Există lucruri mai nasoale decât să fii Mugur Mihăescu sau Adina Alberts zilele astea. De pildă, să scrii materialul ăsta. Apoi să îl publici. Apoi să îl citești. Apoi să crezi că e ok să îl publici.
Sunt zeci de paragrafe aruncate acolo, de la jumătate e reclamă la un site, că ăsta e scopul articolului, Vodafone a dat niște bani pentru un site și acum dă bani pentru astfel de articole scremute.
Să purcedem.
Primul semestru a fost o cursă de rezistență pentru mamă, care și-a dorit să ajute dascălul la clasă în relația cu copilul ei, pentru ca acesta să fie primit și acceptat.
Nu ni se spune ce problemă are copilul, dar ni se spune ceva extrem de sinistru: părintele copilului a dorit să ajute dascălul. Aham. Fix de ce au nevoie cadrele didactice, de ajutor să înțeleagă ele cum să pună problema. De la părinți, care e evident că se pricep mai bine.
De curând, băiatul a înțeles că primește teme diferite de colegii lui, așa că și-a întrebat mama de ce se întâmplă asta.
Copilul din clasa a treia, cu probleme, a înțeles el asta? Sigur? Sigur sigur?
Puteți asculta podcastul accesând fișierul audio de la finalul acestui articol sau dând click pe clipul de la începutul acestui material.
Nu puteți dacă aveți adblock, și nu puteți intra pe Republica fără, că e crimă.
„Un copil cu CES are nevoie de prezentarea informației într-un mod în care o poate înțelege; de adaptarea modului de transmitere a informației potrivit potențialului lui; tipului de inteligență, plusurilor pe care le are”.
Aici e problema de fapt. Restul articolului (atât al meu, cât și ăsta de pe republica) sunt aberații. Fraza asta asta e cheia.
Copiii au nevoie de prezentarea informației altfel, da? OK, de acord. Cum se face asta în teren, de curiozitate, la o școală normală? Cadrul didactic predă într-un fel pentru restul copiilor (evit să spun normali) și în alt fel pentru copiii cu probleme?
Păi, odată de vorba de timp. Materia e destul de stufoasă la orice pentru asta. Chiar dacă ar vrea și ar putea, nu ar avea timp să facă asta.
Apoi, e nevoie de niște certificări pe bune pentru a face asta. Nu din alea de la conferințe unde biletul e 50 lei și la final iei o diplomă, ținute de vedete din domeniu, cu susținerea Ministerului, dar care nu folosesc la nimic.
Acest spațiu virtual, eduacces.ro, se adresează cadrelor didactice și consilierilor școlari, cât și profesorilor itineranți, asistenților sociali, și altor specialiști din ONG-uri care ajung să interacționeze cu copii și cu tineri cu CES în mediul lor terapeutic.
Dintre toate ideile, asta mi se pare cea mai stupidă. Am făcut un site, problema e ca și rezolvată! Trebuie doar să-și facă cont, să intre, să afle cum se predă acestor gen de copii și apoi să aplice. Când să învețe să facă asta? Păi în restul de 4 ore, dă-i dracului, că știm cu toții că ăștia muncesc doar 4 ore pe zi, dar sunt plătiți pentru 8! Câte ore au ăia de la 1-4? 4 pe zi, nu? Păi și proasta aia ce face în restul timpului? Să învețe, dă-o dracu!
Ah, și să caute ea metode să le explice copiilor de ce repetă lecția de două ori. Și mai dă-i dracului și pe ăia din clasă, noi avem aici un copil cu probleme, el e important, nu restul de 24 (am râs, glumă din interior, legea spune că trebuie să ai 25 copii în clasă, dar dacă refuzi să ai mai mulți, ai supt-o-n fericire).
Înțelegeți problema? Cadrul didactic trebuie să abandoneze 24 de copii și să se ocupe mai mult de cel cu probleme. Iar părinții celorlalți copii să tacă dracului din gură și să zică mersi că nu au un astfel de copil! Ce? Rămân copiii lor în urmă? Așa, și ce dacă?
La nivelul Capitalei, sunt peste 2000 de astfel de copii, iar la nivel național 33.000. Statistici oficiale nu există, dar potrivit specialiștilor din domeniu, cifra reală este dublă. Asta pentru că nu toți copiii sunt diagnosticați corect sau unii părinți se feresc să ceară o evaluare complexă pentru copiii lor, spune Andreșoi.
Asta se știe de 3-4 ani, dar e băgată sub preș, să se descurce cadrele didactice cu copiii și cu părinții lor imbecili și gata.
Foarte tare inițiativa. Site cu resurse. Nu mă obosesc să intru pe el, schema e aceeași cu bucureștiulpregatit.ro. Niște companii au dat bani, că e pentru copii, e cu CSR, te face să te simți că ajuți, site-ul e gata, practic, problemă rezolvată.
Ca să nu mai fac alt articol, o tanti de la BcureștiulPregătit.ro a zis că îmi trimite un drept la replică, a insistat că o va face, apoi a uitat. Probabil duduia site-ul de la câți oameni erau pe el și n-a avut timp. Se vede, 1.100 afișări la clipul ăla. Succes masiv. Sunt eu jegos că zic că seamănă a sifonare de bani, de fapt.
Astia inca nu s-au prins ca problema principala nu e la dascali ci la parinti si loaze? In curand o sa fie 30 de copii speciali intr-o clasa de 30. Da, si dascalii s-au suit pe val, adica pur si simplu au abandonat si isi trag partea cum pot.
Oare ideea asta mareata a rasarit in mintea unui corporatist care a zis: mda… nu eu sunt prost si nici copilul ci dascalul ca nu ii da copilului meu suficienta atentie?
Nu aerisim materiile, nu trimitem toți senilii în pensie, nu reparăm WC-urile. Nu. Mai facem niște site-uri.
Fie cafeaua nu mi-a ajuns la creieri, fie ai rescris titlul de 7 ori și a ieșit o varză.
Am observat că ai părerea asta. Totuși cam peste tot în lume copiii cu anumite probleme sunt integrați în învățământul de masă.
Statul asigură asta, prin materiale suplimentare, prin personal suplimentar specializat, prin copii mai puțini în clasă în mod general (10-12-15 copii, nu 25, și chiar mai puțini în grădinițe).
Și da, în anumite cazuri, uneori, părinții știu mai multe decât unii profesori cum să prezinte o informație pentru a ajunge la un copil.
Amândoi părinții mei sunt/au fost cadre didactice (mama a fost educatoare, tata e încă profesor), amândoi spun că au avut copii cu adhd, tulburări de spectru autist și alte probleme de genul încă de pe vremea când nu se vorbea de așa ceva, nu se știa, nu erau informații, nu nimic „nu știe, nu poate” (anii ’80), dar le-a păsat de copii și au găsit singuri soluții. „Ce atâta nebunie cu adhd, erau copii agitați și pe vremuri, trebuia doar să găsești o soluție să aibă mereu ceva de făcut, să nu se plictisească și nu erau probleme” (mama, față-n-față cu realitatea „modernă” a adhd).
„Puștiul era super-inteligent, dar nu vedea lucrurile ca alții, avea o logică a lui, diferită, dar tot logică, a trebuit să învăț un pic cum gândește, cum vede el lucrurile și am reușit să-i explic astfel să înțeleagă, toți îl refuzaseră
acum a ajuns la liceu,” (tata, despre un puști cu tulburări de spectru autist).
Ok, poate e reclamă, dar dacă pe stat îl doare în cur, de ce ar fi o problemă că privații încearcă să facă ceva. Sunt sigură că pe ai mei i-ar fi ajutat niște informații, materiale, etc suplimentare.
Fraza cea mai importanta este asta:
„Statul asigură asta,[…] prin personal suplimentar specializat”
Nu ai cum tu, ca unic invatator sa te ocupi in acelasi timp de un copil cu probleme, dar sa si predai la un nivel normal pentru ceilalti 24 de copii din clasa.
De acord cu tine, dar cadrele didactice și părinții trebuie să insiste pe acest aspect. Ca statul să asigure tot ce e necesar, pt că premisele legale există.
Inclusiv prin scădea numărului de copii la clasă. Nu e ca și cum un singur om s-ar putea ocupa realmente cum trebuie de 25-30 de copii, fie ei și normali/tipici.
Soluția nu este să aruncăm copiii ăștia de colo colo și eventual o școală „specială”.
Obiectivul principal și final este integrarea lor în societate ca persoane autosuficiente, financiar, logistic, etc.
Ati punctul pe i.Parintilor dumneavoastra le placea sa fie dascali si faceau meseria cu pasiune.In ultimul timp,din motive care ar face subiectul unei discutii interminabile,calitatea profesorilor a scazut dramatic.Ne laudam cu ceva virfuri,dar nivelul mediu al elevilor sace dramatic pe zi ce trece.Asta este o problema grava.Subiectul copiilor cu probleme e foarte delicat,iar empatia profesorilor fata de ei este in general nula.
Eu stiu un caz de clasa in care 4 ani nu s-a facut nici o ora cap-coada in liniste, din cauza unui copil cu probleme. Nu-mi dau seama exact pe cine a ajutat asta. Bai frate, eu am 110 kg, nu incerc sa ma pregatesc pentru maraton.
@Marius, nu, dar poate e necesar totuși să înveți să mergi, să te miști, să respiri.
Nu comentez cum e scris articolul initial pentru ca consider ca sunt specialist.
Din experienta proprie pot sa iti explic cum paragraful:
„Înțelegeți problema? Cadrul didactic trebuie să abandoneze 24 de copii și să se ocupe mai mult de cel cu probleme. Iar părinții celorlalți copii să tacă dracului din gură și să zică mersi că nu au un astfel de copil! Ce? Rămân copiii lor în urmă? Așa, și ce dacă?”
este total gresit in anumite cazuri.
Sunt copii dislexici care nu pot citi la nivelul unui copil normal. Unul din lucrurile pe care ar trebui sa le faca un cadru didactic este sa nu ii ceara unui astfel de copil sa citeasca in fata clasei. Sau sa ii puna nota pentru cum citeste.
Concluzia mea este ca gresit pentru ca ai generalizat.
Cunosc pe cineva cu un copil dislexic in UK. La o scoala normala, de stat. I se dau teme separat. Inclusiv la examenele standard de sistem i se dau altfel de subiecte si supliment de timp.
Ideea e oricum sa gasesti solutii ca sa nu pierzi astfel de copii. Nu e usor, mai ales in Romania, dar acolo trebuie sa ajungem. Evident ca nu o sa reusesti niciodata asta daca pleci de la „noi nu avem cum, ca nu avem oameni si bani si resurse” si „da-i in masa, ca sunt putini, nu o sa ne batem joc de restul din clasa pentru un handicapat”.
Primul si primul lucru de facut, de redus numarul de elevi dintr-o clasa si de facut din asta o regula imposibil de evitat la nivel de tara. Ceea ce acum nu e cazul, inspectoratele scolare preseaza in continuu pentru a baga „pile” in anumite clase din anumite scoli, care ajung lejer la 33-35 de copii in felul asta.
Nu am înțeles niciodată chestia asta cu integrarea unui copil cu probleme într-o clasa normala.
Doar pentru ca nu se vede problema, nu înseamnă că nu există.
Pe sistemul asta și la o proba de alergare ar trebui ca toți ceilalți sa alerge la fel de încet ca unul fără un picior.
La fel și aici, ne tragem pe cur ca trebuie sa fie într-o școală normala chiar dacă el are o problemă. Medicală. Cu acte.
Și mai târziu nu vor face față facultății /societății / unui job/ unei familii / unor probleme etc.
Dar acum la școală e musai sa fie normal.
Bos, am fost un copil cu probleme. Scolioză operată la 14 ani. Caută pe google cum arată o scolioză. Am continuat să urmez o școală normală, unde am dat clasă unor copii normali, am făcut o facultate normală și ți-am furat ție jobul ăla normal pe care îl fac fără probleme.
Ce inseamna normal in tara unde aproape 60% dintre elevi nu au „promovat” simularea examenului de bac?
Omul cu un picior defect din nastere e bun pentru societate doar daca este geniu in matematica, muzica sau arte plastice? Altfel e o povara ?
Sa intelegem ca un copil cu deficiente de invatare isi poate gasi locul in societate numai daca e bun ca hamal cand ajunge la maturitate ?
Iar ajungem la „nu sunt bani / n-avem resurse / CSF n-ai CSF”, adica scuza favorita a PSD si PNL? Pare mai mult ca nu exista bunavointa.
E foarte trist sa vezi „clasa de mijloc superioara” cum pune etichete si ostracizeaza oameni pentru ca nu le sunt utili si nu le aduc profit in mod direct lor.
Sau preferi ca acel copil cu nevoi speciale sa ajunga pe strada cersetor / in banda unui interlop / sa-ti dea in cap, pentru ca nu se poate intretine altfel?
Consideri un efort prea mare pentru Romania ca acel copil, ajuns la maturitate, sa faca o munca „neproductiva” sau sa serveasca la McDonalds ?
Crezi ca am avea altceva mai bun pe care s-ar duce banii, aparent „irositi” pe educarea copiilor cu nevoi speciale?
Sau crezi ca banii aia n-ar fi in continuare sifonati cate buzunare private daca ar fi realocati pentru spitale sau drumuri !?
@AB, bos, mai sus ma refeream la cei cu handicap și/sau întârziere mentală.
Nu are nicio legătură cu fizicul pentru ca într-o școală normală ar face fata cu brio fără sa necesite atenție specială. Poate doar la sport.
Oricum, dacă doar asta ai dedus din comentariul meu inițial, cred ca scolioza era ultima ta problemă atât la 14 ani cât și acum.
Sănătate!
@Șopârlă, formularea ta este generală. Nu citesc în globul de cristal la ce te referi prin „copii cu probleme”.
am avut certificat de încadrare în grad de handicap vreo 12 ani, până m-am săturat de drumuri și mi s-a cerut voalat șpagă.
Există și handicapuri fizice.
Da, un copil cu un retard sever sau unul cu Down sever nu cred că ar avea ce căuta într-o clasă de tipici. Dar, 1. prin țările vestice se pare că integrează în învățământul de masă și astfel de copii. 2. Chiar și copiii tipici au grade diferite de identeligență, deși se încadrează în parametri. Toți am avut colegi care s-au târât cu 5 și 6 (ca medii, că aveau și note mai mici) toți anii de școală, pt că nu puteau mai mult și care chiar nu erau retardați.
AB asta ai priceput tu? ca vorbim de o problema fizica?
PS. @Vali, cuvântul pe care îl cauți e „tipici/tipic”. Copii tipici.
Articolul ăsta se pișă grav contra curentului.
Curentul e clar: învățământul de stat e de căcat. dați-ne nouă niște bani să fie bine.
*Dar să știți că noi nu ne asumăm nicio răspundere. Aveți reclamații? Mergeți la stat.
Nu are neaparat legatura cu ideea articolului.
Inteleg sa folosesti cuvantul „doamna” cand vorbesti cu un alt parinte. Dar atunci cand scrii un articol despre starea invatamantului, nu ar fi mai corect sa folosesti cuvantul „invatatoare”?
Am vazut ca peste tot este aproape tabu si nimeni nu se refera la oamenii astia ca invatatori.
Ba cât îmi place boala asta noua ADHD…
Deficit de atenție…
A avut și fiimea. (5 ani). Nu putea fi atenta mai mult de 30 de secunde la învățat orice: numere, litere, responsabilități în general.
Am oprit televizoarele și telefoanele din casa. I-a trecut ADHD -ul și acum abea așteaptă sa facem „teme”. Sa învățăm diverse.
Înțelegeți: copilul trebuie sa se plictisească pentru a-l atrage activitățile de studiu. Dacă are cu ce sa se joace/distreze, nu va avea chef de învățatul tău.
De-aia apare ADHD- ul. Ca nu are chef de prostiile tale.
Nu e atat de simplu. In cazul tau poate asta a fost tot, ca nu poate scoala sa concureze cu desenele animate.
Pentru ca desenele (si cam orice alta forma de entertainment pentru copii) au o masina de marketing si resurse dedicate incomparabile cu cele aflate la dispozitia invatamantului de stat; si mai au si un scop de stimulare a consumului in spate – spre deosebire de scoala.
Cam tot vestul europei e foarte familiar cu ADD, ADHD si Dislexie: au studii, au specialisti si copii lor nu se „vindeca” de Dislexie cu TCM si homeopatie (crede-ma ca au incercat si asta).
Pur si simplu cultura si civilizatia au ajuns in punctul in care o masa de oameni statistic semnificativa efectiv nu se poate ridica la nivelul dorit (si impus) de cei care au resursele necesare pentru a crea locuri de munca.
Si atunci, ce putem face? OK, opresti TV-ul, asta e un prim pas. Te apuci si te documentezi si inveti sa incerci sa-ti ajuti copilul.
As putea da si unul dintre motivele principale pentru care a crescut numarul de cazuri de „copii problema” dar nu voi face asta pentru ca o sa imi iau si mai mult hate si muie ca de obicei.
Uite așa ai sintetizat zeci de ani de cercetări – închizi telefonul și televizorul și gata, ești vindecat
Dude, daca tu consideri joaca pt un copil de pana in 5 ani ca fiind ceva, cumva condamnabil, versus „responsabilitati in general” la 5 ani… nu stiu ce sa zic, nu-i OK. Ca tu confunzi joaca si invatarea prin joaca, sau ca le-ai descoperit dupa 5 ani, cu telefoane si televizoare… iar nu-i bine.
Sa speram la mai bine!
@Mirel & Epsilon: voi de ce n-ați avut ADHD în copilărie? Probabil erați prea ocupați cu alergatul după minge, cățăratul în copaci, d-astea. N-ați avut timp de ADHD. 😉
@John Temple – mda, eu pot sa reduc toate rationamentele la persoana mea, problema e ca nici un om serios nu le-ar lua in considerare!
Înainte să spui asemenea aberații,că ADHD apare la un copil pt că stă la tv/ecrane toată ziua ,intereseaza-te un pic de el,caută materiale și ai să descoperi de ex că ADHD se „vede” la RMN.
Confuzi probabil cu așa zisul autism virtual…
ADHD-ul exista si nu poate nimeni sa conteste asta.
Dar probabil @Ivanov vrea sa spuna ca problema asta nu este atat de des intalnita cum se scuza unii parinti. Este mai simplu sa afirmi ca ai un copil care este bolnav decat sa constientizezi ca nu ii asiguri un mediu propice pentru a se concentra.
@Epsilon Incurajarea maturizarii timpurii apare din cauza saraciei si a lipsurilor materiale.
@vosidit98 -de acord cu tine, in acelasi timp “televizor” in detrimentul “joaca” este, sa zicem, detasare… Trecerea directa de la televizor la responsabilitati este un fel de “abuz in serviciu”, daca s-ar cadea sa glumim pe tema asta…
„Copiii au nevoie de prezentarea informației altfel, da? OK, de acord. Cum se face asta în teren, de curiozitate, la o școală normală? Cadrul didactic predă într-un fel pentru restul copiilor (evit să spun normali) și în alt fel pentru copiii cu probleme?”
Nu. Pur si simplu incerci sa cobori nivelul de predare in clasele I-IV pentru obtinerea competentelor de baza (numarat, scris, citit, aritmetica de baza) – metode exista dar nu incearca nimeni de la noi sa le studieze sau incorporeze in programa pentru ca somitati, orgolii, inertie, nepotism, lipsa de bani, etc.
Metode care nu necesita whiteboard digital de 10000€ bucata si nici videoproiectoare sau internet.
Incerci sa urci nivelul de predare si faci la sfarsitul fiecarui semestru niste mutari-rocade cu copii. Da, ajungi sa ai clasa a IV-a de copii superdotati – dar pe care, atentie, nu-i sufli in cur ca sunt speciali (alta problema a noastra) si clasa a IV-a de copii care socotesc folosind metoda triunghiului.
Si ai grija ca la fiecare pas sa nu-i imputi parintelui din categoria 2 ca a facut un copil „prost”, „inutil”, etc.
In teorie este bine ce spui tu, doar ca este foarte dificil pentru unii parinti sa accepte ca ii vei muta copilul in clasa pentru cei mai lenti. Mai ales cand este vorba de un copil care este undeva la nivel mediu si rateaza la limita grupa celor superdotati.
Nu prea ai cum sa ratezi la limita grupa celor superdotati. Pentru ca trebuie sa ai criterii clare pentru superdotati (ex.: abilitatea de a face exercitii in lant, grad ridicat de perceptie in spatiu, abilitatea de a tine pasul cu ritmul accelerat de predare)
Ideea ar fi ca in clasa I sa se faca aprox aceleasi lucruri. Pe parcursul clasei 1 sem 2 te apuci si bifezi criteriile pentru promovarea la ritm accelerat.
In clasa a 2-a sem 1 vezi cum se descurca la citit, la caligrafie.
Rocada nu trebuie facuta pe baza de examen „make or break” la sfarsit de semestru si de an. Ai luat 7.99 la „treapta” => „mergi la prosti” e tocmai ideea gresita.
Inlocuirea notelor cu calificative la clasele I-IV e de altfel un inceput bun.
Practic nu se schimba enorm materia, ajungi cu un fel de clasa IV-a M1 si clasa a IV-a M2. Oricum restul materiilor (desen, muzica, sport) nu ar trebui notate la fel de agresiv in I-IV. Iar daca observi un talent aparte la materiile vocationale ale unui copil care altfel s-ar incadra la profilul M2 poti recomanda parintelui sa-l mute la profil de muzica/arta.
Oricum noi avem probleme mult mai grave de rezolvat pana acolo: 40% dintre copii mananca prost si se caca in fundul curtii dar noi vorbim de ADD, ADHD si Dislexie.
1. Ce faci cu cei care ajung in anul 2 la grupa de superdotati, dar pe parcursul anului 3 sunt „retrogradati” la grupa urmatoare? Este foarte posibil sa se intample asta, materiile se schimba, nivelul de concentrarea difera, etc.
Nu va fi o presiune prea mare din partea societatii la o varsta prea mica? Sa fii mereu fortat sa muncestui la maxim ca sa iti pastrezi locul.
2. Nu inteleg cu ce ar ajuta sistemul de calificative.
Mi se pare ca este asa, mult mai subiectiv. Adica nu poti face o diferentiere la fel de clara ca atunci cand folosesti sistemul clasic de notare.
Vorbesc din perspectiva unui cadru didactic.Am lucrat cu elevi cu CES. O mare parte dintre ei nu au ce căuta în învățământul de masă, există și excepții, dar acestea sunt rare. Am avut o clasă, unde din 28 de elevi 7 erau cu diferite diagnostice. Îmi făceam cruce în momentul în care intram în clasa respectivă. Cu toată bunovoința mea nu ai cum să predai atunci când un copil se plimbă pe sub scaune, altul zice că el oricum nu face exercițiiile că este special și trebuie să îl trec etc.
Nu poți să te atingi de elevii cu CES, dacă îi lași corigenți deoarece nu au însușit cunoștințe, trebuie să ai dovezi că ai lucrat suplimentar cu ei, să ai o mulțime de acte, aceste acte nu trebuie să le ai doar tu la o disciplină, trebuie să le aibă toți profesorii care predau la clasă respectivă. Nimeni nu se complică cu astfel de lucruri.
La purtare, iar nu poți să te atingi, dacă au puncte scăzute la purtare numai primesc banii de CES, vin părinții și fac scandal că iei banii copilului.
Profesorii nu sunt specializați să lucreze cu astfel de copii, dacă vrei să faci cursuri acestea costă, nimeni nu îți decontează nimic, iar majoritatea nu te învață nimic serios. Am făcut un astfel de curs, tot ce am reținut de acolo – Copii cu CES sunt speciali și trebuie bunăvoință.
Profesorii de spirijin sunt prea puțini pentru câți copii sunt declarați cu CES, dar sunt singura salvarea a acestor copilași. Majoritatea copiilor cu CES pot să fie foarte ușor integrați în societate dacă sunt ajutați de către profesori specializați, nu de către profesori care predau în învățământul de masă.
E necesar un buton de edit – măcar 2 minute. Am trimis repede mesajul și acum realizez că am greșeli de scriere. :))))
„Îmi făceam cruce în momentul în care intram în clasa respectivă”
Aici trebuie ajustate asteptarile profesorilor. Daca vii de la ora cu o clasa de olimpici si vezi un copil pe sub banci si altul sarind pe banca normal ca prima reactie e sa dai bir cu fugitii, dar nu asta e raspunsul.
„Cu toată bunavoința mea nu ai cum să predai atunci când un copil se plimbă pe sub scaune, altul zice că el oricum nu face exercițiiile că este special și trebuie să îl trec etc.”
Iar asta tine tocmai de suflatul in fund de care spuneam intr-un comentariu mai sus. Ccel care a spus ca „oricum trebuie sa il treceti” are clar o oarecare capacitate de a intelege circumstantele in care se afla (asadar poate fi integrat in societate) dar nu este motivat pentru ca cineva l-a obisnuit asa.
Cum spune @Adelina probabil ca prinicipala problema este ca se cere unor profesori/invatatori sa gestioneze aceste situatii, fara sa li se ofere o pregatire in domeniu.
Inca un lucru care mi-a scapat initial. Faptul ca exceptiile exista ar trebui sa fie o motivatie in plus nu in minus. Altfel inseamna ca suntem, tacit, de acord ca acei copii exceptie sunt un sacrificiu necesar pentru restul si nu „merita” investitia de resurse necesare salvarii lor.
Totusi vorbim de copii de 7 ani care au nevoie de 2-3 ore in plus de romana si matematica pe saptamana nu de bolnavi de 90 de ani care au nevoie de transplant de 3 organe si tratament experimental in Viena.
@vosidit98, de fapt discutia este alta.
Se cere un sacrificiu din partea tuturor, pentru ca statul nu este dispus sa contribuie cu resursele necesare pentru a-i ajuta si a-i integra pe copiii cu probleme.
Baiatul meu termina liceul si nu a avut nici un coleg cu probleme.7 din 28?Ceva e in neregula aici.
Bai, eu n-as fi atit de critic din mai multe motive: 1. cu exceptia unor scoli „cu staif”, nu cred ca s-a schimbat mare lucru din anii ’90 incoace, cind invatatorii sau profesorii aveau oricum tendinta de a marginaliza pe oricine nu se ridica la standardele lor, oricare ar fi fost alea. Nu e vorba doar de copii cu cerinte speciale, ci inclusiv de minoritati – daca invatatoarea nu suporta romii (si sunt, oho, destui rasisti prin invatamint) si copiii ii simt discomfortul, vor incepe la rindul lor sa il marginalieze sau sa ii arate mai putina toleranta si 2. modul in care se face predarea in scoala e oricum destul de timpit, nu cred ca s-a schimbat mare lucru din comunism incoace, asa nu ca nu vad de ce abordarea pentru copii cu nevoi speciale n-ar fi studiata de absolut toate cadrele didactice; nu de alta, dar s-ar putea sa gaseasca pe-acolo niste tehnici/tactici de predare care sa se aplice la toata clasa. In fond, cu cit explici mai bine, cu atit copilul invata mai usor si mai repede. Nu tre’ sa predai de doua ori in timpul aceleiasi ore, e suficient sa o faci o data pe intelesul celui cu nevoi speciale si vor pricepe toti. Eu estimez ca peste jumate din cadrele didactice sint timpiti care n-au rabdare, ceea ce ii face pe elevi sa urasca scoala, iar rezultatul final il vezi in notele de la capacitate sau bac. Nu ca-s elevii idioti, ci din cauza ca-s profesorii prosti. Uita-te la rezultatele cadrelor didactice la examenul de definitivat, ca si aia cad pe capete cu note de 2 si 3, atit de competenti sint. Problema scolii nu e doar la elevi si la parinti.
Ideea de la care se porneste este ca o predare orientata pe intelesul copiilor cu nevoi speciale ar fi prea plictisitoare pentru un copil tipic. Iar asta pleaca iarasi de la problema suflatului in fundul copiilor mai dotati si ostracizarea celor atipici („ce destept e X, tu de ce nu poti fi ca el” sau „din cauza ta stam atata timp la lectia asta”).
Dar pentru sistemul de invatamant romanesc este mai important ca varfurile sa ajunga la Harvard si sa vindece miliardari la Viena decat ca marea masa a elevilor sa nu fie analfabeti functionali la terminarea celor 10 clase obligatorii.
Ca sa predai pe intelesul celui cu nevoi speciale este necesar sa petreci mai mult timp la fiecare capitol, sa clarifici fiecare termen in parte. Si asta ocupa timp ce in mod normal ar fi folosit pentru a explica si lucruri mai complexe.
Programa de invatamant nu este adaptata pentru copii cu nevoie speciale, teoretic este gandita pentru nivelul de intelegere al unui copil tipic.
Toate astea sunt valabile in cazul invatatorilor/profesorilor normali. Nu ii luam aici in calcul pe cei rasisti sau cu probleme evidente de comportament.
@Andrei G Eu stiam ca neoficial stau un pic altfel lucrurile. Se iau manualele celor mai mari somitati aflate pe piata si se creeaza retrograd o platforma care se potriveste pe acele manuale. Adica cei care decid ce trebuie sa invete un copil in clasele I-IV pentru a fi functional (la nivelul unui copil de 11-12 ani) este decis in mare parte de niste Prof. Dr. Univ. care au cam rupt contacul cu realitatea din teren de cateva zeci de ani.
Care este in mare parte orientat pe „ce trebuie sa stie in mod ideal un concurent la olimpiada de clasa a IV-a de [Materie]”.
@vosidit98, adica spui ca materia din manuale este adaptata pentru copii olimpici.
Atunci este cu atat mai dificil pentru un invatator/profesor sa predea aceasta materie unui copil cu deficiente de atentie.
Problema scolii este numai la profesori si parinti,din pacate elevii (majoritatea) sint victimele unui sistem corupt,inapoiat si servil intereselor statului.
Mda, iarasi confruntarea „formei fara fond” cu „neaoșismul”… O idee buna (niste idei) preluate si prelucrate cu patos si trăncăneală in primul articol vs atotștiutorism fatalist in al doilea- din asta desprind ideea ca acei copii cu nevoi speciale, care in alte siteme din lumea asta proasta sunt considerati integrabili, la noi ar trebui cumva sa nu existe… daca, Doamne fereste, ajung chiar sa interfereze, sa zicem, cu parcursul „olimpicilor nostri”…
Daca ai auzii cum citesc copiii de azi, vb inclusiv de liceu, ai avea impresia ca peste jumatate sunt dislexici. Eu nu inteleg dc se chinuie profesorii sa le predea notiuni complicate de gramatica cand multi nu se descurca sa citeasta compuneri simple scrise chiar de ei.
Cand a inceput pandemia s-a tot discutat de scoala online, nu se prea stia ce si cum o sa se faca. Cand in sfarsit se incerca sa se miste ceva, aparea unu ca sa zica ca vasilica din cucuietii din deal nu are net…nu are nici curent. Pai si cine te opreste coaie sa gasesti o solutie pentru vasilica fara sa opresti toata treaba pentru restul?
Asa si cu subiectul in sine, hai sa futem 30 de copiii pentru ca trebuie sa oferim conditii speciala unuia singur.
Copiii cu probleme de învățare se împart în multe categorii. Unii se pot integra foarte bine în învățământul de masă. Alții însă nu. Aici greșește sistemul: îi pune pe toți la un loc cu cei „fără probleme” și mai departe, Dumnezeu cu mila. Or, există de exemplu copii care nu pot învăța să scrie, în orice caz, nu într-un an de zile – cât se învață asta în ciclul primar. Pentru astfel de situații – și altele – ar trebui să existe forme de învățământ separate, cu număr cât mai mic de elevi într-o clasă (ideal, nu mai mult de 7-8), cu profesori cu pregătire specială în domeniu (care pregătire ar trebui să dureze ca la medici, minimum 6 ani), cu psihologi (și cu psihiatri, acolo unde e nevoie), cu dotări speciale, cu consilieri școlari inclusiv pentru părinți, și câte și mai câte. Pentru asta trebuie însă bani – pentru clădiri, dotări, pregătirea și apoi salarizarea personalului (dacă îl plătești pe profesorul respectiv cu 2500 pe lună, evident nu vei găsi oameni). Opinia la noi, alegători și aleși, fiind în general de genul: „eu n-am copil handicapat, dă-l încolo pe al altuia, ce, eu l-am pus să-l facă?”, problema lipsește de pe agendă. Altfel, sunt absolut de acord, vorbăria din articol e frecție la piciorul de lemn; un fel de „să fie bine ca să nu fie rău”.
Asa se intimpla in Belgia.Am o prietena flamanda care a infiat in anii 90 doi frati minoritari,dintre care unul era cu probleme.La9 ani inRomania nu stia sa scrie si sa citeasca si nici nu avea diagnostic.A fost diagnosticat cu autism in Belgia,a intrat in invatamintul special si acum e integrat bine in socieetate.Nici nu vreau sa ma gindesc ce se intimpla cu el daca raminea aici.
Mult succes sa convingi parintii ca sa isi trimita un copil la o scoala din asta.
Pentru simplul fapt ca ii spui unuia ca are copil nepoliticos sau needucat (sa nu zic prost) se uita la tine de parca vrea sa te manance. Si e plin de „dl Goe” pe strazi si in magazine.
Din acelasi ciclu cu reclama aia de „egalitate de sanse” – „copiii cu dizabilitati au dreptul sa studieze la aceleasi scoli ca si copiii normali.
Dreptul il au, intrebarea e, fac fatza? Hai sa ii facem praf ora profesorului aluia care trebuie sa functioneze cu 2 viteze, da-l dracu’, sa se descurce, de-aia il platim cu nasturi.
Când vine vorba de poliție, spitale, primărie sau ministere: treabă merge prost în primul rând pentru că bugetarii sunt niste loaze puturoase și incompetente. Când vine vorba de profesori: sunt niste probleme obiective, elevii sunt așa, părinții sunt așa, programul de lucru e așa, programa școlară e așa, fondurile sunt așa – ce pot face profesorii în condițiile astea. Cu riscul de a fi numit cârnat, Zoso e subiectiv aici, trece de la hatereala obișnuită la analiza sistemică în care situația nu mai e in alb și negru ca de obicei ci complexă și cu multe aspecte pentru că profesia colegei de apartament e de profesoară.
Ca de obicei, problema aceasta e rezolvată într-un stil pur românesc. Aruncam copilul in apă și-l lăsăm să învețe singur sa înoate. Una e să aduci in învățământul de masă copii care, cu ajutor specializat, așa cum scrie la carte, se pot integra, altac e să-i aduci pe toți, fara niciun sprijin pentru profesor/învățător. Inclusiv pe cei violenți, care nu vor face decât să strice totul. Fara sa poți face ceva. Să ne amintim de acel caz, din Argeș parcă, cu un copil de genul acesta într-o clasă, ce bătea/musca/ agresa tot ce prindea . Și când părinții celorlalți copii au făcut demersuri, s-au trezit anchetați și acuzați de discriminare. Și cred că a apărut și o amendă prin peisaj. Deci, o treabă făcut cu picioarele. Și nu sunt semne că se va îmbunătăți situația cu ceva.