Fara empatie si inteligenta emotionala nu ajungem nicaieri ca societate

Si aici vorbesc de România. Pentru ca lipsesc cu desavârsire. Asta e lucrul care ne lipseste pentru a construi o tara mai buna, cu oameni zâmbitori, cu infrastructura, cu servicii mai bune, cu birocratie mai putina etc. Tot ce lipseste astazi societatii românesti este empatia, inteligenta emotionala. Avem absolut tot ce ne trebuie in materie de capital (uman, financiar etc), dar nu avem empatie.

Este imposibil ca intr-un lant de oameni care formeaza aparatul justitiei, sa nu existe unul care sa zica „povestea asta cu complicele monstrului de le Caracal nu iese de aici!” sau, macar, „nu iese in forma asta!”. Mi se pare trist ca in toata ierarhia aia, in structura de conducere rigida din justitie, nu a fost unul/una, care sa zica „NU, AM ZIS NU!”. Nu poti sa scoti chestia aia cu complicele/martorul/sclavul/etc si sa o dai la presa in forma aia. Pur si simplu nu se poate. In lantul ala nu s-a gândit niciunul ca exista undeva niste persoane care plâng de luni intregi disparitia unui copil? Si ca nu exista nicio „informare a publicului”, nicio „informare obiectiva a mersului anchetei” care sa justifice un comunicat de presa despre asa ceva. La fel in structurile de conducere ale site-urilor de stiri, aceeasi lipsa crasa de umanitate, empatie, inteligenta emotionala. Nu exista UN SINGUR/O SINGURA SEF sa zica „NU, ASTA NU INTRA!”.

Nu, publicul nu cere. El doar consuma. Una e sa caute singur mizeriile in cancan, libertatea, click etc, alta e sa-i pui pe prima pagina de stiri, zile in sir, pe Digi24 sau pe Hotnews. Publicul consuma si se dezumanizeaza. Si nu vom construi nimic impreuna daca nu avem empatie. Putem avea cele mai bune legi, cea mai buna politie, cele mai bune amenzi, cea mai buna coercitie, bla bla bla, nu vom construi NICIODATA o societate buna fara empatie. NICIOFUCKINGDATA! Vom avea autostrazi si cozi mai mici la administratie, dar tot niste jeguri umane vom fi.

Acelasi lucru in cazul oilor. FIX acelasi lucru. Jandarmii nu salveaza oi. Ei protejeaza oameni, populatie, sefi, institutii, dar ei nu pun mâna sa scoata niste oi din suferinta. Nu e demnitatea lor, nu au fost angajati pentru asa ceva. Iar aia care o fac, care au putina empatie cu oile astea, sunt niste ciudati. Nu e nicio diferenta intre 14.000 de oi in agonie si 14.000 de copiii care nu au ce mânca. Nici una. Orice fiinta, si cu atât mai mult una care a ajutat omenirea sa ajunga in anul 2019, trebuie ajutata in suferinta. Chiar si atunci când tot ce trebuie sa faci e sa-i curmi aceasta suferinta prin ucidere. Empatia, când exista, nu functioneaza asa: „il car pe copilul ala handicapat in spate ca nu poate sa mearga, dar ma pis pe oile voastre care se vaita in inchisoarea aia de apa”. Nu exista societate buna când facem spitale pentru cancerosi si ucidem animale prin neglijenta si nepasare.

Daca nu intelegem cât de importanta e inteligenta emotionala, nu o sa fim niciodata mai mult decât ceea ce suntem acum: niste animale cu un creier putin mai greu.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

53 comentarii

  1. Am facut-o de oaie.

    00
  2. Da, romanul are asa un fel de a tine biciul si a da cu el fix in animalul carr il ajuta sa umple mațul. Zic romanul pt ca e generalizata starea: ori il agresezi fizic, ori il chinui nedandu-i mancare si apa, ori il ambandonezi cand e bolnav, sta sa moara etc. Toate astea se unesc sub umbrela lipsei de empatie.
    Eu cred ca ala care „da cu piciorul intr-un animal”, e capabil sa raneasca f usor un om.

    00
    • Teoretic, exista legea protectiei animalelor. Practic, e foarte greu de aplicat, sunt prea multe animale chinuite si prea multi oameni nepasatori.

      00
  3. Cand aud „inteligenta emotionala” uimi vine sa-i trag un pumn in gura aluia de foloseste acest termen.
    Care e mai prostalau, mai egoist, mai spalat pe creier, ăia, FIX ĂIA o ard cu „inteligenta emotionala”.
    Nici n-am citit articolul. Am vazut „inteligenta emotionala” si mi-am baga pula.
    Astept alte articole despre „coaching”, „NLP”, si alte cacaturi.

    00
    • Cu tot respectul, sugi pula.

    • N-ai de unde sa știi… Poate o face cu scârbă. Sau cu plăcere. În niciun caz cu respect :)))

      00
    • @Fluture, unde e empatia?

      Sa e explic ce a vrut sa zica autorul: Inteligenta emtionala la fel ca si aia ne emotionala e fix apa de ploaie. Principalul argument pentru inteligenta emotionala este ca are valoare in prezicirea succesului, ei bine – nu are. La fel ca si coeficientul de inteligenta – nu are valoare aplicabila.

      Adevarul este ca in determinarea succesului unei natiuni (oricare ar fi acela) sau al unui individ, sansa sau norocul, joaca un rol foarte mare si pana acum nu s-a descoperit un singur factor care sa determine succesul unui individ sau al unei natiuni.

      Mint, este ceva cercetare sociologica, unde dupa multi ani de analiza autorii studiului au ajuns la concluzia ca persoanele care provin din familii bogate au mai multe sanse decat cele din familii sarace #stiinta

      00
    • @ cristi mă bucur ca ești definiția inteligentei emoționale. Sau lipsei de.

      00
    • Bine ca este plin de inteligenta sociala, cum probabil ai si tu , adica oportunism, egoism si alte asemenea minunate caracteristici. Invitatia lui Fluture la bufetul ala suedez este binevenita…

      00
    • Cristi este definitia perfecta a analfabetului functional. Cristi, nu te chinui sa intelegi asta baga-ti pula si treci mai departe.

      00
    • fluture, nu e cazul sa-ti dau eu sfaturi, dar poate incerci s-o iei mai usor cu injuraturile, altfel ajungem ca in partea ailalta, la arhi, unde el zice ca nu-i frumos sa ne facem ca porcii in cuvinte si apoi tot el il injura pe primul individ care are un comentariu ce descrie o realitate care nu-i din bula lui si-i demonteaza toata argumentatia din postarea pe ziua respectiva; tu parca aveai niste impunsaturi mai inteligente decat muie, sugi, esti curva, d-astea

      00
    • De acord cu tine. Doar ca, din când in când, „sugi pula” e ceva magic, indicibil, inefabil, inenarabil. De aceea il folosesc cu parcimonie si doar in cazuri speciale.
      In cazul de fata @Cristi nu a demonstrat si argumentat absolut nimic. A venit doar sa se dea cocos, pentru ca poate, pentru ca are dreptul. Niciodata, niciodata nu i-am zis cuiva de aici „sugi pula” daca ceea ce spunea avea o farâma de adevar/argumentatie/demonstratie etc. So, mi-ar placea ca pe viitor sa fii mai rezonabila in comparatii. Daca poti.

  4. nici una din societaile astea vestice, unele char imperii la un moment dat, nu s-a ridicat pentru ca dadea empatia pe din’afara. Ba dimpotriva as zice. Empatia a aparut mai tarziu, cand si-au permis-o, cand cetatenii au fost crescuti de mici intr-o oarecare „ambundenta” (a se citi fara lipsuri majore). Noi (in Romania) mai avem pana ajungem acolo, abia copiii anilor 2000 s-ar incadra acolo, pana ajung ei si ce vine dupa ei sa fie majoritari ne mai trebuie cateva decenii.

    00
    • Deci, ne scoatem ochii unii altora ca sa producem abundenta si apoi ne cumparam niste empatie. Si niste câini insotitori de orbi.

    • E atat de greu de inteles ca cei mai multi dintre cei cu o copilarie cu lipsuri majore raman toata viata in „survival mode” (chiar daca se mai estompeaza si mai vopsesc un pic gardul pe afara) si isi cam baga pula in empatia ta? Trebuie sa aiba in permanenta grija, sa nu ajunga din nou de unde au plecat, n-au timp si chef de empatie si alte lucruri din care nu le iese nimic. Empatia e la nivel minim, cat sa ajunga pentru familie si cel mult prieteni.

      00
    • daca noi ca societate am avea mai multa empatie, nu ar mai fi asa multi copii cu „lipsuri majore” cum zici tu. Ca sa nu-si bage pula in empatia ta mai târziu, trebuie sa avem noi empatie fata de ei când inca sunt copii. Si sa-i ajutam sa iasa din asta, nu sa lasam „statul sa faca”, eu imi vad ai mei si pula empatie pentru restul…

    • NOU
      #17

      Fluture spune de ce e nevoie și Dan spune de ce nu prea se poate… Nasol moment

      00
    • Dane, de ce crezi asta? Ce se poate intampla asa nasol incat sa revii de unde ai plecat in cazul in care esti empatic?

      00
    • Dane, inca ceva: daca o sa ajungi la medic si ala o sa te trateze cu sictir si maxima durere-n cur, sa te gandesti la ce-ai scris mai sus.

      00
    • @Mihai Simplu, ramai fara job. Sau ai un accident. Nu toata lumea poate sa #learntocode.

      Si nici aia care stiu sa codeze nu au garantia ca le va merge definitiv si irevocabil mintea pana la 70+ ani.

      Foarte multi romani sunt proletari corporatisti.
      Casa „lor” e a bancii pentru inca 25 de ani, de la parinti nu vor avea alta mostenire decat, cel mult, un apartament si ala vai de el.
      Terenuri la tara nu au sa zici ca se reprofileaza pe agricultura.

      00
    • @vosidit98
      Ramai fara job din cauza ca esti empatic? Ai un accident din cauza ca esti empatic? Si daca nu esti empatic nu ramai fara job si n-ai accident?

      Intrebarea era ce se poate intampla nasol daca esti empatic, nu ce se poate intampla nasol in general.

      00
  5. Cam devreme pentru depresia sărbătorilor de iarnă.

    00
  6. Fix la asta ma gandeam acum cateva zile cand ramasesem blocat in trafic in Bucuresti.
    In Bucuresti se poate circula decent daca ar exista un minim de bun simt si un pic de empatie si respect pentru ceilalti participanti la trafic. Fie ca merg pe bicicleta, pe jos sau intr-o masina noua, toti trebuie respectati si tratati cu un minim de bunavointa. Sunt chestii care nu costa nimic dar care pot aduce mari castiguri pentru toata lumea.

    Nu poti sa te plangi ca se circula greu dar in acelasi timp sa iti lasi masina „doar 5 minute” pe avarii si sa reduci o artera super circulata la doar 1 banda. Nu poti avea pretentii cand tu parchezi masina in statia de tramvai pe trotuar sa intri la Mega Image cand magazinul are parcare cu locuri libere la subsol.

    Nu poti sa fii atat de animal incat sa blochezi o strada laterala pentru cei ce fac stanga in speranta ca vei mai castiga 2-3 metri in drumul spre casa. Nu poti pretinde trafic civilizat atat timp cat te incadrezi pe benzile 1 sau 3 care merg un pic mai repede si la semafor sa te bagi cu japca pe 2 sa treci si tu, sau mai rau, sa vii pe banda unu care e pentru dreapta si sa te pisi pe toata lumea. Nu poti sa fii jeg uman si sa intorci fix pe trecerea de pietoni pentru ca nu ai voie sa virezi la stanga. Nu fi jeg, baga masina in curte daca ai loc, lasa un numar in geam cand blochezi pe cineva, etc.

    In politie nu mai avem nicio speranta dar noi ca oameni putin bun simt nu gasim?

    00
  7. Întrebarea e: cum facem sa avem empatie? Nu știu fabrici de empatie și inteligenta emoțională. Se poate debandii în școală? Doubt. Sau cum zicea cineva mai sus, se dobandesc după ce nu mai alte griji, gen foame și grija zilei de mâine.

