Dacă vă întrebaţi ce ne aseamănă, multe facultăţi au adoptat stiluri de predare şi programe ce se folosesc în facultăţile cu prestigiu, ba chiar şi unele cărţi. Subiectele abordate sunt inspirate din facultăţile din străinătate, dar, aşa cum am spus, lipseşte ceva esenţial: impulsionarea gândirii inovative şi îmbrăţişarea ideilor noi. S-a păstrat chiar şi în mediul universitar concepţia, ce se credea a fi moartă în 1989, conform căreia un elev/student/tânăr nu poate veni singur cu idei bune. Este de acuzat faptul că înclinaţiile doctrinare/afinităţile politice, economice, sociale/concepţiile proprii ale dascălilor sunt cele impuse elevilor/studenţilor. Se îngrădeşte dorinţa de dezvoltare şi de evoluţie prin faptul că notele acordate relevă de fapt capacitatea studenţilor de a învăţa pe de rost anumite concepte, de a reproduce mecanic o teorie descoperită de altcineva, de a îmbrăţişa fără comentarii ceea ce este scris în anumite cărţi, de cele mai multe ori cărţi ale profesorilor care îi notează. (sursa)
Cam asta e educaţia universitară: noi facem asta aşa de zeci de ani şi nu schimbăm nimic. La jurnalism se învăţa după cărţi scrise în anii ’70 şi predate de profesori care lucraseră în presă în anii ’80.
Eu totusi intreb daca seamana jurnalismul de acum cu cel din 80? Oricum, facultatile noastre de jurnalism sunt doar o gluma buna, dar asta e parerea mea!
asta era parca teoria ciupercilor (enuntata pentru lumea corporatista, dar prea valabila si in cea universitara): keep’em in the dark and feed’em bullshit.
Jurnalism? Vă rog… nu multe s-au schimbat și te poți pune la curent relativ repede. Dar la Politehnici se predau lucruri din care nu mai sunt folosite nici măcar principiile de bază.
Oricum, învățământul superior românesc e ca să-ți deschidă puțin ochii și să te pună cu picioarele pe pământ. Dacă vrei să înveți ceva, pui mâna singur. Valabil și în jurnalism, și în inginerie și unde vreți voi.
@flo
Ai dreptate, greu cu fizica si matematica. Domeniile astea expira mai repede ca „iPhonu” la aparitia noului model.
Maine redefinim +
Ce naiba ar fi de invatat in jurnalism ? Si de la cine sa inveti ?
„impulsionarea gândirii inovative” numai eu am o problema cu asta? https://dexonline.ro/definitie/inovativ …
Educatia universitara vine cumva la pachet. Eu cred ca problema incepe chiar de la clasa intai. Toti copiii au talente extraordinare pe care scola incepe usor sa le estompeze si culmineaza cu invatamantul universitar de care vorbeai. Creativitatea este cel putin la fel de importanta ca stiinta de carte. De exemplu, copiilor nu le este teama de gresala si daca au ceva de zis, o fac. Asta nu inseamna ca a gresi inseamna ca esti creativ, dar daca nu esti pregatit sa gresesti, sunt sanse foarte mici sa vii cu ceva original. Scoala, din pacate face din ce in ce mai des exact asta: estompeaza creativitatea. Ne invata ca gresala este cel mai rau lucru pe care-l poti face. Majoritatea sistemelor de invatamant(da, nu numai in Romania ) folosesc in mare cam aceeasi ierarhie a disciplinelor: primele sunt matematica si limbile straine, apoi disciplinele umaniste si doar la sfarsit artele(aici arta si muzica au prioritate in fata dansului). Din pacate, incepem sa ne educam copiii de la brau in sus, iar apoi ne concentram strict asupra capului. Ne indocrinam copiii si am creat sisteme de invatamant bazate pe ideea de abilitate academica. Sunt convins ca nu sunt rare cazurile cand ne indepartam copiii de ceea ce le place, pe motiv ca nu vor obtine o slujba buna din asta. Am patit-o si eu, dar sper sa am luciditatea sa nu fac la fel pentru fata noastra.
Intregul proces de educatie nu ramane decat un drum catre intrarea la facultate, cu o consecinta dura pentru oameni talentati, destepti, care cred ca nu sunt asa doar pentru ca in scola nu era apreciat pentru asta, sau chiar stigmatizat. Nu e un drum de continuat. Diplomele sunt din ce in ce mai labile in a-ti obtine un avantaj clar, asa ca nu ramane decat schimbarea radicala a viziunii asupra inteligentei.
sa scriu despre sport e ceea ce imi place mai mult. asta nu m-a impiedicat sa renunt in ultima clipa la inscrierea la o facultate de jurnalism. poate ca sunt naiv, dar sper ca voi invata jurnalism si voi munci candva in acest domeniu si fara o diploma in dotare.
haha, eu sunt la ovidius ct, inginerie, si e penibil tare, profesorii sunt praf, si ca materie si ca persoane, au doar aroganta tipica de parveniti, , pe unii daca ii opresti sa-i intrebi ceva, iti raspund sec: ‘Eu nu discut cu studenti, nu avem acelasi nivel’, ce sa ma spui, ramai prost; in proiecte , am fost acuzat de plagiat, dar profesorul respectiv acea zeci de pagini copiate dintr-o carte din anii 70-80, si el m-a acuzat de plagiat :)) penibil
Adevarul e ca la facultatile dn zilele de azi te invata numai baliverne. Intreaba-l pe unu care tocmai a absolvit, cu ce a ramas el in cap dupa 4 ani de facultate, si-o sa vezi ca incepe sa ridice din umeri, insa are diploma, ceea ce o face pe masa tare mandra.
Eu cred ca invatamantului romanesc cel mai mult ii lipseseste interactivitatea .Oricine stie ca invatarea se face prin mai multe simturi nu doar vizual si auditiv.Oamenii sunt diferiti si implicit au metode de invatare si stimulare a creativitatii diferite.Nu stiu daca la tine pe blog am vazut clipul acela cu filozofia de viata a lui Will Smith : ‘reading and running’, e super tare si poate fi un punct de plecare pentru oricare tanar pentru a reusi in viata.
Sistemul universitar de la noi este mult prea centrat pe partea teoretica (cursuri plicticoase si de multe ori inutile, dar predate de catre profesori) si mai putin pe partea practica (seminare si laboratoare – de data asta predate de catre asistenti, sefi de lucrari, laboranti, etc.). Cel putin in Politehnica se poate observa ca odata cu trecerea la sistemul Bologna (ce implica un an de studiu mai putin) materia nu a fost aerisita, ci s-a preferat renuntarea la seminarii si la reducerea numarului de ore de laborator.
Mai adaugam la asta si slaba colaborare intre (ramasitele de) industrie si sistemul de invatamant. Toti se plang ca absolventii au o slaba pregatire pe partea practica, dar foarte, foarte putine firme primesc studenti pe perioada verii pentru efectuarea practicii (practica pe bune, nu doar obtinerea unei hartii).
Rezultatul – in cel mai fericit caz obtinem „conserve de informatie”, oameni care au invatat papagaliceste niste notiuni dar care nu stiu cum sa le aplice in practica, si in care firmele vor trebui sa investeasca timp si bani pentru a le completa aceste lipsuri. In cel mai rau caz vom obtine niste oameni care si-au futut degeaba patru ani din viata, ca sa profeseze in cu totul alt domeniu decat cel pentru care s-au pregatit.
In facultate am avut un singur profesor care aprecia ideile originale si ne cerea sa gandim. Restul de cateva zeci ori voiau sa reproducem fidel textele din diversi „experti” pe care ii predau, ori nu erau multumiti pana cand studentii ghiceau exact la ce se gandeau ei si le reproduceau opiniile. La licenta, lucrarile care erau in esenta o compilatie de carti au fost aplaudate, iar lucrarile care aveau o urma de idei proprii ale studentilor au luat 7-8. Rezultatul? 7 ani mai tarziu, 3-4 absolventi au ajuns in niste pozitii profesionale ok (dupa multi ani de munca, normal), restul sunt o turma obedienta ce traieste din salariul minim pe economie. Penalizarea originalitatii nu face altceva decat sa incerce sa-i aduca pe toti la un numitor comun, acela de sclavi cuminti. Si, din pacate, nu cred ca isi doreste cineva care are si puterea de a schimba lucrurile altceva decat oameni care sa stie sa asculte fara sa cracneasca. Initiativa si creativitatea sunt extrem de periculoase pentru clasa politica de azi si din ultimii 70 de ani.
Studiul: https://www.youtube.com/user/theRSAorg#p/u/4/zDZFcDGpL4U
si munca: https://www.youtube.com/watch?v=qp0HIF3SfI4
Nimic de genul asta nu se intampla in RO; de la modele inovative de a invata pana la inspired leadership intr-o firma (sa dai rezultate). Enjoy the Carpathian Garden plox!
Come on, ca nu e chiar asa. Eu am facut Politehnica la Bucuresti, si m-am „murdarit” pe manute cu ceva circuite, ceva microcontrolere, ceva proiecte soft, si am avut si tema de licenta originala de cercetare. Si nu numai eu. Stiu o gramada de colegi care au facut proiecte interesante in facultate. Poti sa treci ca gasca prin apa numai cu teoria? Da. Poti sa iei note relativ mari? Da. Dar gandirea originala si entuziasmul au fost mereu apreciate , daca nu stimulate. So, nu e chiar asa de trist totul.
In general, in toata lumea, universitatile sunt destul de rigide si cu un pas in urma realitatii din piata. Dar parca la noi e ceva mai grav de atat.
@hanzo (nr. 14): mi s-a parut chiar foarte interesant primul clip Youtube pe care l-ai postat.
Comentariul meu NU este exact on-topic, dar este poate o chestie de educatie public general pe care ma simt nevoit sa o fac, deoarece clipul acela contine niste mituri „inverse” legate de diagnosticul care, DIN PACATE, a devenit unul politizat, zic eu in mod neetic, in acest caz…(uneori politizarea unor anumite boli poate fi considerata etica daca duce la IMBUNATATIREA nivelului de cunostere a publicului general despre acea maladie, sporirea interesului unor cercetatori competenti sau a autoritatilor de sanatate publica de a se ocupa de acel subiect si de a oferi solutii, etc., dar vad ca in cazul ADHD-ului politizarea este de obicei neetica).
1. vorbitorul din clip a spus ca „psihologii si pediatri il vor acuza ca el nu este calificat sa discute despre ADHD”; nu mi s-a parut etica aceasta delimitare de granita ca si cum educatorii „bine intentionati” (ca dansul) ar fi de o parte a „bataliei”, si pediatrii, mana in mana cu psihologii, de cealalta parte, antagonista. Adevarul este ca in REALITATE prea PUTINI pediatri sunt cu adevarat educati si calificati sa faca un diagnostic corect de ADHD, si mai ales un diagnostic diferential corect, deoarece ADH-ul, de cele mai multe ori este de fapt un diagnostic de excludere; (cei care il pun pe el ca primul probabil in capul unei liste posibile de diagnostice, mai ales daca nu au training-ul necesar, de obicei se afla pe o pista facila, dar falsa; de asemenea putini psihologi sunt si ei educati si calificati sa faca acest diagnostic in mod corect; cei care sunt cu adevarat educati si ar trebui sa stie, dupa training competent adecvat, sa faca acest diagnostic ar fi de fapt pedopsihiatrii (psihiatrii specializati in psihiatria copilului si adolescentului, specializare care este foarte complexa).
2. ADHD-ul este o boala „organica” de adevarata disfunctie de creier; de fapt inainte se mai si chema „minimal brain dysfunction” si s-a renumit intr-un mod mai „soft”, mai eufemistic, NAIBA stie de ce, ca, desi recunosc ca nici denumirea dinainte era destul de VAGA, asta mai recenta mi se pare si ea destul de neadecvata (desi recunosc ca se refera mai precis la criteriile de diagnostic clinic, pare sa reprezinte mai mult un SINDROM, adica o colectie de diverse simptome care poate avea etiologii, cauze DIVERSE, si nu O MALADIE sau in orice caz un grup de maladii foarte inrudite prin etiologie si patofiziologie, cum ar fi schizofreniile, de exemplu).
3. bombardamentul informational numit in mod generalizator pozitiv de catre acel comentator din videoclip ca STIMULANT si BOGAT pentru copiii zilelor noastre, poate IN MOD REAL sa fie DETRIMENTAL pentru creierul uman, mai ales cel inca imatur de copil si/sau adolescent; nu degeaba NU SE RECOMANDA privitul la TV la copii sub 2 ani, iar la cei un pic mai mari decat in doze foarte limitate
http://depts.washington.edu/uwcphn/work/ece.shtml
Nu se cunoaste inca, deoarece nu s-a studiat indeajuns, efectul folosirii excesive a calculatorului sau a telefoanelor de tip i-phone la copii, desi uzul acestora este si el in continua crestere.
4. faptul ca pe harta SUA ar exista mai multe diagnostice de ADHD pe coasta de Est, in mod REALIST poate rezulta si din faptul ca pana si in SUA exista foarte putini pedopsihiatri, in orice caz mai putini decat ar fi nevoie, relativ la poplatia generala, si majoritatea acestora in mod REAL locuiesc si practica pe coasta de Est. (Desigur ca exista pedopsihiatri si in orasele mai mari din restul SUA, nu de SUA imi e mie acum, ca oricum are probabil mai multi pedopsiohiatri calificati si competenti per capita decat Romania, dar ma refeream la ea deoarece a fost prezentata in videoclip.) Exista intr-adevar si diferente de expertiza si de interes profesional destul de semnificative chiar in randul medicilor pediatri, sau psihiatri generalisti care se afla in restul teritoriului SUA si se lupta si ei cum pot cu cazurile de copii cu diverse tulburari de functionalitate care le cad in poala in regiunile alea care duc lipsa de pedopsihiatri calificati.
5. in mod REAL, este GREU sa faci un diagnostic corect de ADHD la un copil. Sigur ca exista criterii CLARE, care, repet, contin si criterii de EXCLUZIE foarte IMPORTANTE, adica NU orice copil care are tulburari de comportament si/sau de scolarizare are ADHD, chiar daca are scor mare pe Scara Conners. Trebuie intr-adevar sa stii sa excluzi o gramada de alte posibile diagnostice diferentiale care pot influenta functionalitatea unui creier de copil. Ca orice diagnostic psihiatric la un copil mai ales, el necesita un grad foarte inalt de expertiza.
Un site reputabil, deoarece mi se pare ca reprezinta o viziune echilibrata, prezinta in mod clar maladia respectiva, si contine si idei de solutii de tratament comportamental, nu numai medicatie, este acesta
@Oceanborn: Nu toate facultățile din Poli sunt așa.
Nu e întotdeauna indicat să indopi studenții cu chestii practice, la fel cum nu e indicat să îi pierzi în prea multă teorie. Cel puțin în IT, unde apar noi tehnologii în fiecare an, nu e o idee bună să-i specializezi pe studenți într-o anumită tehnologie care s-ar putea să fie perimată peste 2-3 ani. Din cauza asta e bine să ai o abordare teoretică la orele de curs pentru că sunt anumite principii care rămân neschimbate (1+1 o să fie întotdeauna 2 indiferent că programezi asta în assembler sau în Java).
Sigur, e nevoie și de o parte practică pentru că e inutil să predai ceva abstract la curs dacă nu arăți și cum poți pune în aplicare noțiunile respective. Pentru asta ai orele de laborator și seminar.
Nu cred că e un lucru rău că lucrurile sunt structurate așa, chiar dacă este uneori nevoie de unele mici îmbunătățiri. Chiar și în Poli, sunt unele facultăți care au mari deficiențe, dar acestea apar mai ales din cauza oamenilor slab pregătiți și a managementului prost decât din cauza modului în care e structurat planul de învățământ.