Femeile vor învăţa vreodată care le e locul?

Pe măsură ce înaintez în vârstă încep să realizez că femeile se comportă în continuare ca nişte copii. Nu ca bărbaţii ar fi mai breji la categoria copii, dar lor n-ai ce să le ceri. Femeile, pe de altă parte, au pretenţia să fie luate în serios, deşi, chiar şi când au peste 35 vor să fie tratate ca nişte copile, să fie incluse în conversaţie şi să te joci cu ele cu păpuşile, chiar dacă nu e cazul sau momentul. După ce sclifoseala se termină, urmează partea a doua, arătatul că ea e cocoşul în casă. Am văzut oameni în toată firea care tăceau, jenaţi de comportamentul pueril al nevestei, care îşi înfoia penele în văzul tuturor şi ţinea morţiş să arate ce tare e ea, deşi eram la restaurant şi abia ne cunoscuserăm.

Sunt chestii care se fac şi care nu se fac. Mă gândesc ca ăstora care se comportă ca nişte cotofene să le fac cadou, cu primul prilej, Codul Bunelor Maniere. Poate prind aluzia. Am făcut-o dată şi el trebuia să mintă că nu vin şi eu la bere ca să aibă voie să se ducă.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

31 comentarii

  1. Dar de ce generalizezi in halul asta, nene?

    Sigur, specimene precum cele mentionate de tine exista, dar nu crezi ca ar fi mai corect sa precizezi ca „unele femei” se incadreaza in categoria „cotofane care nu stiu care le este locul”?

    Sunt sigura ca esti capabil sa faci un statement valid pe marginea subiectlui, lasand la o parte atitudinea „de sus” – care arunca tot ce tine de regnul feminin in aceeasi oala mocirloasa.

    Ai foarte multi cititori barbati (cred eu), iar atitudinea ta fata de femei si post-urile intitulate „Cum învaţă presa femeile să fie proaste” sau
    ” Femeia la locul ei ” – nu fac decat sa alimenteze o atitudine misogina mintile puerile si usor influentabile ale barbatilor cititori de bloguri. :)

    Esti un tip inteligent. Ar trebui sa stii ca exemplele pozitive sunt ceva mai eficiente in dezvoltarea unor „good habits”.

    Cheers

    00
  2. Cateodata, cand ai peste 30, apelezi la „sexul oral”: mai „muncesti”, mai vorbesti ceva si tot asa

    00
  3. da’ cand tre arse is bune, nu? ia nu te mai plange atata. :))

    00
    • @Teniescu: cand ai 18 ani si termini treaba in 10 minute, ti se pare amuzant. cand ai 30 si iti ia ceva timp, o sa vezi ca sunt utile si deprinderile de conversatie la ceva.

  4. sunt destui barbati care se comporta exact la fel in public. cei ce se comporta asa in public umilindu-l pe celalalt plateste de fapt polite. tre’ sa fii redus sa faci asa ceva insa daca i se tolereaza …

    00
  5. @scorpion: vorbesti din proprie experienta?

    00
  6. Arhi, esti insurat?

    00
  7. Am incurcat borcanele. :))

    00
  8. Da, vor invata.

    Unde naibii gasesti tu toate exemplarele astea?

    @watzap: nu cred ca esti cel mai bun exemplu vizavi de ce se discuta mai sus. Oricum, daca ajung prin zona sa-mi pregatesti si mie ceva bun. Al meu nu mai fumeaza de vreo 3 luni, dar nu face fitze si nici nu trebuie sa-l mint cand ies la o bere cu baietii.

    00
  9. @Stefs – Mersi.

    00
  10. Sa nu generalizam. cunosc fete foarte de treaba si smerite care contrasteaza cu leprele de langa ele. Niciodata nu voi fi de acord cu „impusul” sau „care-i cocosul” intr-o relatie. Amandoi trebuie sa cada de comun acord, sa se inteleaga si sa se respecte unul pe celalalt. Altfel ce facem? Ne comportam ca sefu` si angajatu`?

    00
  11. @Simina Si eu am avut aceeasi reactie la unele din articolele lui zoso, insa dupa ce i-am citit blogul o vreme am ajuns la concluzia ca nu-i asa de misogin cum pare. Noi ne legam de faptul ca zice „femeile” si nu „unele femei”, dar la urma urmei asta e o chestie de forma, nu de continut. Ne place sau nu sa recunoastem, unele femei chiar se comporta precum spune el.

    @zoso Nu stiu de ce, dar femeilor le place in mod special sa fie bagate in seama. Indiferent de situatie. Daca doua femei discuta o chestiune femeiasca si e un barbat de fata, de obicei el isi bea berea si le ignora. Daca doi barbati discuta o chestie, femeia tine neaparat sa se bage in discutie, indiferent daca stie despre ce e vorba sau nu. Ea nu prea face distinctia intre lucruri care o privesc si care nu o privesc.

    Oricum, din proprie experienta pot sa spun ca, daca stiu ce vorbesc, sunt bagata in seama. Daca nu, nu.

    00
  12. Multi prieteni si-au mintit remorcile, ca sa poata sta/iesi cu mine. Bad Karma

    00
  13. oh.. ca bine ai zis .. nici eu nu le suport pe astea (desi sunt fata) de isi tin barbatii in lesa.. inteleg ca nu`i suporti prietenii, dar asta nu inseamna ca tre sa`i interzici sa iasa cu ei .. sau cand o fac se dau capul casei.
    sau sa te crizezi de fiecare data cand e in preajma vreunei tipe si sa`i faci scandal ..
    saracii chiar mi`e mila de ei .. sunt atat de frustrati.. si de nervosi ..

    oricum, vorbim de tipul asta de femei .. ca sunt si unii barbati care`ti vine sa`i castrezi :D

    00
  14. Într-adevăr, sunt unele care se fac pe ele însele de râs, în primul rând, și apoi pe partenerii lor. Dar sunt și exemple care să infirme această ipoteză. La fel cum sunt femei bătute în cap, tot așa sunt și bărbați bătuți în ceafă…cred că acel Cod al bunelor maniere ar trebui să fie citit de cât mai multă lume, nu numai de coțofenele de serviciu.

    00
  15. @UnProst: chiar ca ti se potriveste numele

    00
  16. Zoso, n-auzi ? Puteai face si tu un statement valid pe marginea subiectului, nu asa. :-)

    00
  17. @Teniescu Daca taceai filozof ramaneai.

    @zoso: ai dreptate legat de infantilitate.

    Iar povestirile chiar ajuta.

    00
  18. acum niste ani am vazut o faza misto:

    El si ea mergeau pe strada, ea putin mai in fata. Aveau o usoara disputa, se vorbea pe ton iritat. Aud foarte clar din partea ei urmatoarea chestie:
    „Ei, bine, lasa, ca diseara o sa vrei…Vezi tu!”
    Iar el s-a tarat si mai umil in spatele ei, tacand.

    Viata e complexa si are multe aspecte :))

    00
  19. NOU
    #21

    Si dupa aia se mira multe ca sunt altoite, violate sau omorate. Eu le-am explicat, total degeaba, catorva dintre ele ca ar duce-o mult mai bine daca ar sti cand sa isi tina gura.
    Nu, ca oamenii trebuie schimbati, animalele care bat si violeaza femei (adica barbatii) trebuie inchise si alte pareri in acest gen. Dupa ce cu o zi inainte mi se tinuse teoria chibritului ca oamenii (adica femeile) trebuie acceptati asa cum sunt, pentru ca nu se vor schimba.
    Nu se poate spune ca am lovit o femeie in ultimii 20 si ceva de ani, cand eram mic ne mai paruiam evident. Si nu zic ca uneori si unele nu ma tenteaza. Dar le doare mult mai mult sa le spui ca sunt urate >:).

    00
  20. Toata lumea stie unde e locul femeilor, insa bulangiii aia de la restaurant nu permit accesul persoanelor straine in bucataria lor.

    00
  21. Parerea mea este urmatoarea ca de cand a scos capul in lume femeia si a cerut drepturi a ajuns sa aiba numai privilegii cica sa emancipat adica ne iau pe noi barbatii peste picior nu zic ca la musulmani ar fi corect ca aia trebuie sa mearga la 5 m in spatele barbatului si daca se poate pe trotuarul celalat ca doar nu-s animale , dar si-au luat lumea in cap adica sa ii acorzi inataietate , sa ii deschizi usa , sa ii asezi scaunul in restaurant , sa inchizi sa deschizi portiera la masina si musai sa ocolesti masina prin spate…:)

    poi unde mai este Egalitatea pe care au cerut-o asa si gay aia a dracu s-a luat cineva de ei? poi daca ei fac parade … si fac panarama ca vor drepturi poi ei vor privilegii la fel ca si rromii

    si toate clasele sociale care vor egalitate ajung sa aiba privilegii asa vad eu lumea!

    00
  22. Femeile au creierul mai mic decat al barbatilor dar ele cred ca sunt la fel de destepte (poate si din aceasta cauza).

    00
  23. l-ai cam sifonat pe guster daca nevasta-sa iti citeste blogu’. pe de alta parte, a observat toata lumea ca cris fumeaza si wassup fumeaza si el si numai aici puteau s-o puna de-o intalnire la care sa paseze si ei ceva, da? conspirativ, asa.
    vezi ma, ti-am zis ca mi-ai devenit simpatic?

    00
  24. Chiar i-at dat unei sotioare cadou „Codul Bunelor Maniere”??? Esti genial, nu credeam ca o sa mergi intr-atat de departe! :))))
    Foarte tare!

    00
  25. @Lady Deea :Iti dau dreptate ,si eu cred la fel !

    00
  26. O parte dintre femei vor învăța, o parte nu vor învăța, dar nici nu e nevoie…o altă parte nu vor învăța nici în ruptul capului…de la unele nu ai ce să ceri…altele vor fi și ele iritate de cele care ar trebui să învețe care le este locul, dar fir’ar să fie că nu reușesc. ..etc…etc…

    În concluzie, situația va rămâne cam aceeași…

    00
  27. va rog, urmariti videoclipurile 1-4, despre diferentele dintre femei si barbati…pe urmă discutăm, daca vreti.

    00
  28. cred ca simina (nr.3) a pus punctul pe i. Bravo ei!

    00
  29. suntem egali.. mi se pare o tampenie diferenta asta dintre sexe

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.