    00
    • Valabil perfect ce zici pentru tari din Africa si Orientul mijlociu, dar la noi lipsa empatiei e preponderent vizibila la cei fara grija zilei de maine.

      Nu zic ca baci Gheorghe nu-si mai bate calul la betie dar 90% din populatie nu mai are chiar grija zilei de maine si o parte buna din ea are chiar timp de pierdut. Dar daca sarmana fata nu suna la 112 noi, ca natie (nu doar politia din zona), tot spuneam ca a plecat dupa pula. Dupa cazul Sorina nimeni nu si-a pus macar intrebarile corecte daramite sa vedem actiuni. Spitalele alea jegoase le cunoastem cu totii si ne plangem de ele cand ajungem acolo. Absolut nimic nu facem in rest, ca aia e.. doamne ajuta c-am scapat eu.

      60.000 de orfani stau in conditii subumane probabil chiar si acum si noi ne gandim cum am putea omori inca vreo 60.000 din „rasa” gresita.

      Chiar nu mai tine scuza ce ne-a fost bacata in cap atata timp cu „Nu se poate! Nu este de unde!”. Ca deh, de cand ne inchinam la inrobitorii aia rai din UE sa te nasti in Romania a devenit loz castigator.

      00
    • @Cosmin Doar ca au grija zilei de maine. Fereasca de vreun accident la munca sau o boala mai naspa; imediat se naruie castelul.

      Nu-i ca si cand putem toti sa „work at home”, dreq nu putem toti lucra nici la birou.

      Ce faci cu Gigel de pe santier, om familist, de care isi bat colegii pula ca e corect si nu fura si, dintr-o „joaca”, ii cade un 2×4 din otel pe spinare.

      Crezi ca ii da cineva despagubire fara judecata? Crezi ca onoreaza cineva despagubirea?

      Gigi e „ded men woking” din momentul ala. Il lasa nevasta si ajunge sub pod cersetor, asta daca nu paralizeaza.

      00
    • @vosidit98
      Postarea fluturelui e despre cum societatea romaneasca are nevoie de empatie daca vrea sa ii fie mai bine. Raspunsul tau la chestia asta e ca daca ai empatie ti se intampla nasoale: iti cade fieru in spate, faci accident, etc. Nu prea are sens ce scrii.

      Cum l-ar ajuta pe Gigel sa fie la fel de hot si necinstit ca restul? Nu i-ar mai cadea fierul in spate? Ar primi despagubiri fara proces? Daca ar face un cancer s-ar vindeca miraculos?

      00
  8. NOU
    #29

    zicea Arafat ca a sunat grecul si a asteptat pe ala sa raspunda. de-aia a durat atat. ca in cazul Caracal… de ce nu a intervenit in forta? si pe urma sa-l puna pe grec sa plateasca toata operatiunea?

    00
  9. e greu de inteles inteligenta emotionala pentru mine, unul crescut si educat intr-o tara speciala, Romania.
    traiesc intr-o tara in care ceilalti, multi, o detin si folosesc iar eu de multe ori nu inteleg de ce o fac, ca parca ai pierde daca ai face-o asa, in ochii mei.

    da, e cale lunga sa iti intelegi propria prostie.
    ca de observat la altii toti suntem campioni.

    00
  10. Acest articol nu este prea corect politic ?

    00
  11. empatia nu (prea) exista la cei din baza piramidei lui maslow …

    00
  12. Empatia mi se scoala ca o frec seara de seara.

    00
  13. NOU
    #35

    Mizeria de mass media romaneasca face mereu circoteca din tragediile atator vieti si destine omenesti distruse! Nu am mai vazut nicaieri in lume atata cruzime gazetareasca ca la noi! In goana dupa bani calca pe cadavre, mint, deformeaza adevarul, manipuleaza, dezinformeaza, acuza nevinovati si salveaza monstri criminali!
    Intr-o lume mai buna ar fi dati afara in secunda urmatoare, ar face ani multi de puscarie si societatea i-ar privi ca pe viermi.

    Imi place cum ai spus asta: societatea nu cere, societatea consuma ce i se da! Atunci cand nu exista posibilitatea de a alege! Lasa omul sa aleaga intre cotlete si laturi si o sa aleaga cotlete mie la suta!

    Am fost nu demult un om dragut si tolerant dar am fost obligata sa-mi schimb viziunea despre lume, azi stiu ca omul nu asculta de vorba buna numai de bocanc in gura! Prin urmare sa se dea legi a la Vlad Tepes!

    Inteligenta emotionala si empatia sunt niste calitati cu care se nasc unii asa cum altii se nasc cu ochi albastri, destui de putini,totusi, altii pot sa le dobandeasca, destui de multi nu sunt interesati de ele ca nu le servesc intresele, adica nu ar mai putea comite toate ticalosiile posibile ce le aduc satisfactii materiale si perverse!

    00
  14. Pe bune, asta e articol empatic, care pune semnul egal intre oameni si oi ? Oi in suferinta?? Salvate intocmai ca niste copii??? Nu! Sunt marfa, sunt animale, sunt produse de export, oi vandute spre sacrificat. Suntem mai toti carnivori, ce nebunie e asta? Mancam asa ceva, maine ma duc la un ceaun cu oaierless.
    Singura problema e ca, daca nu sunt colectate la timp, se pot produce infectii.
    Normal ca animalele sunt simpatice, iubibile, pot fi, unele dintre ele, animale de companie. Am ingropat si eu, cand eram mic, un fluture pe care il omorasem din greseala, am plans. Dar aici erau niste oi transportate pentru sacrificat. De unde pana unde empatie? Ne inginerim social, asa, peste noapte?
    Cat despre cazul celalalt – acolo e un esec comunicational extrem de grav, cred ca prioritatea tarii asteia e sa angajeze buni comunicatori in institutii si sa impuna (glumesc) politicienilor sa aiba comunicatori. Tara ar fi fericita in secunda doi, fara a fi nevoie sa traiasca vreun cetatean mai bine. (am rezolva problema empatiei, toata lumea ar avea ochi mari si umezi, ca niste vacute rumegand empatic)

    00
    • oile sunt animale, erau vândute pentru a fi sacrificate, le mâncăm. n-am nicio problemă cu aspectul ăsta, dar nu mi se pare că ar exista vreun motiv pentru care ar trebui să sufere suplimentar aiurea-n tramvai.
      mănânc carne fără apăsări, dar nu aș fi de acord ca animalul sau pasărea în cauză să fie ținută zile întregi fără mâncare și/sau apă, sau storcită sub cadavrele altor animale/păsări sau să fie ucisă într-o manieră care să dureze mai multe de câteva secunde și să provoace o suferință suplimentară.
      faptul că mănânc carne și pt asta o altă ființă trebuie să moară nu înseamnă că vreau să sufere mai mult decât e musai.

      00
    • Crotalule, identificarea afectiva nu e limitata la specia de care apartii. Cand erai mic erai empatic. Q.E.D.

      00
  15. Pasărea din imagine este un Măcăleandru.

    00
  16. Pentru prima data cand sunt de accord cu tine pe toata linia. As mai adauga seriozitate si modestie. Dar deja vorbim de alt popor…Totusi recunosc am intalnit si oameni empatici si seriosi si datorita lor mai am si eu speranta…

    00
  17. NOU
    #43

    Spiritualitatea omului este data de credinta in Dumnezeu. Lipsa de spiritualitate, adica saracia sufleteasca, genereaza lipsa de empatie si emotii, de inteligenta emotionala.

    Cu toate ca 80% dintre romani se declara credinciosi, ceva e totusi foarte gresit in felul de a se raporta la credinta! O mare parte din ei inteleg credinta gresit, unii cred ca trebuie impusa cu bata, devin fanatici, talibani, impun un stil de viata imposibil in zilele noastre( Dumnezeu ne-a creat si cu scopul sa evoluam, prin urmare si religia trebuie sa evolueze, nu traim vremuri Biblice!), o mare parte crede ca ajunge sa mergem la Biserica, sa ne declaram credinciosi in timp ce stilul nostru de viata nu are absolut nimic de a face cu invataturile sfinte ce ne invata sa fim buni si sa ne ajutam aproapele!

    Pe modelul de mai sus, o parte din preoti sustin sclavia femeii fata de barbat omitand cu buna stiinta ca Dumnezeu ne-a creat sa fim liberi. Pe mine, personal, credinta in Dumnezeu m-a eliberat de toate constrangerile societatii. Si parintii mei au contribuit la asta! M-au invatat ca nu trebuie sa ma supun niciunui om de pe pamantul asta, numai lui Dumnezeu! Din motivul asta uraste comunismul credinta si vrea sa dispara pentru ca „fara Dumnezeu, totul e posibil” si in comunism a fost totul posibil, teroarea, crima! Eu de-aia urasc orice tendinta dictatoriala si o combat!

    Ca veni vorba, ati observat ce tendinte dictatoriale au o parte din bloggari? Cum emit ura si te interzic daca-i contrazici? Ce ar face oare daca ar detine functii si pozitie de decizie? Brrr!
    Adaug ca Fluture nu se numara printre ei! Fluture are scrieri de bun simt si permite exprimarea libera!

    00
    • E, mai cenzurez si eu, dar numai când oamenii sar calul mai ceva ca la concursurile hipice… Bineinteles, eu decid când saritura e prea periculoasa pentru calaret sau pentru cal.

  18. NOU
    #45

    @Fluture

    Pai si eu as cenzura exprimarile neortodoxe la adresa mortilor si ranitilor din familia mea! :)))))
    In rest nu vad sa te deranjeze argumentele partii adverse daca sunt expuse decent! Si tolerezi si delirul pe alte teme decat cele date!:))) Zic asta pentru ca eu am tendinta de ma indeparta de subiect si de a delira despre chestii fierbinti pentru mine si sunt o idee dezlanata in idei! Cu toate astea cred ca fondul conteaza mai mult decat forma desi idealul este ca cele doua sa coexiste!!:)))) Ferice de cei care le pot armoniza!
    Dar asta e, nu sunt o fiinta logica, rationala, nu gandesc matematic, la mine totul trece mai intai prin dreptul inimii abia apoi ajunge la creier! :)))) Oricum nu as schimba nimic din asta la mine! Nu sunt narcisista!:)))))

    00
    • „Nu sunt narcisista!” – Oh, ba da! :-)))

    • NOU
      #47

      @Fluture

      Oh, ba nu! Atata timp cat nu ma duc cu sacul la furat de copii si cirese, atata timp cat gandurile si actiunile mele nu otravesc minti si constiinte, nu produc suferinta, nu am ce sa schimb la mine!
      Nu e narcisim ce simt eu, e o identitate asumata! :))

      00
  19. Autorul a descoperit românii și felul lor de a fi…sau al unei mari majorități a lor… și face un apel la schimbare.. eu zic să nu mai speri…mă uit la cei care au 25-35 ani, care incep să se formeze ca adulți…fix la fel…gena țăranului român tâmp e prea puternică..

    01
    • Romanii vor sa fie tratati omeneste, vor sa fie bine, sa nu fie rau, sa fie civilizatie si prosperitate.

      Si mai vor sa se intample toate astea fara ca ei sa se schimbe, din varii motive („am avut o copilarie de cacat”, „partidele sunt de vina”, „comunistii sunt de vina”, „grecii, turcii, ungurii, rusii sunt vinovati”, etc.).

      Schimbarea vine de la fiecare in parte. Rusii, turcii, comunistii, etc. au avut „contributiile” lor, dar asta nu e o scuza sa nu incerci sa schimbi lucruri la nivel individual.

      00
  20. Iar scrii despre lucruri de care n-ai nici cel mai mic habar! :)

    00
  21. Interesant… Fluture a scris ceva cu miez… serios…

    00
  22. N-am comentat niciodata la articolele tale. Nu am o explicatie pentru asta, dar, am un singur comentariu pentru articolul de fata: Bravo! Se potriveste milimetric modului meu de a gandi.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile