebuie puse pentru a nu duce controlerul si memoria in balarii. E usor sa spui “bateriile AA sau AAA se gasesc peste tot”, numai ca nu sunt bune pentru asa ceva. Merg la jucarii, masinute, playere audio, chestii care nu cer varf de putere mare, dar camerele compacte oricat de ieftine ar fi cer mult de la baterie in ziua de azi.

    Am si acum o camera foto de 2Mpixeli Sony P50 din 2001, cu Memory Stick de prima generatie de 128MB (400 dolari camera si 150 dolari stick-ul, ca sa vedeti cat costa tehnologia pe atunci). Atunci camerele erau la inceputuri si performantele erau reduse (2-4 Mpixeli), astfel incat Sony a decis sa mearga la sigur pe compatibilitate, astfel incat aceasta camera merge cu acumulator LI-Ion de 3.7V (mort de mult) ce are dimensiunea exact cat doua AA, dar merge si cu 2 baterii alcaline AA. Acumulatorul cu Li-Ion are pinii lui de contact, separati de contactele alcalinelor. Nu am mai vazut asa ceva de atunci. Oricum, performanta pe alcaline e derizorie, maxim 50 poze cu ecranul stins, pe acumulator umplea cardul cu 130 poze si ecran aprins. Cat timp am folosit aceasta camera intens (adica vreo 2 ani), nu am folosit vreodata baterii alcaline, tot timpul aveam acumulatorul Li-Ion suficient incarcat.

    00
  15. Diferenta dintre f2.8 si f3.6 este o idee mai mare de 0.7 stopuri. Adica nici o mare branza in utilizarea curenta.

    2 lucruri sunt de baza la o compacta: Megapixeli putini (16 sunt bataie de joc pe un senzor cat unghia mica) si ca a doua diafragma din specificatii sa fie cat mai mica(daca e f6.3 sau f5.6 e de evitat, daca e f4 sau mai mica e de bine).

    00
  16. Sony face deceva ani incoace cele mai bune compacte.

    Asta ar fi ideal

    00
  17. NOU
    #21

    M-ar interesa si pe mine o camera compacta pe care sa o pot folosi in principal pe timp de noapte, dar si alte functi gen zoom, gps etc. ar fi binevenite. Pana acum cea mai ok pe care am gasit-o ii finepix f800exr. Ai putea sa-mi recomanzi ceva mai ok tinand cont ca bugetul maxim ii undeva la 1500 roni.

    00
  18. de 5 ani detin o compacta sony din seria W cu acumulator…merge dumezeieste pentru ce-mi trebuie, acumulatorul nu da semne de oboseala si are peste 10 000 de fotografi la activ.

    totusi, de ce canon isi bate joc de compacte?

    00
  19. @finch: extrem de interesanta explicatia, parerea mea ramane putin diferita: acum mai bine de 2 ani, un coleg de serviciu ma imbia cu un Panasonic Lumix DMC-LX3EG-K ca sa-mi inlocuiesc batranul Olympus C-740 Ultra Zoom (carduri xD, 4 acumulator 🙂 L-am testat intr-o saptamana de vacanta, acumulatorul specific LiOn tinea exact o zi: in fiecare seara, ajuns la hotel, trebuia sa nu uit sa-l reincarc altfel ciuciu poze a doua zi (aveam si Olympus-ul cu mine + acumulatori de rezerva). Bineinteles, acumulatorul pentru Panasonic se gasea greu si avea si un anume pret. Asa ca l-am refuzat si dupa cum spuneam, sunt foarte multumit de micul Canon PowerShot A490 cu care pot sa fac poze iocu si iola de vacanta… Parerea mea e ca acumulatorii speciali sunt doar o chestie marketing, ei tin un anumit timp, esti obligat sa-ti cumperi de rezerva ca sa nu cazi in pana, e un venit oarecum constant…

    00
  20. @fotografulAmator Nikon P310 cu f1.8 . Eu am varianta p300 (mai veche) si noaptea face poze foarte luminoase.

    00
  21. De acord la partea cu baterii AA. Eu am un Canon PowerShot S100 (pretty nifty, btw) și-mi lipsește asta uneori.

    00
  22. @Vlad
    Zici ca e doar marketing? Ai argumente? De dragul discutiei macar. Imi place cand oamenii citesc o argumentatie si apoi iti dau argumentul lor suprem: “da, interesant, dar eu tot cred ca e o conspiratie a corporatiilor lacome sa ne ia banii pe baterii, marketing.”

    Bun, dupa un timp acumulatorul dedicat pierde din capacitatea de retinere a energiei, e normal sa aiba un numar de cicluri de incarcare limitat (~500, adica doi ani tot faci poze, ca doar nu faci chiar zilnic de tot acumulatorul). Trecand peste argumentele tehnice expuse de mine anterior, crezi ca daca acea camera Panasonic era proiectata sa mearga si cu baterii AA, ai fi avut un avantaj?
    Urmareste firul logic:
    Ajuns la hotel satisfacut ca nu ai ratat acele poze speciale de la finalul zilei, scoti alcalinele magice folosite 15 poze si le pui in geanta, iar a doua zi mergi din nou pe acumulatorul tocmai incarcat, repeti operatiunea, mai faci 15 poze cu alcalinele si a treia zi alcalinele sunt epuizate, pentru ca nu ai o indicatie a energiei ramase si tot fara energie ramai atunci cand ai nevoie (un prieten de-al meu pateste asa in fiecare vacanta, de asta iti dau exemplul asta). Aha, iei doua seturi de alcaline permanent la tine, siguranta la siguranta, deci la fiecare 3 cicluri ale acumulatorului mai consumi si un set de alcaline si il cumperi pe urmatorul.

    Nu te mai intreb daca tu consideri justificat sa tot consumi alcaline in loc sa cumperi un acumulator dedicat dupa ce primul a murit (sau da semne ca moare), despre care stii ca merge X cicluri si iti si arata energia disponibila in orice moment cu destul de buna precizie. Fa un calcul simplu: imparte pretul unui acumulator nou la pretul unui set de alcaline. O baterie acumulator Li-Ion pentru compacte e vreo 20-250 lei, dupa model si marca (f64). Un set de doua alcaline bune e 5-10 lei, deci cumperi vreo 25-50 de seturi cu banii dati pe cea mai scumpa baterie Li-Ion si nici nu ai certitudinea cata energie mai ai disponibila, dar ai buzunarele pline de alcaline. O baterie Li-Ion are 350-500 cicluri. Marketing lacom?

    00
  23. pentru fotografii facute noaptea cauta o camera care are si bulb mode. Seria Olimpus sp parca au asa ceva. Bulb mode inseamna ca poti sa faci expuneri lungi de pe trepied cu ajutorul unui shuter release. “300 sec” https://500px.com/photo/5221531/star-burst-reflection-by-atomiczen-

    00
  24. @finch: nu cred sa fi vorbit un singur moment de alcaline, ci doar de acumulatori. De cand am aparate foto digitale (recunosc, nu-s cine stie ce mare fotograf, am avut doar 2, dupa cum spuneam un Olympus cu 4 AA si acest Canon) (de fapt 3, 1ul meu aparat foto jijital a fost imprumutat de la firma, un Kodak, surprise, tot cu 2xAA); deci revin, de cand am astfel de aparate, mi s-a intamplat o singura data (cu Olympus care avea 4) sa raman in pana de acumulatori si sa fiu nevoit sa intru intr-un magazin sa cumpar alcaline. In rest am perechi de acumulatori care tin surprinzator de bine si la flash si la filmat si la etc. Bineinteles ca nu se justifica deloc sa consumui alcaline, sunt complet de acord cu tine, dar 2 seturi de cate 4 acumulatori mi se pare super ok (bineinteles, sa nu uiti sa le incarci :D)
    Dar hai sa presupunem ca ai uitat, ce faci? Intri in primul shop si-ti cumperi alcaline!! Dar daca ai uitat sa-ti incarci super bateria LiIon ce mama naibii faci?!? Te uiti la ea, te uiti la tine in oglinda, te gratulezi si-i spui iubitei tale, “pisi, azi poze cu tine nu, ca mandea a uitat sa puna acumulatorul la incarcat”.
    Ok, as putea admite ca acumulatorii LiIon sunt un progres tehnologic daca nu m-ar obliga de exemplu sa am 2, ca atunci cand se incarca unul, sa pot folosi aparatu’ sa-i arat lui pisi poze (presupunem ca nu ma car cu laptopul dupa mine sau cu cine stie ce aparatutz de descarcat poze). Sau la urmatorul tip de aparat foto acumulatorul nu e la fel…
    Asa si cu bateriile la telefon, nu’sh cum se face, da o baterie LiIon de Nokia 3100 tinea de numa, pe cand o baterie Nokia din astea subtziri din zilele de azi d-abia tine… Sau bateriile de laptop (am patit-o cu un Dell, pur si simplu intr-o buna zi bateria a cedat nervos de a trebuit sa investesc in jur de 130 de euro intr-o noua baterie (bineinteles, exista un singur model, iar review-urile ei erau aproape exclusiv o stea din 5, pe toata lumea o lasase bateria cam dupa an, calculatorul proaspat iesit din garantie, iar pretul era jaf la drumul mare, dar nu aveai de ales. Doamne fereste, nu zic ca telefoanele sau laptopurile sa mearga cu acumulatori, dar chiar mi se pare extrem de practic pt. aparatele foto entry level, si nu inteleg de ce marketing-ul vrea sa ne bage pe gat acumulatorii (ceea ce povesteai tu despre aparatul ala dual alim mi se parea genial, asa da, ori ai acumulatorul dedicat care te tine, dar daca ai uitat sa-l incarci, te poti replia in acumulatori).

    00
  25. “chiar nu mă prind de ce producătorii de compacte ieftine insistă să folosească bateriile lor proprietare”

    Deoarece acel acumulator tine max 2 ani, apoi trebuie altul, care costa aproape cit camera.

    00
  26. Am cumparat Canon-ul ala recomandat de tine (a3400-is) sunt super multumit.
    Pe auto pozele se vad foarte clar afara dar in casa (lumina putina) trec pe manual, dau ISO la minim si ies beton. Vine cu husa, 4 gigi de memorie, incarcator, are data pe poze chiar si touch screen… nu-mi mai trebuie altceva.
    Multumesc.

    00
  27. @Vlad
    Argumentele tale sunt logice, vrei sa folosesti acumulatori ieftini Ni-Mh pe camere ieftine, e mult mai practic asa. Bun, ai dreptate din punctul de vedere al utilizatorului. Asa a fost in urma cu ceva ani. Din punctul de vedere al producatorului asta creeaza multe greutati la proiectare si mai apoi in exploatare. Un element Li-Ion nu e compatibil ca tensiuni decat partial cu o combinatie de 3 elemente AA sau AAA.

    Prin urmare, producatorii ar trebui sa proiecteze electronica pentru a functiona optim pe alcaline si Ni-Mh, cu variatie mare a tensiunii. Au facut asta in urma cu multi ani si acum au optiunea evitarii problemelor generate de alimentarea cu multiple elemente AA/AAA. Majoritatea producatorilor de chip-uri pentru piata asta consumer se orienteaza catre domeniul de tensiune oferit de Li-Ion. In Africa s-a descoperit nu stiu ce zacamant de litiu, China stoarce zeama din mina aia unde au zacamantul de litiu, ce mai, litiu pana si in sare o sa avem, daca zice nu stiu ce institut mare ca e bun la sanatate :).

    Nu vor sa se mai complice, iar factorii determinanti in alegerea Li-Ion sunt:
    1) densitate mare de energie pe volum, cu 50% mai mare decat Ni-Mh,
    2) stabilitate tensiune in exploatare, protectie in baterie.
    3) simplitate mecanica, forta redusa in capacul bateriei,
    4) predictibilitate mare a energiei ramase.
    si
    5) pret cam cat vrem noi pe bateria noastra. De ce nu?

    Cred ca primele 4 motive sunt suficiente sa nu gasesti un manager de produs care sa decida ca e mai bine sa ofere clientilor placerea de a-si alege marca lor favorita de acumulatori cu Nichel, concomitent cu reducerea profitului. Acumulatori care nu tin ca numar de cicluri mai mult decat Li-Ion, dar macar sunt ieftini. Frustrarea utilizatorului unei camere foto ieftine legata de autonomia bateriei e ultima grija a producatorului, oricum iti garanteaza ceva gen 200-250 de poze. Vrei mai mult de la o “sapuniera”? Cumpara-ti mai multe baterii, sunt destule baterii facute de firme gen Hama sau Photix, merg ok, nu sunt la fel de bune ca cele originale dar sunt ieftine, sau treci la camere mai performante ce folosesc baterii uriase.

    Cat despre observatiile tale legate de longevitatea bateriilor de acum 5-8 ani de pe Nokia 3100, ma faci sa zambesc. Compari puterea ceruta de 3100 cu cea a unui smartphone dual/quad core de azi? Pretinzi longevitate unei baterii de laptop? Pai unele laptopuri sunt desktop replacement, consuma 60 Wati la maxim, bateria e un UPS, ca sa nu pierzi munca atunci cand nu-ti merge bine prelungitorul sau priza. Cred ca in cazul tau a fost vorba de proiectare proasta sau compromis intre puterea ceruta si cea livrata de baterie. Eu am si acum un laptop Compaq din 2003, a mers bateria brici primii 3 ani, 5 ore autonomie browsing prin aeroporturi, apoi a murit lent, dar si acum tine 20 minute, cat sa dai un email de la boot pana moare.

    00
  28. @finch: cu proxima ocazie, o sa fac un calcul sa vad cate poze tin acumulatorii NiMh, nu mi se pare ca tin doar 250 de poze. Ei, dupa cum a zis si Camera, dupa ce iti cumpar o camera cu acumulator special, daca cumva nu imi mai tine, trebuie sa iau unul la un pret mare? Pai atunci mai bine imi iau o noua camera (si uite asa merge societatea capitalista).
    Ce vroiam sa spun cu comparatia cu Nokia era simplu: mi se pare ca tehnologia bateriilor nu a tinut deloc pasul cu necesitatea de curent: adica daca tot avem consum mare, as dori si niste baterii pe masura, eventual standardizate (cum sunt AA) (uite ca producatorii de telefoane au reusit sa standardizeze alimentarea AC).

    00
  29. Salut, o recomandare pentru o camera de trafic care filmeaza full hd si functioneaza cu baterii AA sau AAA ?

    00
  30. @vali petcu merci de raspunsul rapid insa doresc full hd. kodak zx1 este 720p. Momentan am un Drift x170 si sincer mi-as lua gopro daca ar fi pe acumulatori AA sau AAA (folosesc camera si cand sunt pe bicla, nu numai in masina, ore intregi departe de o sursa de alimentare). Nu ma intereseaza combinatia camera + portable charger. Mai ai variante ? Multumesc.

    00
  31. bun articol, tinand cont ca aparatele foto sunt in topul cadourilor

    00
  32. @finch, @vlad: Acumulatorii “proprietari” apar şi din cauza dimensiunii. Nu poţi îndesa 2xR6 în chihineţele din ziua de azi. Nu mi-e clar însă de ce unii producători pun semnături electronice pe acumulatori, fără de care (semnătură) camera refuză să coopereze.

    @cristi: sunt şi alte mărci similare eneloop la funcţionalitate, adică “Low Self Discharge”, detalii aici: http://ghid-it.blogspot.com/2017/10/acumulatori-r6-care-sa-reziste.html . Nu recomand nimănui altceva.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link, de la PCGarage prin acest link sau de la Finestore.

Top articole

7 zile