“E aberant să fim obligaţi să vindem ceva ce consumatorii nu vor să cumpere”

Bine aţi venit in Europa! Mai ţineţi minte cum acum câţiva ani ne uitam la ştirile cu producători belgieni şi francezi care aruncau laptele la canal? A început să se întâmple şi la noi.

fruit_cubeLecţia de capitalism

Lecţia e simplă: Raul creşte în Spania lui mere mari pe care le pune pe rafturile româneşti cu 30 cenţi bucata. Românii nu pot concura la calitate, aşa că ar trebui să concureze la preţ. Ok, merele noastre sunt mai mici şi mai urâte, le vindem cu 10 cenţi bucata. Dar românii nu fac asta.

De ce nu pot românii concura?

  1. Nu investesc. OK, “cineva” a furat instalaţiile de irigaţii acum 20 de ani, că erau ale lui Ceauşescu şi el murise. Tot el a furat aparent şi îngrăşămintele şi chimicalele care fac merele frumoase şi distrug dăunătorii.

  2. Sunt căpoşi. Am mai scris despre cum, dacă azi negociază un preţ, mâine vor cere altul, ca să îi facă în ciudă lui Vasile de pe deal că a scos mai mulţi bani decât el.

  3. Nu sunt uniţi. Asociaţia Crescătorilor de Mere ar trebui să apere interesele membrilor, la fel ca un sindicat. Să protesteze pentru legi, pentru drepturi, să facă lobby, să îşi promoveze membrii în structurile guvernamentale… Şi în acelaşi timp ar trebui să înveţe să concureze produsele străine.

Ce se întâmplă însă? Agricultorii cer forţarea hypermarketurilor să pună pe raft şi produsele lor, că şi ei sunt oameni. Nu pentru ca sunt competitive sau mai ieftine, ci pe motiv că mor de foame altfel. De parcă a pune doua roşii mici şi storcoşite lângă unele mari şi frumoase va schimba situaţia în vreun fel.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

47 comentarii

  1. Asociaţia Crescătorilor de Mere :))
    Sună mai bine Cultivatorilor. Creşti animale, cultivi plante.
    On topic, noul trend la noi e ca ţăranii să vândă la piaţă mere din import. Te uiţi la ei, zici că îţi vând merele lor din grădină, dar de fapt sunt mere din Spania.

    00
  2. Problema e ca romanului ii este lene si creste doar cacaturi usor de intretinut!

    00
  3. M-am dus sa cumpar cartofi de la un vecin. Mi-a zis doi lei kilu. Peste o zi mi-a zis trei lei. „De ce coae?- Păi atâta e şi-n piaţă”. M-am dus să iau din piaţă.

    Anul trecut producătorii de struguri din moldova au ajuns sa vanda strugurii la schimb cu cartof că nici dracu nu-i mai cumpăra şi se stricau.

    Ţăranul român nu este numai prost. Este şi lacom.

  4. De cand puii mei vindem noi mere la bucata? Asa am ajuns!?
    Eu mananc mere cu kilogramul, nu cu bucata. Macar atat sa pastram in rahatul asta de „europenizare”.
    Sper sa nu ajungem ca in UK, unde vinetele se vand la bucata…

    00
    • @cristi: nu se vând la bucată, bre, am luat cinci mere azi, am dat o sumă de bani pe ele şi am făcut impărţeala să văd cât e bucata.

  5. In UK vinetele se vand la bucata pentru ca pana si mancarea, saraca, are o istorie culturala proprie. Marea Britanie nu a mancat vinete, rosii, mamaliga, branza, struguri, cirese si capsune pentru ca nu le-a crescut niciodata in abundenta ca in Romania. A mancat peste, cartofi, porc, radacinoase, oua, gaini, miel, curcan si alte treburi adunate de pe vremea cand stapanea jumatate de lume.

