Ford Mondeo e noul Logan

  • m-am ferit azi de doi boi care conducea Mondeo, greu spus "conduceau", rulau ca bezmeticii fără să le pese de maşină sau de alţi şoferi. şi nu e prima oară când se întâmplă, când mă întorceam de la Oradea la fel, ziceai că aveau BMWuri, aşa se comportau.
  • proprietarul toyotei b-08-pas, un tip la costum, serios, prezentabil, pe la 50 de ani, e un nesimţit fără margini. în înghesuiala de la Casa Presei, tot forţa să se bage în faţa mea. L-am lăsat până la urmă (ştiţi cum e cu dobitocii de genul asta, nu îi laşi, îţi loveşti maşina şi poate el n-are ce face, dar tu sigur ai), pentru ca 2 minute mai în faţă, să urle ca un bou la unu’ cu număr de Ilfov, care se vedea săracul că nu ştie.
  • arestărilea alea din Argeş au dat peste cap ceva bugete, am scăpat doar cu 50RON pentru depăşirea vitezei, că e crimă să mergi cu 90km/h pe Podul Grant, după ce ai facut juma’ de oră de la Plaza până la pod.
  • la Universitate, dinspre Rosetti spre Kogalniceanu. La librăria Eminescu sunt 3 benzi. Una face dreapta şi pe ea stau muiştii de reatebişti şi două merg în faţă. Eh, pe banda aia merg şmecherii, restul proştilor se înghesuie pe celelalte două benzi. Azi, un şmecher cu un Mercedes a aflat că nu e bine să te înfigi aşa, ca în mă-sa. Tot forţa, eu nu voiam să îl las, până la urma s-a băgat cu tupeu şi ghici cine a pierdut. El, că mi-a zgâriat maşina de 8.000€, sau eu că i-am zgâriat maşina de 30.000€? La mine nu era grav, iar el a zis că se descurcă. Oare să se fi învăţat minte?
  • concluzia e că în Bucureşti nu poţi circula şi ajunge în timp util undeva fără să încalci nişte reguli, fără să treci nişte semafoare pe roşu, fără să calci o linie continuă, fără să parchezi un pic aiurea…
  • la Gară, un bucureştean cu un gipan se certa cu parcagiul, că a aflat el că Dalli au fost zburaţi de Oprescu.
  • Gaiţă era prin Gara de Nord, grăsuţ, cu o şapcă, blazat, luând interviuri.
  • la ProTV, după ce i-am zgâriat scuterul lui eCostin, am salutat-o pe Teo, colegă de facultate, ştiristă grea pe sport, dar care nu ştia de unde să mă ia.
  • ditai sediul de firmă Vodafone de la Apaca nu are parcare pentru clienti! Vrei să plăteşti o factură sau vrei să le dai bani, îi doare în fund unde îţi laşi maşina!
  • e infernal de condus în Bucureşti!

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

22 comentarii

  1. si totusi..cu ce te-ai dat azi: cu mondeo sau logan ? Sau iarasi omu’ plateste ca tu sa mentionezi…?

    00
  2. Bai nene ce ma enerveaza frustratii ca tine. Daca doi boi care au o anumita masina sunt tarani in trafic, gata frate, toti care au mondeo sau logan sunt tarani. Tu gandesti ce spui? Poate sa fie un super taran cu mercedes sau un domn cu trabant, sau invers. Ce spui tu sunt idei preconcepute. Sunt satul de astfel de frustrari personale. Se presupune ca esti formator de opinie. Cum sa fii formator de opinie, scriind rahaturi?

    00
  3. Eu sunt mai nou paci…da care e faza cu ratbistii?

    Cat despre concluzia cu ajunsul in timp util…in Bucuresti trebuie sa redefinesti notiunea de timp util. Adica sa-ti intre deja in cap ca un drum de 5 km poate insemna 40 min-1 ora, si sa-ti calculezi timpul „util” in functie de asta.

    Uneori, doar uneori se justifica sa incalci regulile : cand vezi ca idiotii care vin dinspre Eroilor, la Grozavesti, fac stanga de pe 4 benzi (cand ar trebui sa faca de pe una singura..) si se mai baga si pe rosu, fara sa le pese ca nu au unde avansa si ca mai sunt si amaratii aia care vin dinspre Regie si vor sa faca dreapta..

    00
  4. @Makavelis: cu reno :)

  5. eCostin are ditai tractoru de Intruder…. foarte bun pt oras si practic in calatoriile lungi:))

    00
  6. nu Bucurestiul este aglomerat, cred ca in toate orasele din tara infrastructura este depasita, Baiamare la ora 16:00 cand iese lumea de la munca parca e Paris, nu gasesti un loc de parcare atunci ce te mai astepti de la Bucuresti.

