Cum se întâmplă de obicei la marii artiști și gânditori, va rămâne peste ani întrebarea "omul ăla era chiar atât de prost sau se prefăcea și apoi râdea de ăia care îl corectau". Să sperăm că după moarte își va dona corpul științei, și el, și Piticu și Vasile Manu și Șova, și aceste mari dileme ale omenirii vor putea fi studiate corespunzător.
Da, știu, am mai scris de el o dată că nu gândește când scrie, și mi-a răspuns după câteva zile că am șters un articol, deci nu el e prost, eu sunt, haha, logică fină, bă, nu orice. Măcar l-am dezvățat, sper, din a-mi rescrie articolele, deci tot am făcut ceva bun pentru umanitate, că a-i demonstra prostului că e prost e foarte greu, n-ar mai fi prost dacă ar înțelege ce îi spun.
Ah, da, și tot aici, ca să nu mai fac articol separat, știu că nu e frumos, dar iată 5 motive pentru care ar trebui să îl adopți pe Vasile Manu:
- ți se va mări reachul.
- faci o faptă bună
- vei avea mereu un prieten de încredere
- nu îți va roade papucii.
- poți să îl clasifici la animal de companie fără probleme, are iqul necesar.
Aplicand logic:
-aia de stau cu piciorul pe frana il deranjeaza pe el;
-el nu gandeste cand scrie;
Deci aia trebuie sa-si schimbe modul de comportament iar el trebuie sa-si schimbe modul gandire.
Să înțeleg că mașinile cu cutie automată sunt interzise în Anglia?
@eftimie: TACI, BĂ, FRAIERE, CĂ NU ȘTII NIMIC!!!
la ala care o scris tampenia cu piciorul pe frana mai bine ii urezi sa il pocneasca unu din spate, cand sta la semafor. o sa aibe tema pentru alt articol. numa’ zic
Pe mine m-a invatat instructorul sa stau cu piciorul pe frana. Daca cumva intra un meltean in spatele meu sa nu imi sara masina pe pietonii care traverseaza…
Pai si cu aia cu masini automate ce facem? Tre sa scoata/bage din viteza la fiecare metru? Sau cu aia care tin piciorul pt siguranta masinii lor, daca ii pocneste gica din spate macar sa nu isi buleaza si radiatorul in fata. Sau cu prostii care sunt primii si nu vor sa dea peste pietoni daca sunt pocniti din spate. Sau ce facem cu prostii care nu pleaca cu nivela la ei, sa fie siguri ca strada are sau nu panta, si atunci tin preventiv. Sau cu porcii care pur si simplu vor sa il innebunesca pe finul de CS.
Cand o sa inceapa prostia sa doara… Vai de pendula lui…
@Ciuri daca prostia o sa-l doara de ce „vai de pendula lui ” si nu vai de cap….. Oh wait i see what you did there !
Cineva imi povestea o chestie de genul asta, o patanie a unui var care n-a stat cu piciorul pe frana la semafor, o proasta din spate l-a ciocnit si varul a intrat intr-un pieton…. De atunci nu mai ridic piciorul de pe frana.
„frâna de serviciu (de mâna)”
Ăsta apasa pe pedale cu mâinile?
@Sean: nu. cu capul.
Da, dom’le in sfarsit cineva cu cap…. Sugerez folosirea frinei de mina. Prinzi stopul pe rosu, te opresti, tragi frina de mina. Se face galben, o lasi la loc. La verde esti gata sa pleci.
Te opresti in traficul din Bucuresti, pentru orice motiv, tragi frina de mina. Il vezi pe ala din fata ca pleaca, o lasi si tu incet, incet (ii ignori pe toti prostii din spate cu claxoanele lor cu tot, mama lor de melteni, sa astepte), si pleci mai departe. Sau mai bine, nu. Nu o mai lasi deloc, ca oricum peste 2 metrii tot te opresti.
Si astfel, la sfarsitul unei zile, ai masina fututa, dar macar ai facut bicepsi…
P.S. sugerez producatorilor de masini o maneta suplimentara pe partea stinga a scaunului soferului, astfel incat exercitiul de mai sus sa poata fi executat alternativ, cind cu stinga cind cu dreapta. Multumesc.
Daca-si continua ideea pana la capat ne putea explica despre demarajul in tromba, util amatorilor de liniute: tragi frana de mana si sta cu stangul pe ambreiaj, nu pe frana. Cand se face verde esti deja pe pozitie.
@ eftimie: nu, nu sunt interzise, dar nu îşi cumpără decât ăia bogaţii care îşi permit să plătească amendă la fiecare semafor
Inseamna ca pe tip nu-l deranjeaza cocalarii cu stopurile innegrite, pe care aproape nu le vezi cand pune idiotul frana sau da semnal….
Oi fi eu mai bou, dar frîna de serviciu nu e aia de care te foloseşti mereu? Adică aia pe care o calci?
Contrar opiniei generale, e mai ok cu frana de mana la semafor decat cu piciorul pe frana, dar din alte motive. Sa explic:
– in panta sau rampa daca iti aluneca picorul dintr-un motiv saul altul de pe pedala, ai pus-o.
– sa tii frana apasata fara ca masina sa fie in sarcina va uza mai repede angrenajul de franare
– masina va consuma mai putin combustibil
– piciorul va fi mai relaxat
Cine e autorul?
@dufu, mai explica-mi o data cum lasi tu frana de mana cand se face galben dupa rosu, ca-s mai incet la minte si nu inteleg.
In Anglia nu stai cu piciorul pe frana,noi romanii stam cu p*^a pe frana cu o avem mai mare ca „engleji”. Stimabilul(LOL) e atat de nerabdator sa ajunga la afaceriile lui de multimiliarde de paie incat e frustrat de luminiile franei?
I weep for the future!
Iar iese scandal cu „valea Jiului” …hi hi hi…
@eftimie: englejii au masini dastepte, stiu ele cand stai la semafor si cand pui frana pe bune si nu aprind becele din spate decat in al doilea caz. :))
pe de o parte ai dreptate pe de alta nu, exemplific:
frana de serviciu se foloseste ca si numele:de serviciu ( pana aici sunt capitain obvious stiu) dar frana de mana , ajutor, stationare sau cum mai vreti voi sa i spuneti se foloseste pt situatiile in care se stationeaza in panta/rampa, da, chiar si la semafor ca deaia e frana de ajutor sau de ce credeti ca ati invatat plecarea din rampa cu frana de mana? ca articolul e scris cu curu aveti dreptate dar la aia cu statul cu piciorul pe frana la stationari e de cacat!
6. El e singurul care nu face glume de autobaza.
Daca mai stiti cum facea inainte, orice gluma faceai cu el, e de autobaza.
d-aia sunt gigei care nu franeaza deloc. Sa nu ne orbeasca in trafic. Ma bucur
Draga Virgil de la comentariul 18, sunt Virgil de la 16 si nu sunt de acord cu tine decat la primul punct. Da, in panta e indicat sa tragi frana de mana, din n motive.
Dar la restul, nu prea…pai tii doar piciorul drept pe frana, nu stai ca idiotul cu masina in viteza + ambreiaj + frana …
Cred că românul verde suferă de mania generalizării, deşi nu a văzut mai nimic din lume. Chiar şi aici a comentat cineva despre cum e mai bine cu frâna de mână. Ce grozav, rog să le spună şi producătorilor care echipează unele maşini cu frână „de mână” acţionată electric, poate pun şi ei nişte motoare mai heavy-duty, ceva de hidrocentrală, ca să putem să ne jucăm cu butonul frânei „de mână” la fiecare semafor.
Altfel, la maşina mea se ştie că motoraşul care acţionează frâna „de mână” se arde destul de uşor, aşa că sigur nu e făcut să te joci cu el toată ziua.
@eftimie – in Anglia masinile au cutia automata pe partea cealalta. Asa ca acolo se poate.
@ionut: vroiam sa-ti dau un raspuns sarcastic, de genul „lasa ca mai cresti si intelegi tu…”, dar fiind vineri m-am razgindit. Daca mna prindeai intr-o luni insa… Ok, greseala mea, ai dreptate…
@Alin>> criserb punct ro
Eu n-am nicio parere despre statul cu piciorul pe frana la semafor, da’ odata am condus vreo 30 de km cu frana de mana trasa…
Dupa cum au mai scris si altii, cei cu masina automata stam tot timpul cu piciorul pe frina la stop.
Despre alte tari, aia sunt mai destepti ca au invatat sa conduca preventiv: cel putin ultimul la semafor sta cu piciorul pe frina ca sa stie toti cei care vin in spate ca el sta, nu se misca. Daca desteptul ala ar citi si el 2-3 articole ar invata cum functioneaza creierul si cum te pacaleste ca o masina se misca cind ea de fapt sta si din acest motiv se sta cu piciorul pe frina sa nu izbeasca unul din spate.
@deea: asta imi aduce aminte de o intimplare. Aterizasem la Cluj si facusem comanda la taxi. Taxiul a venit, si era condus de o doamna. Care era vizibil iritata de faptul ca masina nu se misca asa cum trebuia/isi dorea ea. Ca orice barbat roman care se naste cu o mina pe volan si cu cealalta pe schimbatorul de viteze, am analizat rapid situatia, si in 15 secunde dupa ce m-am urcat in taxi am si identificat problema. I-am spus pe cel mai detasat, neutru si nepasator ton :” vedeti ca ati plecat de pe loc cu frina de mina trasa”. Privirea pe care mi-a aruncat-o pe post de replica doamna, privirea aceea….
creadeam ca doar pe mine ma deranjeaza frana apasata aiurea
@Lucil tocmai asta e rolul franei de mana electrice, d-aia e electrica si auomata. Daca ti se strica din cauza utilizarii normale, pentru ca frana la semafor e utilizare normala, poate e cazul sa-ti vinzi roaba si sa-ti iei o masina.
Aveam carnet de vreo 2 ani si stateam linistit la stop pe Stefan cel Mare intersectie cu Floreasca. Ploua. Am vazut in retrovizoare o sirena care venea foarte tare, in stanga mea era un tramvai stationat. M-am proptit bine in volan si in frana, mi-am atentionat prietena si la impact am scapat doar cu spatelemasinii facut praf. Spate de care apoi am agatat salvarea facuta si ea praf bineinteles, si am mers 50m la dreapta pana in intrarea in urgenta.
” sefu’, e prima oara de la Titu cand trebuie sa pun frana si nu a tinut….”
Din momentul ala intotdeauna tin piciorul pe frana la stop.
Dati-mi minusuri, dar eu sunt boul care trage frana de mana, cand e cazul, ca nu-i orbesc p-aia din spate.
Asta cu automata e cea mai tare faza. Asa cum aia cu manuala o scot din viteza, la fel puteti pune si voi automata pe N. Dar ce sa faci, ne-am nascut toti cu cutii automate.
Partea cu „destul de mare” îmi sună a cercetare serioasă și vorbit în cunoștință de cauză.
bai si totusi, nu inteleg mentionarea lui vasile manu
saracul, baiatul ala chiar nu are nici o vina, e in lumea lui
ai alti candidati la ciomageala, de ce tocmai el cand ailalti stau la rand?
Unele masini (de ex. Passat) cu cutie automata au autohold care activeaza automat frana cand stationezi (inclusiv in panta sau rampa) dar nu activeaza si lampile stopurilor. Asa ca luati-va toti Passat-uri cu cutie automata si nu-l mai deranjati pe bietul om.
Ma mir cat de sensibili sunt ochii unora pe care ii orbeste lumina stopurilor. Oare cum se descurca noaptea, ca lumina farurilor (fie ca e faza scurta, fie ca e faza lunga) am impresia ca e mult mai puternica.
Cat despre frana activata la semafor, m-a salvat cel putin de la un accident nasol (daca nu chiar de la moarte), cand un idiot care discuta cu amicul din dreapta, nu a bagat de seama ca se apropie de intersectie si a intrat in mine fara cea mai mica intentie de oprire. Daca nu aveam o nasina mai zdravana decat el si nu apasam pedala de frana cand am vazut ca se apropie, ma arunca exact in mijlocul intersectiei, in calea celorlalti.
Cipper, nu stiu daca restul s-au nascut cu automate, dar tu in mod cert n-ai nici o legatura. Si eu stau cu piciorul pe frana la stop, asta din varii motive gen a intrat un taxi in mine si as fi facut pagube inutile prin piata victoriei, gen unii soferi nu pot spune cu siguranta ca masina din fata lor stationeaza si tot asa. Daca pe domnul Vasile M il deranjeaza stopurile, ii recomand un oftalmolog, si pe mine ma deranjau si am aflat ca aveam nevoie de lentile antireflex, cu care s-a rezolvat problema
„114
…
In stationary queues of traffic, drivers should apply the parking brake and, once the following traffic has stopped, take their foot off the footbrake to deactivate the vehicle brake lights. This will minimise glare to road users behind until the traffic moves again. ”
Law RVLR reg 27
https://www.gov.uk/guidance/the-highway-code/general-rules-techniques-and-advice-for-all-drivers-and-riders-103-to-158
oh, tu popor atotstiutor dar ignorant
presupunem ca te loveste unul din spate cand esti oprit la stop:
– daca tii piciorul pe frana , patesti ca septimiu: spatele facut praf + un posibil whip-lash la vertebrele cervicale.
– daca nu tii piciorul pe frana si esti oprit la o trecere de pietoni pe care tocmai se traverseaza, ai toate sansele sa schilodest/omori un pieton. masina n-o sa aiba prea mari pagube, dar s-ar putea sa ai tu raspundere penala+civila; chiar absolvit de vina, nu stiu cum o sa cari cu tine pentru restul vietii ideea ca ai omorat/schilodit pe cineva nevinovat.
un pic offtopic: in nord-america virajul la stanga se face printr-o manevra diferita de europa, in sensul ca pe verde intri inainte in intersectie cam pana la mijloc si acolo opresti si acorzi prioritate vehiculelor din sens opus, pana trec toate sau se face galben/rosu, moment cand termini virajul.
in tot acest timp cat acorzi prioritate, este obligatoriu sa tii volanul cu rotile pe directia „inainte”, ca in caz ca te pocneste din spate, sa nu te impinga in traficul din sens opus.
@VladyF raiul whiplash-ului!
@VladyF – aia pare a fi mai mult recomandare …
„Englejii” infractori! https://imgur.com/nhsc5mi
Vali, cred ca ai irosit prea multe cuvinte pe individul asta.
Clar o sa-mi iau muie de la majoritatea, dar eu sunt de acord cu ce spune autorul articolului citat. Personal ii consider pe toti cei care stau la stop IN COADA cu piciorul pe frana niste retardati. Inteleg utilitatea sa stai cu piciorul pe frana cand esti ultimul din coada sau singurul, sa te poata vedea unul din spate care nu e atent, dar cam atat.
Ce-a spus Virgil la pct 18 e perfect adevarat, dar majoritatea ignorantilor habar n-au ca masina consuma mai mult combustibil cand franezi, tot din cauza ignorantei ei nu folosesc frana de motor (multi nici nu stiu ce-i aia sau cred ca daca o folosesc se strica motorul) sau chiar merg cu masina pe „liber” crezand in idiotenia lor ca economisesc combustibil. De-aia avem soferi in tara care merg cu 160 in linie si cu 20 in curbe, de-aia franeaza toti retarzii la limitatoarele de viteza (tzatze cum le stiu cocalarii) sau la trecerile la nivel cu calea ferata pana aproape de oprire, de-aia se rastoarna berbecii in viraje luate cu 100/h bazandu-se pe ESP, pt ca toti se pricep, toti „stiu”, dar niciunul nu verifica in alte surse o informatie.
Sa nu folositi frana de mana si o sa ajungeti ca retardul ala cu Tuareg (sau ce PLM era) care a oprit masina, s-a dat jos sa traga o basina si cand a vazut ca pleaca masina singura a fugit dupa ea si a ajuns direct sub roti si a murit ca un labagiu desi era milionar in €.
din legislatia in vigoare
Sistemul de frânare al autovehiculului este destinat pentru:
– reducerea vitezei de rulare, inclusiv oprirea cu o deceleraţie cât mai mare şi fără devierea periculoasă de la traiectoria de mers;
– imobilizarea vehiculului staţionat pe orice drum orizontal, în pantă sau
rampă;
– menţinerea constantă a vitezei vehiculului la coborârea pantelor lungi. Orice sistem de frânare trebuie să posede următoarele calităţi:
– eficacitate, apreciată prin deceleraţia obţinută, în funcţie de aderenţa dintre pneu şi calea de rulare şi de factorii biologici omeneşti;
– stabilitate, care constituie calitatea automobilului de menţinere a traiectoriei în procesul de frânare (tipul sistemului de frânare, starea tehnică a acestuia, performanţe impuse etc.);
– eficacitate, calitatea frânei de a obţine deceleraţii identice la toate rotile, pentru un efort de acţionare determinat in toate condiţiile de drum, condiţii meteorologice, încărcătură etc.;
so amicul cu citatul e un pe campie
Dupa cum am scris, e grozav sa aflam din experienta celor ai caror bunici si strabunici conduceau masini cu transmisie automata si EPB (Electric Parking Brake). Va rugam, noi astia mai nouti in domeniul automobilisticii, invatati-ne cum se poate sa nu mai tinem piciorul pe frana!
Eram la semafor in intersectie cu piciorul pe frana cum stau de obicei. Un bou care gonea da tampitul nu vede semaforul de la 200 metri distanta desi venea de pe un pod iar semaforul si masinile oprite la semafor se vedea linistit de la 200 metri. Dobitocul s-a oprit in mine din viteza si m-a mai proiectat in ala din fata de care aveam vreo jumatate de metru cel putin.
Morala? Data viitoare sa trag frana de mana la semafor.
Adica daca mergi cu masina la liber,adica scoasa din viteza,nu economisesti combustibil?Serios intreb…Si cum ar trebi sa mergi cand vezi ca la semafor e rosu si ai ceva distanta sau cand esti in panta?Intreb la modul cel mai serios,si ma refer la o masina cu cutie de viteza manuala….Multumesc celor care imi vor raspunde serios,mistocarii ii voi ignora.
@Alex
am automata, la rosu stau cu piciorul pe frana, ca sa nu mearga in fata. sunt retardat, boule care esti tu bou?
si ca sa nu-ti vina idei cu mutatul in P sau alte manele, in manual scrie ca daca te opresti pentru scurta durata, la un semafor, de exemplu, sa nu muti pe d, ci sa tii piviorul pe frana. asa ca muie tie si tampitului pe care-l deranjeaza stopurile mele.
@GingisHan: Masinile cu injectie electronica au pe liber consum de 0.x – 1.x litri pe ora si consum 0 in frana de motor. Injectia electronica „stie” cand motorul e invartit de roti si intrerupe procesul redundant de mentinere a ralantiului.
Coborand amandoi Transalpina cu masini identice eu voi obtine un consum cu cel putin jumatate de litru mai mic decat al tau. Mai mult de atat, tu vei uza sistemul de franare mai repede.
@GingisHan in principiu lasi masina in viteza sau retrogradezi; motorul pentru a functiona trebuie sa fie pus in miscare, in cazul in care masina e pe liber in motor se va injecta benzina/motorina pentru a mentine in miscare motorul in cazul in care nu se accelereaza (frana de motor) si masina e in viteza computerul (ECU) de la masina va opri injectia deci motorul nu va mai consuma deoarece e pus in miscare de roti/transmisie; asta e avantajul unei masini moderne/computerizate. Daca ai computer de bord care afisaza consumul instant poti verifica cele zise mai sus.
Un boss are masina cu o cutie automata moderna. Ai franat, masina s-a oprit, esti tot in D, daca iei piciorul de pe frana masina nu se misca, nici in rampa nici in panta. Se misca doar cand ai atins acceleratia. #witchcraft
@Iorgu
nu toate automatele au autohold
@Iorgu
stai c-am verificat… autohold e pe lista de optionale chiar la masinile noi.
#ofivominune
Matizurile sau modelele ce au urmat după ele, au stopurile foarte puternice. Să nimereşti seara / noaptea în spatele unuia care stă fără rost cu piciorul pe pedala de frână la semafor, e un adevărat chin.
Oare cutia automată şi statul la semafor chiar este o dilemă pentru atâta lume?
Oare ce părere aveţi despre maşinile cu funcţia „stop and go”, funcţie care opreşte motorul când stai la semafor, etc
De la 18. Cata downvote-uri mi-am luat :)) Ratiune putina, cimpanzei multi. Btw, ca tot se pomeneste de prostia asta ca daca intra unul din spate in tine si tu stai cu piciorul pe frana vei salva pietonii de la moarte. Un mare rahat ca in momentul impactului piciorul va sari de pe frana si vei fi sanie.
Cum am zis, autohold iei daca vrei sa fii superm… Daca nu sunt bani de autohold si totusi ai cutie automata + frana de mana la buton si vrei sa nu-i deranjezi cu becurile pe cei din spate, o „tragi” la semafor mai lung. In fractiunea de secunda cand ai apasat usor acceleratia, masina „intelege” si decupleaza singura frana de mana.
@Julian
nu toate masinile au stop & go, e pe lista de optionale
@Iorgu
nu toate automatale au frana de mana electrica. si chiar si aia electrica nu decupleaza automat cand accelerezi. la masina mea, daca e frana de mana trasa, nici nu cupleaza ambreiajul, ca e – stupoare – e frana de mana trasa.
asa ca mai terminati cu toate tampeniile astea de retarzi cu sindrom down. Sau, pendula mea, hai sa nu mai omologam nici o masina mai ieftina de 100.000 de euro, dotata cu tot felul de smecherii, ca nu cumva sa nu va deranjeze pe voi stopurile la semafor. Si sa va faca piciorul frumos, ca la banii aia o sa fugiti dupa autobuz pana vomitati.
Sa ii vezi pe boii care isi sprijina piciorul pe pedala de ambreaj aproape permanent si nu deranjeaza pe nimeni………doar ca distrug rulmentul de presiune si placa de ,…presiune ,bucuria mecanicilor
@Sabotor: asta ai înţeles tu?
Mulţi nu ştiu să folosească o cutie de viteze automată, iar eu întrebam care le este părerea despre funcţia „stop and go”. Dacă cutia automată există de câteva decenii iar comentatorii doar cred că o folosesc corect, îmi puneam problema despre cum interpretează ei funcţia amintită mai devreme, funcţie apărută de doar 5-6 ani… Eu cred că ar fi înstare să meargă cu maşina în service pt. că li se tot opreşte motorul
Se pare ca nu e prea populara ideea, personal:
– ma deranjeaza lumina puternica daca cel din fata sta cu piciorul pe frana, mai ales noaptea
– daca drumul e in panta trag frana de mana
– masina personala are cutie manuala, deci nu se pune, dar cand conduc masina firmei la stop pun in neutru sau in panta in mod de parcare
In Anglia este obligatorie folosirea franei de mana de fiecare data cand opresti masina: la stop, la sensurile giratorii etc. Cei cu care am mers cu masina pe acolo (englezi), trageau frana de mana si cate o secunda. Mi-au explicat ca le-a intrat deja in automatism pt. ca se insista tare la ei pe chestia asta. Nu am stiut niciodata utilitatea regulii, dar este posibil ca explicatia sa aiba legatura cu articolul de sus.