Falsa mirare a presei inocente

Acum 11 ani, la Centrul pentru Jurnalism Independent, cunosc un ziarist, care participa şi el la unul din cursurile organizate acolo (tehnica interviului, cu Istodor, dacă mai ţin bine minte)(fotodocument). Într-o seară, după ce se termină cursul, mergem la o bere într-o bodegă. După prima bere, oamenii din presă încep să spuna tot, inclusiv metode de a scoate un ban în plus. Omul nostru pune capac conversaţiei. Tocmai am încasat 50$ de la un fraier de provincie să nu scriu de el în ziar! Şi ca dovadă, scoate bancnota din buzunar! Aveam să îl revăd pe acel ziarist peste câţiva ani, într-o ipostază oarecum diferită.

Oricine a lucrat în presă jumătate de zi ştie că poate face un ban frumos pe lângă salariu, din mici afaceri. Sau mari. Par example:

  • 500€ a fost suma care s-a plătit jurnaliştilor care au sunat la PSD să întrebe dacă au ceva de comentat la presupusa casetă cu Ana Birchall, ca să nu apară. Căutaţi prin ziarele din acele zile să vedeţi că nu există decât 1-2 articole, de culoare, nimic specific. Băieţii au luat banii şi au dat-o în diverse. Aceeaşi sumă a încasat şi “Clipici” ca să dea clipul (eu am lucrat moca, ca blegul!)
  • Telefoane pe care “ni le daţi dvs. înapoi mai încolo” se dau jurnaliştilor prieteni de către firmele de telefonie mobilă. La pachet cu excursii prin Asia şi Europa.

Pe lângă cadouri, există şi şantajul. Care se petrece mult mai subtil decât l-au făcut Roşca-Stănescu şi Bogdan Chirieac.

  • Bună ziua, Gigel de la ziarul X, aş vrea să discut cu directorul dvs general. Lucrez la un material despre cum firma dvs. îşi înşeală clienţii la cântar. Credeţi că are timp să îmi răspundă la nişte întrebări? Mâine la ora 8? Excelent, multumesc. Şi a doua zi ei au răspunsurile, banii şi cadoul pregătite.
  • Sau, mai amuzant, scrii nişte inepţii pe blog pe post de analize media şi după aia te duci cu contractul de consultantă la trustul respectiv, propunând o colaborare sub deviza “am scris prostii pentru că nu aveam toate informaţiile; dacă facem contractul ăsta, o să le am şi nu mai scriu”. Hai sa ghicim cine e consultantul care lucra la Adevărul, Ringier, Hotnews şi Realitatea în acelaşi timp, fructificând această metodă la maxim.

Aşadar, această falsă mirare pe care o expun toţi presarii acum e o dovadă de ipocrizie. Da, nu ştia nimeni că SRS e santajist. Nimeni care nu a citit ziarele in ultimii 10 ani. Săracul, din ce bani şi-o fi făcut el vila la Snagov? Sau că Chirieac arată ca un porc acum pentru că e un ziarist cinstit şi drept-mergător (fapt documentat în 2007).

E ca geaca de mătase a lui CTP sau ca vesta lui Cristoiu. Toata lumea ştie că nu e pe bune şi ca Vasilică ananlistul are bani să işi ia numai Armani, dar nimeni nu are curajul să zica nimic. Ca ar intra in morişcă. Eu zic de tine, tu zici de mine. Nu bun. Hai să ne avem ca fraţi, toţi suntem puţin luaţi, cum zicea Pittiş…

Ah, am uitat ceva. MUIE Realitatea şi Antena3 şi tuturor celor care îi tolerează pe jegurile astea la TV! Criminalul Nistorescu pare un domn pe lângă şobolanii ăştia doi!

ps: ana birchall spune inca o data ca nu e ea in clip si ca psd n-a platit pe nimeni.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

38 comentarii

  1. Si lista ramane deschisa. Mai nou spaga in presa se ia indirect . Scrii o carte cretina, un scenariu de film imbecil sau isi trage nevasta o fundatie.si niste unii cotizeaza voios

    00
  2. Chestiile astea se fac chiar și la nivel local la scară mică. Cum sărăcie nu s-or face la nivel central, când e vorba de o groază de bani.

    00
  3. un articol care spune lucrurilor pe nume!

    00
  4. Cine a rasfoit Marin Preda a aflat un fenomen numita “etajul si santajul”. Asa s-ar fi ridicat sediul ziarului Ziua. Desigur, e vorba de personaje fictive si de intamplari din perioada interbelica, puse pe hartie intre copertile romanului Delirul.

    00
  5. Astea nu se intampla la noi in tara. Zvonuri rau-voitoare. La noi se fac afaceri curate, intre jurnalisti de top si STS, cu scularaie secreta. Oricine poate asta.

    :D

    00
  6. Subscriu intru totul. In special la muia colectiva ce-o merita deontologii de la Realitatea+Antena3. Mizerabili ce au reusit sa-i puna in postura de VICTIMA pe cei doi super “formatori de opinie”.

    Si se mai simt unii jigniti cand spun ca mi-e SCARBA de tara asta si de multi, multi oameni ce traiesc in ea. :-(

    00
  7. corect, imi place ceea ce am citit si da-mi si mie voie

    MUIE la Realitatea, Antena 3 si la toti Hotii

    00
  8. Eu vreau sa-l adaug si pe jurnalistul Vali Petcu la lista care ia bani pt articole pro-Basescu si pro-PD-L!

    00
  9. Ma, asa stiu si eu din cunostinte cum isi lua 2 salarii in plus pe luna un baiat istet de la RL, daracum e pe fata si cu dovezi! Si porcii aia de la Realitatea fac acum cum faceau porcii aia de la A3 dupa referendumul cu Basescu! Mi-e sila, pur si simplu…

    00
  10. Word to their mothers ! :D As vrea sa ne arati comentariile pe care le opresti ca spam la acest articol :))

    00
  11. Da, Zoso, e adevarat ce spui, in linii mari. Dar vezi si vreo solutie in toata povestea asta ?
    Eu zic ca depinde de fiecare cum actioneaza, iar tu ai tendinta sa generalizezi. Chiar nu suntem toti asa, in presa, iar presa nu este un animal pe cale de disparitie murdar si obosit. LA fel ca in orice domeniu, sunt peste tot oameni si oameni, iar presa nu face exceptie. Fiecare raspunde – teoretic – pentru ceea ce face. Sau ar trebui. Scuza-mi optimismul, dar sunt si oameni adevarati printre jurnalisti.

    00
    • @Codrin: tentatia e mare. foarte mare. cand tu castigi 10 milioane pe luna, sa iei un 300€ acolo sa nu dai o stire e ca o gura proaspata de apa. la nivel mic. la nivel mare, uita-te cum toti sefii de departamente si mai sus se scalda in bani.

  12. Pacat este ca esti printre singurii care mai scrie despre mizeriile din presa, de din astia care mananca … ne-am cam saturat.

    00
  13. bravo jurnalistilor de valoare de la b1tv, etno tv, curentul, care promoveaza valorile autentice.

    00
  14. recunosc ca nu imi placi ca persoana, nu-mi place nici blogul tau si nici alte bloguri sau alti blogeri.Dar trebuie sa-ti zic: felicitari pentru articol!

    00
  15. Cand Nastase a fost amenintat cu perchezitia au sarit toti politicienii sa il apere,acum SRS si Chiriac sunt spalati de zor pe toate canalele pana cand nu va disparea acesta solidarizare automata de casta Romania nu se va reforma.

    00
  16. @Codrin: aproximativ 95% din colegii mei de presa “sunt unsi”. Din pacate acesta e ceea ce stiu si eu. Ca sa ramai cu coloana vertebrala dreapta trebuia sa te tii tare si sa nu cedezi nici presiunilor, dar nici mitei de tot felul. Si mai exista si cazuri in care tu esti ok si patronul tau iti cere sau impune ceva. In functie de unghiul coloanei vertebrale si cat profesionalism ai, iti permiti sa il trimiti la naiba si sa ai alternative, sau sa te incovoi mai tare.. Dar putini raman drepti. Iar cei care abia apuca sa se unga pana la cot sau chiar mai adanc, se cred mari smecheri, sau mari destepti… Deseori mi-e sila

    00
  17. Domnule Zoso,
    va rog sa dati publicitatii numele tuturor persoanelor care au primit si/sau platit cei 500 Euro de care scrieti dvs.Observ ca aceasta stire este data de dvs. ca si sigura nu doar in acest post dar si in posturi mai vechi si pentru corecta informare a cititorilor acestui blog si nu numai este corect ca sa si probati astfel de informatii. Nu ascund faptul ca personal sunt interesata in aflarea acestor nume care, daca este adevarat ce sustineti dvs., trebuie sa explice rolul lor in toata mascarada si campania de denigrare dusa la adresa mea anul trecut.
    Nu doresc sa intru intr-o polemica cu dvs. dar va rog respectuos sa reconsiderati modul in care dvs. continuati sa asociati numele meu cu un eveniment dovedit ca fi nu numai o inscenarea mizerabila dar si unul dintre cele mai marsave atacuri politice din ultimii ani folosind tehnici mafioto-comuniste de cea mai joasa speta. Cunoasteti punctul meu de vedere si va rog sa tineti cont de acest lucru si sa va rezumati sa asociati numele meu sau al familiei mele cu aceasta mizerie continuand astfel o campanie absolut josnica.
    Va multumesc.
    Ana Birchall

    00
  18. Momo, sunt incepator doar in ale blogului. In presa lucrez de vreo 11 anisori, asa ca nu-mi spui noutati. Intrebarea mea este cum naiba ne pastram credibilitatea astialalti, care nu am avut “norocul” sa fim ofertati cu 300 de euro in fiecare saptamana si nici abilitatea sa provocam asemenea oferte… ? Si ne-am vazut de muna, incercand sacastigam un ban cinstit. Si nu alea 10 milioane de care zici, ci ceva mai mult, dar muncind ca nebunii cateodata…
    95 % e prea mult, nu cred. Poate in Bucuresti. In provincie sunt inca multi – sau din ce in ce mai multi – care-s mult maui usor de multumit. Atat de usor incat nici nu se poate numi spaga… :) Dar nu 95 %, oricum.

    ZOSO, multumesc pentru raspuns. In alta ordine de idei, daca vrei poze cu bizoni in trafic “made in Bacau” sau masini “tunate” de te doare capul, intra cand ai timp pe sectiuna auto de pe blogul meu, chiar daca e un modest blog de incepator, fara pretentii. Avem si noi de tot felul in trafic, si mi-am propus sa le urmaresc atent. Multumesc.

    00
  19. Aveţi grijă, mai tineri gazetari, e foarte uşor să arunci copilul odată cu apa murdară din copaie.Citiţi şi aici

    00
  20. @Ana Birchall “Sa mori tu” ca vrei “numele” acelor care “au platit” ? . Ce penibil .

    00
  21. Domnule Zoso,
    repet nu doresc sa intru intr-o polemica cu dvs. dar consider ca sunteti dator sa prezentati corect informatiile si nu sa imi rastalmaciti vorbele. In postul meu NU am afirmat o secunda ca “…si ca psd n-a platit pe nimeni” deoarece nu am cunostinta de acest lucru. In schimb, pornind de la afirmatiile dvs. cum ca “500€ a fost suma care s-a plătit jurnaliştilor care au sunat la PSD să întrebe dacă au ceva de comentat la caseta cu Ana Birchall, ca să nu apară” asa cum afirmati dvs., din nou, in acest post, v-am rugat respectuos “sa dati publicitatii numele tuturor persoanelor care au primit si/sau platit cei 500 Euro de care scrieti dvs.” Mi se pare absolut corect si decent ca daca aveti cunostinta de aceste informatii sa le dati publicitatii, cu atat mai mult cu cat din postul dvs. reiese clar ca stiti sigur ca asa au stat lucrurile. Daca nu aveti cunostinta de aceste fapte atunci va rog sa precizati acest lucru.
    Astept aceasta lista fie public fie pe emailul lasat la acest post. Multumesc.
    Ana Birchall

    00
    • @Ana Birchall: stimata doamna. langa aceasta lista ce trebuie sa mai public? lista cu toti politicienii care au aterizat pe luna? lista cu romanii care l-au crucificat pe iisus? lista cu toti membrii de partid care erau in spital la nasterea lui ion iliescu?

      am inteles ce spuneti si ce vreti, trebuie insa sa acceptati ca nimeni, absolut nimeni, nu crede ca nu erati dvs acolo, in ciuda “analizelor” si declaratiilor dvs. si trebuie sa va impacati cu asta.
      mult succes in continuare.

  22. @Codrin: eu sunt de 17 ani in mass media, lucrez in provincie, am fost si la presa locala dar si la trusturi si nu ma dezic, raman la parerea mea, adica aproximativ 95%. Restul de 5% nu suntem neaparat cei care nu am fost ofertati, suntem, zic eu, “salbaticii” care nu joaca dupa cum li se canta. Pentru ca nu vor, pentru ca, da, au principii, pentru ca sunt caposi, pentru ca… Unii ar zice: pentru ca sunt fraieri. Prefer sa fiu o “fraiera” careia i se zice ca e o salbatica si nu poate fi controlata de nimeni si sa imi vad de munca mea si de ceea ce imi place sa fac si sa pot privi oricand in ochi pe oricine. Stiu la ce te referi atunci cand spui ca in provincie mita uneori nu se poate numi nici spaga pentru ca valoarea e mica. Ai dreptate, dar poti judeca cine e mai vinovat, unul care ia spaga 500 Euro sau unul care se lasa mituit pentru ca nu stiu ce partid ii da realmente o masa calda (felul I, II si desert) daca scrie pentru el? De prostituat se prostitueaza amandoi…
    Ce e de facut? Nu stiu daca sunt in masura sa zic, dar pentru inceput, eu zic, uite, ceea ce face zoso aici, adica sa ii aratam cu degetul pe cei care stim ca fac asta. Si sa ii privim in ochi cand le-o zicem.

    00
  23. Zoso, daca inveti sa conduci politicos ai putea sa-mi devii simpatic!
    Nu am obicei sa aduc laude desantate ca cea de mai sus, insa doar odata intr-un mileniu este 14 noiembrie 2009. :)

    00
  24. MUIE si de la mine!!!

    00
  25. Da domule Zoso mi se pare decent si corect sa publicati numele tuturor celor care au dat sau au primit bani asa dupa cum ati afirmat cu atata certitudine??!!…sigur daca stiti vreun nume si nu este doar o alta maniplare cu scopul de a arunca cu noroi… Care sunt motivele pentru care nu publicati aceste nume??!! Nu vi se pare corect sa le dati publicitatii??
    Cat despre ultimile comentarii….pur si simplu nu va fac cinste pur si nu uitati ca exista un Dumnezeu pentru fiecare.
    Si eu va doresc succes in continuare

    00
    • @Ana Birchall: si mie mi se pare decent ca seful dvs sa se puna la dispozitia justitie. dimpreuna cu miron mitrea. si mie mi s-ar parea decent sa nu dati unui jeg ca banicioiu o functie de partid. sau un capat de ata. etc. toate astea nu se intampla, iar dvs incercati cu disperare sa reintrati in politica, fara sa realizati ca mica dvs cariera s-a terminat.

  26. Zoso
    Va deranjeaza sa v-am prins cu o maniplare ieftina???!! ce treaba are subiectul/petarda despre mitrea, despre sef de partid etc etc..cu ce v-am solicitat eu??!! Sunt lucruri total diferite….ati facut o afirmatie sigura si v-am rugat sa dovediti cele afirmate cu atata siguranta??!! din refuzul dvs. rezulta clar ca ati mintit si in consecinta va rog sa va cereti scuze…daca aveti decenta si bun simt. Daca aveti lista persoanelor respective inca odata va rog sa o dati publicitatii…daca nu corect si decent este sa va cereti scuze pentru ca maniplati intr-un mod grosolan si nedem de o persoana care se vrea altceva decat poate este in realitate, iar pe viitor va solicit sa nu mai alaturati numele meu sau al familiei mele cu astfel de mizerii decat daca doriti sa insultati, calomniati cu buna stiinta!! De ce nu dati publicitatii aceasta lista??!! de ce gasiti tot felul de scuze si motive de doi lei doar ca sa nu o publicati??!! Din partea mea va rog sa informati opinia publica despre comportamentul unor astfel de persoane fie ca sunt politicieni si/sau jurnalisti .
    stiam ca impertinenta nu va caracterizeaza dar se pare ca da….aveti frustrari care nu va fac bine…va sfatuiesc sa aveti grija de cariera dvs. si nu de a mea si sa nu mai emiteti sentinte cu atata aroganta de atotstiitor deoarece un asemenea comportament demonstreaza ca in spatele sau este de fapt o persoana plina de venin si frustrari.Numai bine va doresc!

    00
  27. stimata doamna, afirmatia e una logica, facuta pe niste baze simple. va explic. urmarind presa din acea vreme, vom observa ca au aparut mai multe articole in care se vorbea despre caseta. imi vine in minte articolul din cotidianul, in care se intrebau diversi politicieni psd ce parere au de acea caseta. o zi mai tarziu a aparut. din articol parea ca autorul sau are caseta.

    nu am nume, pentru ca le-as publica. de aceea v-am indrumat catre colegii dvs de partid. nu a fost din rautate.

    cat priveste ultima parte a comentariului, o consider o scapare de moment. stiu ca e dureros, dar e parerea mea si poate ca e adevarul.

  28. am adaugat un “presupusa” langa caseta, asa onoarea dvs va ramane intacta. succes in continuare.

  29. Zoso
    chiar nu vreau sa ma cert cu tine…de multe ori am apreciat si am citit cu placere posturile tare…dar nu pot trece cu vederea ca in continuare te lasi prins intr-o campanie mizerabila de maniplare….si in continuare vreau sa cred ca nu cu buna stiinta faci acest lucru.
    este interesant spinul pe care il pui acum dar nu asa ai postat initiat …in postul tau, si in altele, afirmi cu siguranta ca acea lista exista, ca au fost jurnalisti care au luat bani de la politicieni, din PSD sau alte partide. Nu spui deloc ca este o parere a ta rezulata dintr-un articol scris de un jurnalist care a decis sa scrie mizeria aia fie din prostie, fie ca poate i s-a sugerat acest lucru etc etc. (apropos te-ai uitat si ai analizat cu seriozitate cine si ce face dl Buble….marele moralist care are relatii extraconjugale??!!; ai analizat cati bani poate a luat acest personaj, ai analizat ca pe tot anul 2008 acest mare jurnalist a postat nu mai putin de 17 posturi negative si neadevarate la adresa mea, oare de ce cand eu nu am vb cu el absolut niciodata etc etc??)
    Nu am nevoie sa imi aperi tu sau altcineva “onoarea”. Spre deosebire de multe lichele eu stiu si cine sunt, ce valori am, in ce princirpii cred si,mai am si curajul sa spun si apar aceste valori si principii….si te intreb ca sa te intrebi: cati politicieni cunosti tu care au avut demnitatea sa refuze sa “plece pe un colegiu sigur” (daca tineam mortis astazi puteam fi parlamentar dar am ales ca candidez intr-un colegiu in care stiam ca pierd tocmai pentru a arata ca nu vand principiile si valorile in care am fost crescuta pentru un loc in Parlament – te-ai intrebat oare de ce intr-un colegiu greu, poate cel mai greu pentru PSD eu am obtinut peste 15% si asta numai in 3 saptamani de campanie, in realitate 3 weekenduri, acoperind impreuna cu sotul meu nu mai putin de 16 state- cand traditional PSD nu a obtinut mai mult de 3% , cati politicinei cunosti care au avut curajul sa refuze nominalizare in guvern, la nivel de secretar de stat, doa pentru ca nu credea in acea formula de guvernare si pentru ca a vrut sa demonstreze ca are in spate o cariera si un CV si nu trebuie sa faca compromisuri doar ca sa obtina un scaun ( si pentru ca mori de grija carierei mele pentru informarea ta te rog sa notezi ca in momentul de fata colaborez cu aceiasi firma de avocatura cu care am lucrat si pe Wall Street) cati politicieni cunosti cu care au dat in judecata un Minister si a castigat obligand acel minister al educatiei sa dea publicitatii toate contractele de achizitii publice ca sa se vada cum si pe unde s-a cheltuit banul public, cati politicieni cunosti tu care a facut plangere penala importiva unui ministru si apoi a rezistat presiunilor si amenintarilor de a retrage acea plangere penala (si, ca sa iti mai dau un indiciu despre marele eveniment din septembrie anul trecut acest lucru se intampla cu 2 saptamani inainte de faimoasa caseta….cand l-am dat pe mina DNA pe Adomnitei (vezi pe blog la mine inregistrarea) mi s-a spus clar ca daca nu retrag plangerea plenala voi “regreta amarnic”, iar aceste cuvinte, da recunosc, mi-au fost spuse de un membru PSD (ghici cine??) si pot continua cu multe alte exemple….. dupa ce vei raspunde la aceste intrebari poate ca ai dreptul sa te ingrijorezi de cariera mea politica…pana atunci e mai bine sa ai grija de cariera ta si a prietenilor tai.
    Multe jigodii care au vrut si au crezut ca prin inscenari mizerabile parte a unei campanii bine pusa la punct si bine finantata (inceputa cu faimoasa cerere de divort din vara – cand eu in ziua in care s-a depus acea cerere pot demonstra cu cel putin 800 de persoane unde am fost de la 8 dimineata la ora 8 seara – ca sa nu te lansezi in speculatii iti spun eu ca am avut lectii de sinteza cu studentii mei -) sa ma omoare politic vor avea surprize…sau cosmaruri. Sper ca sa ai decenta si bunul simt sa te rezumi la faptele reale si nu la speculatii iar pe viitor sa nu imi mai asociezi numele cu mizerii…taxeaza-ma pentru greselile mele nu pentru ce vor altii. Multumesc

    00
  30. PS si ca sa nu te lansezi in speculatii privind greselile de tastatura …recunosc eu aceste greseli nascute din graba dar si din scarba de a imi aduce aminte si de a scrie despe asemenea lucruri.

    00
  31. @zoso: astea-s ameninatari voalate si/sau presiuni sa nu cumva sa publici si partea a doua? :)))))))))))

    00
  32. stimata doamna. nu ma mai obosesc sa citesc ce ati scris, stiu tot ce ati putea scrie. ieri, in timp ce conduceam, mi-a venit o idee si o intrebare. mai sus, spuneati ca nu e treaba mea ce se intampla cu cariera dvs, ca de ea va ocupati dvs si sotul si nu e cazul sa imi fac eu griji. din pacate, dvs. vreti sa conduceti tara asta, asa ca a dvs cariera este si problema mea. si a restului jurnalistilor.

    va urez o zi buna, o cariera plina de impliniri si va anunt ca nu va voi mai raspunde la comentarii.

  33. NOU
    #38

    Falsa mirare a presei inocente care uita de scop in favoarea unor mijloace minime si frivole. O presa care duce in desuetudine si mizerie tot ce poate, cum prinde ocazia. Noroc ca mai sunt unii care sa atraga atentia. Si altii care sa faca din presa un mijloc de informare pozitiv, de bine.

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link sau de la PCGarage prin acest link.