    00
  7. @Nicky: merge cu el la arat, lasa baiatul :)

  8. NOU
    #8

    cu un singur lucru ai gresit grav in acest post (pe langa generalizarea grabita despre care deja ti-a spus „asdas” – e drept, pe un ton cam ascutit decat era cazul) si anume cu jignirea adresata reatebistilor.

    Frate, eu acum fac categoriile C, CE si D, deja am condus pe camion de 13 tone, pe autobuz inca nu (pe autobuz nu ai voie sa te urci pana nu ai condus camionul, pt ca autobuzul e cel mai greu de manevrat dupa tir) si iti spun cu toata prietenia: oamenii aia care conduc autobuze prin Bucuresti sunt niste zei pe langa majoritatea B-istilor. Una la mana ca stiu dumnezeieste regulile de circulatie, si doi ca au o mana cum nu o sa ai tu multa vreme de acu incolo.

    Problema e urmatoarea: da, la regulament spune ca trebuie sa il lasi pe cel care efectueaza trasport public de persoane sa plece din statie dupa ce a semnalizat, NUMAI DACA STATIA E PREVAZUTA CU ALVEOLA. Dar problema e ca in Bucuresti numeri pe degete alveolele. Si atunci ar insemna ca astia cu masini mari nu ar mai pleca din statii niciodata, fiindca marizistele si nervosii nu ii lasa. Ce nu stii tu e cat de greu se porneste un autobuz/camion. Pana incepe el sa o ia din loc suficient de mult incat sa fie deja intrat in trafic, unu cu masina mica schimba 3 viteze. Si atunci are doua sanse: ori sa stea cu oamenii in autobuz 2 ore la universitate pana il lasa unul, ori sa semnalizeze si sa inceapa sa se bage usor ca sa nu ramana acolo.

    Tragi singur concluziile. Mai bine altadata priveste cu mai mult respect camioanele si autobuzele, ca sunt conduse de soferi adevarati si mai lasa-le sa se bage ca schimba greu banda. Plus ca nu am vazut reatebisti sa schimbe banda fara semnal niciodata, si nici nu m-a pus niciunul in pericol pana acum, dar panarame de B-isti destui in fiecare zi.

    00
  9. @asdas: stii ca taximetristii sunt niste jegosi? e acelasi tip de generalizare, usor identificabila. sau cu femeile, sau cu blondele. relax.

  10. Eu era sa il iau la bataie pe unul la intersectia de la Libraria Eminescu. El era pe banda 1, eu pe a doua si ghici cine m-a claxonat ca i-am luat fata si isi tot baga si isi scotea . Masina era cu numar de Bucuresti dar mustata era genul cum o vezi prin zona Mediasului si cred ca am sesizat si un accent.

    00
  11. Ai mare dreptate.Si e trist ca e asa.

    00
  12. Ce maşină ai ? Că eu nu m-am lămurit până la urmă. Adică ziceai ceva de fiat 500, dar aia e peste 8000

    00
  13. @done8989: n-am masina bre. dar daca imi trebuie una, am de unde imprumuta.

  14. Bai dar nimeni nu comenteaza nicaieri de Dalli, ce mai cauta acolo? Mai dureaza contractul? Cat timp? De ce? Chiar a fost intrerupt sau a fost doar o chestie electorala? N-am reusit sa aflu nimic.

    00
  15. @Dan: stii si tu ca de la intentie si pana la finalitate trec 4 ani. rabdare.

  16. NOU
    #16

    zoso…daca n-ai condus basculanta..ai trait degeaba.

    00
  17. NOU
    #17

    in Bucuresti si daca mergi normal incalci regulile

    00
  18. la apaca nu e sediu vodafone. au doar un amarat de shop. Acolo isi are sediul o parte din IBM romania si microchip. si au parcare, este in spate si la subsol pentru angajatii celor doua compani.

    00
  19. @bodanelu la apaca mai e si Vivendi pe un etaj. Si intr-adevar vodafone a plecat de acolo, au pastrat doar showroomul.

    00
  20. Dai prea mult a „cel pe care nu’l inghiti”. Nu ai masina, nu conduci decat „duminica”, dar toti is boi, idioti, neghiobi si nu mai stiu cum. Mai multa detasare parca n-ar strica.

    Intr’adevar insa, dupa o zi in trafic tot ai ce povesti (daca concluzia primului paragraf nu e respectata), atat in Bucuresti, cat si in CT (e crima in perioada asta , ‘tu’i).

    00
  21. Am si eu o intrebare, cum vii de pe DN1 intri in buc. acolo pe la otopeni…am inteles s-a ajungi la aeroport te duci dracu in stanga, mergi pe sub pod ajungi. Bun. Dar la baneasa daca vrei sa intri in aeroport ce faci? intri in bucuresti faci prima la stanga te-ntorci pe linia de tramvai pe-acolo ca sa poti sa intri in aeroport in baneasa? Lamuriti-ma, va rog!

    00
  22. @bodolino: au pus niste semafoare la aeroport.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube