Două știri normale

Una din Prahova, de la țară:

O femeie a fost rănită şi a fost transportată la spital, joi, după ce a fost atacată de un urs în gospodăria sa din judeţul Prahova. Soţul femeii a reuşit să o scape din ghearele animalului, pe care l-a lovit cu un topor şi l-a omorât. (sursa)

Simplu și civilizat. Iei toporul și dai în el până moare el sau până mori tu. Nu te rogi de el să plece, nu suni la televiziuni să te plângi. Pun pariu că, dacă nu trebuia să își ducă nevasta la spital, chema doi vecini și făcea un grătar.

Una din Brașov, județul Brașov:

Lucrările desfășurate de Compania Apa pe strada Avram Iancu din municipiul Brașov au avansat până la intersecția cu strada Morii, anunță reprezentanții companiei. Pentru dirijarea traficului rutier au fost instalate semafoare, ceea ce face ca circulația să fie îngreunată în această perioadă. (sursa)

Asta e clasică pe aici: ne-au mai rămas niște bani și e frumos afară? Ia să schimbăm noi conductele de apă, ca să nu pocnească la iarnă.

Așa se face, miticilor, le schimbi înainte să crape. Aș vrea să îi duc pe ăștia care se plâng că e traficul îngreunat un pic în zonă prin București, să vadă cum se schimbă țevile acolo, poate apreciază mai mult ce au.

 

fun-knife

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

43 comentarii

  1. Cu țărani de aștia dintr-o bucată am câștigat războiul și am făcut unirea!

    00
    • Romania nu a castigat razboiul. A capitulat si a incheiat pacea de la Buftea. Apoi a declarat iar razboi cand Puterile Centrale erau pe moarte. Iar taranii de genul ( din Brasov & co ), nu erau in Romania, ci in Austro-Ungaria …

      00
    • Am facut unirea batand Ungaria dupa razboi. Daca nu eram in stare sa o facem situatia ar fi fost alta. Deci se poate spune ca ne-am castigat razboiul nostru, cu taranii pe care i-am avut la dispozitie, din ardeal sau din regat. Asta chiar daca am capitulat in razboiul cel mare.

      00
    • Gecko încearcă tu să câștigi un front dintr-un război mai complicat, când presupusul aliat și prieten îl mănâncă în cur de revoluție proletară din senin – frontul nostru fiind cel mai lung front din Europa de 1,600 km – fix când tot puterile centrale au prins moment de tras sufletul și și-au trimis rezervele odihnite, în toate părțile făcând presiune, să-ți dea în cap. Și nu numai asta, mai trebuia să ghidezii fostul aliat să plece la el acasă fiindca soldații începeau să facă figuri criminale. Dar ce ușor e să simplificăm isotira, nu?

      Hai, sa mai auzim retorici de ”pai da, dar am pierdut războiul”. Na mă, voi cum ați fi făcut, măi generalisimilor? Ba din contră, tocmai că nu ne-am lăsat și tot ne-am războit până în ultimul moment – tot înseamnă ceva: ne-am scutit de posibilitatea rușinii absolute diplomatice să fim țară înfrântă, de partea învingătorilor, de facțiunea învinsă în război. Nimeni nu se gândește nici la asta, istoricii și cei cu mintea odihnită simplă preocupându-se de gloria înfrânților din motive care n-au noimă.

      00
    • Și nu doar i-am bătut pe unguri și am ocupat Budapesta, ci am și salvat țara vecină de bolșevismul importat de Bela Kuhn de la Lenin…

      00
    • @Fane Stii ca ne-am bagat in razboi la 2 ani dupa ce incepuse sa ne aflam si noi in treaba? Asa ca nu te mai plange de lungimea si complexitatea frontului, cand a fost lucru manual …

      @S.S. Aia este dupa armistitiu, nu face parte din primul razboi mondial.

      00
    • Zoso nu este brasovean, este giurgiuvean….

      00
    • Ha sa o luam pe rand:
      1.) Romania nu a castigat razboiul. A capitulat si a incheiat pacea de la Buftea. De fapt , pacea s-a semnat la Bucuresti. Ma rog, amanunte. Tratat de pace care, desi ratificat de parlament, nu a fost niciodata semnat de catre Regele Ferdinand, desi germanii au insistat foarte mult asupra acestui lucru. Deci de jure, tratatul era nul. „Apoi a declarat iar razboi cand Puterile Centrale erau pe moarte.”. Si cam ce era sa faca Romania, supusa unui tratat de pace umilitor? Deci cum ar veni, sortii se intorceau in favoarea noastra, dar noi trebuia sa stam cu mainile in san si sa acceptam acel umilitor tratat de pace? Cu alte cuvinte, capul plecat sabia nu-l taie, nu? Gecko, ce sa vezi tata, sunt tari care nici n-au participat la primul razboi, si totusi l-au terminat ca invingatoare…
      „Iar taranii de genul ( din Brasov & co ), nu erau in Romania, ci in Austro-Ungaria …” In contextul postului poate. Si tot in contextul postului, taranul respectiv probabil va fi acuzat de braconaj. Dar, in contextul mai larg al off-topicului (nu l-am deschis eu…) e cam de porc sa-i ignori pe „miticii” care si-au dat viata la Oituz, Marasti si Marasesti doar pentru ca erau „mitici”… Intr-un an 1917 in care pe frontul de vest situatia era stationara, chiar usor defavorabila Antantei, singurele ei succese s-au inregistrat pe frontul romanesc (si asta o spun istorici straini, nu numai ai nostri). Si, fara sa ma bat cu caramida nationalismului in piept, alea au fost unele din putinele momente frumoase din viata acestui popor (parca Iorga spunea „Atunci am fost lei!”. Da, stiu, Iorga…). Si e pacat sa trecem superior peste ele doar dintr-un nationaliasm regional de rahat. Ah, si voluntarii brasoveni trimisi de guvernul roman la Chisinau pentru a restabili ordinea in 1918 au fost batuti crunt si dezarmati de catre dezertorii rusi si o parte din populatia locala bolsevizata. A trebuit sa intervina tot armata „de mitici” ca sa restabileasca ordinea…
      2.) „– frontul nostru fiind cel mai lung front din Europa de 1,600 km –” in 1916 sigur. Poate chiar mai lung. Sa nu uitam ca luptam atit in Carpati, cat si in Sud, unde de altfel frontul a cedat foarte repede. In perioada in care vorbim, pacea de la Buftea-Bucuresti, frontul era mult redus, fiindca o mare parte din Romania (tot Sudul ei) era sub ocupatie. Guvernul, familia regala si toata administratia se retrasesera in Moldova (noastra, nu cea de peste Prut, desi in perioada in care ne erau aliati, rusii insistau foarte mult sa se faca asta). Iar revolutia si pacea de la Brest-Litovsk au insemnat nu numai incetarea unui sprijin militar, ci si pericolul infometarii Moldovei si a populatiei de acolo, pentru ca dupa cum spunea chiar Bratianu (parca), si pentru paine depindeam de rusi. Ambasadorul Frantei cunostea situatia, generalul Berthelot cunostea situatia si intelegeau situatia fara iesire a Romaniei, numai „Tigrul” Clemenceau se facea ca nu o intelege…
      3.) „Stii ca ne-am bagat in razboi la 2 ani dupa ce incepuse sa ne aflam si noi in treaba?” Ce sa-i faci? Popor latin. Noi si italienii. Aia si mai repezeti, s-au grabit sa intre in razboi cu un an inainte. Pe bune? Hai, bag-o pe aia cu „intelegerea secreta a celor trei regi”. Adevarat, conform acesteia noi ar fi trebuit sa intram in razboi de partea Puterilor Centrale. Exista insa o chichita… Intelegerea era un pact defensiv idreptat impotriva Rusiei, in sensul ca Romania ar fi intrat in razboi de parte Germaniei si Austro-Ungariei si invers numai in cazul in care una din ele ar fi fost atacate (un mini articol 5 daca vrei). Ori in 1914 Austro-Ungaria era agresorul (sigur, aici discutia e mult mai lunga si larga si nu-si are rostul). Asa ca in ciuda opiniei lui Carol I, Romania a decis sa ramina neutra, ducand negocieri febrile atit cu Antanta, cat si cu Puterile Centrale. Ni s-au facut verbal promisiuni teritoriale absolut fabuloase, pe care atit Parisul cat si St Petersburgul cazusra de acord sa nu le onoreze decat partial), la fel cum promisiuni teritoriale li se facusera si italienilor. Iar in 1916, datorita evolutiei frontului, riscam sa raminem dupa razboi, daca am fi ramas neutri, atit Bucovina cat si, poate, o parte din Transilvania. Bine, pina la urma ofensiva Brusilov a esuat lamentabil. Ni se promisese si o ofensiva in sud, pe frontul grego-bulgaro-german, care s-a transformat ulterior intr-un raid. In fine, ideea e ca n-am intrat in razboi doar ca sa ne aflam in treaba. Din pacate, cu toate ca incepuse bine, vara lui 1916 nu ne-a fost favorabila, ci dimpotriva. Cert e ca atit Londra, cat si Parisul in 1916 cazusera de acord ca nu aveau sa-si pastreze promisiunile facute Romaniei, si greu s-au razgandit dupa 1917.
      „@S.S. Aia este dupa armistitiu, nu face parte din primul razboi mondial.”. oare primul razboi mondial s-a terminat cu adevarat odata cu armistitiul? Stii ca una dintre Puterile Centrale s-a retras si nici nu a participat la Tratatele de la Versailles, fiind obiectul unor tratate separate? Toate conflictele regionale intre romani, cehoslovaci, polonezi si iugoslavi, ca sa nu mai vorbim de Tarile Baltici, unde pot fi incadrate? Ca s numai vorbim de faptul ca negocierile de pace au inceput in 1918, dar s-au terminat in 1919. Cam cand s-au terminat si conflictele reginale de care vorbeam mai sus. Sunt voci care spun ca, de fapt, primul razboi nici nu s-ar fi terminat odata cu semnarea tratatului, ale carei urmari au fost crunte pentru Germania.
      4.) „Și nu doar i-am bătut pe unguri și am ocupat Budapesta, ci am și salvat țara vecină de bolșevismul importat de Bela Kuhn de la Lenin…”. Da… Numai ca vezi tu, pe cine nu lasi sa moara… Romania a contribuit la salvarea Ungariei de la bolsevizare atit prin rasturnarea lui Bela Kuhr ala, cat si prin inarmarea si sprijinul acordat unui amiral ramas fara flota (sau ma rog, cu cateva barcute de agrement pe Balaton), care a preluat lupta transformand-o intr-un sangeros razboi civil. Care amiral mai tarziu… Nu ne-a uitat…

      00
  2. Poate a zis si femeia ceva, poate a injurat!

    00
  3. Recunoaște că îl invidiezi pe țăran. Și nici nu avea Fîskars și alte minunății.

    00
  4. Urmăresc cu interes știrea cu ursul. Sunt curios cat durează până îi face dosar penal pentru braconaj?

    P.S. Am vrut sa te salut la bazin, dar erai fioros rău cu ochelarii. :)

    00
  5. probabil era un urs vai de el (mic, bolnav, rahitic), altminteri le facea toporul guler alora…

    00
  6. Daca as sta intr-o zona cu ursi as sapa o groapa adinca, cu niste tarusi ascutiti pe fundul gropii si pe partea cealalta ceva momeala. Animalul cade in groapa, pui pamintul la loc peste el si ai rezolvat situatia. Faci totul in liniste, fara sa stie nimeni si la circiuma, cind esti la bere cu amicii, tii gura inchisa. Ce-i atit de greu?
    Exista si solutii, in care nu trebuie sa-ti pui viata in pericol.

    00
  7. Ce înseamnă să îți iubești nevasta.

    00
  8. Dar daca el a vrut de fapt sa loveasca femeia si din greseala a…omorat ursul?

    00
  9. Niciun ONG nu i-a luat apararea la urs pana acum ? Astia de protejeaza ei specia si care cred ca ursul trebuia rugat frumos sa plece

    00
  10. Dacă avea fb dădea like,share nu lovea bietul urs ca animalu’.Scuze mann.

    00
  11. Leo Di Caprio e mic copil pe langa nea’ Ghita!

    00
  12. Nu e ceva extraordinar ca oamenii de acolo sa isi apere gospodaria cu toporu.
    Ia fiti antena la videoul urmator:

    https://youtu.be/RbNP72sGdMU

    00
  13. Asta nu e auto aparare, in primul rand omul avea si el unghii insa a folosit o arma alba si in al doilea randa lovit cu forta nenecesara, era suficient sa tina toporul de partea metalica si sa ii dea cateva lovituri cu coada de lemn peste spate, nu trebuia sa il omoare.*

    00
  14. Dupa ce si-a luat un topor in mecla ursul a spus mor mor mor si si-a dat checkout

    00
  15. Daca poftesti la nevasta altuia se presupune ca iti asumi ca daca te prinde sotul poti sa-ti iei cateva topoare.

    00
  16. NOU
    #38

    si inca una:
    (contextul – Primaria Oradea vrea sa darame casele uitate printre blocuri si garajele construite aiurea si sa ameneajeze spatii verzi pentru comunitate. si sa-i exproprieze pe locatari la 40 euro/mp terenul + bani de apartament/constructie noua… insa…

    https://www.ebihoreanul.ro/stiri/ultima-or-31-6/nu-plecam-proprietarii-caselor-ramase-intre-blocurile-din-strada-slatinei-se-opun-exproprierii-144737.html

    „Am biruit cu Ceauşescu, ’oi birui şi acum. Mi-am luat avocat. Ne vom judeca, mergem la CEDO, dar eu de aici nu plec. Nu înţeleg cum vine asta, că vrea Primăria să facă locul frumos fix peste casa mea!”, protestează bătrânul

    00
  17. Dosar penal pt vanatoare medievala fara permis si rele tratamente aplicate animalului. Nu e de vina ursul ca ei si-au facut casa in curtea ursului. :D

    00
    • Radeti voi dar militzia cam asa gandeste. Stiu caz de urs care facea pagube iar taranii l-au omorat prin metoda „groapa cu pari ascutiti” descrisa mai sus. Au povestit si altora isprava si s-au trezit cu pulitzaii pe cap ca cica braconaj.

      00
  18. De unde ziceai ca-ti cumperi topoarele?

    00
  19. 1. O sa iti fur poza, e prea tare.
    2. Oamenii care inca mai stau in Plaietu stiu clar pana in acest moment ca sunt ori ei, ori natura. Cam greu sa chemi televiziunea acolo, ca se uda reporteritele la cizmulite cand traverseaza lacul :D ( https://www.google.com/maps/place/Pl%C4%83ie%C8%9Bu+107364/@45.342203,25.9695446,14z/data=!4m5!3m4!1s0x40b3a029343a46bb:0x2ee75ae00637ebfe!8m2!3d45.3427325!4d25.9861847?shorturl=1 )

    00
  20. la Cluj la spitalul de ginecologie nu au mai dat voie să se interneze pacientele timp de 2 zile pentru că s-a spart o conductă de apă

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.