Ministrul Finanţelor Publice, Darius Vâlcov, a solicitat Autorităţii pentru Supraveghere Financiară (ASF) un nou sistem de asigurări RCA pentru tinerii cu vârsta mai mică de 25 de ani. Potrivit Mediafax, argumentul ministrului este acela că majoritatea tinerilor nu-și permit să plătească tarife de peste 2.000 lei.
Autoritatea de Supraveghere Fiscală se ocupă cu nimic. E un fel de BNR când pica Bancorex, BIR și BP. E un fel de ASF care nu face nimic de 4 ani de când toată lumea urlă că Astra și Carpatica refuză pe bandă rulată să onoreze asigurările pe motive hilare. Asta e ASF.
Care e problema cu soluția cea mai simplă?
Știți soluția cea mai simplă, asigurare pe șofer și o bază de date comună, pe baza CNP-ului, în felul ăsta șoferul care n-are nici un incident nu e afectat că alții de vârsta lui conduc prost.
Eh, problema cu asta e că dai concurenței detalii pe care nu vrei să le dai. Să zicem că Gigel a fost clientul Astra, apoi s-a dus la Carpatica. Astra are datele lui de contact, se uită în baza de date, vede că a făcut un accident și știe că anul următor Carpatica îi va sălta polița RCA cu 20%, așa că îi face o ofertă mai bună. Și tot așa.
Ce e amuzant e că doar tinerii sunt cei jecmăniți, dar bătrânii, care văd mai prost, reacționează mai încet și au mașinile mai varză, sunt scutiți. Și nu pentru că au salarii sau pensii mai mici, ci pentru că votează. Tinerii nu votează.
Aceeasi masina, acelasi sofer -35 ani, aceeasi societate de asigurari, clasa B6 – 309lei iulie 2014 vs 494 lei ianuarie 2015
Sa-mi explice cineva asta…
poate ai zis ceva, poate ai injurat
RCA era vanduta sub cost, pentru a atrage potentiali clienti catre alte produse de asigurare, cu risc mai mic, dar cu profit (asigurare de locuinta, asigurate de viata, sa zicem). ASF tocmai ce a interzis asta. @zoso Tinerii nu sunt potentiali clienti pentru alte produse de asigurare (nu au locuinta proprie, nu au copii pentru care sa isi faca griji, nu economisesc). Nu vad nimic politic aici.
Te contrazici in 2 propozitii, GG.
Nu coa, sunt scutiti pentru ca statistic numarul de porcarii pe care le fac pe strada e mai mic! Stiu ca tie iti sta in gat ca merge cu 50 pe a doua, dar sansele sa-ti trimita in mormant familia un bosorog sunt mult mai mici comparat cu un tanar beat sau drogat.
Faza urata: mergeam 3 masini una dupa alta cu vreo 50 (plecasem cu scurt timp inainte de la semafor). Un mosulica iese din parcare in fata noastra, fara semnal, fara nimic. Toti 3 am franat urat, tras de volan si ajuns pe linia de tramvai. Mosulica avea vreo treaba dupa toate astea? Nu, mergeam linistit cu 30. Dar ai naibi astia tineri care se grabesc si nu stiu sa conduca.
Mosulici beti la volan nu ai vazut?
@mario: Gata, coa’ , m-am linistit. Ai dat tu un exemplu de batran care a condus prost, deci clar toti conduc prost. Doar ai zis tu, ce naiba.
Da, glumetzu, ai dreptate.
Dar sansa ca un putzoi care conduce aiurea sa conduca masina lui tac-su este muuuult mai mare decat vor asiguratorii sa ne convinga. Deci tot bla-bla-ul cu asigurarea mare pentru ca tineri e doar de pitong.
Chiar daca pare logic ca accidentele le fac soferii nu masinile, nu se indeasa nici asiguratorii, nici politia sa schimbe ceva deoarece este mai usor de urmarit un numar de inmatriculare decat un individ.
O solutie relativ normala, care ar putea impaca si capra si varza ar fi ca asigurarea sa fie incheiata pe masina, dar bonus/malus sa fie calculat concret pentru fiecare sofer declarat ca va conduce acea masina, indiferent de varsta. La urmatoarea asigurare se va lua in calcul bonusul cel mai mic dintre cei declarati si, daca masina condusa de cineva care nu era pe lista declarata a facut un accident, se va trece la malus maxim. Asa se responsabilizeaza si „proprietarul” si ii responsabilizeaza si pe cei care sunt trecuti pe lista (nevasta, copii), ca altfel nu mai „pupa” ei masina, daca tot dau de gard cu ea.
PS. Totusi, sansele ca cineva peste 25-30 de ani sa fie baut la volan sunt mai mari decat vrei sa crezi. Ca sa nu mai spun de „dinamita” – bosorog beat conducand noaptea un harb fara faruri si frane, ca deh, el are experienta, a fost tractorist timp de 40 de ani.
„bătrânii sunt scutiți […] pentru că votează. Tinerii nu votează.”
Asta ai gandit-o azi-noapte cand nu puteai sa dormi ?
ASF e o institutie inventata pentru ca nu mai incapeau copiii, rudele, si prietenii politicienilor la CSA, si aveau si salarii mici. Acum pot sa se lafaie si ei calumea.
serif, batranii conduc mult mai putin, deci fac mai putine accidente. nu sunt mai buni soferi sau mai experimentati. statistica simpla. de aceea au prime mai mici.
in primul rand treaba asta imi suna a discriminare. ce conteaza varsta pe care o ai atata timp cat ai obtinut legal un perms de conducere si esti apt d.p.d.v. medical. dar nu sunt multi care sa se sesizeze pentru ca atata timp cat nu-i afeteaza pe ei… ma rog mentalitate romaneasca. dar sunt convins, desi nu am pagina de fb, ca gasesti peste tot „je suis charlie”, ca deh, e cool si da bine. mai bine ne-ar chema pe toti din doi in doi ani la vizite medicale pe bune decat sa-i considere, din start, „periculosi” pe tineri. intr-adevar cea mai buna asigurare este cea pe sofer iar eu nu mi-as face griji ca s-ar putea sa se bata aia in oferte. mai bine asa decat sa alergam noi dupa oferte.
eu am avut in urma cu 2 ani un accident, dauna totala, iar firma la care era domnisoara asigurata nu voia sa ma despagubeasca, pe motiv ca agentul a scos din burta ca i se pare kilometrajul dat inapoi. am fost la un avocat care mi-a cerut 2000 lei avans si mi-a zis ca ASF e ceva formal, care nu are efecte concrete. totusi le-am scris un e-mail, le-am atasat procesul verbal, contraventia, evaluarea agentului si a unui service oficial si…nu mi-au raspuns. le-am mai scris un e-mail acuzandu-i ca-s bugetari puturosi ce asteapta leafa nefacand nimic, tot fara raspuns. apoi la vreo 2 saptamani ma suna directoarea si ma anunta ca e rezolvat cazul si ca urmeaza ca firma in cauza sa ma despagubeasca cu aproximativ 30% mai mult decat solicitasem. ceea ce s-a si intamplat.
Sa creasca asigurarile la femei in plm, ca toate masinile rosii si mici de handicapate sunt lovite pe toate partile, cand te uiti la ele pe strada.
da’ ale mari si rosii de cine sunt conduse?
Aia e discriminare pe baza de sex. DIscriminarea pe baza de varsta e ok, pentru ca… pitong?!
@blablabla: De pompieri.
Si totusi, zilnic, „un tanar cu bmw” ajunge vedeta la stiri
Si daca eu si cu sotia conducem aceeasi masina, platit de 2 ori polita RCA? Cand isi va lua si copilul permisul ce facem, platit de 3 ori RCA-ul?
Nu mi se pare o idee buna asigurarea pe persoana si nu pe masina!
Well yeah. Care-i problema? O sa ai rca-uri mici ca n-ai avut daune. Mie mi se pare o solutie ok.
Sa zicem ca sunt sofer profesionist…platesc RCA pe mine eu, ca firma la care ma angajez nu o s-o faca. Sa zicem ca firma imi da sa conduc rable, din cauza defectiunilor tehnice fac accidente si imi creste RCA-ul… nu e ok.
@guma_turbo, exista asigurari pentru masinile conduse de mai multe persoane, asa e si prin vest. Valabila si pentru rent-a-car chestia asta. Vei plati mai mult la asigurare, cam alea sunt cele mai scumpe, dar poti imprumuta masina altcuiva.
Dar nici mie nu mi se pare o idee buna, daca acum am platit 2.000 de lei pentru un an, tu probabil ai plati 3.000 sau cine stie ce suma…
Degeaba ar face si asigurarea pe sofer daca la inceput pt ca am 21 de ani si un motor de 2000 tot cam 2000 – 2500 ron mi-ar cere, suma cu care o persoana trecuta de a 2-a tinerete si-ar plati asigurarea vreo 7 ani, chiar daca a luat permisul de un an si eu il am de 3 .
In conditiile astea orice masina o sa imi cumpar in urmatorii ani o sa o trec tot pe numele tatalui.
Singura solutie sa imi inmatriculez masina pe numele meu la aceasta varsta este sa platesc o suma DECENTA, chiar daca e putin mai mare decat plateste cineva cu mai multa experienta.
Si mai este un aspect de luat in calcul: in prezent daca trec masina pe bunica, chiar daca nu a avut niciodata permis de conducere, asigurarea este cca 300 lei / an .
Ideea trecerii RCA-ului pe persoana este ca ar putea urmari mai usor ce daune a avut respectiva persoana, poate la 18 ani o sa platesti 2000 lei, dar incetuc, incetuc, timpul ar trece si asigurarea ta ar scadea(asta daca esti cuminte si nu faci accidente)
Mie solutia asta chiar mi s-ar parea foarte buna.
BTW, surprinzator mie nu mi-a mai crescut prima de asigurare anul asta, nu inteleg cum de. In septembrie am platit 640 lei pe 6 luni, si acum mi-am facut calculul.. SURPRIZA… tot atat, si vorba aia tot in clasa de risc mare ma incadrez(25 ani). N-am mai vazut stagnare la pretul asigurarii de vreo 3 ani cred.
sistemul „asigurarea pe sofer” cu limitare pe putere/cilindree/culoare e cel mai bun sistem – chiar si de preventie (conduci cu ceva mai multa grija cand ti se fute tie asigurarea decat atunci cand i se fute proprietarului masinii).
dar din pacate – cam asta e sistemul european. masina in sine e asigurata si aici intra si „cartea verde”. asa ca CSA – in afara de a fi o laba trista si o sursa de salarii pentru veri – nu prea are mari puteri;
„Știți soluția cea mai simplă, asigurare pe șofer și o bază de date comună, pe baza CNP-ului”
Si in ce tara mai este aplicata aceasta solutie „simplă” ? n-ai zis daca masina se ia in considerare sau nu
Hai să facem cum spui tu – asigurarea pe șofer, nu pe mașină.
1- Io șofer am Dacie de 20 de ani, tu ai Subaru. Dacă pleznim mașinile cărei asigurări îi convine să îți repare mașina ? Hai că asigurarea a fost făcută pe șofer și am plătit la fel ( presupunând că avem aceeași vârstă și număr de ani cu carnet ).
2 – Dacă avem o mașină în familie și plătim asigurarea PE ȘOFER, din 3 șoferi plătim 3 asigurări CA SĂ FOLOSIM O COPTURĂ de 20 de ani !
Ți se pare corect ?
ps.
Indicii de asigurare se calculează pe baza statisticilor. Dacă tinerii de 18 ani ar face mai puține accidente ar scade și indicele . Dar cum gibonii își conduc căruțele cu viteză și prost …..
e singura metodă de a diferenția șoferii bun de cei proști. pentru că metoda de acum nu funcționeaza.
Da’ politia si legislatia ce rost au?
Majoritatea tinerilor au masinile trecute pe parinti sau bunici, mai suntem prea putini aia fraieri care-si tin masinile pe ei si platesc asigurari pe masura. Am 25 ani, din cercul meu de cunostinte (sub 30 ani), din cate stiu sunt singura care inca mai are masina imatriculata pe mine nu pe bunica. Restul au mutat masina pe mama, pe tata, pe mamaie ca e si mai ieftin decat pe mama.
Asa ca probabil daca va fi mentinut sistemul asta de calcul al rca-ului, peste cativa ani se vor schimba putin statisticile, poate chiar se vor schimba clasele de risc :))
Nu-s deacord cu tine.
Statistica demonstrează că juniorii șifonează mașinile / e o certitudine.
Dacă la 3 juni de 18 ani li s-ar oferi la momentul luării carnetului câte un BMW de 200 kw / câți ar prinde anul fără să-l pleznească ?
În unele țări europene juniorii care își iau permisul nu au voie o perioadă de timp să conducă mașini cu cilindree mare ( așa nici asigurările nu sunt f. mari ).
combină ce ai zis tu cu ce zice gaben. tinerii au mai multe accidente deoarece conduc mai mult.
ok.
Deci cine face mai multe accidente ?
Când ajunge mașina șifonată în service nu interesează pe nimeni că șoferul a condus mai mult, sau mai frumos, sau bla,bla, bla .
Contează cine a făcut accidentul și vârsta, sexul, etc ( elemente ce pot fi introduse în statistică ).
Ergo : juniorii să scoată banul.
Cati juni de 18 ani crezi ca au BMW-ul de 200 de cai pe numele lor?
E pe numele lui tac-su, deci statistica nu mai are relevanta.
Si care e problema cu baza de date? Oricum obtin informatiile de contact din alte surse daca e cazul. Cred ca datele mele sunt deja pe la 3 sau 4 companii.
Daca vor sa se bata in oferte mai avantajoase – treaba lor! Pana la urma tot ii va ustura faptul ca isi aduc la ei pe cei care fac accidente.
Ma intreb ce va fi cu masinile de serviciu conduse de mai multi soferi?
@aceu, hai mai încearcă. eventual nu îmi repeta ce știu și nu veni cu informatii de acum 5 ani, dacă tot mă iei la pulă.
Daca tot ai tinut sa-mi lasi un raspuns, misto era sa lasi si postarea mea, care era de bun simt si nici nu te jignea in vreun fel. Asta insemna sa fii fair play.
nu, dacă eu te desconsider pe tine și mi-o bat finuț de tine cu date vechi și idei cunoscute de toată lumea, asta nu inseamnă fair play.
Pe de alta parte, nu e musai ca toata lumea sa aiba masina. Daca nu iti permiti asigurarea poate ca nu ar trebui sa ai masina pana nu produci suficient. Daca nu poti plati asigurarea, probabil nu ai bani nici sa intretii masina cum trebuie si ne trezim cu „cojile” de mai sus pe toate drumurile.
si daca produci suficient, dar totusi preferi ca banii aia sa ii investesti in alte chestii?
in ce tara mai vezi RCA pe un an la masina de 1.6 cat 3-4 salarii minime pe economie?
De acord. Cine nu isi permite macar un procesor I5, nu cred ca ar trebui sa aiba calculator. Nu i-ar rula suficient de bine si asa ne trezim cu „cojile” de mai sus pe toate birourile.
Iar cine nu are macar conexiune de 500 Mbit/s, nu ar trebui sa aiba acces la net. Daca nu-ti permiti sa ti se incarce paginile mai repede, ne trezim cu toate „cojile” de comentarii pe bloguri.
Shh nu ii corupe pornirile virtuase de tanar dreptaci.
in sua asigurarea e pe masina si sofer. Pe masina in functie de tipul masinii si valoarea ei , apoi de km rulati pe an estimativ, apoi in functie de istoricul soferilor , daca ai 3 soferi in casa si nu au accidente nu se plateste de 3 ori suma e acelasi pret ca la un sofer. Apoi mai e in functie de unde locuiesti, intr-un oras mare sunt sanse mai mari de accident decat intr-un oras mic fara trafic. Daca ASF nu face, de ce trebuie inmatriculata masina pe un tanar de 21 de ani cand bine mersi poate fi pe parinti sau bunici ?
Sunt convins ca nimeni nu intuieste solutia cu adevarat cea mai simpla: lipsa obligativitatii asigurarii. Atentie, am scris obligativitate, nu am scris ca nu-ti poti face asigurare, daca vrei. Combinat cu un sistem eficient si rapid de curti de arbitaj, care sa atribuie responsabilitatea, cand cei implicti nu au asigurare. Cu hotarare executorie, iar vinovatul pur si simplu raspunde cu tot ce are, acum sau in viitor, daca nu are acum.
Iar cine vrea sa fie asigurat in orice situatie, isi face echivalentul unui casco.
Concret: la firma, pe un parc auto de 6 masini, in ultimii opt ani am produs si am suferit daune mai mici decat prima RCA platita. Care mi-a si fost inutila cand am suferit 95% din daune, oricum am platit mai toate reparatiile, din diverse motive: autor necunoscut, accident in garaj etc.
Adica exista persoane care si-ar putea asuma linistite lipsa unui RCA, e mai eficient asa.
Sistemul RCA reprezinta un sistem social – adica un sistem la care contribuim toti si de care beneficiaza fiecare atunci cand are nevoie si de cat are nevoie – la fel cum sunt sistemele de pensii, sanatate, asigurari sociale etc. Existenta lor este una din dovezile ca omul chiar este diferit de celelalte animale cu care convietuieste.
Desfiintarea acestor sisteme ar duce practic la necesitatea desfiintarii oricarui alt sistem al societatii umane (justitie, parlament, stat etc) si impunerea unei singure legi, cea a junglei, desfiintand astfel evolutia a catorva sute de mii de ani a umanitatii.
Vai, nu realizam ca RCA e ce ne deosebeste de animale. Nici ca este culminatia a sute de mii de ani de evolutie.
Imi are rau ca am indraznit sa sugerez ca ai putea alege liber ceva.
Sper ca intelegeti care e urmarea comentariilor lui Valcov: vor scadea primele pentru tineri si vor creste pentru celelalte categorii. Se va ocupa ASF de asta.
Bani nu pot fi produsi din neant (cel putin de firmele de asigurari, pentru banci e discutabil ), iar intotdeauna cand statul are „grija” de o categorie, atentia se produce pe banii altora.
RCA in sine e o porcarie, fiindca statul (o terta parte) te OBLIGA sa inchei un CONTRACT (care prin definitie este vointa liber consimtita a partilor) cu niste unii. ar trebui 1. sa fie optional RCA 2. soferul care produce o dauna si nu e asigurat sa fie obligat sa plateasca imediat ce i se constata vina; daca nu are bani, la puscarie fara discutii 3. din fondul ala constituit de asigurari sa se despagubeasca daunele produse cf. punctului 2. si daca esti suficient de bazat financiar sau te crezi vreun schumacher care nu provoaca niciodata daune din vina lui, n-ai decat. daca esti rezonabil, cauti de bunavoie cea mai buna oferta de RCA. cum isi tin ei bazele de date e fix treaba lor.
am masina. o dacia pickup.
nu am carnet, am sofer.
nu am posibilitatea la calculul rca sa selectez ca nu am carnet. (cel putin nu am avut posibilitatea asta acu 1 an).
acu 3 ani ma certam cu un asigurator.
cum domnle ai masina nu ai carnet ce faci cu ea ?
am sofer.
pentru dacia pickup ?
da.
dar nu pot sa pun decat cati ani ai tu de condus, nu altul.
pune 0.
nu calculeaza.
atunci pune 50.
pai nu ai zis ca nu ai carnet ?
si tot asa.
schimba brokerul
Degeaba-l schimba. Situatia e aceeasi.
Minunata legislatie prevede ca pentru persoanele fizice RCA-ul se incheie numai pe numele proprietarului, indiferent daca are sau nu carnet.
Cei care au reusit sa treaca si o a doua persoana in talon, pot, in functie de mila asiguratorului (ca asta nu mai e in lege, e in normele ASF), sa faca asigurarea pe acea persoana.
Pretul unui RCA porneste de la un tarif de baza. La acesta se aplica un coeficient bonus-malus pe combinatia CNP + serie sasiu. BM se obtine prin interogarea bazei de date CEDAM, baza de date comuna pentru toate companiile de asigurari. Aici se transmit toate informatiile referitoare la polite RCA incheiate si daune inregistrate.
La tariful obtinut se aplica apoi niste coeficienti de ajustare care pot fi in functie de:
– varsta asiguratului
– vechimea permisului
– resedinta asiguratului – o persoana care locuieste la tara va avea un tarif mai bun decat una care locuieste la oras
– zona de risc – ex: un asigurat care locuieste Constanta va avea un tarif mai mare decat unul din Bacau
– pensionar/angajat la stat.
Atat tarifele cat si coeficientii de ajustare sunt determinati dupa analiza primelor incasate si a daunelor platite.
Se poate intampla ca tariful de baza pentru o anumita categorie auto sa fie din start foarte mare daca respectiva companie a inregistrat daune foarte multe pe acea categorie de autovehicule.
ASF trolling. de maine ieftin la putoi si scump la babalaci
ar putea implementa un fel de ruleta
sa fie ieftin la numerele cu sot si scump la cele fara sot
sau sa se schimbe de la ora la ora, cand iti faci RCA sa nu stii niciodata cat o sa platesti
Anul trecut am platit 287 de lei, anul asta 320 la Allianz. Motor benzina 1.4 l, 120 ps. E mult?