eMag – mici ordine de mărime

deși emag mai sponsoriza acest blog (poate încă face asta, nu știu), acest text nu e sponsorizat. 

Sunt un om al reducerilor. Cândva voiam să îmi fac o pagină/site cu titlul „Vânătorul de reduceri”, pentru că sunt la curent cu reducerile, mai ales la produsele pe care le folosesc în mod curent, produsele care mă interesează. (ultima zi cu -40% la produsele Palmolive, în Kaufland. Săpunul nu expiră, poți lua și 2kg*)
Am un comportament relativ ciudat – care mi-a fost descris și de/la alți oameni care îl au: după ce cumpăr ceva, vreo două săptămâni încă mai urmăresc ce se întâmplă cu prețul. Dacă scade!?
Sunt un mic dement cu reducerile.

Aici pe blog mai scriu chestii de tipul „nu mai găsesc în arhivă, că aș pune poză cu…”. Asta pentru ca eu nu șterg aproape nimic, ba mai mult, dublez în copie de siguranță orice fișier important (am toate șansele sa ajung un hoarder digital).
Așa că, stocare pe 4 Tera pentru unul care scanează cărți și face zilnic poze ar putea fi ceva „consumabil”. Mai ales când și lucrează de acasă de peste un an (500+ GB numai fișiere de serviciu).

eMag are zilele astea niște reduceri. Ei au tot anul, că nici nu mai știi când e Black Friday, dar HDD-ul de mai jos are cel mai mic preț din ultimul an. Știu, pentru că urmăresc prețul (am deja un extern din acesta, îl cumpăr pe al doilea):

Problema e că eu l-am cumpărat săptămâna trecută, la preț cu peste 100 de lei mai mare. Și nu suport să fie săptămâna asta cu preț mai mic! Păi ce facem!?
Chestia e că produsul trebuie să ajungă azi în easybox, deci nu mai pot anula comanda.
Am sunat la emag: dacă nu ridic produsul din easybox, emag îl ia înapoi, apoi îmi returnează banii în cont.
Mi-au mai oferit o soluție: să ridic produsul, iar ei să îmi dea voucher pe diferență, valabil un an.
Interesant.

Trebuia să îmi schimb monitorul. Cel vechi avea deja 8 ani, minimum 8 ore pe zi… îi ajunge. Nu îmi mai convenea cum afișează culorile, iar meseria mea implică multă culoare. Ce monitor să îmi iau? Am găsit două „profi”, tot pe emag. Dar care din ele?
– Luați-le pe amândouă, returnați-l pe cel care nu vă convine.
– Chiar am posibilitatea asta?
– Da, de ce nu?
– Nu e… ilegal?
– Nu.

Comerț. Mostră de cum se face comerț.
Asta comparativ cu „Nu alegem marfa„, text de acum vreo două săptămâni.
Alegi marfa prin testare… și nu ardei gras, ci monitoare!

Iar dacă emag își numerotează facturile consecutiv, putem afla câte comenzi au avut în cateva zile. Peste milion:

Știu, sunt mulți care îi înjură; eu nu am de ce să mă plâng. Cumpăr relativ rar, recunosc – mai puțin de 10 achiziții pe an de la emag – dar de fiecare dată am fost mulțumit.

Unul din motivele principale a textului este să vă semnalez mega-reducerea la WD Elements. Aș putea spune că ăsta e motivul principal. (sunt și într-un grup de whatsapp despre reduceri, unde semnalăm reduceri reale – așa luptăm cu inflația, în acest mod, lol)

Un alt motiv pentru acest text este să întreb… ce se întâmplă pe piața monitoarelor, de astea HD se ieftinesc ca la balamuc? 45-50% reducere la un monitor HD deja e ceva obișnuit… Vine 4K puternic din spate? Avem ochi pentru rezoluții 4K pe monitoare de 24-27 de inch? Întreb pentru că la monitorul nou am mărit la 150% textele și iconițele de Windows, deși nu e 4K, e „doar” WQHD.  Și așa port ochelari, acum ce vreau, goblen?

 

* trebuie să fac un text despre „smart buying”, concept pe care l-am învățat de la italieni. Ei aplică asta (cel puțin) la paste și cafea: când sunt reduceri la paste de firmă, cumpără cât mai mult. Pastele nu expiră, sunt formă perfectă de a păstra grâul… revin cu text, e interesant.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

136 comentarii

  1. Da, 4K pe 27″ e cu totul altceva, dupa ce testezi asa ceva cateva zile o sa ti se para ca vezi in ceata pe FullHD.

    00
    • 2k este ok pe 27″. Daca vrei 4k, recomandat este 32″

      00
    • Dell 27 Gaming Monitor | S2721DGFA – 69cm(27″) Black, pret la noi 1700, pret de black friday 1500. Eu am dat pe el 1250, de pe AMZ DE, cu tot cu transport 150 cu UPS din DE. Conform descrierii, are 4 zgarieturi, pe partile laterale. Eu nu am gasit nici una din cele 4 zgarieturi. Imi oblig prietenii si familia sa-si faca cont pe AMZ.

