Fă-ţi condiţie fizică acasă, fără greutăţi

Toţi avem o viaţă agitată. Alergăm toată ziua pentru job, pentru familie, medici, probleme, datorii la bănci. Mâncăm ce apucăm, de la un fastfood şi realizăm, în câţiva ani, că sănătatea noastră e dusă pe copcă, avem circa 20 de kilograme în plus, pantalonii ni-i schimbăm lunar, din cauza centimetrilor câştigaţi în talie.

Soluţia ideală ar fi să mergem la o sală de forţă, să alergăm pe biciclete, să tragem de fiare, să transpirăm împreună cu alţi bărbaţi, în căutarea abdomenului perfect.

Din păcate, tocmai această lipsă de timp este cea care ne opreşte să facem asta. Iar soluţiile avansate în general, de genul mergi la sală după 10 seara nu sunt realiste, pentru că după un asemenea exerciţiu fizic, sigur 2-3 ore nu mai poţi dormi.

Aşa că am încercat să selectăm pentru voi o serie de exerciţii, pentru diferite categorii de muşchi, exerciţii care poti fi făcute acasă, fără haltere, gantere sau alte tipuri de greutăţi. Mai mult, în timpul în care le încerci poţi face şi alte lucruri, cum ar fi discuţii cu jumătatea pe subiecte mai puţin interesante (ca de exemplu lista de cumpărături) sau poţi urmări ştirile la televizor. E mult mai bine decât să vegetezi în canapea făcând asta.

Exerciţiu pentru piept. Ne dorim în general nişte pectorali generoşi. Musculoşi, uşor pătraţi, ca să facem dezbracarea la piscină un deliciu pentru sexul opus. Un exerciţiu relativ simplu, uşor de făcut în orice apartament.

Exerciţii pentru abdomen. Aici vine partea ce ne doare mai mult. De câte ori nu v-aţi privit în oglindă şunculiţele de pe abdomen, şunculiţe întreţinute cu atâta grijă cu nenumărate grătare şi cutii de bere şi v-ţi gândit că în locul lor aţi vrea nişte mici pacheţele de muşchi, nu mai mult de 6?
Există o soluţie şi pentru această problemă.

Exerciţii pentru biceps. Vrei să îţi ajuţi jumătatea şi te duci la piaţă să iei cartofi, ceapă şi alte mirodenii. Te duci pe jos, că ai hotărât să trăieşti sănătos.
Iar la întoarcere, dezastru. Plasa cu cele 10 kilograme din mâna ta cântăreşte o tonă, simţi că îţi rupe degetele, dar nici nu ai vrea să te opreşti să te odihneşti, să nu te faci de râs.
Soluţia? Simplă. Cu un prosop şi o oglindă poţi avea rezultate miraculoase.

Exerciţii pentru picioare. În general, la bărbaţi picioarele nu sunt foarte luate în seamă. Lucru total greşit. Ca să arăţi bine, ai nevoie de un corp armonios. Iar armonia nu poate fi perfectă, atâta timp cât ai un trup frumos şi nişte picioare ca nişte scobitori (sau cârnăpolițiști).

Sursa Foto: Flatlined

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

8 comentarii

  1. E usor sa dai sfaturi, dar sa fie si bune macar.
    Kg in plus se dau cel mai repede jos prin alergat. Orice antrenor de la o sala de fitness iti va spune asta. Degeaba ai burta de bere si te chinui cu tot felu de exercitii pentru abdomen, fiindca burta va scadea foarte greu.
    Am incercat si eu sa ma tin acasa de exercitii, dar nu a mers. Asa ca ma duc la sala, mai cunosc lume si de cand m-am apucat am slabit cam 10kg.

    00
  2. Acsel, sfatul nu se refera la exercitii de slabit, ci la exercitii de intretinere acasa. Slabitul e alta mancare de peste

  3. „…avem circa 20 de kilograme în plus„, „şunculiţele de pe abdomen…pacheţele de muşchi, nu mai mult de 6
    Daca asta inseamna intretinere, atunci definitia slabitului care e? :D
    Si alergatul intra la intretinere. Inima iti va fi recunoscatoare ca alergi macar 1km/zi.

    00
  4. sexul este cel mai bun;-)

    00
  5. Slabitul nu are legatura cu exercitiile pe care le poti face acasa. Daca vrei sa ti se vada totul definit(neavand insa timp sau bani de sala), poti face o gramada de exercitii foarte dure acasa , cu accent pe calitate si intensitate (abdomene pentru toate grupele , flotari in mai multe moduri, genoflexiuni, etc). Pentru problema greutati corporale , ai nevoie insa sa renunti la anumite aspecte din propria alimentatie(paine multa, carne grasa, dulciuri, sucuri dulci ). Multe fructe proaspete, legume proaspete, seminte , alune, nuci,fistic, masline, carne de pui si peste de preferat fiarta sau fripta, orez etc si trebuie mancat cat mai des si putin. Si o sa vezi ca prin combinatia cu exercitiile facute acasa nu o sa mai ai probleme nici cu greutatea nici cu musculatura.Fara bani dati pe sala, fara timp pierdut .

    00
  6. a facut careva exercitiile astea acasa,in special cel cu prosopu` pt biceps?..da rezultate?

    00
  7. Exercitiul cu prosopul mi se pare o prostie… este mult mai eficient sa iti folosesti greutatea corpului pentru a iti tonifia putin musculatura. In primul rand monitorizati-va mai bine consumul de alimente… pentru a putea slabi mai repede, beti un pahar cu apa inainte cu 15 minute sa mancati (apa v-a mai scade concentratia de acid gastric iar alimentele consumate nu vor mai fi asimilate ca de obicei!) …incercati sa evitati grasimile de origine animala si inlocuiti-le cu grasimi vegetale (inlocuiti ceafa grasa de porc cu o bucata de muschi slab, si o salata de rosii, castraveti, cu ulei vegetal) …reduceti consumul de paine! …la fel faceti si cu berea :) …cum au mai spus si ce de mai sus, mese dese si mai putin consistente (stomacul se mareste si cere mancare mai multa daca il obisnuim sa il umplem, in caz contrar isi v-a reduce dimensiunile, nu o sa va mai ceara f multa mancare) …un alt sfat ar fi sa nu mancati mai mult decat consumati (calorii) si, cel mai important este sa va faceti un program de care sa va si tineti! …majoritatea spun ,,NU AM TIMP” pentru ca muncesc foarte mult etc etc etc… adik gasim timp sa vorbim ore intregi la telefonul mobil, sa mergem ore intregi la cuparaturi, sa urmarim emisiunea preferata, sa fim la curent cu toate filmele aparute noi, dar nu ne rezervam 30 de minute poe zi pentru noi, pentru aspectul si sanatatea noastra??? este destul de ingrijorator :) Daca vreti sa faceti cu adevarat ceva, gasiti o gramada de informatii pe GOOGLE… trebuie doar sa gasiti ambitia necesara pentru a face o schimbare in viata voastra, trebuie sa va doriti asta cu adevarat si veti gasi 30 de minute si dupa cea mai oribila zi de la servici sau chiar dupa ce veniti de la cumparaturi! am sa pun aici si un link cu exercitii pentru aproape toate grupele de muschi (exercitiile pot fi facute acasa nu necesita aparate)

    https://youtube.com/watch?v=vkKCVCZe474&feature=fvsr

    Cu timpul daca vreti ca rezultatele sa apara mai repede, puteti sa cumparati din Carrefour o banca inclinata pentru abdomene, acum cateva luni costa cam 70lei si niste gantere…totul o sa coste undeva cam la 300 lei dar in 3 luni de zile puteti obtine rezultate vizibile. Orice set de exercitii combinat si cu o alergare, face ca musculatura sa se tonifice mai bine! Succes!

    00
  8. ce prostie :)) aia cu prosopul:)) hai ca-i tare faza

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube