Gâlceava prostului cu fanii lui

Un cititor îmi atrage agenția că Mirci e foarte supărat azi pe pagina lui de FB. în vreo patru articole cere să dea lumea click pe poză, nu doar să comenteze poza:

mirci-1 mirci-2 mirci-4

Explicația pentru disperarea asta e simplă: ieri a luat bătaie la trafic de la mine și nu suportă așa ceva. Și e adorabil cum fanii lui nu sunt în stare să dea click pe poză ca să citească cele 3 rânduri pe care le vomită mintea-i puțină, confirmând că sunt, într-adevăr, o adunătură de idioți.

Cocoșel, vezi că, pe lângă trafic, și pe net e ca la tv: nu contează doar să ai audiență mare, trebuie să stea și să citească (și la tine nu stă) și să nu fie complet imbecilă (și la tine e). Drept dovadă, ăia care comentează poza și nu dau click pe link sunt fanii tăi, ți-au dat like la pagină, te urmăresc la televizor cum minți, manipulezi și verși venin. Hai, nu fi supărat pe ei, fii supărat pe tine, că discursul tău, plin de paranoia, frustrări de acasă și lipsa de discernământ ți-au adus fani de o factură extrem de amuzantă. Degeaba îi înjură pe alții, fanii lui tot idioți ușor de manipulat și de prostit rămân.

mirci-3

Și mai e supărat de ceva. Nu, nu că iar am luat mai mulți bani decât el pe o campanie, că asta nu va recunoaște niciodată, ci că i-am dat interzis la una.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

30 comentarii

  1. Ce site de statistici e in ultima poza?

    00
  2. Ca s-a suparat ca i-a scazut traficul si arata asta pe facebook se vede clar – si da, se manifesta orecum prostesc aici.
    Sa scrii ca minte si manipuleaza la tv – tre’ sa fii idiot convins.

    00
  3. Daca ma uit cine e pe primul si al doilea loc am impresia ca badea e problema mai mica.

    00
  4. site-ul de pe primul loc, nationalisti.ro, este al lui Marius Trancă (sau aşa pare la prima vedere).
    Marius Trancă este primul român condamnat pentru nazism. De două ori!
    I-am luat un interviu pe mail în urmă cu două luni. Om normal… nici prost, nici genial, nici nazist, nici panseluţă.
    Primul loc, da? Cu interactiune in comentarii aproape zero.

    Bravo lui. Asa, ca fapt divers… Ce as face eu, o cămăruţă din sistem responsabilă cu monitorizarea extremistilor pe vreme căcăcioasă?
    Păi le-aş face un site de extrema dreapta, pe care să îşi verse oful. Ca sa-i vad exact care sunt, ce ip au, unde stau, ce mananca si ce caca. Dupa care as pompa in site-ul cu pricina trafic. Ca sa fie in prima linie, sa le sara in ochi potentialilor fani.
    Cu nici o legatura cu nationalisti.ro. Am zis, ca fapt divers.

    00
    • Vorbim despre 40 de mii de unici/zi. Porcarii cu facebook spam fac foarte multi, dar nu sar de o mie/zi. Traficul lor este majoritar romanesc: 72,4%
      Preponderent romanesc, nu taiwanez
      https://www.alexa.com/siteinfo/nationalisti.ro
      Reţeta „succesului” nu e chiar atât de simplă. Altfel o aplicau mulţi alţii.

      00
    • Dani, faza cu naționaliștii e așa: dacă mergi pe site-ul lor îți sare în față un citat de Antonescu. Dai să-l închizi și sub X e o chestie de like pentru pagina incorect.org de pe Facebook, care îi promovează pe ei. Așa își atrag ilicit o grămadă de oameni care îi „plac” și care mai pot da clic câteodată pe site-ul lor.

      Mai demult scrisesem cum aveau trafic preponderent din SUA și Taiwan, ceea ce bătea la ochi. Deci știu să-și facă trafic și singuri.

      00
    • Pai nu se știe ca taiwanezii sunt cei n-ai naționaliști romani?

      00
  5. @vali O mica intrebare, tu crezi ca daca cineva are trafic mare, continutul e garantat bun ? Sa nu uitam ca numarul de prosti e cu mult, mult, mult mai mare decat numarul de persoane inteligente, deci e foarte usor sa strangi trafic mare de la prosti, cu un continut mai mic sau egal cu 0….

    00
    • știu, și lovendal și efemeride sunt dovada că proștii sunt mulți. dar el insistă să se măsoare cu mine, crezând ca avem același public.

  6. Dar ce e trist e că pe amândoi v-au bătut naționaliștii.

    00
  7. Arhi e ok?

    00
  8. Ce „uoameni” ii comentează pe acolo, culți si educați dar „care e” incapabili să și scrie corect.

    00
  9. Ma mir ca Varanul il lasa pe MB asa slobod pe internetz. La A3 are niste limite destul de clare.

    00
  10. Acuma, concursul asta intre voi nu e chiar corect. Ar fi fost intr-adevar fair sa se recunoasca invins, dar la fel de bine ai putea si mata sa recunosti ca omul are 1) emisiune la tv, 2) emisiune la radio si abia 3) blogareala. Pe cand la tine este 1) blogareala, 2) Counter Strike si poate 3) Forester.

    00
  11. „Am o mare nedumerire: oamenii care o ard nonstop pe feisbuc nu realizeaza ca postarea nu consta intr-o poza ci intr-un link catre o parte foarte tare din emisiunea de aseara???? Au senzatia ca titlul se refera la un cacat de poza?!?!?? Imi dau seama din comentarii ca da. Este incredibil. Ma bat cu morile de vant. Suntem exact ca in reclamele la bere. Un popor la nivelul de telespectator al cretinismului „Las fierbinti”.”
    –––-
    Acum cativa ani o ardea cu „schimba postul!” si cu blocatul oamenilor pe facebook.
    Ai vrut sa ramana numai aia care ti-o sug, se vede exact ce nivel ai, LINGAULE! :)
    P.S.: tu stii sa dai click pe poza? HA HA HA :)

    00
  12. „fanii lui tot idioți ușor de manipulat și de prostit rămân.”
    PAI NU VEZI, MA, CA NU DAU CLICK?!? :) :)

    00
  13. Salut,

    4.856 Articole – 6.363 Comentarii. Da, utilizztorii sunt reali. Anumite articole nu primesc comentarii iar altele au si peste 1-2 sute.

    00
  14. Plus ca la tine lipsesc si multi vizitatori.. ma refer la noi cei care folosim adblock, ghostery, disconnect care blocheaza tot ce e analytics, scripturi facebook, automatic etc.:) Eu tot de pe blogul tau am aflat de ele si sunt ft utile.

    Ai dreptate ca Badea are time on site mic. I-ai sugerat ft bine ca trebuie sa scrie mai mult si poate inca un sfat bun ar fi sa-si activeze comentariile. Asa ar creste angajarea utilizatorilor care stau automat mai mult pe blog pentru ca oricum utilizatorii lui de abia nimeresc tastatura si automat stau mai mult pe site daca stau sa si scrie.

    Habar n-am de ce-mi vine sa scriu „fiecare pasare pe limba ei dispare”

    00
  15. Badea e ca Germania, aia au popendulatia imbatranita, el o are prostita. Ambii au nevoie de perfuzii. Niste sirieni din aia ar fi tocmai buni pentru el. Nu conteaza ca nu inteleg ce spune, dar cand or sa il vada cum se agita cu ochii scosi din orbite, or sa zica, ca-i de-al lor.

    00
  16. l-ai suparat

    00
  17. Nu am putea, pur si simplu, sa il ignoram pe specimen? Desi asta pare o metoda prea eleganta si oarecum nepotrivita pentru locul si vremurile pe care le traim…
    As vrea foarte mult sa vad lacatul pe Antene – poate ca fara banii lui Oprescu vor claca si media va fi o idee mai salubra.

    00
  18. Mircea Badea a învăţat să facă şpagatul doar ca să nu mai fie nevoit să se aplece atunci când îl pupă în fund pe Voiculescu

    00
  19. s-a prins si badea de schema cu pus poze cu fotomodele sa ii creasca traficul la blog. pot sa pun pariu ca de acolo ii vine cel putin un sfert din trafic.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube