Educație, sănătate și farmacii

Mă uitam la o dudă și mă scărpinam un pic după cap apropo de reacțiile oamenilor. Are Gabi Diaconu un text destul de lung în care explică așa, mai pe înțelesul omului obișnuit, ce-s alea tromboze, cu ce se mănâncă și cu ce vin se asortează. Și e o bucată care mi s-a părut simpatică pentru că se leagă de un citat dintr-o știre – revin imediat la tema aia.

Vreți să știți care sunt principalele ”comorbidități” pe care le tot anunță autoritățile la cei decedați de COVID, toți cei peste 40 de mii de români MORȚI de corona până acum?

  • boli ale inimii și vaselor (vezi mai sus): hipertensiune, istoric de cardiopatie ischemică, infarct miocardic, accident vascular, insuficiență venoasă cronică)
  • diabet zaharat (vezi mai sus), plus minus consum cronic de alcool
  • boli ale sângelui care apar în afecțiuni cronice ale ficatului, sau alte boli sistemice (de plămâni, dar și cancere, leucemii)
  • În rândul celor morți de COVID, predomină MASIV cei care aveau probleme de coagulare secundare bolilor lor primare.

Citatul, din textul ăsta din Libertatea despre o profesoară de muzică ce s-a gândit că e o idee bună să predea conspiratită în Re minor, e următorul:

Unchiul meu s-o dus cu o durere de chicior și, na, mai țușea și el oleacă. I-o făcut test și, gata, pozitiv. În două săptămâni, fraților, l-o omorât. Om la o sută și ceva de kilograme.

Există, probabil, zeci de mii de români care trăiesc fără să știe cu diabet. Mai ales dintre ăștia, "om la o sută și ceva de kile", pentru că, din cine știe ce motiv idiot, în conștiința populară s-a împământenit ideea că, dacă ești gras, ești automat sănătos. Și probabil că unii sunt, ăia care cară saci, care dau la lopată, care fac efort fizic susținut și mănâncă mult pentru că au nevoie de un aport caloric mare.

Dar pentru moș Gigel, 75 ani, pensionar, care urcă cu liftul până la etajul unu, suta aia de kile nu e sănătate curată, e ori diabet, ori hipertensiune, ori grăsime depusă pe organe și, implicit, pe pereții vaselor de sânge șamd. Moș Gigel, dacă se pișă sânge, nu face legătura cu o potențială boală de rinichi, ci zice că probabil a colorat wc-ul de la vinul ăla roșu, bun, de țară, pe care l-a primit de la Costel.

Mentalitatea asta ține foarte mult și de o educație deficitară. Și asta are legătură cu ce zice Alina aici, apropo de microscandalul de ieri cu Hristosul corporatiștilor, Paul Olteanu, al cărui podcast, "MindArhitect", e plin de erori. Și așa e, e plin de erori pentru că omul e un impostor amator care citează teorii de-ale altora – l-am văzut acu’ vreo două luni, într-un material la ProTV, vorbind despre somn și despre lumină, dar spre norocul lui, a zis la final că îl citează pe Andrew Huberman.

Omul vorbește din videouri pe YouTube, nu e neuroscientist, folosește metafore cretine, gen "Elefantul și Călărețul", rupte din teorii din anii ’50-’60, amestecă teorii, de se udă toată Pipera mai ceva ca la o ploaie torențială, dar are o mare calitate: oferă informația într-un mod digerabil. Da, spune și multe prostii, dar per total, îi ajută pe oameni să înțeleagă cum le funcționează creierul și, la pachet cu ce alte teorii de prin Mark Manson a mai citit, îi ajută pe oameni să fie, sper, mai puțin stresați.

Or, cum zice și Alina, asta e problema cu educația românească, e în păsărească. Ce să înțeleagă omul când tu îi vorbești la ora de biologie în ecuații matematice? Luați, de exemplu, seria de cursuri de la Stanford ale lui Robert Sapolsky. Cursuri de facultate, participă studenți la medicină la ele. Stanford, nu Spiru Haret.

Până și un elev de clasa a șaptea înțelege ce zice omul. Și ne mirăm că românii sunt antivaxxeri. Sunt din cauză că habar n-au pe ce lume trăiesc, orele de la școală sunt predate în chineză, nu în română. Ce speranță să ai că vor înțelege ceva în viață? Sunteți curioși de ce avem o rată atât de mare de analfabeți funcțional? Uite de asta, că educația e făcută în alte limbi.

Ah, și o chestie apropo de ce zice Vali în clipul ăsta, apropo de pensionarii ăia care cumpără cinci medicamente la fiecare vizită la farmacie, că se leagă și de sănătate și de educație. Ca orice om în vârstă, taică-meu are niște probleme tipice.

Dincolo de pumnul de medicamente, majoritatea medicilor și farmaciștilor se comportă ca niște oameni de vânzări. Iei paracetamol? Ia și un "pansament gastric". Iei antibiotic? "Ia și chestia asta pentru ficat". Plus toate mizeriile pe care le citește prin "Asul verde", de la spirulină la toate drăciile care, de fapt, nu au nici un efect.

Îmi povestea maică-mea (și nici cu ea nu mi-e rușine, că fuge de injecții ca dracu’ de tămâie, dar n-are o problemă să cumpere toate extractele de buruieni) că lasă, lunar, în jur de 1300 lei la farmacie. Jumate de pensie lejer. Degeaba le explic că-s inutile, ei "știu mai bine", că n-au "trecut prin viață ca gâsca prin apă".

În esență, farmaciile românești nu prea mai sunt farmacii, sunt un fel de magazine de cosmetice și plafar cu o componentă minoră de drogherie. E de înțeles din punct de vedere al marjei de profit, considerând că medicamentele sunt taxate destul de strict (cred, nu sunt sigur), dar cum să nu sărăcești niște pensionari când poți oricând să le bagi pe gât orice tâmpenii?

Altfel, da, românii sunt relativ paranoici când vine vorba de încredere într-o autoritate, oricare-ar fi ea (nici în dumnezeu nu cred complet, deși sunt religioși până-n măduva oaselor – din gură, cel puțin), că e medic sau că e ministru. Și nici nu prea au de ce, că am văzut cu toții cât de mult le-a păsat politicienilor de popor sau dinozaurilor din medicina românească de pacienți (ca să nu mai spun de inutilitatea Colegiului Medicilor, care în ultimii 30 ani a sancționat un singur doctor, pe Ciomu, și ăla pen’ că a stat ProTV-ul cu parul pe ei câteva săptămâni la rând).

Vă mai las un link aici, apropo de spitalele românești și de eficiența statului. Și-o concluzie simplă, vorba maică-mii: "fiecare cu pizda mă-sii". În traducere liberă, suntem pe cont propriu. Nu vă bazați pe vecini sau prieteni și nu vă bazați pe stat. Fiecare e pentru el în criza sufletului.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

73 comentarii

  1. Voi ați ales să trăiți printre proști cu speranța că gardurile de 2 metri și abonamentul Regina Maria va fi destul să vă protejeze contra lor. Canci.

    Toate hot take-urile din zilele astea sunt probleme știute de 30 de ani.
    Proștii mor pe mâna lor iar voi trăiți cu ei. Punct.

    00
    • NOU
      #2

      Nu zicea careva aici se porcăria asta? Uite ca se cumpara…😀😂😎🙈.

      ‘’Două instituții din subordinea primarului din Voluntari, Florentin Pandele, au cheltuit 30 de mii de EURO pe medalioane care promit că protejează oamenii de Covid-19. Pure O2 Pack-Solid arată ca un ecuson ușor de purtat la gât. Cei care îl comercializează susțin că el creează un scut de 1.3 metri în jurul purtătorului care, timp de 30-40 de zile, oferă protecție împotriva Covid-19 și care poate și să dezinfecteze măști de protecție.’’

      00
    • Rzv: OMG!!! Și după cele 30-40 de zile ce se fac? Cumpara altele? Asta este ceva de nu stiu cum sa definesc…

      00
    • @Rzv: asta nu-s cumparate de la baitul ala de la Epic Show ca si el recomanda din alea pentru ca firma lui le importa. Oricum, din ce inteleg, ecusoanele alea emit incet dioxid de clor, care e inalbitor si dezinfectant si chiar e folosit la dezinfectat aerul. Ce mi se pare dubios e cat ClO2 emite ecusonul ala si ce concentratie ai in aer liber sau in interior daca il iei dupa tine si mai ales, concentratia aia e suficienta sa dezinfecteze de virusi, iar daca e, e suficient de mica incat sa nu fie toxica pentru oameni? Si mi se pare foarte dubios ca aia care il vand practic afirma ca ala emite constant suficient ClO2 40 de zile si e destul de puternic incat sa faca un norisor in jurul tau astfel incat sa dezinfecteze tot.

      00
    • Medalioanele alea vin si cu odorizant ca sa nu-mi puta de la cei din jur?

      00
    • @Zoso Ăsta ar fi un răspuns la articolul Consecințe de azi de dimineața. Tot de la sursa cu tromboza.
      https://www.facebook.com/gdiaconu1704/posts/10165773552715361
      Multumesc pentru articolul despre tromboză.

      00
    • Respectivul dispozitiv functioneaza perfect dar doar achizitionat impreuna cu asta

      https://www.emag.ro/dispozitiv-de-reducere-a-consumului-de-combustibil-fuel-shark-1653/pd/DLVB1LBBM/

      00
  2. „sunt voinic ca un taur”
    nu coaie, esti gras ca un porc

    plm, covidul nu a aratat decat ceea ce stiam de mult..dar ne era frica sa recunoastem: doar cumparam timp

    daca incepi sa bagi pastile de inima de la 40ani nu e ceva normal, ca o fac si altii…doar cumperi timp

    si astea sunt lucrurile care or sa ramana:

    are fii-tu 100kg in viu la 14 ani? pai poate e ceva gresit acolo

    are fii-ta tatele lasate la 12ani? poate e ceva totusi gresit

    nu mananca „ala micu” decat de la KFC? plm…poate e bine sa schimbi ceva

    „salvati-ne copiii si batranii bolnavi”
    plm…poate nu mai e de unde sa se cumpere timp

    00
  3. am si eu 2 comentarii:
    1. cum vrei ca ai tai sa nu ia sacosa cu pastile, mai ales suplimente care se vand fara reteta, daca la tv la posturile pentru ei (Romania TV, Antena 3 si probabil alea de muzica populara) cand sunt reclame, mai mult de jumatate sunt la medicamente si suplimente. cand mai nimeresc si eu pe un post din asta (de obicei cand sunt la ai mei sau la bunici si televizorul merge in fundal), ma socheaza cu cate insistenta sunt bagate pe gat reclamele acestea. in plus, reclama aia cu vita (sau boul, parca e una si cu un bou) aia care mananca toate prostiile ca o apucata/apucat si solutia nu e sa manance mai putin sau mai sanatos, ci sa ia colebil sau ceva de genul, ar trebui interzisa de CNA ca face infinit mai mult rau decat o tata sau o buca intr-un film la care se pot uita si copiii.

    2. eu am vazut citatul asta din comunicatul profesorilor alora care s-au luat de Mind Archtect ca e amator si vorbeste pe de rost:

    3. Podcastul pe care se bazează acest program folosește un limbaj colocvial, care credem că e nereprezentativ pentru comunicarea științifică și e nepotrivit pentru lecții la clasă. Calitățile limbajului științific sunt conciziunea și claritatea, cultivate în contextul folosirii îngrijite a limbii. În opinia noastră, podcastul face un deserviciu eforturilor de a educa acest stil de comunicare la elevi, fiind un exemplu de vorbire neîngrijită, imprecisă și dezorganizată.

    deci pentru ei asta e una dintre problemele principala, ca le explica la copii nu pe pasareasca de care ziceai si tu, ci intr-un limbaj colocvial. la naiba, poate copiii aia chiar inteleg ceva din ce le zice si nu putem permite asa ceva in scoala romaneasca.

    00
  4. Declaratia lui Mihai Marcu este secretul lui Polichinelle. Se stia de multa vreme. Si este si public, de cand doamnele de la Daruieste viata au construit un spital cu 35 de milioane de euro. Iar statul planifica doar de la un miliard de euro in sus. Este vorba de regionale stiu (alta scara), dar in planificarea aia sunt bagate si incompetenta de la planificare si parandaraturile care ajung pe la un 50% (ca se mai si multiplica) si asta nu este tot. Daca isi inchipuie cineva ca se aloca 1 miliard si 200 de milioane si asta va fi nota finala, se insala amarnic. Este ca si cum ai lansa la apa un vas de croaziera modern, cu echipamente de siguranta etc, dar vasul are deja 5000 de gauri, din proiect. Sa te astepti sa navigheze si sa atinga si viteza prevazuta, este o mare iluzie.

    00
  5. Doamna mea a ales să nu se vaccineze fiindcă pediatra copilului i-a spus să nu o facă. Parcă ai încredere într-un om care ți-a făcut copilul bine când era cu muci la nas sau cu febră 40, mai multă decât în familie sau decât în mesajul de la televizor, nu?

    00
    • Și ce pregătire are doamna pediatru, ca să emită astfel de păreri? Ok, e medic care se ocupă de copii, foarte bună pe răzorul ei, dar mai departe e un pic mai cultă decât vrăjitoarea Columbia, sor-sa lu Spania.

      00
    • Aici nu e vorba de pregătire sau de competențe medicale ci de „încredere”, adică o chestiune din zona emoțională. Problema ridicată de mine e că astfel de vectori de încredere duc la consecințe cât se poate de reale. Sigur, nici eu și nici restul familiei nu am dat 2 bani pe opinia doamnei doctor, dar asta nu înseamnă că n-o să tragem ponoasele, când/dacă va fi cazul.

      00
    • Pai cam nu ar trebui sa ai incredere. Oamenii care se ocupa, dezvolta si acrediteaza vaccinuri nu sunt pediatri si nici ginecologi

      00
    • Prima intrebare pe care ar trebui sa ti-o pui, si sa si raspunzi la ea, este daca respectiva doctorita a recomandat copilului schema corecta si completa de vaccinare pana la momentul asta.
      A doua intrebare pe care sa ti-o pui este unde gasesti un pediatru decent.

      00
    • Dane, te-ai dus la pediatru cand a avut copilul febra, adica la un specialist pe problema pe care o aveai. Daca vrei informatii despre vaccin, de ce nu mergi la un specialist pe bucata asta?

      00
    • plm…daca era vorba de dentistul care recomanda vaccinul…era „erou in alb” :))))

      00
    • Muci in nas si febra 40 nu este covid. Tot respectul pentru un pediatru priceput dar competenta ei se termina cu un motiv cand copilul e major. Sotia dvs e un adult, nu ar trebui sa se trateze la pediatru.

      00
    • @Dan decât sunteti niste prostani. tu si doamna ta. sper copilul sa scape cu bine. de voi.

      00
    • Stai, că n-am prins-o. Deci, tu te-ai vaccinat și doamna ta nu, fiindcă așa a zis pediatra aia? Sau nici tu nu te-ai mai vaccinat, caz în care sunteți tâmpiți amândoi?
      Dacă tu te-ai vaccinat și doamna ta nu, încă mai trăiți împreună? În aceeași casă, gen? Adică, tu, vaccinându-te, realizezi că ea, nevaccinată, pune în pericol copilul, se pune pe ea în pericol, îi pune și pe alții aiurea așa, și accepți senin treaba asta? Bănene……!

      00
    • Doctorița mea de familie mi-a spus sa fiu atent la suplimentele de vitamine, „pentru ca îngrașă tare”. N-am mai trecut de mult pe la ea…

      00
    • NOU
      #24

      @Dan. te înțeleg perfect. am de.a face cu suficient de mulți oameni în fiecare zi încât să.i dau drumul la câteva statistici, cam primitive, e drept, dar sunt aici niște semne de întrebare; din 40 de colegi care nu s.au vaccinat, 40 au făcut.o la „recomandarea” medicului de familie/medicului specialist; și fiindcă pendulez între 4 șantiere din 4 județe (AB, HD, GJ, VL) cred că vorbesc despre cel puțin 10-12 oameni, medici calificați, autorizați. este adevărat, recomandarea este în general „să mai aștepte” și să nu pună botul la propaganda lui Arafat. apropos, știe cineva cum se calculează rata de vaccinare la personalul medical? x% din personalul „eligibil”. sunt spitale județene unde medicii și.au făcut unii, altora adeverințe de ne-eligibil la vaccinare.

      00
    • @walhalla: are dreptate, dar numai daca le iei cu bere.

      00
    • plus ca nici nu exista COVID.

      00
    • D-na doctor nu ti-a recomandat vaccinul pentru ca n-are incredere in acest tratament, desi lumea se vaccineaza de zeci de ani. Intrebarea este in ce alte tratamente nu are incredere d-na doctor? injectiile intramusculare or fi bune sau doamna nu crede nici in ace? dar in pastile crede sau a ramas a frectii si ceaiuri naturiste?
      pentru a doua opinie te trimite la un medic, sau iti spune sa te rogi?
      ai chema un electrician care iti spune ca nu exista diferenta intre impamantare si nul?

      00
  6. Măi… legat de link-ul acela către postarea fetei/doamnei – ori sunt eu tâmpit, ori trăiesc în ceva univers kafkian în care cineva chiar a tastat textul respectiv.
    I-am lăsat următorul comentariu și-i dau copy/paste aici ca să nu mă mai repet:

    Cu toată stima, dar ați ratat esențialul.
    Ideea emisă de cei trei domni este că nu poți reduce limbajul științific la elementele lui de bază. Nu dintr-o dorință de-a lor de a încapsula copiii de clasa a III-a într-o exprimare de lemn ci pentru că unele lucruri își pierd înțelesul original dacă sunt despicate în elementele lor costituente. Nu i-ai putea explica băbește unui bătrân de 85 de ani ce anume e LoRaWAN sau cum se diferențiază un limbaj de scripting de unul de programare. L-ai pierde după 3-4 fraze și-ar înțelege cu totul altceva. Desigur – poți să-i faci paralele și alegorii, dar la final de zi omul tot va avea o înțelegere greșită asupra ideilor exprimate.
    La fel și cu copiii de clasa a III-a care sunt învățați ”neuroștiințe”. Limbajul folosit în științele socio-umane e acolo cu mai multe scopuri, și doar un profan ar crede că e folosit pentru a-i zăpăci pe cei neinițiați. Unul dintre scopuri constă tocmai în faptul că, atunci când expui un concept, nu te mai pui să explici auditoriului ce anume e Aria lui Broca sau mielina. Se prespupune că omul e acolo să te asculte deoarece cunoaște deja chestiile astea. În plus, dacă fiecare cercetător și-ar reduce exprimarea la nivel de alimentară ar dura vreo două zile să parcurgă cu publicul neinițiat ce anume vrea el să spună prin studiul său sau lecția sa.
    Copiii ăia nu au de ce să învețe neuroștiințe. Există masteranzi în psihiatrie și psihologie cărora le scapă concepte elemetare din neuroștiințe. Dacă predăm neuroștiințe celor de clasa a III-a, de ce nu și microbiologie? Să știe acolo de aspergillus și parameci. Sau oasele craniului – toate 200+ câte sunt.
    Există un moment în viață când lucrurile acestea pot fi deprinse.
    Clasa a III-a nu e momentul ăla.
    Iar a bate obrazul neuropsihologilor că nu se mulează _EI_ pe ce pot îngloba în cap niște copiii mi se pare monstruos de-a dreptul.

    00
    • Eu nu sunt de acord cu reply ul tau.
      Și asta pentru că pleacă de la premiza greșită.
      Nu incearca nimeni sa ii învețe neuroștiințe, ci incearca mai mult sa ii invete cum funcționează creierul in termeni simpli.
      Iar dacă cursul e făcut pe ideea din podcast (să înțelegem un pic mai bine cum funcționează creierul pt a putea să ne schimbăm un pic) eu zic că e foarte bine. Nu este nevoie sa fii cercetător în neurostiinte pt a înțelege cum ești manipulat de reclame (și alti stimuli), cum ții minte unele lucruri și altele nu și așa mai departe.

      Nu sunt fan MindArchitect, nu știu dacă spune bazaconii dpdvd științific. Ținând cont că el ‘traduce’ și sintetizează niște cărți din afara bănuiesc că depinde de cărțile respective.

      În același timp nu pot să observ că cei 3 cercetători au arătat o greșeală în material fara să exprime varianta corectă. Pot să facă ei asta?
      Așa cum e menționat și de autorul postului de aici, uitati-va la orice curs din afara și apoi comparați l cu echivalentul de aici. Chiar și neștiind toate cuvintele din engleză tot înțelegi mai bine materialul respectiv

      00
    • @Id: Problema oamenilor e că vor enunțuri simple la definiții complexe. Și nu merge fără să pierzi din esențial.

      00
    • ma…. da … ok. clasa a III-a poate nu e cel mai potrivit moment sa te apuci sa predai chestii introducatoare de psihologie.
      dar orice materie/domeniu are o lectie 101. sau for dummies. cand te apuci sa povesteti cu omiterea unor lucruri, folosind un limbaj neacademic dar comun o sa atragi lumea.

      ca la informatica. cand predai ordonarea unui sir de numere prima data predai o metoda total ineficienta dar care sa il faca pe elev sa inteleaga pe ce lume traieste. apoi ii predai algoritmi specializati care sunt eficienti.

      pofta vine mancand. creaza interes omului si o sa aprofundeze plecand de la analogiile alea

      00
    • Prin intermediul companiei in care lucrez am participat la doua cursuri ale lui Paul Olteanu. Misto tipul, iar informatia este foarte ok si foarte stufoasa pentru profani. De fiecare data a precizat ca este pasionat de subiectul asta si ne-a spus care au fost resursele folosite pentru a se informa. Stiam si noi ca nu este neuro-cercetator. A fost corect de la bun inceput ca ne impartaseste informatii invatate din diverse surse publice si cursuri la care a participat la randul lui. Dupa incheierea cursurilor cine a vrut sa afle mai multe despre subiectele discutate a inceput sa sape dupa mai multe informatii. Nu este Hristosul nimanui. Este un tip caruia ii place sa citeasca si care face bani frumosi de pe urma pasiunii lui.

      Acum partea la care vreau sa ajung. Adultii din Romania nu stiu la propriu ca starile bune sau proaste se datoreaza unor factori genetici, sau unor substante din organism. Nu stiu sa sesizeze un potential dezechilibru pe care il au in organism. Nu vor sti cum sa compenseze aceste dezechilibre prin alimentatie si miscare. Vor da vina pe vreme, pe stresul de la munca, pe faptul ca o au prea mica, sau prea larga etc. si vor trece ani de zile pana vor calca pragul unui specialist, de mult ori acest specialist fiind un psihiatru care ii va indopa cu ssri-uri si alte pastile care pot avea un efect devastator in cazul unora dintre cei cu probleme. Mai ales in zilele noastre cand abuzurile de droguri si de alcool ii termina fizic pe tineri de ajung niste anxiosi si depresivi, e un plus ca cineva ne da informatii „basic” despre ce se intampla in capatana noastra, pentru ca mai apoi sa putem studia noi insine si cu ajutorul specialistilor cum sta treaba si cum putem sa iesim din rahatul in care ne aflam.

      Indiferent cat de mult ar taia din informatie pentru a o putea preda in 2-3 zile de curs in corporatii, este o informatie mult mai buna decat nimic. Chiar si cu abateri de la ultimele cercetari tot este buna. Nu te invata ca vaccinul ucide. Nu te invata sa devii „terapeut” si sa nenorocesti niste oameni nevinovati. Te invata ca in organism se petrec lucruri.
      In scoli unora dintre copiii de varste mici li se va insufla atractia catre astfel de subiecte de care NIMENI in familie sau in scoala nu aduce vreodata vorba. Majoritatea romanilor nu stiu ce e serotonina sau dopamina. De adrenalina au auzit ei ceva in „Crank”, dar nu stiu ei ce inseamna aia. Cortizol? E o trupa de trap probabil. Poate ca unul din 10.000 de copii va deveni neurocercetator, neurochirurg (stiu ca nu este o legatura directa intre cele doua), sau macar un „amarat” de psihoterapeut licentiat daca este expus la aceste informatii. Ca de „terapeuti” Reiki si alte minunatii care au invadat Romania suntem satui pana peste cap, asa cum ne-au invadat si psihoterapeutii licentiati care le recomanda pacientilor cu cancer sa se trateze cu apa, miere si lamaie, ca sigur alkalinitatea din lamaie ii va vindeca (caz real, discutie personala dintre mine si persoana respectiva). Si bun, nu este o varsta potrivita pentru a fi expusi copiii la aceste informatii. Cum aflam care este varsta potrivita pentru copiii din societatea romaneasca, daca pana acum nici un nene academician din Romania nu a derulat un asemenea program?

      Iar daca tot ne legam de acuratetea informatiilor, pai hai sa ne luam si de cele prezentate in mediul academic care se bat cap in cap. Este un domeniu foarte complex pe care nimeni de pe fata pamantului nu il stapaneste la perfectie. Zilnic apar lucrari noi peer-reviewed care schimba viziunea stiintifica despre anumite subiecte din neurostiinta. Uneori apar in acelasi an doua lucrari care se contrazic reciproc, iar specialistii aleg pe baza propriilor filtre ce sa creada si ce nu. Deci pana la urma ceea ce citeste si preda Paul Olteanu va fi corect pentru unii dintre neurocercetatori, eronat pentru altii, corect pentru toti, sau eronat pentru toti. Simple as that. Sa se implice si sa il corecteze daca vor sa evite propagarea informatiilor gresite.

      00
    • Problema oamenilor e că vor enunțuri simple la definiții complexe. Și nu merge fără să pierzi din esențial.

      Dacă nu vrei să pierzi din esențial, te duci la facultate, mai bagi un master, un doctorat șamd. Ideea e să înțelegi bazele. Că și eu am făcut logaritmi în liceu și la ce mi-a folosit?

    • @Doru:

      Adultii din Romania nu stiu la propriu ca starile bune sau proaste se datoreaza unor factori genetici, sau unor substante din organism. Nu stiu sa sesizeze un potential dezechilibru pe care il au in organism. Nu vor sti cum sa compenseze aceste dezechilibre prin alimentatie si miscare. Vor da vina pe vreme […]

      Vezi că aici ești un pic pe cîmpii. Bagă un google pentru „nature vs. nurture”. O să-ți confirme și Răzvan, majoritatea problemelor emoționale sau tulburărilor de personalitate n-au nici o treabă cu nature, ci cu nurture. Țin de mediul familial, fie că e cel din copilărie, fie că e cel ulterior, care acutizează – și cronicizează – problemele dezvoltate în copilărie etc. Aici tre’ să mai pui tu un pic mîna pe carte. Și Olteanu la fel dacă a uitat să vină cu precizările astea.

    • Si ca sa incheiem aceasta discutie despre nature vs nurture pe un ton pozitiv, urmareste ce spune acest domn care este chiar unul dintre cei 3 neurocercetatori semnatari ai acelui comunicat. In jurul minutului 07:30 incepe sa discute de subiectul mostenirii genetice.
      Ce zici, sa mai pun mana pe carte, sau il credem pe cuvant pe domnul neurocercetator si o lasam asa ca sa nu ne mai pierdem timpul comentand pe bloguri despre subiecte care, in umila mea opinie, ne depasesc pe amandoi?

      00
    • dau si eu un copy paste- „termeni tehnici” pe alocuri, dar omul pune punctul pe I si I-ul sub punct : Astăzi (16.10.2021), după tot bâlciul mediatic generat ieri în jurul lui Paul Olteanu și în jurul platformei Mind Architect, am fost rugat de anumiți colegi să îmi exprim și eu părerea. Nu sunt eu omul pozelor sexy pe Instagram, al aparițiilor media sau al promovării “brandului personal”. Nu cunosc pe nimeni din televiziune (spre deosebire de Paul) și nici nu ador să mă aud vorbind în fața camerei. Nu cred că serviciile de sănătate mintală pot fi abordate corect deontologic cu același tip de marketing pe care îl implementezi pentru a vinde chiloți și bluze pe internet. Poate sunt prejudecățile mele personale partizane unor amprente anankastice de personalitate (traducere din jargon: sunt obsedat de deontologie). Îmi asum aceste tendințe care ocazional îmi fac mai mult rău decât bine și promovez întotdeauna o înțelegere neo-darwinistă, divorțată de normativitate a personalității. Nu m-a interesat niciodată să fac pe bufonul în fața clasei și nu o voi face nici acum în fața unui ipotetic auditoriu digital. Cu toate acestea, dată fiind natura subiectul abordat, m-am hotărât să scriu despre ceea ce CRED că reprezintă o aproximare bună a realității în măsura datelor avute la dispoziție în prezent. Este ca și cum aș fi forțat să extrag bile din două coșuri în care clar sunt multe bile roșii, necâștigătoare. Aleg să operez în coordonatele statisticii matematice pentru a-mi minimiza șansele de pierdere, că despre câștig nu știu ce să spun.
      Cei care acuză inițiativa stimaților domni profesori Miu & Iliescu pe motiv că aceștia ar fi “frustrați” și/sau „invidioși” pe succesul stimatului domn Paul Olteanu, consider că omit un lucru extrem de important. Mai precis, mă refer la faptul că profesorii în cauză sunt în vârful piramidei trofice și dețin nu doar mai mult capital financiar decât PO, ci și mai mult capital social și politic. Ipso facto, argumentul conform căruia ingratul articol care a făcut ocolul Facebook-ului în ultimele ore ar fi de fapt produsul resentimentului nietzschean este slab spre foarte slab după umila mea părere. De ce ai fi invidios, m-aș hazarda să întreb, pe un om care își dă tot salariul pentru un Iphone #12? Oricine își poate lua o bluză Gucci sau un costum Zegna dacă toată stima sa de sine gravitează în jurul unor astfel de validări extrinseci. A examinat cineva pertinent ipoteza conform căreia unii indivizi cu amprente narcisice sau histrionice de personalitate nu fac fix același lucru atunci când vine vorba de celebritate sau de alte măsuri iluzorii ale succesului?
      Citiți printre rânduri, vă rog… nu confundați patologia mintală cu relevanța socio-culturală. Adesea luăm sfaturi de la oameni aflați la polii extremi ai curbei lui Gauss pe diferite dimensiuni ale personalității (a se citi triada negativă) nu pentru că ei sunt cel mai bun pariu pe care omul de rând, mediu statistic, îl poate face, ci pentru că doar ei sunt obsedați de ideea de a ieși în față, de a se admira la cameră și de a scrie despre câte premii au luat. O deconstrucție abrazivă a fenomenului o puteți găsi pe Amazon în „The Boys”, viz. serial unde metafora centrală gravitează în jurul ideii că noi transformăm aceste entității deviante statistic în „super-eroi”. Pe cale de consecință, orice savant responsabil care mănâncă psihometrie pe pâine ți-ar spune să precizezi mereu în fața auditoriului care sunt trăsăturile tale cardinale de personalitate pentru a nu induce o falsă impresie că toți pot să îți repete reușita. Ar fi, cred eu, de asemenea corect să precizezi și ce costuri vin la pachet cu acele trăsături de personalitate aflate la centila 99. Eu am făcut publică personalitatea mea pe internet. M-a mai urmat cineva? Cri cri…
      Argumentul conform căruia articolul stimaților domni profesori dă pe afară de “elitism academic”, după cum am citit în unele comentarii de pe internet este (din nou, după umila mea părere) un exemplu clasic de “citire a gândurilor”. Este important aici să operăm o distincție salutară între atitudinile propoziționale doxastice (ce CRED eu că este realitatea) și cele epistemice (ce ȘTIU că este realitatea). În absența acestei atitudini umile avute asupra felului în care operează propria noastră minte, riscăm adesea să proiectăm sau să cădem în plasa unei distorsiuni de confirmare. De unde știu oamenii care scriu aceste comentarii că Miu și Iliescu sunt invidioși pe Olteanu sau se cred superiori vulgului? Au dat 100 de chestionare profesorilor în cauză? I-au prins la înghesuială, le-au pus cumva pistolul la cap și i-au forțat să recunoască că sunt narcisiști? În niciun caz. Este doar o ipoteză a cărei fundație empirică este șubredă pentru că ambii profesori s-au exprimat în mai multe rânduri cu privire la cât de umili sunt din punct de vedere epistemic.
      Pășind pe tărâmul ipotezelor informate, însă, merită (cred eu) să examinăm unul din punctele articolului ponegrit în spațiul digital pentru a vedea ce este susținut empiric în discursul stimaților domni. Olteanu pune imediat după Mind Architect “By Paul Olteanu”. Asta poate vedea toată lumea pe site. Mai adăugăm faza cu „I was named the youngest PR & Communications Director in Romania by PR-Romania” sau „Prahoveanul anului”? A pus Dragoș Iliescu “by Dragoș Iliescu” lângă logo-ul de la BRIO? S-a fălit el în titluri în aparițiile media sau a preferat un mult mai modest „expert în testare”? A folosit stimatul domn Miu o astfel de strategie la Universitatea din Cluj? Nu. Nu cred că trebuie să fii doctor în psihologie pentru a recunoaște o posibilă marcă a narcisismului de grandoare sau cel puțin o tactică de a umfla cu pompa ceva ce nu e nici rar statistic, nici relevant când pretinzi că „vinzi” știință…
      Haideți să mergem mai departe în analiza noastră, adăugând alte date empirice pentru a susține ipoteza noastră de lucru. Cercetările publicate în literatura de specialitate relevă o corelație a trăsăturilor din triada întunecată a personalității, viz. narcisism, machiavelism și psihopatie, la conducătorii corporațiilor (e.g. Gnambs & Appel, 2018). Jonason et al (2012), spre exemplu, aduc probe solide că machiavelismul presupune utilizarea șarmului pentru a atinge obiective specifice. A făcut asta Dragoș Iliescu ? Nu știu…vă las să descoperiți dacă chiar petrece mai mult timp cumpărând Kiton și Brioni, decât cercetând temeinic literatura de specialitate.
      Ajunși în punctul acesta, deja nu aș mai vrea să adaug referințe bibliografice pentru a susține un argument. Cine are curiozitatea să studieze literatura de specialitate o poate face oricând, descărcând de pe Sci-Hub. Mai degrabă, aș puncta faptul că un nivel mic de Conștiinciozitate (Paul se lăuda într-un interviu, spre exemplu, că este un “college drop-out” și că “nu a învățat nimic la psihologie”) cuplat cu un nivel scăzut de Agreabilitate (îl doare undeva de corectitudinea datelor și de cei care îl contestă) corelează fix cu ceea ce un mentor adevărat NU ar fi dezirabil să facă. Este el mega modelul cultural pe care oamenii vor să îl urmeze? Mai articulat exprimat, vorbim aici despre o lipsă de respect față de reguli (nu citează niciun studiu modern și nicio meta-analiză), lipsă de respect față de alte persoane (dacă dai informații depășite tehnic înseamnă că nu îți pasă de ceilalți, nu?), lipsă de respect față de metodologia științifică și lipsă de respect față de un auditoriu care adesea nici nu știe să facă diferența între pseudo-știință, cvasi-știință și știință “pe bune” (adică acele recenzii sistematice și lucide ale literaturii, cuplate cu o analiză la sânge a metodologiei care spun și omului mai puțin versat în jargon că știința nu este o religie și că este bine să ne schimbăm părerea). Dacă lumea dorește să ia sfaturi de la o persoană care are cel mai probabil amprente narcisiste și histrionice de personalitate, nu are decât să continue. Dacă aceste date sunt false, toți suntem dispuși (sper) să vedem contrariul. Eu personal, pe de altă parte, aș lua sfaturi de la oamenii cu Agreabilitate și Conștiinciozitate mare. De ce? Pentru că meta-analizele – adică cercetări aflate în vârful piramidei dovezilor care comprimă mult mai multă informație decât aș putea eu sintetiza personal – îmi relevă că acele trăsături de personalitate, cuplate cu inteligența fluidă și creativitatea corelează cu succesul în viață. Q.E.D. Nu fiți, vă rog, oițele unor posibili psihopați și nu atacați oamenii care chiar doresc să ducă flama prometeică a Illuminismului în mod autentic. Afirmația merge în toate direcțiile.

      00
    • Razvan: am vazut niste carti la Ase….veneau cu exemple din mitologia greaca, cu povesti, metafore. Explicatia profului „noi aici ne adresam altui gen de oameni, unii culti”

      Intre timp cartile ala de pe care oamenii invata in toata lumea erau scrise cu limbajul ca pentru ultimul prost+elemente specifice materiei. Pentru ca nu, in momentul in care scrii un manual nu tre sa abuzezi de cacatul clasic romanesc „sunt cult daca stiu cele mai epice cuvinte si le arat mereu”

      00
  7. Voi nu reușiți să înțelegeți că România e doar un bazar , în care bișnițarii fac regulile, iar populația este fraierul înșelat zilnic, voi nu înțelegeți că acest consum absurd, fară noimă, lipsa oricărei reglementari, lipsa unor legi și reguli de bun simț, de fapt, convin celor care fac business, și orice guvern s-a perindat, nu a avut nici un interes, nu a știut, nu a putut, sau, mai mult este complice.

    Nu știu dacă nu constatați faptul că cetățeanul român (altfel european) nu are nimic în comun cu pacientul european, ci el, și bulgarul, este aruncat pur și simplu , din lipsa de opțiuni, în brațele medicinei private?

    România, chiar dacă unii producători de medicamente au făcut scandal mare la taxa de claw-back, este rai pentru vânzarea de suplimente alimentare, care atenție, nu sunt medicamente, nu au studii clinice, nu au eficiența dovedită științific și clinic, sunt doar niște concentrate de amidon și mai știe ce, orice producător/importator poate să își înregistreze produsul(poți să declari că are concentrat de plante, vitamine, nimeni nu le verifică):

    https://cnmrmc.insp.gov.ro/images/ghiduri/Ghid-Suplimente-Alimentare.pdf

    De ce România nu ia exemplul altor state, care au hotărât că orice fel de publicitate, la serviciile medicale, este imorală, și interzisă, că postarea cu pacienți/servicii medicale pe rețele sociale poate fi înșelătoare, iar singura sursă de informație medicala este reprezentată de autoritățile competente ale statului.

    Pentru români, multe mizerii sunt obișnuință, normalitate, însă per total, România, din păcate, a eșuat, și nu există o speranță de mai bine.

    00
  8. E cam tarziu sa se mai faca ceva, suntem in proces de imunizare naturala. Pana de craciun se linisteste, macar pe hartie. Romanu tre sa bage in el ca spartu. Sa vedem ce o sa faca cu indigestia daca la spitale o sa fie plin de covid

    00
  9. Problema nu e doar la farmacii si la reclame. Ci si la medicul de familie. Cum sa ii zici unui pacient ca nu merita vaccin sau sa scrii pe reteta vreo 5-6 medicamente (ex antibiotice) si suplimente pentru o simpla raceala? Daca sunt asa convinsi ca trebuie musai antibiotic, de ce nu trimit pacientii la analize ca sa poata spune mai apoi: uite, pt viroza nu iti dau antibiotic, dar la analize s-a descoperit bacteria X, asa ca iti scriu o reteta cu antibioticul pentru acea bacterie. Simplu, nu?

    00
    • Lăsând la o parte medicii incompetenți, de multe ori se întâmplă cum zici tu pentru ca pacientu nu vrea să se ducă la infecțioase pentru antibiograma și insistă să plece acasă cu antibiotic, care poate fi bun sau nu în cazul lui dar pe care de cele mai multe ori îl ia prost – adică 2-3 zile în loc de 5-7-10 (în funcție de cât de nasol se simte).

      prostu vede că i-au trecut simptomele și zice că e vindecat, nu înțelege sau nu vrea să audă că tre să l ia până la capăt pentru că altfel dezvoltă patogeni rezistenți la AB.

      de-aia am ajuns cu streptococi și stafilococi multirezistenți la Klacid, Amoxiclav de-au inceput iar medicii să prescrie penicilină sau moldamin, pt că bacteriile le-au ”uitat” și sunt iar sensibile la ele.

      e vina medicilor că cedează la toti proștii, pentru că casa de asigurări le impune 15 minute per consultație (sau undeva pe-acolo) dar e și vina pacienților ca nu ascultă si sunt incăpățânați, în special bătrânii.

      00
    • @matel..moldamin nu se mai fabrica.
      Nu este eficient din punct de vedere al costurilor..

      00
    • habar n-aveam, ce-i drept ultima oară am folosit prin 2013

      00
  10. E vba de un paradox aici: deci romanashul nu are incredere in vaccinul covid, dar are incredere in toate prostiile farmaceutice la care se face reclama. Plus, muulte altele: kkturi religioase, horoscop la stiri, ghicit in cafea sau tot ce a spus baba Vanga/Omida e lege. :)

    Deci nu e (numai) lipsa de educatie, dar mai e si inteligenta/prostia de grup, vibe-ul pe natie. „Ummah”, cum spun arabii. Am un fel de axioma dovedita in decenii de viata: In orice grup mai mare de romani, se inmulteste totdeauna prostia, nu inteligenta. Cu cat grupul de romani e mai mare, cu atat tampenia e mai mare.

    00
  11. Problema cu pacientul roman e ca el ajunge la doctor doar atunci cand il doare ceva. El ajunge direct pacient. Noi nu avem conceptul de vizita de rutina. (eventual anumite multinationale mai impun o vizita anuala cu analize de sange ca minima conditie pentru a fi primit in asigurarea de grup.)

    O ruda de-a mea s-a dus la doctor ca o durea spatele, dar dupa mai multe luni de suferinta, ca e doar o durere de spate. La control, durerea era de la cancer de colon in ultima faza, s-a dus in 2 saptamani.

    Am rude pe care mai degraba le sari decat sa le ocolesti. Unul e suspect de diabet. Dar el nu si nu, ca se simte bine, el mananca ce vrea si cat pofteste. Dar nu se poate lega singur la sireturi. Dar el e sanatos, sa nu-l batem la cap.

    Ca stramosii nostri nu aveau medici si traiau bine mersi. Da, dar vreo 35 de ani.

    Ca multinationalele big-pharma ne omoara cu vaccinul. Aceleasi care iti vand pumnul de pastile pe care le iei zilnic de 10 ani pentru inima, ca in alea ai incredere. Cum dracu’, ca is facute unele de aceleasi firme?!?

    00
    • Hai sa îți zic cum e cu prevenția în lumea unor medici..

      Știind ca statul deonteaza o tura de analize, anual, tocmai ca să îți poți face o idee de cât de hârjit ești înainte sa pici de tot, îmi luam trimitere de la medicul de familie și îmi făceam ITPul.

      Acu vreo 3 ani schimb medicul de familie. Vechiul se pensionase. Ajung pe la noul medic după ceva adeverinta și îl rog sa îmi dea o trimitere ca să îmi pot face setul gratuit de analize….se uita la mine câteva secunde și ma întreabă: „da…va doare ceva, nu va simțiți bine”…ii zic ca nu, ii aduc aminte ca am dreptul ca odată pe an sa fac o tura gratuita de analize. Îmi zice, foarte circumspect, ca el nu obișnuiește sa dea trimitere daca omul nu e bolnav…îl întreb dacă nu tocmai pe parte de prevenție se desfășoară partea asta de testare gratuita…se uita la mine cu lehamite, tace, și îmi da trimiterea… asa ca marea parte a romanilor nu sunt direct vinovați de faptul ca au ajuns la o vârstă la care nu sunt foarte conștienți de prevenție și de importanta controalelor periodice. Pana nu o sa se mai schimbe vreo 2 generații de medici nu se va schimba nici mentalitatea pacienților.

      00
  12. Toată dezbaterea asta simt că e echivalentul citatului/proverbului sau ce-o fi:

    Un nebun aruncă o piatră-n apă, și 100 de înțelepți n-o pot scoate.

    E o dezbatere degeaba, pentru că va veni cu tot mai multe și mai multe argumente care de care mai stupide. E incredibilă gimnastica mentală pe care o pot face unii.

    Am avut unul care mi-a zis că vaccinurile nu-s bune că în injectate de români până la urmă, de unde să aibă el încredere în cum le administrează, transportă, stochează românii.

    Deci cumva ar trebui aduse cu o dronă de la fabrică de la Pfizer direct, și injectate de nemți special antrenați să vaccineze români la calitate nemțească.

    00
  13. NOU
    #49

    „orele de la școală sunt predate în chineză, nu în română”

    Chestia de mai sus e o tampenie. Ai manuale de anatomie si genetica in liceu. Daca ai ajuns in liceu se presupune ca poti sa le intelegi. Nu e nicio „chineza” implicata in acest proces.

    00
  14. Stiu ca ne arătăm unii pe alții cu degetul pentru situația sanitara actuala. Ca de vina e analfabetismul funcțional, nivelul scăzut al educației, ca suntem „desteptii” Europei etc.
    Ce nu înțeleg este altceva: cum de la noi este explozia asta de cazuri noi și decese, in condițiile în care 30 la suta din populație e vaccinata, iar la bulgari, sunt de 10 ori mai puține cazuri pe zi decat la noi, în situația în care ei sunt chiar mai prosti decât noi și au doar 20 la suta din populație vaccinata cu primele doua doze?!

    00
  15. Am o idee geniala pentru cum sa crestem procentul oamenilor vaccinati – discutat cu doctorii de familie si trasat target clar pentru oamenii inscrisi pe lista.
    Ai sub 30% vaccinati? Nu primesti nici un spor si ti se retine jumate din salariu, practic vei primi doar jumate din salariul de baza, punct.
    Ai 50%? Nu primesti nici un spor si se retine un sfert din salariu, iei doar 75% din cel de baza.
    Ai 70%? Salariul de baza intreg si jumate din sporuri
    Ce trece de 70% ia banii intregi, cum ii ia azi. Ceva imi spune ca daca se implementeaza asta pana de Craciun o sa trecem de 70%..

    00
    • Bună glumá :))

      00
    • @miluch – bine, daca nu iti place stilul dictatorial atunci sub forma de bonus – 200 de lei neimpozabil pentru orice pacient care isi face vaccinul. Sunt destul medici care au intre o mie si doua mii de pacienti pe liste, sa admitem ca in medie ar putea convinge 500 de oameni sa isi faca vaccinul, asta inseamna 100 de mii de lei, 20 de mii de euro doar ca isi face jobul.
      Esti sigur ca doctorii de familie nu ar aprecia asta?

      00
    • Ai fi genial daca ai cunoaste un pic cum functioneaza sistemul. Medicii de familie nu sunt salariati. Ei au regim de intreprinzator particular. Asa a vrut statul prin anii ‘90 ca sa scape de cateva zeci de mii de salarii. Medicul de familie are un contract cu casa de asigurari reinoit in fiecare an. Pe baza acestui contract medicul primeste niste puncte in functie de numarul de pacienti pe lista si niste puncte pentru serviciile prestate pacientilor. Valoarea punctului este stabilita de casa de asigurari si inmultita cu nr de puncte da suma de lei pe care o primeste medicul de familie. Din aceasta suma medicul plateste salariul asistentei, a colaboratorilor, costurile de functionare a cabinetului (chirie, utilitati), taxe etc. Si din ce ramane isi plateste salariu. Cat de mare este acel salariu titularul cabinetului decide. S-ar putea sa isi puna minimul pe economie si restul sa ia sub forma de dividende. Deci statul nu are nici o legatura cu salariul medicului de familie.

      00
  16. aici (mind arhitect) autorul articolului nu a dat cel mai bun exemplu.
    da… educatia precara, lipsa spiritului critic duce la probleme per total in societate. ca ar trebui actualizata programa predata in scoli. scoase ore nefolositoare (nu o sa dau exemple ca am zis limba latina ca nu foloseste nimanui si s-au trezit vreo 2 sa se pise pe mine ca au invatat spaniola din telenovele mai usor) si introduse materii actuale (gen educatia sanitara sau nu tot ce spune unchiu e ok sa bagi in gura, educatie financiara sau cum sa nu pui botu la o chema piramidata, educatie pe net sau cum sa nu trimiti poze unui pedofil)

    mind arhitect e bun. cu ocazia asta (din informatii gresite sau partial gresite) macar un procent din tineri au aflat de elemente introductive alea psihologiei. daca vrei sa aprofundezi, exista zeci de autori consacrati.
    aia metafora „elefantul si calaretu” e buna. e a lui daniel kahneman din „gandire rapida gandire lenta”. doar ca foloseste alti termeni.
    daca ilustrii academicieni sunt nemultumiti de limbaj, pai nici dracu nu o sa le asculte predicile lor. ca de aia a avut mind arhitect succes. ca explica in limba romana cu termeni din limba comuna, nu stiintifici. sa inteleaga tot prostu.

    daca vrei performanta, poti sa te apuci de citit tratate. dar pentru nea ilie e de ajuns sa cunosca niste chestii de baza explicate pe intelesul tuturor.

    00
    • E extrem de greu de stabilit cat de util e sau nu podcastul ala.

      E cumva ca la retetele de slabit cand nu te duci la medic si iei informatiile din alte parti. Daca te uiti cine promoveaza programe de slabit te crucesti. Majoritatea de bazeaza pe adevaruri stiintifice (mancat mai putin decat consumi, masurat ce mananci etc) dar preluate de pe net, nu invatate sistematic si in context.

      Cumva e util pentru popularizare dar de la un nivel incolo devin o problema.

      Eu unul sunt total de acord cu ambele parti, podcastul este benefic si de mare ajutor dar nu are ce cauta in scoli cel putin pana nu e verificat si validat de cineva cu pregatire in domeniu.

      00
    • nu stiu frate cum se face ca la unul din putinele podcasturi care-s chiar documentate se pune intrebarea daca e “util”, dar la nimicurile scoase pe banda rulanta acum de diversi influnsarasi si vedetute nu are nimeni nimic de adaugat. omu’ n-a zis niciodata ca e mare expert, a incercat si el o initiativa si bam, sar profii de cur ca nu domle, nu asa. nu inteleg de ce e nevoie de o “scrisoare deschisa”, in loc ca aia care chiar se pricep sa colaboreze cu ala care chiar vrea :). si sa nu ne prefacem ca tot ce se preda in scoala e bine facut/documentat/scris, cand stim cu totii cum sunt manualele la noi si atat timp cat “religie” la scoala inseamna sa te rogi ca la biserica.

      00
  17. Orele de scoala sunt predate in chineza, pentru ca informatia nu e scrisa intr-un mod accesibil. Nimeni nu se asteapta sa intelegi sau sa analizezi ci doar sa memorezi. Manualul de anatomie e o colectie de definitii. Vaccinarea este doar o definitie printre multe altele, nicăieri nu ți se demonstrează că vaccinurile funcționează sau cum funcționează.

    00
  18. Romanii si bulgarii sunt in top in UE la cea mai scurta speranta de viata, cauzele le stim totii: de la stil de viata, alimentatie, nivelul de stres, poluare, medicina preventiva aproape inexistenta……

    00
  19. O mica analiza:

    – în niciun manual de biologie, pana la sfârșitul clasei a XII-a, nu exista cuvântul vaccin (a scris cineva un articol pe tema asta).
    – virușii se studiază indirect în primele 3 capitole din manualul de biologie de clasa a XII-a. Indirect fiindca de fapt se vorbește de ADN și ARN, mai mult din perspectiva genetica, virușii sunt dati doar ca exemplu.
    – biologia elementara care se studiază în clasa a V-a, sare în mod misterios peste viruși, începe cu bacteriile fiindca virușii nu sunt considerați forme de viata.

    Deci, ținând cont ca probabil biologie la clasa a XII-a fac în mod real doar cei de la liceele de specialitate sau doar cei care dau la medicina, putem spune ca romanii nu afara de viruși decât de pe Facebook și alte surse demne de încredere.

    Eu îmi aduc aminte ca am învățat și despre viruși, și despre bacterii dar se pare ca niște idioți au schimbat programa.

    00
  20. https://www.news.ro/social/intalnire-oms-autoritatile-romane-ritmul-vaccinare-ultimele-6-saptamani-actualele-strategii-romania-ajunge-7-luni-acoperire-vaccinala-40-populatia-totala-31-luni-acoperire-70-1922402118472021101720434293 Trebuie sa vedem partea buna a lucrurilor. Multa economie la bugetul de stat pt ca se salveaza pensii. Biserica face si ea bani din inmormantari si pomeni. Magazinele, salile si restaurantele sunt mai aerisite. Hai, mai adaugati „avantaje”.

    00
    • uite cu avantaj cinic: procentul de analfabeti functionali din romania scade in fiecare zi.
      eu aleg sa citesc astfel statistica de la ora 13:00:
      in ultimele 24 de ore au murit 300 de romani: 30 vaccinati (si eu in gandul meu le urez sanatate multa) si 270 nevaccinati (deci 270 de oameni cu grave probleme de logica, gandire critica, niste pierde vara, curge scuipat din gura lor, 270 de gura casca ce au impresia ca tot ce zboara se mananca, 270 de fani oculta mondiala).
      avand in vedere ca din salariul meu un procent insemnat se duce in fiecare luna la pensii, chiar ma bucur ca nu o sa mai ajunga la niste dobitoci.

      00
  21. MindArchitect este pentru neuroștiință ce este Sandra Brown pentru literatură.

    00
  22. @Razvan Coloja
    “If you can’t explain it to a 6-year-old, you don’t understand it yourself”

    00
    • @ouiouifi: Da – sună mișto maximele astea de Internet. Eu zic să ne ghidăm viața după ele, că altfel de ce ar face cineva motivaționale din asemenea fraze și le-ar posta pe Facebook?

      00
  23. au raspuns oamenii lui Paul : https://neurostiintalaclasa.ro/comunicat-de-presa.pdf?fbclid=IwAR0Upxo7AdelLa3lCIBGSEL3S6lOwl_95dT3vRYkifISDMRHZMzsu4SZ9Aw
    se mizeaza pe lipsa de expertiza a multora din sistemul educational si pe bystander effect-profii care ar trebui sa se implice in a combate acest tip de educatie, nu o vor face sperand ca altii se vor implica. e un cerc vicios, din care castiga cel care e vocal, nu cel care stie/cunoaste…si alta chestie- conteaza cine te stie, mai mult decat pe cine stii tu :)

    00
  24. „pentru că, din cine știe ce motiv idiot, în conștiința populară s-a împământenit ideea că, dacă ești gras, ești automat sănătos”

    Pretty simple: e de pe vremuri cand aia slabi erau saraci, vai mama lor si aia grasi erau niste bogatani, care isi permiteau sa manance si sa se afiseze. Era un semn de bunastare.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube