Spitalul Județean de Urgență Pitești, Spitalul Județean de Urgență Reșița, Spitalul Municipal Carei, Spitalul Municipal Turda, Spitalul Județean de Urgență Buzău, Spitalul Municipal Onești, Spitalul Județean de Urgență Focșani și Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc vor primi investiții de 2,3 milioane lei pentru dotarea secțiilor de terapie intensivă neonatală de la Fundația Vodafone.
„Etapa a patra a programului Fondul Viață pentru Nou-Născuți continuă misiunea de a garanta acces egal la îngrijire și tratament pentru nou-născuții din România. În această rundă, am primit un număr semnificativ de cereri, cu 42 de spitale participante, ceea ce confirmă nevoia continuă de investiții în dotarea secțiilor de neonatologie. De aceea, extindem programul și includem anul acesta încă opt unități medicale, pe lângă cele 19 deja echipate în fazele anterioare. Estimăm că, prin dotările din această etapă, peste 7.500 de nou-născuți vor beneficia de îngrijire mai bună”, a declarat Angela Galeța, directorul Fundației Vodafone România.
Cei care doresc să susțină această cauză pot să se alăture prin SMS la 8845 cu textul RITM (donație lunară de 2 euro), donație online, pe site-ul Fundației Vodafone, direcționarea a 3,5% din impozitul pe venitul anului 2025 sau prin implicarea unei companii.
Fundația Vodafone a început investiția în neonatologie în urmă cu 12 ani, când în România rata mortalității infantile era de aproape 10‰. În prezent, datorită eforturilor depuse alături de alte organizații, mortalitatea infantilă a scăzut la 6,4 la 1.000 de nașteri vii (sursa).

(articol nesponsorizat)
Aferim!
Bravo Vodafone! Dacă nu erau investițiile private, multe spitale din Romania inca ar fi fost în anii 60 dpdv al dotărilor. Statul doar ia de pe noi și nu face nimic util cu banii...
Felicitari Fundatia Vodafone! cred cu tarie ca astfel de proiecte trebuiesc promovate si sustinute public
Păcat că termenul limita pentru depunerea Formularului 230 a fost ieri, poate se gaseau câţiva să doneze
Felicitări Vodafone pentru dotări și serviciile medicale, dar și pentru susținerea blogului.
Felicitări! Uraa, uraa!
Bravo . Din pacate trebuie sa asteptam donatii pentru a avea ingrijirea care trebuia asigurata de minunatul stat roman
Felicitări Vodafone.