“Francesca” lui Bobby Păunescu

Filmul „Francesca” este prost. De la subiect până la realizare.

  • Singurele bucăţi filmate ca lumea sunt când Monica Dean e în pat în fundul gol şi camera nu se mişca, lăsându-ne să îi admirăm ce doar Bobby vede seara, şi discuţia din maşina dintre Miţă si Romulus. În rest, până şi cu telefonul mobil se puteau obţine cadre mai bune.

  • Monica Bârlădeanu e o actriţă proastă. Sau, ca să fiu mai blând, nu are încă experienţa şi profunzimea necesare pentru roluri principale. Pur şi simplu e încă necoaptă, şi asta se vede cu ochiul liber.

  • Nici regizorul sau directorul de imagine nu ajută deloc. Sau au ales să ignore faptul că fata n-are emoţii şi au filmat din aiurea doar ca să nu o dea de gol. Altfel nu îmi explic de ce în scenele unde trebuiau să ne arate close-up-uri, ei se retrag şi filmează de la 3 metri. Ma rog.

  • Tudor Giurgiu e bou. Auziţi întrebare: “Monica, cum ai ales rolul asta”. De parcă ea lucra din greu pe Sunset Boulevard şi i-a făcut o favoare ibovnicului venind să joace in filmul special scris pentru ea. Bine tu, Giurgiu, eşti deştept!

  • Mai jenant decât Monica e actorul care îl joacă pe Miţă, care e şi el expresiv şi plin de talent. Sau nu. În scena în care dra. Dean plângea în dormitor, el stătea ca vaca pe canapea cu o mima stupidă, nefiind în stare să mimeze ceva. Nici milă, nici ură, nici dragoste, nici indiferentă.

  • Finalul e extrem de prost. Cămătarii nu omoară oamenii de la care au de luat bani, decât în ultimă instanţă. Maşina aia era probabil de ajuns ca să acopere datoria, mai ales ca vorbim de 2008. Bobby ar fi trebuit să ia exemplu de la familia sa. Iliescu şi Băsescu nu i-au băgat în puşcarie pe fraţii Păunescu, ci îi folosesc şi acum. Simplu, nu?

  • Cel mai tare personaj din film e Romulus, jucat de Mihai Dorobanţu.

Ca un prim efort, e ok. Ca un film făcut de Cristi Puiu şi trecut pe numele lui Bobby, e prost. O bucată din sesiunea de Q&A de după film o aveţi aici. La un moment dat n-am mai rezistat bullshitului şi m-am cărat.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

18 comentarii

  1. E penala Monica Barladeanu, ete aici un interviu cu ocazia filmului, in care vorbeste 2 limbi :))
    unele cuvinte care le pronunta la inceput in Italiana mai tarziu le pronunta in Engleza, ca cica nu poate in italiana sa duca la bun sfarsit interviul.
    Hai sa ne cacam pe noi.

    00
  2. monica barladeanu a jucat bine in Lombarzilor 8.(serial romanesc din 2006,pe B1 tv,care e si cel mai bun serial romanesc de pana acum)

    00
  3. Bravo!! bun ..fffcorect…MB( nu mircea badea) joaca bine pentru o chelnerita..\Replica zilei..,, Bobby ar fi trebuit să ia exemplu de la familia sa. Iliescu şi Băsescu nu i-au băgat în puşcarie pe fraţii Păunescu, ci îi folosesc şi acum. Simplu, nu? ,,

    00
  4. NOU
    #4

    in 30 de ani o sa ajungem si noi la normal, si o sa avem wc-uri publice curate, ca de aici iti dai seama cum sunt toate in tara asta :)))))))))

    00
  5. NOU
    #5

    acum pe bune, ce parere poti sa ai despre niste oameni care-si spun monica dean si bobby paunescu????

    00
  6. @irina…bine acum..in familia Branza s-a nascut un copil sa-i spunem Wiliam)))
    In familia Saftoiu s-a nascut un copil…sa-i spunem Elvis..

    00
  7. Francesca nu e nici pe departe atat de prost cat e „Felicia, inainte de toate”, un film care a primit 3 (trei) premii la TIFF, doar pt ca Radulescu produce scenarii pe banda rulanta pt tot noul val si trebuia rasplatit la debutul regizoral. Cat despre filmare, Francesca nu iese din linia mediocra a tuturor filmelor realizate de „tinerii” nostri cineasti romani, care se apreciaza/aplauda/premiaza unii pe altii. Daca nu ar fi scris pe generic „regia Bobby Paunescu”, Francesca ar fi fost la fel de apreciat ca orice film romanesc. Daca apare Bobby Paunescu, devenim brusc sensibili si criticisti, pt ca suntem in stare sa vedem doar „gaura” lui Bobby si nu black hole-ul din cinematografia romaneasca.

    00
  8. NOU
    #8

    Daca Zoso zice ca Barladeanu joaca prost si directorul de la Sundance zice fix invers, eu pe cine sa cred? :)

    „Am văzut filmul „Francesca” şi cred că Monica (Bârlădeanu – n.r.) are stofă de star şi ar putea să aibă o carieră frumoasă în America. Ea este poplară în România, dar cred că are acele calităţi care ar putea-o face cunoscută şi în America.”

    00
  9. NOU
    #10

    S-o f**a, sau ce? :))

    00
  10. Nu ea e tipa care a jucat şi în LOST ?

    00
  11. ce.mama.dreaq
    Monica asta n-are ceva la modu’25 de ani? De ce arata de 40?

    00
  12. OK m-am tampit. Cand am citit „Monica” m-am gandit automat la Moni Mrs Virinel. sa-mi fie rusine

    00
  13. Release dates for Francesca (2009)
    Country Date
    Italy 3 September 2009 (Venice Film Festival)
    Romania 2 October 2009 (Iasi International Film Festival)

    Numa’ bine. Au lansat întâi în Italia.

    00
  14. Cand a fost saptamana Europei s-au rulat timp de o saptamana filme europene la un cinema din Parma, printre care si Francesca. Am mobilizat vreo 15 Erasmusi si vreo 3 italieni si am venit mandra la film, despre care citisem doar recenzii bune. Dupa maxim 10 minute de film, imi venea sa intru in pamant de rusine. Insistam sa aratam ce e mai urat din Romania ( la inceput bariera dintr-o parcare era ridicata cu mana, etc). In plus, subiectul nu face decat sa caste si mai mult prapastia dintre romani si italnieni. Cum pot cere respect de la italieni, daca in acest film erau facuti in fel si chip? Este poate dreptul la replica al romanilor, insa cred ca nu ajuta pe nimeni atitudinea asta. Greseala si mai mare a fost a organizatorilor, care chiar puteau alege un film mai scos din context.
    BTW: Monica joaca prost

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube