Familie cu doi bugetari

bugetar1 bugetar2

Tatăl în administraţia locală, mama medic. Şi el, născut în 1990. Lui, copilului, îi e scârbă de Băsescu ăsta şi de toţi cei care îl pupă în fund. Practic, Băsescu i-a falimentat familia, scăzându-le cu 50% veniturile, şi vor ajunge în curând să moară de foame.

Serios. Nu mai râdeţi. Nu puneţi la inima că tatăl bugetar are un Mercedes de 50.000€ şi vrea să îl schimbe cu o maşină de 40 de mii. Banii strânşi, ca şi Felix probabil, din diurnă şi mâncat de două ori pe zi.

 

Grea viaţa la Bacău! Din februarie până în iunie veniturile familiei de bugetari s-au dus pe criză! Toate sporurile nemeritate, toate şpăgile, tot tot.

Bonus: şi mama are maşina ei. nouă, desigur.

 

PS: îi mai tine cineva minte pe fraţii lor de suferinţă, care voiau să îşi facă o căsuţă de 300mp p+2 la Costineşti?

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

63 comentarii

  1. ca principiu, are dreptate in ce spune. ca e un imbecil si tacsu o jagardea de consilier local probabil, e alta treaba

    00
  2. El nu zice rau ce zice, doar ca teoria sa nu se aplica si in exemplul familiei sale. Si apropo, veniturile le scad cu 25%, nu 50, indiferent ca e unul sau 10 bugetari in familie.

    Totusi ma intreb cat tupeu poti sa ai sa te plangi ca mori de foame si tu sa stii ca de fapt ai in curte o masina de 40k euro, cel putin.

    00
  3. tata e prof de mate. atat stie sa faca . mama e contabila la liceu. iar eu, copilul, tocmai am fost disponibilzata…..si cu rate pe apartament…..

    tot o familie cu doi bugetari…….

    00
  4. zoso, te-ai gandit ca mesajul ala cu mertanul e o minciuna si abia in al 2 lea mesaj spune adevarul despre situatia lui financiara?

    00
  5. din pacate astea is haimanelele care se ascund in spatele sloganurilor: de ce vreti sa-i saraciti pe medici,pe cei din invatamant si tot asa. Ideal ar fi ca oamenii ca cei descrisi de zoso sa fie dati in pla mea afara ca in mod sigur fac umbra degeaba. Sigur taica-sau e ceva director printr-o directie de rahat la bacau, cu salariu de minim 5000-6000 de lei + spagile de rigoare. Ca alta metoda sa-ti iei mertan din salariul de bugetar nu vad

    00
  6. Noroc ca intru mai rar pe cg si nu observ posturile astuia ……

    00
  7. Cat de idiot trebuie sa fii sa nu realizezi ca veniturile obtinute de bugetari in 2008-2009 nu erau de nivelul economic al Romaniei ? Unii chiar sunt naivi…

    00
  8. Hehe… Great find.

    00
  9. Mor pe doctorii astia care se plang ca nu au bani. Este adevarat ca ar trebui sa aiba salarii mari (2000-3000eur / luna) dar sa iei spagi in prostie (unii medici au si liste de preturi) si sa te plangi (cu vila si masina scumpa in fata) ca iti scade salariul cu 2-3 mil e de kkt.
    Treaba cu „are masina de 40k dar moare de foame” este foarte probabila in multe cazuri (desi nu in cazul de fata) pentru ca se stie ca roman isi ia mai intai super masina (etalonul nostru social) si porma isi face casa (e unu la mine in cartier care are X6 si sta la apartament – pretul maxim in zone e sub valoarea masinii … asta presupunand ca nu sta in chirie :) ).
    @A. (probabil esti vreun postaci de la PNL/PSD … dar daca nu esti) de ce nu ti-ai pus intrebarea „ce fac daca ma disponibilizeaza?” inainte sa faci rate la apartament? Iti zic eu: de proasta. Din pacate (si spre norocul tau) or sa bage astia falimentul personal si va mai exista o portita de scapare pentru idioti.

    00
  10. NOU
    #13

    Hai ca-ti gasesc si eu 1-2-10 oameni cu blog care ori sunt agramati, ori spameaza, ori injura, ori, ori, ori. Asta inseamna ca si tu esti la fel? Din pacate ceea ce nu realizezi tu e ca inclusiv bugetarii pe care-i nenorocesti in scrierile tale iti platesc publicitatea pe care-o incasezi luna de luna. Guess what, odata cu scaderea salariilor si marirea tva, va scadea puterea de cumparare, companiile isi vor diminua bugetele de publicitate si exista riscul ca tu sa incasezi mai putin. Asta in cazul in care nu incasezi banutii de la oamenii in portocaliu.

    00
    • @contribuabil: problema nu e cu oamenii care n-au bani. problema e cu oamenii care se plang si au doua masini luate in 2008.

      da, ma platesc udrea si basescu, alternativ, cate 5.000 pe luna.

  11. pentru contribuabil, nu stiu de ce am impresia ca zoso nu se refera la bugetarii cinstiti, ci la toti ratatii care se plang de guvernarea x , doar pentru ca nu mai pot sa-si ia mertan in 6 luni de activitate bugetara

    00
  12. superba postarea ta zoso. cat de obosit e baiatu’ ala al dreaq moare de foame cu vila si mertzu in curte…fmm nu exista autobuz?
    si parintii mei sunt amandoi bugetari, nu murim de foame, insa nici foarte bucurosi nu suntem pentru reducerile de salariu. nu e nicio crima ca are mercedes (daca parintii, desi bugetari fiind, castiga bine, nu e obligatoriu sa cumpere dacia daca vor mercedes), insa apoi sa spuna ca mor de foame deja e nesimtire prea mare.

    00
  13. „super tare” :))
    sa comentezi si sa generalizezi o criza sociala pe baza unor tampenii ale unui pusti care naiba stie cat sunt de adevarate. Si chiar de sunt v-ati gandit cati bugetari au mertane de 50 mii de euro? nu stiu cine esti ma zoso, si din intamplare am dat peste blogul asta, dar esti mic… :(

    00
    • @robert: criza asta sociala nu e pentru toti. unii chiar n-au ce manca. altii au doua masini care valoreaza 80.000€

  14. Un subiect care mi-a picat bine. Sa se obisnuiasca si ei sa traiasca cu cit merita in realitate , fara spagi si alte facilitati obtinute pe cai mai putin ortodoxe. Iar copilul sa puna mana sa invete , si cand o fi el mare sa-si croiasca viata dupa puteri. La propozitia cu „Felix” trebuia sa mai insiri vreo 10 rinduri de nume din politica si afaceri …

    00
  15. 25% din 2 salarii e 25% din venitul total pe familie deci nu o vor duce foarte rau.

    00
  16. Nu mai generaliza atat.Si eu sunt bugetara si ce?Castig minimul pe economie si prietenul meu la fel.Sunt si bugetari saraci….nu toata lumea se lafaie cum crezi tu…asta tine de la postul de director adjunct in sus…nu la functionarii de la ghisee,asa ca nu te mai lua dupa toti pustii de 15 ani,ei habar nu au si se pare ca nici tu.Generalizare.Si mai spui ca nu te lasi influentat:)))
    Stii cum e?Urmeaza turma care se uita la TV…ups…deja ai facut-o

    00
  17. NOU
    #22

    https://www.realitatea.net/

    spagatistul did it again …

    00
  18. NOU
    #24

    Oare doar medicii si profesorii ar trebui sa plateasca mai mult in reforma asta ?
    Si aia care fumeaza, sa plateasca de 3 ori un pachet de tigari.
    Ar trebui oare si Internauti sa plateasca de trei ori mai multi bani pe abonamentul de Internet ?

    00
  19. ai dat rateu cu socoteala la 50 % :))

    00
  20. Doamne Zoso, cum ii gasesti frate? Poza unu si doi cel putin … epic lol..

    „cu majorarea tva-ului murim de foame” :)))

    00
  21. NOU
    #28

    Nu este vorba de bugetari. Este evident ca cei cu salarii de 2-5000 de euro sunt oportunisti care vaneaza sinecuri prin numiri politice de partid. Nu cred ca bugetarii sunt aici marea problema, majoritatea muritori de foame cu salarii de 2-300 de euro si rate la apartament

    00
  22. Dar poate il doare in cuur de ceilalti bugetari. N-are voie sa se supere ca ii micsoreaza totul cu 20+% nu?

    Si in plus, un Vito pentru o familie de 5+ membri nu mi se pare lux. Aruncati cu pietre in burghezul din mine.

    Foarte gratuit vorbiti.

    00
  23. Bine, dar cu cei care au salariu minim cum ramane? Cum ramane cu cei carora nu le ajung doua salarii sa-si plateasca intretinrea si sa manance si ei macar cat sa nu moara de foame ? Si aia sunt niste persoane cu tupeu jegos, nu? Noi in loc sa vrem propriul nostru bine, vrem raul altora.

    00
  24. mai Zombilau: e o tara libera cu o piata a muncii in care iti poti negocia salariu sau esti liber sa iti cuati in alta parte. pe exemplele tale nu le tine nimeni legate la locul de munca si nu ii impiedica nimeni sa caute in alta parte, sa inceapa o afacere simpla, sa munceasca pamantul tarii sau sa emigreze.

    00
  25. Prietene (zoso) esti un idiot. ai si tu o problema. De fapt doua. Una ca il pupi in …. pe base. A doua, ai o problema cu bugetarii. Datorita faptului ca esti pe langa cu orice fenomen care are legatura cu sistemul bugetar faci greseli mari. Bugetarii cei multi castiga in mod obisnuit cat te costa pe tine benzina pe luna, asigurarea CASCO (daca ai), telefonul si alte cateva maruntisuri. Adica in jur de 1000 ron. Un agent de 20 ani vechime are 2000, un profesor cu aceiasi vechime pana in 2000, un soldat cu 15 ani vechime 1200, un functionar la primarie cu 15 ani si studii superioare 1000. Prietene astea sunt salariile . Si marea lor majoritate isi fac treaba. Sunt si uscaturi dar nu ele reprezinta breslele. De fapt, „prietene” cu ce seti tu mai presus decat un bugetar. Oricum nu ai pregatirea lui, pentru societate tu esti un nimeni, vrajeala pe blog poate sa faca oricine (nu este greu un „copy paste” de pe net). Asa ca las-o mai moale. Suntem si asa napastuiti de idolul tau (base) pe care spre disperarea mea si eu l-am votat. Acum regret.

    PS. Sari calu’ in ultimul timp . Ma orientez pe alte bloguri.

    00
    • @un bugetar: ai dreptate. saracii bugetari. liderii vostri de sindicat de unde au vile de juma de milion de 700€ salariu? :)

  26. La cate secretare si contabile sunt in toate primariile, da, si aia sunt cu tupeu jegos. Unde cacat scrie ca trebuie sa-i tin eu in spinare „sa nu moara de foame”? Unghii au, pamant la 50-60 de kilometri de orase costa un ajutor de somaj per hectar, cum pot sa spuna ca mor de foame? Satul ce are?

    00
  27. O natie de plangaciosi…. nu poti sa te plangi ca mori de foame cand ai o masina de 50.000 euro…. poti sa traiesti de pe o zi pe alta dar nu mori de foame, vinzi masina si apoi poti trai lejer. Situatia generata din cauza crizei nu bucura pe nimeni. Un sfat prietenesc e sa puneti osul la munca si sa va plangeti mai putin.

    00
  28. Zosole, de unde ii gasesti tati :))

    Eu voiam sa-l dau in judecata pe Geoana sa-mi plateasca televizorul cu tub pe care l-am spart cu sticla de whisky cand a zis el ca prostu ca a iesit presedinte!

    De ce crezi ca are ala merc de 50.000 eur si Vito de alte zeci de mii cu parintii bugetari?

    A bagat limba unde trebuia, daca nu in curu lu Base in alt ochi pufos

    Astept OUG pentru impozitarea tuturor pensiilor cu inca 15% si a ce depaseste o suma de X cu 50%. Hai ca se poate si fara sa treaca prin parlament!

    Cat despre bugetari… scadere un sfert, inca o scadere ca cresc impozitele, o scumpire a preturilor. Jos de tot, acolo trebuie sa stea ineficientii.

    00
    • @High: pe mine asta ma amuza. in timpul lui basescu-boc si-a luat doua masina de 80.000€ si acum ii injura ca tot aia doi le spun ca au fost prosti.

  29. s-a bagat si el in seama

    00
  30. oricum guvernul e vai pla lui… au impozitat bonurile de masa. firmele nu mai dau bonuri de masa. impozit = 0. angajatii nu mai cheltuie valoarea bonurilor=> scad vanzarile … si totul se intoarce pe capul statului!

    00
  31. NOU
    #41

    Sa fii tu sanatos, ce puhoi de bani se face in Moldova… Ia da tu o tura prin Iasi, pe la facultatile Gh. Asachi si I. Cuza, studiaza un pic problema ce masini au profesorii pe acolo.
    Ultimii retardati care nu-s in stare sa urmeze o lista de hartii de pus intr-un dosar nici dupa a 15-a explicatie se dau jos din jeep-uri care costa cat un apartament de 3 camere in Bucuresti.
    Saraca Moldova… Sigur ca sunt si cei care mor de foame cu adevarat, cei multi. Dar ca un facut, se plang doar astia carora le scad veniturile si nu isi mai permit masina de 50k, trebuie sa ia de 40k.

    00
  32. @zoso: Vezi ca daca veniturile membrilor familiei scad cu 25%, atunci si veniturile familiei scad tot cu 25%.

    00
  33. @Vasile de la tara, la un pachet de tigari, in buzunarul producatorului intra 2 RON, dar el costa 10 RON. Acum calculeaza tu cu cat se plateste mai mult pachetul de tigari. Si cum spuneau altii, ia uite-te tu cat au scazut salariile in privat, si aia nu pot sa ia spaga si nici bani pe meditatii.
    @Zombilau. Nu ii pune nimeni sa stea sa munceasca pe salariu minim. Daca sunt capabili, pot sa munceasca mai mult si sa castige mai mult. E foarte simplu. Au ales calea mai usoara, aia e ghinion. Si inca ceva. Am un teren agricol, pe care eu nu imi permit sa il muncesc, datorita faptului ca castig mult mai bine din salariu decat daca as muncii acel pamant. Am cautat oameni in sat sa il munceasca gratis, ei faceau totul, ei culegeau toate roadele. O sa cred ca se moare de foame in Romania cand or sa sara 10 pe mine sa ma roage sa il munceasca. Pana atunci, ciocul mic si joc de glazne.

    00
  34. ahahaaaa! nu l-au instruit bine acasa :D

    00
  35. Daca e atat de nasol sa fii bugetar, de ce ca sa te angajezi la stat ai nevoie de pile? Hai sa ii plangem pe medici ca li se scad 25% din salariu, dar inchidem ochii cand vine vorba de spaga pe care o iau. Hai sa ii plangem pe profesori ca li se scade din salariu, ce daca majoritatea scot niste bani buni din meditatii?
    Lasati vrajeala cu muritul de foame. Poate „mor de foame” are un nou inteles si anume „nu imi mai permit masina de 50k”.

    00
  36. Ba zoso, esti total incompetent. nu ti-ai dat seama ca de fapt omu e concealed: el intra pe „site” sa povesteasca cum sufera el de ej.p. si pe urma zice de mertzan sa moara rfatzii meu ca e jmekeri. iar la schimbatul uleiului eu nu cred ca e imporant ce baga, ca oricum pare genul care-l schimba de doua ori pe zi, vorba aia „dimineata cand ma scol, schimb uleiul de control, si iar seara, la culcare, insa de verificare” :)! ignorantule, HUO!

    00
  37. bugetari cu masini de zeci de mii de euro care se plang ca mor de foame si sindicalisti cu vile si masini de sute de mii de euro care plang de mila bugetarilor care mor de foame…o imagine penibila

    00
  38. In scara de langa mine locuieste un nene politist, fara functie inalta, care si-a luat X6 exact cand a aparut, cred ca a fost printre primele 5 pe care le-am vazut prin oras. Tare as vrea sa fiu si eu bugetar, mai ales ca am si facultate in sensul asta.

    00
  39. Da, nici nu stiu cum sa cataloghez aceasta informatie. Comica sau tragica?
    Totusi, si eu sunt de acord cu micsorarile de salariu, dar pentru ca o consider necesara dpdv economic. Nu ca sa-i pedepsim pe bugetari, pentru ca nu toti au fost angajati pe pile, nu toti iau spagi si nu ei si-au marit singuri salariile desi stiau ca nu este sustenabil. Daca generalizam, cum am vazut ca mult au tendinta, lovim exact in cei care mai au onoare, ne invrajbim intre noi, si nu ajungem nicaieri.

    00
  40. Apropo de cât de rea este viaţa la bugetari… vedeţi la întâmplare lista personalului din câteva judeţe şi imposibil să nu găsiţi în fiecare câteva familii soţ/soţie, părinţi/copii şi câţi o mai fi cu alte grade de rudenie şi poartă nume diverite. Sunt o armată de oameni inclusiv în judeţe în care singura agricultură se face în cele câteva ghivece de la geamuri. Şi mai au şi o mulţime de posturi vacante.

    00
  41. Funny cum pe alea le gasesti :)
    Doar asa, de control – https://www.libertatea.ro/stiri/militar-mort-intr-un-accident-de-tab-290308

    sa vezi ca pe toti ne doare :)

    si pentru tura 2, daca doamna Udrea nu v-a facut sa plangeti incontrolabil si sa udati tastatura…

    trist sa vezi oameni care sufera financiar..o cheta, ceva?

    00
  42. NOU
    #52

    fara numar:)))))))

    00
  43. A dracu’ lume în ţara asta :(
    Să ai Vito, să cumperi Golf VI, să nu primeşti măcar un bon de benzină şi bomboana de pe colivă.. să-ţi taie ăia dooşcinci la sută :|

    00
  44. Nu, nu il durea la testicule, dar nu face lumea CUM CONSIDERI TU CA E POTRIVIT. Daca ai bani iti iei masina. Ce masina VREI. Daca ramai fara bani, o vinzi. Sau cum vrei. Injuri o familie ca si-a luat masina. Jenant.

    Dar nu va mai luati de bugetari, ca nu ii duceti in carca. Toti oamenii aia cu salariu minim TREBUIE sa existe. Daca s-ar duce la tara sa munceasca pamantul, ar aparea altii in locul lor. Pentru ca oricat de mult i-ati uri voi si i-ati blama, TREBUIE sa existe functionari de-aia de jos si vor fi platiti prost. Din pacate, lumea nu functioneaza dupa regulile voastre si trebuie sa traiasca (decent) si oamenii aia cu salariu mic.

    Iti dai seama ca problema nu e la oameni (sau daca este, nu se schimba peste noapte, oricat ne-ar placea sa „educam” oamenii si sa ii indarjim impotriva nenorocitilor burgheji), chiar este acolo sus, pe unde zici tu ca e ok. Pentru ca orice ai zice tu, e aberant sa pui responsabilitate economica in carca unui om care castiga 7mil. Ii trebuie stabilitate, nu responsabilitate. Si chiar e vina lui Boc si base.

    00
  45. @un bugetar

    Ce soldați, bă? Ăia care au cazare plătită de stat? Sau stau în apartamente construite de stat? Astea nu se pun, la fel ca și salariul, la cheltuielile cu personalul? Nu știu cum să-ți spun, nu sunt soldat, dar fac mai mult pentru țară: aduc bani în ea. Așa că mai lasă-mă!

    00
  46. Update, traiesc 7 oameni din alea doua salarii de bugetar, si le-a si ramas maruntis de mertzan http://forum.softpedia.com/index.php?s=&showtopic=682410&view=findpost&p=8409555

    00
  47. E o meteahna…de trei lei.
    Am o garsoniera mostenita pe care am inchiriat-o unor studenti.Saptamana trecuta m-au sunat sa negociem chiria ca ei ca studenti,n-au servici,parintii bugetarii,deh saraci…
    Surpriza: ei au BMW din 2009 masina de bugetari si eu logan din 2006 ca eu sunt proprietarul cel nemilos care vreau sa iau si pielea de pe ei.

    00
  48. @ balaurel..cat ceri chirie?

    00
  49. 25% cu 25% fac 50%, dar nu si in cazul asta :)

    00
  50. Doar 175 cocosei intr-o zona centrala in orasul care da ora ezacta…

    00
  51. NOU
    #63

    zoso, tu ai luat bani pe consultanta de promovare pt bovina asta nascuta din bovinele de bugetari din curul moldovei????:)))

    zdreanta asta chiar are impresia ca e smecher, dar de fapt nu stie ca daca merge pe strada in alt oras si se baga in seama dmapulea si-o ia urgent, ca nu e la el la bacau……….

    sincer, i-ai facut un serviciu, l-ai promovat pe un tartan jenant………….

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Top articole

7 zile