De ce dau faliment marile lanțuri de magazine de haine?

Lanțul de magazine Macy’s a anunțat că închide 100 magazine, pentru că terenul de sub ele e mai valoros decât banii pe care îi aduce magazinul din vânzări. Cine se uită pe afară, știe că aproape toți giganții americani au probleme financiare.

De fapt, nu chiar toți.

Lumea s-a împărțit în două: fast fashion (adică haine ieftine, ca preț și calitate) și upscale fashion (adică haine mai bune). Dintre brandurille de fast fashion, la noi sunt Bershka, C&A, Esprit, Forever 21, H&M, Mango, NewYorker, Primark, Pull & Bear, United Colors of Benetton, Zara, Kenvelo, LC Wakiki, Terranova. O listă mai mare găsiți aici. Alea upscale nu le știu, că nu mă pricep. OK, bine, Paul & Shark, North Face și Bergams.

Și asta se întâmplă din câteva motive simple:

  1. sunt bani mai puțini, deci oamenii sunt mai puțin dispuși să dea 600€ pe o geacă care să îi țină 10 ani. ar vrea să facă asta, dar nu au banii necesari și, în timp ce ei așteptau să facă rost de bani, multe din magazinele care făceau haine trainice au dat faliment.
  2. magazinele care erau la mijloc au rămas de căruță, pentru că oamenii au ales să cumpere 2 tricouri ieftine decât unul mediu scump. magazinele și mărcile premium o duc bine momentan, că bogații s-au îmbogățit mai mult.

Avem nevoie de mai multe articole care să le explice românilor diferența dintre fast fashion și upscale fashion, ca să nu se mai oripileze că hainele ieftine sunt așa și pe dincolo. Bine, unii știu, dar nu vor să accepte.

 

retail

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

44 comentarii

  1. De ce mi-as lua ceva care sa tina 3-5 ani cand stilurile se schimba asa des ?

    Eu cred ca multe magazine de genul asta au dat faliment datorita neadaptarii la piata. Consumatorii vor ceva… Intra la tine si nu gasesc… Urmatorul lucru e ca dai faliment :)

    00
    • „stilurile” nu se schimba. Apar, ce-i drept, din cand in cand niste idioti care cred ca e la moda si misto sa iesi din casa in izmene cu turul pantalonilor la nivelul genunchilor si cu o pereche de chiloti folositi in cap, dar aia nu e moda, nu e trend, nu e cool si nu e nici hip. Sunt doar niste idioti fara simtul ridicolului, care o sa dispara dupa cativa ani, inlocuiti de ceva si mai idiot/stupid.

      In schimb, stii ce ramane constant? „Moda” aia in care pui pe tine un tricou/camasa normala, o pereche de blugi normali si te incalti cu o pereche de pantofi normala.

      00
    • @H, uite de aia au dat faliment. Pentru ca oameni ca tine, pe care-i intereseaza „stilurile ce se schimba des” nu faptul ca o haina tine si isi face treaba.

      00
  2. Uite că tocmai a scris tolo cum a cumpărat COSR niște Kappa fast la preț de upscale.

    00
  3. Unde e primark la noi?

    00
  4. Cam toate hainele sunt de calitate extrem de proasta de vreo 10 ani incoace. Practic nu mai gasesti ceva care sa faca banii… numai carpe ieftine. Asta inseamna ca producatorii de tzoale incearca sa faca profituri necuvenite din rotatia rapida a stocurilor pe principiul „s-a rupt, cumperi altul”. Ideea este ca preturile sunt destul de mari, nu prea reflecta calitatea produselor, deci TZEAPA. In mod normal, un stat cu demnitate (nu e cazul Romaniei) ar interzice carpele proaste calitativ prin lege, asa cum interzice contrafacerea alimentelor sau a altor produse. Un produs textil care nu rezista la 2 spalari, e o contrafacere, deci atenteaza la interesul public si domeniul asta ar trebui regelementat.

    00
    • Recent a fost un scandal cum ca hainele purtate de cei care au mers la olimpiada au fost FAKE … Deci pnm….. nimănui nu-i pasa de nimic :))

      00
    • NOU
      #8

      Tu ai vazut cum arata Primark in Berlin? E un fel de dragonu rosu. E Germania un stat cu demnitate sau nu?

      00
    • „Profituri necuvenite” si „statul sa reglementeze hainele”.
      I rest my case.

      00
    • Tu ești cam bătut în cap și e clar că habar nu ai despre ce vorbești și nici un tricou de bună calitate. Probabil că le iei din locuri speciale pentru cei ca tine. Doar ca fapt divers, orice marcă o mai gafează din când în când la capitolul ”calitate”, dar în general te poți baza pe ăia de se situează în gama upscale. Un secret poate fi să vânezi reduceri, dar și asta e o sabie cu două tăișuri, fiindcă ce voiai tu s-a vândut deja full-price și nu mai apare la discount.

      Tactica asta, a cumpăratului la reduceri, mai are un avantaj, pentru cine e dispus să-l aprecieze: timpul și bătaia de cap asociată deciziei. Concret: văzusei hoodie-ul ăla Nike și îți plăcea, materialul era bun, croiul fain, dar nu știai dacă să-l iei pe roșu sau albastru. Apare la reduceri numai ăla roșu și treaba e rezolvată. Când eram gușpan bifam înnebunit prin cataloage de tot felul ”ce mi-aș fi dorit”. Acum îmi asum ce găsesc la preț bun, că nu mai am zor de căcaturi din ăstea.

      Mx

      00
    • e nasol ca inselatoria (haine ca „pentru morti” care nu rezista la cateva spalari) trece drept strategie de business. ciordeala ar trebui sa primeasca un pendulan peste ochi.
      iar avocatii de ocazie ai ciordelii sunt niste sugatori de pla ordinari, carora li se pare ca sunt speciali daca ei platesc enorm pentru niste tzoale obosite care rezista 3 spalari mai mult decat alea pe care le cumpara pulimea la „reduceri”. muriti ma!

      00
  5. Nu te supara pe mine, dar cand vine vorba de substantive colective, faci acorduri gresite. Lantul de magazine a anuntat ca inchide, nu inchid. Primul acord e corect, al doilea nu. E ca si cand ai spune: noi am anuntat ca merg la mare.

    In fine, n-as fi scris, daca n-as mai fi vazut si altele.

    00
  6. Magazinele poate mai dau faliment, însă nu și oamenii din spatele lor. Uite aici Amancio Ortega (Zara) – avere de 74 de miliarde de dolari!
    https://en.wikipedia.org/wiki/Amancio_Ortega

    00
    • Ala e fix proprietarul unui mare lant de magazine cu haine ieftine Inditex (zara, pull&bear, stradivarius, berska, etc)

      00
    • Mosuletu nu are doar Zara ci si Pull and Bear, Berska, oysho si inca cateva. Toate astea is in aceeasi oala. Eu la.adidasi de ceva ani mai cumpar de la Peg, am luat recent, 130 lei piele 100% si solida, drept cas mai putini confortabili, cam ma bat si picioru nu prea respira neavand textil deloc. Sa vedem cat tine pana se dezlipeste talpa.

      00
    • @sfatuitoru: multumesc pentru informatie.
      Uite asa am mai gasit inca un producator romanesc de incaltaminte pe cate il voi incerca:

      00
  7. NOU
    #19

    Daca la Zara sunt haine ieftine, la takko sau new yorker ce sunt ? chilipiruri ?

    Ma indoiesc profund ca tricourile alea de 300-400 lei Lacoste sunt cu ceva mai bune decat altele de 50-60-70 lei. Le-am pipait, feelingul e acelasi.

    00
    • Pantaloni de vara de la Zara ~ 80 lei bucata. Dupa o luna s-au rupt.

      00
    • Sunt mai moi si se aranjeaza mai bine. Si arata mai bine ca textura. Nu doar fata de Zara, H&M, Waikiki ci si fata de Hilfiger sau Ralph Lauren, care sunt in aceeasi zona de pret. Asta e impresia mea, cel putin.

      00
    • NOU
      #22

      @Gollum Esti prea gras pentru super skinny :)
      Serios acum, nu cred ca se poate generaliza ‘toti astia ieftini se rup’

      00
    • @ciocolatiulverde, nu se pot generaliza „toti astia ieftini se rup” dar se poate generaliza „toti astia ieftini se rup mult mai repede decat aia scumpi”. Serios acuma, cred ca mi s-au rupt pt. ca tu esti ciocolatiu verde.

      00
    • Ai purtat/avut Lacoste vreodata ca sa intelegi diferenta intre un Lacoste/Tommy si un none de 50 de lei?

      00
    • tricou slazenger la 15 lei. o fi bine?

      00
    • Am o camasa trimisa cu mari sacrificii acum ~20 de ani (eram la liceu) din Italia. Si acum arata mai bine decat orice camasa noua.

      00
  8. Ok…deci singurul fast fashion din lista ta e magazinele inditex (zara & restu’) care are preturi peste celelalte si care in romania e lux. H&m, forever 21, uniqlo, esprit sunt aia cu haine decente la preturi decente cat timp nu cumperi chiloti david bekam. Primark, NKD, alcott is aia mai cei mai ieftini. Upscale fashion e clar ce e (ralph lauren, burberry, boss, LV, etc) iar calitatea lor nu e data doar de material ci si de cum sta pe tine tzoala. Vrei blugi la 10 euro, atunci nu fa mofturi ca’s prea stramti sau ca’s lungi sau ca’s prea largi la burta.

    Acum despre macy’s si restul gen BHS, house of fraser, tk maxx care’s department store, adica un fel de magazinul Unirea de pe vremuri si care vand lucruri indoielnice. Nu sunt nici ieftini si nici scumpi si da, cine se uita la pret se duce la ikea sau primark in timp ce department stores precum selfridges sau harrods care vand chiloti de la 20£ in sus perechea sunt in continuare pline.

    00
  9. Tre sa fii tampit ca sa bagi o caruta de bani in haine, asa ca upscale ura si la gara, ajung acolo unde le e locul. In sfarsit s-au mai desteptat si romanii si nu mai ingroapa bani in toale. Plus ca… o buna parte din clientii upscale si-au mutat resedinta in locuri mai racoroase.

    00
  10. Tricouri Fruit of the Loom + pantaloni din bumbac 100% („bumbac ecologic” chiar), de la Decathlon.
    Gata, pentru urmatorii 5 ani sunt „iesit din target”-ul vanzatorilor.
    P.S.: hainele astea au ambele calitati: sunt si ieftine, tin si mult.
    –––
    link cu marfa ce are preturi cinstite: magazinuldetricouri.ro
    10-15 lei un tricou ce m-a tinut 3 ani, nu e rau, zic.

    00
    • NOU
      #30

      Fruit of the loom la 12 lei este si la selgros.
      Numa ca io vreau polo si slim fit, nu sunt.

      00
    • Daca sunt si la Selgros, deja e bine. :)
      Linkul meu e un depozit – nu am vazut magazin – am luat hainele direct din lazi. Faza e ca eu port 3XL american, si e FOARTE GREU de gasit ceva cae sa arate normal, in Romania. De asta am ajuns pana in depozite.
      Modelul de T-shirt de la Fruit e „mai pe larg” croit. In plus, au si gama premium, care arata ca tricourile bune pe care le aveam eu candva. Adica, arata ca un tricou pe care inca il mai port, care tricou a tinut 15 ani! (15 ani, purtat cateva zile pe luna)
      Si cum un gagiu elegant spunea „cumparati-va la fiecare inceput de vara 10 tricouri albe, pe care sa nu le mai purtati dupa ce trece vara”, albul find foarte pretentios, cu Fruit la 10 lei tricoul alb NETRASPARENT, ai sanse sa arati bine cu bani putini. :)
      Iar iarna ai stoc de carpe pentru sters. Bumbac! :)

      00
  11. NOU
    #32

    daca ar fi dupa mine as merge in p… goala si as purta zilnic costumul lui Adam, dupa ce am vazut cate orori se produc ca noi sa punem un ticou de firma pe noi,
    The True Cost e un documentar care merita vazut si te face sa iti pui niste semne de intrebare, in opinia mea pot sa dea toti granzii faliment!

    https://www.youtube.com/watch?v=OaGp5_Sfbss

    00
    • NOU
      #33

      Bre’ tu nu vezi ce se intampla in jurul tau ? (banuiesc ca esti in RO) Abia dupa filmul ala ti-ai dat seama ?

      Tanti aia care te serveste cu o gogoasa e platita cu 800-900 lei, patronul o amana cu ultimii 100 lei timp de 2 saptamani, si el se plimba cu Audi A5 din 2014.

      00
  12. Prea des fondurile de investitii sint cele care investesc bani in mall-uri si de la an la an cer chiriile tot mai mari. Magazinele inchiriaza spatii si se confrunta cu o scadere a cumparatorilor care prefera sa cumpere pe internet. Te duci in magazin, incerci produsul si apoi comanzi pe interent marimea care vrei.
    Multe mall-uri au fost proiectate prin anii 80 si erau construite ca principala atractie locala/locul unde lumea petrecea timpul liber. Concept care este depasit acum si multi merg acolo doar pentru cumparaturi.

    00
  13. NOU
    #35

    Se rezolvă, se pot scrie articole deși mentalitatea nu o să se schimbe ușor.

    Mereu o să avem parte de replici precum „De ce să dau X ron pe un sacou la comandă când la Zara este Y?!”. Sau de oameni care cumpără un tricou cu 30RON și se miră că după 3-4 spălări deja este distrus.

    Văd și mai sus că lumea atacă brandurile upscale, din motive logice sau nu. Oare Apple e upscale? Acolo nu mai comentează lumea, sunt dispuși să dea 4000 RON pe un telefon. Dar urlă că un sacou de 1500 RON e scump și așa mai departe.

    La upscale prețul este dat de calitatea manoperelor , de rezistența acestora și a materialelor din care sunt făcute și de marjă. E normal, când lucrezi la calitate și nu la cantitate să ai altfel de marje.

    Dar vorbim despre produse care nu sunt afectate de „trenduri” sau de „modă” și pot fi purtate 5-8 ani lejer (dacă sunt și îngrijite corespunzător, alt lucru pe care românul nu știe să îl facă).

    Dacă ați mers anul acesta la cumpărături și v-ați uitat la etichetă o să observați ceva și mai interesant : nimic nu mai este 100% fibră naturală. Toate produsele au acum un procentaj mai mic sau mai mare de fibre sintetice.

    În mod normal trebuie să fie o balanță între cele 2 tipuri de produse/branduri. Produsele „basic” (că tot ai dat share aseară la articolul Fashionista) să fie luate de la branduri normale (unele fast fashion/market) și să îți cumperi anumite produse (costume, paltoane, pantofi, genți) pentru termen lung de la branduri upscale, unde calitatea este mai importantă decât prețul.

    00
  14. tricouri PORC. ce-i cu firma asta?

    00
  15. „Upscale”? Ăsta-i termenul universal pentru produse mai de doamne ajută, chiar dacă-s mai scumpe?

    00
  16. Din pacate, foarte multi oameni se lasa orbiti de ideea de brand si nu se uita cu atentie la haina, material, croiala si tipar… si li se pare lor ca, daca cumpara branduri, hainele pe care au dat bani sunt cu mult mai bune decat cele vandute in Obor, langa Hala Centrala. Binenteles ca nu este asa si duduie mall-urile din Bucuresti de marfa de cea mai proasta calitate, croita din cel mai ieftin material (va puteti da seama dupa miros, dupa cum put hainele aflate in putrefactie – acest miros e abil mascat de comercianti cu diverse deodorante).

    Dar, va puteti da seama punand mana pe produs – arata scamosabil in starea de produs nou, ceea ce este inacceptabil (dupa cum spuneam, un stat cu koaie, ar interzice comercializarea acestor produse, ar introduce niste standarde minime de calitate).

    Daca macar 80% din consumatori si-ar da seama ca tzoalele alea de brand, vandute in plaja de preturi 100-150 lei valoreaza ca si calitate intre 30-60 lei, si n-ar mai cumpara, ar da alde INDITEX si alte firme de escroci faliment in cca. 3 luni.

    00
    • Am un tricou cu imprimeu Miami Hurricanes pe care l-am cumpărat cu vreo 8-9 ani în urmă de pe EastBay. Pe vremea când trebuia să știi un băiat care știa un băiat care plasa comenzi pe site pentru tine contra comision 5-10%. Nu știu cât am dat pe el atunci, dar rețin că nu am plătit mai mult de 30 de dolari pe el. Îl am și acum și îl port prin casă. L-am spălat de zeci de ori și nu s-a descusut sau uzat – imprimeul e intact. Am cumpărat tricou cu 30 de lei de la H&M și după două spălări s-a lărgit iar gulerul zici că-i creponat. Am hanorace Adidas pe care am dat 3 milioane bucata luate tot de unde am zis care arată ca noi. Totuși, am observat că marfa cumpărată din state e făcută în Cambodgia (cel putin Adidas) iar marfa de la noi e făcută în Turcia și sunt diferențe clare de calitate între cele două.

      00
    • aia din turcia e fake :D

  17. Pentru multi romani Zara ramane un brand de lux. Sa fim seriosi reportat la ce salarii au majoritatea, nu stiu cati isi permit sa dea 500-600 lei pe sacou, sau 200-300 lei pe un pantalon, aici ma refer la cele de croiala buna, material bun. Exista si produse ceva mai ieftine dar de o calitate mai proasta. Tricourile Lacoste, Ralph Lauren, nu au nimic in plus fata de corespondentul de 50 lei. Diferenta o face emblema, reprezinta ceva de statut, adica iti permiti un tricou de 100 euro, asa cum si un Matiz de duce din A in B, dar preferi totusi un C-Klasse

    00
  18. Tom Tailor de care fashion ii?Cred ca undeva pe la mijloc?

    00
  19. Opinia mea nepopulară este că multe branduri pe care le-ai amintit la fast fashion sunt overpriced.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube