George Simion își face publicul la buzunare

Prima. Își cheamă oamenii la proteste mâine, luni. Cine nu are de muncă mâine? O să fie protestele seara, ca pe vremurile #rezist?

A doua. Plânge și se victimizează că s-ar putea să fie arestat. El. Cu sor-sa și mătuși-sa judecătoare. Hai că mătuși-sa e în Vrancea, dar sor-sa e judecătoare la Curtea de Apel București. De aia a tot fost reținut până acum și nu i s-a întâmplat nimic. De aia Jandarmeria se purta cu el cu mănuși la proteste și altora le dădea cu gaz.

Trei. Să protesteze pentru ce? Nu zice. Încearcă o schemă din aia a la Trump, „adunați-vă și știți ce aveți de făcut”? Până acum nu am văzut discuții despre ce înseamnă asta, trumpiștii știau însă ce aveau de făcut.

Patru. George nu vine la proteste, că are treabă. Din nou, un pic diferit de Trump și revolta din 6 ianuarie, ăia aveau arme și erau obișnuiți cu nesupunerea civică. Ai noștri nu știu pentru ce protestează, nu știu unde protestează. La Guvern? Ca să ce? Guvernul e PSD/PNL și e interimar. La Parlament? AUR e în parlament, suveraniștii au 34% (162 mandate). Ce fac acei parlamentari? Ies și ei la proteste? Demisionează? Sau merg pe burtă?

Stat slab, politicieni slabi, suveraniști puternici.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

15 comentarii

  1. Singurul motiv pentru care vor iesi suveranii la protest e o bucata de plastic ce are pe o parte o flaore de colt si poza cu Aurel Vlaicu si pe verso un avion si o acvila.

    Comentariu apreciat.7012
  2. Băi, dar nu vreți deloc să lăsați omul să dispară în pace. Gata, trenul lui Simion a plecat. Chiar mai repede decât a plecat drezina lui Vadim. POT se dizolvă, la SOS a luat zuzulina cheile pe persoană fizică, AUR o să facă și el implozie. Probabil o să-l avem pe Târziu cu un partid ultraconservator de 15% dar mai spălat și moderat ca manifestări.

    Asta a fost tot, o mică sperietură, dar eu zic că ne vindecăm.

    Comentariu apreciat.9123
    • Să dea Domnul să fie așa. Vadim a fost maxim pe la 20%, deci ar fi ok dacă statul ar reuși să-i țină pe suveraniști pe la 15%. Din păcate i-a scăpat din lesă și naiba știe unde o să ajungă. Clar este că nu aș vrea ca bula noastră să mai aibă parte peste câțiva ani de încă două săptămâni cum or fost astea din prima jumătate de mai 2025.

      Comentariu apreciat.4610
    • „Asta a fost tot, o mică sperietură, dar eu zic că ne vindecăm.”

      Sunteti optimist. Niciodata pana acum tabara extremista/antioccidentala nu a trecut de 4 milioane, acum au trecut de 5! Si urmeaza 3-4 ani, cu strangere de curea, cu suveranistii in opozitie si cu rusii dispusi sa bage in ei resurse in continuare. Eu cred ca doar am primis un ragaz de cativa ani, ani in care statul roman si puterea politica ar trebui sa faca multe, multe chestii ca sa dezumfle balonul suveranist.

      Dar ma uit la cel mai mare partid parlamentar, adica PSD, si ma cam ia cu fiori. Ar fi bine sa ma insel.

      Comentariu apreciat.713
    • L-am ascultat pe tarziu la o emisiune labe1 in care mai era invitata si fosta consiliera presidentiala Dna. Saftoiu. Deci tarziu e un jegos cu un discurs manipulativ si ticalos pana la limita dezgustului. Mi-a provocat sila.Alunecos, slinos.Domnule Tarziu, daca citesti asta, sictir.

      Comentariu apreciat.583
    • @adyzah

      Nu înțeleg, cine nu vrea să dispară? Cine l-a pus să cheme la protest? Cine l-a pus să lanseze lupta pentru anularea alegerilor?

      Cine din bula noastră l-ar promova dacă nu ar fi motoarele propagandei turate la maxim? Ba că ne cheamă la război, ba că se fură europenii fântânile, ba nu știu ce?

      N-aș pomeni nimic, zero, dar aud inclusiv din bula mea de la cunoscuți cum că gata, mergem mâine la război, că a auzit el din surse sigure, din sistem.

      Vreau din tot sufletul să se termine odată și să nu mai auzim de el, nici de suveraniști, nici de nimic.

      Dar e ca un wack-a-mole, când lovești unul, sare altul de altundeva.

      91
  3. @adyzah eu cred ca ne vom vindeca atunci cand or sa il ia si pe „guru” Kremlin Georgescu, fie la Jilava, fie la Obregia, Sapoca, sau vreo alta institutie de acest gen. Ca Dilimache are inca multi fani care nu se vor potoli decat atunci cand idolul lor va disparea de pe scena publica. Cat timp il tine Simion sau alt suveranist pe post de sperietoare in geam, mai sunt destui idioti sa ii asculte aberatiile si sa voteze cu ala sustinut de Dilimache.

    Comentariu apreciat.4510
  4. Omul dacă nu arată că face ceva – orice – știe că riscă să devină irelevant. Uită lumea de el și de Georgescu, ori în Georgescu s-au investit mulți bani. Așa că face tot ce poate să fie încă sub reflector. Și nu poate face altceva decât să protesteze și să dea declarații presei. În plus, dacă nu bate în continuare darabana riscă să-i plece oamenii din partid așa cum au plecat în masă din POT. Deja a anunțat unul că iese din AUR și-și face partidul lui; ăla ia niște oameni, că pesemne nu pleacă singur. Ar mai fi apoi faptul că AUR a primit niște sponsorizări de la oameni care credeau că au tras lozul câștigător; ori ăia cam mârâie acum și vor începe procesele, vânătorile de vrăjitoare, va trebui să cadă niște capete. Cum îl vor lua la interval pe Simion, cum va zbiera că ”sistemul” îl pedepsește pentru că a scos românii în stradă și – poate – scapă cumva.
    Dacă se lasă cu violență va da vina pe jandarmi. Dacă nu se adună lume va da vina pe ”sistemul” care n-a lăsat oamenii să se adune. Dacă vin ăia și iese OK îi va chema din nou și din nou până se întâmplă ceva să poată aplica blamul de după primele două scenarii. Multe oricum n-are de pierdut.
    Bănuiala mea e că iese fix fâs. Susținătorii lui sunt polarizați pe ideologii: ba cu Soros, ba cu chemtrails, ba cu buletinul cu microchip, ba cu dacii, ba cu ultra-ortodoxia, ba sunt anti-ăilalți… E greu să-i mobilizezi pe toți acum când sunt demoralizați și fiecare prin altă comună ori sat, luni, când se lucrează și mai e și alt miting programat acolo în piață. Dacă la arestarea lui Georgescu au fost vreo 200 în fața secției aici vor fi maximum 400 dacă nu-i aduce cineva cu autobuzele. Părerea mea. Iar dacă vin organizați, cu autobuze și pancarte, vor veni puțini.
    Se va râde de ei ulterior pe rețelele de socializare. Bula de pe TikTok va spumega încă vreo două săptămâni. După care va începe show-ul: arestări, procese, exod din AUR spre alte partide, vizite-fulger la Viena, victimizare etc.

    Comentariu apreciat.7211
  5. Asta imi aduce aminte de o situatie amuzanta. Am avut treaba odata la o curte de apel si eram foarte mirat de ce toata lumea, de la jandarmi pana la ceilalti din birouri se purtau cu mine foarte frumos. Suspect de frumos. Ma confundasera cu sotul unei sefe de sectie de acolo :)

    Comentariu apreciat.721
  6. Simion nu are, de fapt, nimic de spus. Ceea ce face el acum este un „marketing” care încă mai prinde la ai lui.

    Indecis. Tu ce zici?275
  7. NOU
    #11

    Cum zicea bancul: Țară de rahat, insurecții de rahat.

    Indecis. Tu ce zici?264
  8. Eu am venit numai să verific aia cu edit-ul.
    Edit: merge, mă duc pe patreon, cum am promis

    117

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Decathlon.