Generațional

Din link în link, ajung să citesc despre copiii lui Bush ăla mare. Fi-su și-a botezat o fiică după mă-sa. Fi-su ălalalt din Florida și-a botezat fiul după ta-su. Și mă gândeam cât de des facem noi asta. Și nu doar asta, ci și alte faze de genul ăsta. Cât de des nașii sunt ce trebuie și nu doar un rol la beție. Cât de des numele copilului înseamnă ceva și/sau are legătură cu noi de unde venim.

Întâmplarea face să cunosc câteva persoane care sunt la a doua generație de oameni cu bani. Nu aristocrați, că noi numai avem așa ceva, ci oameni care aveau sau au făcut bani în anii ’90 sau 2000 (în limita cât de cât legală, fără țepe monstruoase sau călcat pe cadavre agresiv) și acum copiii lor sunt pe la 30 de ani.

Au avut bani mereu, au avut camera lor, au avut jucării, nu le-a lipsit aproape nimic în copilărie și adolescență și iată-i adulți. Toți au câte o afacere „a lor”, care este absolut de fiecare dată ceva falimentar și/sau fără nici un viitor, după alte 2-3-5 afaceri falite, și, cel mai trist, nu au nici un fel de consistență. Nu știu nimic despre nimic. Nu cât costă pâinea sau aria triunghiului, ci chestii de bază, gen să treacă o știre sau o informație prin filtrul gândirii. Unul dintre ei a fost la un podcast și m-a întrebat cum a fost, l-am lăsat pe seen de ~4 luni, sper să se prindă că a fost dureros de aerian și toată lumea din jurul lui a cam mustăcit pe la colțuri.

Revenind la noi, pleava. Majoritatea nu avem relații strălucite cu familia, de aia nici nu poți să îi sugerezi soției să îi dați copilului numele vreunui părinte sau unchi. Poate nu vrei să afli care a pipăit-o la nuntă sau care nu e bețivul familiei. Și nu doar asta, ci și valorile morale transmise nu sunt tocmai ce trebuie, mulți dintre noi suntem bine în ciuda părinților noștri.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

30 comentarii

  1. la noi multe averi in ’90 sau facut prin relatii, coruptie si oportunism si afacerile sunt tinute doar de patron si relatiile lui si modul lui de a biciui angajatii, a se vedea cazurile in care acesta a murit brusc si nevasta/copiii care i-au mostenit afacerea au dus-o rapid in faliment (era parca unul cu salamuri, unul cu transporturi, stiu local in zona unul cu constructii etc.)

    Comentariu apreciat.843
  2. Eu cred ca originea geografica nu are nimic de-a face cu succesul progeniturilor, adica procentul de ratare e constant la nivel global.

    Si ca daca ii mai bag un „junior” dupa Pasoptistul lu’ fi-miu ma va face mai mult de cacat el pe mine (si numele clanului la pachet) decat ne va face de faima in sens pozitiv pe toti.

    Asa ca mai bine fiecare cu propriul destin, bun sau rau…

    Cat despre afacerile alea ratate, nu e decat o confirmare a faptului ca daca ai batrani au facut-o cum trebuie, a fost pentru ca ciordeala a fost posibila doar in timpurile democratiei iliesciene.

    Indecis. Tu ce zici?2911
  3. Familia Bush e din Texas, iar texanii sunt destul de diferiti de restul americanilor: in cea mai mare parte sunt republicani, religiosi, familie traditionala, urasc interventia statului in economie (sunt cei care s-au impotrivit ajutorului dat bancilor in criza din 2008), arme+cai+steak+trucks (bigger is better), pentrol. In plus isi cunosc foarte bine istoria si sunt mandrii de ea de la Alamo pana la cele mai mici evenimente. Guns blazing

    BTW, statul Texas este mai mare decat Franta cu vreo 30% si a avut o scurta perioada de independeta : fosta ambasada Texasului la Londra e o cladire aproape de Trafalgar Sq si are inca placuta de identificare.

    Intr-un fel seama un pic cu osenii sau bistritenii de la noi (opinie personala) daca ar avea arme la liber :)

    Comentariu apreciat.6412
    • e bine că te-ai agățat de exemplul folosit de mine pentru a extrapola. că familia bush sunt singurii din univers care își denumesc copiii dupa bunici, se știe asta.

    • vezi ca si Austin e in Texas si ala e orasul hipsterilor (sper ca ai auzit de Austin City Limits si Keep Austin Weird)

      99
    • @Vali fiind familisti si conservatori cei din Tx isi pun nume la copii similare cu alte nume din familie in memoria lor. Nu vei vedea texani care isi aleg nume gen Mario, Ianis, samd cum vezi pe la noi :).

      @Perkele: Austin e schimbat un pic pentru ca Tesla si alti care s-au mutat in ultimii 3-4 ani din Cali sau New England area, dar stai linistit ca cea mai mare parte au ramas neschimbati. De mai bine de 2 vize de 10 ani ma plimb prin state si tot timpul „The Lone star puts a smile on my face” :)

      233
    • Pai aia cu numele copiilor depinde de zona, de exemplu in Alba copiii poarta numele parintilor, in Constanta se puneau numele nasilor – vorbesc de acum 40-60 de ani.

      142
    • nick, vezi ca ianis e un nume perfect normal in limba maternă a lui hagi (ca presupun ca de la el ai plecat). înseamnă pur si simplu ion. pe el il cheama gheorghe pur si si simplu pentru ca comuistii nu suportau d-astea si romanizau fortat cam tot in perioada respectiva, altfel ar fi fost o varianta de djordje sau pe acolo.

      in rest… despre mario…. mario, uite-l pe ion, fa-i cu mana! – sa-si faca sigur!

      173
    • Nu stiu de ce, dar am ipresia ca 99% din cei care si-au botezat copilul Ianis nu au nici macar 0.01% sange de machedon in familie.
      Exista totusi probabilitatea de 1% sa ma insel :)

      20
  4. În cazul meu, știu multe neamuri și povestea lor, până pe la jumătatea secolului 19. Problema e că Eufrosina, Paisie, Efrim nu mai sunt chiar nume la modă.

    Și la noi își mai numește lumea copiii după părinți. Florin Piersic Jr., Ion Ion Țiriac, Ștefan Bănică Jr. etc.
    Vlad Dracul a avut doi copii cu numele Vlad – Vlad Țepeș și Vlad Călugărul. Probabil și-a dat seama mai târziu de greșeală de l-a trimis pe unul la turci și pe celălalt la mânăstire.

    Până să se inventeze antibioticele și înainte Olivia Steer dacă-ți plăcea un nume îl repetai până nimereai un copil care să-ți trăiască.

    Iar la asta cu relații strălucite cu familia, nu știu ce să zic.
    Nu vorbești despre sex sau iubire dacă ești mulțumit. Bănui că nici ăia cu familii ok nu se înghesuie să scrie pe reddit sau să facă tiktoks.

    Comentariu apreciat.661
  5. Și eu am observat același lucru la prietenii care au avut parinti înstăriți din diverse afaceri. Nu prea s-a ales nimic de ei, numai tocat banii.
    Probabil când te concentrezi pe făcut bani și lași copii la voia întâmplării, dar le asiguri toate nevoile, nu e cea mai buna reteta de succes.

    Indecis. Tu ce zici?308
  6. “mulți dintre noi suntem bine în ciuda părinților noștri. Mi-ai amintit de ai mei care ma voiau profesor si au facut presiuni mari sa urmez calea asta. 3 luni pe an nu faci nimic, ai chef de liniste le dai o lucrare sau sa conspecteze, mai dai meditatii, post asigurat, de ce sa nu traiesti linistit maica. Cand m-am dus pe IT mare dezamagire si suparare a fost. Cand i-am intrebat cum as fi trait astazi decent cu un salariu din invatamant si nervii praf, ma luasera cu clasicul “noi am vrut sa-ti fie bine, parca asa cu bani dar atat stres si raspundere e mai bine”. Asa ajungi sa mergi rar pe la ei si sa mentii discutia la nivel minim.

    Comentariu apreciat.7112
    • știam o fata la bloc pe care părinții, doctori, au convins-o să dea la medicină. de 7 ori. că aia e menirea ei.

    • Și până la urmă a intrat?

      Erau măcar părinții doctori? La cat de instabili au fost anii 90, erau probabil disperați să aibă “copilul” loc de muncă stabil, și dacă erau medici îi puteau rezolva angajarea. Dacă nu erau doctori no comment. Dobitoci siniștri.

      Indecis. Tu ce zici?255
  7. pai noi suntem la 30 de ani de la momentul zero, cam cum erau primii colonisti in sua, daca vrei sa compari asa. doar ca aia atunci faceau afaceri de pe o zi pe alta ca nu le trebuia dosar cu sina iar noi pe langa faptul ca suntem inca la inceput, avem si bete in roate puse chiar de statul roman.

    apoi bush, si cati or mai fi pe tiparul lor, sunt familii de politiceni, de cand se nasc isi stiu parcursul de la scoala/acte caritabile/universitati/doctrina etc….. la noi ce? aia cu bani isi baga picioarele, poate fac o particulara vai de capul ei, nu ca alea de stat or fi mai breze, papa banii lui tata ca sa-si calmeze frustrarile si aia e.
    mai vorbim peste 100 de ani.
    nu mai stiu exact de cate generatii a spus brucan, 2? pare ca e nevoie de vreo 5 ca sa se spele.

    252
  8. Ei isi numeau copiii dupa cineva din familie pentru ca aia din familie erau „cineva”. Copiii aia au fost facuti, numiti si crescuti ca sa conduca mai departe o dinastie.

    Comentariu apreciat.400
  9. Să vedeți lucru necurat: nu mai sunt copii care să ia numele moșilor. Ghinion.

    206
  10. Dada, daca petreci prea mult timp pe internet, incepi sa crezi ca totul e o drama, ca toti oamenii au probleme si ca toti au familii vai de ele.
    La mine in familie nu e nicio drama, ma inteleg ok cu parintii, rudele etc (SOC). Am cunoscut oamenii din familii cu multi bani si sunt oameni ok, implicati in ce fac si cat de cat ancorati in realitate. Incetati cu dramatismele si extrapolarile bazate pe cateva exemple.

    Comentariu apreciat.564
    • Asta mă gândeam să zic și eu. Cunosc la fel de mulți “copii” ai oamenilor cu bani, cât și ai celor mai nenorocoși financiar. Diferențele dintre ei nu sunt deloc majore. Unii sunt ancorați în realitate și știu ce le place și ce-și doresc de la viitor, unii habar n-au pe ce planetă sunt și nu știu sau nu vor să facă nimic și sparg banii părinților – ăia care sunt, mulți sau puțini.

      70
  11. Eu am sa-l botez Zoso Lecter

    Comentariu apreciat.473
  12. La cehi copii isi primesc numele dupa tata. Inca vad ca se practica destul de des.

    97
  13. sistemul islandez nu il vrea nimeni?

    sau daca vreti sa va puneti mintea pe bigudiuri cautati sistemul traditional spaniol….

    142
  14. la țară încă se practică, după un bunic/bunică, neam mai important și, în funcție de zonă geografică, numele nașului/nașei. poate ieși cu circ pe temă.

    și se poate ajunge la Agripina pt o fetiță născută ieri, Reșca pt un om care are azi 40 de ani (fost coleg de școală) sau adulți care-și urăsc cel puțin un prenume (o fostă colegă de serviciu).

    sincer, mi se pare aiurea asta cu același prenume în familie. fiecare persoană are dreptul la o identitate proprie, să fie privit ca o persoană de sine-stătătoare, nu să fie o copie a lu’ bunicu’/nașu’/oarecine.

    plus că în funcție de numărul de frați, poți avea în aceeși familie mai mulți veri primari cu același nume-prenume, că cel puțin un copil a fost botezat după bunicul comun.

    233
    • am eu o echipa in santier.

      din 7 oameni 4 sunt ‘ion’, ion, ionut, ionel si ionica, sa stim cu cine vorbim, si alti 2 gheorghe din care unul gica, dar amandoi cu al doilea nume ion. al saptelea e costica si atat. da’ fiind mai tot timpul beat, oricum nu stie cu cine vorbesti si ridica capul.

      241
  15. Curiozitatea mea este cum investesc în educația copiilor familiile românești de bogătași față de cum investește o familie de genul Agnelli, Arnault sau Wallenberg? Și câte din familiile de români chiar își pun copii să muncească ca sa prindă experiență (pentru a putea gestiona averea familiei) și nu doar le dau o afacere pe post de jucărie ca să aibă și ei ce să facă?

    212
  16. Eu port numele bunicului meu, fiul meu poarta numele tatalui meu.
    De cand ma stiu mi s-a parut absolut normal lucrul asta.

    Indecis. Tu ce zici?1624
  17. Ce noroc pe mine, mi-au pus numele după primul ministru, actual, și covrigar, sau după robotul ăla de la Bilka? Cine mai știe, Sint multi ani de atunci și nu mai am pe cine să întreb.

    70

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)