Manipulare Digi24: "să se facă, dar în altă parte"

Întâi, lucrurile pot începe simplu, cu o execuție sumară a persoanelor care au aprobat construcții în zonă în 2009, deși știau din 2006 că acolo urmează să se construiască un pasaj. Unde e autorizația de construcție, cine a semnat-o, bang, 1 an de pușcărie. Să fie învățătură de minte și altora.

Apoi, fiți atenți la materialul în sine din casa unui viitor demolat:

„Nici 300 de euro metrul? Ne distrug, nu alta! Ne distrug, ne distrug nenorociţii. Uitaţi-vă! Filmaţi tot să vedeţi cum e. Dormitoarele, tot. Peste 100 de mii de euro am băgat în ea”, spune Vasile Ungureanu.

Recent au fost anunţaţi că vor primi 86 de mii de euro, iar casa le va fi demolată pentru a face loc viitorului pasaj suprateran.

Desigur, nu există o filmare de afară, să se vadă mai bine în ce au băgat ei 100.000€. Ar fi stricat materialul. E doar asta:

Și așa se face televiziune, copii: pe o parte țipi că statul e incompetent și nu face nimic, pe de alta faci reportaje mizerabile și lacrimogene cu oameni care și-au făcut case unde nu trebuia.

Casele cu 400mp de teren în Domnești pornesc de la 60.000€, deci oamenii se pot muta lejer în altă parte. Dar nu vor, că ce e românul dacă nu se pune cu fundul în drum?

Și mai e ceva. Vasile Plângăciosul menționează de două ori “nenorociți” în declarația sa. Nu-mi dau seama la cine se referă, dar eu cred că e vorba de (1) ăia care au luat șpagă ca să îl lase să construiască unde vrea și nu l-au oprit pe prost să fie prost unde vrea el și (2) de ăia care protestează că vor ca statul să facă ceva în Prelungirea Ghencea. Ăia sunt nenorociții, că din cauza lor trebuie el să se mute, ca să aibă ei trafic mai bun.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

55 comentarii

  1. Am vazut si eu reportajul.
    Ii dau 84.000 pe casa, ei cica au bagat 100.000. Diferenta e mare, dar parca nu stiu, nu as plange asa.
    100.000 spune el… oare chiar atat sa fi costat?

    –-
    Mi-am adus aminte de un articol mai vechi, tot despre demolari pentru infrastructura:
    * cei 230mp au fost evaluati initial la 200.000 de euro (aproximativ 870 euro/mp), dupa contestatia proprietarilor suma a scazut la 120.000 de euro (aproximativ 520 euro/mp).
    * imobilul nu este inclus in patrimoniu national, familia nu a facut demersurile necesare (sunt 5 etape, cu 5 calificative).

    http://bucurestiidealtadata.blogspot.com/2017/01/demolarile-din-buzesti-berzei-mic.html

    00
  2. Citeam săptămâna trecut o carte despre istoria orașului Iași si cum a hotărât Primăria sa alinieze strada bd. Carol I cunoscuta sub numele de Copou, in primul rând nu s-au mai dat autorizații de reparații sau construcții pentru ca se știa de planul acesta de 5-10 ani, cu timpul casele s-au degradat sau au fost vândute primăriei, acum se poate circula pe un bulevard cu 2 benzi mari plus tramvai.

    00
  3. Da aia de ce si-au facut case in prelungirea ghencea sau cum s-o chema? De ce nu-si cauta ei in alta parte?

    00
    • Cauta si vezi o harta. Apoi cauta si compara cu o harta a Londrei, care are mai multe „rings”.
      Exact care „aia” sa-si caute in alta parte, in Bucuresti? Daca sunt pe soseaua de centura, sau pe locul in care vor trebui facute pasaje, da, sa-si caute in alta parte si ei.

      Uita-te pe harta Bucurestiului, mai are un fel de centura mica. Ondulata, dar tot „centura”. Titulescu – Stefan cel Mare – Mihai Bravu… bulevardele astea alcatuiesc o mica centura.
      Orasul Bucuresti, vrem nu vrem, se va dezvolta concentric, cu mai multe sosele care vor fi fost „de centura”.

      01
    • >Cristi
      Londra e cred ca cel mai prost exemplu pe care poti sa il dai. In ringurile alea care dau pe centura mica e jale la 5-6 seara. Plus se da spaga la construit mai ceva ca’n Romania

      01
    • Alexandru, tu propui sa se mute cateva mii de oameni ( din care, apropo, multi s-au mutat acolo cand zona era pustie si totul se putea dezvolta ok) in loc sa se mute un guster care si-a facut casa acolo mult dupa ce situatia se dovedise de rahat si cel mai probabil din propria prostie si insitenta (adica spaga). seems legit!

      00
    • @Alexandru
      Spaga la construit in Londra?
      Coruptia in UK e la nivelul tarilor nordice (Suedia, Norvegia, etc.).
      Coruptia in Romania e la nivelul Turcia.
      Da, exista coruptie peste tot. Dar nu, nu putem compara coruptia din vest cu coruptia din est. Unii conduc lumea, altii inca nu au inteles care e treaba cu legile/onoarea/rusinea.

      Mi se pare ca de cand romanii au descoperit Europa si-a luat cu ei toate cacaturile romanesti, de la pesimismul traditional, la coruptia estica.

      10
  4. tot digi24, reportaj despre o doamnă căreia i s-a înfundat canalizarea și tot rahatul i-a intrat in casă. titlu lacrimogen, nemulțumire, lacrimi, blablauri. inspecția a spus însă că lucrarea e făcută bine, dar că au înfundat cu șervețele umede.

    20
    • Nu stiu cum de la nici un bloc de 10 etaje nu se infunda de la servetele umede ci doar cand arunca pamers-ul cu totul (si nici atunci) dar absolut toate blocurile noi construite (eventaul s cu fosa) au probleme cu canalizarea. Am o banuiala ca acele norme care sunt respectate la milimetru sunt gresite iar dezvoltatorilor nu le pasa.

      00
    • sigur, ditamai canalizarea se infunda cu servetele umede

      01
    • si prezervative. nu uitati de prezervative

      00
  5. Acum omul are dreptate pe de o parte. A obtinut autorizatia. Daca e pe bune si nu e prin spaga, nu are nici o vina. Poate nici nu a stiut ca se va contrui ceva acolo. Am o banuiala ca omul lucra in afara, deci este complet plauzibil ca nu a aflat. Si da, primaria trebuia sa ii zica „Bai Gigele, vezi ca se va construi ceva aici si e posibil sa iti iait cu casa, esti sigur ca vrei sa faci casa acolo?”

    Daca are si chitante, facturi, etc. sa dovedeasca cat a cheltuit, statul e bun de plata. Oricum, pe langa valoarea proprietatii, ar trebui sa primeasca o suma in plus pentru tot deranjul cu mutatul. Nu e usor sa iti iei lucrurile si sa pleci in alta parte sau sa trebuiasca sa o iei de la inceput cu construitul altei case dupa ce ai terminat cu prima.

    Iar la ceilalti situatia este si mai idioata. Este absurd sa le zici ca ai nevoie doar de jumatate din casa lor si sa le dai banii doar pe bucata respectiva. Locuinta este complet compromisa. In plus este posibil nici sa nu mai poti reface casa in conditii ok, avand in vedere zgomotul si discomfortul care va fi produs de aparitia unei artere dincolo de gard.

    Pana la urma problema nu este ca oamenii aia trebuie mutati, ci (cred eu) de despagubirile uneori insuficiente. Crezi ca daca omul ala primea 120.000 E in loc de 86.000, mai era atat de vehement?

    Cineva este vinovat de aparitia caselor unde nu trebuia, dar hai sa nu ne varsam toti nervii pe locuitori.

    01
    • despagubiri insuficiente? nu zic acum ca suma oferita e buna sau nu, n-am idee. dar ideea ca trebuie sa te iei dupa spusele gusterului sau, la fel de rau, dupa facturile prezentata e absurda. stii tu suedejcile alea de pe marginea drumului care flutura niste hartiute? exact!

      despagubirile trebuiesc calculate pentru construirea pe un teren nou achizitionat a unei case noi la aceleasi standarde la preturile de acum de la comercianti autorizati si cu reputatie. ceva de genul „pentru lustra aia tu ai venit cu o factura de 1500 de lei de la maricica srl. noi am gasit in dedeman/praktiker/hornbach/ikea/kika/jysk/whatever exact aceeasi lustra la 500 de lei. despagubiri 500 de lei”. ah, da corect, trebuie la sfarsit adaugat si efortul si disconfortul dar alea nu inseamna dublarea pretului sau alte nebunii. plus ca avand toti banii gramada o casa se poate face destul de repede si cu o minima interventie din partea statului restul de probleme (mutarea de utilitati, mutatul copiilor prin scoli si alte d-astea, pe unde e cazul) se pot rezolva repede si ele astfel inc at acel disconfort sa fie minim.

      00
    • trebuie la sfarsit adaugat si efortul si disconfortul

      da. o casă ca aia costă 70.000€, restul până la 85 sunt pentru disconfort.

    • 15000 mi se pare cam mult pentru disconfort. din varful capului eu m-as gandi cam asa… o suma fixa pentru fiecare zi in care omul este in starea de mutare. daca exproprierea si evacuarea au loc concomitent acest disconfort consta in perioada in care omul trebuie sa stea prin hoteluri, chirii si cheltuielile suplimentare aferente (restaurante, parcari, deplasari suplimentare etc.) pana cand e se poate muta in noua casa. daca exproprierea si evacuarea nu sunt concomitente, adica omul are timp sa-si construiasca noua casa si sa se mute in ea inainte ca evacuarea sa devina necesara atunci disconfortul va fi minim si ar consta in efortul de mutare propriuzis. evident se adauga relocarea de utilitati (un exemplu ar fi daca distrigazul nu are retea in zona sa fie obligat sa o extinda pe banii statului) si cum ziceam mai sus, daca e cazul de mutat copii in alte scoli/gradinite sa se faca cu minim frecus birocratic.

      in cazul prezentat as zice ca e mai degraba al doilea caz, deci aia 15000 nu mi s-ar parea deloc justifcati.

      si in final, pe o tema patriotica.. era sintagma aia „ask not what your country can do for you but what you can do for your country”. as zice ca in cazuri d-astea se aplica perfect. te muti fara sa suferi nici o pierdere cu exceptia a nitel timp si efort si la final te bati cu caramida in piept ca tu ai ajutat tara sa faca un pas inainte. dar cum romanii sunt suedeji ei ar vrea sa nici nu se mute, sa nu piarda nici timp, sa ia si banii si sa para si eroi/victime.

      00
    • altfel spus „să se facă, dar în alta parte” :)

    • multe minusuri fara explicatii. probabil pentru ultima fraza. dar bocetele tanguitoare si poalele in cap specifice situatiilor de genul asta nu va spun nimic mai baieti? si daca aveti argumente veniti cu ele ca de d-astia care dau parsiva pe la spate si fug sau de d-aia care rezolva situatia cu argumentul suprem pumnul in masa pentru ca pot (amandoua iarasi specifice unei anumite etnii) a inceput sa mi se ia.

      00
  6. Pai si mai simplu, ia sa-l puna pe domnul care se plange sa arate facturile in care sa se vada ca a platit 100,000 euro. Pentru ca la interior nimic nu pare deosebit, ba chiar se vad becuri atarnand direct in dulie, semn ca nu s-au prea omorat cu finisajele.

    In schimb al doilea caz e mai hilar, asa cum e prezentat, ca nu inteleg cum va expropria statul doar o treime din casa. Dar la cum e facut reportajul nu m-ar mira sa ascunda ceva, poate nu e facuta cu acte in regula casa.

    00
    • la asta mă gândeam și eu, că în acte casa aia e în altă parte pe teren sau acolo unde vor ei e doar o dependință ceva.

  7. Ciudat de tot reportajul si oamenii deopotriva.
    Casa de 300 de metri patrati? WTF?
    Si nu imi par aia oameni care au moaca de 100000 de euro.
    Si daca tot au facut niste afirmatii, sa prezinte documentul in baza caruia au facut receptia casei. Ca parca acolo sunt trecute sume, materiale, etc. Sau n-au facut nici receptia si nu platesc impozit?
    Norocul lor e ca totusi cu banii oferiti isi pot cumpara alta casa in zona a carei valoare va creste atunci cand accesul in zona devine omenesc.

    00
  8. NOU
    #21

    Pai daca e ordin sa fie #muiepsd pe toate planurile, inclusiv pe cel subliminal…

    00
  9. La tv este shoc si groaza in reportaje lacrimogene pentru ca rating. Nu stiu, dar cum se evalueaza o constructie in cazul asta ? se ia in calcul pretul de pe olx din zona? se ia in calcul cat a bagat omu in casa cu amenajari interioare dovedit cu facturi ? sau se calculeaza otova cu metri construiti.

    00
    • „facturi”. lol.

    • De ce razi de facturi? Mi-am renovat apartamentul si am facturi incepand de la meseriasi pana la punga cu dibluri, toate pastrate intr-un plic. Din pacate nu pot contoriza si munca facuta de mine, de rude, prieteni, care si aia ar avea o valoare substantiala pe factura.

      00
    • uită-te la ei. par genul care să aibă facturi?

    • si cati ani tineti o factura de materiale? nu serios? am si eu facturi si bonuri de acum 1.5 ani de cand am pus niste gresie si faianta dar le am pastrat cu gandul ca voi face o centralizare si au ajuns prin fundul unui sertarului.

      00
    • @Robert – Probabil asa se va intampla si la mine, le voi arunca in cativa ani fara sa le fi folosit la ceva. Sau… Nu se stie niciodata cand vrea cineva sa ma exproprieze :))

      00
    • Ce s-ar intampla daca omul ar aduce facturi pentru 500 000 euroi?… nu este buna ideea cu facturile, cel putin nu in romania. Sunt persoane autorizate pentru evaluari imobile… 500 de lei costa o expertiza de la a la z.

      00
    • @ verdenpom: iti dai seama ca de aia bocesc. Ca daca vor mai multi bani, vor trebui sa angajeze avocat, iar una din parti tot va angaja un evaluator. Care ala va evalua casa poate la 75% din suma primita. Si eu cred ca asta o stiu si ei. Asa ca fac si ei ce pot, poate-poate cnair mai cedeaza si pune cativa banuti in plus.

      10
  10. Nu trebuie facturi. Sunt destule srl-uri/pfa-uri ce se ocupa cu evaluari imobile. Se poate calcula usor, suprafata teren, cat costa constructia in sine in materiale, lemn, fundatie geamuri bla bla, apoi interior, metrul patrat de gresie faianta, utilitati, birotica + deranj pentru transport. Nu stiu cu cat se vinde acolo metrul patrat dar o casuta de genul costa cel putin 30 000 euroi la rosu

    00
  11. Smiorcaila ala nu a bagat 100k coco in cutia aia lasata cu tencuiala nevopsita. Cel mult 50-60 k. Nu e construita cu firma de constructii, e in regie proprie, fara profit, cu zilieri platiti strict la bucata de munca, alde Stelica si Dorel. Nici nu e terminata pe afara, semn ca de fapt nu are bani s-o termine. A vazut cineva cum e structura de rezistenta? Cum e podul? Ce izolatie are in pod? Ce materiale a folosit, de unde le-a cumparat, cu ce pret? Nu are nici o justificare pentru pretul casei, probabil nici pentru fonduri. Ciment, lemn, fier beton, etc se gasesc la negru, fara tva. Poti face casa cu jumatate din pretul de constructie al unei firme care trebuie sa justifice materialele si provenienta.

    10
  12. Deci ala isi smulge hainele de pe el, plange ca o JELITOARE d-aia profesionista, in fata camerelor, pentru o diferenta de putin peste 10% din estimarea lui……. Stii ce mi-ar placea sa zica statul: „Bine domne. Haide cu chitantele, bonurile si facturile care sa insumeze aia 100.000 euro investiti si te despagubim fara probleme. Dar daca nu reusesti sa faci dovada decat pentru 30k, nu pupi mai mult. Iar daca te bagi sa falsifici eventual niste chitante faci si niste parnaie. E bun asa?

    10
    • Omu pare jelitoare pentru ca asa a vrut un jurnalist profesionist de la digi24 sa fie. N-au ei treaba. Maine or sa publice un articol cum ca celebrul blogger zoso s-a intors din concediu si si-a gasit casa devastata de ursi. Cu ochii in lacrimi, acesta a declarat :

      Ne distrug, nu alta! Ne distrug, ne distrug nenorociţii. Uitaţi-vă! Filmaţi tot să vedeţi cum e. Dormitoarele, tot. Uitaţi-vă cum arată! (plânge şi intră dintr-o cameră în alta) Uitaţi-vă că nu avem nimic de ascuns. Uitaţi-vă! Dacă se poate aşa ceva. În România, în ziua de azi. Suntem disperaţi!. De 9 ani muncim la ea.

      10
    • „…mi-a băut pălinca aia bună și berea de import”

  13. Că-i dau pe ăia afara din casă am priceput, dar pasajul vieții chiar au de gând să-l facă, vreodată? :)

    00
  14. Urate case isi mai construiesc romanii…

    10
  15. Sa ma mai bag ca musca in curul vacii. Valorea casei la rosu o afli usor, te uiti cat ai platit pentru autorizatia de construire taxa… costul autorizatiei de construire se calculeaza procentual din valoarea casei la rosu, adica inginerul de la urbanism cand primeste documentatia el stie cat lemn, fier, ciment, manopera necesita o casa de genul. Documentatia vine de la o firma de proiectare constructii autorizata cu toata documentatia. Deci vedeti voi, de ce nu s-a spus nimic despre valoarea declarata a casei? A da stiu, pentru ca stiri de cacat.
    PS: nu poti declara valoarea casei 5 lei; asta asa ca sa eliminam eventualele comentarii ampulea!

    10
  16. nu cred ca exista cineva care sa realizeze ce durere intensa de pula ma incearca cu privire la subiect..

    10
  17. Eu aș zice că sunt posibile doar două situații:
    1. Dinaintea eliberării autorizației de construire, exista un ”studiu de fezabilitate” sau ceva similar prin care primăria să fie înștiințată că pe o anume zonă se urmărește realizarea unui obiectiv de uz comun. În acest caz, cel ce a emis autorizația e bun de plată. Ăsta e, în fond, rostul primordial al birocrației de care ne plîngem cu toții!
    P.S.: știu, pot exista situații absurde în România zilelor noastre: la cîte autostrăzi au fost promise (multe chiar cu studii de fezabilitate), destul de mulți vor sta cu terenurile blocate degeaba (poate, doar agricultură să facă…)!
    2. Casa de ”stă-n drum” obiectivului de uz comun a fost construită dinainte ca primăria (emitentul autorizației de construire) să aibă habar că pe terenul tău urmează a fi construit mega-infrastructura utilitară. În acest caz este corect ca societatea, comunitatea să despăgubească pe cetățeanul văduvit de bunul său. La ce preț? Păi la prețul propus de lege iar dacă nu-i convine, la prețul stabilit de instanțele judecătorești! Necondiționat, i se varsă în cont cît îi oferă statul, apoi, după judecată, i se varsă și restul (dacă e cazul).
    Nu are ABSOLUT NICIO RELEVANȚĂ în speță de cum arată casa ”pe dinafară” versus cum arată ”pe dinăuntru”. Foarte mulți preferă să-și asigure LOR întîi confort și abia apoi altora. Sigur, asta nu e ceva lăudabil, însă deja asta este o ALTĂ speță (care, ce-i drept, ține tot de primărie)…

    00
  18. NIMBY: Not In My Back Yard.

    Aaaahahahahahaahahaha: https://www.youtube.com/watch?v=S1Gzpkq-rx0

    00
  19. N-am vazut reportajul, nu ma intereseaza asa tare subiectul, dar nu pot sa nu observ niste gusteri cum au sarit prin comentarii: “sa arate facturile!”
    Coa, voi nu aveti facturile la rds de pe ultimele 3 luni si vreti sa aiba ala facturile de la primu pana la ultimu surub pt o casa construita acum 5-10 ani?
    De parca nu am trai toti in Romania si nu am sti cum merg lucrurile.
    De parca ati platit vreunul o firma sa va monteze faianta de la bucatarie. Ati gasit un mester care v-a montat-o la o treime din pret si evident fara factura si acuma sunteti tari in clantau.

    00
    • eu am facturile pt utilități din ultimii 7 ani jumate de când m-am mutat aici. și am cam toate facturile (bonurile) pt cumpărăturile făcute cu ocazia renovării de la mutate. nu garantez că le mai am pe cele de acum 1,5 ani de când am renovat bucătăria, c-am avut un puseu de ”hai să nu mai fiu dusă cu capul să păstrez toate bonurile”, dar majoritatea cumpărăturilor de genul asta le-am plătit cu cardul și pot genera pe internetbanking extrase de cont din momentul deschiderii conturilor, așa că le găsesc acolo. (sunt curioasă dacă mi s-ar plăti tonele de bere pe care le-am cumpărat pt meșter, dacă aș mai avea bonurile s-ar vedea că timp de o săptămâna am cumpărat cam tot atâta bere cât pe ultimii 5 ani anteriori :) )
      dar da, ai dreptate tot cu firme care nu dau bon/chitanță am lucrat. și chiar și așa, costul manoperei a fost mai puțin de jumătate din restul costurilor.

      00
  20. N-are ala bagati peste 100de mii de euro in nici un caz. O fi mare casa, dar probabil, dupa cum arata, a fost facuta cu gigel srl, deci poate un 50-60 de mii. Dar na, cum sa facem sa scoatem suta de mii, cand magaoaia nu valoreaza nici cat vor aia sa le dea, decat bagand 5-6 lacrimi si milogeala. Iar daca a fost atat de prost sa bage suta de mii si sa iasa asa urat, inseamna ca o sa isi ia teapa si a doua oara cu despagubirea.

    10
  21. Acum tu manipulezi, chiar imi aduc aminte ca am vazut reportajul pe site, acolo Digi ia interviul la 2 familii, cea in care sotul plange si sotia lui bruneta zice ca nu mai poate dormi (oamenii astia se vede inauntru ca au o casa destul de mare) si a doua familie in care o doamna satena zice foarte relaxata ca la ea se demoleaza doar o camera si era relativ relaxata, casa din poza ta era de la a doua familie, investitia de 100.000 E era la prima familie. Nu ma asteptam sa nu pricepi lucrurile astea simple.

    00
  22. Casa aia nu a costat peste 100.000 euro, nu avea cum sa coste asa ceva nici daca facea cu cel mai mare si cel mai scump constructor, care de obicei la proiecte asa mici nu se baga sau se baga da la tarife care te fac sa fugi de ei ca te suprataxeaza.
    O casa ca aia mai mult de 50.000 euro nu are cum sa fie in conditii normale.
    Casa e banala, finisaje banale, se vede ca au lucrat la buget, si bugetul fiind mic nici bani de mobila nu le-au mai ramas si au adus mobila ponosita a bunicii sa mai incarce camerele. Te uiti la bucatarie, e practic goala, doar un aragaz si masa adusa de la bunica si iti dai seama de bugetul lor. E 300 euro o mobila de bucatarie cu suspendat la Lems, dar de unde buget.
    Eu cred ca sunt disperati ca nu mai au bani, si spera ca pe banii statului sa isi cumpere si o casa mai buna si mobilata si sa le mai si ramana niste banuti pentru batraneti linistite.
    Ei vor peste 100.000 euro pentru o casa care e mult sub ce se gasesc prin anumite ansambluri mai bine pozitionate si finisate.

    10

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Alte linkuri (mostly NSFW)