    Motive de geografie si imperiu plus raspandire. Nu sunt un ingredient de baza ca in Romania, Liban (unde se fac salate intregi din vinete – aici doar cei mai deschisi la minte care au fost prin lume stiu asta) asa ca n-o sa fie niciodata la ‘kilogram’ pentru ca n-o sa fie niciodata asa o cerere.

    In Romania nu exista miel si curcan in fiecare zi, la orice ora in supermarket pentru ca au o anumita simbolistica (mielul de exemplu) si porcul, vita si puiul sunt de baza.

    (scuze de comentariul total pe alaturi, dar exista mereu un motiv)

    00
  6. Asta e farmecul intrarii in UE! Poate ca fermieru’ roman ar trebui sa accepte ca nu va reusi niciodata sa concureze cu produsele similare din vest si ca ar trebui fie sa cultive altceva, fie sa renunte complet la meseria de agricultor. Vinde terenul – ajutand in acest mod la formarea unor suprafete mari de teren pe care agricultura sa devina rentabila – si se duce la oras. Sau emigreaza in Spania sau Italia!

    00
  7. pe sistemul „ejti prost”: merele romanesti se vand cu 2 lei kg iar alea din spania cu 6-7 lei. problema apare la faptul ca daca si producatorul roman ar cultiva mere „aratoase”, la 150 g. bucata, am uita care e gustul merelor sanatoase.
    de acord cu restul: producatorii nu sunt organizati, nu au idee despre marketing si promovare la un nivel mai mare de „ia marul neamule!’ sau „mere f.f.f.f. dulci si gustoase”, marketing de piata

    00
  8. mai bine mere mici si gustoase decat mari si pline de chimicale…

    00
  9. @DMax: De ce sa nu vinda mere din Spania? Tot ei sunt cei care le culeg acolo.

    00
  10. nu e chiar asa. toti vorbesc despre legume romanesti si naturale dar se pare ca nu le cumpara pentru ca-s mai mici si mai putin aratoase. motivul e simplu, se umbla cu mai putine chimicale. in matca, jud. galati am vazut salata care era cultivata in pamant cu balegar. e normal sa aiba o greutate de 300 de grame atat timp cat nu are steroizi in ea.
    pe de alta parte, cel care se ocupa cu aprovizionarea la hypermarketuri trebuie mituit ca sa iti ia marfa, indiferent de unde vine ea.
    si pe mai departe: caietul de standarde romanesc impune ca o salata crescuta in solar sa aiba minim 100 de grame, iar cea crescuta in exterior minim 150 de grame. cum naiba sa vorbim de o salata de 600 de grame?!?! doar daca e chimizata!

    00
  11. agricultura nu e comert. una e sa produci si sa vinzi, alta e sa cumperi si sa vinzi. problema e compexa. adevarul e ca nu ne place sa facem un lucru cum trebuie, de la cap la coada. am avea si noi, ar avea si altii.

    00
  12. se lucreaza ineficient! suprafete mici, unelte agricole rudimentare, centre de preluare inexistente. Din toate astea rezulta recolte mici si slabe calitativ.
    Tin minte cum s-au crizat toti rromanii verzi cand au aflat ca Napolact aduce lapte din Ungaria. Pai ungurii de la care cumpara Napolact lapte au ferme cu cel putin 2-300 de capete carora le asigura o furajare echilibrata, au instalatii de muls etc. in timp ce argheleanul nost are 3 jitce pa care le trimete sa pasca pa gheal si le mulje sara cu mana!

    00
  13. @andreea, @zoso: poate veti rade, dar cand am decis sa renunt la Londra pentru Bucuresti, unul din motive a fost scumpetea fructelor si legumelor. Pe bune daca asta nu a contat macar 5% in decizia mea!
    Acum cand aud „mere la bucata”, FUG!
    Si daca maine as incerca sa emigrez iar, never nu as alege tari unde legumele si fructele sunt scumpe. :-)
    Sper ca ma intelegeti cand ma „acidulez” la expresia „mere la bucata”. :-)

    00
  14. @10. bad day
    daca ai un produs bun si stoc consistent pentru a putea alimenta un hypermarket(ca de cele mai multe ori aici e problema!!) in niciun caz nu se pune problema spagii.
    problema e ca cultivatorii romani vand la pret mare cantitati mici..ca una e sa cultivi in livezi a cate 1 hectar, alta e in asociatie.

    00
  15. A citit prietena mea comentariul si a zis: „spune-le si de strugurii ambalati individual, de pepenii vanduti la felie, cirese vandute in pachetele de 300g – cam 10 lire kilu de cirese era.”
    daca va intrebati de ce englezii sunt balene, e pentru ca 1kg de capsuni e mai scump decat 1kg de carne (porc sau pui).

    Daca romanii ar produce mere „competitive” si le-ar vinde in UK, ar fi bogati. :-) Englezii importau din Polonia si… OLANDA!!! Tara aia care ne exporta noua morcovi!!!
    MIZERABILI MA SUNTEM MAI! Aia cu tara din nisip ne hranesc pe noi si juma’ de Europa.

    00
  16. @cristi: şi-n Olanda sunt preţurile mari. O cutie de 125g de zmeură = €3. Bine, salariul minim pe economie e undeva pe la €1400 (brut).

    00
  17. Monsher, cine te-o prostit ca in UK se vand vinetele la bucata? Aproape orice se vinde la bucata in UK (portocale, pere, kiwi, rosii, grapefruit) da sa-m’ bag pla daca am vazut vrodata aubergine la bucata, si am „boschetat” pe acolo vro 3 ani. Cheers. zoso sa nu imi stergi commentu din cauza ca am scris pla :)

    00
  18. Există o ţară în care agricultura se aseamană izbitor cu cea românească, nu însă şi agricultorii: China. Are suprafeţele şi mai fracţionate ca noi, procentul poplaţiei ocupate cu agricultura cam la fel ca la noi, mecanizarea cvasi-inexistentă, chimicalele prea scumpe pentru a fi folosite (se preferă adunarea cu mâna a insectelor, erbicizarea manuală plantă cu plantă etc). Şi cu toate acestea, au una dintre cele mai eficiente agriculturi ale lumii. România agricolă este într-o situaţie semnificativ mai bună ca China, dar din păcate lipseste un singur lucru esenţial: ţăranul care să fie dispus să muncească ca un chinez. Iar dacă baza umană este leneşă, indiferent că abordezi modelul ultramecanizat american sau cel complet manual chinezesc, nu faci nici un rahat.

    00
  19. terminati ma cu bio. semintele de rosii sunt aceleasi ca la turci, pentru ca sunt ieftine, sunt gata tratate impotriva daunatorilor etc. la fel orice alta samanta. cine are impresia ca taranii romani stau si muncesc 2 saptamani ca sa scoata seminte din legume, habar nu are de firmele care vand prin sate orice, de la seminte pana la ingrasamant la sac, ingrasamant care il dai si la porc, si la gaina sau il pui si in pamant. totul creste mare si frumos. si bio, pentru fraieri

  20. @zoso: n-ai inteles nimic! Merele si rosiile noastre au gust! Sunt ecologice, sunt bio si au si o pla mare infipta in cur.
    Ce mai conteaza ca rosiile noastre bio sunt cumparate de la turci si nu sunt bio, daca pe hartie scrie ca-s bio, atunci sunt bio!
    La fel si cu merele, perele si orice alt produs romanesc. Si asta pentru ca e mai simplu sa cumperi ieftin marfa proasta si sa o vinzi scump ca marfa buna decat sa cultivi tu, sa ai grija de ea, sa stropesti, sa prasesti, sa o recoltezi, sa o ambalezi si sa cauti cumparator…

    00
  21. @mumu, hai ca vorbesc cu var-miu ca e inca in Londra, sa faca o poza in Sainsbury’s. :-)

    Pana vine poza, am cautat pe net:
    £1.00 (£1.00 / Aubergine) Sainsbury’s Aubergine
    £1.29 Sainsbury’s Organic Aubergine (30g)

    cam pe unde ai boschetat tu in UK?

    00
  22. Ce s-a scumpit ma mancarea in UK din 2008 si pana azi!
    In 2008, o vanata in UK costa £0,95, acum e £1! hi hi hi hi

    00
  23. Daca te duci in piata Obor sau la Moghioros o sa vezi ca un kg de mere romanesti (ca numai romanesti gasesti acolo) costa intre 2 si 4 ron. Si sunt printre cele mai bune mere pe care le poti cumpara in Bucuresti.

    Lumea cumpara de la supermarket (adica de la polonezi) si-l ruineaza pe taran. Daca mananci odata de la piata iti garantez ca nu mai inghiti mizeriile de la supermarket. Si totusi lumea cumpara de la supermarket pentru ca e mai comod asa.

    In alta ordine de idei, in Danemarca cam orice se vinde la bucata. Sa vezi cum dai pe 8 rosii 4 EUR sau pe cateva capsuni chimicalizate tot 4 EUR. Si pe langa faptul ca sunt scumpe n-au nici gust. iar capsunile cred ca sunt date cu un spray ceva, ca sa aiba miros de capsuni :))

    Fiecare tara cred ca isi protejeaza comerciantii, in speta taranii. Noi de ce n-am face-o?

    00
  24. Problema e mult mai complexa. Statul trebuia sa ii instruiasca pe tarani cum se cultiva terenul cu diferite plante. Apoi sa ii invete si sa le faciliteze accesul la credite si finantari. Acum toata lumea muncea la CAP, nimeni nu era interesat ce se cultiva, unde se vinde ….. nu aveai dureri de cap. Facultatile de agronomie aveau terenuri pe care testau diferite sortimente de plante care se comporta mai bine , acum pe acelese terenuri aveam blocuri si vile. Tinerii din zonele rurale au luat de mult drumul spaniei, italiei unde banii se fac cat de cat mai usor. Ce ai alege ? sa stai in romania la tara unde nu ai un drum bun, apa, gaz de multe ori nici curent electric sau sa mergi in spania la cules de masline, capsuni unde ai niste conditii de munca mai decente si alta technologizare.

    00
  25. Tocmai am citit o poveste faină dintr-un domeniu conex agriculturii, cel al panificaţiei.

    00
  26. @cristi

    Tu vrei salariu de UK cu preturi romanesti? Vino in Romania pe 1000 RON sa iti iei mere d-astea ieftine…

    00
  27. Nenea Zoso – ai uitat sa zici ca singurul motiv care face ca taranii nostri dezorganizati sa nu faca treaba buna e ca sunt moldoveni! :))

    00
  28. M-am dus pe la tara pe la bunici si am vazut ca inca sunt oameni la noi care ara cu animalele! Oare cum sa ne comparam noi cu spaniolii?

    Stiu ca imi povesteau oamenii ca atunci cand s-au organizat in Asociatia de agricultori(nu stiu exact cum se cheama) s-au batut ca chiorii la recolta ca fiecare avea impresia ca ceilalti il fura si ca lui i se cuvine mai mult!

    Sau alta poveste era ca venise un nene cu bani si chiar mergea treaba pana intr-o zi cand de ciuda ca de ce ii merge lui asa de bine in agricultura i-au „luat” foc cele 2 tractoare John Deere (si alea costa cat un apartament in Bucuresti). Dupa povestea asta ala dormea cu pusca de vanatoare langa pat!

    Na – iti mai trebuie agricultura?

    00
  29. arhi, tu ai vazut cum arata o ferma de rosii la turci ?

    nisip si apa, dar apa cu chimicale la ea la greu. nimic altceva. scoase la viteza, in jumatate din timpul in care le scot eu la solar.

    ca deh, in brasov eu nu le pot cultiva in aer liber.
    de bine de rau, imi fac cultura pentru 4 persoane. fara chimicale, fara nimic. manca toata vara, si mai ramane si de facut ceva sticle cu bulion/suc de rosii.

    semintele or fi aceleasi pe care le cultiv si eu, desi pe mine m-au fericit cei de la banca de gene cu 3 soiuri neaose, dar gustul e incomparabil.

    acu nu zic ca toti taranii nostrii scot rosii cu gust de rosii, dar ce scot turcii nu sunt rosii.

    00
  30. Pai user, daca tu cultivi rosii adevarate cit sa maninca gura lu matale si famelia, noi de la cine sa cumparam, daca nu de la turci?

    00
  31. @user, 100% de acord cu tine. Am neamuri care nu cumpara nimic din sectorul legume/fructe, cultivand absolut tot.
    Imi pare atat de rau ca lumea nu a inteles bogatia Romaniei asa cum trebuie… sincer imi pare rau.
    Daca taranii ar vrea sa fie tarani (PENTRU CA NU E O RUSINE) nici nu ar fi nevoie de importuri de alimente. Ne-am descurca atat de bine, sincer.
    Eu personal nici nu cumpar fructe sau legume (care cresc si in Romania) daca nu „le e timpul” si la noi.
    Nu sunt snob fitzos din ala care mananca rosii in Decembrie si ardei in Februarie. Pastrez „poftele” pentru cand cresc si la noi.
    Da, e posibil sa cumpar tot rosii turcesti in iunie-iulie, dar sansele de a manca chestii romanesti imi convin mai mult decat in Decembrie. :-)
    E posibil sa am o miiiiica gena de patriot in mine.

    00
  32. Daca mai aud o singura data ca rosiile noastre au gust si alea italienesti nu, io ma impusc.

    Frate, aia cultiva rosii si au cultura rosiei inca de pe vremea cand la noi se traia in bordeie si de rosii nu se auzise….

    00
  33. sa mai mancam mere

    00
  34. NOU
    #36

    Avem si o poveste de succes – sau, in fine, una care cred eu ca o sa fie un mare succes: in Ro incep sa fie produse vinuri bune, la un raport calitate/pret care bate multe tari producatoare din Europa. Pe palierul de pret 15-25 de euro, unde sunt vinurile bune destinate consumului curent in Franta sau Belgia, avem cu ce ne lauda: Cuvee Charlotte, Cuvee Uberland, Prince Matei, ce mai scot cei de la Crama Oprisor, Carl Reh sau Davino (in afara de Reserva, care e scump rau). Si asta o spun si strainii, nu numai noi. Ce e drept, toti astia sunt producatori straini (mai putin Davino, dar vinificatorul lor a lucrat in domeniu in Franta). Pentru comparatie, vedeti ce posirci scot producatorii traditionali gen Murfatlar, Cotnari sau Jidvei…

    00
  35. NOU
    #37

    Domne, cind om ajunge pa spalierul de venit din Francia au Belgica, atuncia om be vin de consum curent, la 15-25 Euroi glaja. Pin-mai intr-acolo, raminem cu posirca stramoseasca: Jidvei, Dealu Mare, etc.

    Ca unii au ajuns deja pa spalierul cu pricina, cinste lor! Ca noi, astilalti, nu vom ajunge nici peste 20 ani, rusine noua! De puturosi si incompetenti ce sintem.

    Ca tot vorbim de capitalism, hai sa rasucesc si eu cutitu-n rana. O cunostiinta a ales, prin 2008, sa-si ia masina noua. Suzuki Grand Vitara. In leasing. Din Germania. De ce nu leasing de la Suzuki Romania? Pentru ca in Germania era mai ieftina cu 25%. Cam cit or da managerii nemti pe o sticla de vin bun de consum curent?

    00
  36. @cristi: Zau ca nu trebuia sa pui 50 de comentarii ca sa te lauzi ca ai fost la cules capsuni in UK. Vad ca nu-ti place „europenizarea”, dar altfel te tot lauzi ca si-au facut mila de tine si te-au lasat sa le imputi orasul o vreme.

    Sincer, nu inteleg de ce astia ca tine nu ramin in Ro – e clar ca n-aveti ce cauta prin afara. Plecati cu idei preconcepute si cu obiceiuri romanesti la care nu aveti de gind sa renuntati, ca urmare nu va integrati si aveti impresia ca are cineva ceva cu voi. In plus ii faceti de cacat si pe aia care incearca sa se integreze.

    Iar aia care au impresia ca daca maninca „rosii de taran” alea nu-s crescute cu chimicale …. LOL. Ii invit sa extinda plaja de achizitii si sa consume si brinza de taran si oua de taran – cica alea-s cu adevarat bio.

    Aberatiile cu „alea au gust, alea nu” sunt exact asta: niste aberatii. Banuiesc ca depinde de soi si de conditiile in care-s crescute, dar gasesti rosii (si alte legume) cu gust si in supermarketurile din Europa.

    00
  37. mai sunt si cate unii care se misca bine. Am gasit in Kaufland, mere romanesti super bune si ieftine. isi fac si site: http://lamosie.ro/ Mi-a placut de ei!

    00
  38. Nu am citit comentariile dar cred ca noi daca am fi baieti destepti am marja pe produse bio, pentru ca la aspect si marime nu pre ane merge.

    00
  39. Da, si in Olanda se vand vinete la bucata, ba chiar si ardeiul gras. Deci zacusca tot din Romanica o primim.

    00
  40. Eu in 09 si 010 nu am primit subventie pentru circa 50 de ha pe care le detin. Asta datorita abuzului si incompetentei APIA care a „incurcat terenurile”
    Acum s-a gandit BOC ca daca tot n-am primit 2 ani, anu asta sa le dau eu ce n-am primit. adica subventia pe anu asta si inca o data. Am aproape un miliard sa le dau. Procesul e pe rol, am facut plangere la europol, sa ma duc in audienta la comisia europeana pentru agricultura. Probabil am sa le aduc camionul cu grau in fata palatului, sa il basculez acolo.

    Deja ma uit de salcami, tei stejari. Voi renunta la agricultura si voi infinta o padure.

    00
  41. @c3, e amuzant cum vezi lucrurile. Deci cum, daca am o opinie ii fac pe ceilalti de cacat? Asta imi place, sincer. :-)
    Intamplator nu am cules capsuni in UK, dar asta e alta poveste.
    Tu ai citit exact ce am scris eu? Am scris ca imi plac fructele si legumele, si le mananc cu kilu’ nu cu bucata. Apoi, nu tot ce e in vest e perfect, mai au si ei lucruri de corectat, altfel nu ar importa imigranti de peste tot… ca doar nu se intra cu forta!
    Explica tu cam cum ii fac (facem) de cacat pe cei ce incearca sa se integreze, noi astia de sustinem ca e mai sanatos sa se vanda legumele ieftin si in unitatea de masura „kg” nu „bucata”. :-)

    P.S.: englezii nu m-au lasat sa le imput orasul, orasul e imputit gata, mai ales in centru.

    00
  42. @mumu: Vinetele sunt 0,85 lire/bucata. Am luat eu saptamana trecuta vreo 5 buc de la tesco. Si nu am gasit din alea mari ca la noi.

    00
  43. @c3: gasesti in uk si rosii cu gust, corect. Dar pretul e de 2 lire/kg, nu 0,75 lire cum costa alea care n-au nicio treaba cu gustul de rosii. Pret si calitate. simplu.

    00
  44. Un taran nu isi va vinde marfa niciodata in supermarket pentru ca nu detine o firma ca sa aiba cod fiscal si sa poata sa aiba documentatia necasara tranzactiei.

    00
  45. Bine aţi venit in capitalism!(sau ce a mai ramas din el)

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.