Vă explic de ce se întâmplă în continuare accidente în Pasajul Unirii?

Al treilea a avut loc acum. Filmare.

Schema e simplă: nu se poate face nimic, pentru că contractul a fost încheiat. Ca să se facă ceva, trebuie să se constate o problemă. Dacă se constată problema, cineva trebuie să dea înapoi șpaga. Sau să se teamă că constructorul va spune cine a luat șpaga.

Așa că nu e nici o problemă cu pasajul, nenorociții care vor să treacă prin el îl strică.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

44 comentarii

  1. Pe Digi zice ceva de genul:

    „Potrivit comunicatului, poliţiştii rutieri au făcut măsurători şi au constatat că înălţimea pasajului este de 3,69 metri, cea a porţii gabaritice este de 3,52 – 3,53 metri, iar înălţimea camionului este de 3,80 metri (declarată în cartea tehnică) şi de 3,64 metri, respectiv 3,62 metri (cu anvelopele dezumflate).”

    Eu cred ca desi indicatorul si inainte tot 3.5 arata, el de fapt era mai sus, la fel si pasajul; si cred ca de-a lungul timpului diversi soferi de agregate s-au prins ca merge si prin tunel si s-au obisnuit ani de zile sa treaca pe acolo, iar acum ca limita este pe bune raman intepeniti acolo.

    00
    • „este de 3,52 – 3,53 metri” – cu ce cacat au masurat ? A venit Dorel si a zis la ochi asa ? Stiu ca-i diferenta mica, dar plm, e 52 sau 53 ?

      00
    • Au masurat extrem de precis! 3.52 in stanga, 3.53 in dreapta. Sa nu avem discutii.

      00
    • Intrebarea mea este cum a ajuns camionul pana in pasaj daca inaltimea portii gabaritice este mai mica decat inaltimea tunelului? Au scos rotile camionului cu totul, ca si cu cauciucurile desumflate ar fi depasit inaltimea portii?

      00
    • @mactatus: șoferul nu s-a lăsat impresionat de dărâmatul limitatorului de înălțime și și-a continuat drumul.

      Tituri și alte chestii mari nu au ce cauta prin mijlocul orașului. Nu e doar vorba de pasaje dar mai sunt și alte chestii pe care le pot distruge.

      00
    • Și doi, evident că era și inainte limitarea era tot la 3.5 m, Google Street view e martor, doar că uite ce se întâmplă dacă respectăm regulile :)

      Iar teoria constipației cu șpaga și alte chestii, evident că a fost, dar într-un proiect de pasaj sunt trecute clar măcar înălțimea și lățimea. Și alea cu siguranță au fost respectate că sunt cele mai basic alături de lungime :)

      00
    • @Krompus :

      Au masurat intai de la dreapta la stanga, apoi de la stanga la dreapta.

      00
    • 3.52 inaltimea cea mai mica si 3.53 inaltimea cea mai mare. Ceea ce este impresionant, avand in vedere latimea drumului (2 benzi la intrare)

      00
  2. Ma scuzati, cum a ignorat poarta? S-a facut ca nu o vede? Sau poarta era la o tigara in boscheti?

    „înălţimea pasajului este de 3,69 metri, cea a porţii gabaritice este de 3,52 – 3,53 metri, iar înălţimea camionului este de 3,80 metri (declarată în cartea tehnică) şi de 3,64 metri, respectiv 3,62 metri (cu anvelopele dezumflate).”

    00
  3. Separat de înălțimea oficialăx e o altă problemă de mult timp, limitatorul de la intrarea dinspre Centrul Vechi e fix înaintea pasajului, deși logic ar fi trebuit sa fie câteva sute de metri mai înainte, la semaforul de la str Doamnei. Am văzut de câteva ori autocare dând în marșarier toată distanța aia..

    00
    • N-am mai trecut de când cu modificările, dar au închis partea imediat din stânga intrării, fără despărțitor, pe unde fentau toți șmecherașii statul la coadă? (era o bandă continuă acolo, dar când a fost asta o problemă pentru români?) Că de-aia nu puteai pune limitator mai devreme.

      00
    • Oricum nu inteleg care era sensul pentru trecerea aia in conditiile in care teoretic ar fi trebuit sa fie banda continua acolo.
      Spun ca ar fi trebuit, pentru ca in asa cum ne-am obisnuit in Bucuresti, in 90% din timp marcajul ala era sters si nimeni nu s-a grabea sa il refaca.

      00
    • @mmm nu au scos-o, e tot acolo

      00
    • @mmm si daca e problema in pasaj si vrei sa evacuezi aia 200m de la intrare? Daca e foc pe rampa pasajului? Lipsa separatorlui avea un sens! Ne bucuram ca prostii ca ne e mangaiat orgoliul si nu ne mai „fac” smecherii.

      00
  4. Ba că înălțimea, ba că asfaltul, ba că limitatorul…

    Dar micșorarea (era insuportabil de înalt) înălțimii pasajului nu preocupă pe nimeni?

    Naiba-n capu’ ăluia care a zis ca tavanul fals e o idee strălucită!

    00
  5. Aștept ziua când camioanele se vor și cântări nu doar măsura

    00
  6. caietul de sarcini a fost facut pentru un pasaj cu o inaltime de 4 metri, latime 6 si lungime 30, firma executanta sa aibe 7 ani ai 6 luni de la infiintare, 33 de angajati, o cifra de afaceri de 12 milioane de euro pe 2019, si numele ei sa inceapa cu P. Unica care a indeplinit conditiile: Pasaje SRL!

    00
  7. Deci logica ta spune ca defapt problema e pasajul si nu prostul care intra in el ? Adica ar fi trebuit sa se faca pasaj cat bloc de 10 etaje, sa intre si unu cu macara ? Proasta logica.

    00
    • De unde din text ai înțeles asta?

      00
    • Pasajul a fost (ani de zile) mai înalt, dar o minte luminată a zis că mai merge tăiat din înălțime. Păcat ar fi să pui lămpile pe peretii laterali, când poți pune (frumos!) tavan fals.

      00
    • @Florinel: vrei nu vrei, si inainte limitarea era la 3.5 m. Iar urme pe tavan erau si inainte ca si atunci inteligenta n-avea limite. Repet ce am zis mai sus, e ne dorim sa fie respectate regulile, dar nu tot timpul.

      Pana acum, parca in afara de un autocar, numai camioane ce n-aveau in general ce cauta prin centru, s-au infipt pe acolo.

      00
  8. 8 Bulevardul Ion C. Brătianu
    https://maps.app.goo.gl/FMfRjrthH1f79tgVA
    Indicator 3.50m

    00
  9. Dacă eram în zona ma duceam cu ruleta :))

    00
  10. Cum putea sa ignore limitatorul de inaltime care e ditamai barna de otel? Cum de el a ingorat-o dar autocarele alea au ramas intepenite in barna aia? E optionala?

    00
    • „Şoferul vehiculului a ignorat total poarta gabaritică de la intrarea în pasaj dinspre Universitate, a forţat trecerea prin aceasta, avariind structura metalică, pentru ca, ulterior, după câţiva metri, să rămână blocat în tunelul rutier şi să deterioreze plafonul acestuia.”
      Cu alte cuvinte, a trecut de „ditamai barna de otel” ca prin branza.

      00
    • barna în care s-a blocat ditamai tirul.

      00
  11. La cata spaga a intrat in pasajul asta centimetrul/metrul va fi comprimat. 1m=0.75cm nu e primu nici ultimu.

    00
  12. Cred ca a intrat la apa. Cel mai frica îmi e ca s-a lucrat ca la podul de la Neamț…. niște var și gata s-a consolidat și sa ne trezim peste câteva luni ca se prăbușește și ăsta

    00
  13. Ce discuții de căcat cu pasajul ăsta.
    S-a blocat în pasaj vreo mașină cu înălțimea mai mică de 3,5 metri?
    Alea blocate au mai mult de 3,5 metri, cât scrie pe indicator?
    Dacă da, lasă-mă dracu’, dă-i amendă dobitocului și să ne vedem de treabă.

    Nici nu mă interesează cât are pasajul, cât avea înainte, că era, că nu era.

    00
  14. In stil romanesc, e plin in comentarii de tip „vrem o tara ca afara”, dar sa putem trece cu tiruri prin centru prin tunel, ca e mai înalt de 3.5m. Ca ce are? Și dacă un oligofren rămâne blocat în limitator sau în tunel, siiiiigur s-a făcut prost lucrarea. Cumva…

    Uite de aia e de cacat in Romania. Pt ca 80% din cetățeni vor ca cei din jur sa fie civilizați și cinstiti, în vreme ce ei sa poată fenta orice reguli, sa ciupească de pe unde pot, si sa facă după cum ii taie capul.

    00
  15. Dintre toate miile de vizitatori de aici si sutele de comentatori…nu se duce cineva cu o ruleta din aia cu laser sa masoare tunelu si opritoru? Ca toata lumea comenteaza ca ba coamionagii mint, ba statul minte…asa aflam si noi concret, nu se mai dam cu parerea.

    00
  16. Mie nu-mi iese din cap o intrebare. De ce au hotarat ei sa il lase pe Baluta sa faca lucrarea? Ca pasajul ala e doar vreo 200 de metri in sectorul 4 si 800 in 3 sau in 1 sau care o fi. De ce tocmai pe Baluta a cazut „beleaua” asta ? De ce nu s-a ocupat PMB cum ar fi fost normal? Era deranjul prea mare pt Nicusor sau ce?

    00
    • Pentru că PMB n-avea bani e pă economie, iar băBăluță s-a lăudat el că face și drege, așa că i-a dat Nicușor derogare.

      00
  17. Sa mor daca pot sa inteleg cum poti lovi bariera aia dinaintea pasajului dar sa treci de ea?
    In cazul nostru bariera e la 3.52 si camionul are 3.80 -> pai cum naiba sa treaca de ea?

    00
  18. nu-mi pasa de ce. din moment ce nu esti primul, ci al treilea ramas blocat, ce mai cautai pe acolo?

    00
  19. Cand mai vad comentarii precum ca tunelurile de sub Bucegi au fost construite de Daci (cei mai destepti si viteji dintre Traci) ma umfla plansul :)

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.