      00
    • cum o fi oare 5k pe 27, ce folosesc eu de cativa ani, da tb sa dai zoom din browser la anumite siteuri ce nu stiu sa scaleze in sus automat, including zoso, il tin pe 175%, dain rest claritatea si culorile unghiurile, luminozitatea nu se compara cu altceva. Am si un al doile amonitor un Dell de 27 ce are max rez nativa la 1920 da e praf si pulbere, se „vad” pixelii ca sa zic asa, nu mia vorbesc de culori si claritate inexistenta. Il tin ca am nevoie pt web dev de rezolutia aia nativa.
      Da primu este un imac 5k retina.

      00
    • S2721DGFA am luat de la eMag.

      Ce înseamnă „1250 cu tot cu transport 150”? Pentru că nu am văzut monitorul nou mai puțin de aprox. 1500 lei niciodată la amazon.

      Era din categoria „used” / „refurbished”?

      Comentariul tău e de neînțeles.

    • Si eu am luat cu 1500 de pe Emag tot de BF, acum s-a aprins un pixel si butonul de on/off nu mai functioneaza (defect cunoscut pe acest model)

      00
    • Aparent avem multi acelasi model :)

      00
    • trebuie intai sa ai si placa video decenta, altfel te trezesti ca ai 4k si calorifer =))
      app de asta, am un 1070ti, pretul sh al unuia e acelasi acum ca pretul lui cand era nou

      00
    • Scuze pt comentariul meu initial. Costul final al monitorului a fost 1250 ron, adica 1100 ron monitorul si inca 150 ron transportul din DE. Nu este nou, este open box.

      00
    • @ e3v0 cum procedezi daca trebuie sa il trimiti in garantie, de exemplu?
      Eu de asta am preferat Emag, bugetul meu oricum era doar de 1500 lei, mai am o placa video Asus 1660 Super luata de pe Evomag cu 1400 lei , inainte sa inceapa nebunia.

      00
    • Cu garantia la AMZ DE e simplu. Am patit cu un telefon care dupa doua saptamani nu mai pornea. Am pus un ticket, m-a sunat cineva, i-am explicat ce si cum si a zis sa-l trimit la ei si ei trimit altul intre timp. In doua zile am avut altul nou si dupa ce l-am trimis pe cel defect, mi-au returnat costurile de retur cu posta. Asta cu chestii vandute direct de ei nu din market.

      00
    • @fur @borgnet
      Nu am avut pana acum probleme de garantie pt electronice. Pentru referinta, am luat produse premium resigilate (de pe amz warehouse events in perioadele cu reducere suplimentara de 30%) din urmatoarele categ: laptop, telefon, tableta, aparat ras, mouse. Logica mea este ca, le iau cu 60-70% din pretul lor in RO, si imi asum problemele/complicatiile.
      Am avut probleme cu chestii mici si ieftine, luate de noi (gen husa telefon si stergator auto) si mi-au returnat banii pe loc, fara sa-mi ceara returul produsului.

      00
  2. Oamenii sunt sensibili la cifre, chiar daca nu stiu exact ce inseamna. iphone 12 e mai bun ca iphone 11. 20 de megapixeli sunt mai buni ca 16.
    4K e mai bun ca WQHD care e mai bun ca FHD ?!?!? Aici m-au pierdut, am monitor WQHD cumparat acum o luna si tot a trebui sa gugalesc acum WQHD sa vad ce rezolutie e, in cifre.
    1080p va ramane doar la monitoarele mici si ieftine sau la cele de gaming. Omul se uita la telefonul din buzunar, unde are deja 25xx pe 1080 desi n-are nevoie, si se intreaba de ce ar avea o rezolutie mai slaba la ditamai monitorul. Apoi ii pune Windows automat scaling de 200% si el nici nu stiu unde sa verifice asta. Se vede bine scrisul, e ok.

    00
  3. Invite catre grupul de whatsapp?

    00
  4. Pe ce grup de WhatsApp de reduceri ești înscris?

    00
  5. Apropos de ce zice autorul cu returul și testarea, observ de la luna la luna cum numărul produselor returnate creste (secțiunea resigilate); in teorie, e ok, e dreptul tău, dar plm, îți iei un aspirator și îl returnezi în termen după ce l-ai „rupt în 2”, „ai scos jarul din el”, nu mai pare asa de etic. Scriu asta ca am luat de la resigilate anumite produse „testate și utilizate” dar cu uzura zero asupra utilizarii dar și unele forjate.
    Da, e un uriaș confort oferit de ƃɐɯƎ, sa cumperi, nu îți place, returnezi. Va zic ca trăim cea mai bună perioada a vieții noastre!
    …mai tine minte cineva povestea de pe blogul lui Arhi de acum 4 ani, când un om, a comandat de la ƃɐɯƎ 12 combine frigorifice, a venit duba, a parcat, le-a dat jos so omu’ nostru, a chemat-o pe partenera sa își aleagă unul din ele pt casa.

    00
    • Am intrebat call center-ul daca e moral ce fac, a spus ca e ok, „se intampla des”.
      Bine, eu nici cablurile nu le-am desigilat, ca am folosit cablurile mele vechi. Testat 3-4 zile, returnat unul. Sigiliul de pe cutia de carton l-am scos cu foenul, sa nu il stric…

      Am cumparata resigilat un robot de bucatarie Philips, toate accesoriile erau sigilate, banuiesc ca omul a testat doar motorul, daca ii trage cum vrea el…

    • De fiecare dată când m-am uitat la produsele resigilate, erau ceva de genul 50 lei mai ieftin, decât prețul întreg, care era undeva peste 500 lei. La banii ăia, de ce te-ai uita la 50 lei? Nu am fost niciodată motivat să iau în considerare resigilat.

