Evolio X6 review

Având în vedere că, în curând, moștenitorul imperiului va merge la școală, am decis că e momentul să îi iau un telefon mobil, pentru diversele necesități. Desigur, fiind un tip modest, am ales piața românească și i-am cumpărat un Evolio X6, pentru a susține, nu-i așa, economia.

Am rămas plăcut impresionat de telefon. E un model de top al gamei Evolio, dar fără compromisuri. Se mișcă bine datorită procesorului cu 8 nuclee, se vede foarte bine datorită ecranului Gorilla Glass full HD, cu rezoluție de 1920×1080. Bateria a ținut mai mult de o zi, având 3150 mah. Binișor, având în vedere că e ditai ecranul, cu culori superbe și totuși, foarte subțire. Și da, 5.5 inch nu e așa de mare, poate fi atins în toate colțurile cu un singur deget.

Interesant este că telefonul este Dual-Sim. Știu, nelimitat peste tot, dar dacă sunteți ca mine, cu probleme de semnal acasă, o să realizați ce bine e să ai încă o cartelă funcțională simultan.
Totul este completat de un design elegant, cu linii armonioase, un profil foarte subțire și o carcasă spate albă și de bun gust.

Contra?
Nu există husă pentru el, sau cel puțin nu am găsit eu. Vine cu o folie în pachet, dar husă, nexam.
Are câteva aplicații preinstalate, gen norton și programe de citit presa, lucru oarecum enervant.
Mufa de căști are un dop metalic, căruia nu îi înțeleg rostul.

Overall, dacă vreți un telefon care să arate bine, să se miște bine, dar care să aibă un preț decent, puteți să vă gândiți la un X6. Până în momentul de față, nu am nici un regret. Costă 1.300 lei.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

34 comentarii

  1. ba 5,5 inchi este chiar foarte mare pentru un copil de 7 ani

    00
  2. „se vede foarte bine datorită ecranului Gorilla Glass full HD”
    trololol, n-are nicio treaba Gorilla Glass cu calitatea imaginii, panoul conteaza (IPS, TN, AMOLED etc)

    00
    • E scris de Arhi, să zici mersi că ai înțeles despre ce este review-ul și că nu a postat poze făcute de el.

      00
    • „Și da, 5.5 inch nu e așa de mare[…]”
      Poate daca pe fiul tau il cheama Bethoven sau daca are experienta ca si „chirurg” pe linia 102.

      „[…], poate fi atins în toate colțurile cu un singur deget”
      Daca avea ecranul 7″, putea fi atins in toate colturile cu mai multe degete?

      Pana la urma cum e cu telefonul acesta pt. un copil de vreo 6 ani, il tine in mana sau in brate?

      00
  3. Și da, 5.5 inch nu e așa de mare, poate fi atins în toate colțurile cu un singur deget.
    Cu condiţia ca degetul să fie de la cealaltă mînă sau al altei persoane.

    00
    • eu cu greu ajung pe iphone 5 la butonul din stanga sus de back de la facebook, si nu sunt chiar mic…

      00
  4. exista un zoso jr?! we’re fucked! :(

    00
  5. Numele telefonului mi se pare foarte…BMW, asa.

    00
  6. Deci parinti ca tine o sa ma infurie cand il voi da pe fi-miu la scoala… Va vrea si el smart-phone cu ultimele bling-bling-uri ca, nu-i asa, toti copiii au. Cum sa ii spui ca, de fapt, nu are nevoie inca, iar pentru asta mai trebuie sa infrunte si rautatile celorlalti, care au diverse obiecte. Nu, nu e ca as da gaura in buget pentru asta sau ca o sa il faca praf in cateva zile.

    00
    • Ai fi uimit ce telefoane ieftine noi se gasesc pentru manute de copilas. In 60-80 euro ii iei un telefon care are touch, aplicatii ok si jocuri. Binteinteles cu android cu play store&shit. Nu te pune nimeni sa ii iei telefon la 300-400 euro… Si poate il mai si inveti ce inseamna responsabilitatea: l-ai stricat, nu mai primesti altul timp de x timp.

      00
  7. Bai frate, ce e cu tine in ultimul timp?
    Gasesti la ei pe site accesorii pentru telefon: huse, casti, etc
    Imbatranesti …

    00
  8. parca Arhi luase in Karbonn zilele trecute pentru copil.. acum il face cu 2 telefoane placinta – mare jucator de tenis va iesi din copil
    si mai si ajunge cu degetul in orice colt, imi inchipui ce maini are copilul

    de apreciat ca „bateria tine ma mult de o zi” :) :)
    tampit review..

    00
  9. Ba are si husa si este la ei pe site
    Iar dopul metalic este pentru deschiderea locashului de la sim-uri.

    00
  10. cand a devenit „bateria tine mai mult de o zi” un plus in review-uri?

    00
  11. NOU
    #19

    pentru copil mai bine luai un Samsung S7710 Galaxy Xcover II la 700 ron….rezistent la socuri, apa, praf, etc…oricum in cateva saptamani o sa mai scoti 1300 ron pentru un alt telefon…doar e pe mana unui copil…right?

    00
  12. NOU
    #20

    Asta imi aduce aminte de testele cu masini din Auto motor si sport. Masinile aveau toate calitatile din lume, iar singurele defecte erau ceva de genul: „spatiul la picioare in spate e putin prea mic pentru cei care au peste 1.90 metri”.

    00
  13. Da’ un Moto G dual sim la 870Ron ii stătea în gât?

    00
  14. regret sa te dezamagesc dar nu cred ca vrea nimeni Evolio…as paria ca e un pic de reclama mascata la mijloc…nu vad pe multa lume capabila sa dea 1300 ron pe un telefon pentru copilul din clasa intai ( pe tine in ultimul rand )…am urmatoarele argumente : intai se studiaza nitel grupul in care intra ( colegii, etc ), apoi se porneste cu un entry level care asigura minimul de convorbiri si sms..pe urma, pari destul de chibzuit sa stii ca sunt o multime de telefoane sh muuult mai bune in banii astia..sa nu fiu acuzat de partinire, fikmea are S4 insa e intr-a cincea spre a sasea…

    00
  15. Dopul metalic de care zici este de fapt cheita pentru slotul sim.

    00
  16. Eu ma limitez, ca adult, la un 4.7″ si un max. de 133mm, deja prea mult pt. o utilizare zilnica adica vorbit in special.
    Da, nu sunt rocket scientist, il folosesc pt. vorbit, am doar cateva zeci de aplicatii care ma intereseaza si cam atat. Tot dual-sim,
    De data asta Lenovo. P770. 550Ron cu tot cu transport, atat am dat, 3500mAh.
    Doua zile tine.
    Nu dau Lenovo pe Evolio….

    00
  17. Leave Arhi alone! :P

    00
  18. Eu as schimba titlul in „Evolio X6 pareri personale”.
    Si cum se transforma un „review” in discutie despre nevoia unui telefon la copii mi se pare incredibil. Sunteti la fel de enervanti ca aia care te intrerup cand povestesti detalii din excursia din care tocmai te-ai intors, sa iti spuna ei cum era cand au fost ei acolo acum 5 ani. Muriti.

    00
  19. HATERS! Haters everywhere….

    00
  20. de ce ai cumpara un astfel de telefon cand in 14 mil cumperi nexus 5 sau s4 a caror valoare de revanzare nu scade asa de mult ca la evolio, ca sa nu vorbim de celelalte diferente… Ce imi place mie la astea si la ascend-uri este ca sunt dual sim. Atat.

    00
  21. Tocmai mi s-au stricat butoanele capacitive. Nu mai reactioneaza de niciun fel. Si asta din senim.

    00
  22. Stiu ca pare tardiv sa comentez dar mi-am cumparat un Evolio X6 dupa acest review tocmai pentru ca am crezut ca e misto.
    Si e misto dar ecranul e de rahat, mi s-a spart de doua ori, a doua oara cu folie lor anti-shock si in buzunar. Poate l-am lovit totusi cu toate ca pe folie nu se vede nimic dar nici touchscreenul nu mai merge.
    In plus reparatie e 600 ron in conditiile in care telefonul e 1000 ron.
    Asa ca nu va recomand sa-l cumparati.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)