      00
    • De 2 ori am luat produse resigilate de la Emag si de ambele dati le-am dat inapoi pentru ca erau intr-o stare in care nu puteau fi folosite:
      – un fier de calcat care avea varful foarte indoit; probabil il scapase de la inaltime pe ciment sau gresie;
      – un cuptor cu microunde la care am observat ca era topit grilajul care protejeaza grill-ul si nici macar nu functiona mereu (pornea in 50% din incercari);

      00
    • Am un coleg de la serviciu, client Genius care si-a comandat procesor Ryzen 3700x, placa de baza si rami stiind sigur ca o sa isi cumpere altceva inainte sa expire perioada de retur (60 de zile) – si-a luat 5600x si alta placa de baza, imi venea sa ii dau cu ceva in cap, chiar nu inteleg de ce a facut asta..pentru ca poate!

      00
    • @fur, si te enervezi degeaba, asta e politica de kko a firmei, nu iti convine nu cumperi resigilate sau le returnezi la randul tau(bine, mie asta cu asteptatul si retrimisul coletelor mi se pare un inconvenient atat de mare ca nu prea am apelat la asa ceva)

      00
    • Am luat placa de baza resigilata MSI MAG B460M MORTAR, aparent totul OK si la un pret „prea bun ca sa fie adevarat”. Si chiar a fost. Controller-ul USB busit, controller-ul SATA busit.

      Windows boota cu probleme pe toate porturile (USB stick, SSD pe SATA, SSD pe USB), linux mergea ceva mai bine dar numai „masat” din terminal.

      Am dat si eu retur la randul meu, fara sa dau vreun motiv, cu speranta sa fie aruncata la gunoi, sa nu se sparga buba in capul altcuiva.

      Retailerii de la noi mai au si problema asta ca TREBUIE neaparat sa vanda ORICE gunoi, pe cat posibil sa nu existe pierderi.

      Si nu inteleg, chiar nu au nici un fel de acord de garantie semnat cu distribuitorul/producatorul ?

      00
    • @vosidit98, ar fi fost bine sa dai un motiv, sa nu mai piarda si altii timp cu ea. E clar defecta.

      00
    • @vosidit98, probabil ca au un acord cu producatorul/importatorul si acea placa de baza ar fi putut si inlocuita pe garantie.
      Dar cred ca si cumparatorul initial a gandit la fel ca tine, a returnat produsul fara sa ofere un motiv ca sa nu se mai complice cu trimiterea acesteia in service la garantie. Iar oamenii de la depozit nu stau sa faca toate verificarile pentru un produs. Daca arata in stare buna si porneste (se aprind ledurile cand este alimentata) o pun din nou la vanzare.

      00
    • @Andrei G Realizez asta.

      Dar sunt „stan patitul” cu Altex (de 2 ori), Depozitul de Calculatoare si da, si cu e-mag. Problema este ca, daca vii cu un motiv la retur, aparatul e pus in ciclul de garantie. Asta inseamna ca este trimis la Depanero, unde tehnicienii iti vor spune in 99% dintre cazuri una din astea doua:

      1) ca e vina ta si ca ai provocat un defect electric, iar defectele electrice nu sunt acoperite de garantie si ca n-ai decat sa-ti cumperi UPS (chiar daca tu ai deja UPS).

      2) ca la ei aparatul functioneaza in specificatii

      e-mag nu accepta documentatie de la alte service-uri in afara Depanero, deci ramai in situatia in care trebuie sa-i dai in judecata pentru o placa de baza de 500 de lei.

      Asa ca ai 2 optiuni: inghiti tu pierderea (500 de lei nu sunt o avere dar am salariu de roman deci nu sunt nici bani putini) sau dai produsul defect inapoi, stiind ca e defect – chiar daca nu stii de ce, si te speli pe maini de toata treaba.

      Crede-ma: daca sareau scantei din placa atunci cand am pus-o in functiune sau daca se intampla ceva care era clar din vina mea: pocnea un condensator, un stagiu de alimentare sau mirosea a ars, nu o returnam.

      Nici nu-mi mai bateam capul, inghiteam pierderea si o aruncam direct la gunoi – ca cu garantia in Romania ai mai multe sanse sa strangi bani de un aparat nou pana primesti aparatul vechi reparat.

      La noi pe garantie ai noroc daca se executa reparatia, ce sa mai vorbim de inlocuirea produsului.

      Nu mai zic de calitatea serviciilor Depanero care, de ce buni sunt, nu accepta sa repare aparatura nici pe bani.

      00
  6. Vreau sa iti multumesc, chiar imi cautam un hard disk pentru back-up. Initial vroiam ceva mai mare dar din pacate nu se poate din cauza la cryto moneda Chia.
    Am folosit link-ul de la sustinere de la emag. Sper sa fie bine.
    Multumesc.

    00
  7. Returnarea crește prețul pt cumpărătorii corecți

    Este de porc să returnezi doar pt că a apărut apoi mai ieftin
    Fii bărbat (ca ăia din filmele din anii 70 pe care îi admiri) și asumă-ți!

    Ești ca o muiere cu gleznuțe care probează 17 rochii și nu ia nici una

    00
    • La fiecare text trebuie sa apara cate unul din asta.
      Fii atent: posibilitatea retunarii creste numarul de clienti, si calitatea serviciilor.
      Nu e nevoie sa mananci cacat despre orice, „stii tu mai bine”.

    • Flat, tu probabil nu dormi noptile de grija Amazon si Facebook.

      00
    • Flat a zis un lucru coret. Crezi că magazinul iese în pierdere, că ai probat tu 10 monitoare și ai păstrat doar 1? Prețul ăla se reflectă în prețul serviciilor și a produselor.

      00
    • grija asta e din categoria: „sa scutim bogatii de taxe ca sa creeze locuri de munca” si pe aia i-a durut la bascheti.

      00
    • @Flat

      Pai, si cand platesti cu cardul la orice magazin, cresti costurile magazinului cu comisioane, si platesc toti clientii mai mult, inclusiv cei care platesc cash. Nu ai mai plati cu cardul din cauza asta?

      Asa ca, tinand cont ca oricum costurile si implicit preturile cresc cand returneaza lumea, de ce tu, in calitate de client, sa nu beneficiezi de un serviciu asumat si inclus deja in costurile/preturile practicate de catre magazin?

      00
    • @cristici, sunt lucruri diferite.
      Posibilitatea returnarii intradevar creste numarul de comenzi pentru Emag dar duce si la cresterea preturilor in general pentru produse.

      @Anda, cred ca de fapt el se gandea doar la buzunarul propriu, nu la cel al lui Emag. Doar nu crezi ca reducerea aia pe care o ofera magazinul la produsele desigilate vine de undeva din buzunarul patronilor? Diferenta de pret se regaseste in pretul crescut pentru toate celelalte produse.

      00
    • plata cu cardul NU crește costurile, din contră
      manipularea de cash crește costurile, ai nevoie de cutii de valori, mașini blindate, paznici

      plata cu cardul este mană cerească pentru magazine online, și ceva simplificat pt client. win-win pt toată lumea

      unde nu rentează sunt magazinele mici fizice unde se fac multe tranzacții de valori mici, și comisioanele minime ale tranzacțiilor cu cardul ar deveni procentual importante. de ex. am o frizerie în cartier unde costă 10 lei tunsul și nu se complică cu card pt că le ia ceva gen 1 leu pe tranzacție

      00
    • @Flat, că tot suntem la un post despre reduceri, în ce cartier (eventual și oraș) e 10 lei tunsul? În București este minimum 20, am văzut ofertă la 25 pentru pensionari, la elevi/studenți nu s-ar fi gândit.

      00
    • @Crator, la elevi/studenti este mai complicat fiindca vor un anumit model. La pensionari este mai simplu tunsul, au si parul mai rar, deci mai putin de munca.

      00
    • @Crator în Militari, pe Uverturii. e o frizerie, se cheamă la Mircea. arată la fel ca în anii 90

      00
    • Pe acelasi principiu revenim la ideologia buticului de cartier: „marfa vanduta nu se returneaza” si gata. Doar ca nu prea merge chestia asta cand tu vinzi mai mult produse care sar de 400-500 lei.
      Vanzatorul roman uraste ideea de garantie intr-atat de mult incat de multe ori iesi mai bine daca faci RMA direct la producator.

      00
  8. Vreau și eu în grup.
    Am același probleme psihologice. Vin cu plus valoare.
    Feel free sa folosești adresa de Email.

    00
  9. deja e stoc epuizat. E o oferta din marketplace pe el, acum.

    00
  10. Am vazut faza cand a dat curierul jos din camion 5 combine frigorifice, vecinul (+nevasta) a ales una, restul s-au intors de unde au venit. Desigilate, evident.

    00
    • Si alta faza, in showroom Emag, comandate 2 perechi de pantofi identice de marimi diferite, probate, ales una, cealalta retur pe loc.

      00
    • toți au văzut-o, doar că ea nu s-a întâmplat.

    • Asta e nesimtire, cu obiecte mari.
      Poate le convine la emag, e mai putin costisitor decat daca ar avea multe showrooms. Un milion de comenzi in cateva zile… cu cate magazine fizice?

      Cand cumperi pantofi de la magazine normale, nu probezi? Asta cu probat in showroom e normal, e fix ca la magazinele fizice.

    • @vali: pe bune?

      00
    • eu așa știu, că aia e mit urban.

    • comenzile sunt preluate succesiv. Sa ajunga cinci combine frigorifice in acelasi timp e cam… doar daca sunt toate pe aceeasi comanda. Si asa, la obiecte voluminoase nu stiu cum aduna ei comenzile sa le preia acelasi camion (amazon iti poate trimite colete separate pe aceeasi comanda, dupa cum le gasesc in depozite, in ce depozit).
      Cinci metri cubi de marfa, livrati o singura data… cam improbabil?

    • Tocmai am scris mai sus ca am vazut. In parcare, langa blocul meu. Ce mit?

      00
    • Nici pe aceeași comandă nu vor ajunge toate cu aceeași mașină.Experiența BF emag.

      00
    • @alunelu, si telefonul era in service cu camera defecta, nu?

      00
    • Nu e mit urban, am comandat 2 frigidere resigilate, ambele cu descriere deformari in partile laterale. (samsung). La tara.

      Dupa ce am dat comanda am sunat la emag sa le zic ca vreau unul din ele cata vreme usa e intacta, lateralele sunt oricum ascunse, sa le verifice si sa imi trimita unul daca e ok, sau nici unul daca au deformari pe usa. Au venit amandoua, unul era impecabil, fara nici o zgarietura, altul cu zgarieturi laterale. Pastrat pe cel impecabil, retur celalalt.

      00
    • @Andrei G.: wow, orice chestie trebuie acum imortalizata, postata pe net in minutul 2. Unii oameni mai au si alte chestii de facut decat sa-si faca de cacat vecinii cu care traiesc in bloc.
      @Sly: nu am de unde sa stiu daca era Emag sau Ideall sau whatever. Nici nu ma intereseaza.

      00
    • @alunelu, tu ai postat pe net intamplarea deci te incadrezi in categoria celor care nu au ce face. Bine, nu ai postat poze ce-i drept.
      Dar, asa cum a zis si @cristici sunt slabe sansele sa primesti 5 combine frigorifice cu acelasi camion. De multe ori Emag-ul imparte in mai multe transporturi si comenzi care contin 2 produse.

      00
    • Ziceți „frigidere”, bă.

      00
  11. Cu pastele nu stiu ce sa zic… Am tinut niste pungi de penne mai mult timp prin debara si cand le-am facut, se rupeau in fasii

    00
    • cand citeam despre paste (esti in Italia, faci ca italienii), am dat peste multe articole despre paste, cum a aparut conceptul de paste, cum se fabrica, ce e aia „trafilato al bronzo”, de ce… Daca mai dau de ele, am sa traduc cateva.
      Din cate imi aduc aminte, pastele au aparut pentru ca graul stocat „raw” are sanse mari de a mucegai, de a-l manca soarecii. Faina prinde fluturi… si noi ce facem, atunci? Paste.

    • fac si pastele gâze, am patit-o cu niste DeCecco. de cafea nici nu mai zic ca se depreciaza.
      dar principiul e corect pe termen scurt-mediu, mai ales daca esti genul care gateste paste de 5 ori pe saptamana.

      00
    • Cafeaua rezista destul de mult daca este sigilata. Insa pastele mi s-au mucegait si mie. Bine, recunosc ca erau tinute intr-o debara in care era destul de multa umezeala.

      00
    • @Andrei G: ai poze cu mucegaiul?

      00
    • Am în debara paste de cel puțin 1 ani, sunt bine-merci.
      Cafeaua o bag în congelator sigilată, ține 2-3 luni fără probleme. La fel, după ce deschid pachetul, dacă nu încape toată în borcanul de uz curent de pe bufet, împachetez strâns și tot în congelator, dar asta ajunge la consum în 2-3 săptămâni.
      Untul tot în congelator. Dacă n-am cel puțin un pachet în congelator pe lângă cel început din frigider intru în panică. Fac stoc când prind reduceri la lidl. :)

      Io nu vreau pe grup. Sunt o singură persoană, nu am spațiu de depozitare și nici nevoie de stocuri masive. Cu reducerile de la lidl mă descurc singură. :)

      PS. Să mă anunțe și pe mine cineva când apare o reducere cu adevărat sexi la aspiratoare-robot. :) am zis că de blak-friday-ul ăsta mă destrăbălez.

      00
    • AB, iti ofer eu unul. luat resigilat de pe emag, fusese folosit o data. eu l-am folosit de 4 5 ori intr-un an, nu prea se descurca la mine in casa (am multe praguri si cabluri pe sub mobila).

      https://www.emag.ro/robot-aspirare-xiaomi-mi-robot-vacuum-50-w-clasa-a-5200-mah-14-4-v-app-smart-vision-mapping-alb-skv4022gl/pd/D6ZKNSBBM/

      daca te intereseaza, name your price si e al tau.

      00
    • @Thebblack, în principiu mă interesează, dar să mă gândesc un pic la preț și marcă. M-ai luat prin surprindere și nu-s chiar o spontană.

      00
    • AB, nu e graba, te gandesti; daca consideri ca e ce vrei sunt convins ca stii sa mă găsești, ori pe aici, ori pe email.

      00
    • AB, am și eu un astfel de aspirator robot, noi îi spunem Porcu’.
      Este cel mai mare dar a lui Allah, Zeus și alți zei supremi pentru muritori! :)
      Și țineți cont că Porcu’ este versiunea cea mai ieftină și puțin performantă (mă gândeam că poate e o porcărie și să nu arunc banii degeaba), i-am luat soacrei mele un model mai modern când a fost operată la coloană, este super încântată de el.

      00
  12. Mie nu mi se pare o așa mare problema că există retururi la magazine, deoarece orice afacere presupune un cost.

    Sa luăm exemplul eMag – ei au și câteva magazine fizice, dar majoritatea comenzilor vin din online. Să ne gândim acum ce costuri presupune un magazin fizic – de la cumpărarea/închirierea spațiului până la plata salariilor angajaților, transportul produselor care sunt efectiv în magazin, plata pazei, a utilităților etc.

    La online înlocuiești cheltuielile astea cu alte cheltuieli/pierderi cu retururi – deci probabil la o afacere mare ieși tot pe acolo sau chiar mai bine pe online.

    Problema este că o astfel de strategie distruge micile afaceri, care nu își permit costurile pentru atâtea retururi.

    00
  13. cum iti dai seama ca ai bani: dai din ce in ce mai des ordonare de produse cu pret descrescator.

    00
    • pe eMag să nu dai niciodată după discount, că ieși foarte prost. Numai vânzători jegoși care pun prețuri astronomice, din care scad la mișto un procent mare.

      00
    • Primul filtru e intotdeauna pe livrat de emag. Nu triaza toti vanzatorii din marketplace, dar mare parte. Scot bifa aia doar cand nu da niciun rezultat.

      00
  14. Stai sa vezi Returul Magic. N-am testat, dar in 30 minute de la depunerea coletului in easybox ar trebui sa ai banii inapoi pe card fara ca cineva sa verifice coletul.

    Sotia a mai facut experimente de genul pe olx, livra produsele prin posta si spunea cumparatorului sa trimita banii in cont ca sa nu mai mearga inca o data la posta sa ridice banii. Unii trimiteau banii inainte, altii la cateva zile dupa ce au primit coletul, dar niciodata nu s-a intamplat sa-si ia teapa.

    00
    • Am testat eu fara sa stiu ca exista Returul Magic, chiar ma miram ca am primit voucher (asa am ales) in 10 minute de la depunerea produsului in easybox.

      00
    • Interesant când vezi că ești creditat cu atâta încredere, nu?

      E interesant și de corelat minusurile primite la comentariul meu cu reacția unui comerciant din marketplace, de la care am și aflat de acest tip de retur. Spunea că se aplică și comenzilor din MP și avea temerea că nu se știe ce vor primi retur, deși din câte am înțeles eMag va suporta costul in caz că returul nu este ok.

      Probabil o temere validă că și minusurile celor care bănuiesc că au crezut că aș recomanda cuiva să trimită colete cum am trimis noi. La noi erau chestii de care ne puteam lipsi fără probleme cu valori pentru care nu prea merita sa pierzi timpul pe la poștă, dar e interesant cum că oamenii au fost corecți in zeci de cazuri.

      00
    • de acest tip de retur nu beneficiaza toti clientii emag, ci doar cei care au demonstrat ca returneaza responsabil.

      00
    • Am testat eu returul magic de cateva ori, atat cu Emag si parteneri MarketPlace.
      In 30min de la plasarea produsului in Easybox au intrat banii inapoi in cont.
      Superb, sunt fan maxim Genius.
      Sper doar sa nu nesimteasca pretul abonamentului pe viitor.

      00
  15. Poate o sa apara si in romania pagini de genu mydeals din germania sau chollometro din spania unde gasesti cele mai bune oferte.
    Poti atunca o privire acolo…
    Poate poti implementa si in Romania

    00
  16. In Austria, unde imi fac zilele, austriecii (si nemtii, ca usnt pe granita) cumpara des obiecte multe in Bulk si le folosesc…si ofertele le convin…
    Iei 10 kg de zahar , cu pret cu 20 % mai ieftin, si il imparti cu vecina
    iei 10 sticle de clatitor si la fel faci…
    De multe ori ma si mir ce preturi au, ca nu am idee unde isi pun marja…

    00
  17. Nu mai e disponibil 😑 Sau nu l găsesc eu? Ai un link pentru HDD?

    00
  18. Am tot avut nevoie de hard disk-uri, pentru că am filmat evenimente.

    Comparând mult timp prețurile, am observat că la Amazon, de Prime Day (un fel de Genius eMAG, de la care probabil s-au și inspirat eMAG), și de Black Friday, prețurile sunt bune la hard disk-uri interne și externe.

    Și, ca bonus, în general găseam promoții la hard disk-uri de capacitate mare. În general, în România sunt promoții strict la hard disk-urile cumpărate frecvent, probabil, iar acelea nu sunt mari.

    Anul acesta, de Prime Day nu prea au fost astfel de promoții, probabil din cauza unei crize a unor componente.

    Dar, pe viitor, mă aștept ca pe Amazon să fie din nou prețuri bune.

    Am comandat hard diskuri de pe Amazon.com, .de și parcă și .co.uk.

    Acum m-aș uita în special la magazinele Amazon din Europa și poate și la USA, dar există un risc să fiu chemat la Vamă și nu aș vrea asta.

    00
    • Si ce faci cand ai nevoie sa-l repari pe garantie, il trimiti la Amazon.com ????

      00
    • Cred că riscul e mai mare să se strice pe drum chiar de la livrare, acesta ar fi principalul dezavantaj al comenzii unui hard disk cu livrare internațională.

      Eu am cumpărat mai multe hard disk-uri, și diferența de preț e atât de semnificativă încât riscul de garanție e acoperit (pierd mai mult dacă am un hard disk „sigur” din România, decât riscul de probleme la transport sau, ulterior, la garanție).

      00
  19. Da, da. Comanda de Samsung Galaxy 4 facuta dimineata, produs pe stoc, cu livrare la cutie la 8 seara.
    La 8:20 seara verific status-ul comenzii, era anulata, fara notificare, fara nimic. Sun la ei, motivul era „lipsa stoc”. Asta desi bifasem „pe stoc” inainte de comanda.
    Da, „profesionalism”. Whatever.

    00
  20. Cumparat in 5 septembrie de pe eMag de la eMag (nu alt vanzator)- Smart TP-Link Tapo C200 cu Pan/Tilt 360 grade – 169 RON
    astazi 14 septembrie – aceeasi camera astazi 47% reducere – 156 Ron.

    Pentru o promotie, nu trebuie sa ai 30 zile anterioare pretul mai mare (299RON – baza pentru reducerea de 47%)?
    Nu credeam ca emag face joculete de astea… dar well

    00
    • Si ce scrie pe site-un ANPC referitor la promotii:
      „- pretul de referinta reprezinta cel mai scazut pret practicat in acelasi spatiu de vanzare in perioada ultimelor 30 de zile, inainte de data aplicarii pretului redus;”

      00
    • Adica in traducere, orice reducere facuta ar fi trebuit sa se raporteze la pretul de 169 lei (asta daca nu cumva a existat si un pret mai mic intre timp).
      Dar nu doar Emag face astfel de magarii, toate magazinele online si fizice afiseaza reduceri false.

      00
  21. Nu vreau sa par arogant, dar nu e mai simplu sa nu-ti pese cat costa pastele sau sapunul? Pui in cos, mergi la casa, dai cu cardul si aia e. Nici nu stii exact cat ai platit. Nu trebuie sa fii milionar pentru asta. Asigura-te ca esti macar la nivelul la care sa nu-ti pese cat costa toate nimicurile si ai o viata ceva mai linistita.

    00
    • La persoanele cu tulburari de cont curent lucrurile nu functioneaza asa. Nici cu bolile fiscale nu e de joaca, ca o iei pe coloja. :)

      00
  22. „Unul din motivele principale a textului este să vă semnalez mega-reducerea la WD Elements”.

    Cristici, ca un digital hoarder ce ești, o recomandare: nu îți păstra date importante pe el. Seria de Elements post 2TB e extraordinar de sensibilioasă. Problema este una de fizică elementară: e pe format 2.5 inchi, 4tb, deci densitatea de date per inch pătrat e astronomică. Ca o mică dată statistică, din 28 bucăți de 2 si 4 tb avute în grijă, 4 sunt deja moarte definitiv, 3 sună ciudățel și alte 3 sunt cu sectoare deja slăbite. Nu sunt din același lot. Pur și simplu sunt duse la extrem.

    Alți doi clienți cu modelel astea deja au plătit in exces de 7 mii lei pe servicii de recuperare de pe aceste modele (2 si 4 tb).

    Deci, caveat emptor, ca de obicei. Altfel faci vânzare la Quartz, Savedata și altele :D

    00
    • Am câteva de 3,5inch (vechi, 1,5TB, 2TB), si (momentan) doua de 4TB.
      – Pai ce pastrezi pe un milion de tera, coa’!?
      – De exemplu, culegerea Nastasescu și Hristev, alea vechi din liceu. Nu știu cr stocare are Scribd, dar de când s-au mărgărit, am investit in externe. „Temerarii la castelul lui Vlad Țepeș”, o carte din copilărie. O vreți? „Insigna de pilot”, „Prietena mea, Cateluța”, toată colecția de manuale de franceză, comuniste, am copiat tot site-ul manualul.info, am făcut „back-up” si la mine, „sa fie!”.
      So, datele chiar prețioase (scanuri care au durat zile), le am in copie dubla, si pe 3,5 inch.

      00
    • Un hdd de 4Tb sau 2Tb fiabil atunci? Homeuse, nu ceva cu preturi astronomice. Eventual il schimbi la 5-8 ani daca da semne de duca…
      Merci!

      00
    • @Idunkwn, nu cred ca exista ceva pe care sa te poti baza 100%. Pentru stocare mai bine iti cumperi 2 HDD-uri din gama entry sau middle si te asiguri ca ai redundanta.

      00
    • @Idunkwn: nu există. Toate crapă, doar că la unele rata de defectare e mai mare. În general, discurile mari de format mic nu sunt deloc rezistente, indiferent că le folosești intens sau nu. La toți clienții le zic fix la fel: sculele sunt perisabile, datele nu au voie să fie. La fel cum nu pleci la drum lung fără cauciuc de rezervă, nu îți ții datele pe un singur suport.

      Minima fiabilitate îți va asigura un NAS cu două discuri. De la nici un single drive nu poți avea pretenții. Atenție: și NAS-urile (in raid1, par example) te protejează doar împotriva defecțiunilor de ordin fizic, integritatea datelor în continuare nu este garantată (celebrul raid =/= backup).

      00
    • In apararea lor, eu am exact modelul asta, 2TB, de 4-5 ani (era dimensiunea maxima atunci) si n-am avut probleme. Nu bate, nu troncane.
      Bine, de vreun an nici nu cred ca l-am mai scos din sertar, are niste filme uitate pe el, restul chestiilor incap in cloud (da, stiu, ar trebui si un backup local, dar mi-e lene)

      00
    • @cristici: as dori eu cartile acelea (Insigna de pilot, Prietena mea, Cateluta, si altele de genul acesta), in format digital, daca vrei sa mi le trimiti. ai mailul meu la vali. caut de foarte multa vreme „cartile copilariei” in format digital, dar se gasesc foarte greu – sau chiar deloc…
      multumesc.

      00
    • @Cristici and @all, dacă ai/aveți cumva „trei zile anapoda” de Dumitru Toma ți/v-aș fi extrem de recunoscătoare.
      pot furniza un mail mai sigur. :)

      Din nefericire am în familie unele persoane cu un dispreț profund pentru cartea pt copii și/sau cu idei crețe privind vârsta la care se citesc cărțile pt copii. :)

      PS. Am găsit-o recent pe ceva site gen olx, un preț extrem de prețios. La preț similar mi-am luat în primăvară un tratat în domeniul în care profesez.

      00
    • Andrei G

      „Pentru stocare mai bine iti cumperi 2 HDD-uri din gama entry sau middle si te asiguri ca ai redundanta.”

      Ce înseamnă aceste cuvinte?

      00
  23. Eu cred că e OK să faci retur, atunci când produsul nu te mulțumește, dar să nu abuzezi. I-am luat nașei mele un telefon cu 5000 mAh baterie și se descărca foarte repede. M-am dus la eMAG, am explicat problema, am luat pe loc banii înapoi.

    00
  24. Pentru statistici fiabilitate disk-uri, recomand backblaze:

    https://www.backblaze.com/blog/backblaze-drive-stats-for-q2-2021/

    Acuma, pana in 1-2-300G se merita cloud-ul activ gen gdrive, backblaze.

    Daca ai chestii vechi care nu le accesezi decat foarte rar-spre-deloc, Amazon Deep Glacier ii cel mai eftinache:

    S3 Glacier Deep Archive *** – For long-term data archiving that is accessed once or twice in a year and can be restored within 12 hours
    All Storage / Month $0.0018 per GB

    1024G (1TB) * 0.0018$ = 1,8$/TB/luna, 21.6$ / an = 90 lei / an.

    Un HDD de 1TB ii 185 lei , practic ai zice ca in doi ani iti scoti banii. Defapt in 4, pentru ca ai nevoie de 2 disk-uri ca sa ai redundanta… dar astea’s detalii.

    Un singur sfat: nu va tineti oualele intr-un singur cos.

    00
  25. Prima data am descoperit returul gratuit la Fashiodays, sectiunea incaltaminte (acum vreo 3 ani?!?). Daca imi place un model, imi comand intodeauna 2 perechi, 1 – 43, 1 – 44. Pastrez ce imi place si returnez cealalta pereche. O singura data am facut o aroganta: mi-au placut 2 modele, am comandat cate 2 perechi, normal, si am pastrat 1 singura pereche. Din patru.
    Oricum eu nu ma mai imbrac/incalt din magazine fizice de peste 3 ani si intru in magazinele fizice doar pentru a vedea expuse pe care le cumpar ulterior online.

    00
  26. Incurajarea returului de catre emag si altii eu zic ca nu este ok. Daca ar fi ca in magazinele fizice – adica probezi produsul nu iti place nu cumperi – este ok. Dar livrarea la client presupune: ambalaje = poluare, transport = poluare. Ma refer la promovarea si incurajarea returului nu la nevoia reala de retur.

    00
    • Hop si ecologistu…

      00
    • Anul trecut – dupa lockdown – am vazut la curier in masina baxuri de apa plata si l-am intrebat, comanda lumea asa ceva? Zice – da, dar multe le trimit retur. Apa frecata dintr-un oras in altul, clocita, statuta in masina si returnata. Are sens? Nu te poti duce pana la magazin sa-ti iei o apa?

      00
  27. Hate comment :

    Ma, am rulat peste 150 de dispozitive de stocare prin natura job ului. 90 % din cele care crapă sunt cele de capacitate mare. + 1 tera. Don’t know why. Rata de defect la astea mari e relativ mare. Atenție unde vă țineți date mai importante. Un cloud regulamantar e muuuult mai safe. Nu sunt scumpe zilele astea.

    00
  28. Cristici , frate de cand e poaza aia ca hdd-ul e aproape 550 lei!!!

    https://imgur.com/9RHQBn7

    00
  29. eu am returnat asa

    un suport de action cam, nu stiam daca e compatibil cu camera si in descriere nu zicea decat marca, nu si modelul. ridicat din magazin, verificat fara sa il desfac (venea intr-o punga, nu in cutie), nu se potrivea, l-am dat inapoi la ghiseul urmator.

    o pereche de bocanci, mult prea mari. aceeasi marca, un model marimea 39 era urias, celalalt model, 41 era numai bun.

    un soundbar cu subwoofer-ul care pur si simplu nu se auzea. cand m-am intors cu ele in magazin baiatul a inceput sa rada „ce are, nu se aude subwooferul?”. aici a fost si mai misto, am platit cash iar banii inapoi i-au dat pe card.

    in rest, pe unde am luat teapa mi-am asumat prostia.

    00
  30. Bun, altă întrebare: plăcile ăstea de memorie digitală sunt indicate să fie interne sau externe, pentru cei care nu sunt techwizz?

    00
    • Pe scurt: nu conteaza atat de mult in ziua de azi.

      Pe lung:
      Daca vrei un disc NUMAI PENTRU STOCARE (adica nu cauti sa instalezi Windows pe el), exista foarte multe optiuni cu performanta buna: atat interne cat si externe.
      Cele externe au un singur dezavantaj major: posibilitatea mai mare a unui soc mecanic care sa distruga discul. Adica te impiedici de cablu si faci discul tandari.
      In rest, SATA 3 (intern) este foarte apropiat ca viteza de USB 3 (extern).
      Problema este sa cumperi un disc de calitate, nu cea mai ieftina gioarsa.

      Daca vrei un disc PENTRU WINDOWS, atunci alegerea clara este intern, preferabil pe interfata NVME.2.

      Recomand sa cauti pe google toti termenii pe care nu-i recunosti in ce-am scris aici.

      00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile